copii – Zaina

Muzicianul care inspiră o nouă generație

Tudorica Andreea — Thu, 10 Sep 2020 14:04:08 +0000

Violoncelistul britanic de 21 de ani, Sheku Kanneh-Mason a atras prima dată atenția la vârsta de 17 ani, fiind primul muzician de culoare care a câștigat prestigioasa competiție organizată de BBC, „Tinerii muzicieni ai anului.” Dar interpretarea sa de la nunta ducilor de Sussex din 2018, urmărită de o lume întreagă, este cea care l-a făcut faimos.

Acum, datorită așa-zisului „efect Sheku”, apare o nouă generație de violonceliști, Britain’s National Schools Symphony Orchestra raportând o creștere cu 68 de procente a înscrierilor tinerilor violonceliști.

Kanneh-Mason își folosește celebritatea pentru a promova educația muzicală în școlile din Marea Britanie. „Trebuie cursuri mai multe și mai bune”, spune el. Merge deseori în școli pentru a cânta împreună cu tineri muzicieni. „Lucrez cu mulți copii care nu ar fi avut acces”, spune el. „Există atât de mult talent printre tineri care au nevoie și de oportunități”.

Publicul din Marea Britanie și Germania a avut ocazia să-l asculte în această vară în cadrul mai multor concerte, înainte de a pleca într-un turneu major în Australia, urmat de concerte la Los Angeles și Carnegie Hall în New York, în octombrie.

Psiholog: „Divorțul părinților are un impact devastator asupra copiilor”. Cum gestionezi criza?

Tudorica Andreea — Fri, 12 Jun 2020 05:22:22 +0000

În anul 2019 numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive sau pe cale administrativă a fost de 30197, în scădere cu 660 divorţuri comparativ cu anul 2018. Rata divorţialităţii a scăzut de la 1,39 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2018, la 1,36 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2019, potrivit Institutului Național de Statistică.

Cu toate acestea, foarte puține studii „măsoară” și impactul devastator pe care îl manifestă divorțurile asupra sănătății mintale și emoționale a copiilor.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), în spețe de divorț, de cele mai multe ori, copilul pică la mijloc și este cel care suferă cel mai mult. Profunzimea impactului depinde de mai mulți factori: vârsta, nivelul de înțelegere și maturitate, alte persoane care pot fi implicate, motivul divorțului, modul în care gestionează părinții, reacțiile acestora unul față de altul sau față de copil etc.

„În momentul în care doi adulți decid să divorțeze, este foarte important cum gestionează despărțirea. Lucru valabil atât pentru propria lor liniște sufletească, cât și pentru echilibrul psiho-emoțional al copilului. Și pot exista (cel puțin) două scenarii: (1) Unul în care copilul este afectat de divorțul celor doi și (2) altul, în care impactul divorțului este foarte mic asupra copilului. Una dintre situațiile în care copilul este afectat puternic este atunci când pică la mijloc, victimă, în războiul părinților. Atunci când aceștia încheie relația cu focuri de artificii, cu certuri, amenințări, șantaj emoțional etc., copilul poate fi marcat puternic. Acesta poate trage concluzia că este de vină, ori că va fi respins de către un părinte dacă „se aliază” cu celălalt. Se va simți vinovat de fiecare dată când va vorbi cu unul dintre părinți, în lipsa celuilalt. Ba mai mult, poate simți teamă și vină dacă își va manifesta propria opinie, care ar putea fi diferită de a unuia dintre părinți”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, printr-un astfel de model, copilul învață o lecție greșită despre gestionarea emoțiilor, a conflictelor, a durerii și va ajunge în relații toxice ca și adult. Stima de sine, încrederea, imaginea de sine pot suferi distorsiuni mari iar anxietatea, atacurile de panică sau chiar depresia pot să apară. În timp, poate să manifeste tulburări de comportament, de somn, agresivitate, scăderea rezultatelor școlare, tendință de izolare socială, atașamente nesănătoase față persoane și dependență de substanțe.

Cum putem preveni toate aceste lucruri? Începem prin a ne gestiona pe noi.
„Ca adulți, este nevoie să ne gestionăm întâi propriile gânduri, emoții și comportamente. În general, în cazul oricărei despărțiri, procesul este dureros, greoi și ne face să scoatem orgoliul ca și scut de protecție. Acest mic-mare monstruleț este cel mai puternic inamic al nostru. Ne face să ne manifestăm furia și durerea în moduri care pot răni. Înainte de a acționa, întreabă-te: Ce este dincolo de ego-ul rănit? Cum ai reacționa, dacă privești dincolo de orgoliul? Ce reacții și acțiuni își pierd rostul? Odată ce ți-ai răspuns la aceste întrebări, pune în aplicare!”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

De altfel, specialistul ne propune 4 modalități prin care putem gestiona aceste moment critice.

1. Gestionează-ți propria durere și oprește-te din a-i mai provoca și celuilalt!

„Amândoi suferiți, într-un fel sau altul. Unii maschează suferința cu o falsă putere, în timp ce alții o manifestă foarte vizibil. Indiferent de metodă, fiecare simțim durere atunci când ne despărțim de o persoană care cândva a însemnat ceva pentru noi. Cu toții ieșim complet din zona de confort, din obișnuințe, familiar, odată cu încheierea unei relații. Ce rost mai are să punem paie pe foc, odată ce oricum s-a încheiat? Mai bine, să dăm timpului timp și să ne ocupăm de propria vindecare. Care, ca să fie pe bune, înseamnă întâi să ne acceptăm propria durere, ca să ne putem vindeca. În felul acesta, copilul înțelege că este ceva natural să fii trist și să îți manifești emoțiile, ca să poți fi echilibrat și fericit”, declară psihologul.

2. Discută deschis cu partenerul.

„Pentru a putea încheia totul, spune tot ce a rămas nespus. Nu cu scopul de a reface ce a fost, ci de a vă da amândurora șansa să vă vindecați în totalitate, odată ce totul se încheie. Și asta să o faceți cu compasiune, empatie și răbdare. Să vă ascultați dincolo de orgoliu, dincolo de măști și de roluri. Purtați o discuție de la inimă la inimă, sinceri și deschiși. În felul acesta, copilul are un model despre cum poate să își gestioneze el/ea propriile situații similare, pe care le va trăi ca adult”, spune specialistul.

3. Explicați-i copilului ce se întâmplă.

„Copilul are nevoie să înțeleagă câteva lucruri pentru ca impactul să fie cât mai mic. Rămâneți părinții lui și îl/o iubiți indiferent de ce se întâmplă între voi (părinții). Nu este nevoie să aleagă o „tabără”. Iubirea voastră față de el nu este condiționată de relația dintre voi, ca și adulți. Are dreptul și spațiul să manifeste ceea ce simte și crede despre această situație. Este în regulă să plângă și să fie trist! Vor avea loc schimbări în viața lui/ei și este nevoie să știe care vor fi acestea. Dacă nu înțelege ceva, sunteți acolo să îi explicați, atunci când se simte pierdut sau confuz. Poate oricând să vorbească despre ceea ce simte”, este de părere Andra Tănăsescu.

4. Vorbiți cu cineva despre asta.

„Fie că este un/o prieten/ă, cineva din familie sau un terapeut, vorbiți despre ceea ce simțiți. Dacă nu vă simțiți confortabil să faceți asta, atunci scrieți într-un jurnal. Iar, atunci când simțiți că vă cuprinde furia, folosiți această energie – faceți curat, scrieți, dansați, plantați flori, etc. Energia furiei este puternică și, dacă tot apare, în loc să punem paie pe foc, mai bine o folosim constructiv și rezolvăm două lucruri deodată – facem ceva constructiv și ne eliberăm în proces”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Copilele cu copii

Tudorica Andreea — Thu, 04 Jun 2020 08:00:35 +0000

Cifre seci, adunate din mai multe rapoarte ale unor instituții naționale și internaționale, aruncă România pe unul dintre locurile fruntașe în ceea ce privește numărul de adolescente care nasc. În spatele cifrelor se află însă poveștile unor adevărate drame: copii care s-au trezit peste noapte oameni mari și oameni mari care nu știu cum se vor ocupa de problemele părinților care au teme de făcut.

Numărul tinerelor care aduc pe lume un copil înainte de majorat crește de la an la an. Fără studii sau fără vreo calificare, unele dintre fete devin mame chiar și la 13 ani, iar cele mai multe ajung să trăiască doar din ajutoare sociale. Deși autoritățile recunosc că România are nevoie de un program național de prevenție, nu s-au înghesuit să elaboreze strategii. În același timp, educația sanitară și cea sexuală sunt încă opționale. În absența unei strategii actualizate în domeniul sănătății sexuale și reproductive, România rămâne pe primele locuri între statele europene în ceea ce privește mamele minore. Iar din toate astea nu rezultă decât o singură victimă: copiii, păpuși vii pentru mame prea mici ca să înțeleagă cu ce se joacă.

Iași, județul cu cele mai multe mame minore

Ionela are 14 ani și este din Iași. A născut o fetiță sănătoasă de aproape trei kilograme. Pentru autorități, Ionela este doar o cifră într-o statistică. Este una dintre cele 300 de mame din Iași care nu au ajuns la vârsta majoratului. De altfel, Iași este unul dintre județele cu cele mai multe mame minore din țară, numărul acestora dublându-se anul trecut. Medicii ieșeni susțin că anul trecut au fost nevoiți să consulte peste 140 de copile însărcinate. Spitalele din județ au semnalat peste 140 de cazuri cu fetițe gravide și peste 300 de cazuri de mame minore, arată cel mai recent raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Statistica este îngrijorătoare, în condițiile în care numărul cazurilor este de două ori mai mare față de 2015. Ionela este prea mică să înțeleagă consecințele acestei nașteri. „Am fost foarte obosită și mi-era somn. Iar copilul plânge tot timpul. Îmi place tot timpul să o îmbrac și să o dezbrac, pentru că altceva nici nu prea știu ce să-i fac. De schimbat scutecele i le schimbă mama. Și tot mama se ocupă mai mult de ea, îi dă să mănânce, se trezește noaptea, o ia în brațe. O leagănă. Eu nu prea știu ce să-i fac“, spune Ionela. Este la vârsta când colegii ei își fac planuri de viitor și își aleg liceul la care să dea examenul de admitere. S-a obișnuit să poarte un marsupiu, în loc de ghiozdan. Ea trebuie să învețe alimentația diversificată pentru copii, să cumpere scutece și suzete. Ar fi vrut să devină medic veterinar, pentru că îi plac foarte mult animalele. În schimb, a devenit, peste noapte, un om mare. Dar nu înțelege și, mai ales, nu știe ce o așteaptă.

foto: Johann Walter Bantz

„În România se naște și la 12 ani“

N-a știut nici înainte să nască la ce riscuri s-a expus. „O sarcină de acest fel până în 18 ani înseamnă risc de naștere prematură sau un făt cu malformații. Uterul nu este pregătit să susțină un făt la termen, pentru că nu a apucat să se dezvolte. În România se naşte şi la 12 ani. Tinerele rămân însărcinate după primul ciclu menstrual. Se poate, dar asta nu înseamnă că este sănătos. Organismul unui astfel de copil nu este pregătit să nască. Autorităţile trebuie să ia măsuri“, spune Maria Roșca, neonatolog. Ea este de părere că, pe lângă faptul că organismul unei adolescente aflate încă în creştere nu este pregătit pentru a da naştere, riscul apariţiei unui avort este mai mare în rândul minorelor însărcinate decât în rândul femeilor adulte. Mai mult, naşterile premature sunt mai des întâlnite tot în rândul adolescentelor.

Un copil mare cu un copil mic

Samanta are acum 18 ani. În urmă cu trei ani a născut un băiețel, care acum este lumina ochilor ei. Nu-i pare rău că i-a dat viață, dar, dacă ar fi știut ce o așteaptă, ar fi făcut un avort. Ea nu este la fel de norocoasă precum Ionela, care beneficiază de ajutorul mamei sale. „Părinții mei m-au dat afară din casă când au aflat că sunt gravidă, iar tatăl copilului nici nu a vrut să mai audă de mine. Am rămas, practic, pe drumuri, cu o valiză pe care o trăgeam după mine și un copil pe care îl țineam în brațe și încercam să-l fac să nu mai plângă, pentru că mă înnebunea.“ A ajuns într-un centru care i-a fost casă de împrumut, cu pat de împrumut și cu jucării de împrumut. Un copil mare cu un copil mic și nopți la rând pline de plânsete: unul își plângea de milă, altul – de foame sau pentru că-i ieșeau dințișorii. „Pe mine nu a avut cine să mă învețe cum să cresc un copil. Ar fi fost însă foarte bine dacă mama mi-ar fi spus mai demult ce să fac, ce este bine să fac să nu ajung în situația asta. La școală nu ne-au învățat nimic. Iar la doctor nu știu dacă ai mei m-au dus de trei ori în 16 ani.“ A învățat să se bazeze doar pe ea însăși. „Familia mea nu înseamnă decât eu și copilul meu. Nu am nevoie de nimeni altcineva.“ De șase luni s-a angajat ca ospătăriță într-un restaurant. După ce va pleca din centru, va încerca să închirieze o garsonieră.

Lipsa educației în școli – unul dintre motive

Statul român o poate ajuta doar timp de doi ani. Samanta nu a găsit niciun sfat, niciun umăr pe care să plângă și nicio alinare la una dintre autoritățile statului care ar fi trebuit să facă asta. Consilierea psihologică este dată doar dacă mamele adolescente o solicită, iar autoritățile sar în ajutor numai dacă acestea sunt respinse de familie. Atunci se pot îndrepta spre unul dintre cele 500 de centre maternale din țară. Nimeni însă nu le sfătuiește cum să treacă de la statutul de adolescentă la cel de mamă. Poate că nici Ionela, nici Samanta nu ar mai fi ajuns în situația dramatică în care se află, dacă școala le-ar fi asigurat educația sexuală.

