În 1976, Lennox a fost instrumentistă în trupa Dragon’s Playground, apoi, între 1977-1980, a fost vocalista trupei The Tourists, iniţial numită The Catch, care i-a adus artistei o colaborare cu Dave Stewart, ceea ce a dus la formarea trupei Eurythmics.

Eurythmics a fost unul dintre cele mai de succes fenomene din anii ’80, care a lansat multe hituri, Annie Lennox devenind o vedetă recunoscută internaţional, iar Dave Stewart – un producător renumit. Piese ca „Sweet Dreams (Are Made of This)” şi „Here Comes the Rain Again” au cucerit publicul din întreaga lume, determinând grupul să abordeze stilurile soul şi R&B.

Videoclipul piesei „Sweet Dreams (Are Made of This)” a fost foarte mediatizat. Eurythmics a relansat „Love Is a Stranger”, melodie ce a pătruns în topuri încă de la apariţie. „Touch”, al treilea album al formaţiei, a fost lansat în 1983 şi a contribuit la creşterea popularităţii prin melodiile „Who’s That Girl?”, „Right by Your Side” şi „Here Comes the Rain Again”. În 1984, imaginea artistei devenise tot mai cunoscută şi prezenţa scenică a atras o audienţă tot mai mare.

Apărut în vara anului 1985, albumul „Be Yourself Tonight” a promovat un stil bazat pe R&B şi conţinea o piesă realizată în colaborare cu Aretha Franklin, „Sisters Are Doin’ It For Themselves”. Duetul, alături de alte două piese – „Would I Lie to You?” şi „There Must Be an Angel (Playing With My Heart)” – a devenit o producţie de referinţă. Anul următor trupa a înregistrat „Revenge”, urmat la scurt timp de „Be Yourself Tonight”.

În 1985 şi 1986, Dave Stewart a lucrat ca producător, promovând artişti renumiţi printre care Bob Dylan, Daryl Hall, Tom Petty şi Mick Jagger. Annie a început o carieră în industria cinematografică (jucând în „Revolution”), dar de scurtă durată. În 1987, formaţia s-a reunit pentru a înregistra „Savage” dar succesul albumului a fost nesemnificativ. Stewart s-a căsătorit cu Siobhan Fahey, membră a formaţiei Bananarama şi care a apărut şi într-un videoclip al Eurythmics. În 1988, Lennox a cântat în duet cu Al Green, iar melodia „Put a Little Love in Your Heart” a fost preluată pentru coloana sonoră la „Scrooged”. Un an mai târziu, trupa a lansat „We Too Are One”, clasată pe prima poziţie în Marea Britanie.

Eurythmics s-a destrămat după apariţia albumului „Greatest Hits” din 1990. Lennox a început o carieră solo, primul ei album fiind „Diva”, care a fost vândut în peste două milioane de exemplare. Stewart a continuat să producă muzică pentru diferiţi artişti. Lennox şi Stewart s-au reunit ultima oară în 1999 pentru a lansa „Peace”.

Sursa: Agerpres

Citește și:

Cine este Sanna Marin, cel mai tânăr premier din lume

Mamă și fiică pilotează același avion pentru prima dată în istorie

De ce „The Piano” este cel mai bun film regizat de o femeie

Bun, deci dacă te îndrepți mai spre Drake (a se observa că nu m-am referit la Barâșnikov), mai există o speranță. Oamenii de știință și profesioniștii din lumea dansului au sfaturi pentru tine pentru a deveni un dansator mai bun, chiar dacă tu consideri că ai două picioare stângi.

Ritmul o să te prindă

La nivel mondial, fiecare cultură are forme de manifestare prin dans. Și asta pentru că ritmul ne afectează în mod natural. Atunci când asculți muzica ce-ți place (sau de ce nu muzica ce nu-ți place dar care are un beat care te poate prinde), corpul tău vrea să se miște pe ritm. Să nu încerci acum să faci moonwalk, dar aproape toți oamenii vor da din cap și își vor mișca picioarele în mod inconștient în ritmul muzicii.

Asta o face și un făt în burta mamei! Mamele vorbesc despre copii care lovesc atunci când încep anumite cântece (mama îmi spunea că o loveam cu picioarele atunci când auzeam Creedance Clearwater Revival sau Led Zeppelin; rockeriță de mică), iar un studiu de la Duke University scrie despre faptul că copiii pot simți ritmul chiar din burta mamelor.

Dar nu este așa simplu. Pharell și Justin Bieber (nu mă pasionează acest stil, dar am citit despre asta) s-au plâns pe rețelele de socializare că publicul lor dau din cap în afara ritmului. Adică, au un public fără ureche muzicală, fărăr ritm, asta înțeleg eu de aici. Ca persoană care a mers la multe concerte de rock în viața asta trebuie să recunosc că beatul, ritmul sunt mai mereu chestiuni naturale. Nu poți să bați în ritm de manele, la o piesă a trupei Metallica,pur și simplu nu ai cum. Am obsercat însă, că dacă nu ești atent la ce se cântă, și ești în lumea ta, s-ar putea ca, într-adevăr, să fii în afara rirmului. Oamenii de știință au dat însă și o denumire celor care nu simt ritmul: amusia de care cică ar suferi 3% din populația lumii și asta înseamnă că nu pot percepe muzica prin timing sau ritm.

Știința dansului

Deci, dacă nu cei mai mulți oameni nu suferă de această afecțiune, și nu numai ritmul este răspunsul, de ce este atât de greu pentru unii să danseze? Cercetătorii de la Universitatea Northumbria au decis să studieze dansul pentru că este o formă de curtare și de atracție, un fel de dragoste științifică, având în vedere că unii își evaluează posibilul partener bazându-se pe mișcările pe care le fac pe ringul de dans. Studiul și-a propus să analizeze ce mișcări îi fac pe bărbați și femei să fie atrași unii de alții.

Pentru femei, dansurile care implică mișcarea șoldurilor și mișcările asimetrice ale mâinilor și picioarelor sunt cele mai atrăgătoare. Oamenii de știință spun că mișcarea șoldurilor indică fertilitatea și crește atracția bărbaților. Așa că, doamnelor, dacă vreți să cuceriți un bărbat, transmiteți-i că tocmai a căzut un ou în tubul uterului.

Dar ce mișcări ar putea face bărbații ca să arate ca Travolta pe ringul de dans? Ei bine, potrivit celor de la Universitatea Northumbria, femeilor le plac „variabilitatea și amplitudinea mișcărilor gâtului și trunchiului și viteza mișcărilor ale genunchiului drept“.

Rușine, rușine, rușine

Așa cum spun și cercetătorii, dansul este deseori folosit ca o formă de curtare.Și chiar dacă nu încerco să-ți găsești jumătatea, există o componentă puternică sexuală în dansul social. Și acum, ia ghiciți voi, ce merge mână în mână cu sexul și mișcările corpului în ritm de dans? Rușinea!

Dansul, mișcarea trupului și încercarea de a părea sexy sunt acte vulnerabile de manifestare. Pentru că dacă nu faci o treabă bună, oamenii vor crede că arăți stupid, că vei fi respins și vei deveni stânjenit. Această teamă de penibil face deseori oamenii să se simtă stânjeniți, infortabil pen ringul de dans.

Trebuie să exersezi. Dar nu mult

Un alt motiv pentru care dansul este greu? Pentru că pur și simplu e greu. Dar dacă nu vrei să înVeți un anumit tip de dans, cum este valsul, nu trebuie să mergi la cursuri. Trebuie spur și simplu să-ți faci curaj și să te miști. (Bine, asta dacă nu te miști precum Elaine din Seinfed).

Și trebuie să o faci mai des, pentru că nu există mișcări de învățat. Trebuie doar să te miști, să simți ritmul (și poate să-ți miști mâinile asimetric).

Dansul este în același timp perfect natural pentru oameni dar și incredibil de complicat (câteodată): e nevoie de abilitatea de a procesa muzica, de a înțelege ritmul, și de un simț de coordonare astfel încât să poți face mișcările de bază. Trebuie să faci toate astea fără a fi conștient de toate mișcările pe care le faci și, mai ales, să stai încordat. Bine, așa cum spun, poate părea simplu. Dar, cu cît vei merge mai des în cluburi sau la petreceri și vei dansa, vei vedea că toată treaba va deveni din ce în ce mai simplă. Și nu uita de șolduri (dacă ești femeie), ori de genunchiul drept (dacă ești bărbat).

Citește și:

La nici 4 ani de la lansarea “Lost On You”, piesa a depășit peste 500 de milioane de ascultări și a fost în fruntea topurilor muzicale în peste 13 țări, părând să fi căpătat o viață a sa proprie și ajungând favorita ascultătorilor oricărui gen muzical. Prezentă de atunci pe scenele celor mai importante festivaluri, LP aduce în Heart To Mouth cel mai personal manifest legat de cum artista își vede muzica – necenzurată și autentică.

LP a lucrat la acest album încă din 2017, împreună cu colaboratorul și producătorul Lost On You, Mike Del Rio [Eminem, X Ambassadors, Skylar Gray] și scriitorul Nathaniel Campany.
Numit astfel pentru calea ce se creează între inimă și gură, albumul adună atât piese melancolice și melodii pline de speranță, ce originează din același loc.

În deschiderea concertului, publicul o va putea asculta pe Delia Rus, una dintre cele mai sincere apariții în perisajul muzical recent. După debutul din 2016 cu piesa "Dacă pleci",
ce a adunat peste 20 de milioane de vizualizări în primul an de la lansare, a ajuns rapid în lumina reflectoarelor, fiind invitată să cânte la premiera filmului Atomic Blonde.

Regulament și acces public

Pentru ca spectatorii să aibă parte de cea mai frumoasă experiență la concertul LP, îi rugăm să citească și să respecte următorul regulament.

Accesul va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Copiii sub 5 ani, însoțiți de părinți, beneficiază de intrare gratuită.

Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugați să aibă asupra lor și un act de identitate valid. Pentru siguranța publicului și buna desfășurare a evenimentului, participanții sunt de asemenea rugați să se supună controlului corporal amanunțit la cererea agenților de securitate.

Biletul de intrare își pierde valabilitatea în momentul ieșirii din perimetrul Arenelor Romane.

Accesul publicului în incintă se va face începând cu ora 19:00 iar concertele vor începe la ora 20:00 (Delia Rus) și 21:00 (LP).

Persoanele cu afecțiuni sau cu antecedente medicale personale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat Punct de Prim Ajutor și pot participa la eveniment numai cu însoțitor. Persoanelor care au probleme de ordin auditiv le sunt recomandate folosirea dopurilor de protecție pentru urechi.

În caz de ploaie, se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie. Accesul cu umbrele este strict interzis în incinta locației.

Este interzis accesul cu băuturi îmbuteliate, obiecte contondente, stroboscop, făclii, torțe, artificii, petarde, arme, curele metalice, aparate foto/video profesionale.

Sunt interzise introducerea sau afișarea inscripțiilor, bannerelor, pancardelor și a altor elemente vizuale care incita la discriminari de orice fel si violență publică.

Este interzisă deteriorarea locației și aruncarea ambalajelor în spațiile neamenajate în acest scop.

Este interzis consumul de substanțe periculoase, toxice sau halucinogene în incinta locației și a perimetrului acesteia.

Persoanelor sub vârsta de 18 ani le este strict interzis accesul în locuri unde se servesc băuturi alcoolice sau se încurajeaza fumatul.

Este interzisă folosirea injuriilor în incinta locației.

Biletele pentru concert sunt încă disponibile, la prețurile de 139 lei pentru Access Normal și 219 lei pentru Golden Circle, online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).

Parteneri media: Kiss FM, Music Channel, Glamour, Agerpres, Șapte Seri, Ziarul Metropolis, Romania Journal, BIZ, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, acasa.ro, eva.ro, Feeder.

Am trecut granița la vecinii „priatili“  cu gândul pentru a o vedea, dar mai ales pentru a o reasculta. Și nu m-am înșelat. A fost și mai bună. Cu fiecare concert, cu fiecare experiență, Beth Hart este și mai bună, și mai electrizantă. Femeia asta are vocea aceea care te duce într-o altă lume, peste toate , peste noi. Sunt multe cântărețe bune în lumea asta, sunt multe voci de neuitat, dar cea a lui Beth Hart mi se pare, de departe, fermecătoare. Reușește să umple fiecare cântec cu un sentiment pe care chiar îl poți simți, e palpabil chiar.

Multe dintre cântecele ei reflectă perioade din viața ei și unele lupte pe care le-a dus cu ea însăși, dar din care a ieșit învingătoare și mai puternică. Este o forță care iese și te pătrunde în fiecare piesă a ei.

În timpul concertului de la Sofia, de la Palatul Național al Culturii, Beth a coborât să cânte în mijlocul spectatorilor. Iar noi toți am cântat odată cu ea.

Se simte la fel de confortabil să cânte pe jos, în mijlocul oamenilor, la fel cum o face la chitară, ori la pain. Umple fiecare cântec cu o emoție crudă și reușește să se conecteze cu audiența atât de ușor, de rapid și de puternic. Iar spectatorii o răsplătesc de fiecare dată cu ovații, cu cereri de bisuri și cu minute întregi de aplauze.

Mă gândeam în timp ce o priveam ca hipnotizată, că ar putrea la fel de bine să urce pe scenă să cânte fără band. Doar ea, o chitară li un pian. Și noi toți, fermecați și hipnotizați.

Andreea Tudorică

Citește și:

În luna noiembrie, pianista Alexandra Dariescu va aduce în România un spectacol care inovează formatul tradițional de concert, „The Nutcracker and I“. Este vorba despre un spectacol inovator, modern, care îmbină muzica, dansul și tehnologia, creând o experiență unică și fermecătoare. „The Nutcracker and I by Alexandra Dariescu“ a fost lansat în decembrie 2017 în Londra, la Barbican’s Milton Court Concert Hall, biletele fiind epuizate în 10 ore. 35% din spectatori au fost sub vârsta de 31 de ani

Performanțe după performanțe, premii după premii… O carieră absolut fascinantă pentru o tânără. Cum a început povestea dvs cu muzica?

Alexandra Dariescu: Una dintre cele mai frumoase amintiri de când eram mică este imaginea pe care o am și acum în minte: la masa plină de creioane colorate, cu cărți de povești și hârtii albe, pe care desenam, înconjurată de plăcile de odinioară la care ascultam povești muzicale: Cenușăreasa, Cipollino, Albă că Zăpada… Muzica împletită cu cuvinte, cu imagini pe care încercam să le desenez din istorioarele pe care le ascultam cu atât de mult drag! Apoi, în vacanțe, când eram la focul de tabără împreună cu mulți copii și cântam cântece frumoase, acompaniate de mama la chitară. În prima zi de școală, când am intrat în sala doamnei de pian și am văzut pentru prima dată un pian negru atât de mare, înconjurat de afișe imense pe pereți ale unor pianiști de renume. Imaginile sunt și acum atât de vii în mintea mea. Acestea sunt primele amintiri din povestea mea cu muzica.

– De ce pianul? Ce v-a atras?

– Mama mea a cumpărat o pianină înainte de a începe școala, iar dragul de acest instrument a venit foarte natural, ca o prietenie de viață, care începe ușor și care destăinuie lucruri noi în fiecare zi.

– Cum a fost copilăria dvs?

– Am avut o copilărie frumoasă, înconjurată de familie și mulți copii. Am fost tot timpul încurajată de familie, dar niciodată împinsă să studiez. A venit totul de la mine și câteodată cu un simţ de convingere de nedescris: la 10 ani aveam primul concurs internațional în Italia. Am hotărât că nu voi merge în vacanță la mare cu ai mei, ci voi sta acasă, să studiez la pian. După îndelungi discuții și supărări, am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau cu bunica. Am studiat în fiecare zi ore în șir, am cântat în Italia și am luat Premiul I. Nu pot descrie satisfacția pe care am simțit-o. Iar de fiecare dată când mă gândesc la așa momente, știu că e vital să îmi ascult intuiția.

– Când ați plecat din țară și de ce?

– Înainte de a împlini 17 ani am câștigat o bursă integrală de un an în Anglia, așa că am plecat pentru a studia clasa a XI-a la Pocklington School. A fost cea mai bună șansă de a lua contact cu un alt sistem de învățământ, un an care m-a maturizat, care m-a învățat să fiu independentă și de a continua călătoria lungă de a-mi trăi visul.

– Spuneați într-un interviu că dvs și pianul ați fost predestinați unul celuilalt. Când și cum v-ați dat seama de asta?

– La 9 ani am avut debutul cu orchestra. Îmi amintesc și acum atât de clar cât de multe emoții aveam, rochița pe care am purtat-o, cum m-am simțit pe scenă și cât de mult a contat să cânt cu o orchestră la o vârstă atât de fragedă! Când am ieșit de pe scenă am spus cu cea mai mare convingere: „Vreau să devin o pianistă concertistă!“.

„Mă inspir și din energia oamenilor“

– Unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Andras Schiff, v-a ascultat și a fost profund impresionat de tehnica dvs, invitându-vă la Carnegie Hall, unde ați concertat în 2012. La 20 de ani, era primul concert în America. Ce a însemnat asta pentru dvs?

– Carnegie Hall este una dintre cele mai faimoase săli din întreaga lume și nu pot descrie cât de mult a însemnat pentru drumul meu să concertez acolo. Faptul că am fost invitată de Sir Andras Schiff, un pianist pe care îl admir cu tot sufletul, a însemnat și mai mult!

– Sunteți o persoană plină de energie, volubilă și voioasă. De unde vă luați toată această energie, care se simte nu numai în muzica dvs, ci și în cuvintele pe care le spuneți?

– Sunt o fire optimistă și încerc să văd jumătatea plină a paharului. Cred că am „moștenit“ această calitate de la mama și de la bunica mea. Sunt o fire curioasă, îmi place să ascult povestea fiecărui om cu care întru în contact. Cu cât știu mai mult, cu atât vreau să învăț mai mult. Fiecare gând și sentiment se transpune în muzica pe care o cant. Energia vine din interior, dar este alimentată din binecuvântarea de a face ce iubesc în viață, de a călători și de a descoperi lucruri, oameni, culturi noi.

– Ați spus că iubiți oamenii. Vă hrăniți din energia oamenilor? Sunt ei și energia lor o sursă de inspirație pentru dvs?

– Una din cele mai importante surse! Îmi place să fiu înconjurată de oameni pozitivi, de la care învăț și care mă inspiră.

„Parcă nu mai există timp de respirat“

– Sunteți prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall, una dintre cele mai prestigioase săli din lume. Cât de important a fost acest pas pentru dvs? Ce a însemnat pentru carieră să fiți acolo alături de Filarmonica din Londra?

– Fiecare concert într-o sală atât de importantă ajută la clădirea unei scări invizibile, pe care, ca artist, o urci toată viață. Nu există vreodată când poți spune „am ajuns acolo“. Important este să te bucuri de călătorie și să nu te gândești numai la destinație. Am cântat la Royal Albert Hall de trei ori, cu sala arhiplină, împreună cu Filarmonica Regală din Londra. Sunt unele din cele mai frumoase momente din toată viața mea!

– Ați colaborat cu dirijori faimoși, precum Christopher Warren-Green, un nume care poate pentru mulți dintre noi nu înseamnă mare lucru, dar pentru lumea muzicii clasice este un etalon. Cum este să împărțiți scena cu astfel de nume?

– Este o responsabilitate mare, dar numai cântând cu artiști mai buni și mai interesanți ca tine reușești să devii mai bun. Din fiecare experiență înveți atât de mult, bineînțeles, dacă eşti dispus să asculți!

– „Studiezi și tot studiezi, dar ai nevoie de timp ca să ajungi să simți, nu doar să gândești, fiindcă muzica e sentiment, e mesaj, iar tu trebuie să apuci să trăiești mesajul înainte de a-l trimite, prin muzică, celor din public“, spuneați într-un interviu. Nu simțiți nevoia de a respira din când în când? Cum o faceți?

– Trăim într-o societate în care parcă toată lumea aleargă, toată lumea vrea răspunsuri instante, parcă nu mai există timp de respirat. Dar totul depinde de noi și cum ne organizăm timpul, ce are mai multă importanţă pentru fiecare dintre noi. Câteva din cele mai calme momente pentru mine sunt cele în avion, când nu e nicio distracție, când gândurile sunt mult mai limpezi și când fiecare oră parcă e mai lungă. Aici, în nori, e mai liniște, și de aici scriu aceste rânduri.

– V-ați simțit vreodată copleșită de atenția lumii?

– Nu, sunt o fire foarte realistă și nu am avut vreodată acest sentiment.

„Ca artist, urci o scară invizibilă toată viața“

– Cum ar fi arătat cariera dvs dacă rămâneați în România?

– Probabil foarte diferită. Dar în viață sunt foarte multe momente în care ai de ales drumul pe care vrei să îl parcurgi. Din principiu, după ce am luat o decizie, nu mă uit în urmă. Nu e timp să mă gândesc „dar dacă…“.

– V-ați vedea departe de muzică, de pian?

– Nu, niciodată. Muzica e în fiecare din noi dar eu sunt unul dintre sufletele care au decis de la o vârstă fragedă să își dedice viață muzicii. Și nu vorbesc că și carieră pentru că a fi muzician nu e un job, e un stil de viață pe care îl adopți și tu și familia și toți din jurul tău.

– Ce este muzică? Cum ați defini muzica și ceea ce faceți dvs?

– Muzica e limbajul pe care îl înțelege fiecare dintre noi, fie că e muzică clasică, populară, pop, jazz… Muzica e prezența în viața noastră în fiecare moment, iar pentru mine muzica e viață, e culoare, energie! Cu cât dai mai mult din tine muzicii, cu atât primești mai mult. Viața mea e frumoasă pentru că am o familie care mă sprijină și mă încurajează, pentru că aleg să văd frumosul în viață și pentru că fac ceea ce îmi place! Călătoresc mult, în ultimele trei luni am avut concerte în Canada, USA, Europa și China! Trăiesc dintr-o valiză, tot timpul pe drumuri, dar tot timpul învățând ceva nou!

– Cât este talent și cât este muncă în ceea ce faceți?

– Pe lângă talent și multă, multă muncă, e vorba de perseverență, de dorința de a te îmbunătăți, de energia din interior care te impulsionează să te avânți într-un alt proiect, să înveți alte piese noi, să iei alte riscuri și să creezi continuu.

– Care este cel mai mare vis al dvs?

– Să fac o diferență în lumea în care trăim. Să inspir generația tânără să își urmeze visele și să nu se lase niciodată bătută!

„Abia aștept să aduc acest proiect și în România“

The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu, choreographed by Jenna Lee with animations on a gauze screen featuring ballerinaÊDŽsirŽe Ballantyne atÊMilton Court Concert Hall, Guildhall School of Music & Drama as part of their Alumni Recital Series on Tuesday 19th December. Picture by Nigel Norrington. Mobile 07930 336261
The animations are by Yeast Culture

– Și acum, să revenim la cel mai recent proiect al dvs, „The Nutcracker and I“. Cum a luat el naștere?

– După un recital în Tokyo, un băiețel de 9 ani m-a întrebat ce îmi imaginez când cânt. I-am spus că am povești în minte, pe care încerc să le comunic publicului. Întrebarea lui m-a urmărit mult timp, până când am gândit că poate există un mod de a arăta la ce mă gândesc când concertez. Așa a luat naștere „The Nutcracker and I“!

– Este un spectacol inovator, iar în Londra a avut mare succes la publicul tânăr. Sperați la un astfel de succes și în România, în luna noiembrie, când veți veni în turneu?

– Acest spectacol este singurul din lume de acest gen. Combinarea muzicii live cu dans și animații digitale te transpune într-o lume magică, unde nu mai realizezi ce e real și ce e basm. Premiera din Londra a fost mai mult decât mi-aș fi putut vreodată imagina! Pentru prima dată în rol de producător, director artistic și pianistă, am simțit într-adevăr ce înseamnă responsabilitatea. Dar reacțiile publicului, mai ales ale celui tânăr, ale presei și ale promotorilor din întreaga lume care au decis să programeze acest spectacol într-un turneu mondial îmi dau o speranță că visul meu de a schimba atitudinea tinerilor față de muzica clasică se îndeplinește!

– Cu cine ați lucrat pentru acest spectacol? Înțeleg că, printre altele, a fost nevoie și de 35.000 de desene executate manual.

– Echipa pe care am ales-o a fost una complexă, cu mai mult de 50 de persoane implicate, de la compozitor, coreograf, dansatori, animatori (39 în total!!) la PR, designeri de costume, organizatori. A fost o colaborare minunată, unde fiecare s-a implicat cu tot sufletul. Desenele au fost făcute toate de mână, câte 12 desene pe secundă. Spectacolul având 50 de minute, au fost peste 35.000 de desene!

– Cât ați muncit la acest spectacol și cum credeți că va fi primit în România?

– A fost o călătorie de mai mult de 3 ani, în care mi-am asumat rolul de producător și director artistic. A fost un drum frumos și creativ, dar cu foarte multe provocări. Am învățat foarte multe lucruri noi care sunt sigură că îmi vor ajuta pe mai departe. În ziua premierei am avut cel mai frumos sentiment: acela de a duce un lucru bun la sfârșit. A fost vorba de multă perseverență și de hotărârea de a nu renunța în nicio clipă. Biletele la premieră au fost epuizate în mai puțin de 10 ore, așa că am adăugat un alt spectacol, dar și acesta a fost sold out în câteva zile. Așa că am deschis repetiția generală publicului tânăr, având mai mult de 200 de copii, cel mai micuț de 3 ani. Abia aștept să aduc acest proiect unic în România și sper să încânte la fel de mult cum a încântat în alte țări!

(”The Nutcracker and I” va fi prezentat în România, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, într-un turneu ce va avea loc în perioada 19-26 noiembrie 2018, în Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara și București.)

Interviu realizat de Andreea Tudorică