Să iubești pe cineva care are o adicție este dificil. Pentru că îți pasă, vrei să faci tot ce ține de puterea ta de a ajuta persoana pe care o iubești, pentru a se vindeca. Dar, comportamentul acestei persoane îți poate afecta sănătatea mintală, și te poate pune în pericol și din punct de vedere fizic. Dacă treci prin asta acum, ei bine nu ești singur.

Numărul de decese cauzate de dependență și supradoză continuă să crească peste tot pe glob. Pentru o vreme am luat-o la goană pentru a ține pasul cu ritmul de a bea al fostului meu iubit. Dar n-am mai făcut-o pentru că am vrut să evadez. Motivația mea a fost mai pragmatică. Către final, ajunsesem să nu pot ține o sticlă de vin în casă fără să n-o găsească el. Aveam probleme financiare, și chiar voiam să mă bucur puțin de stocul meu înainte să dispară.

Fostul meu iubit nu este singur. Cam 10% din mileniali trăiesc cu cel puțin o dependență, dar numai 1% trec prin viață cu o tulburare legată de alcool. Și, pentru că știa că nu este singur, nu s-a simțit motivat să caute ajutor în grupurile de susținere. Neavând asigurare de sănătate pentru că nu lucra, nu a avut tratament până când nu a fost arestat și a trebuit să urmeze o terapie.

Aș vrea să pot spune că povestea mea are un final fericit. Într-un fel are, cel puțin pentru mine. M-am eliberat. Totuși, a schimbat în mod fundamental modul în care privesc o dependență.

Dependența este o boală

Admit că au existat multe dăți când voiam să țip la fostul meu iubit și să-i zic: „Lasă dracului jos sticla aia”!. După ce m-am luptat cu propriile mele probleme legate de adicții, acum înțeleg cât de mult înseamnă dependența ca boală. Nu este o eșuare din punct de vedere moral.

Chiar dacă picarea în astfel de dependențe înseamnă și decizii proaste, nu înseamnă că persoana respectivă le-a luat în timpul funcționării depline a minții sale. Creierul devenind condiționat de substanță, creează deficit de cortex prefrontal care are impact asupra luarea deciziilor.

Folosirea substanțelor devine un răspuns activ la stres. Când individul nu mai poate gestiona sentimente precum anxietatea fără a desface o sticlă și a o da peste cap, nu mai știe ce să mai facă. Această lipsă de control a emoțiilor determină un simț al disperării, astfel încât vor face orice ca să fie amorțiți, chiar și când își vor da seama de pericole. Când mintea îți strigă: „Ia o dușcă!” sau „O să explodez”, o faci fără să te gândești la consecințe.

Intervenția prietenilor va funcționa numai dacă este receptiv

Tratarea dependenței este păcălitoare. Chiar dacă este o boală, persoana respectivă trebuie să joace un rol activ în recuperarea sa. În comparație cu un picior rupt, el nu poate merge la chirurg, și să aștepte să se vindece și să scape. Trebuie să se implice pentru a-și reveni, iar dacă nu-și doresc asta – sau nu admit nici măcar că au o problemă – nu se vor schimba.

Adicțiile rămân deseori în negare din patru motive importante, iar limbajul pe care-l  folosește respectivul te poate ajuta să identifice următorii pași pe care trebuie să-i faci.

• Crede că controlează situația. Ar putea spune ceva de genul: „Da, ajung să mă îmbăt, dar cu toții avem nevoie câteodată să ne pierdem mințile”. Chiar dacă apar consecințe grave, cum ar fi un arest sua un accident, va da vina pe o zi obositoare la muncă decât pe dependență.
• Nu sunt convinși că comportamentul săuîi afectează pe ceilalți. Ar putea spune: „Cu toții ne mai certăm câteodată”, după o ceartă la beție când a spart jumătate din farfurii. Sau poate chiar ți-a dat o palmă. Această formă de minimalizare este o formă subtilă de manipulare. Rămâne conștient.
• Se crede o victimă. Ar putea spune: „Dacă ai fi la fel de presat ca mine, ai bea și tu ori ai folosi droguri”. Dă vina pentru adicția sa pe problemele din viața sa, în loc să facă pași proactivi pentru a depăși provocările.
• Pur și simplu nu le pasă. Din nefericire, unele adicții se duc atât de greu, încât nu le mai pasă de consecințele acțiunilor lor. Consecințe precum divorțul sau închisoarea nu au aceeași greutate.

Uneori trebuie să o iei la sănătoasa

Deși e dificil, uneori este nevoie să o iei la sănătoasa. După ce fostul meu iubit a fost arestat, am știut că este vremea unei schimbări. Am văzut clar că nu-și dorește să încerce.

Este foarte greu să iubești pe cineva care are o adicție. Ai grijă de tine și caută ajutor în afară. Există multe moduri de a trata problema dacă cel iubit este receptiv și vrea să primească ajutor. Totuși, uneori trebuie să alegi să te pui pe tine pe primul loc, dacă vrea să te tragă și pe tine după el. În final, indiferent de cât de mult îl iubești, trebuie să ai grijă și de tine.

Un text de Marilena Oprea

Potrivit hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, dependența include dezvoltarea toleranței combinate cu simptomele de sevraj. În plus față de toleranță, un dependent va experimenta pofte fizice intense și o obsesie emoțională de a-și lua „drogul” indiferent de consecințe. Dependența se dezvoltă de-a lungul timpului și, de obicei, începe cu un abuz.

„Pentru a atenua durerea emoțională sau fizică, o persoană ar putea experimenta diverse substanțe sau comportamente de apărare. În mod alternativ, poate folosi droguri, tutun sau alcool într-un cadru social și poate decide să le încerce din nou doar pentru a se distra. Scutită de sentimentele de disconfort, poate continua să consume a doua oară, a treia oară și așa mai departe. În curând, persoana ajunge să consume pentru a menține efectele dorite ale euforiei și pentru a scăpa de durerea interioară sau realitatea tulburătoare. Problemele originale sunt lăsate astfel nesupravegheate și / sau nerezolvate. Dacă persoana nu a avut probleme la începutul consumului, acum au fost create probleme ca urmare a utilizării. Încercările constante de a satisface poftele organismului de droguri sau alcool devin noua realitate a persoanei. Timpul și eforturile alocate pentru consum devin vitale în viața individului.  După ce dependentul este complet înrădăcinat în ciclul dependenței, apar consecințele asupra sănătății, financiare, sociale și emoționale”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Specialistul afirmă că dependențele cele mai frecvent întâlnite la oameni sunt: la nivel de substanțe (alcoolul, nicotina, drogurile, zahărul, medicamentele), la nivel de comportament (dependențe în context de comportament alimentar: anorexie, bulimie, dependenţa de jocurile de noroc, dependenţele afectiv-sexuale – de sex sau de iubire, dependenţa de muncă – „workaholism”, dependenţa de putere și control asupra celorlalţi, inclusiv prin violență și agresivitate, dependenţele de realitatea virtuală, computer si internet (rețele de socializare, jocuri online, pornografie), dependenţa de religie şi misticism, de practici spirituale și ritualuri, dependeța de sporturi, exerciţii, asociată cu dopajul. În cazul femeilor, poate apărea o dependența față de un standard de frumusețe.

Dependența ca o boală

La nivel mondial, dependența este definită ca o boală de majoritatea asociațiilor medicale. Ca și diabetul, cancerul și bolile de inimă, dependența este cauzată de o combinație de factori comportamentali, de mediu și biologici. Factorii de risc genetic reprezintă aproximativ jumătate din probabilitatea ca un individ să dezvolte dependență. „Dependența implică schimbări în funcționarea creierului și a corpului. Aceste modificări pot fi determinate de utilizarea substanțelor de risc sau pot exista în prealabil. Consecințele dependenței netratate includ adesea alte tulburări de sănătate fizică și psihică care necesită îngrijiri medicale. Dacă este lăsată netratată în timp, dependența devine mai severă, dezactivând și periclitând viața”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Tratarea adicțiilor și dependențelor

Adicția (de orice fel) are de puține ori o explicație evidentă, deoarece se ascunde într-o parte a minții, o parte inconștientă, care controlează activ lucrurile, provocând experiența sau comportamentul nedorit. Această parte a minții s-a format în timpul experiențelor de viață (condiționare), astfel că cea mai eficientă cale de a o rezolva problema este recondiționarea.

