Aruncăm o privire peste cele mai cunoscute și remarcate săruturi din filme, de la Epoca de Aur a filmului a Hollywoodului până în ziua de azi.

Elizabeth Taylor și Richard Burton în Cleopatra de Joseph L. Mankiewicz în 1963. Foto credit: Sunset Boulevard/Corbis via Getty Images

George Peppard și Audrey Hepburn în „Breakfast at Tiffany’s” de Blake Edwards în 1961 Fot credit: Silver Screen Collection/Getty Images

Cary Grant și Ingrid Bergman în „Notorious” de Alfred Hitchcock în 1948 Foto credit: Ernest Bachrach/John Kobal Foundation/Getty Images

Tobey Maguire și Kirsten Dunst în „Spider-Man” de Sam Raimi în 2002 Foto credit: Columbia TriStar Films

Vivien Leigh și Clark Gable în „Pe aripile vântului” de Victor Fleming în 1939 Foto credit: Silver Screen Collection/Getty Images

Jennifer Jones și Gregory Peck în „Duel in the Sun” de King Vidor în 1948 Foto credit: Collection Christophel / RnB © Selznick Studio Selznick Studio / Collection ChristopheL

Grace Kelly și Cary Grant în „To Catch a Thief” de Alfred Hitchcock în 1955 Foto credit: Silver Screen Collection/Getty Images

Leonardo DiCaprio și Kate Winslet în „Titanic” de James Cameron în 1997 Foto credit: UFD

Marilyn Monroe și Tony Curtis în „Some Like It Hot” de Billy Wilder în 1959 Foto credit: Michael Ochs Archives/Getty Images

Demi Moore și Patrick Swayze în „Ghost” de Jerry Zucker în 1990 Foto credit: UIP

Humphrey Bogart și Lauren Bacall în „To Have and Have Not” de Howard Hawks în 1944 Foto credit: Silver Screen Collection/Getty Images

sursa: Vogue

Cu toate acestea, puțini cunosc și celelalte personalități ale celui mai cunoscut bețiv din România. Adrian Văncică este tată, poet, actor și psiholog. A știut dintotdeauna că asta va face, iar atunci când a fost aproape de a-și atinge visul, s-a lovit ca fiecare dintre noi  de piedici, însă nimic nu a reușit să-l abată din drum.

Viața sa ar putea deveni oricând un scenariu de film. Despre întreaga sa experiență a povestit cu Ioana Ciurlea în cadrul emisiunii Oamenii Dimineții. Cum a reușit să devină dintr-un actor bun, dar necunoscut de publicul larg, într-unul extrem de popular aflăm chiar de la el urmărind materialul de mai jos.

Cum a ajuns să joace rolul vieții lui

Adrian Văncică a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, specialitatea actorie la clasa prof. univ. dr. Mircea Albulescu.

Vorbește cu nostalgie despre anii de studenție, în care nici prin cap nu-i trecea că o să devină unul dintre cei mai apreciați actori de comedie. Autoironic, actorul mărturisește că pe vremea aceea era „erou romantic”, iar comedia ieșea complet din discuție.

De atunci a dat multe castinguri, pentru diverse roluri. În unele a reușit să joace, în altele nu. Însă, de departe, rolul vieții sale a fost Celentano, dar și de această dată a avut de ales, după cum mărturisește chiar el: „Ce să fac eu acuma? La bani ieșeam mai bine la A1 pentru că erau episoade mai multe, la Pro scria Mimi, știam o parte dintre actori și aveam încredere în ei… la A1 telenovela, la Pro comedie… ce mai e de gandit? Pro. Și am ales bine.”, potrivit adrianvancica.ro. 

Serialul a devenit rapid un succes, reușind să ajungă la cel de-al 17 sezon, semn că publicul încă este dornic să vadă ce mai fac cei din Fierbinți. Fiecare episod prezintă oamenilor realități și situații reale, de care se lovesc zi de zi, într-un mod satirizat asemănător unei piese de Caragiale, ceea ce te face să vrei să vezi și mai mult. Nu-i de mirare de ce serialul a reușit să reziste ani de zile pe micile ecrane și să aducă audiențe record pentru ProTV.

Din „Las Fierbinți”, stea la „Oscarurile Europene”

Profesionalismul și seriozitatea cu care tratează fiecare personaj în parte l-au făcut pe Adrian Văncică să câștige recuonaștere și pe plan internațional.

A făcut parte din distribuția unuia dintre cele mai apreciate filme ale regizorului Bogdan Mureșanu, „Cadou de Crăciun”, care a fost premiat la Berlin cu trofeul de cel mai bun scurtmetraj de către Academia Europeană de film.

Pelicula a primit 53 de premii, însă marea realizare a actorului este aceea că a reușit să câștige un premiu pentru un rol dramatic și nu unul de comedie. Și nu s-au oprit aici. Suita de premii internaționale care au atestat valoarea fimului „Cadoul de Crăciun” a culminat cu nominalizarea pe lista scurtă la Oscar, pentru aceeași categorie, scurtmetraj.

sursa: Hotnews

David Schwimmer și-a terminat prânzul târziu, somon cu varză de bruxelles, și soarbe dintr-o bere italiană într-un restaurrant din new York, când se apropie un necunoscut. „Friends sunt ca o familie, iar tu întotdeauna îmi vei fi familiar”, spune bărbatul. „E un lucru bun, cred. Ești fericit când oamenii te recunosc.” Schwimmer este receptiv. „Da, da, bineînțeles!”, spune zâmbind. „Mulțumesc foarte mult”.

Probabil că are parte de asta foarte des. Așa cum William Shatner cu Căpitanul Kirk sau Sarah Jessica Parker cu Carrie Bradshaw, Schwimmer este sinonim cu un singur personaj: Ross Geller în Friends, un serial american cu șase sezoane, fiecare cu peste 20 de episoade, difuzat între anii 1994 și 2004.

