COVID-19 este o boală nouă, dar este provocată de un coronavirus de tipul celui identificat prima dată de dr. Almeida în 1964 în laboratorul ei din Spitalul St. Thomas din Londra.

Virusologul s-a născut cu numele June Hart în 1930 și a crescut într-o casă închiriată aproape de Alexandra Park în nord-estul orașului Glasgow. A abandonat școala la 16 ani, dar s-a angajat ca tehnician într-un laborator de histopatologie de la Glasgow Royal Infirmary. Mai târziu, s-a mutat la Londra pentru a-și continua cariera, iar în 1954 s-a căsătorit cu Enriques Almeida, un artist venezuelean.

Cercetarea

Cuplul, împreună cu fiica lor, s-a mutat la Toronto, în Canada, și, potrivit scriitorului George Winter, dr. Almeida și-a dezvoltat abilitățile cu un microscop electronic la Institutul Cancerului din Ontario.

A creat o metodă prin care virusurile erau mai bine observate prin folosirea unor anticorpi care să-i reunească. Winter a declarat pentru BBC Radio Scotland că talentul medicului au fost recunoscute în Marea Britanie și a revenit aici în 1964 la St Thomas’s Hospital Medical School în Londra, același spital care l-a tratat și pe prim-ministrul Boris Johnson pentru că suferea de infecția cu COVID-19.

La întoarcere a început să colaboreze cu dr. David Tyrell, care conducea o cercetare asupra banalei răceli în Salisbury, în Wiltshire. Winter spune că dr. Tyrell studia spălăturile nazale ale unor voluntari, iar echipa sa descoperise că era posibil să se dezvolte unele virusuri asociate răcelii, dar nu la toți.

O anumită mostră, care a devenit cunoscută ca B814, era din spălăturile nazale ale unui copil de la un internat din Surrey, în 1960. Au descoperit că pot transmite simptomele de răceală obișnuită voluntarilor, dar nu puteau crește un astfel de virus în cultura de celule de rutină.

Totuși, studiile pe voluntari au demonstrat dezvoltarea sa în culturi de organe, iar dr. Tyrell se întreba dacă nu ar putea fi observat la un microscop electronic. I-a trimis mostre lui June Almeida care a observat particulele de virus în mostre, pe care le-a descris ca fiind virusuri gripale, dar care nu sunt chiar la fel. Ea a identificat ceea ce a devenit cunoscut ca fiind primul coronavirus la om.

sursa: Getty Images

Winter spune că dr. Almeida practic văzuse particule precum acestea și înainte, când a investigat hepatita la șoareci și bronșita infecțioasă la găini.

Totuși, spune Winter, lucrarea sa care ar fi trebui să fie publicată a fost respinsă „pentru că juriul a spus că imaginile pe care le-a prezentat erau doar niște poze proaste ale unor particule de virus gripal”.

Despre noua descoperire a lui B814 s-a scris în British Medical Journal în 1965, iar prima fotografie a ceea ce ea a văzut a fost publicată în Journal of Gdneral Virology, doi ani mai târziu.

Potrivit lui Winter, dr. Tyrell și Dr. Almeida, împeună cu prof. Tony Waterson, omul care se afla la conducerea spitalului St.Thomas, l-au numit coronavirus din cauza coroanei sau haloului care-l înconjoară.

Dr. Almeida a lucrat mai târziu la Postgraduate Medical School în Londra, unde și-a luat doctoratul.

Și-a terminat cariera la Institutul Wellcome, unde și-a pus numele pe mai multe descoperiri în domeniul imagisticii virusologice.

După ce a plecat de acolo, dr. Almeida a devenit profesor de yoga, dar a revenit în domeniul său drept consilier la sfîrșitul anilor 1980 când a ajutat la cercetarea noului virus HIV.

June Almeida a murit în 2007, la 77 de ani.

Acum, la 13 ani de moartea sa, în sfârșit primește recunoașterea pe care o merita ca pionier a cărui muncă a accelerat înțelegerea unui virus care în prezent se răspândește în întreaga lume.

sursa: BBC

Principala problemă se află în menținerea și promovarea femeilor în poziții influente, concluzionează studiul. Astfel, s-a descoperit că femeile au avut mai puține șanse să intre în comisii sau să vorbească la întruniri științifice. Alți factori sunt prejudecățile inconștiente, tensiunile legate de balanța dintre viața personală și cea profesională, lipsa banilor și salariile mici și lipsa unor oportunități de colaborare.

Ce arată studiul?

Datele, publicate în revista „Cell Stem Cell“, provin de la 541 de universități și instituții de cercetare din 38 de țări din SUA, Europa și Australia. Femeile sunt mai mult de jumătate din studenții activi sau care au absolvit, 42% dintre profesorii asistenți și 23% profesori cu normă întreagă, deși ratele variază de la o instituție la alta.

Ce lecții învățăm de aici?

Descoperirea susține punctul de vedere al multor femei din știință, cum că trebuie făcut mai mult pentru rezolvarea acestei probleme – „o țeavă de scurgere“ o numesc ele – când femeile părăsesc profesia din cauza hărțuirilor sau a problemelor legate de promovare sau salariu. „Nu există niciun fel de încurajare pentru tinerele din domeniulk științei, dacă sistemul este setat să le excludă“, spune dr. Jessica Wade de la Imperial College din Londra, care susține femeile în fizică dar care nu a fost contactată pentru acest studiu, a adeclarat ea pentru BBC. „Îmbunătățirea balanței de gen în știință va presupune implicare instituțională pentru a susține femeile în aplicările lor pentru promovare, pentru că în aceste cazuri s-au raportat hărțuiri sau agresiuni verbale. Astfel, este nevoie de o situație mult mai transparentă.“