Observând că, în mod repetat, nu obținem un răspuns concret la această întrebare (eventual și o soluție), ajungem la concluzii eronate și imaginare că: „nu am avut noroc”, „toate mi se întâmplă doar mie”, „altora le-a fost mai ușor” etc., convingeri care ne fac să ne resemnăm și să renunțăm la ceea ce ne dorim.
Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), tot acest proces interior: „vreau, nu obțin ce vreau, nu caut sursa reală, astfel decid să renunț la vis”, își are rădăcina în câteva convingeri limitative care se transformă în timp în blocaje. Acestea sunt: (1) Nu pot, (2) Nu știu, (3) E greu, (4) Nu merit, (5) Nu e pentru mine, (6) Voi eșua, (7) E prea târziu pentru mine și (8) Ce va zice lumea?

Cum depășim aceste blocaje mentale?

Aceste blocaje mentale pot fi depășite atunci când reușim să parăm convingerile nocive cu gânduri-întrebări care urmăresc strategii ale realității ce verifică gradul posibil de împlinire a convingerii sau gânduri-soluții. De exemplu:
1. „Nu pot”. Acest gând poate fi combătut cu întrebarea: „Cum știu că nu pot dacă nu am dat măcar o șansă sau nu am făcut toți pașii necesari ca să ajung să pot, sau nu am avut suficientă răbdare să ajung la ce-mi doresc?”. „Dacă nu pot acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi putea niciodată. Nu pot Încă, dar pot învăța și exersa până ajung Să Pot”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. „Nu știu”. Această convingere poate fi combătută cu următorul gând-întrebare: „Am căutat suficient informația necesară, resursele, persoanele sau contextul de care am nevoie pentru a învăța cea ce-mi doresc?”. „Dacă nu știu acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi ști niciodată. Nu știu Încă, dar pot căuta, întreba și învăța tot ce-mi doresc”, afirmă specialistul.
3. „E greu”. Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: „E greu în comparație cu ce? Compar cu ceva real, măsurabil? Am mai făcut și altă dată în viață lucruri care păreau grele la început? Deci pot și acum!”. Orice acțiune necesită un minim de efort, deci poate părea greu dar este Posibil!
4. „Nu merit”. Această convingere poate fi combătută cu următoarele întrebări: „Cine spune asta? A cui este această convigere și pe ce dovezi concrete se bazează?”. Orice persoană are dreptul la starea de bine și are liber arbitru, deci poate alege ce și cum „merită” să trăiască.
5. „Nu e pentru mine”. Acest gând nociv poate fi combătut cu următoarele întrebări: „Pe ce dovezi concrete se bazează această convingere? Cum știu că un lucru este sau nu pentru mine dacă nu am trăit acea experiență?”. Orice persoană are liber arbitru, deci poate alege ce și cum „merită” să trăiască.
6. „Voi eșua”. Acest gând toxic poate fi combătut cu următoarea întrebare: „Cum știu fără să acționez?”. „Un eșec este doar o experientă din care învăț cum să fac mai bine data viitoare. În plus, dacă îmi doresc ceva anume, înseamnă că în acest moment îmi lipsește ceva. Dacă „risc” și acționez, poate nu-mi place rezultatul, dar cresc șansele să am ce-mi doresc. Altfel, este ca și când accept din start să mă mulțumesc cu lipsa”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
7. „E prea târziu pentru mine”. Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: „Prea târziu pentru ce? Cu ce măsor asta și la ce mă raportez?”. „Indiferent cât mai avem de trăit, tocmai pentru că mai avem de trăit, avem datoria de a face ceva bun și plăcut nouă cu viața noastră. Niciodată nu e prea târziu să alegem să ne trăim restul vieții așa cum ne dorim. Poate că nu orice vis mai este semnificativ după un timp, dar putem alege oricând să facem o schimbare și să ne împlinim măcar o parte dintre visuri”, declară specialistul.
8. „Ce va zice lumea?”. Aceasta cred că este cea mai nocivă întrebare care dăinuie în mintea omului încă de la formarea primelor comunită. O putem combate cu alte întrebări, cum ar fi: „Care lume? De judecata cui mă tem de fapt? Și, dacă mă judecă, ce-i cu asta? Oricum nu putem mulțumi pe toată lumea și oricum sunt persoane care ne judecă din principiu, doar pentru că existăm!”. „Atâta timp cât nu suntem experți nici în propria viață, cum putem pretinde că știm ce este bine pentru altă persoană? O părere este doar o părere, care vorbește despre experiența noastră de viață, nu despre a celuilalt. În goana după mulțumitul altora, riscăm să uităm de noi înșine, iar „gura lumii”, pe care am respectat-o, nu va putea să ne vindece neîmplinirile … și nici nu-și propune de fapt s-o facă”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Citește și:

Omul puternic vede slăbiciunile ca oportunități

Cum să transformăm stresul rău în stres bun?

Psiholog: „Nu înseamnă egoism să ne iubim pe noi înșine”

Dar lupta de a face dorința femeilor mai puțin un tabu la TV a fost un proces lung și anevoios. Sunt unele seriale care au schimbat însă percepția: Masters of Sex, Sex and the City, Seinfeld și I Love Lucy.

Masters of Sex

În ciuda faptului că acțiunea are loc în anii 1950, serialul ar putea fi cel mai progresiv serial TV atunci când vine vorba despre femei și sex. Bazat pe cercetarea reală asupra sexului a Virginiei Johnson și William Masters, serialul explorează știința sexualității – și în special sexualitatea feminică. Într-unul din primele episoade, Virginia îi explică lui William de ce o femeie poate să mimeze un orgasm.

Orange Is the New Black

Serialul de succes despre femeile dintr-o închisoare este primul care devoalează toate tipurile ale sexualității feminine. Se întâlnesc aici mai multe tipare, de la straight la bisexuale și lesbiene, inclusiv o femeie transgender jucată chiar de o femeie transgender. Sexualitatea este tratată în mod realist și de neuitat, pentru că există unele scene memorabile.

Girls

Ori o iubești ori o urăști. Creatoarea serialului, Lena Dunham, provoacă normele societății despre sex aproape în fiecare episod. Dacă crezi că Dunham petrece prea mult timp dezbrăcată pe ecrane, asta e pentru că vrea să demonstreze ceva. Că în viața reală nu toată lumea arată ca un supermodel, dar toată lumea merge prin casă dezbrăcată și cu siguranță face sex dezbrăcată.

Game of Thrones

Game of Thrones are o relație complicată cu femeile. Mulți fani s-au scandalizat atunci când în serial a fost introdusă o scenă de viol care nu era în carte. Și în aproape fiecare epidos, serialul găsește o modalitate de a scoate sânii femeilor în evidență. Dar aceste scene oarecum degradante la adresa femeilor sunt în balanță cu unele momente de putere ale personajelor feminine. Game of Thrones este o lume crudă, dar una în care femeile au deseori oportunități egale pentru a manipula și ucide ca să-și urmeze interesul.

The Good Wife

The Good Wife începe cu o poveste pe care am mai văzut-o: o figură politică își înșală nevasta cu o prostituată, iar soția stă alături de el atunci când acesta își cere iertare la televizor. Dar „soția bună“, Alicia Florrick nu este o cârpă de șters pe jos: ăși ia viața în mâini, cariera și chiar asupra vieții sexuale. „Chiar cred că ea instigă la o revoluție sexuală pentru rețelele de televiziune“, a declarat actrița Julianna Marguiles într-un interviu.

True Blood

Deși Sookie Stackhouse simte în permanență nevoia de a fi protejată de bărbați, True Blood are propriile momente progresive (de obicei unele care implică orgii). Femeile sunt prădători la fel de des ca bărbații, și își doresc la fel de mult sex ca și ei.

Mad Men

Deși telespectatorii acestui serial au crezut că urmăresc căderea lui Don Draper, ei de fapt urmăreau creșterea lui Peggy Olson. În multe feluri, Mad Men  este precursoul lui Masters of Sex în explorarea dezvoltării feminismului în anii 50-60. Luptele celor patru femei din serial, Joan, Peggy, Virginia și Lillian se simt foarte relevante chiar si 50-60 de ani mai tîrziu când femeile au aceleași lupte pentru a încerca să obțină totul.

Sex and the City

Sex and the City  a fost creditat ca aducând în atenție discuții sincere despre sexualitatea femeilor. Carrie și prietenele ei discută despre orice, de la vibratoare la circumcizie sau poziții sexuale. Iar apoi se duc acasă și ppun aplicare ce au vorbit. Fiecare femeie se poate regăsi într-unul din aceste personaje: Samantha, foarte libertină din punct de vedere sexual; Miranda, cea care pune munca înaintea bărbaților; Charlotte, cea care vrea un final fericit, de basm: și Carrie, care este un amestec din celelalte trei.

Seinfeld

Elaine Benes ar putea fi una dintre eroinele feministe cele mai revoluționare la TV, în primul rând pentru că era la fel de egoistă precum partenerii masculini. Era hotărâtă dar și femininp, comică dar și sexy. În Seinfeld nu există teama de a vorbi despre sexualitatea feminină sau a se face mișto de ea, lucru rar pentru anii 90. Elaine a învățat audiența că poate umorul bărbaților și cel al femeilor nu sunt atât de diferite până la urmă – și nici viețile lor sexuale.

Charlie`s Angels

Charlie’s Angels a trimis mai multe mesaje: cele trei femei erau foarte puternice, independente, dar totuși controlate de o voce dintr-un difuzor. Serilul le-a învățat pe tinere că femeile ar trebui să-și urmeze o carieră, dar și să arate sexy în același timp. Îngerii puteau trage cu arma, se puteau lupta și conduce mașini, la fel ca și bărbații.

Citește și:

Ei bine, cu toții cunoaștem acest gen de așteptare – genul ăla care provoacă durere inimii și destrămarea minții:

Așteptarea soțului perfect sau a soției perfecte, chestiune care încă nu s-a materializat.

Așteptarea unui job care ne va împlini, și nu ne va extenua.

Așteptarea copilului dorit atunci când încă se mai poate.

Așteptarea stabilității când mintea noastră ne trădează cu anxietăți și depresie.

Așteptarea împăcării într-o relație care încă ne provoacă durere.

Așteptarea vindecării unui organism încă slăbit și distrus.

În felul nostru și prin propriile noastre experiențe, cu toții cunoaștem dorința profundă pe care așteptarea o naște în noi – felul în care acea așteptare ne face să ne punem la îndoială țelurile, visurile și speranțele noastre. După luni și ani de așteptare, aceasta poate da naștere la durere, întristare, poate chiar teamă.

În consecință, cum așteptăm mai bine? Cum învățăm să trăim în aceste anotimpuri ale așteptării – știind că nu se întrevede un final clar – cu speranță? Poate chiar cu bucurie? Am așteptat vindecarea unei boli încăpățânate pentru mai bine de 20 de ani. Nu este un răspuns ușor. Dar există 3 moduri de așteptare pe care le-am descoperit, indiferent de când de mult am așteptăm ceva ce ne dorim foarte mult:

Așteptăm recunoscând dorința noastră, și nu ignorând-o

În lungile anotimpuri de așteptare a lucrurilor pe care nu le putem controla întotdeauna – un soț/o soție, un copil, vindecarea, împlinirea – unul dintre cele mai bune moduri pentru a aștepta este să accepți dorința și nu să fugi de ea. Par o contradicție să accepți ceva ce nu avem, dar este o parte din a trăi cu toată ființa, și nu de a încuia inimile cu lacătul.

Asta pentru că așteptarea deblochează cele mai adevărate dorințe ale noastre și le putem descoperi numai dacă stăm în așteptare suficient de mult.

S-ar putea să ne dorim cu adevărat un soț sau o soție, dar dincolo de această dorință ar putea exista o dorință și mai adâncă, aceea de a fi iubit/ă pentru ceea ce ești cu adevărat – dorința de acceptare și bucurie din partea celuilalt. Este o dorință excelentă, dar nu va fi satisfăcută în final, printr-o nuntă. Nicio persoană din lumea asta nu va îndeplini această dorință în totalitate. Dar așteptarea ne poate ajuta să ajungem atât de departe, încât să fim dispuși să vedem în ce altceva putem întâlni acea dorință – în prietenii, în comunitate, în Dumnezeu.

De obicei, putem să dăm un răspuns pentru ceea ce așteptăm. Nu putem face în așa fel încât să apară un soț sau un copil din neant, dintr-o pocnitură din degete. Dar putem lăsa așteptarea să ne arate ce ne dorim cel mai mult, și din acel punct putem continua să ne purtăm dorința cu inima deschisă și speranță.

Așteptăm prin alegerea caracterului și nu a urgenței

Unul dintre cele mai grele teste pe care așteptarea ni le oferă este testul caracterului. Dacă nu obținem ce vrem când vrem, cum răspundem? Cine suntem atunci când viața este grea și nemiloasă?

Așteptarea potrivită presupune alegerea unei cărări mai puțin bătătorită a caracterului în pofida satisfacției imediate. Înseamnă să fii mai degrabă să ai ca scop integritatea decât să repari repede. Înseamnă să faci o treabă excelentă în poziția actuală, refuzând să tai drumul, chiar dacă parte că nimeni nu te observă, iar jobul de vis este la milioane de kilometri distanță. Înseamnă să înveți cum să-ți iubești și să-ți sprijini prietenii când au petrecere de logodnă sau îaninte de naștere și te simți invizibilă. Înseamnă să alegi să mulțumești pentru ceea ce ai, decât să te amărăști pentru ceea ce nu ai. Dacă permitem anotimpurilor dureroase de așteptare să ne transforme în oameni care sunt mai rafinați sub presiune, suntem mai aproape de a deveni versiunile cele mai adevărate și mai întregi ale noastre. Și putem deveni astfel indiferent de ce se întâmplă în aceste perioade de așteptare.

Așteptăm prin descoperirea în noi înșine a harului de a rezista

Când trăim în tensiune dorindu-ne ceva, pe care însă nu-l vedem împlinit, putem răspunde în final în două feluri: cu speranță sau din disperare. S-ar putea să nu pară a alegere, dar este, și este una care se află mereu înaintea noastră: vom ceda temerii că ceea ce ne dorim cel mai mult s-ar putea să nu se întâmple niciodată, sau ne bucurăm de viața pe care o avem și ne punem un picior în grădina speranței.

Dacă alegem disperarea, fiecare zi va fi pentru noi o corvoadă, ca și cum am merge pe tocuri prin nisip. Dar dacă alegem speranța, dacă alegem să acceptăm cu bucurie și recunoștință viața pe care o avem și dacă alegem să credem că ceea ce se află în fața noastră este ceva cu mult mai bun decât ne imaginăm – vom descoperi în noi rezistența care nu poate fi nici cumpărată, nici manufacturată.

Vom afla că ceea ce avem, chiar acum, este suficient, pentru că ne cunoaștem valoarea și scopul în inimile noastre, indiferent de ceea ce așteptăm.

Text Ann Swindell

Traducere din revista Darling

Citește și:

Ei bine, să călătorești este ceva minunat. Este acea senzație care te face să te simți unic și să simți că merită, chiar și pentru 3-4 zile, să lași deoparte toate gândurile negative, angoasele și oboseala vieții de zi cu zi. Cred că fiecare dintre noi a experimentat aceeastă senzație la un anumit moment.

Eu am ales pentru tine câteva imagini din mai multe colțuri ale lumii. Cândva, cineva mi-a spus că fericirea constă chiar și în a privi o fotografie care îți place. Îți pui o dorință și te teleportezi acolo. Cu gândul…Priviți pozele pe care le-am ales! Uitați de orice grijă și puneți-vă o dorință! Uneori se îndeplinesc!

1. Sao Paolo, Brazilia

2. Delfini, în Hawai

3. Hotelul Aescher, Elveția

4. Orașul Flam, Norvegia

5. Mia Baech, Australia

6. Bavaria, Germania

7. Ayda Resort, Maldive

8.Răsărit în Alaska

9. Minunea Turnului Eiffel, Paris

Sursă foto: Les plus belles images du monde