„Cred că am trecut peste faza asta”, spune Schwimmer. „A existat o perioadă în care am fost foarte foarte frustrat pentru că am fost lăsat pe linie moartă. Am început cu Friends când aveam 27 de ani, dar fusesem pe scenă. Dar tot ce făcusem s-a șters. Pentru public, a fost ca și cum am ieșit dintr-o clocitoare și am început să fac serial TV. A fost frustrant, ca și cum s-ar fi anulat tot ce învățasem și făcusem până atunci, toate rolurile pe care le avusesem.”

Viața dinainte de Friends include iubirea pentru teatrul clasic, o pasiune pe care a hrănit-o în școală la Los Angeles și după ce a văzut one-man show-ul cu McKellen despre Shakespeare. „Mereu am vrut să-l joc pe Iago”, spune Schwimmer. „Este un sociopat, dar este unul încântător. Nici la școală, nici în liceu nu am simțit niciodată că mă aflu într-un grup cool. Mereu am fost un pic cam invidios și asta m-a motivat foarte mult. Invidios și gelos. Dorință.”

După ce a studiat teatrul și arta speech-ului la Universitatea Northwestern, din Illinois, Schwimmer a participat la fondarea Companiei de Teatru Lookingglass din Chicago, a jucat mai multe roluri și a regizat mai mult de 20 de piese. În ultimii ani, a regizat Trust, un film despre o fată de 14 ani care are o legătură online cu un pedofil, și a jucat în drama HBO Band of Brothers, The Caine Mutiny Court-Martial pe Broadway și în Some Girls a lui Neil LaBute la West End în Londra. Poate că cea mai memorabilă apariție, este cea nominalizată la premiile EWmmy în filmul lui Robert Kardashian The People v OJ Simpson: American Crime Story.

Și ce dacă Ross va rămâne pentru totdeauna cel mai renumit rol al său? „Pe măsură ce îmbătrânești și ți se schimbă perspectivele”, spune el, „cu atât realizezi mai mult cât de bine a fost. Acea perioadă de 10 ani, cu acea distribuție, acel grup de scenariști, acei regizori. A fost o perioadă extraordinară din punct de vedere profesional, dar în primul rând creativă”.

Schwimmer încă mai ține legătura cu colegii săi din distribuție, Jennifer Aniston, Courtney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc și Matthew Perry. „Am avut cu toții o cină de reuniune acasă la Courteney. Toți au familii și își continuă viețile , și există diverse relații printre cei din distribuție, poate că eu sunt mai apropiat de LeBlanc. Sunt singurul care trăiește în New York.”

Lui Schwimmer îi place să participe la reuniunile cu colegii actori, dar se opune ideii de reînviere a personajelor. „Nu cred că este posibil, având în vedere traiectoriile diferite pe care au luat-o carierele lor. Cred că toți simt asta: de ce să strici ceea ce a fost ca modul potrivit în care să termini serialul? Nu vreau să fac nimic pentru bani. Ar trebui să aibă sens din punct de vedere creativ, și nimic din ceea ce am auzit până acum și din ceea ce ni s-a prezentat nu are sens.”

Asta in comparație, de exemplu, cu cel mai recent proiect al său, Intelligence, un serial de comedie  pe Sky TV. Schwimmer, care este și producător executiv, joacă rolul unui agent al Agenției Naționale Americane de Securitate (NSA), avid de putere care face echipă cu un analist IT jucat de Nick Mohammed, care a scris scenariul, pentru a descoperi o unitate de infracțiuni cibernetice.

Este un subiect tocmai bun de satirizat. Trebuie să fii „foarte naiv” să nu-ți faci griji despre posibilele abuzuri de putere, spune Schwimmer. „Nu mă consider un teoretician al conspirațiilor ori vreun paranoic, dar mă preocupă în mod sănătos, având în vedere istoricul oamenilor care au puterea unor anumite performanțe și de care pot abuza.”

Friends a avut o viață „după” remarcabilă. La mai mult de zece ani de la ultimul său episod, serialul a devenit disponibil pe Netflix în 2015, și a fost unul dintre cele mai mari succese. De curînd, New York Magazine a titrat: „Este serialul Friends cel mai popular serial TV?” Netflix a plătit 100 milioane de dolari ca să-l aibă în 2019.

De ce acest serial încă face furori? Schwimmer crede că din cauză că a fost făcut înainte de epoca smartphone și social media. Își amintește că a văzut cinci femei într-un restaurant din Londra, stând la aceeași masă dar care nu vorbeau una cu alta. „Toate se uitau pe telefon, apoi își arătau ce au scris sau ce au văzut pe telefon. Așa că rar ăși aruncau una alteia vreo privire, iar toată concentrarea lor era pe ecranele miniscule. De aceea Friends  este nostalgic, pentru că e despre o vreme aflată chiar înainte de schimbarea profundă a lumii în termeni de social media și în care ne implicam. Erau șase prieteni care practic stăteau împreună și vorbeau unii cu alții.”

Dar renașterea Friends  a venit cu o înțepătură. Unele chestiuni ridicate sugerează că nu a îmbătrânit cum trebuie. „Milenialii care se uită la Friends pe Netflix sunt șocați de subiecte”, era un titlu din The Independent acum doi ani, făcând referire la sexism, homofobie și transfobie. Citau, de exemplu, un moment în care Chandler esre îngrijorat că este perceput ca gay, sau când Ross întreabă un bărbat care făcea pe dădaca dacă este gay, și glume despre greutatea Monicăi.

Este singurul moment al interviului când schwimmer pare puțin în defensivă. „Nu-mi pasă”, spune el. „Adevărul este că serialul a fost inovator pentru acea perioadă, având în vedere modul relaxat în care trata chestiunea sexuală, a sexului protejat, căsătoriei între persoanele de același sex sau relațiile. Episodul pilot este cu personajul soției care îl părăsește pentru o femeie și a fost o nuntă a lor, a fostei soții cu soția ei, la care mă duc.

Cred că mare parte din problemele de azi în atât de multe sectoare există pentru că foarte puțin se ia în context. Trebuie să observi din punctul de vedere a ceea ce încerca să transmită serialul atunci. Sunt prima persoană care ar spune că poate ceva era nepotrivit sau insensibil, dar cred că barometrul meu a fost destul de bine la vremea aceea. Eram destul de conectat la problemele sociale și cele de egalitate.”

Friends este de asemenea un produs al erei pre„trezire” când vine vorba de rasă. „Poate că ar trebui să fie all-black Friends sau all-Asian Friends”, spune Schwimmer. „Dar am fost destul de conștient de lipsa diversității și am pledat pentru ca Ross să iasă la întâlniri cu femei de culoare. Una dintre primele lui iubite, o americancă de origine asiatică, apoi, mai târziu, s-a întâlnit și cu femei de culoare. Acesta a fost un imbold venit din partea mea.

Este de asemenea interesant cu a gestionat serialul personajele de origine evreiască”, continuă el. „Nu cred că a fost vreun șoc, dar eu m-am bucurat de episodul în care nu a fost vorba numai despre Crăciun. Era despre Hanukkah, chiar dacă a trebuit să mă costumez într-un armadillo (tatu) de Hanukkah. M-am bucurat pentru că, cel puțin am conștientizat diferențele prin observații religioase.”

Activismul social al lui Schwimmer a început odată cu părinții lui. „Mama era foarte vocală, o avocată activistă feministă înfocată (și ocazional actriță). Așa că primele mele amintiri din teatru sunt de când mă uitam la producții feministe în care juca mama sau când se afla în primul rând la proteste, și protestam împreună pentru drepturile femeilor ori ale gay-lor.

„Acesta este mediul în care am trăit. Sunt foarte conștient de propriul privilegiul de a fi un bărbat alb heterosexual ai  cărui părinți și-au permis să-i plătească școala particulară. Întotdeauna am avut un simț al responsabilității de a riposta și de a striga dacă văd un abuz de putere.”

Pentru mai mult de două decenii Schwimmer a lucrat la dezvoltarea conștiinței publice în chestiuni legate de viol și agresare sexuală. În 2018 a făcut o serie de filmulețe numite #ThatsHarassment, și este în board-ul director al Rape Foundation din Santa Monica, California. Cum s-a simțit când a apărut mișcarea #MeToo?

„La început am zis: „A, în sfârșit! Da, da!” Mama ne spunea surorii mele și mie că atunci când era tânără și era tânără avocată a fost hărțuită sexual de judecători, clienți și alți avocați. Nu cunosc nicio femeie din viața mea care să nu fi fost hărțuită în vreun fel.”

La fel, spune el, nu i-a plăcut „atmosfera de teroare” asupra „tuturor bărbaților…Unii au numit-o vânătoare de vrăjitoare”, spune el. ”Nu sunt de acord cu asta, dar…au existat și multe exagerări, cred. Unele dintre cele mai complexe situații au fost tratate exagerat.”

Schwimmer a regizat la un moment dat un film al lui Harvey Weinstein, descoperind că este un tip „agresiv, obișnuit să obțină ceea ce vrea.”

Fiica lui Schwimmer, Cleo, are opt ani, și provine din mariajul cu artista britanică Zoë Buckman, care s-a terminat cu un divorț acum doi ani. „Toată lumea ar putea spune același lucru, dar bineînțeles că este tulburător. Te simți cumva responsabil și ai senzația că ai eșuat, și începi să plângi.  Cu siguranță nu m-am căsătorit cu ideea că nu va dura. Chiar am crezut că va dura. În primul an și jumătate, eram preocupat de cum se va adapta fiica mea la această situație. Știam că o să fiu bine, și știam că și ea va fi, adică mama. Suntem prieteni buni, și am lucrat să fim părinți respectați, iubitori, grijulii și flexibili în acești termeni.

Doar să ne asigurăm că Cleo va fi bine și se va simți susținută și iubită a fost destul de dureros pentru toată lumea, evident, dar pot spune acum că se simte în siguranță și fericită. Și toți trei încercăm să facem lucruri împreună.”

Într-un interviu din The Guardian în 2007, Schwimmer a fost întrebat ce lucru i-ar putea îmbunătăți calitatea vieții. El a răspuns atunci: „copiii”. „E perfect adevărat”, spune acum. „Îți schimbă viața 100%, într-un mod plăcut, care te împlinește și care îți dă un sens. Punct. Nu cred să mai fi iubit necondiționat înainte – chiar și în cazul partenelor, iubitelor. Cred că mereu a existat o parte din mine care a fost mai reținută într-un fel. Acum îmi dau seama că este ca și cum inima mea este mai mare decât am crezut că este.”

Sursa: The Guardian

Traducere și adaptare Andreea Tudorică

Citește și:

Scriitoarea Isabele Allende speră că pandemia va marca sfârșitul patriarhatului

Gabriela Sabatini: „Cred că sunt o persoană privilegiată”

„Iubitule, ai grijă de copil, pentru că eu am o țară de condus!”

Are rădăcini profund britanice, dar și influențe scoțiene, franțuzești, suedeze, germane și olandeze. Printre realizatorii de film preferați se numără Stanley Kubrick, Michael Winterbottom, Steven Soderbergh, John Hughes și Alfred Hitchcock și se declară fanul actorului Robert Downey Jr. Practică meditația budistă și spune că „fericirea pentru mine este pur și simplu a fi, a fi în fiecare moment. A trăi în prezent și în fiecare moment este esența a tot ceea ce facem noi ca actori”.

Ascultându-și chemarea

Născut în Londra, Benedict Cumberbatch a avut de mic o relație specială cu actoria. Părinții lui sunt renumiții actori de televiziune Timothy Carlton și Wanda Ventham și, în ciuda încercării de a-l ține departe de fascinanta lume artistică pe tânărul lor fiu, el va obține o bursă de studiu în arte. Despre copilăria sa, el spune că „a fost una grozavă”, deși se simțea „predispus la moment de hiperactivitate, urmate de epuizare și de o temperare”.