„La un moment dat în viața ta ai învățat să mergi, să vorbești, ai deprins aptitudini complexe. De fiecare dată când ai învățat ceva nou, în mintea ta a avut loc o schimbare. Ceva a fost adăugat, care nu era acolo înainte, o „parte” nouă a minții tale s-a dezvoltat. Astfel de „părți” s-au format și continuă să existe în subconștientul tău, și este posibil să îți controleze comportamentul fără ca tu să fii măcar conștient de acest lucru. Fumătorii aprind țigara fără să se gândească la asta, multe alte comportamente obsesive sunt comune, unele dintre ele funcționale, dar unele dintre ele disfuncționale. Multitudinea de părți mentale care apar de-a lungul vieții funcționează de obicei în armonie una cu alta, având un scop și o direcție comune. Uneori, una sau mai multe părți pot acționa independent și pot provoca anumite disfuncționalități, ceea ce duce la dorința de a schimba ceva; totuși, aceste situații sunt rare, și cooperarea pare să fie regula. Acest fapt sugerează că trebuie să existe un fel de comunicare între părțile care alcătuiesc subconștientul”, explică Eugen Popa.

Terapia Yageriană

Pe acestă terorie se bazează Terapia Yageriană (tehnică gândită și creată de Edwin K. Yager, Ph.D., profesor de psihiatrie practică la Facultatea de Medicină a Universității California din San Diego), una dintre cele mai eficiente și ușor de realizat tehnici care poate fi folosită pentru a descoperi ce anume generează dizarmonia, problema care declanșează adicția.

Terapia Yageriană recunoaște ca ipostaze ale psihicului trei entități: conștientul, subconștientul și extra-conștientul. Terapia se axează pe faptul că subconștientul este constituit  dintr-o multitudine de părți condiționate, ce au apărut în urma experiențelor de viață.

Extra-conștientul este considerat a fi o entitate de inteligență superioară pe care o posedă orice ființă umană. Acesta are rolul de a armoniza și a unifica părțile aflate în subconștient. În Terapia Yageriană extra-conștientul comunică cu subconștientul identificând acele părți care sunt în dezacord cu dorințele conștiente ale clientului și îi modifică într-un mod negativ comportamentul. Această parte a minții poartă denumirea de Centrum, denumire aleasă pentru că este una neutră, care nu încalcă sau lezează credințele spirituale sau religioase ale omului putând astfel să fie folosită de oricine, în orice condiții.

Terapia Yageriană este o metodă recunoscută ca fiind extrem de simplă, dar nicidecum simplistă, extrem de eficientă, o metodă care se bazează pe valorile profund umane pe care fiecare dintre noi le are undeva în interiorul său. Acestă metodă este definită perfect în trei cuvinte: simplă, eficientă, profundă.
„Pe extraordinarul dr. Edwin Yager l-am avut invitat în București în anul 2014 când, în cadrul Asociației Române de Hipnoză, am organizat primul curs de Terapie Subliminală din țară, predată chiar de creatorul său. Ulterior, pentru a evita confuzia legată de o posibilă legătură între tehnică și mesajele subliminale, Dr Yager a hotărât să-i schimbe numele în Terapia Yageriană. Terapia Yageriană avut un succes extraordinar, fiind acum folosită de mulți terapeuți români în cabinetele lor de consiliere. Minunat la această tehnică este și că odată ce o înțelegi și înveți să o aplici, vei putea apela la ea în orice moment, oriunde te-ai afla, complet autonom”, declară Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, Eugen Popa.

„Când am distribuit această informație pe Twitter, a devenit virală. Cred că îmi dau seama și de ce. Autoritățile din sănătate ne-at transmis două mesaje: unul că nu există medicamente care să omoare virusul sau care să te ajute să scapi de el. Iar al doilea, spală-te pe mâini cu apă și săpun pentru a opri transmiterea lui. Pare ciudat. Nu poți, chiar și pentru un milion de dolari, să obții un tratament împotriva coronavirusului, dar banalul săpun omoară virusul.”, scrie profesorul.

Deci de ce funcționează atât de bine săpunul împotriva coronavirusului și altor virusuri? Pe scurt, explică profesorul, pentru că virusul este alcătuit din nanoparticule unde cea mai slabă legătură este învelișul lipidic (gras.) „Săpunul dizolvă membrana lipidică iar virusul se sparge, se distruge, – precum o casă din cărți de joc când o dărâmi – și moare. Sau, mai bine zis, devine inactiv pentr că virusul practic nu mai este viu.

Povestea mai lungă este că cele mai multe virusuri sunt formate din trei părți-cheie: acid ribonucleic (ARN), proteine și lipide. O celulă infectată a virusului face multe din aceste părți, care apoi se unesc spontan pentru a forma virusul. Nu există legături covalente puternice care să le țină împreună, ceea ce înseamnă că nu ai nevoie neapărat de chimicale dure pentru destrăma aceste unități. Când o celulă infectată moare, toate aceste noi virusuri evadează și pleacă să infecteze alte celule. Unele ajung evident în plămâni și căile respiratorii.

Când tușești, sau mai ales când strănuți, particule microscopice zboară chiar și la 10 metri. Cele mai mari par să fie principalele purtătoare de coronavirus și pot ajunge la cel puțin doi metri.

Aceste particule ajung pe suprafețe și se usucă foarte repede. Dar virusurile rămân active. Pielea umană este suprafața ideală pentru un virus. Este „organică”, iar proteinele și acizii grași din celulele moarte de pe suprafața pielii interacționează cu virusul.

Când atingi, să zicem o suprafață de metal, cu o particulă de virus pe ea, se va atașa de pielea ta și se transferă astfel pe mâini. Dacă apoi îți atingi fața, mai ales ochii, nasul sau gura, te poți infecta. Și s-a demonstrat că oamenii își ating fața o dată la 2-5 minute.

Doar apa nu este suficientă pentru „lipicioasa” interacțiune între piele și virus. Dar apa cu săpun este altă treabă. Săpunul conține substanțe grase precum amfifile, unele dintre ele având o structură similară celei a lipidelor din membrana care îmbracă virusul. Moleculele din săpun „concurează” cu lipidele din membrana virusului. Aceasta este mai mult sau mai puțin și modalitatea prin care săpunul elimină și murdăria de pe piele.

Săpunul slăbește nu numai legătura dintre virus și  piele, dar și legăturile care țin la un loc proteinele, lipidele și ARN -ul din virus.

Produsele pe bază de alcool, care includ în mare parte produsele „dezinfectante”, conțin un procent mare de soluție de alcool (de obicei 60-80% etanol) și ucid virusurile într-o manieră similară. Dar săpunul este mai bun pentru că nu ai nevoie decât de puțină apă cu săpun, care, prin frecare îți acoperă foarte ușor toată mâna. În schimb, ai nevoie la propriu să inunzi virusul în etanol pentru un moment, iar șervețelele ori gelurile de curățare a mâinilor nu garantează îmbibarea fiecărui milimetru de piele de pe mâini.

Așa că săpunul este cel mai bun, dar vp rog să folosiți și produsele pe bază de alcool atunci când nu aveți săpun la îndemână.”, conchide profesorul Pall Thordarson.

Părul gras denotă, de cele mai multe ori, un aspect general neîgrijit. Dacă te confrunţi cu această problemă, rişti, din păcate, să fii etichetată in mod nedrept încă de la prima impresie.