Psihologul Gabriela Dumitriu explică de ce s-a ajuns la un număr atât de mare al mamelor minore: „Este în primul rând o problemă de educație sexuală a copiilor și adolescenților. Deși pretindem, ca societate, că am evoluat foarte mult sub acest aspect, la nivel de nucleu familial, acolo unde este nevoie să se întâmple în primul rând educația sexuală, observăm încă o anumită jenă sau reținere a părinților de a vorbi despre sexualitate în mod deschis și asumat. În atare situație, în contextul în care vârsta începerii vieții sexuale a scăzut foarte mult, tinerii inițiază relații sexuale fără a avea cunoștințele și maturitatea necesare gestionării acestora, astfel încât să nu apară sarcini nedorite. În plus, observăm că acest fenomen apare în special în rândul populației cu statut socio-economic scăzut, deseori asociat cu un nivel scăzut de educație, în general. Astfel, inclusiv accesul la metodele contraceptive este dificil, atât din punct de vedere informațional, cât și pecuniar“.

foto: Aimee Vogelsang

Cea mai importantă consecință: abandonul școlar

Ţara noastră se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de adolescente însărcinate. Aproximativ zece mii de minore au născut numai anul trecut, iar multe dintre ele au deja al doilea copil. Dramatic este că s-au înmulțit simțitor cazurile de nașteri la adolescentele sub 15 ani. Dacă în anul 2000 erau 500, astăzi au ajuns la peste 800. Este destul de dificil de dat un număr exact, pentru că cifrele de multe ori sunt contradictorii, iar evidența nu o ține nimeni. „Sunt multe mame, mai ales la țară și în comunitățile de romi care nasc acasă. Fete care nici nu au știut că sunt gravide, n-au știut ce se întâmplă cu corpul lor. Mame care erau plecate din țară să muncească prin străinătate, bunici care sunt prea ocupați ca să le acorde atenție nepoților și viitoarele mame cărora le este frică sau rușine să întrebe ce se întâmplă cu ele. Eu cred că, chiar de la grădiniță, copiii ar trebui învățați câte ceva, cum ar fi diferența dintre corpul fetițelor și cel al băiețeilor. Din păcate, chiar și la vârste mai mari, părinții sunt cei care se opun cu vehemență unor cursuri de educație sexuală. La noi sunt opționale, lipsă sau tardive“, spune Ioana Cortaș, profesoară la un liceu din București. Tot ea susține că rata abandonului şcolar în astfel de cazuri este foarte mare: 90% din minorele care devin mame renunţă la şcoală, nu numai pentru că, în unele cazuri, aşa vor ele, dar și societatea le determină să recurgă la o astfel de măsură.

Alfred Bulai, sociolog, consideră că, „în anumite medii, căsătoria și relațiile sexuale referitoare la o femeie de sub 18 ani nu e o întâmplare de educație sau de faptul că este posibil să nu aibă cunoaștere. Vârsta de 18 ani la tinere e arbitrară, dacă nu se duc la școală, se pot mărita. Dacă e vorba de vârstele foarte mici, aici este o problemă socială reală. În ultimul secol a crescut media de vârstă la care se mărită româncele, deoarece au început să meargă la școală. Școala a mărit în mod artificial această vârstă. În general, dacă o sarcină apare sub vârsta de 14 ani, este din cauza absenței unor modele în familie, a controlului social la nivel de familie și comunitate.“

Multe mame speriate de consecințele unei nașteri la o vârstă fragedă aleg să-și abandoneze copiii prin spitale și maternități. Celelalte, care aleg să dea la schimb copilăria și adolescența pentru o viață nouă, mai trebuie să facă față unui alt obstacol: stigmatul unei societăți care mai degrabă le-ar pune bețe în roate, le-ar marginaliza, în loc să le ajute să revină la o viață normală. Și așa, practic doi copii pornesc în viață cu stângul, ignorați de o societate care de cele mai multe ori condamnă, decât să învețe să educe.

foto: Annie Spratt

Mortalitatea infantilă, una dintre consecințe

Pe lângă nașteri la vârste fragede, se înregistrează și un număr mare de bebeluși abandonați în maternități, dar și multe cazuri de mortalitate infantilă. Potrivit Fundației Salvați Copiii, cele mai multe dintre cauzele mortalității infantile din mediul rural în România ar fi putut fi prevenite dacă mama ar fi avut acces atât la informație medicală adecvată, cât și la asistență medicală constantă în timpul sarcinii. „Fenomenul este constant mai grav în mediul rural, astfel că, în 2015, potrivit datelor INSSE, rata mortalității infantile a fost de 10 la mie în mediul rural și de 6 la mie în mediul urban. În cifre absolute, din totalul de 1.493 de copii care nu au supraviețuit, 851 erau din mediul rural, respectiv 642 din mediul urban. Principala cauză a mortalității infantile în mediul rural rămâne accesul limitat la asistență medicală adecvată atât în supravegherea sarcinii, cât și în primele luni de viață a nou-născutului. O cercetare de teren efectuată de Salvați Copiii în 2012, în comunitățile defavorizate, a arătat faptul că 47% din femeile gravide la momentul cercetării nu au făcut nicio ecografie până la acel moment, 42% nu au făcut analizele recomandate, 37% nu au fost la niciun control ginecologic, iar 12% din acestea nu au fost controlate de medicul de familie. O altă caracteristică a nașterilor din mediul rural rămâne vârsta fragedă a mamei: aproximativ 36% mame din eșantion au născut primul copil înainte să împlinească 18 ani, iar vârsta medie a mamei la naștere este de 18 ani, cu mult sub media din populația generală.“

Fundația Salvați Copiii a demarat un program de combatere a mortalității infantile la nivelul întregii țări. „În acest demers care vizează cauzele profunde, structurale, ale mortalității infantile, mizăm mult pe parteneriatul cu serviciile medicale și sociale de la nivel local și județean, alături de suportul la nivel național, pentru că este crucial ca fiecare comunitate să își dezvolte în timp mecanisme de educare a tinerelor mame și de garantare a accesului la îngrijire medicală de calitate pentru mame și nou-născuți“, a subliniat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii.

Andreea este o tânără mamă de 18 ani care locuiește într-o comunitate de lângă Iași și are o fetiță în vârstă de șase luni, pe nume Ana. Acum ele locuiesc într-o casă modestă, de două camere, împreună cu părinții ei și trei frați mai mici. Iubitul ei, cu care urma să se căsătorească, a părăsit-o când a aflat că este însărcinată. Au probleme financiare mari, iar din cauza sărăciei și a alimentației precare, mama a avut probleme de sănătate în timpul sarcinii, iar copilul a avut o greutate mică la naștere. Andreea și Ana sunt însă un caz fericit. Cu ajutorul cadrelor medicale implicate în proiectul Salvați Copiii, Andreea a învățat cum să aibă grijă de fetița ei, Anei i s-au făcut toate vaccinurile și a primit suport nutrițional pentru o dezvoltare normală. Tânăra mamă este în ultimul an de liceu și vrea să-și continue studiile pentru a-i oferi fiicei sale o viață mai bună.

Cum gestionează Marea Britanie problema

În ultimele două decenii, autoritățile din Regatul Unit au redus numărul de sarcini ale adolescentelor la jumătate, cu ajutorul introducerii educației sexuale în sistemul de învățământ și al bunei colaborări cu serviciile de sănătate, conform The Guardian.

Alison Hadley, director la un centru specializat, susține că în Marea Britanie toate domeniile de activitate sunt implicate: „Am realizat că problema mamelor minore trebuie să intereseze pe toată lumea. De la mediul de afaceri, sistemul de sănătate și educație la serviciile sociale. Am aflat că principala problemă este faptul că tinerii și tinerele nu știu că au dreptul să se informeze despre viața sexuală și le este rușine să-și procure metode contraceptive“. Lisa Fontanelle, membru al Organizației pentru Educație Sexuală Brook, povestește că participă la programe despre informare în școli și oferă suport mamelor minore: „Am aflat că tinerii își strigau cu disperare nevoia de informare. Pe parcurs am reușit să realizăm un program pentru tineri, care durează șase săptămâni. În cadrul programului, cei care doresc pot afla cum să prevină o sarcină, iar cei care sunt deja părinți tineri obțin sfaturi despre creșterea copiilor și integrarea socială“.

Lansat în 1999, programul britanic al Stategiilor Sarcinilor la Adolescente a avut ca scop, de la început, să scadă rata minorelor însărcinate, însă această scădere este în pericol în prezent, avertizează militanții. Kathy Burton, una dintre acestea, este directoare la Moat House din Cheshire și încearcă să le îmbunătățească viața tinerelor care au devenit mame până la vârsta de 18 ani. „Încercăm să le oferim o educație și să le ajutăm să-și găsească un loc de muncă după terminarea studiilor. Le învățăm cum să fie un părinte bun și cum să întârzie, pe cât posibil, o viitoare sarcină“, a povestit Kathy Burton pentru The Guardian. În cadrul centrului există patru profesoare, printre care și Kathy, care se ocupă de aproximativ 70 de tinere mame. Așteptările sunt mari, iar realizările, pe măsură. Toate fetele din organizație reușesc să treacă examenele finale și să se angajeze. Pe lângă cursurile de matematică și engleză, tinerele mame învață despre educația sexuală, cum să-și îngrijească bebelușii și cum să întârzie viitoarele sarcini.

Text: Andreea Tudorică

Citește și:

UN MEDIC DIN CRAIOVA FACE MINUNI CU COPIII BOLNAVI NEUROMOTOR

POVESTEA MILITARULUI-EROU AFLAT ÎN SCAUNUL CU ROTILE SAU CUM SĂ SPUI MĂCAR O DATĂ ÎN VIAȚĂ „EU POT”

DOUĂ STUDENTE ADUC BUCURIE COPIILOR. BIBLIOTECI ÎN SECȚIILE DE PEDIATRIE

Sophie Ellis-Bextor, despre muzică, maternitate și carantină: „Cei mai mulți copii ai mei sunt sălbatici”

Tudorica Andreea — Fri, 24 Apr 2020 12:22:46 +0000

Au fost multe momente care ne-au făcut să zâmbim sau chiar să râdem în timpul acestei perioade de carantină. Iar unul dintre aceste momente a fost cel în care cântăreața Sophie Ellis-Bextor îmbrăcată strălucitor, acompaniată de copii ei, au cântat într-o atmosferă disco hiturile acesteia din sufrageria casei lor într-o seară de vineri.

Party-ul difuzat live, în timpul căruia a întrerupt hit-ul Take Me Home (care s-a transformat în Stay At Home) pentru a-i spune unuia dintre copii: „Nu călca pe bebe!”, a devenit un eveniment săptămânal așteptat.

„Orice fel de lucru în acest moemnt devine o adevărată provocare, trebuie să spun”, zice cântăreața. „În a doua săptămână, chiar nu aveam chef. Eram cam cu moralul la pământ. Apoi, mi-am pus singură rolele, m-am machiat, am ales piesele, decorul…și m-am simțit mai bine. Cu moralul sus.”

Ellis-Bextor a vorbit pentru The Guardian despre studioul muzical pe care îl are în casa sa din vestul Londeri – de obicei domeniul soțului său, Richard Jones, bassistul trupei Feeling. Este un spațiu foarte prietenos, comod, cu microfoane și stative, lumini de neon și o chitară. Este, spune ea, singurul loc în care poate să respire într-o perioadă de carantină petrecută cu toți cei cinci copii, patru dintre fiind la școală sau grădiniță până acum o lună. „Nu am aplicat școala de acasă pentru copiii mei”, spune ea. „Nu prea mi se pare firesc”.

Este mult mai obișnuită cu strălucirea și haosul showbusiness-ului. Prima dată când a dat lovitura în lumea muzicii a fost în 2000, cu piesa Groovejet (If This Ain’t Love), care rămâne un hit radio britanic, urmănd să devină și mai cunoscutp cu single-urile Murder On The Dance Floor și Music Gets the Best of Me , plus șapte albume.

S-a născut în lumea divestismentului: mama ei, Janet Ellis, a fost prezentatoarea emisiunii pentru copii Blue Peter, în timp ce tatăl său este producătorul de film Robin Bextor. Își amintește copilăria ei ca fiind una cosmopolită, plină de brunch-uri și petreceri cu vedete. „Cu siguranță asta m-a format”, spune ea. A început să cânte de mică, trecând apoi în lumea modelling-ului. Înainte să aibă succes în muzică, a devenit obsedată la sfârșitul anilor 1990 să fie solistă a grupului de indie rock Theaudience.

Toate concertele din această vară fiindu-i anulate sau amânate din cauza pandemiei de coronavirus, îi este greu să se obișnuiască să nu cânte. „Mi-e foarte dor să cânt”, spune ea. „Mi-e dor să fiu pe scenă, îmi lipsesc planurile pe care le aveam…dar prin asta trece toată lumea.”

Ellis Bextor împreună cu mama ei în 1989.

Faptul că a crescut în lumea celebrităților a învățat-o de mică că va trebui să muncească din greu ca viața ei privată să rămână privată. Înainte de carantină, ideea de a permite unei camere să intre în casa ei, și să-i filmeze copiii, ar fi fost de neconceput – dar viața s-a schimbat irevocabil. „Cred că, de-a lungul anilor am fost o persoană foarte secretoasă”, spune ea. „În mod normal nu-mi arăt interiorul casei. Și cu siguranță nu mi-am arătat copiii pe undeva. Dar brusc, cred că din cauza a ceea ce ni se întâmplă acum tuturor, pur și simplu mi s-a părut că asta nu mai are importanță. Ceva de genul: cui îi pasă? Nimeni nu vrea să fie intruziv. Vreau dpar să simt o legătură, o conexiune. Voiam ceva prostesc.”

Apogeul faimei sale a venit într-o perioadă în care tabloidele erau într-o permanentă alergătură după știri despre Lindsay Lohan și Britney Spears, fiind vânate pentru viața lor, în timp ce cariera le scăpase de sub control. Și ea a fost pentru o scurtă perioadă în atenția tabloidelor, când Groovejet s-a suprapus cu debutul solo al Victoriei Beckham, Out of Your Mind. „Lupta” asta a atras atenția de ambele părți, dar mai ales că Ellis-Bextor a purtat un tricou inscripționat „Peckham”, cu referire la numele competitoarei sale. A câștigat Ellis-Bextor.

„O parte din chestia asta a fost distracție”, râde Ellis-Bextor. „Chiar nu? Victoria Beckham de la Spice Girls, care era mare și foarte plăcută, și cineva despre care marea majoritate nu auzise nimic până atunci. Încerc să-mi amintesc cât mai mult posibil, pentru că știam că nu mă voi mai afla într-o astfel de situație vreodată.”