Înscris la școala publică Harrow, Benedict juca rugby și picta în timpul liber, devenind ulterior autorul unor pânze pictate în ulei de mari dimensiuni. Asta până a descoperit lumea teatrului, care i-a bulversat imaginația până peste poate. Inițiat și îndrumat în tainele acestei arte de profesorul Martin Tyrrell, primul rol pe care îl interpretează este unul neașteptat: Titania, Regina Spiritelor din „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare. Un rol de forță, o compoziție, o reală încercare pentru genialul actor de mai târziu.

Însă căile actoriei au fost extrem de întortocheate pentru Benedict Cumberbatch. După ce termină școala, pornește într-o aventură în India, unde se oferă voluntar să predea limba engleză într-o mănăstire tibetană din Darjeeling. „Acolo am putut sta alături de călugări, în propria lor casă și i-am putut privi la rugăciune. Am avut șansa de a-i învăța, dar și de a interacționa cu ei”. Apoi și-a continuat studiile de artă dramatică la Universitatea din Mancester și la London Academy of Music and Dramatic Art, cea mai veche școală de teatru din Marea Britanie. La finalul studiilor, deja avea propriul său agent.

Primele roluri ale lui Cumberbatch au fost în spectacole după texte clasice și în mici show-uri de televiziune. În 2004 l-a interpretat pe tânărul Stephen Hawking, aflându-se în primele stadii ale bolii sale neuronale – prestație pentru care a fost nominalizat la Premiile BAFTA. În 2006, a jucat în primul film din carieră, o producție studențească denumită „Starter for 10”. Un an mai târziu a împărțit platoul de filmare cu actorul Tom Hardy în filmul „Stuart: A Life Backwards”.

Tată de băieți, Benedict Cumberbatch are doi fii, Cristopher Carlton și Hal Auden, cu regizoarea Sophie Hunter. Anunțul logodnei lor nu a ratat pagina principală a ziarului britanic „Times”, iar căsătoria a avut loc pe Isle of Wight, cea mai mare insulă din Anglia și a doua ca populație, declarată patrimoniu UNESCO. „Am o familie care îmi oferă un sens în viață mai măreț decât mine și mai important decât munca mea și viața mea publică”.

Sherlock, celebritatea și rolurile din filme

Adaptarea modernă realizată de BBC în 2010, după povestea detectivului Sherlock Holmes, a atras celebritatea și atenția întregii lumi asupra lui Cumberbatch. După trei nominalizări pentru rolul principal din serial, în 2014 a obținut primul Premiu Emmy.

Anul 2011 l-a propulsat pe Cumberbatch în galaxia hollywoodiană, primind rol după rol în filme ca „Tinker Tailor Soldier Spy” sau „War Horse” al lui Steven Spielberg, despre dramele războiului. Explorându-și calitățile artistice, Cumberbatch intră și în universul fantastic al trilogiei „Hobbitul”, realizând vocile Necromantului și a lui Smaug. Va juca și rolul unui ticălos, portretizându-l pe înfiorătorul Khan în „Star Trek: Into Darkness” al lui J.J. Abrams, lansat în 2013. Un an mai târziu, își va oferi vocea și pentru „Penguins of Madagascar”.

Citește continuarea pe amfiteatru.com

La 17 ani a început să se întreţină singur, lucrând ca vânzător, poştaş, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pentru spectacole de teatru de revistă prin cafenele, conform site-ului cinemagia.ro.

Dorinţa de a deveni actor a început după ce a văzut piesa „Pescăruşul” de Cehov, când avea 14 ani. În 1966 a fost acceptat de renumitul Studio Actor’s unde a studiat sub îndrumarea profesorului Lee Strasberg. A fost apreciat drept cel mai bun actor al sezonului pentru stagiunea 1967-1968 cu piesa „The Indian Wants the Bronx”, jucată pe Broadway pentru care a fost recompensat cu un premiu Obie. Ulterior a câştigat un premiu Tony pentru „Does the Tiger Wear a Necktie?”, conform site-ului imdb.com.

Debutul cinematografic a fost în 1969, în filmul „Me, Natalie”, urmat de pelicula „Panic in Needle Park” (1971) unde a jucat rolul unui drogat. Rolul lui Michael Corleone din „The Godfather” (1972) a fost unul dintre cele mai impresionante, aducându-i nu doar celebritatea, ci şi o nominalizare pentru Premiul Oscar.

Al Pacino a fost tentat să joace în filme care să-l facă remarcat, între care amintim rolurile din „Serpico” (1973) şi „Dog Day Afternoon” (1975). Trei ani la rând a fost nominalizat pentru cel mai bun actor la premiul Academiei. Au urmat rolurile din „Bobby Deerfield” (1977) şi din „And Justice for All” (1979), cel din urmă aducându-i încă o nominalizare la premiul Academiei pentru cel mai bun actor, „Cruising” (1980), „Author! Author!” (1982), „Scarface” (1993), „Revolution” (1985), notează cinemagia.ro.

În 1989 a regizat un film, „The local stigmatic”, şi a jucat în „Sea of Love”, în rolul unui poliţist alcoolic. Întorcându-se la familia Corleone, a făcut „The Godfather III” (1990) şi primul său rol de comedie în „Dick Tracy” (1990). Acesta i-a adus o altă nominalizare pentru premiul Academiei pentru Best Supporting Actor, şi, doi ani mai târziu, încă o nominalizare pentru „Glengarry Glen Ross” (1992).

A urmat „Frankie and Johnny” (1991), iar în 1992 a câştigat premiul Academiei pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Scent of a Woman”. În următorii ani, Pacino a început să realizeze roluri mari în filme mari cu o frecvenţă mai mare. „Carlito’s Way” (1993) este un alt film clasic cu gangsteri, ca şi „Heat” (1995), regizat de Michael Mann. S-a reîntors pe scaunul de regizor pentru adaptarea după Shakespeare „Looking for Richard” (1996). „City Hall” (1996), „Donnie Brasco” (1997) şi „The Devil’s Advocate” (1997) au apărut tot în această perioadă. Au urmat alte două performanţe – „The Insider” (1999) şi „Any Given Sunday” (1999).

În anii 2000, a jucat într-o serie de succese teatrale, între care amintim: „The Merchant of Venice” (2004), „Ocean Thirteen” (2007), în miniseriile de televiziune „Angels in America” (2003) – premiul Emmy pentru cel mai bun actor şi Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie. Astfel, Pacino a devenit al 18-lea performer care a câştigat „coroana triplă” a actorilor – premiul Oscar: Best Actor, „Scent of a Woman” (1992); Premiul Tony: Best Supporting Actor-Play „Does a Tiger Wear a Necktie?” (1969) şi Best Actor-Play „The Basic Training of Pavlo Hummel” (1977); premiul Emmy: Best Actor-Miniseries.

Dintre filmele sale mai amintim: „Two for the Money” (2005), „Righteous Kill” (2008), „You Don’t Know Jack” (2010), ”The Son of No One” (2011), „Stand Up Guys” (2012), „Manglehorn” (2014), „The Humbling” (2014), „Danny Collins” (2015), „Misconduct” (2016), „The Pirates of Somalia” (2017), „Hangman II” (2017).

Între cele mai recente pelicule în care a apărut se numără „Paterno” (2018), „Once Upon a Time in Hollywood” (2019), „The Irishman” (2019). Actorul Al Pacino a fost votat al 37-lea pe lista celor mai mari staruri ale cinematografiei din toate timpurile de către Premiere Magazine.

Sursa: AGERPRES

Citește și:

Mirka, femeia din spatele măreției lui Roger Federer

Bruce Willis împlinește 65 de ani

Renee Zellweger, de la calvarul personal și transformările fizice, la triumful suprem

S-a născut la 19 martie 1955, în Idar-Oberstein, Germania. Mama de origine germană, Marlene Kassel, iar tatăl american, David Andrew Willis locuiau la o bază militară a Statelor Unite. La scurt timp după naşterea lui, familia a plecat în SUA, stabilindu-se la Penns Grove, Statul New Jersey. Aici, viitorul actor a urmat şcoala gimnazială dar şi liceul. S-a alăturat clubului de dramă din liceu şi în cele din urmă a fost numit preşedinte al consiliului studenţesc. Încă din liceu şi-a manifestat interesul pentru artele dramatice, potrivit imdb.com.

După ce a absolvit liceul, a lucrat ca gardian de securitate la Centrala nucleară de la Salem, New Jersey şi a transportat echipaje de lucru la fabrica DuPont Chambers Works din Deepwater, New Jersey. Mai târziu, a făcut studii de teatru la Colegiul Universităţii Montclair. A participat la nenumărate audiţii şi a experimentat, în acelaşi timp, meseria de barman. A fost „descoperit”, în timp ce lucra într-o cafenea din New York, de un regizor care avea nevoie de un barman pentru un rol mic într-o peliculă, potrivit imdb.com.

Ca actor, a debutat pe scenă în piesa ”Heaven and Earth”, potrivit biography.com, şi a obţinut, apoi, roluri în diferite seriale TV, precum ”The First Deadly Sin” (1980), ”The Verdict” (1982) şi ”Miami Vice” (1984). Norocul i-a surâs abia în 1985, când a participat la o audiţie pentru rolul David Addison, în serialul TV ”Moonlighting”, care i-a adus recunoaşterea sa ca actor. În anul 1988, a jucat pentru marele ecran, înregistrând o nouă reuşită, cu ”Die Hard”.

Au urmat ”In Country” (1989), ”The Bonfire of the Vanities” (1990), ”Mortal Thoughts” (1991), ”The Last Boy Scout” (1991), ”Death Becomes Her” (1992), ”Striking Distance” (1993). Marele succes a venit în 1994, rolurile din ”Pulp Fiction” şi ”Nobody’ s Fool” înregistrând cote maxime de audienţă. În acelaşi an, a apărut pe ecrane ”Color of Night”, iar în anul următor, ”Die Hard with a Vengeance” şi ”Four Rooms”. A urmat în 1997, ”The Fifth Element”, apoi ”Armageddon” (1998), ”The Sixth Sense” (1999).

Bruce Willis a mai apărut în numeroase filme, printre care hiturile box office: ”Ocean’s Twelve” (2004), ”Sin City” (2005), ”Alpha Dog” (2006), ”Perfect Stranger” (2007), Live Free or Die Hard (2007), ”Assassination of a High School President” (2008), ”Surrogates” (2009), ”The Expendables” (2010), ”The Expendables 2” (2012), ”Lay the Favorite” (2012), ”G.I. Joe: Retaliation” (2013), ”Red 2” (2013), ”Sin City: A Dame to Kill For” (2014), ”Rock the Kasbah” (2015), ”Marauders” (2016), ”Once Upon a Time in Venice” (2017), ”Death Wish” (2018), ”Motherless Brooklyn” (2019).

Pe lângă rolurile sale actoriceşti, Willis a produs ”Hostage” şi ”The Whole Nine Yards” şi a fost producătorul executiv pentru ”Breakfast of Champions”, o adaptare după best-seller-ul lui Kurt Vonnegut. Împreună cu fratele său, David Willis, şi partenerul de afaceri Stephen Eads, este co-fondator al Willis Brothers Films, o companie de producţie de film cu sediul în Los Angeles, potrivit www.cinemagia.ro.

Pe lângă cariera de actor, Bruce Willis şi-a dezvoltat şi cealaltă latură artistică, cea de muzician, colaborând la câteva albume şi apărând în numeroase show-uri de televiziune. Bruce Willis este dublu câştigător al premiului Emmy, în 1987, pentru pelicula ”Moonlighting” şi, în 2000, pentru pelicula ”Friends”. De asemenea, este laureat al premiului Globul de Aur în 1987 pentru pelicula ”Moonlighting”.

A fost căsătorit cu actriţa Demi Moore, între 1987-2000, şi are trei fete Rumer (n. 16 aug. 1988), Scout (20 iul. 1991) şi Tallulah (3 febr. 1994). A fost logodit cu actriţa Brooke Burns până în 2004. În 2009, s-a recăsătorit cu modelul Emma Heming. Cuplul are două fiice, născute în aprilie 2012 şi mai 2014.

sursa: Agerpres

Citește și:

Actrița Monica Bellucci a împlinit 55 de ani

Actrița Catherine Zeta-Jones a împlinit 50 de ani

Actrița Sandra Bullock a împlinit azi 55 de ani

„Mă simt bine, nu am simptome până acum, dar m-am izolat de când am aflat de posibila mea expunere la virus”, a explicat Elba. Actorul își sfătuiește fanii să se spele cât mai des pe mîini și să practice distanțarea socială.

Astfel, Elba devine o altă celebritate infectată cu coronavirus, alături de Tom Hanks și soția acestuia, Rita Wilson, șeful Universal Music Lucian Grainge și actrița Olga Kurylenko.

This morning I tested positive for Covid 19. I feel ok, I have no symptoms so far but have been isolated since I found out about my possible exposure to the virus. Stay home people and be pragmatic. I will keep you updated on how I’m doing 👊🏾👊🏾 No panic. pic.twitter.com/Lg7HVMZglZ

— Idris Elba (@idriselba) March 16, 2020

Matthew McConaughey s-a născut, la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Texas, SUA. A absolvit Universitatea din Austin, Texas, (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul „Dazed and Confused” (1993).

După debutul cinematografic, fiind recunoscut pentru carisma şi caracterul său dezinvolt, a obţinut un rol principal în „A Time to Kill” – „Vremea răzbunării” (1996), unde a jucat alături de Sandra Bullock, Samuel L. Jackson şi Kevin Spacey. În acelaşi an a apărut pe coperta revistei „Vanity Fair” şi a fost catalogat drept „star în ascensiune la Hollywood”.

În 1997, a jucat alături de Jodie Foster în „Contact”, un film ştiinţifico-fantastic regizat de Robert Zemeckis. În acelaşi an, joacă rolul unui avocat implicat într-un proces al sclavilor africani care au provocat o revoltă pe nava Amistad. Filmul „Amistad” (1997), nominalizat la Oscar, care l-a avut în distribuţie şi pe Anthony Hopkins, a fost regizat de Steven Spielberg.

Întorcându-se la rădăcinile sale comice, în 1999 a jucat în „EdTv” rolul de funcţionar umil care devine starul propriului reality-show. Producţia a fost o dezamăgire atât pentru critică, cât şi în ceea ce priveşte încasările.

După câteva probleme cu legea, la sfârşitul anilor ’90, după 2000 a devenit „regele comediilor romantice”: „Wedding Planner” (2001), unde a jucat în tandem cu Jennifer Lopez şi apoi „How to Lose a Guy in 10 Days” (2003), alături de Kate Hudson, potrivit site-ului www.imdb.com. A urmat cooptarea sa într-o producţie de acţiune – „Sahara” (2005) şi a fost numit de revista People „Cel mai sexy bărbat în viaţă”.

Alături de Al Pacino, a jucat rolul de escroc în „Two for the Money” (2005). După încă două comedii romantice „Failure to Launch” (2006) şi „Fool’s Gold” 2008), a jucat în „Tropic Thunder” (2008), care i-a avut în distribuţie şi pe Ben Stiller, Jack Black şi Robert Downey Jr.

După o pauză în 2010, au fost lansate, în 2011, două producţii ce l-au avut ca protagonist. A interpretat personajele Mick Haller din „The Lincoln Lawyer” şi Killer Joe Cooper în „Killer Joe”.

În 2012, a urmat drama „Mud”, apreciată de critici, şi cu succes la box office. Tot în acelaşi an, s-a bucurat de aprecieri şi pentru interpretarea din comedia „Magic Mike”, unde a jucat rolul lui Dallas, un stripper care instruieşte un tânăr, în producţia regizată de Steven Soderbergh.

Rolul Ron Woodruff din „Dallas Buyers Club” (2013), un activist care, după ce este diagnosticat cu SIDA şi i se mai dau şase luni de viaţă, în anii ’80, adoptă un regim bazat pe consumul de droguri, ce îi temperează efectele bolii, i-a adus lui Matthew McConaughey Premiul Oscar şi Glob de Aur. Pentru acest rol, actorul a slăbit 21 de kilograme, dar efortul a meritat.

A mai interpretat rolul detectivului Rustin Cohle, din serialul difuzat de HBO, „True Detective” (2014), o producţie apreciată favorabil de critici. În 2014, actorul a putut fi urmărit şi pe marile ecrane, în rolul fostului pilot NASA, Cooper, în producţia SF regizată de Christopher Nolan, „‘Interstellar”‘. Au urmat rolurile din: „The Sea of Trees” (2015), „Free State of Jones” (2016), „The Dark Tower” (2017), „White Boy Rick” (2018), „Serenity” (2019), „The Beach Bum” (2019).

Este căsătorit cu Camila Alves, din 2012, şi are trei copii.

sursa: Agerpres

Citește și:

Kit Harington a intrat în istoria televiziunii după ce a interpretat personajul Jon Snow. ”Game of Thrones” – Urzeala Tronurilor a fost lansat în aprilie 2011 şi s-a încheiat în mai 2019. Actorul în vârstă de 32 de ani s-a prezentat pentru casting când avea 24 de ani, iar numele său era complet necunoscut.
După opt ani în care numele său a fost legat de cel al tânărului păzitor al Rondului de Noapte, Harington trebuie să-şi găsească un rost în viaţă dincolo de lumea Celor şapte regate. Îi rămâne însă alături soţia sa, Rose Leslie (sălbatica Ygritte în ficţiune), pe care a cunoscut-o în timpul filmărilor.

Tânărului actor nu i-a fost deloc uşor în toţi aceşti ani. La început s-a confruntat cu criticile spectatorilor care nu vedeau în Harington – un actor de talie modestă de 1,73 înălţime – imaginea pe care o aşteptau de la Regele Nordului. Treptat, el şi-a atras publicul de partea sa, chiar şi un public fanatic precum cel al ”Game of Thrones” care a cerut printr-o petiţie pe internet să fie realizat un nou final pentru acest serial.
Pe de altă parte, chiar înainte de difuzarea ultimului episod, în mai anul acesta, Kit Harington s-a internat la o clinică de specialitate pentru a-şi trata problemele de stres şi alcool după încheierea filmărilor la acest serial. „Kit a decis să profite de perioada de pauză din agenda sa pentru a se interna într-un centru de wellness şi a-şi trata unele probleme personale”, confirma agentul său pe site-ul Page Six. Harington nu şi-a ascuns niciodată sentimentele împărţite pe care i le-a produs acest personaj, care i-a adus multe bucurii dar şi multe frustrări.

Actorul a mărturisit de multe ori presiunea pe care a simţit-o în timpul filmărilor şi cum a fost copleşit de stres când personajul său a devenit tot mai important în intriga serialului, mai ales în sezonul încheiat cu asasinarea lui Jon Snow, şi cel următor în care este resuscitat. „Nu îmi place că întreaga atenţie este îndreptată asupra lui Jon”, comentase el pentru publicaţia Variety. „Trebuia să mă simt cel mai fericit om din lume, când de fapt mă simţeam tot mai vulnerabil. Am trecut printr-un moment foarte prost în viaţa mea, cum cred că au trecut mulţi cei la vârsta de 20 de ani. Am început să fac terapie şi să vorbesc cu oamenii pentru că mă simţeam nesigur pe mine şi nu puteam vorbi cu nimeni. Trebuia să mă simt mulţumit de ceea ce aveam şi totuşi eram foarte îngrijorat dacă voi mai putea continua să joc”, a mărturisit el.

Se pare că aceste probleme sunt acum depăşite. După ce a petrecut o perioadă la clinica din Connecticut, unde se internase în iunie, actorul a fost văzut în iulie la Londra, luând prânzul şi discutând cu un prieten, potrivit ziarului britanic Daily Mail. „Kit s-a întors la Londra alături de Rose”, a declarat o sursă pentru revista People. „Cei doi se bucură de vacanţa de vară cu familia şi prietenii. Kit pare sănătos, iar Rose fericită că s-a întors la Londra”, notează sursa.
Kit Harington şi Rose Leslie s-au căsătorit la 23 iunie anul trecut, într-un castel medieval din Aberdeenshire (Scoţia), proprietate a familiei miresei iar după ieşirea actorului din clinică cuplul a sărbătorit un an de căsnicie. Printre invitaţi s-au aflat şi colegi de platou, precum Emilia Clarke şi Peter Dinklage. „Suntem o familie. Am fost alături atâţia ani într-o experienţă plină de călătorii şi de aventuri”, a declarat Harington ziarului El Pais. În privinţa carierei sale, el a jucat în filmul istoric Pompeii (2014), a fost văzut în jocul video Call of Duty şi a devenit imaginea noului parfum al casei Dolce&Gabbana. Deocamdată nu se întrevede niciun un proiect de anvergura lui ”Game of Thrones”. Serialul a făcut din Kit unul dintre cel mai bine plătiţi actori de televiziune, cu 1,1 milioane de dolari per episod.
Este şi motivul pentru care a putut miza pe proiecte mai personale precum ”Gunpowder”, un miniserial BBC difuzat în 2017, în care l-a interpretat pe Robert Casteby. El a colaborat totodată la scenariu şi la producţia serialului. A fost văzut recent şi în filmul ”The Death and Life of John F. Donovan”, alături de Natalie Portman şi Susan Sarandon. Nu se întrevăd noi proiecte la orizont, prin urmare Kit îşi va lua o binemeritată vacanţă.

Citește și:

Ce îți plăcea să faci cel mai mult atunci când erai copil?

Îmi plăcea foarte mult să mă joc afară. Țin minte că în fața blocului nostru era șantier, tot timpul se construia câte un bloc, iar pentru noi șantierul a fost marele loc de joacă… șantierul era, de fapt, playstationul nostru sau orice alt gadget. Acum, privind un pic înapoi fără mânie, însă, realizez că nu se punea presiune pe noi să ne facem temele, pentru că eram conștienți că, dacă nu le făceam, nu ieșeam afară. Părinții nu prea aveau timp să stea cu noi și asta nu din vina lor. De exemplu, ai mei lucrau în trei schimburi, mama era confecționer, tata zidar, iar noi eram patru copii! Responsabilitatea temelor era pe umerii noștri. În plus, exista un soi de rușine amestecată cu mult respect față de profesori și, mai ales, față de părinți, așa ca nu îți permiteai să te duci nepregătit la școală.

Ești cel mai mare dintre cei patru frați, cât de mult te-a schimbat această responsabilitate?

Enorm, dar fără să îmi dau seama atunci. Am realizat acest lucru mult după… I-am avut tot timpul în grijă, mai ales pe surorile mele. Țin minte că atunci când toți ieșeau la joacă, eu trebuia să stau în casă, să am grijă de surorile mele, nu exista pe atunci noțiunea de bonă. Bineînțeles, de fiecare dată când se întâmpla ceva… greșit, vina pica pe mine, căci, eram cel mai mare și trebuia să am grijă sau să fiu atent! Am urât de multe ori acele momente, cu anii am realizat că au fost lucruri care însă mi-au fost de folos. Cred că toate acele lucruri, dar și multe altele, m-au format pe mine, cel ce sunt astăzi, cu bune și cu foarte puține rele! (hahaha)

Dacă ar fi să îți rezumi copilăria la un singur moment reprezentativ, care ar fi acela?

E greu să îți rezumi copilăria la un singur moment reprezentativ, faptul că ai parte de o copilărie e un lucru reprezentativ! Iar eu am avut o copilărie normală, o copilărie all inclusive, am avut parte de dragostea părinților în toate formele ei, pentru că eram un copil destul de neastâmpărat, cu nevoi sau mai puțin nevoi, cu lipsuri, multe lipsuri, dar faptul că am fost o familie mare și unită a fost ceva extraordinar! Acum, gândindu-mă și la ce profesori am avut și la tot ce mi s-a întâmplat, da, am avut o copilărie grozavă! Asta până când a trebuit să pun punct copilăriei, oarecum forțat de împrejurări – când aveam 16 ani, tatăl meu s-a stins din viață… a fost un moment definitoriu pentru mine din toate punctele!

Vorbești cu mare drag despre profesorii pe care i-ai avut…

Da, cu mare drag, chiar am avut profesori extraordinari. Acum, când am copii, realizez cât de importanți sunt profesorii și mă simt norocos că am avut parte de un alt tip de dedicare din partea profesorilor. Părinții mei erau oameni simpli, nu îmi puteau sugera întotdeauna o bibliografie, cu atât mai puțin atenție și dedicare și atunci, toate aceste lucruri erau acoperite de școală. Îmi amintesc și acum de învățătoarea mea, Anton Victoria, datorită careia mi-a plăcut enorm să merg la școală, să citesc și să îndrăznesc. Și am îndrăznit! Chiar dacă eram dintr-un oraș mic, Miercurea Ciuc, mi-am dat seama că pot să am idealuri mari! Și așa am visat că vreau sa fiu actor! Un alt dascăl, diriginta mea, Maria Grecu, a fost cea care mi-a zis că dacă vreau, pot, m-a susținut, m-a dirijat, și mi-a dat tot felul de lecturi care m-au apropiat și m-au făcut să înțeleg un pic mai bine lumea teatrului, mai ales că în acea vreme informațiile și, mai ales, oamenii specializați în al meu drag orășel, aproape că lipseau cu desăvârșire!

Procesul de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Teatru a fost alături de diriginta ta?

Da, fără să realizez, dar nu am avut o pregătire specializată pentru admiterea la Facultatea de Teatru. M-a susținut și asta a fost foarte important pentru mine. Nimeni nu credea în acea vreme că pot să intru la teatru și, pentru a nu avea parte de ,,descurajări” prietenești, le-am spus tuturor că am să dau la Facultatea de Drept, doar diriginta știa adevărul, nici măcar mama nu avea habar ce aveam de gând să fac. Dar m-am dus la Facultatea de Teatru din Cluj, unde am fost și admis din prima. NOROC! Nu mă așteptam, dar am avut noroc și multă șansă, pentru că în acel an se căutau ,,talente crude”, s-a nimerit să fiu un talent crud, sper să mă fi copt între timp.

Cum a fost examenul de admitere?

Foarte interesant! În primul rând, mi-am uitat banii pentru admitere acasă, m-am dus în ultima zi de înscriere, la ora 14.00 se închidea, iar eu am ajuns la ora 12.00 și, când am vrut să plătesc, am realizat că mi-am uitat banii acasă. Îmi amintesc și acum că taxa de intrare era în valoare de 5000 de lei. Dacă mama mi-ar fi trimis bani, ar fi ajuns în trei zile, iar eu mai aveam la dispoziție doar două ore. Eram disperat, pentru că îmi dădeam seama că dintr-o astfel de neatenție ratam un an. Și, în disperarea aia, am intrat pe ușa Cancelariei, le-am zis profesorilor că mi-am uitat banii acasă și i-am rugat frumos să mă ajute să îmi plătesc taxa de înscriere. Au rămas muți, unii îmi arătau ușa, dar… un profesor, iarăși un profesor a fost șansa mea, ulterior am aflat că era de limba franceză, domnul Ionescu, era undeva în spate și zice: Uite, un om care ne cere bani ca să se înscrie la facultate! Poftim, tinere! Și mi-a dat 5000 de lei, iar eu i-am jurat că îi dau banii înapoi și îi aduc chitanța să dovedesc că m-am înscris. În anul I, la primul examen, a venit domnul profesor Ionescu și mi-a zis: Pavele, să știi că au fost cei mai bine investiți 5000 de lei din viața mea. Mi-a spus acele vorbe pe care poate doar tatăl meu mi le-ar fi spus, iar el era doar un străin care a investit încredere în mine. NOROC și Doamne, Doamne, toate astea la un loc! În al doilea rând, așa cum am zis, eu nu m-am pregătit cu nimeni de specialitate, pentru că nu aveam cu cine în Miercurea Ciuc, în anul 1992. Habar nu aveam ce însemna poezia de forță, nu știam ce înseamnă monolog… și eram în pragul examenului, fără să am un repertoriu. La poezia lirică am trecut ,,Floare albastră”, poezie pe care o știam cât de cât de la examenul de Bacalaureat. Când am intrat în sala de examen la prima probă, care era eliminatorie, am spus poezia de forță, iar jurații s-au amuzat copios pe seama mea, căci numai de forță nu a fost, și mi-au cerut să mai spun o poezie, lirică, dacă se poate! Am recitat ,,Floare albastră”, din care știam doar patru strofe, dar… mi-a ieșit. Am fost tare emoționat, încărcat și foarte speriat și probabil am avut parte de un ,,moment de grație”. Când am ieșit din sala de examen, voiam să plec, descurajat total, dar a ieșit cineva din comisie și mi-a dat bilețelul pe care scria că sunt admis. La următoarea probă, am venit la fel de nepregătit, trebuia să susțin proba de dans, iar eu nu știam că trebuia să îmi pregătesc un moment special. Profesorii din juriu mi-au pus ei o casetă pe care o aveau acolo, Gipsy Kings, și am improvizat, toată lumea râdea. Când să ies pe ușă, eram așa fericit că m-am descurcat, dar unul dintre profesori, Vistrian Roman, m-a oprit și m-a rugat să mai recit încă o dată poezia ,,Floare albastră” pentru unul dintre profesorii care nu au fost în juriu în etapa anterioară. Am tras aer în piept și am început poezia, încercând să mă imit și, la un moment dat, m-am pierdut și am început să tușesc, iar Vistrian Roman m-a scuzat că sunt obosit. Care a fost primul lucru pe care l-am făcut după asta? Am învățat ,,Floare albastră”! Nu mi-a mai cerut-o nimeni să o recit, dar eu o știu și acum! Am intrat la facultate undeva pe la jumătate, nici printre primii, nici printre ultimii, chiar am fost un talent crud, cu un NOROC chior!

Citește continuarea pe yorick.ro