Trecutul a fost și nu va mai fi niciodată. Rămân doar impresiile noastre și ceea ce ne reconstruim în mintea noastră. Amintirea momentelor trecute este reconstruită din nou și din nou în mintea noastră și capătă semnificația pe care alegem noi să i-o dăm.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), generațiile anterioare experimentau mai des fericirea deoarece obișnuiau să concentreze experiența pe momentul prezent, rareori proiectându-și viața în viitor. Mergând și mai în spate, să zicem 2-3-4-5 secole în urmă, oamenii erau atât de preocupați cu supraviețuirea încât proiecția viitorului nu era pe lista lor de priorități. Acesta a fost si motivul pentru care până și conceptul de „călătorie în timp” a fost menționat foarte târziu în istoria omenirii, când oamenii își satisfăceau mai ușor nevoile fundamentale (hrană, adăpost etc.) și puteau să se gândească la mai multe lucruri decât la supraviețuire”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Viitorul este doar plăsmuirea imaginației noastre. Prezentul este real!

Specialistul afirmă că dintr-un moment trist putem alege să ne focusăm pe durerea pe care o readucem în mod constant la viață. Ne conectăm în mod repetat la ce s-a întâmplat, prin a accentua totul și a păstra cât mai vie amintirea tristeții de atunci. O altă variantă ar fi să ne amintim părțile frumoase, lecțiile și modul în care ne-a ajutat să devenim mai buni. În acest fel, ne concentrăm resursele pe părțile bune și dăm naștere unor emoții și stări plăcute.
„Viitorul nu există. Nu apucăm niciodată să îl trăim cu adevărat. Viitorul este o construcție a minții noastre, menită să ne pregătească pentru posibile scenarii care să nu ne scoată prea mult din zona de confort. Este o proiecție a viselor, obiectivelor, dorințelor noastre, care există doar în mintea noastră. Este drumul imaginar pe care ni-l trasăm, astfel încât să trăim cu simțul unei direcții în viață; însă el nu există ca un moment ce poate fi trăit cu adevărat, ci noi ajungem să trăim ceea ce am visat despre viitorul nostru, în momentul prezent. Singurul moment cu adevărat viu este acum! Scurt dar plin de viață! Dintr-o multitudine de acum-uri scurte, construim un prezent dinamic, în continuă mișcare; prezent care este cu adevărat singurul moment care contează, singurul moment în care poți real să zâmbești, să plângi, să te întristezi, să te bucuri, să iubești”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Citește și:

Actualizarea sinelui, o nouă nevoie a oamenilor în mileniul III. Explicațiile psihologului

Hipnoterapeutul Eugen Popa: „Toată realitatea este reglată de mentalitatea noastră”

Ne ghidăm viața după credințele și valorile instalate în copilărie

Paradoxul posesiunilor

Un studiu efectuat timp de 20 de ani de dr. Thomas Gilovich, un profesor de psihologie de la Universitatea Cornell a ajuns la următoarea concluzie: nu-ți cheltui banii pe lucruri. Problema cu lucrurile este că fericirea pe care o provoacă se stinge foarte repede. Există trei motive pentru asta:

• Ne obișnuim cu noile achiziții. Ceva ce a fost la început nou și atrăgătos devine repede ceva obișnuit.
• Ridicăm mereu ștafeta. Noile achiziții duc la noi așteptări. Odată ce ne obișnuim cu un lucru, ne căutăm unul și mai bun.
• Capra vecinului e mai bună. Lucrurile, prin natura lor, cer comparații. Ne cumpărăm o mașină și suntem absolut încântați de ea, până când un prieten își cumpără una mai bună – și întotdeauna cineva are una mai bună.

„Unul dintre dușmanii fericirii este adaptarea“, spune Gilovich. „Cumpărăm lucruri care ne fac fericiți și reușim. Dar numai pentru o perioadă. Lucrurile noi ne stârnesc interesul la început, și apoi ne adaptăm la ele“. Paradoxul posesiunii este că ne asumăm faptul că fericirea pe care o obținem din achiziționarea unor lucruri va dura la fel de mult cât ține lucrul în sine. Pare că dacă investim în ceva ce putem vedea, auzi sau atinge pe o bază permanentă obținem cea mai bună valoare. Dar nu e așa.

Puterea experiențelor

Gilovich și alți cercetători au descoperit că experiențele – oricât de efemere ar părea – furnizează fericire care durează mai mult decât o fac lucrurile. Iată de ce:

Experiențele devin parte a identității noastre. Nu suntem ceea ce deținem, dar suntem acumularea a ceea ce am văzut, a lucrurilor pe care le-am făcut și a locurilor în care am fost. Achiziționarea unui ceas Apple nu te va schimba ; dar să -ți iei o vacanță ca să te antrenezi și să urci pe Everest sau să participi la un maraton cu siguranță te va schimba. „Experinețele noastre sunt mare parte din noi, mai mult decât bunurile“, spune Gilovich. „S-ar putea să-ți placă lucrurile materiale pe care le ai. Poți chiar crede că o parte din identitatea ta este conectată la ele, dar fără îndoială ele rămân separate de tine. În schimb, experiențele chiar sunt o parte din tine. Suntem suma tuturor experiențelor noastre“.

Comparațiile contează foarte puțin. Nu comparăm experiențele fa fel cum comparăm lucrurile. Într-un studiu efectuat la Harvard, când oamenii au fost întrebați ce preferă: să aibă un salariu mare care să fie mai mic decât al partenerului de viață ori un salariu mic dar mai mare decât al partenerului, mulți dintre ei nu au știut ce să răspundă. Dar când au fost întrebați același lucru despre durata vacanței, cei mai mulți au ales o vacanță mai lungă, chiar dacă era mai scurtă decât cea a partenerului. este greu de cuantificat valoarea relativă a două experiențe, ceea ce le face și mai plăcute.