La un moment dat a mers în turneu cu George Michael, dar, în mod curios, nu s-a întâlnit niciodată cu el. „Au construit un felk de intrare în fața cabinei lui, astfel încât să nu poți trece și să vezi ce se întâmplă în interior. Era clar că avea nevoie de foarte multă intimitate, dintr-un motiv sau altul”.

Sophie Ellis-Bextor și cel mai mic copil al său într-unul din clipurile filmate în timpul carantinei.

A simțit vreun impact având în vedere că era atât de tânără și sub lupa presei? „Am crescut într-un astfel de mediu”, spune ea. „Am învîțat într-un astfel de mediu. Cred că uneori le este foarte greu femeilor să se trezească cu autoritatea asupra muncii lor sau să nu știe cine ce face în spatele scenei. Cu asta m-am confruntat cât eram tânără.

Când am început, credeam că este așa cum crede toată lumea că deciziile sunt luate tot timpul de casa de discuri – adică ceva de genul, dacă vrei să-ți pui franjuri la fusta mai scurtă, trebuie să mergi și să întrebi dacă asta e OK. Dar, de fapt, cred că uneori asta este un fel de punct de vedere ușor misogin – că o tânără nu ar fi în stare să ia propriile decizii.”

Deși nu este foarte cunoscută drept cantautoare, ea a scris o parte din piesele sale. „Uneori te poți simți puțin în nesiguranță din cauză că cei mai mulți oameni presupun că tu nu nu faci nimic din lucrurile astea. Am fost foarte sensibilă la chestia asta”. A învățat să treacă peste asta. „Mi-am dat seama repede că nu era important pentru oameni, dacă eu scriu versurile sau nu. Chestiunea este în felul următor: jobul meu de autor este compatibil cu cel de cântăreață, dar nu depind unul de celălalt. Dar nu vreau ca oamenii să se întrebe cine a scris piesa asta sau cealaltă. Vreau pur și simplu să se piardă în poveste. Am scris mare parte din ceea ce am făcut, dar nu este nevoie ca oamenii să se gândească neapărat la asta.”

După succesul cu Groovejet, a lansat albumul de debut, Read My Lips, în 2001 – proiect în care a implicat mai mulți muzicieni inclusiv Alex james de la Blur și Moby. În următorii 15 ani a mai scos alte cinci albume de studio, care au avut mare succes în Europa. În 2019, a lansat al șaptelea și cel mai recent proiect muzical, The Song Diaries, o reorchestrare a marilor sale hituri.

Citește și:

Cine este femeia care a descoperit primul coronavirus

Mirka, femeia din spatele măreției lui Roger Federer

„The Guardian”, despre spitalul construit din donațiile oamenilor

Perspectiva unei mame asupra școlarizării de acasă și a carantinei petrecute cu copiii

Tudorica Andreea — Mon, 13 Apr 2020 13:28:12 +0000

Cred că am plâns cu toții în prima zi. Haosul provocat de COVID-19 s-a resimțit ca și cum înrădăcinat în detaliile minuscule ale divizării îndelungate și conectării eșuate.

Am început ziua în forță. Toți cei trei copii ai mei erau așezați la masa din bucătărie, iar eu eram la laptop, lucrând. Alcătuisem chiar un orar pe care l-am pus pe frigider pentru acea zi (ceea ce nu-mi stă în fire).

Putem face asta. Ne vom descurca de minune. Mi-am băut cafeaua. Am făcut o poză drăguță. Eram organizați și pregătiți.

„Putem face asta. Ne vom descurca de minune”

Nici nu trecuseră 15 minute când rotițele au început să scârțâie. Unul dintre copii trebuia să printeze ceva, iar cartușul imprimantei era gol. Ultimele printuri au fost declarațiile pe proprie răspundere. Alt copil urma să aibă ore de teleșcoală, iar celălalt practic se topea sub muntele de teme pe care trebuia să le facă în ziua aia.

Așa că deja începeam să am probleme de concentrare. Un copil zumzăia, în timp ce celălalt voia liniște. Niciunul nu voia să lucreze în camera lui. Era un butoiaș cu pulbere. Erau mici dezastre și lacrimi – și nu numai ale copiilor.

Orarul a căzut de pe frigider, lin și legănat, iar când a ajuns pe podea, ne-am făcut praf. Până la prânz eram așa de tensionată, parca aveam umerii înnodați. Ceva de care trebuia să scap.

„Până la prânz eram așa de tensionată, parca aveam umerii înnodați”

Chestia asta cu teleșcoala și temele acasă mi s-a părut interesantă și ideală la început. M-am gândit că pot lucra și eu de acasă, lângă ei în timp ce ăși fac orele și temele. Am fost optimistă. Am crezut că o să fie comod.

N-a fost comod. A fost de fapt foarte stresant pentru că m-am confruntat singură cu asta, reînvățând modul în care ei învață, înțelegând noul mod în care se face matematica. (De ce oare pare mult mai complicată acum?) și să fiu calmă.

Mi-am cerut scuze copiilor cred că de trei ori până la prânz. Nu numai că eram stresat încercând să gestionez tot treaba asta cu școala de acasă, dar eram pur și simplu orbită de stresul în sine. Recunoscătoare că sunt sănătoasă și pot lucra de acasă, nu am văzut pericolul stresului. Cred că și din cauza asta m-a lovit atât de tare. Era total nepregătită pentru cât de copleșitor s-a dovedit a fi.

Așa cum a căzut orarul nerealist de pe frigider, așa mi s-au prăbușit și așteptările, pentru că am realizat că erau nerealiste. Am hotărât pur și simplu doar să trec peste acea zi. Nu mai era loc de alte așteptări.

„Am hotărât pur și simplu doar să trec peste acea zi. Nu mai era loc de alte așteptări”

Nodurile și greutatea lăsate în umerii mei au început să se mai relaxeze puțin când mi-am dat seama și mi-am amintit câteva lucruri importante. O pot lua de la capăt în orice moment. Poate fi următoarea dimineață sau la ora 10.15. Îmi pot cere scuze copiilor, putem face o scurtă plimbare pe lângă casă, ne putem ține în brațe, să facem o pauză să ne uităm la un film și să o luăm de la capăt. Putem să considerăm totul ca o zi non-stop fără evenimente, pe care o pot relua ori de câte ori simt că ne lasă motoarele.

Copiii au nevoie de mine mai mult decât au nevoie de matematică. Bineînțeles că matematica este importantă, dar ceea ce au nevoie copiii ăștia mai mult și mai mult acum este un adult cu picioarele pe pământ, conectat emoțional, de care să se ancoreze în această furtună. Dacă în casă e dezordine, iar munca mea nu este perfectă, atunci asta e. Au nevoie de conexiune mai mult decât de perfecțiune.

„Copiii au nevoie mai mult acum de conexiune, și nu de perfecțiune”

Am ales. Beneficiul de a fi responsabil este, ei bine, să fii responsabil. Trebuie să stabilesc programul, tonul, prioritățile și starea. Cu speranțe „perfecționistice” despre scenariul meu ideal despre ce înseamnă școala de acasă a picat și am luat-o de la capăt cu ceea ce eu am crezut că era mai important pentru ziua noastră.

Începem fiecare zi la aceeași oră. Avem o întâlnire dimineața, stând în cerc pe jos, și vorbim despre sentimentele și emoțiile noastre și citim ceva îmăreună. Astea ne-a ancorat. Copiilor le place foarte mult. Creăm o legătură între noi. Există loc pentru îngrijorările, temerile și bucurille lor în acest timp.

Programul exact pentru restul zilei trebuie să fie diferit pentru trei copii diferiți în clase diferite așa cum o fac și în alte aspecte ale vieții de părinte. Rutina este importantă, dar și flexibilitatea, care este valabilă în toate aspectele vieții de părinte.

„Rutina este importantă, dar și flexibilitatea, care este valabilă în toate aspectele vieții de părinte.”

Începe ziua împreună. Când se termină totul, punem toate cărțile și caietele, device-urile deoparte și ne încheiem ziua împreună. Împreună este cea mai importantă lecție pe care o învățăm în această perioadă. Poetul Walt Whitman a spus-o cel mai bine: „Eram împreună. Am uitat restul.”

Un text de Andrada Mihai

Citește și:

Femeilor care se luptă să-și vadă fumusețea

Ce putem învăța de la coronavirus

Coronavirus: Trebuie să fim schimbarea, să o creăm și să o trăim

Numărul cazurilor de violență domestică a crescut în perioada de izolare. Ce spune psihologul

Tudorica Andreea — Mon, 13 Apr 2020 07:20:55 +0000

Un material apărunt recent în New York Times semnala faptul că numărul cazurilor de violență domestică a crescut în întreaga lume în perioada de izolare din cauza noului coronavirus.

Restricțiile de mișcare menite să oprească răspândirea coronavirusului poate face ca violența domestică să fie mai frecventă, mai severă și chiar mai periculoasă.

„Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului, încercând să-l controleze și să-și impună puterea asupra sa în cadrul relației. Abuzul poate fi fizic, psiho-emoțional, sexual sau financiar. În majoritatea cazurilor, violența domestică este săvârșită de bărbați și experimentată de femei, însă sunt și cazuri inverse.”, spune psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Potrivit acesteia, cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică, care poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții. Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie).

Totodată, specialistul afirmă că și abuzul psiho-emoțional este la fel de des întâlnit, cu toate că este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație. „Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemănător al familiei de proveniență și consideră „normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința. Abuzul psiho-emoțional presupune: înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exemplu, utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură astfel încât să nu poată căuta sau cere ajutor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare. Abuzul sexual presupune: forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei; i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul; viol în fața copiilor; viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil; interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii; degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Nu în ultimul rând, practica abuzului financiar este tot mai răspândită în societatea actuală. Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară.

„Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme. Este considerat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exemplu tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?

Specialistul este de părere că micuții din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în aceeași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional. Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie sau chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu (Covid-19)?

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.
Riscurile principale identificate de psihologul Laura Maria Cojocaru în perioada izolării la domiciliu pot fi:
1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și „calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrânge și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.
2. Ținerea la îndemână (astfel încât partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.
3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).
4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități – exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii – prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.
5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.

Depresia la copii. Explicațiile psihologului

Tudorica Andreea — Wed, 25 Mar 2020 07:54:07 +0000

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 264 de milioane de persoane de toate vârstele sunt afectați. Cu toate acestea, foarte puțini vorbesc despre faptul că tot mai mulți copiii și adolescenți suferă de depresie, în Statele Unite fiind diagnosticați aproximativ 1,9 milioane de copii cu vârste între 3 și 17 ani, potrivit Children’s Mental Health.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), semnele depresiei în rândul copiilor pot fi variate, însă există câteva elemente comune care ar trebui să ne îngrijoreze:

(1) iritabilitatea și/sau furia se manifestă adesea în rândul copiilor care dezvoltă, inițial forme ușoare de depresie, dar care se pot acutiza destul de repede dacă nu sunt ameliorate;

(2) simptome care se manifestă prin dureri corporale, în special la nivelul mușchilor, stări permanente de neliniște, stres în timpul despărțirii de părinți;

(3) pierderea interesului față de activitățile obișnuite,

(4) retragerea din activități sociale plăcute până în acel moment;

(5) dificultăți de concentrare;

(6) fuga de acasă sau discuții despre acest subiect cu alți prieteni pe Facebook;

(7) discuții despre moarte și sinucidere;

(8) apetit crescut sau scăzut, schimbarea bruscă a greutății corporale (în special prin luarea de kilograme în plus),

(9) comentarii pe rețelele sociale care indică lipsa de speranță sau stima de sine scăzută.

„Desigur, semnele diferă de la copil la copil, iar în câteva cazuri există posibilitatea să nu identificăm niciunele dintre aceste semne, întrucât copiii din ziua de azi sunt tot mai inteligenți și știu cum să-și ascundă emoțiile mai bine decât o făceam noi acum una sau două generații. Noi când doream să plângem, plângeam pur și simplu. Când eram supărați, ne manifestăm ca atare; și partea bună este că ne trecea supărarea destul de repede. În zilele noastre, un copil poate ține o supărare în el pentru un timp îndelungat, iar această auto-impunere îi poate afecta vizibil viața: devine tot mai irascibil, furios, agresiv și poate lua decizii pripite care uneori îi pot pune în pericol viața (consum excesiv de droguri, alcool, gânduri și tentative suicidale)”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Cum ne putem ajuta copilul ca să învingă depresia?

Specialistul este de părere că părinții trebuie să fie primii care să identifice anumite derapaje de comportament ale copilului și să apeleze la profesioniști specializați în psihologia copilului pentru a primi un plan de recuperare. De asemenea, pentru a ameliora simptomele depresiei, psihologul Andra Tănăsescu le recomandă părinților să urmeze anumiți pași:
1. Încurajați copilul să iasă zilnic din casă și să facă mișcare (nu trebuie neapărat să facă sport, ci o plimbare împreuna cu familia îl poate ajuta)
2. Supervizarea lui atunci când urmează un tratament medicamentos (dacă un specialist îi recomandă un tratament medicamentos, este foarte important să-i monitorizăm fiecare etapă din tratament, astfel încât copilul să îl respecte)
3. Faceți-vă timp pentru a vorbi! Unii copii nu știu să-și verbalizeze emoțiile, însă cu răbdare și cu ajutorul unui psiholog. Este foarte important să învățăm să-i ascultăm și să le câștigăm încrederea.
4. Schimbarea alimentației. Uneori, excesul de toxine din mâncăruri nesănătoase pot avea efecte nebănuite asupra stării noastre psihice si de fizice, pe termen lung.

4 întrebări pe care să le pui partenerului înainte de a vă muta împreună

Tudorica Andreea — Fri, 20 Mar 2020 14:00:20 +0000

Să te muți în aceeași casă împreună cu partenerul tău este o decizie foarte importantă. Este un pas mare în relația voastră, ceea ce implică și multe planuri de viitor. Nu știi însă ce îți va rezerva viitorul sau ce impact va avea traiul vostru împreună asupra relației.

Dar asta nu înseamnă că acest pas nu trebuie făcut și că, mai ales, nu trebuie să aveți o discuție serioasă înainte. Sunt unele întrebări care trebuie puse înainte de acest pas pentru a vedea dacă planurile de viitor ale partenerului tău coincid cu ale tale. E adevărat că importantă este călătoria și nu destinația, dar nu strică niciodată să știi în ce ape te scalzi.

Așa că am alcătuit o listă cu patru întrebări pe care ar trebui să le pui partenerului tău înainte de a vă muta împreună inspirându-ne din sugestiile unor psihologi americani experți în probleme de cuplu: Grace Lee și Chris Armstrong, pe care le-am găsit pe site-ul elitedaily.com

Încotro se îndreaptă relația?

Mutatul împreună este un pas important în relație, dar nu și ultimul. Asta dacă plănuiți să fiți împreună timp îndelungat. Așa că experții spun că trebuie să fiți amândoi siguri în ce direcție se îndreaptă relația voastră. „Dacă unul dintre voi vrea să se căsătorească și să aibă copii, mutatul împreună este prima mișcare în direcția aceasta. Dacă sunteți pe aceeași lungime de undă sau măcar amândoi sunteți deschiși acestei posibilități atunci nu vor exista tensiuni în cuplu“, explică Lee.

Ceea ce poate fi înșelător este că uneori, unul sau ambii parteneri nu sunt siguri 100% încotro merge această relație. Dar această incertitudine nu înseamnă că nu puteți locui împreună, în timp ce încercați să vă dați seama. Armstrong a declarat pentru Elite Daily că mai important decât certitudinea viitorului este confortul reciproc cu acea lipsă de certitudine.

Cum o să împărțim cheltuielile?

Această întrebare poate fi una imediată, dar este foarte importantă. În primul rând, te va ajuta să eviți multe discuții despre bani în viitor – și, așa cum Armstrong explică, îmbunătățește șansele ca relația voastră să aibă succes. „Am văzut multe situații în care partenerii s-au mutat împreună, iar cel care a venit în casă a fost acuzat de celălalt partener, care deținea casa, că nu-și plătește partea de cheltuieli“, spune Armstrong. „Este o chestiune pe termen scurt de care este nevoie pentru a permite un planning financiar de ambele părți și astfel se vor evita certurile. De multe ori în cupluri există discuții legate de bani și de aceea este un aspect despre care ar trebui să vorbiți înainte de vă muta împreună“.

Vrei să avem copii?

Pare o întrebare la care să răspundeți în ziua în care vă propuneți să vă mutați împreună. De fapt, Armstrong spune că „această întrebare ar trebui pusă cu mult timp înainte de a vă hotărî să vă mutați împreună. Se poate întâmpla ca ambii parteneri să nu-și dorească urmași, dar dacă unul vrea și altul nu, ați putea să mai amânați mutarea până lămuriți situația“.

Lee este de acord că indiferent dacă aveți planuri care implică și copiii sau nu, este o chestiune care poate influența alegerea unei locuințe. Și trebuie să cădeți de acord asupra un spațiu prietenos în care să trăiți. „Mulți tineri aleg să își înceapă carierele în în centrul orașului, iar atunci când își întemeiază o familie preferă să se mute cu serviciul cât mai aproape de casă“, explică Lee.

Ce se întâmplă dacă ne despărțim?

Poate că nu este cel mai romantic subiect pe care să-l discutați înainte să vă mutați, mai ales când sunteți atât de încântați să faceți acest pas și când relați pare să fie atât de serioasă. Totuși, Lee spune că este foarte important să ai o strategie de ieșire din relație, doar dacă e cazul. „E ca un fel de contract prenupțial neoficial care se referă la ce se întâmplă cu fiecare partenere. E ca un fel de plasă de siguranță pentru fiecare“, spune Lee. „Trebuie luate niște lucruri în considerare: cât îi ia unei persoane să-și găsească un alt loc să stea și cum se împart bunurile, și chiar animalele de companie“.

Armstrong spune că aceste conversații sunt de fapt despre nevoiel fiecăruia înainte ca relația să facă pasul următor. „Este o discuție care trebuie să aibă loc înainte de a vă muta împreună.“, spune el.

Citește și:

3 LUCRURI PE CARE ORICE BĂRBAT VREA SĂ LE AUDĂ DE LA FEMEIA PE CARE O IUBEȘTE

5 GREȘELI PE CARE LE FAC FEMEILE ÎNTR-O RELAȚIE

CUM NE DĂM SEAMA DACĂ PARTENERUL DOREȘTE O RELAȚIE SERIOASĂ SAU NU?

Școala ucide curiozitatea: de ce trebuie să încetăm să le spunem copiilor să tacă și să învețe

Tudorica Andreea — Sun, 02 Feb 2020 10:15:34 +0000

Copiii care pun multe întrebări obțin rezultate mai bune, mai ales cei din medii mai sărace. Cel mai recent studiu american sugerează că ar trebui să încurajăm întrebările, pentru că elevii curioși se descurcă mai bine, scriu cei de la The Guardian.

Cercetătorii de la University of Michigan CS Mott Children’s Hospital and the Center for Human Growth and Development au investigat curiozitatea a 6.200 de copii. Cercetarea este detaliată într-o nouă carte a lui Judith Judd și Wendy Berliner – How To Succeed at School. What Every Parent Should Know. (Cum să reușești la școală. Ce ar trebui să știe fiecare părinte.)

Cercetătorii au apreciat nivelurile de curiozitate la diferite vârste, de la 1-2 ani până când erau preșcolari, chestionare și vizite ale părinților. Cititul, matematica și comportamentul au fost apoi studiate la grădiniță sau primul an de școală, unde au aflat că acei copii care au fost mai curioși s-au descurcat mai bine. De asemenea, ei au mai aflat că între copiii săraci și cei bogați, cei dezavantajați aveau o legătură mai puternică între curiozitate și performanță. Oamenii de știință au realizat că atunci când vine vorba de performanțe bune școlare, abilitatea de a rămâne concentrat și, de exemplu, de a nu fi distras de o furtună, era mai puțin important decât curiozitatea – întrebările pe care copiii le-ar fi putut avea despre acea furtună.

Copiii se nasc curioși

Profesorii care se concentrau pe dezvoltarea atenției și un comportament bun pentru că acestea ar fi avut o legătură cu performanța școlară bună, ar trebui să reconsidere aceste lucruri și să ia în calcul că dezvoltarea curiozității ar putea fi mai importantă.

Coordonatorul studiului, dr. Prachi Shah, un pediatru specialist în comportament și dezvoltare la Mott și cercetător asistent la Universitatea din Michigan spune: „Încurajarea curiozității la copii, mai ales a celor cin medii economice dezavantajate poate fi foarte importantă. Este fundația unei învățări timpurii pe care ar trebui să o dezvoltăm mai mult atunci când ne uităm la realizările la școală.”

Copiii se nasc curioși. Numărul întrebărilor unui copil de 4 ani poate fi aproape de infinit – este una dintre metodele esențiale ale omului de a învăța și afla. În 2007, cercetătorii au descoperit că întrebările copiilor între 14 luni și 5 ani pot ajunge la un număr de 107 pe oră. Un copil punea, în medie, trei întrebări pe minut.

Dar o cercetare a lui Susan Engel, autoarea „The Hungry Mind” și o autoritate internațională în domeniul curiozității copiilor, scoate la iveală că numărul întrebărilor scade drastic odată ce copiii încep școala. Când echipa ei a analizat datele studiului, a aflat că cei mai mici copii din școlile elementare din suburbiile americane puneau între două și cinci întrebări într-o perioadă de două ore. Ba chiar mai rău, pe măsură ce cresc, copiii renunță de tot la a mai pune întrebări. Dacă la 6 ani puneau o întrebare la două ore, când aveau 10-11 ani nu mai puneau profesorului lor nici măcar o singură întrebare.

„Zoe, fără întrebări acum, te rog. E timpul pentru lecție.”

La o oră la care a asistat, la clasă de copii de 10-11 ani, o fetiță a ridicat mâna pentru a întreba dacă există locuri în lume unde nu există artă. Profesoara a întrerupt-o la mijlocul propoziției și i-a spus: „Zoe, fără întrebări acum, te rog. E timpul pentru lecție.”

Engel, care este profesor de dezvoltare psihologică la Williams College în Williamstown, Massachusestts, spune: „Când mergi în școli din toată lumea poate fi foarte dificil să-ți dai seama dacă sunt activi, inteligenți, pentru că nimeni nu vorbește despre viețile lor mentale lăuntrice. Cât de cuminți sunt și ce calificative primesc pare să fie mult mai important pentru oamenii din multe comunități educaționale. Deseori, birocrațiile educaționale au dat la o parte elemntul curiozitate”.

Când profesorii le spun elevilor să nu pună întrebări, nu este surprinzător că elevii cu înalte performanțe studiați în 2013 de cercetătorii americani nu erau curioși, pentru că au văzut curiozitatea ca un risc pentru rezultatele lor școlare. Întrebările pe care le puneau nu făceau decât să țintească niște calificative mai bune, în timp ce întrebările puse de niște elevi mai curioși îi făceau pe aceștia să înțeleagă mai profund un subiect.

Sigur, există profesori care încurajează și dezvoltă curiozitatea la copii. Engel spune că în școlile în care a fost exista măcar un profesor care făcea asta. Dar de obicei e o chestiune individuală, abordată de puțini, și nu o abordare sistematică cum ar fi cea introdusă la grădinița Illminster Avenue din Bristol.

Cutii, oale și telefoane vechi în loc de jucării

Anul trecut în septembrie, conducerea grădiniței a hotărât să renunțe la majoritatea jucăriilor pentru copii de doi ani și să le înlocuiască cu o serie de cutii de carton, recipiente din aluminiu, oale și crătiți, telefoane vechi, ceainice, coputere etc, orice cu posibilități creative.

Copiii au luat imediat noile obiecte, încercând să construiască diverse blocuri ori nave spațiale, având conversații cu oameni imaginari la telefoanele vechi. Cheile vechi era folosite pentru a încuia diverse lucruri sau pentru a deschide imperii imaginare. Cei mai mulți nu au cerut înapoi vechile jucării.

Matt Caldwell, directorul grădiniței, spune că părinții sceptici și învățătorii au fost convinși de această schimbare pentru că a crescut nivelul de creativitate și de conversație printre copii. El spune: „Ceea ce le place copiilor este să copieze ceea ce fac adulții cu obiectele. Ce fac oamenii și adulții le ridică diverse întrebări despre lume. Școala omoară curiozitatea. Când ajung copiii să pună întrebări despre lucruri care-i interesează? Imediat ce ajung în clasele primare trebuie să tacă și să învețe. Nu este vina profesorilor. Au foarte multe ținte de atins.”

Paul Howard-Jones, profesor de neuroștiință și educație la Universitatea Bristol, care a fost în vizită pentru a vedea cum se joacă copiii cu noile lor „jucării”, spune că oamenii învață din situații noi, iar curiozitatea este importantă pentru acest proces. „Copiii ar trebui să fie încurajați că pună întrebări chiar dacă acestea pot fi provocatoare pentru profesor. Trebuie să ne facem timp pentru aceste întrebări în timpul zilei. Nu este suficient timp în școli pentru creativitate și curiozitate.”

Sursa: The Guardian

Citește și:

Cum le cultivăm copiilor inteligența emoțională? Explicațiile psihologului

Empatia? În Danemarca se învață în școală

Eveniment caritabil pentru 1.700 de copii din centrele de plasament. Află cum te poți implica și tu

Tudorica Andreea — Tue, 03 Dec 2019 12:02:35 +0000

Asociatia ”T.I.B.E.R.I.U.S.” si Fundatia ”O lume mai buna” in parteneriat cu Circul Globus si Primaria Municipiului Bucuresti, organizează la 19 decembrie un eveniment dedicat unui numar de 1700 de copii din centrele de copii din Bucuresti si provincie, cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Craciun, la Circul Globus.

De ce un astfel de eveniment?

In prezent sunt 60.000 copii institutionalizati in Romania Numai in Ssemestrul 1 2019 au fost parasiti 342 de copii in unitati sanitare. (conform datelor DGSAPC). An de an fiecare copil isi doreste sa apara Mos Craciun in caminul lor si sa fie inconjurati de caldura semenilor in perioada sarbatorilor de iarna.

Ce putem face noi pentru ei? Sa le oferim un spectacol dedicat numai lor, celui mai mare numar de copii institutionalizati. Aceasta este a șasea editie si din 2014 am crescut numarul copiilor invitati la spectacol, anul trecut am avut 400 de copii iar anul acesta vom ajunge la peste 1 500 de copii. Date despre evenimentele anterioare le poti gasi aici: http://www.asociatiatiberius.ro/2018/12/09/ghetute-pentru-fiecare-copil/.

Date despre eveniment
Spectacol organizat de Asociatia T.B.E.R.I.U.S, in parteneriat cu Fundatia “O lume mai buna” si Circul Globus
• Data evenimentului: 19 Decembrie de la ora 10:00 – 13:00
• Locatia: Circul Globus, Bucuresti
Spectacolul este sustinut pro bono de vedete ale muzicii romanesti si artisti de circ.

Vrei sa ne ajuti?

Avem nevoie de urmatoarele:
• 1.700 de sticle de apa pentru hidratarea copiilor in timpul spectacolului
• Decoratiuni de Craciun si alte elemente potrivite pentru celebrarea venirii lui Mos Craciun
• Donatii produse/dulciuri potrivite copiilor varste intre 3 – 18 ani
• Donatii se pot face prin transfer bancar in contul Fundatiei “O lume mai buna” deschis la ING Bank RO18INGB0001008162058910 pentru evenimentul “Stelute pentru ingeri”
• Voluntari pentru data de 18 Decembrie (impachetare cadouri) incepand cu ora 18.00 la Circul de Stat.
Date de contact: Anne-Marie Diaconu 0744 333 033; Alexandra Bucur 0722 695 366 sau ne poti scrie pe adresa: folumemaibuna@gmail.com sau pagina de Facebook (https://www.facebook.com/FOLMB/)

Ce inseamna pentru tine, cel care te implici?

Zambetul pe fetele copiilor poate fi si rezultatul implicarii tale!
Pe langa asta vei fi prezent cu logo-ul tau in timpul spectacolului dar si promovare pre si post eveniment in comunicatele de presa si in social media