Folosește un lightener pentru a acoperi petele maro

Nu uita de protecția solară

Scapă de părul facial

Odată cu schimbările hormonale de la 40 de ani, apare și părul facial. Unele femei îl elimină cu ajutorul cerii acasă sau la salonul de cosmetică. Este o metodă sigură care nu încurajează creșterea părului. Dar ai grijă să o faci în așa fel încât să nu se observe îndepărtarea acelui păr în respectiva zonă.

Ai grijă și de gât

Programează-te la cosmetică pentru un tratament profesional

Folosește produse cu retinol

Retinolul este un ingredient-cheie în repararea, corectarea și catifelarea pielii. O cremă cu retinol poate fi eficientă în cazul tenului afectat de razele soarelui, a ridurilor și a porilor largi, dar al altor semne de îmbătrânire. După o folosire îndelungată, porii se vor micșora, petele maronii se vor atenua, linii și ridurile se vor ameliora, întinerind pielea. Dacă ai o piele sensibilă, caută o formulă cu eliberare treptată a retinolului, pentru a preveni iritațiile. Uită-te pe etichetă ți folosește produse special create pentru piele sensibilă.

Ai grijă ce tratament anti-acnee folosești

Fii atentă la ingredientele din produsele cosmetice

Vor să plece și să cucerească demonii lumii, așa cum i-au văzut ei. Sunt pregătți să-și pună amprenta lor asupra societății. Cam cum am făcut și noi la vârsta lor.

Și când numărul magic 40 apare, începem să realizăm că viața înseamnă mai mult decât un vraf nesfârșit de rufe și conducerea copiilor la diferite activități. Ne-am petrecut toată viața de adult încercând să ne dăruim cuiva în afara noastră. Mai întâi, facultății. Apoi, primului job. Apoi soților și copiilor. Am consumat atât de mult timp și energie pentru alții, încercând să ne demonstrăm existența, încât am uitat de noi însene tot acest drum.

Îmi amintesc că atunci când am devenit pentru a doua oară mamă citeam articole din reviste care îmi spuneau că-mi fac timp și pentru atunci când doarme copilul. Îmi amintesc și că pufnea râsul când le citeam, pentru că mi-era clar că persoanele care le scriau nu avuseseră vreodată copii. Când dormea copilul eram ocupată cu treburile gospodărești pe care nu aveam timp să le fac atunci când copilul era treaz. Maldărul de farfurii din chiuvetă. Munții de rufe pe care trebuie să le pun la spălat. Nu înțelegeam cum o ființă atât de mică poate produce atât de multe haine murdare. Nici astăzi nu înțeleg.

Nu exista timp pentru mine la vremea aceea. Trebuia să fac atâtea lucruri în ora aia în care dormea copilul! Viața mergea înainte cât el își încărca bateriile.

Așadar, dăm. Dăm mai mult decât ne dăm seama. Apoi, fără să ne dăm seama, deodată, maldărul de farfurii s-a micșorat. Munții de rufe s-au transformat în movile. Mâncarea gătită pentru una sau două persoane devine o nouă realitate. Și atunci ne dăm seama că ne-am dăruit tuturor, mai puțin nouă însene. Și vine ziua aceea magică, atunci când ne uităm în jur și nu mai sunt jucării de strâns și ne dăm seama că nu suntem responsabile decât pentru noi însene. Și poate că toate articolele alea care ne spuneau să ne facem timp pentru noi aveau dreptate, pentru că acum ce se întâmplă? Acum cui mă mai dăruiesc?

Cam acum este vremea când începem să ne uităm în interior. Începem să ne întrebăm care ne sunt pasiunile și care ar putea fi interesele. Desigur, o să ne facem probabil timp pentru lucrurile care ne-au încântat în ultimii câțiva ani – dar mai mult pentru ieși din casă și a scăpa de treburile gospodărești, decât pentru a da frâu liber pasiunilor care ne-au făcut inimile să cânte.

Și așa ajungem să ne întrebăm „ce facem acum?“Acum că putem face orice vrem,  fără să purtăm de grijă copiilor sau fără să ne întrebăm ce gătim pentru familie, suntem dezorientate.

„Cine sunt?“, „Ce mă conduce?“, „Ce îmi bucură inima?“. Toate aceste întrebări devin importante în mințile noastre. Trebuie să le găsim răspunsul. Cumpărăm cărți de dezvoltare personală. Poate mergem și la un psihoterapeut. Avem tot felul de conversații cu prietenii. Ceea ce vedem câteodată  în interiorul nostru ne sperie. Această puternică dorință de a deveni mai conștiente de ceea ce ne conduce este mai mare acum decât i-am permis vreodată să fie. Unele dintre noi se vor înfuria pe ele însele pentru că pentru că i-am permis pasiunii noastre să stea în amorțire în toți acești ani. Altele se sperie de cât de puternică este dorința. Iar altele habar n-au care le sunt cu adevărat pasiunile.

Atunci începe deșteptarea noastră.

Oamenii care ne privesc s-ar putea să numească asta criza vârstei de mijloc, și nu o deșteptare. Chiar și nouă ni s-ar putea întâmpla să o numim uneori criză și nu o deșteptare. O criză este definită ca o situație instabilă sau chiar periculoasă – și s-ar putea să ne simțim schimbătoare, într-o lume pe care o știam atât de bine, o lume în care ne dădeam seama de toate regulile și schemele. Apoi, pare că toate astea s-au schimbat peste noapte. Ne trezim în toate aceste senzații ciudate pe care le experimentăm. Începem să recunoaștem sau să devenim conștienți de ceva ce s-a stârnit în noi. Ceva profund și real din noi.

Când am divorțat, mi s-a spus că trec prin criza vârstei de mijloc. „O să fie bine“, mi se spunea. Și aveau dreptate, pentru că nu simțeam altceva decât că mă aflu într-o criză. Mă simțeam vie și liberă pentru ptrima dată în nici nu mai știu cât de mulți ani. Parcă mă trezisem dintr-un somn adânc, de care nici nu eram conștientă. Dorințele și pasiunile se dezmorțeau de parcă dormiseră secole. Își flexau mușchii. Țipând la mine să le ascult.

Toate astea s-au întâmplat în jurul magicei vârste de 40 de ani. Sau poate că 40 este noul 20. Poate că 40 este vârsta la care realizăm că suntem o parte importantă a societății – nu pentru a lăsa urme, pentru a ne pune amprenta , ci pentru a descoperi ce daruri avem de oferit.

Găsim modalități mai simple de a permite societății să afle că avem ceva de oferit.

Pe noi însene.

Mirela Miroiu

Citește și: