Evident, există minciuni mai mici și minciuni mai mari, care îi pot afecta pe cei din jurul nostru, sau care pot avea consecințe chiar asupra noastră, mai târziu. Zicem deseori că printr-o minciună mică putem cosmetiza adevărul. Ne poate ajuta să obținem un job mai bine plătit. Cert este că aproape de fiecare dată când o facem nu ne gândim și la consecințe. Fie că o facem pentru a nu supăra pe cineva (cum ar fi să-i spui unei persoane care ține regim să slăbească că se văd deja niște rezultate). Fie prezentăm un adevăr imaginar în avantajul nostru.

Recent, o prietenă mi-a povestit cum procedează cu soțul ei pentru a-l convinge atunci când vrea să cumpere ceva în casă. „Mai întâi îi fac o prezentare a produsului. Eventual, îi spun că e la preț redus. Apoi, îl întreb cât crede el că este prețul respectivului produs. În funcție de răspuns, eu mai scad din sumă, ca să i se pară și lui ieftin. Așa mă aleg cu ceva nou în casă pe gustul meu. Și nu e o minciună gravă sau importantă.“

Mințim din compasiune

Apelăm chiar și de câteva ori pe zi la minciună. Mai ales, la cele pe care le considerăm nevinovate. „Chiar mă gândeam la tine și voiam să te sun!“ sau „Și mie mi-e dor de tine!“. Sunt numai două exemple de minciuni inofensive pe care le folosim uneori în relația de cuplu sau cu unii prieteni. „Există în cupluri o minciună mai gravă, să-i zicem așa. „Și eu te iubesc!“, spune unul din parteneri, deși nu simte acest lucru,doar pentru a-l face pe celălalt să se simtă bine. Doar din compasiune și de a nu răni sentimentele celuilalt. Din păcate, acesta va suferi mai devreme sau mai târziu, poate de două ori mai mult. O dată pentru că nu-i sunt împărtășite sentimntele și o dată pentru că a fost mințit“, explică Sorana Coman, psihoterapeut adlerian.

Și totuși de ce o facem?

„Încă din copilărie, oamenii exersează ascunderea adevărului. Copiilor le e frică de pedepse și ajung la maturitate să mintă, fie pentru a căpăta un avantaj, fie pentru a-i nu supăra pe alții, fie pentru a părea că sunt în rând cu ceilalți. Oamenii care au stima de sine scăzută caută aprecierea celorlalți, exagerând propriile succese sau ascunzând greșelile. Și asta numai pentru a nu fi prost văzuți de cei din jur. Oamenii seferesc de eșec. Le este frică de el. De aceea, nu au curajul să recunoască fapul că sunt imperfecți și au așteptări mari de la ceilalți. Când de fapt ei nu-și pot accepta greșelile. În afară de aspectul moral, minciuna aduce dezavantajul de a purta o mască în fața celorlalți. Neasumându-ți cine ești, poți altera relațiile cu ceilalți, prin apariția lipsei de încredere“, spune psihoterapeutul.

Omiterea adevărului e tot o minciună?

Am stabilit deci că ne împrietenim cu minciunile de mici. Atunci nu avem percepția realității, și oricum nu vrem să fim pedepsiți. Ne obișnuim apoi să ne bazăm pe minciuni în adolescență și la maturitate. „Des folosită este tactica omiterii adevărului. Cei care o fac nici nu vor să mintă, dar nici nu vor să spună adevărul. Mulți recurg la a ascunde părți esențiale din adevăr. Omiterea adevăruluieste o formă mai ușoară a minciunii. Dar poate fi considerată la fel ca una vinovată și rău intenționată“, explică Sorana Coman.

Cine minte mai mult: bărbatul sau femeia?

În cazul acesta discuția ar fi mult prea lungă și pline de dispute, pentru că bărabții suțin că femeile sunt mari mincinoase, iar femeile susțșin contrariul. Bărbații spune că moștenitoarelor Evei le place să denatureze adevărul. Sau să-l schimbe. Femeile spun că urmașii lui Adam sunt mincinoși înnăscuți și nu trece o zi fără să spună o minciună. „Și femeileși bărbații mint la fel de mult, din aceleași motive:pentru că sunt nesihuri, le e teamă sau din prea multă iubire“, espre concluzia psihoterapeutului.

În cuplu se spun minciuni de toate felurile, mai mari sau mai mici, vinovate și nevinovate. Statistiicile arată că, la începutul unei relații, în primele zile, spounem minciuni la fiecare jumătate de oră – deseori ca să impresioneze partenerul. Pe parcursul relației, se spun minciuni pentru a nu răni sentimentele partenerului.

Citește și:

Înseamnă că răspunzi la stres, iar reacția inconștientă și involuntară de a percepe o amenințare ori un pericol s-a declanșat. În viața noastră de zi cu zi, răspunsul la stres se poate declanșa atât de frecvent încât putem petrece foarte mult timp incapabili să gândim clar și să rămânem calmi.

Iată câteva ponturi de a rămâne fericite, încrezătoare și calme, având în vedere cele mai noi cercetări în domeniul neuroștiinței.

„Practicarea“ compasiunii

E bine să ne concentrăm pe compasiune, pentru că ne facem să ne simțim bine. Te face să te simți bine să arăți compasiune pentru ceilalți – dar este și mai important să-ți arăți ție compasiune. Atunci când arăți compasiune, organismul eliberează substanțe chimice, precum dopamina și oxitocina, care crește sentimentul de liniște, siguranță și încredere. Acestea diminuează sentimentele de anxietate pe care le putem avea. Așa că încetează să te cerți – compasiunea este foarte bună atât pentru tine, dar și pentru cei din jur.

Trebuie să te adaptezi

Oamenilor nu le plac schimbările, în general. Găsim confortul în ordine, stabilitate și monotonie. Să învățăm să ne adaptăm ne poate speria, pentru că suntem scoși din afara zonei de confort, așa că poți începe prin alu câteva decizii care să-ți schimbe un astfel de control – mergi pe un alt drum spre casă, învață o limbă străină, mergi la sală și fă un exercițiu nou. Vei observa curând schimbarea ca un lucru pozitiv și mai puțin ca o amenințare. Cu cât mai puține amenințări, cu atât mai puțin stres, așa că vei începe să te simți mai calmă în mod constant. Practicând un comportament de adaptare îți va scădea și riscul de a face demență, mai târziu, în timpul vieții, potrivit unor noi cercetări.

Stresul sănătos

Cu toții avem nevoie de stres în viață – gândește-te la emoțiile unei experiențe cu presiune pozitivă (stres sănătos), cum ar fi o prezentare importantă în fața unui public numeros. Totuși, este foarte important să ne dăm seama atunci când sentimentele de stres sunt nesănătoase. Concentrează-te și revino la emoțiile sănătoase. Profesorul Stephen Palmer spune că stresul apare când presiunea percepută depășește abilitatea percepută pentru a face față unei situații.

Sunt o perfecționistă! Asta e bine, nu?

Perfecțiunea este purtată ca o insignă de onoare a societății – dar ai grijă! Nu se ajunge la ea niciodată. Sfatul nostru este să-ți înlocuiești goana după perfecțiune cu cea după atingerea excelenței. Viețile se pot ruina din cauza unor treburi amânate de teamă că nu vor ieși perfecte. Alege excelența în schimb. Fii cât de bunăc poți – fii cea mai bună variantă a ta. Așa vei reuși să faci mai mult în mai puțin timp. Și te vei simți mai calmă cât faci toate treburile .

Concentrează-te!

Practica „mindfulness“ este o practică de meditație buddhistă foarte veche/ S-a dovedit de către oamenii de știință că este foarte eficientă în procesul de calmare – cu alte cuvinte, funcționează! Ne permite să fim prezenți în momentul actual și să experimentăm viața limpede și complet. Antrenează mintea să dea deoparte gândurile rele și intruzive astfel încât să găsim o soluție rațională la orice problemă. Genul acesta de concentrare ne permite să apreciem din plin ceea ce trăim în prezent. Și asta e foarte bine!

Citește și: