Lista este simpatică și, da, multe dintre aceste gânduri ne-au trecut prin minte și mie în timpul filmului și după ce l-am văzut. Dacă ai văzut filmul, poate îți regăsești în listă și unele dintre gândurile și sentimentele tale. Dacă nu l-ai văzut încă, fă-o, pentru două ore de emoții, despre imensitatea muzicii și anxietatea geniului, atât de puternice încât pot transforma o serie de clișee într-un film de succes.

Atenție,spoilere!

Așadar, intri în cinematograf gândindu-te că vei vedea un film destul de bun despre Queen.

Dar nu te-ai gândit că va fi așa un roller-coaster emoțional.

Chiar de la început te îndrăgostești de modul în care Rami Malek îl interpretează pe Freddie Mercury.

Asemănarea este atât de mare, încât în unele momente ai impresia că este chiar Freddie Mercury

Povestea dinților ăștia te impresionează

Impresionează și relația lui Freddie cu Annie și te face să te gândești la cea mai bună prietenă a ta

Dar relația care-ți fură inima în acest film este cea dintre membrii trupei

Vei simți brusc că trebuie să-ți chemi toți prietenii în cea mai apropiată cabină telefonică (la noi nu mai sunt!) și să recreați scena înregistrării „Bohemian Rhapsody“.

Ți-ai dori să intri în film, pur și simplu, și să stai cu ei, să petreci vremea cu ei, să mergi cu ei peste tot.

Și începi să apreciezi foarte mult cât de greu este/a fost pentru un artist să fie cu adevărat „diferit“

Îl urăști pe tipul ăstă cu fiecare centimetru din corpul tău.

Și dacă nu i-ai văzut niciodată live, scena ca asta te fac să regreți că nu ai fost acolo, parte din eveniment.

Devii foarte emoțional și începi să te identifici cu simțul de izolare al lui Freddie Mercury.

Dar nu vă grăbiți, abia concertul Live Aid vă va face pielea de găină.

Iar când concertul a ajuns la final, tu deja plângi de mult timp.

Și când ajungi acasă începi să te uiți pe youtube la toate filmulețele cu trupa Queen.

Și n-ar fi exclus să ajungi la concluzia că Queen este cea mai bună trupă a tuturor timpurilor.

sursa fotografiilor: 22-th Century Fox

Citește și:

De câteva zile de când a intrat în cinematografe, toată presa vuiește în legătură cu reacțiile negative ale criticilor. În plus, o mulțime de blogări deveniți „specialiști” în film, ca și în teatru, scriu despre „Bohemian Rhapsody” și decretează: „Freddie ar fi meritat un film mai bun…” sau „Filmul nu este curajos…”. Pe de altă parte, în acest weekend în care a intrat în cinematografe, în doar câteva zile, se pare că a cucerit publicul. E pe primul loc în box-office-ul nord-american și în toată lumea a umplut sălile de cinema. „Debutul care a depășit cu mult așteptările este o dovadă că alegerea de a vedea filmul a fost una emoţională, indiferent de ce au avut de spus criticii“, a explicat un cunoscut analist media citat de CNN. Și e-adevărat. Pentru cei mai mulți dintre cei care au umplut sălile de cinema, inclusiv în România, în ultimele zile, cel mai probabil alegerea a fost una emoțională. Însă era cumva normal să fie așa. Iar pentru cei care și-au lăsat prejudecățile de orice fel la o parte și au intrat în sala de cinema ca să se întoarcă în timp și să trăiască o poveste, povestea uneia dintre cele mai mari legende ale muzicii secolului 20, întâlnirea a fost, cu siguranță, minunată.

Lungmetrajul lui Bryan Singer, cu fenomenalul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury, e-adevărat, amestecă niște date și informații din biografia trupei Queen, decalează în timp câteva întâmplări, romanțează pe ici, pe colo anumite povești, apasă în anumite scene pedala emoției, dar ceea ce este cel mai important este că păstrează vie extraordinara putere a artistului Freddie Mercury. Și că-i respectă cumva dorința de discreție asupra umbrelor și a lucrurilor întunecate din viața lui, sugerându-le doar, asupra ultimei perioade, ce a bolii și a degradării fizice care au dus la moartea lui în noiembrie 1991. Freddie Mercury a ales în pofida a orice să rămână artist și așa să se păstreze în memoria fanilor lui și a întregii umanități. Și cum să poți uita felul în care, luptând cu moartea, a înregistrat până cu puțin timp înainte de sfârșit? Cum să uiți că celebrul „The Show Must Go On” a fost cântat cu ultimele puteri, după cum povestește Bryan May, care se temea că nu va reuși să-l interpreteze. Dar la temerile lui: „Fred, nu știu dacă o să poți cânta…”, el îi răspunde: „I’ll fucking do it, darling!” Apoi dă pe gât un pahar de vodkă și cântă… Și tocmai acest extraordinar curaj, această teribilă îndrăzneală, această forță de a lupta până la capăt, acest har și geniu, cu iz de hybris, le surprinde filmul „Bohemian Rhapsody”, lăsând posterității imaginea unui zeu care domină lumea pe scena de la celebrul concert Live Aid din 1985, pe stadionul Wembley din Londra. Și aș spune că da, Freddie merita asta. Merita un film care, deși nu este ceea ce s-ar chema un film de artă, e un film care cucerește mulțimile, pe care îl iei cu tine și nu i te poți sustrage, un film după care, așa cum povestesc mulți dintre care l-au văzut, au mers acasă și toată noaptea au ascultat Queen… Misiune îndeplinită!

Filmul se bazează aproape în exclusivitate pe interpretarea lui Rami Malek, care este o carte absolut câștigătoare, cu atât mai mult cu cât părea aproape imposibil să găsești pe cineva care să nu-i trădeze imaginea lui Freddie Mercury. Însă construcția lui este impecabilă și farmecul de nepovestit al lui Freddie, nebunia lui, excentricitățile, singurătatea, mai ales singurătatea, timiditatea din spatele scenei și puterea extraordinară, nepământească, de pe scenă, sunt toate acolo și duc mai departe peste generații imaginea unui EROU, a unui artist cum n-a mai existat altul, a unui artist care hipnotiza stadioane întregi.

Citește continuarea pe yorick.ro

Vezi și: