Textul acela era plin de căldură și înțelegere și avea un mesaj puternic de încurajare pentru femeile care trec printr-un divorț.

Acel text mi-a amintit de toți oamenii care au fost în jurul meu când eu însămi am trecut printr-un divorț. Nu prea vorbeam despre asta. De fapt, n-am făcut toată perioada cât a durat procesul. Am eliminat statusul relației de pe Facebook. Nu am scris nimic altceva și nici nu am postat ceva referitor la asta pe rețelele de socializare.

Când situația a devenit evidentă, și lumea a început să afle am primit multă dragoste și mult sprijin, pentru care voi fi veșnic recunoscătoare.

Totuși, aud deseori oameni vorbind despre cum alții „și-au abandonat“ căsnicia. În timp ce sunt cei care tratează cu neglijență căsătoria și divorțul, aș spune că majoritatea dintre noi au intrat în căsnicie plini de speranță și de idei de durabilitate.

Fiecare femeie divorțată pe care o știu s-a luptat cu toate puterile să-și salveze căsnicie – înainte să se hotărască să se salveze totuși pe ea.

La un anumit moment, ne dăm seama că vasul se scufundă și că mulți avem copii care și ei trebuie salvați. Așa că, da, părăsim blestematul de vas și căutăm o barcă de salvare – o viață cu totul nouă. Nu renunțăm. Nu abandonăm. Ne salvăm pe noi și pe copiii noștri. Nu am abandonat căsniciile. Le-am supraviețuit.

Când ne dăm seama că nu putem singure să facem să meargă o căsnicie, trebuie să ne alegem pe noi. Începem să ne auzim inimile țipând la noi că trebuie să ieșim la suprafață. Începem să ne respectăm intuiția, care ne spune că situația ne îmbolnăvește, că trebuie să facem tot ce e nevoie pentru a avea vieți cât mai bune. Ne dăm seama că nu ne putem salva partenerii, că de fapt nu mai sunt de mult timp partenerii noștri atunci când au ales să nu mai lupte pentru această relație.

Ne dăm seama că relația s-a terminat, și că începem să facem pași ca să ajungem la acel final. Facem pașii către divorț, indiferent de circumstanțe, indiferent cât de greu ne va fi să trăim fără această relație sau fără sprijinul financiar care intervine atunci când suntem doi. Plecăm indiferent cât de contraintuitiv este să ieși din ceva ce ai investit atât de mult în această viață. Plecăm în timp ce ne gândim prin ce vor trece copiii noștri care vor avea părinți divorțați.

Nu este o chestiune de renunțare sau abandonare. Este o chestiune de acceptare a lucrurilor așa cum sunt ele în realitate și de a alege să trăiești cea mai bună viață.

Am aflat că multe dintre noi ies din astfel de încercări fiind catalogate ca ticăloase, nemernice.devenim personajele negative într-o altă poveste, pentru că așa este mult mai simplu. Și când trecem printr-un divorț, deseori pierdem sprijinul oamenilor pe care i-am considerat foarte apropiați, și care au ales să creadă astfel de povești.

Divorțul nu este ușor, indiferent de cum pare din afară. Ne schimbă în multe feluri, și de celel mai multe ori ne face să ne încredem în ceilalți mult mai greu. Este foarte important să ne sprijinim în astfeș de momente dificile. Iar sprijinul de care de obicei avem nevoie este o ureche care să ne asculte.

Nu avem nevoie de sfaturi pe care nu le cerem sau de păstrarea secretului că am divorțat. Nu avem nevoie de judecată sau comentarii despre cât de ușor ies oamenii din mariajele lor, în ziua de azi. Nu avem nevoie nici măcar de încurajări, despre cum arată viitorul nostru și despre viitoare relații. Avem nevoie ca sistemul nostru de susținere să fie puternic pe toată perioada aceasta.

Am fost foarte secretoasă în ceea ce privește divorțul meu, atunci când am trecut prin tot procesul. Nimeni nu poate înțelege pe deplin o relație din afară, și am vrut să respect relația dintre fostul soț și copii. Vă împărtășesc această experiență, această călătorie a mea sperând că pot ajuta și alte femei să reziste în aceste zile dificile care par imposibil de gestionat.

Dacă pot oferi o linie de plutire cuiva care simte că se scufundă odată cu vasul, înseamnă că am transformat lupta mea în ceva puternic și frumos.

Divorțul m-a transformat. A fost catalizatorul pentru multe alegeri noi în viață. Am putut să visez din nou și să am o viață cu copiii mei așa cum mi-am dorit-o mereu. Mi-a dat voie să fiu puternică și probabil mai autenticî decât am fost vreodată. Sigur, mi-am pierdut abilitatea de a tolera orice porcărie, dar pierderea acestui filtru mi-a dat posibilitatea unei lupte reale care mi-a permis să construiesc relații mai apropiate cu cei pe carei iubesc.

Am trecut în revistă toate poveștile vechi care am crezut că mă definesc și am început să creez o nouă poveste de viață pentru mine însămi. Am început să despachetez și să călătăresc cu mai puțină greutate, manifestându-mi bucuria și transformând durerea în frumusețe.

Putem permite luptelor noastre să ne definească sau să ne transforme, și în dificilul proces de a trăi cu ele, este esențial să simțim că suntem iubite și că avem un sprijin de la cei dragi. Până la urmă am făcut tot ce era posibil ca să ne salvăm, atunci când nu am mai putut să ne salvăm relația.

Când văd un cuplu care trece prin același proces, ofer deseori o vorbă bună sau o ureche de ascultat.

Nu renunțăm. Alegem să ducem cele mai bune vieți în astfel de circumstanțe care ne pun la încercare.

Nu abandonăm. Alegem să supraviețuim, să înflorim și să avem vieți frumoase.

Text de Ileana Popoviciu

Citește și:

David Schwimmer și-a terminat prânzul târziu, somon cu varză de bruxelles, și soarbe dintr-o bere italiană într-un restaurrant din new York, când se apropie un necunoscut. „Friends sunt ca o familie, iar tu întotdeauna îmi vei fi familiar”, spune bărbatul. „E un lucru bun, cred. Ești fericit când oamenii te recunosc.” Schwimmer este receptiv. „Da, da, bineînțeles!”, spune zâmbind. „Mulțumesc foarte mult”.

Probabil că are parte de asta foarte des. Așa cum William Shatner cu Căpitanul Kirk sau Sarah Jessica Parker cu Carrie Bradshaw, Schwimmer este sinonim cu un singur personaj: Ross Geller în Friends, un serial american cu șase sezoane, fiecare cu peste 20 de episoade, difuzat între anii 1994 și 2004.

„Cred că am trecut peste faza asta”, spune Schwimmer. „A existat o perioadă în care am fost foarte foarte frustrat pentru că am fost lăsat pe linie moartă. Am început cu Friends când aveam 27 de ani, dar fusesem pe scenă. Dar tot ce făcusem s-a șters. Pentru public, a fost ca și cum am ieșit dintr-o clocitoare și am început să fac serial TV. A fost frustrant, ca și cum s-ar fi anulat tot ce învățasem și făcusem până atunci, toate rolurile pe care le avusesem.”

Viața dinainte de Friends include iubirea pentru teatrul clasic, o pasiune pe care a hrănit-o în școală la Los Angeles și după ce a văzut one-man show-ul cu McKellen despre Shakespeare. „Mereu am vrut să-l joc pe Iago”, spune Schwimmer. „Este un sociopat, dar este unul încântător. Nici la școală, nici în liceu nu am simțit niciodată că mă aflu într-un grup cool. Mereu am fost un pic cam invidios și asta m-a motivat foarte mult. Invidios și gelos. Dorință.”

După ce a studiat teatrul și arta speech-ului la Universitatea Northwestern, din Illinois, Schwimmer a participat la fondarea Companiei de Teatru Lookingglass din Chicago, a jucat mai multe roluri și a regizat mai mult de 20 de piese. În ultimii ani, a regizat Trust, un film despre o fată de 14 ani care are o legătură online cu un pedofil, și a jucat în drama HBO Band of Brothers, The Caine Mutiny Court-Martial pe Broadway și în Some Girls a lui Neil LaBute la West End în Londra. Poate că cea mai memorabilă apariție, este cea nominalizată la premiile EWmmy în filmul lui Robert Kardashian The People v OJ Simpson: American Crime Story.

Și ce dacă Ross va rămâne pentru totdeauna cel mai renumit rol al său? „Pe măsură ce îmbătrânești și ți se schimbă perspectivele”, spune el, „cu atât realizezi mai mult cât de bine a fost. Acea perioadă de 10 ani, cu acea distribuție, acel grup de scenariști, acei regizori. A fost o perioadă extraordinară din punct de vedere profesional, dar în primul rând creativă”.

Schwimmer încă mai ține legătura cu colegii săi din distribuție, Jennifer Aniston, Courtney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc și Matthew Perry. „Am avut cu toții o cină de reuniune acasă la Courteney. Toți au familii și își continuă viețile , și există diverse relații printre cei din distribuție, poate că eu sunt mai apropiat de LeBlanc. Sunt singurul care trăiește în New York.”

Lui Schwimmer îi place să participe la reuniunile cu colegii actori, dar se opune ideii de reînviere a personajelor. „Nu cred că este posibil, având în vedere traiectoriile diferite pe care au luat-o carierele lor. Cred că toți simt asta: de ce să strici ceea ce a fost ca modul potrivit în care să termini serialul? Nu vreau să fac nimic pentru bani. Ar trebui să aibă sens din punct de vedere creativ, și nimic din ceea ce am auzit până acum și din ceea ce ni s-a prezentat nu are sens.”

Asta in comparație, de exemplu, cu cel mai recent proiect al său, Intelligence, un serial de comedie  pe Sky TV. Schwimmer, care este și producător executiv, joacă rolul unui agent al Agenției Naționale Americane de Securitate (NSA), avid de putere care face echipă cu un analist IT jucat de Nick Mohammed, care a scris scenariul, pentru a descoperi o unitate de infracțiuni cibernetice.

Este un subiect tocmai bun de satirizat. Trebuie să fii „foarte naiv” să nu-ți faci griji despre posibilele abuzuri de putere, spune Schwimmer. „Nu mă consider un teoretician al conspirațiilor ori vreun paranoic, dar mă preocupă în mod sănătos, având în vedere istoricul oamenilor care au puterea unor anumite performanțe și de care pot abuza.”

Friends a avut o viață „după” remarcabilă. La mai mult de zece ani de la ultimul său episod, serialul a devenit disponibil pe Netflix în 2015, și a fost unul dintre cele mai mari succese. De curînd, New York Magazine a titrat: „Este serialul Friends cel mai popular serial TV?” Netflix a plătit 100 milioane de dolari ca să-l aibă în 2019.

De ce acest serial încă face furori? Schwimmer crede că din cauză că a fost făcut înainte de epoca smartphone și social media. Își amintește că a văzut cinci femei într-un restaurant din Londra, stând la aceeași masă dar care nu vorbeau una cu alta. „Toate se uitau pe telefon, apoi își arătau ce au scris sau ce au văzut pe telefon. Așa că rar ăși aruncau una alteia vreo privire, iar toată concentrarea lor era pe ecranele miniscule. De aceea Friends  este nostalgic, pentru că e despre o vreme aflată chiar înainte de schimbarea profundă a lumii în termeni de social media și în care ne implicam. Erau șase prieteni care practic stăteau împreună și vorbeau unii cu alții.”

Dar renașterea Friends  a venit cu o înțepătură. Unele chestiuni ridicate sugerează că nu a îmbătrânit cum trebuie. „Milenialii care se uită la Friends pe Netflix sunt șocați de subiecte”, era un titlu din The Independent acum doi ani, făcând referire la sexism, homofobie și transfobie. Citau, de exemplu, un moment în care Chandler esre îngrijorat că este perceput ca gay, sau când Ross întreabă un bărbat care făcea pe dădaca dacă este gay, și glume despre greutatea Monicăi.

Este singurul moment al interviului când schwimmer pare puțin în defensivă. „Nu-mi pasă”, spune el. „Adevărul este că serialul a fost inovator pentru acea perioadă, având în vedere modul relaxat în care trata chestiunea sexuală, a sexului protejat, căsătoriei între persoanele de același sex sau relațiile. Episodul pilot este cu personajul soției care îl părăsește pentru o femeie și a fost o nuntă a lor, a fostei soții cu soția ei, la care mă duc.

Cred că mare parte din problemele de azi în atât de multe sectoare există pentru că foarte puțin se ia în context. Trebuie să observi din punctul de vedere a ceea ce încerca să transmită serialul atunci. Sunt prima persoană care ar spune că poate ceva era nepotrivit sau insensibil, dar cred că barometrul meu a fost destul de bine la vremea aceea. Eram destul de conectat la problemele sociale și cele de egalitate.”

Friends este de asemenea un produs al erei pre„trezire” când vine vorba de rasă. „Poate că ar trebui să fie all-black Friends sau all-Asian Friends”, spune Schwimmer. „Dar am fost destul de conștient de lipsa diversității și am pledat pentru ca Ross să iasă la întâlniri cu femei de culoare. Una dintre primele lui iubite, o americancă de origine asiatică, apoi, mai târziu, s-a întâlnit și cu femei de culoare. Acesta a fost un imbold venit din partea mea.

Este de asemenea interesant cu a gestionat serialul personajele de origine evreiască”, continuă el. „Nu cred că a fost vreun șoc, dar eu m-am bucurat de episodul în care nu a fost vorba numai despre Crăciun. Era despre Hanukkah, chiar dacă a trebuit să mă costumez într-un armadillo (tatu) de Hanukkah. M-am bucurat pentru că, cel puțin am conștientizat diferențele prin observații religioase.”

Activismul social al lui Schwimmer a început odată cu părinții lui. „Mama era foarte vocală, o avocată activistă feministă înfocată (și ocazional actriță). Așa că primele mele amintiri din teatru sunt de când mă uitam la producții feministe în care juca mama sau când se afla în primul rând la proteste, și protestam împreună pentru drepturile femeilor ori ale gay-lor.

„Acesta este mediul în care am trăit. Sunt foarte conștient de propriul privilegiul de a fi un bărbat alb heterosexual ai  cărui părinți și-au permis să-i plătească școala particulară. Întotdeauna am avut un simț al responsabilității de a riposta și de a striga dacă văd un abuz de putere.”

Pentru mai mult de două decenii Schwimmer a lucrat la dezvoltarea conștiinței publice în chestiuni legate de viol și agresare sexuală. În 2018 a făcut o serie de filmulețe numite #ThatsHarassment, și este în board-ul director al Rape Foundation din Santa Monica, California. Cum s-a simțit când a apărut mișcarea #MeToo?

„La început am zis: „A, în sfârșit! Da, da!” Mama ne spunea surorii mele și mie că atunci când era tânără și era tânără avocată a fost hărțuită sexual de judecători, clienți și alți avocați. Nu cunosc nicio femeie din viața mea care să nu fi fost hărțuită în vreun fel.”

La fel, spune el, nu i-a plăcut „atmosfera de teroare” asupra „tuturor bărbaților…Unii au numit-o vânătoare de vrăjitoare”, spune el. ”Nu sunt de acord cu asta, dar…au existat și multe exagerări, cred. Unele dintre cele mai complexe situații au fost tratate exagerat.”

Schwimmer a regizat la un moment dat un film al lui Harvey Weinstein, descoperind că este un tip „agresiv, obișnuit să obțină ceea ce vrea.”

Fiica lui Schwimmer, Cleo, are opt ani, și provine din mariajul cu artista britanică Zoë Buckman, care s-a terminat cu un divorț acum doi ani. „Toată lumea ar putea spune același lucru, dar bineînțeles că este tulburător. Te simți cumva responsabil și ai senzația că ai eșuat, și începi să plângi.  Cu siguranță nu m-am căsătorit cu ideea că nu va dura. Chiar am crezut că va dura. În primul an și jumătate, eram preocupat de cum se va adapta fiica mea la această situație. Știam că o să fiu bine, și știam că și ea va fi, adică mama. Suntem prieteni buni, și am lucrat să fim părinți respectați, iubitori, grijulii și flexibili în acești termeni.

Doar să ne asigurăm că Cleo va fi bine și se va simți susținută și iubită a fost destul de dureros pentru toată lumea, evident, dar pot spune acum că se simte în siguranță și fericită. Și toți trei încercăm să facem lucruri împreună.”

Într-un interviu din The Guardian în 2007, Schwimmer a fost întrebat ce lucru i-ar putea îmbunătăți calitatea vieții. El a răspuns atunci: „copiii”. „E perfect adevărat”, spune acum. „Îți schimbă viața 100%, într-un mod plăcut, care te împlinește și care îți dă un sens. Punct. Nu cred să mai fi iubit necondiționat înainte – chiar și în cazul partenelor, iubitelor. Cred că mereu a existat o parte din mine care a fost mai reținută într-un fel. Acum îmi dau seama că este ca și cum inima mea este mai mare decât am crezut că este.”

Sursa: The Guardian

Traducere și adaptare Andreea Tudorică

Citește și:

Scriitoarea Isabele Allende speră că pandemia va marca sfârșitul patriarhatului

Gabriela Sabatini: „Cred că sunt o persoană privilegiată”

„Iubitule, ai grijă de copil, pentru că eu am o țară de condus!”

Cu toate acestea, foarte puține studii „măsoară” și impactul devastator pe care îl manifestă divorțurile asupra sănătății mintale și emoționale a copiilor.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), în spețe de divorț, de cele mai multe ori, copilul pică la mijloc și este cel care suferă cel mai mult. Profunzimea impactului depinde de mai mulți factori: vârsta, nivelul de înțelegere și maturitate, alte persoane care pot fi implicate, motivul divorțului, modul în care gestionează părinții, reacțiile acestora unul față de altul sau față de copil etc.

„În momentul în care doi adulți decid să divorțeze, este foarte important cum gestionează despărțirea. Lucru valabil atât pentru propria lor liniște sufletească, cât și pentru echilibrul psiho-emoțional al copilului. Și pot exista (cel puțin) două scenarii: (1) Unul în care copilul este afectat de divorțul celor doi și (2) altul, în care impactul divorțului este foarte mic asupra copilului. Una dintre situațiile în care copilul este afectat puternic este atunci când pică la mijloc, victimă, în războiul părinților. Atunci când aceștia încheie relația cu focuri de artificii, cu certuri, amenințări, șantaj emoțional etc., copilul poate fi marcat puternic. Acesta poate trage concluzia că este de vină, ori că va fi respins de către un părinte dacă „se aliază” cu celălalt. Se va simți vinovat de fiecare dată când va vorbi cu unul dintre părinți, în lipsa celuilalt. Ba mai mult, poate simți teamă și vină dacă își va manifesta propria opinie, care ar putea fi diferită de a unuia dintre părinți”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, printr-un astfel de model, copilul învață o lecție greșită despre gestionarea emoțiilor, a conflictelor, a durerii și va ajunge în relații toxice ca și adult. Stima de sine, încrederea, imaginea de sine pot suferi distorsiuni mari iar anxietatea, atacurile de panică sau chiar depresia pot să apară. În timp, poate să manifeste tulburări de comportament, de somn, agresivitate, scăderea rezultatelor școlare, tendință de izolare socială, atașamente nesănătoase față persoane și dependență de substanțe.

Cum putem preveni toate aceste lucruri? Începem prin a ne gestiona pe noi.
„Ca adulți, este nevoie să ne gestionăm întâi propriile gânduri, emoții și comportamente. În general, în cazul oricărei despărțiri, procesul este dureros, greoi și ne face să scoatem orgoliul ca și scut de protecție. Acest mic-mare monstruleț este cel mai puternic inamic al nostru. Ne face să ne manifestăm furia și durerea în moduri care pot răni. Înainte de a acționa, întreabă-te: Ce este dincolo de ego-ul rănit? Cum ai reacționa, dacă privești dincolo de orgoliul? Ce reacții și acțiuni își pierd rostul? Odată ce ți-ai răspuns la aceste întrebări, pune în aplicare!”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

De altfel, specialistul ne propune 4 modalități prin care putem gestiona aceste moment critice.

1. Gestionează-ți propria durere și oprește-te din a-i mai provoca și celuilalt!

„Amândoi suferiți, într-un fel sau altul. Unii maschează suferința cu o falsă putere, în timp ce alții o manifestă foarte vizibil. Indiferent de metodă, fiecare simțim durere atunci când ne despărțim de o persoană care cândva a însemnat ceva pentru noi. Cu toții ieșim complet din zona de confort, din obișnuințe, familiar, odată cu încheierea unei relații. Ce rost mai are să punem paie pe foc, odată ce oricum s-a încheiat? Mai bine, să dăm timpului timp și să ne ocupăm de propria vindecare. Care, ca să fie pe bune, înseamnă întâi să ne acceptăm propria durere, ca să ne putem vindeca. În felul acesta, copilul înțelege că este ceva natural să fii trist și să îți manifești emoțiile, ca să poți fi echilibrat și fericit”, declară psihologul.

2. Discută deschis cu partenerul. 

„Pentru a putea încheia totul, spune tot ce a rămas nespus. Nu cu scopul de a reface ce a fost, ci de a vă da amândurora șansa să vă vindecați în totalitate, odată ce totul se încheie. Și asta să o faceți cu compasiune, empatie și răbdare. Să vă ascultați dincolo de orgoliu, dincolo de măști și de roluri. Purtați o discuție de la inimă la inimă, sinceri și deschiși. În felul acesta, copilul are un model despre cum poate să își gestioneze el/ea propriile situații similare, pe care le va trăi ca adult”, spune specialistul.

3. Explicați-i copilului ce se întâmplă.

„Copilul are nevoie să înțeleagă câteva lucruri pentru ca impactul să fie cât mai mic. Rămâneți părinții lui și îl/o iubiți indiferent de ce se întâmplă între voi (părinții). Nu este nevoie să aleagă o „tabără”. Iubirea voastră față de el nu este condiționată de relația dintre voi, ca și adulți. Are dreptul și spațiul să manifeste ceea ce simte și crede despre această situație. Este în regulă să plângă și să fie trist! Vor avea loc schimbări în viața lui/ei și este nevoie să știe care vor fi acestea. Dacă nu înțelege ceva, sunteți acolo să îi explicați, atunci când se simte pierdut sau confuz. Poate oricând să vorbească despre ceea ce simte”, este de părere Andra Tănăsescu.

4. Vorbiți cu cineva despre asta.

„Fie că este un/o prieten/ă, cineva din familie sau un terapeut, vorbiți despre ceea ce simțiți. Dacă nu vă simțiți confortabil să faceți asta, atunci scrieți într-un jurnal. Iar, atunci când simțiți că vă cuprinde furia, folosiți această energie – faceți curat, scrieți, dansați, plantați flori, etc. Energia furiei este puternică și, dacă tot apare, în loc să punem paie pe foc, mai bine o folosim constructiv și rezolvăm două lucruri deodată – facem ceva constructiv și ne eliberăm în proces”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

În prezent, Francoise Bettencourt Meyers, nepoata fondatorului firmei de cosmetice L’Oreal SA, este cea mai bogată femeie din lume, cu o avere de 45,6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Nici familia Bezos, nici reprezentanții Amazon nu au comentat despre divorț și nici despre bunurile care urmează a fi împărțite. Dar fără o înțelegere scrisă, care să stipuleze cât i-ar reveni fiecăruia, averea ar urma să fie împărțită în mod egal, potrivit lui Karin Lundell, un partener de biroul de de avocatură Rower LLC din New York.

Cu 137,2 miliarde de dolari, Jeff este cel mai bogat om din lume, potrivit Bloomberg Billionaires Index, și chiar și un divorț, în care s-ar împărți egal averea, ar face-o pe MacKenzie cea mai bogată femeie din lume cu 69 de miliarde de dolari.

Majoritatea din cele 66 de femei care sunt în acest top au ajuns bogate în urma decesului partenerului ori părinților, sau în urma unui divorț. Doar 6 femei au ajuns bogate prin puterile proprii, comparativ cu cei 313 bărbați.

Cei doi soți Bezos și-au anunțat despărțirea într-un mesaj pe Twitter semnat de ambii.

Citește și: