Cu fiecare literă  creează o atmosferă care te captivează, prin peisaje, sunete, mirosuri teleportând cititorul în acea lume.

În noua sa carte, The Inspired Travellers’ Guide to Literary Places, Sarah Baxter vorbește despre cele mai frumoase locuri evocate de scriitori faimoși în cărți la fel de faimoase. Iată unele dintre preferatele noastre:

Yorkshire Moors, Anglia

La răscruce de vânturi de Emily Brontë (1847)

Dante Gabriel Rossetti a spus că „La răscruce de vânturi“ este „un demon de carte“ în care acțiunea „se petrece în iad“. Acel „iad“ este Yorkshire Moors, un peisaj minunat cu dealuri și o căldură care-ți dă o stare bună. Se presupune despre casa din carte că se află la Top Withens, o fermă din secolul al XVI-lea, aproape de Haworth. Structura nu se potrivește, dar locația, da. dacă traversezi zona și ajungi la casa parohială din Haworth – acum Muzeul Bronte – la ruinele din piatră, este ușor să te teleportezi în paginile cărții.

Napoli, Italia

Prietena mea genială de Elena Ferrante (2011)

Simți cum se scruge mizeria din străzi în Prietena mea genială, care își aruncă eroinele în noroi și pericolele de după război în napoli. Ferrante este un pseudonim, nu este numele adevărat al autoarei (care rămâne un mister).  Dar ea nu denumește nici „vecinătatea“ din cele patru romane ale sale. Dar se crede că este vorba despre Rione Luzzatti, o zonă muncitorească, la est de gara centrală, renumită pentru criminalitatea crescută , dar și pentru că arată o latură autentică a orașului.

Davos, Elveția

Muntele vrăjit de Thomas Mann (1924)

Muntele vrăjit este o poveste despre un tânăr care se duce să-și viziteze vărul bolnav de tuberculoză aflat la un sanatoriu în Elveția și nu mai pleacă scufudându-se în viața decadentă de la sanatoriu. Sanatoriul Berghof de pe Davos este o ficțiune. Totuși există Schatzalp, o fostă clinică din 1900 care acum este un hotel. Există chiar o „cale Thomas Mann“, cu fel și fel de citate din carte, care face legătura cu orașul de la poale.

New York, SUA

De veghe în lanul de secară de JD Salinger (1951)

Antieroul Holden Caulfield a fost idolul unei întregi generații. Central Park este locația centrală a cărții, și poți urmări drumul lui Holden : prin caruselul vintage, așa cum e cel pe care-l descrie Holden, și care se învârte în continuare. Muzeele Met și cel de Istorie a Naturii, aproape că sunt neschimbate.

Monterey, California, USA

Strada Sardinelor de John Steinbeck (1945)

Strada Sardinelor este una dintre cele mai cunoscute străzi din America. John Steinbeck a trăit aproape de această arteră zgomotoasă, mirosind a sardine, iar personajele, priveliștile și mirosurile se regăsesc în cartea sa. Astăzi, strada seamănă foarte puțin cu cea descrisă de scriitor. Este mai curată, vechile restaurante au fost înlocuite de unele noi sau de magazine cu cadouri. Singurele sardine înoată acum în Monterey Bay Aquarium.

Cartagena, Columbia

Dragoste în vremea holerei de Gabriel García Márquez (1985)

Márquez s-a confesat o dată că „toate cărțile mele au fire care duc la Cartagena“. Și asta nu este mai evident ca în Dragost în vremea holerei, care se desfășoară într-un port aflat la marea Caraibilor – fără nume, dar care pare a fi Cartagena/ Orașul este la fel de colorat și sensibil precum în imaginația lui Marquez. Rătăciți aici printre case luminoase și balcoane învelite cu bougainvillea căutând Plaza Fernández de Madrid, găsim inspirația pentru piața în care eroul romanului se îndreaptă spre iubirea sa adevărată.

Soweto, Iohannesburg, Africa de Sud

Fiica lui Burger de Nadine Gordimer (1979)

Este un roman politic și a fost scris în vremea apartheidului în Africa de Sud. Inițial a fost interzis considerat a fi periculos și indecent, romanul este o ficțiune dar în care suferință este foarte reală. „Terenul din spate al negrilor“ din Soweto este reprezentativ. Apoi o groapă de gunoi. Pe vremuri numai călătorii curajoși se aventurau până în această zonă. Acum este total schimbată și trebuie văzută de oricine ajunge în Iohannesburg.

Kerala, India

Dumnezeul lucrurilor mărunte de Arundhati Roy (1997)

Kerala iese din fiecare pagină a acestei cărți, care este mai puțin un roman și mai mult o bogăție de culori, mirosuri, căldură, istorie și politică amestecate cu dragoste și dezamăgiri/ Acțiunea se petrece în Ayemenem, o versiunea ficțională a Aymanam, unde Roy și-a petrecut copilăria. Acum, câmpurile acoperă o mare parte din zonă, orașul aglomerat din apropiere s-a vărsat spre sat și „Casa de Istorie”, unde se produc evenimentele cele mai tragice ale cărții, face parte acum din Taj Garden Retreat.

Rue Catinat, Saigon (orașul Ho Chi Minh , Vietnam

Americanul liniștit de Graham Greene (1955)

Rue Catinat – numită acum Dong Khoi sau strada Răscoalei – este una dintre cele mai vechi artere de circulație din Saigon. Acolo a stat Greene cât a fost corespondent de război între 1951 și 1954. Strada este coloana vertebrală a parabolei sale de thriller politic pe fundalul Primul Război din Indochina. Strada arată altfel, evident, dar mai găsești unele chestii care te trimit cu gândul la roman. Și poți termina ziua cu un cocktail la Majestic’s Rooftop Bar.

Hanging Rock, Victoria, Australia

Picnic la Hanging Rock de Joan Lindsay (1967)

Rar și formidabil, Hanging Rock este un morman de magmă rigidă care a erupt, s-a congelate și s-a contractat în urmă cu aproximativ șase milioane de ani, și a rămas ulterior să devină „o cetate”. De asemenea, a devenit un simbol  a tot ceea ce este ciudat datorită romanului infricosator al lui Lindsay. Parte din rezervația de agrement Hanging Rock este deschisă vizitatorilor, care pot urmări trasee de drumeții sau pot merge la un picnic.

Citește și:

Scriitoarea în vârstă de 77 de ani, cunoscută pentru romanul său ”Casa spiritelor”, precum şi pentru tradiţia sa riguroasă de a începe un nou roman pe 8 ianuarie, susţine că tinerelor generaţii le revine sarcina de a construi lumea de după, având drept fundamente principiile egalităţii rasiale şi de gen.
”În urma pandemiei, se va crea un val, o avalanşă de noi interpretări ale realităţii noastre, nu doar în artă, ci şi în filozofie, istorie, tot. (…) Dar în ceea ce mă priveşte, am nevoie de mai mult timp şi de distanţă pentru a vedea lucrurile mai clar”, a mărturisit scriitoarea cu prilejul unui interviu acordat AFP prin videoconferinţă din San Francisco, oraşul în care aceasta locuieşte.

”Aş fi putut scrie ‘Casa spiritelor’ imediat după lovitura de stat militară din 1973. Am avut nevoie de mai bine de opt ani pentru a o termina întrucât aveam nevoie să diger ceea ce se întâmpla. Şi cred că voi proceda la fel cu situaţia din prezent”, a răspuns autoarea la întrebarea referitoare la modul în care pandemia i-a afectat munca.
Întrebată care ar fi lecţia pe care a învăţat-o în urma pandemiei, Allende a precizat că ”ne-a învăţat să ne analizăm priorităţile şi să ne confruntăm cu realitatea. Inegalitatea este realitatea: cum unii au petrecut perioada de izolare pe un iaht în Caraibe, în timp ce alţii au suferit de foame.”

”Ne-a învăţat de asemenea că suntem o mare familie. Ceea ce i se întâmplă unei persoane din Wuhan, se întâmplă apoi întregii planete, nouă tuturor. (…) Nu există un zid, nu există niciun zid care să poată separa oamenii.”
”Persoanele creative, artiştii, oamenii de ştiinţă, tinerii şi numeroase femei, cu toţii reflectează la felul în care va arăta lumea de după. Nu doresc să se întoarcă la vechea lume. Este cea mai mare miză a epocii noastre: visul unei lumi diferite. Trebuie să ajungem acolo”.

”Va fi sfârşitul patriarhatului. Agresorii care guvernează lumea îşi vor fi pierdut forţele. O lume în care atât bărbaţii, cât şi femeile îşi împart în mod echitabil guvernarea lumii”, a precizat scriitoare după ce a fost întrebată în ce fel va fi diferită lumea de după pandemie.
”Să nu permitem lumii să fie condusă de violenţă şi lăcomie, ci mai degrabă de solidaritate, compasiune, speranţă. Este lumea pe care ne-o dorim.”

”Tinerele generaţii vor moşteni o lume pe care am distrus-o în mii de bucăţi. Ei sunt cei care trebuie să salveze planeta, dacă mai poate fi salvată. Sper că vor avea o soluţie pozitivă.”
Întrebată de reporterul AFP ce părere are despre manifestaţiile împotriva rasismului din Statele Unite, scriitoarea a spus ”Manifestaţiile cer dreptate rasială, care este în mod direct legată de problema sărăciei. Cine sunt cele mai sărace persoane din această ţară? Cine sunt cei cu cea mai dezavantajoasă asigurare medicală, care găsesc cel mai greu de muncă, afectaţi cel mai mult de violenţe din partea poliţiştilor, care sunt cel mai adesea trimişi la închisoare? Afro-americanii.”

”Cred că astfel de proteste vor izbucni peste tot. Ne confruntăm cu o criză economică mondială majoră, care va duce la pierderea altor locuri de muncă, la sărăcie şi deci, la mai multă violenţă. Vor avea loc şi alte proteste, proteste de amploare.”
”Aceste probleme nu pot fi rezolvate cu gloanţe sau gaze lacrimogene. Ci doar dacă sunt atacate rădăcinile problemelor. Sunt probleme profunde, care datează din epoca sclaviei”, a mai spus Allende.

sursa: Agerpres

Scriitoarea în vârstă de 54 de ani spune că vrea să ajute copiii aflați în izolare în timpul pandemiei cu COVID-19.

Două sau trei capitole vor fi lansate în fiecare zi, de luni până vineri, începând de azi cu ora 17 (ora României) până în data de 10 iulie.

Rowling și-a asigurat fanii că nu va fi nevoie să se înregistreze pentru a accesa povestea. În schimb, Ickabug va fi disponibilă pe un nou website care va fi lansat în această după-amiază.

Este unul dintre personajele cu care vă veți reîntâlni parcurgând paginile atrăgătoare ale albumului „Istoria costumului feminin din Evul Mediu până astăzi” de Georges Vigarrelo, publicat de Centrul Cultural LUMINA în Colecția Biblioteca de Arte.  Ei i se alătură o serie de alte personaje de descoperit sau de redescoperit la lectură, o experiență plăcută și utilă nu doar pentru cei pasionați de istorie și artă, ci și pentru cei interesați, într-un fel sau altul, de vestimentație.

Tabloul pictat de Jacques-Louis David se numără printre operele de artă reproduse în lucrarea nou apărută în România, unde istoricul francez Georges Vigarello, autor al unor studii de succes, le este cunoscut cititorilor din România doar ca autor al volumului „O istorie a frumuseții: corpul și arta înfrumusețării din Renaștere până în zilele noastre” și, de asemenea, ca unul dintre cei trei coordonatori (alături de Alain Corbin și Jean-Jacques Courtine)ai remarcabilei lucrări „Istoria corpului”.

Lucrarea tradusă acum și la noi și tipărită în condiții grafice deosebite este cea mai recentă carte a lui Georges Vigarello și, în contextul unei bogate bibliografii străine pe tema vestimentației feminine, abordate dintr-o mulțime de unghiuri, reprezintă o valoroasă sursă de idei și, de asemenea, o cale de acces spre un domeniu care, deși omniprezent în existența noastră cotidiană, ca și în diverse forme artistice, nu e tocmai cercetat în România.

Citește continuarea pe amfiteatru.com

Memorandumul de colaborare dintre CONAF si MEC a fost discutat în cadrul lansării volumului ,,Educație antreprenorială. Școala de business” și presupune introducerea orelor de educație antreprenorială în școli.

CONAF se alătură MEC pentru elaborarea strategiei naționale pentru educație antreprenorială. PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, va fi parte a PACTULUI PENTRU MUNCĂ și va fi semnat la invitația ministrul Educației, Monica Anisie,  într-un cadru oficial, la Ministerul Educației.

Memorandumul de Colaborare presupune introducerea orelor de educație antreprenorială în  învățământul secundar, vocațional, liceal, dual și universitar.

Monica Anisie: ,,Mă alătur acestei inițiative și voi semna pactul întrucât cred cu tărie în necesitatea dezvoltării unei culturi antreprenoriale în România și a unei educații care să susțină dezvoltarea tinerilor”

Cristina Chiriac: ,,În ultimii 10 ani au fost implementate iniţiative pentru promovarea educaţiei antreprenoriale, însă acţiunile în această direcţie sunt disparate, neexistând o coordonare și coerenţă între ele. Sprijinirea antreprenoriatului nu a fost niciodată mai importantă ca acum. Consolidarea educației antreprenoriale în școli, instituții de învățământ profesional și universități va avea un impact pozitiv asupra caracterului dinamic al antreprenoriatului în cadrul economiei noastre.”

CONAF trage un semnal de alarmă: peste 83.000 de firme și PFA-uri au fost radiate de la Registrul Comerțului în perioada ianuarie-septembrie din acest an, cu 42% mai multe față de anul trecut. Este un record negativ pentru economia românească. Soluția este încurajarea educației antreprenoriale și a mediului de business.

Lansarea cărții ,,Educație antreprenorială. Școala de business”, scrisă de Cristina Chiriac, Adriana Ungureanu și Silvia Daniela Pohrib a avut loc la Biblioteca Natională în prezența: ministrului Educației – Monica Anisie, fostului ministrul al Finanțelor – Gheorghe Ialomițianu și a președintelui Asociației Brokerilor din România – Dan Paul. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai mediului antreprenorial din România, ai mediului academic și mass-media.

Cabinetul arăta ca altele un milion, toate făcute după același șaacatublon. Biroul era îngrijit echipat cu obișnuitele stilouri care n-au mers niciodată, cu sugativa falsă de piele, cu ceasul de bronz, maritim, cu calendarul rotativ.

Bărbatul masiv, exuberant, din spatele biroului, purta un costum de stofă făcut de un brand cunoscut. Singurul lucru personal din încăpere era zâmbetul lui. Stând în fața lui, am încercat să-l definesc cumva, dar n-am reușit. În afară de obișnuitele amabilități, nici un alt schimb important n-a avut loc de când am intrat în birou lui. L-am întrebat în cele din urmă dacă mă pot întinde pe canapea.

-De ce? mi-a zâmbit doctorul. Sunteți obosit?

-Nu, i-am răspuns eu. Dar m-am gândit că…

-Nu-mi păreți foarte bolnav, dle Quinn. Haideți să ne așezăm și să stăm de vorbă!

Nu era deloc așa cum îmi imaginasem.

-V-am văzut acum câteva zile într-un film italian. Scena finală, când plângeți pe plajă, a fost al naibii de emoționantă.

Rahat! Eu plăteam aici cincizeci de dolari pe oră, cincizeci de afurisiți de dolari, și el era doar un alt fan al meu…

-Nu mă pricep deloc la filme, a continuat el. Sunteți primul actor pe care-l cunosc așa, din punct de vedere profesional, așa că iertați-mă dacă pun întrebări prostești. Dar în acea ultimă scenă, erau lacrimi adevărate sau erau induse de vreun miros de ceapă sau așa ceva?

Cincisprezece minute din ora mea prețioasă trecuseră deja și noi discutam despre filme!

-Nu, doctore. Erau lacrimi reale.

-Vreți să spuneți că ați plâns de-adevăratelea?

Deci era unul dintre ăia?

-Da, am plâns.

-Cum plânge un actor? Presupun că trebuie să-ți amintești lucruri dureroase din viața ta, ca să-ți poți prova lacrimile, nu?

Iisuse!

-Poate fi o formă de autoanaliză, nu-i așa?

Nu-ți face griji, e destulă durere în viața mea, am de unde să mă adap.

-Presupun că da, am ridicat eu din umeri.

-Și v-ați gândit la ceva anume, acolo, la acel moment de pe plajă?

-Da.

-La ce?

-Păi întâi de toate m-am gândit la amărâtul ăla ticălos pe care-l jucam. Avusese o viață aspră și lipsită de sens. Nu simțise niciodată iubirea. Iar când în sfârșit a găsit-o, n-a știut ce să facă – și a distrus-o. Acolo, pe plajă, el a simțit imensitatea spațiului. Eternitatea pe care urma s-o înfrunte de unul singur. Era probabil pentru prima dată în viața lui când vedea cu adevărat stelele, iar pentru el, ele nu reprezentau decât o eternitate de singurătate.

Citește continuarea materialului pe yorick.ro