Cei dragi mie sunt răspândiți în întreaga lume. Nu sunt interesată să fiu la curent cu noutățile din orașul și țara mea, dar încerc să aflu ce se întâmplă și în orașele în care se află cei pe care îi iubesc. Să stau acasă și să-mi fac griji pentru cei pe care îi iubesc este un factor de stres pentru mulți oameni, mai ales dacă munca lor necesită prezența lor în mijlocul crizei în timp ce noi suntem blocați în case. Îmi dă un sentiment de neajutorare.

Recent, m-am surprins agitându-mă prin casă și scrolând nervoasă pe telefon în timp ce așteptam mesaje care să-mi mai scadă din anxietate. Am crescut frustrată fiind să fiu blocată, închisă în casă, și atunci am realizat că acest comportament al meu are un model familiar.

Câinele meu are o tendință de anxietate cauzată de despărțire. A fost un proces lung să-l fac să fie confortabil cu singurătatea și să găsesc moduri pozitive pentru a-l reasigura că la finalul zilei vin acasă. Câteva din aceste tactici mi-au fost benefice acum în timpul izolării.

Găsește moduri sănătoase de a-ți canaliza frustrarea și teama

Unul dintre cele mai proaste răspunsuri ale câinelui meu în combaterea anxietății sale a fost distrugerea. Avea jucării, dar nu făcea nicio discriminarea atuncu când voia să distrugă ceva – la cablurile laptopului până la ochelari de soare, haine, și chiar jumătate de covor. Nu o făcea pentru că era pus pe pozne. Pur și simplu încerca să-și destragă atenția de la această anxitate.

În perioade de stres, și eu am unele apucături distructive. Nu mănânc și nu fac sport. Stau cu orele pe Netflix. Petrec prea mult pe conturile de social media, îmi construiesc scenarii negative și dorm până târziu. Toate aceste lucruri compromit capacitățile mele emoționale de a gândi și de a reacționa calm.

Pentru a pune capăt comportamentelor distructive ale câinelui meu, am găsit chestiuni pozitive care să le înlocuiască. Iar pentru a-l combate pe al meu, am făcut același lucru.

Să fiu blocată în casă înseamnă că este foarte ușor să arunci rutina afară pe geam/ Am încercat să nu fac asta. De la respectarea programului de mese și de sport până la perfecționarea unor noi rețete, curățenie în casă, citit și lucrat de acasă. Când simt chemarea aceea anxioasă și distructivă, iau un moment de pauză, respir și mă concentrez din nou asupra a ceva sănătos.

Este OK să exprimi ceea ce simți

Când ajungeam acasă la finalul zilei, câinele meu nu avea nicio problemă să-mi prezinte jucăriile, să latre de bucurie și să facă toate giumbușlucurile pentru a-mi arăta cât de fericit este că am venit.

Mă simt vinovată că încerc să-mi ascund anxietatea pretinzând că lucrurile care se întâmplă nu mă afectează, dar asta nu face nimic altceva decât să conducă la o spirală și mai abruptă a gândurilor anxioase. Am descoperit că asumându-mi și numindu-mi sentimentele de îngrijorae, anxietate și frustrare i-a ajutat ăe cei pe care îi iubesc să-și împărtășească sentimentele fără ca vreunul dintre noi să se simtă vinovat.

Repetă o afirmație zilnic

Cel mai bun sfat pe care l-am primit ca să-mi ajut câinele să înțeleagă că nu a fost abandonat a fost să folosesc propoziții repetitive. Când plecam de acasă îi spuneam „Mă întorc repede”, iar când ajungeam acasă, spuneam „Sunt acasă”. În scurt timp, când mă vedea că mă pregătesc să plec, în loc să se panicheze, se așeza la locul lui și aștepta tăbdător. A devenit o rutină pentru el. A dat un înțeles cuvintelor mele, și l-a ajutat să-și calmeze comportamentul. Bine, i-am mai dat și câte o recompensă din când în când.

În timp ce scrolam printre postări de pe Instagram, am dat peste următoarea afirmație: „Nu ești blocată în casă, ci te afli în siguranță acasă”. Chiar mi-a atins o coardă. Acum, când încep să mă simt puțin cam închisă și cam ca într-o capcană, învăț să mă calmez și să înlouiesc gândurile anxioase cu „sunt în siguranță”.

Înlocuind astfel frustrarea și pierderea cu siguranța – mea și a celor din jur – a început totul să-mi fie mai ușor. Bine, am mai mâncat și o prăjitură din când în când.

Un text de Sonia Teodorescu

Inimile frânte în dragoste fac parte din experiența noastră de viață, iar o despărțire este un episod pe care nu vrem întotdeauna să-l uităm. Alegem de multe ori să fim recunoscători pentru ce am primit, pentru experiență și amintiri frumoase, și tot ceea ce ne învață acea etapă.

De-a lungul timpului, am lucrat cu o mai mulți bărbați și femei care trecuseră ptrn divorțuri, despărțiri oribile, familii despărțite, medii de lucru provocatoare și multe altele. Cum au ajuns unde sunt și cum se simt sunt întotdeauna două lucruri diferite, dar cum trecem prin procesul de vindecare și de mers mai departe este aproape similar: este despre a renunța la acel „cineva“ din relație ca să putem să aprofundăm „ce-ul“ sentimentelor pe care o despărțire îl aduce în viața cuiva.

Iată cum putem începe: Și, nu uitați, indiferent de cât de mult timp a trecut de la ultimul telefon, mesaj sau orice altă formă de comunicare, o despărțire poate răni în noi feluri mai mereu. Nu trebuie să te simți rău sau prost pentru că mai ai sentimente puternice post-despărțire, chiar și după câțiva ani, dar trebuie să faci alegeri care te pot ajuta să iei acele sentimente și să le faci parte din calea către vindecare și mers mai departe bucurându-te de propria viață.

Scrie o scrisoare de renunțare

Aceasta este o scrisoare adresată celeilalte persoane pe care nu o vei trimite. Este un mod de  a-ți împărtăși ție însăți cele mai adevărate și mai intense sentimente. Începe cu „Dragă (numele)“, și începe să scrii toate lucrurile pe care le-ai învățat și le-ai primit de la perioada pe care ați petrecut-o împreună. Împărtășește-ți tristețea, furia, teama, frustrarea și orice altceva simți. Pune totul laolaltă și cândești gata, termină așa: „Sunt foasrte recunoacătoare că ai venit în viața mea și m-ai ajutat să văd și să găsesc aceste lucruri în mine“. Și înșiră lucruri pozitive pe care le găsești la tine și pe care le-ai descoperit sau redescoperit în urma acestei despărțiri.

Evaluează-ți prezentul

Apoi, scrie o altă listă cu ce crezi sau simți că pierzi în viață fără această relație. Dacă te simți supărată, frustrată sau furioasă în legătură cu experiențele petrecute împreună, scrie din punctul de vedere a ceea ce ești pregătită să lansezi. Adică, iată unele întrebări cu care poți începe: Ce simți că-ți dorești în viața ta acum? Cum te făcea să te simți această relație atunci când erați împreună? Te simți rău sau simți că duci în spate o greutate sau o energie negativă în urma aceastei despărțiri? Te poți ierta? Ești pregătită să renunți la durere? Îți acorzi permisiunea de a-ți trăi viața fără judecăți și așteptări? Cât de bine te cunoști în acest moment?

Evaluează prin apreciere

Nu există un cadou mai important pe care să ți-l faci decât să apreciezi ceea ce ești acum. Indiferent ce parte din tine simte ceva mai puțin decât frumusețea și valoarea de 100% care ești, întotdeauna poți face o nouă alegere pentru a te aprecia azi și în fiecare moment nou al vieții tale. Dacă simți că ți-e dor de ceva legat de persoana sau relația pe care nu le mai ai, concentrează-te pe acel lucru ce-ți lipsește și încearcă să-l aduci în viața ta numai pentru tine.

Încearcă aceste ponturi pentru a începe:

• concentrează-te pe tot ceea ce reprezinți acum. Imaginează-te că trăiești o viață completă, frumoasă și plină de bucurii. Conectează-te la respirație și simte plinătatea care ai devenit deja.
• Ai grijă de tine și de corpul tău. Asigură-te că-ți faci timp pentru tine. Având grijă ce mănânci, cum îți folosești organismul și corpul faci un pas foarte important în ceea ce privește încgrijirea de sine. Amintește-ți că indiferent cât de rău te-ai simțit în trecut, viitorul tău este influențat de deciziile pe care le iei acum, în prezent.
• Dacă ești o persoană sociabilă, programează-ți timp pentru familie și prieteni pentru a-ți reaminti de toată dragostea și sprijinul pe care îl ai din partea lor. Cei dragi sunt un important ajutor pentru a ne aminti cine suntem și tot potențialul de care dispunem. Dacă preferi să stai mai mult singură pentru a procesa toate sentimentele, încearcă să ieși în natură și să te conectezi cu ea. Ieșirile și cufundarea în frumusețile lumii alcătuiesc o importantă resetare pentru orice inimă de om.

Ia în calcul toate cele spuse de mine și nu uita: Etapa asta este scurtă în toată această călătorie care este viața ta. Există frumusețe în fiecare semn lăsat pe inimile noastre. Chiar și în cele mai dureroase experiențe din viață poți găsi recunoștință și blândețe pentru tine însăți, urând bun venit progresului și vindecării.

Traducere după Kelsey Patel. Ea este unul dintre experții în reiki și bunăstare de la Hollywood.

Inimile frânte în dragoste fac parte din experiența noastră de viață, iar o despărțire este un episod pe care nu vrem întotdeauna să-l uităm. Alegem de multe ori să fim recunoscători pentru ce am primit, pentru experiență și amintiri frumoase, și tot ceea ce ne învață acea etapă.

Este o perioadă în care stăm mai mult cu noi și cu cei dragi, cu amintirile noastre și încercăm să învățăm ceva din fiecare etapă. Asta ne poate apropia mai mult și ne poate uni. De aceea ne-am gândit ca în comunitatea Zaina să putem împărtăși din amintirile noastre.

Încearcă și răspunde la aceste întrebări:

1. Cum s-a întâmplat?
2. Ai resimțit totul ca pe o pierdere?
3. Cum ai gestionat durerea de a pierde pe cineva la care ai ținut?
4. Dacă privești acum în urmă, sunt lucruri pe care le-ai face altfel?
5. Ce ai învățat despre tine în urma acestei experiențe?
6. Dacă ai putea vorbi cu persoana care ți-a frânt inima, ce i-ai spune?
7. Ce sfat i-ai da variantei tale mai tinere pentru a trece peste o despărțire?

Așadar, așteptăm poveștile voastre până joi 30 aprilie, urmând ca ele să fie publicate pe site, vineri 1 mai, într-un artocol sub titlul „Cum mi-am petrecut prima despărțire”.

Suntem nerăbdători să-ți aflăm povestea, să ne spui ce ai învățat din această experiență și cum ți-ai petrecut prima despărțire. În articol îți vom folosi doar prenumele, dacă și tu ești de acord.

Un lucru e sigur. Comportamentul lor va fi cu adevărat dramatic, cel puțin în primele zile de după o despărțire.

Învățăm să ne facem prieteni, cum să fim darnici și cum să trecem peste agresiunile de la școală când suntem copii, spune pentru revista TIME Mirian Kirmayer, terauept specializat în viața adolescenților și în prieteniile adulților. Astfel de conversații dispar în adolescență, în ciuda faptului că, un studiu din 2017, publicat în Personal Relationships observa că, prieteniile devin mai importante pe măsură ce înaintăm în vârstă. Prieteniile pot  chiar prezice starea de bine mult mai bine decât relațiile de familie, pe măsură ce îmbătrânim, arată studiul.

Dacă prieteniile sunt atât de importante, de ce să nu vorbim despre ce trebuie făcut atunci când iau final? „Există această așteptare că prieteniile ar trebuie să fie mai ușoare pentru adulți“, spune Kirmayer. „Și evident că asta nu este valabil în cazul multor oameni“. Siuișurile, coborâșurile și – atunci când este necesar – finalurile unor prietenii pot fi la fel de dificil de gestionat precum cele din cazul unei relații de iubire – dacă nu poate chiar mai mult, spune Kirmayer.

Iată de ce finalul unei prietenii se poate fi mai greu decât despărțirea de oricine altcineva important.

Nu știm ce să spunem

„Avem tendința să credem despre desprățirile dintre prieteni că se întâmplă din cauze vreunei mari trădări“, spune Kirmayer. În aceste situații, este ușor să-ți dai seama care este motivul finalului și să-l comunici celuilalt. Dar foarte des, spune ea, aceste despărțiri sunt rezultatul dezvoltării oamenilor în mode separat, ceea ce înseamnă că asta nu presupune o conversație standard. Relația poate că are nevoie să se termine din cauza factorilor din afara prieteniei – distanță sau diferențe în stilul de viață – sau pentru că unul din ei sau ambii prieteni au afectat legătura printr-un tratament urât față de celălalt. Indiferent care este motivul despărțirii, se întâmplă de celel ami multe ori să nu știm dacă trebuei să avem vreo conversație cu prietenul nostru, spune Kirmayer. Și dacă decidem să o avem, e foarte greu să știm ce să spunem. „Asta poate da naștere unor situații prin care să termină prin a ne simți răniți“, spune ea. „Fie că nu avem o abordare potrivită sau fie pentru că ne ia prin surprindere, nu știm cum ar trebuie să fie aceste despărțiri“.

În relațiile romantice, există mereu o discuție care semnalează despărțirea oficială, care, deși este dureroasă, duce la simțirea finalului. Dar pentru că nu avem un model pentru o astfel de discuție și în cazul unei despărțiri de un prieten, Kirmayer spune că asta poate să ne facă situația și mai dificilă și să ne deruteze.

Ne simțim rușinați că nu am reușit

În spatele acestor tatuaje, făcute cumva și din frustrare amestecată cu supărare, furie ori tristețea există mai multe povești, mai multe motive.

Un tatuaj făcut după o despărțire poate fi o experiență de vindecare. Fizic și metaforic, poate fi un mod prin care se eliberează durerea. Am trecut și eu prin asta. Ba mai mult, am și vrut să-mi șterg un tatuaj după o despărțire, dar mi-am dat seama că n-am de ce. Că acel tatuaj are o poveste, face parte din viața mea, din ceea ce am fost si sunt eu. Plus că mai costa și o grămadă de bani! :)) Și sunt zgârcită :)) Așa că l-am completat. Și a ieșit ceva mult mai frumos.

Așa. Să revenim. Stăteam de vorbă odată prietenul meu Bogdan, cel care îmi face tatuajele de vreo 10 ani, și-mi spunea că mulți folosesc tatuajele și piercingul pentru a elibera durerea și energia stocate. În loc să simtă durerea din punct de vedere emoțional, preferă să o simtă pe aia fizică, într-un mod în care se și pot exprima. Doar să nu fie un act de nesăbuință. În rest, îți poate da chiar putere.

Un tatuaj de acoperire

Un tatuaj de acoperire poate fi mult mai pușin dureros și scump decât îndepărtarea lui. De asemenea, poate căpăta o și mai mare semnificație. De obicei, acest tip de tatuaj este alegerea de a scăpa de persoana cu care ai fost și implicit de numele ei. Pentru că, ce să vezi, cel mai des întâlnit tatuaj este numele persoanei iubite. De obicei, acesta se poate acoperi cun trandair, pantere sau ceva mai mare, mai întunecat sau care să te distragă de la numele care a fost acolo. Eu v-am spus și în precedenta postare că nu recomand tatuaje cu numele iubiților și iubitelor tocmai din cauza asta: tatuajul este definitiv, dragostea se mai duce și la WC.

Un citat

După o despărțire, anumite versuri dintr-o poezie sau un cântec se pot întipări în mintea cuiva mai mult decât înainte. Acum îi poate da o semnificație. Atât de importantă, încât să vrea să-și tatueze acele versuri. În general, oamenii aleg un citat, versuri despre perseverență, despre putere, ceva care săi ajute să treacă peste aceste momente dificile, fără ca asta să le reamintească despre despărțire, ci că trebuie să meargă înainte ci capul sus. Pe moment, aceste tatuaje  pot avea legătură cu ruptura, dar, mai târziu, poate căpăta diverse alte înțelesuri.

O metaforă

O mulțime de tatuaje post-despărțire sunt simbolice. Oamenii au tot felul de idei când e vorba despre astfel de metafore. Pot veni sub diverse forme. S-au dus zilele când o inimă frântă în două spunea tot, deși să știți că unii mai aleg să-și facă acest tatuaj. Dar lupii și păsările phoenix sunt cel mai des întâlnite, dar tot felul de simboluri pot fi inspiraționale.

Cuvântul „libertate“ (freedom)

Nu toate tatuajele post-despărțire au nevoie de explicații pentru a fi înțelese. Pentru mulți, cuvântul „libertate“ spune tot. După tatuajele de acoperire, pe locul doi este tatuarea cuvântului „libertate“. Acesta tatuaj are versatilitatea de a se potrivi oricăror circumstanțe în viață, permițând și simplitate dar și creativitate – mai rămâne doar să stabilești cu ce fonturi îl vrei scris și în ce zonă.

Desene cu păsări sau ceva care să aibă legătură cu păsările

Dintr-o serie de motive, oamenii au tendința de a se simți confortabili cu un desen despre păsări, cu păsări, atunci când se despart. Din fericire, aceste simboluri se traduc foarte bine în tatuaje. Cei care vor să fie un pic mai artiști vor un stol de păsări zburând sau ieșin dintr-o colivie sau care se pierd într-o pană. Metafora e clară, iar în funcție de desen, poateieși o chestie care să nu te tirmită cu gândul la o despărțire.

O inimă ruptă în două sau o săgeată despicată

Nu toți cei care se tatuează după ce s-a dus dragostea de râpă vor un desen drăguț. Cei mai serioși, care vor să-și exprime clar sentimentele își tatuează inimi frânte, săgeți rupte. Mare atenție cu acest desen. S-ar putea să fie exact ceea ce simți acum. dar s-ar putea să regreți atunci când te vei îndrăgosti de altcineva. Este unul din tatuajele destul de greu de acoperit.

Tatuajul făcut la nervi

Uneori, tatuajele făcute după o despărțire nu sunt calculate și nici planificate. Sunt făcute sub impulsul emoțiilor și al furiilor, iar decizia ar putea fi regretată mai târziu. Un tatuaj de despărțire este pentru unii mai degrabă închiderea unui capitol. Dar pentruunii reprezintă altceva. Aici intervine și profesionalismul tatuatorului. Nu sunt mulți artiști tatuatori care acceptă tatuaje făcute sub impulsul emoțional. Mai ales, celor care se află sub efectul alcoolului. Plus că atunci când clientul este destul de confuz și nu exprimă clar ce dorește este foarte dificil de realizat un tatuaj.

Acum, prin prisma celor 15 tatuaje ale mele, îmi permit să închei cu un sfat: dacă vrei să-ți faci un tatuaj de despărțire, poate că ar fi bine să treci mai întâi prin etapele de început ale durerii. Înainte de a-ți face tatuajul, lasă emoțiile să ți se așeze, să nu ajungi să faci un tatuaj sub impulsul tristeții și supărării, pentru ca mai apoi să regreți. S-ar putea să-ți dai seama că, pe măsură ce treci prin toate fazele, imaginea pe care o vei alege drept tatuaj s-ar putea să fie mai degrabă un simbol pozitiv am experienței cu cineva. Fiecare relație eșuată are lecții de viață valoroase și, într-un fel, nu reprezintă numai o iubire pierdută dar și o lecție în călătoria vieții. Indiferent care este această lecție, ea poate fi transformată într-un tatuaj.

Sia Munteanu

Citește și:

Vreau să râdem și să vorbim ore în șir și să pregătim cafeaua și micul dejun împreună, să bem un pahar de vin roșu demisec la cină așa cum făceam mereu.

Ceasul ticăie, minut cu minut, secundă cu secundă, în timp ce inima-mi bate – sunt sigură că timpul a înghețat, că sunt blocată într-un palat de gheață al inimilor frânte unde o briză rece în crapă pielea, reluând cele mai prețioase amintiri ale noastre și punându-mă în genunchi.

Când fac o pauză printre lacrimi, am această dorință ciudată – mi-aș dori ca iubirea noastră să fie o carte, aș putea edita finalul, aș putea să-l fac mai fericit, mai puțin brutal și haotic.

Ne năucește, iar valurile pe care le provoacă dispar foarte încet. Ne așezăm apoi, întrebându-ne cum a putut iubirea să vină și să plece așa de brusc. Acum un minut eram aici – împreună, trăindu-ne viața ca una singură. Apoi, stați așezați pe o canapea, întrebându-vă cum o să mergeți mai departe, în timp ce vă împărțiți lucrurile.

Acest tip de despărțire este diferit. Suntem triști, da, și cu inima frântă. Dar știam că trebuia să se termine, și că facem ceea ce trebuie, deși ne este greu. În tot acest timp a fost ceva care pur și simplu nu a funcționat. Eram dezamăgiți și frustrați. Întotdeauna. Dar dacă ne iubim atât de mult, de ce ne certăm mereu?

Erau și alte lucruri, bineînțeles – lipsa de comunicare, neînțelegerile – dar cel mai mult dintre toate, era incompatibilitate. Era ca și cum am fi încercat să potrivim două bucăți de puzzle care aveau forma și mărimea potrivită, dar erau din cutii diferite.

Indiferent de cât de mult am încercat să comunicăm, ori să ne scuzăm la nesfârșit, n-ar fi fost suficient niciodată. Am încercat de prea multe ori, am împins, am tras și iar am împins tot încercând să potrivim piesele alea două de puzzle, pând când au început să se îndoaie și să se uzeze.

Există despărțiri pline de ură și despărțiri pline de cruzime, și despărțiri  care ne fac să ne dorim să ne întindem în pat unde să zacem zile întregi. Dar sunt și despărțiri care sunt dificile prin felul lor. Ne uitam la persoana din fața noastră și ne dorim atât de mult să o iubim așa cum este ea cu totul, dar trebuie să acceptăm faptul că pur și simplu nu putem – cel puțin nu așa.

Acest fel de despărțire este definiția tragediei. Este lipsită de sens, este stupidă. Este în felul acela: am încercat tot ce ne-a stat în putință să facem relația să funcționeze, dar ceva pur și simplu nu face „click“. Aceste despărțiri sunt tragice, dar pot fi de asemenea, minunate și grozave.

Minunate? Grozave? Da, pentru că, așa cum se spune, lăsându-l pe celălalt să plece, ne eliberăm noi înșine. Putem lua această experiență cu noi și să ieșim în lume știind mai multe despre noi și mai înțelegători. Am învățat unul de la altul lecții de dragoste și de viață și nu am sperat decât ce e mai bine unul pentru celălalt. Ne spuneam: te iubesc așa cum ești, ca om, dar pur și simplu nu suntem făcuți unul pentru altul. Putem descoperi acceptarea mai ușor. Putem învăța să-i mulțumim celeilalte persoane pentru tot ce a făcut și dăruit acestei relații, pentru că nu a fost vorba de lipsă de voință ori de încercare.

Acest tip de dragoste poate continua în alte forme. Putem rămâne prieteni, poate. Putem avea grijă unul de celălalt, ne putem ajuta să mergem mai departe, să traversăm această durere. Ori putem ieși pur și simplu fiecare din viața celuilalt, amintindu-ne mereu perioada pe care am petrecut-o împreună – amintirile pe care le avem, de momentele care trăiesc în fotografiile cu noi când zâmbim.

Acest tip de dragoste este încă puternic. Este înțelegerea profundă a ceea ce suntem. Nu implică ură, nu implică regret. Este despre a fi recunoscător acestei persoane și pentru tot ce a adus ea în viața ta cât ați fost împreună. Și pentru tot ce ai adus tu în viața celuilalt.

Cum am putea regreta ceva ce a fost atât de real chiar dacă nu a durat „până când moartea ne va despărți“?

Am învățat să accept că oamenii apar în viața mea cu un motiv. Și deși nu mulți dintre ei rămân, nu înseamnă că timpul petrecut cu ei este puțin important sau lipsit de înțeles. Uneori, oamenii apar în viața noastră pentru a-ți trage răsuflarea un timp. Și atunci putem privi în urmă și să spunem „mulțumesc“ pentru tot ce ne-am oferit reciproc.

Mulțumesc că ne-ai ajutat să ne apropiem încă puțin de ceea ce am fost destinați să fim.

Un text de Sonia Teodorescu

Citește și:

M-am săturat să fii vag și să tot arunci cu „poate“ în dreapta și stânga. Și nici măcar nu mai sper că poate „într-o zi“ o să fie altfel, și după atâția ani, ziua aceea nu a apărut. Și te rog, nu-mi mai spune că „trebuie să te mai gândești“. M-am săturat să aștept, să mă întreb, să fiu nesigură. Nu mă mai concentrez asupra potențialului nostru în cuplu. Nu mai ești binevenit să intri în viața mea cu bocancii ori de câte ori ai chef, de parcă ai fi la hotel.

Am obosit. Sunt frustrată. Dar mai întâi de toate, te rog spune-mi de ce ai venit către mine cu mâinile pe jumătate pline cu promisiuni și pe jumătate cu dispreț? Crezi că mă iubești, o spui, pe un ton discret – unul plin de rezerve, o dorință de moment și așteptări superficiale. Îți pui mereu armură, ești mereu „en garde“  și cu armele pregătite pentru a goni sentimentele ar putea să se ivească.

Așa că te rog eu, ia-ți dragostea indecisă și pleacă decis și decisiv. Amândoi știm că dacă rămâi, eu voi fi mereu încurcată în plasa ta. Mereu mă vor durea cuvintele pe care le aud demult, acelea care te fac să vrei să te strecori încet prin infernuri și iad. Mi-am dorit să te deschizi, să-ți arăți vulnerabilitatea. Am așteptat cu răbdare, m-am predat și am încercat atât de mult să țin flacăra aprinsă pentru amândoi.

Dar știu că am niște așteptări ireale care îmi provoacă foarte multă suferință. Sunt conștientă că este vina inimii mele rănite, tăvălite, frânte, pline de iubire. Ea m-a făcut să stau cu tine atât de mult.

Ai fost o lecție – vitală, dar chinuitoare. Ai fost un băț ascuțit care a împuns, deschizând răni, forțându-le să sângereze, astfel încât să mai aduagi încet-încet câte puțină durere. Ai fost aici ca să mă faci să-mi dau seama că valorez mult mai mult decât niște deliberări, să mă faci să văd că nu ar fi trebuit să-mi permit niciodată să fiu alegerea ta greu de luat. Dacă mă consideri o opțiune, nu mai pierde vremea și vezi-ți de drumul tău.

Nu te voi implora să te întorci. Nu voi pierde vremea încercând să te conving de ceea ce tu oricum știi undeva în sufletul tău. Nu mai vreau să te primesc în viața mea, să văd cum se repetă istoria, cum tu mă ignori, mă respingi și mă abandonezi ca să-ți satisfaci nevoile care sunt într-o permanentă schimbare.

Nu voi merge până în pânzele albe ca tu să mă lași să te iubesc. Pentru că în ochii tăi, să încerci din răsputeri să meargă nu înseamnă iubire. Crezi că este o nebunie ca cineva să iubească din tot sufletul, chiar dacă în schimb  nu este iubit la fel de mult.

Dar pentru mine, asta a fost adevăprat, ra și unic. Și acum a ajuns la un final liniștit și de neevitat.

Mereu m-am temut să te las să pleci, dar să rămân agățată de această iubire este și mai greu.

Poate că nu voi umple niciodată acest gol, dar mă simt și mai goală pe dinăuntru atunci când trebuie să rămân într-o dragoste care e mai degrabă un război.

Text de Roxana Vicol

Citește și: