Evident, există minciuni mai mici și minciuni mai mari, care îi pot afecta pe cei din jurul nostru, sau care pot avea consecințe chiar asupra noastră, mai târziu. Zicem deseori că printr-o minciună mică putem cosmetiza adevărul. Ne poate ajuta să obținem un job mai bine plătit. Cert este că aproape de fiecare dată când o facem nu ne gândim și la consecințe. Fie că o facem pentru a nu supăra pe cineva (cum ar fi să-i spui unei persoane care ține regim să slăbească că se văd deja niște rezultate). Fie prezentăm un adevăr imaginar în avantajul nostru.

Recent, o prietenă mi-a povestit cum procedează cu soțul ei pentru a-l convinge atunci când vrea să cumpere ceva în casă. „Mai întâi îi fac o prezentare a produsului. Eventual, îi spun că e la preț redus. Apoi, îl întreb cât crede el că este prețul respectivului produs. În funcție de răspuns, eu mai scad din sumă, ca să i se pară și lui ieftin. Așa mă aleg cu ceva nou în casă pe gustul meu. Și nu e o minciună gravă sau importantă.“

Mințim din compasiune

Apelăm chiar și de câteva ori pe zi la minciună. Mai ales, la cele pe care le considerăm nevinovate. „Chiar mă gândeam la tine și voiam să te sun!“ sau „Și mie mi-e dor de tine!“. Sunt numai două exemple de minciuni inofensive pe care le folosim uneori în relația de cuplu sau cu unii prieteni. „Există în cupluri o minciună mai gravă, să-i zicem așa. „Și eu te iubesc!“, spune unul din parteneri, deși nu simte acest lucru,doar pentru a-l face pe celălalt să se simtă bine. Doar din compasiune și de a nu răni sentimentele celuilalt. Din păcate, acesta va suferi mai devreme sau mai târziu, poate de două ori mai mult. O dată pentru că nu-i sunt împărtășite sentimntele și o dată pentru că a fost mințit“, explică Sorana Coman, psihoterapeut adlerian.

Și totuși de ce o facem?

„Încă din copilărie, oamenii exersează ascunderea adevărului. Copiilor le e frică de pedepse și ajung la maturitate să mintă, fie pentru a căpăta un avantaj, fie pentru a-i nu supăra pe alții, fie pentru a părea că sunt în rând cu ceilalți. Oamenii care au stima de sine scăzută caută aprecierea celorlalți, exagerând propriile succese sau ascunzând greșelile. Și asta numai pentru a nu fi prost văzuți de cei din jur. Oamenii seferesc de eșec. Le este frică de el. De aceea, nu au curajul să recunoască fapul că sunt imperfecți și au așteptări mari de la ceilalți. Când de fapt ei nu-și pot accepta greșelile. În afară de aspectul moral, minciuna aduce dezavantajul de a purta o mască în fața celorlalți. Neasumându-ți cine ești, poți altera relațiile cu ceilalți, prin apariția lipsei de încredere“, spune psihoterapeutul.

Omiterea adevărului e tot o minciună?

Am stabilit deci că ne împrietenim cu minciunile de mici. Atunci nu avem percepția realității, și oricum nu vrem să fim pedepsiți. Ne obișnuim apoi să ne bazăm pe minciuni în adolescență și la maturitate. „Des folosită este tactica omiterii adevărului. Cei care o fac nici nu vor să mintă, dar nici nu vor să spună adevărul. Mulți recurg la a ascunde părți esențiale din adevăr. Omiterea adevăruluieste o formă mai ușoară a minciunii. Dar poate fi considerată la fel ca una vinovată și rău intenționată“, explică Sorana Coman.

Cine minte mai mult: bărbatul sau femeia?

În cazul acesta discuția ar fi mult prea lungă și pline de dispute, pentru că bărabții suțin că femeile sunt mari mincinoase, iar femeile susțșin contrariul. Bărbații spune că moștenitoarelor Evei le place să denatureze adevărul. Sau să-l schimbe. Femeile spun că urmașii lui Adam sunt mincinoși înnăscuți și nu trece o zi fără să spună o minciună. „Și femeileși bărbații mint la fel de mult, din aceleași motive:pentru că sunt nesihuri, le e teamă sau din prea multă iubire“, espre concluzia psihoterapeutului.

În cuplu se spun minciuni de toate felurile, mai mari sau mai mici, vinovate și nevinovate. Statistiicile arată că, la începutul unei relații, în primele zile, spounem minciuni la fiecare jumătate de oră – deseori ca să impresioneze partenerul. Pe parcursul relației, se spun minciuni pentru a nu răni sentimentele partenerului.

Citește și:

Știu multe femei care erau la fel ca mine. Atragem bărbați care înșală, cărora le este frică să se implice prea mult, bărbați instabili emoțional, bărbați distruși din punct de vedere emoțional, dependenți de droguri, jocuri de noroc sau altceva, narcisiști și sociopați.

De parcă suntem un magnet pentru bărbații ale căror piese sunt împrăștiate peste tot. Și din nu știu ce motiv, ne simțim obligate, datoare să punem aceste piese la locul lor. Dar trebuie să recunosc că am dat greș de fiecare dată.

La numai 24 de ani, lt.cdor Măierean a scris istorie în Forțele Aeriene Române fiind prima femeie – pilot de supersonic din România și la 34 de ani a devenit copilot pe aeronava C-17 Globemaster în cadrul Strategic Aircraft Capability la baza din Ungaria, transmit Forțele Aeriene Române.

„În urmă cu două luni s-a aflat la manșa aeronavei C-17 Globemaster și după un zbor de aproximativ 40 de ore, a adus în țară 100.000 de combinezoane de protecție din Coreea de Sud”, anunță instituția.

Un bărbat în costum.

Acesta este reflexul nostru, ideea noastră stocată despre un premier. Este o imagine care joacă feste oricărei femei politician.

Este oare credibil că în 2020 femeile sunt încă greu eligibile în cele mai mari funcții într-un stat? Dacă urmăriți știrile, veți înțelege rădăcinile acestei întrebări. Trump a câștigat alegerile în 2016 în ciuda – sau poate datorită – numeroaselor acuzații de agresiuni sexuale și a unei înregistrări audio cu un comentariu scandalos din studioul unei televiziuni în 2005.

Trump nu este singurul bărbat care a câștigat puterea astfel. Ungaria și Brazilia au ales de asemenea misogini în fruntea statului. Se pare că un sexist este de preferat unei femei.

Dar, în Noua Zeelandă s-a petrecut exact opusul.

Din 2017, guvernul din Noua Zeelandă este condus de o femeie, care, până în luna iulie, are sub 40 de ani. Victoria Jacindei Ardern poate fi comparată cu cele ale lui Barack Obama, Justin Trudeau și Emmanuel Macron. A devenit un interes internațional în momentul în care „Jacindamania” a intrat în lexiconul politic. Dar, în același timp, același climat politic a atras ura asupra lui Ardern. Stilul său personal a deranjat vechile idei despre bărbași, femei și putere: ideile au devenit vizibile din cauza reacțiilor sexiste care au urmat-o.

Fenomenul celui de al treilea premier-femeie neo-zeelandez arată cum, datorită lui Ardern și altora, aceste idei învechite se pot schimba.

Cine este Jacinda Ardern?

Născută în 1980, Jacinda Ardern a fost cooptată de Partidul Laburist din Noua Zeelandă la vârsta de 17 ani prin intermediul unei mătuși activă politic. A studiat comunicare politică și a fost președintele Uniunii Internaționale a Tineretului Socialist. Cariera sa cuprinde și etapa în care a fost consultant pentru primul premier-femeie din Noua Zeelandă, Helen Clark, dar și pentru Tony Blair.

Cu câteva luni înainte de alegerile din 2017, când partidul laburist scăzuse în sondaje, liderul partidului, Andrew Little i-a cerut lui Ardern să-i ia locul. Legenda spune că Ardern a refuzat de șapte ori oferta, îndoindu-se de abilitățile sale de conducere. Când a preluat însă rolul de lider al partidului, norocul laburiștilor a înflorit rapid în sondaje.

Preluând funcția  de premier, Ardern – o femeie de 30 și ceva de ani căreia îi place să poarte rochii, râde des, și ale cărei speech-uri sunt pline de glume pe seama ei – a fost deseori privită cu scepticism. Era oare mai mult decât un chip drăguț? Era.

Un cârmaci progresist, evident

Noua Zeelandă și-a descoperit un pilot ale politicii progresiste. Ardern a eliminat avortul din Codul Penal, a trasnformat țara sa într-un membru activ în lupta cu schimbările climatice prin Actul Zero Carbon, s-a preocupat de bugetul pentru „starea de bine”, convinsă fiind că succesul unei țări nu se poate măsura numai prin bani, ci și prin starea de bine a locuitorilor ei. Și deși Noua Zeelandă este o țară bogată, statisticile privind rata de sinucidere, violența domestică și sărăcia în rândul copiilor sunt îngrijorătoare.

Mesajul lui Ardern către popor este că oamenii depind unii de alții – nu de bani, numere sau realizări. Ardern a devenit al doilea premier care a născut în timpul mandatului. Și-a luat șase săptămâni de concediu de maternitate, la mai puțin de un an după ce a preluat funcșia, apoi a revenit la lucru, în timp ce iubitul ei, un prezentator TV foarte cunoscut, a preluat rolul de tată-casnic. Oamenii au început să urmărească pe Instagram tânăra familie.

Un exemplu de conducere modernă

Instictele politice al lui Ardern au fost testate la 15 martie 2019 odată cu masacrele de la două moschei din Christchurch, când un bărbat australian a omorât 51 de oameni și a rănit alți 50. Ardern a condamnat atacul ca fiind unul terorist, susținând comunitatea musulmană din șară. „Ei sunt noi”, a spus ea în cadrul unui speech, refuzând să pronunte numele atacatorului, pentru a nu-i aduce faima pe care acesta a căutat-o.

Fotografiile cu Ardern îmbrăcată în hijab în timp ce îmbrățișa rudele victimelor au făcut înconjurul lumii. Apreciat pentru solidaritatea și empatia sa, răspunsul său prompt a născut speculațiile conform cărora ar putea fi luată în considerare în cursa pentru Premiul Nobel pentru Pace.

Cum să fii luată în serios?

Cu autoritatea nu te naști. Este ceva ce ne acordăm sau ne negăm unii altora. Este ceva în cultură.Nu este adevărat când spui că vocea unei femei nu poate avea greutate, doar pentru că nu am învățat încă să dăm greutate vocilor femeilor.

Cum câștigi autoritate ca femeie-politician? Tactica standard este de a imita un bărbat.

Înainte să câștige alegerile generale din Marea Britanie în 1979, Margaret Thatcher, care a devenit primul premier-femeie din Regat, a fost învățată să lase mai jos registrul vocii atunci când vorbește în public, pentru că felul ei natural de a vorbi era un obstacol în calea succesului politic.

Dar nu este vorba numai de vocea feminină care stă în calea de a fi luată în serios. Este mai mult o concepție generală a femeilor, cu tot ceea ce implică asta. Șarm, modul de a se îmbrăca, aspectul, tonul – toate pot fi capcane pentru liderii-femei, mai mult decât pot fi colegii de sex masculin. Așa cum romanciera Margaret Atwood scria: „Politica este de două ori iad pentru femei. Nu numai că trebuie să ai o poziție, dar trebuie să ai și o coafură”.

În media de azi, imaginea și aspectul contează mai mult decât oricând. Pentru femeie, greutatea asta este o povară mai grea. Vizualul funcționează ca o lupă pentru a atrage atenția asupra aspectului și hainelor lor. Orice iese în evidență – sau deviază de la norme (ale bărbaților) – poate fi riscant. Chiar și accesoriile feminine atrag comentariile mass media.

Nu ne mai miră, că multe femei-lider aleg un look masculin, cât mai apropiat posibil de puterea tradițională a hainelor: costumul bărbătesc. Gândiți-vă la Angela Merkel și Hillary Clinton, cu costumele lor cu panatloni. Dar …o femeie-politician într-un costum nu poate merge prea departe cu astfel de elemente bărbătești.

Pe de altă parte, o femeie politician care apare prea feminină atrage critici-reflexe cum că nu radiază putere și nu va fi luată în serios. Ministrul francez Cecile Duflot a fost primită în Parlament cu fluierături și strigăte când a venit la tribună îmbrăcată cu o rochie înflorată. S-a putut face înțeleasă cu mare dificultate.

Sursa: De Correspondent

Foto: pagina personală de Instagram a premierului Jacinda Ardern

A, nu? Eh, atunci aruncă bine o privire în viața ta.

Am citit de curând o carte de fengshui, și acolo am învățat cum ne poate ajuta să facem ordine în casă, dar și în viață. Primul sfat a fost să intru în fiecare cameră și să umplu câte un sac sau o pungă. Cu lucruri pe care să le arunc, să le reciclez sau să le donez. Dezordinea și păstrarea lucrurilor timp îndelungat sunt semne importante către univers că nu crezi că ai resursele necesare să le înlocuiești sau să le cumperi din nou dacă ai nevoie de ele din nou.

Să ții lucrurile „doar în caz că“ înseamnă un puternic semnal de conștiință a sărăciei. Altcuiva i-ar putea folosi ceea ce tu nu folosești, și s-ar putea chiar să aibă nevoie disperată de acel lucru. E ideea aia că ai putea avea nevoie de obiectul B, când o să-l folosești pe A. Dar ai putea să-l cumperi și asta îți va da un sentiment de încredere. Dacă tot păstrezi obiecte pe care nu le folosești cu anii asta înseamnă un sentiment de teamă. Grămezile de lucruri pot bloca energia să circule prin casă. Nu te-ai întrebat de ce te simți așa relaxată în vacanțe sau la spa? Pentru că acele camere sunt funcționale și aerisite.

Să începem cu dormitorul: uită-te în toate dulapurile și toate sertarele. dacă nu ai purtat ceva în mai mult de doi ani, înseamnă că nu o să-l mai porți vreodată. Crede-mă. dacă nu ți-a plăcut acel lucru suficient de mult pentru a-l asorta sau accesoriza pentru a arăta bine, înseamnă că nu-ți place suficient de mult cât să-l păstrezi. Studiile au arătat că noi toți oricum purtăm aceleași 11 haine săptămână după săptămână. Când avem mai puține lucruri, avem tendința de a le combina și de a le asorta și asta înseamnă să fim creativi.

Dacă stai în fața dressingului dimineața și nu știi cu ce să te îmbraci, e un semn că ai prea multe haine. Păstrezi haine vechi care ți se potriveau odinioară? Ele sunt un fel de reminder a ceea ce tu percepi ca fiind actualul eșec sau o garanție că te vei îngrășa cu siguranță și vei avea nevoie de ele. Gândește-te la simbolistică în cazul ăsta. Dă-le altcuiva. dacă slăbești o să vrei alte haine, noi, iar dacă te îngrași, meriți ceva care să te facă să te simți fabulos, nu vechii tăi blugi tociți.

Cearșafurile și patul: dacă ești la fel ca toată lumea, ai înlocuit cearșafurile dar nu le-ai aruncat pe cele vechi. Ți-e greu să scapi de ele? Gândește-te la oamenii fără casă care nu au cearșafuri, așa că le poți lăsa la un adăpost pentru sărmani. Păturile? La fel. Am descoperit recent că am trei pături și nici nu le folosesc. Am donat două dintre ele. Au costat ceva atunci când le-am cumpărat, dar nu le folosesc, iar ideea că există persoane cărora le este frig noaptea mi-a dat putea să renunț la ele.

Te simți curajoasă? Atunci schimbă patul. Nimic nu este mai puternic pentru relația ta decât să schimbi patul sau salteaua, pentru o nouă energie. O saltea nouă pe care nu s-a plâns, nimeni nu s-a certat cu nimeni, nimeni nu a fost bolnav și nici o altă persoană nu a făcut sex.

Sub pat nu trebuie să fie nimic. Ai pantofi depozitați acolo? Du-i în altă parte. Energia are nevoie să circule astfel încât să ai un somn bun noaptea.

Acum baia: Câte sticle și borcănașe folosite pe jumătate ai sub chiuvetă sau în dulăpioare? Eu m-am obișnuit să nu cumpăr un produs nou până nu l-am terminat pe celălalt. Machiaj? Chiar avem nevoie de totate alea? Se aplică aceeași regulă ca și în cazul hainelor. Dacă nu le-ai folosit, aruncă-le, dă-le cuiva. În cazul prosoapelor se aplică aceleași reguli ca în cazul cerașafurilor. Scapă de alea vechi și cumpără unele noi. Uită-te printre medicamente și aruncă-le pe cele expirate ca și pe obiectele denumite „în caz că“. Gândește-te că dacă ai nevoie de la farmacie de ceva,îți permiți să cumperi, în loc să ții acolo până expiră pentru că s-ar putea ca la un moment dat să ai nevoie. Scapă de resturile de săpun din baie. Vezi cât de bogată de simți cu doar un singur săpun aromat.

Biroul: Nu ține mai mult de șase pixuri. Să cumperi hârtie și pixuri poate fi un obicei la fel ca oricare altul. Uită-te prin hârtii, ordonează-le, transferă datele în altă parte sau reciclează-le. Aduni tot felul de cărți de vizită?Petrece o după-amiază de duminică ploioasă transferând datele în altă parte și apoi aruncă-le. Trece în revistă cărțile pe care le ai și dionează-le pe cele pe care nu le vei reciti vreodată. Cărțile de referință și cele pe care îți place să le recitești ar trebui păstrate.

Bucătăria: Ca și în baie, bucătăria poate fi locul unde se adună sticlele pe jumătate goale, pe măsură ce cumpărăm alte produse. Scapă de recipeintele duplicat de condimente. Vechile farfurii, care nu au valoare sentimentală? Donează-le. Vei suprinsă de cât de bine te vei simți atunci când vei scăpa de toate păhăruțele alea de plastic sau de ceșcuțele de cafea rămase fără pereche.

Cadouri și obiecte cu valoare sentimentală: Dacă cineva îți face un cadou, tu decizi ce vei face cu el. dacă nu-ți place, păstrează amintirea persoanei și dă cadoiul altcuiva care s-ar putea să-l aprecieze. Te simți vinovată? Fă mai întâi o poză cadoului și de-abia după aia dă-l. Lucrurile din casă care nu-ți plac sau pe care nu le porți sau folosești îți scad energia.

Dacă păstrezi jucăriile copiilor chiar și după ce ei au crescut nu te apropie și mai mult de ei. Dănează acele jucării și hăinuțe unor familii care au nevoie de ele. Și în loc să pierzi mereu timp încercaând să faci loc vechilor jucării și haine, mai bine te-ai juca cu copiii tăi.

Crede-mă. Dezordinea și lucrurile inutile ne trag în jos fie că ne dăm sau nu seama. Dacă vrei, fă toate astea de mai sus cu ajutorul unei prietene. Poate așa capeți mai mult curaj. Odată ce ai început, o să fii compleșită de sentimentul de libertate care urmează – și chiar merită.

Am și un pont pentru tine: pune câte 12 lucruri din fiecare cameră într-o pungă. Vei intra într-un flux al renunțării și vei fi surprinsă de cât de repede vei putea să faci oridne și în viața ta. Întreabă-te aceste trei chestiuni: Îmi place? Îl folosesc? Funcționează?

Elimină-l. Dă-l deoparte. Și fii sigură că dacă vreodată vei avea nevoie de el vei avea resurse să-l înlocuiești.

Viața e formată din o serie de începuturi și finaluri, și atunci de ce să nu iei frâiele în mâini și să nu stabilești regulile pentru acest început?

Un text de Alexandra Schifer

Citește și:

Seleniu

„Nucile de Brazilia sunt o foarte bună sursă de seleniu“, spune Păcuraru. „Alte alimente bogate în seleniu sunt cerealele integrale – orzul, grâul, secara, hrișca și orezul brun – peștele, fructele de mare și carnea slabă, semințele de floarea-soarelui, dar și nucile pecan ori migdalele. Important este și solul în care cresc unele dintre aceste alimente, pentru că poate fi sărac în seleniu. Așa că, în măsura posibilităților, recomand nucile de Brazilia, migdalele ori semințele să fie de origine bio“. Nutriționistul recomandă și suplimente de bună calitate care pot îmbunătăți starea părului.

Zinc

„Stridiile, semințele de dovleac, rădăcina de ghimbir, nucile pecan și cele de Brazilia, ovăzul, migdalele, napii și usturoiul sunt surse bogate de zinc“, spune Păcuraru. Consumul lor este un mod foarte bun de a-ți păstra frumusețea părului.

Fier

„Sursele esențiale de fier sunt semințele de dovleac, ficatul, migdalele, prunele uscate, frunzele de sfeclă, curmalele, lintea și broccoli. Aceste alimente chiar au rol foarte important în menținerea sănătății părului“, explică nutriționistul.

Aminoacizi

„Lizina se poate găsi în drojdia de bere, pui, produse lactate, pește, miel și parmezan. Metionina se află în fasole, carne de vită, produse lactate, ouă, pește, usturoi, ceapă și sardine. Cisteina în fasole, carne de vită, drojdie de bere, pui, brânzică de casp, icre, usturoi și ficat. Iar arginina poate fi găsită în migdale, fasole, caju, ciocolată, produse lactate, usturoi și alune“

Biotină

„Biotina contribuie la menținerea stării normale a părului, jucând un rol important în producția de keratină“, spune Păcuraru. „Poți crește cantitatea de biotină consumând leguminoase, cum este soia sau năutul. Dar și nucile, nucile pecan, migdalele și semințele de floarea soarelui. Îți poți începe ziua cu un terci din ovăz integral și nuci și semințe, pentru a ajuta părul să se mențină sănătos și frumos“.

Citește și:

O imagine descoperită pe o rețea de socializare acum 10 zile, a impresionat milioane de oameni. Faolán, în galeză „lupișorul”, s-a născut în Drogheda, Irlanda, la 14 martie, iar câteva zile mai târziu a venit bunicul său să-l vadă… prin fereastră. A stat 10 minute, privindu-și primul nepot.

Three generations of social distancing as my dad meets his grandson for the first time 😭😭😭 pic.twitter.com/uyHHgBBXxb

— Emma (@emmabethgall) March 21, 2020

„A fost greu să ai familia aproape și totuși să te despartă un geam de ea, atunci când își doreau mai mult să-l țină în brațe pe Faolán”, spunepentru BBC mama acestuia, Emma Dillon Gallagher, care a intrat în travaliu înainte ca Irlanda să intre în carantină și a ieșit din spital într-o altă lume.

Precum alți părinți de noi-născuți din Marea Britanie, Emma și soțul ei, Micheal, s-au autoizolat pentru 14 zile, timp în care membrii familiei fac cu schimbul la fereastră. Un mesaj la poza de mai sus spune „trei generații ale distanțării sociale”.

Dar aceasta este numai o schimbare pe care pandemia de coronavirus a adus-o. Pentru unele gravide, a deschis posibilitatea de a naște singure sau de a nu putea beneficia de o cezariană la care sperau. Pentru altele este o posibilitate de a nu mai putea naște într-un centru cu moașe, ci într-un spital – sau chiar acasă, spun cei de la BBC.

Multe aleg să nască acasă, având în vedere că și în Marea Britanie sunt mulți medici infectați cu coronavirus, iar într-un spital virusul pare să fie mai ușor de luat având în vedere că se poate intra în contact cu multe persoane. Medicii nu recomandă însă o astfel de decizie pentru că nu este sigură și sănătoasă.

Cu sau fără cezariană?

Nikki Dennett-Thorpe l-a născut pe Stanley la numai câteva zile după Emma Dillon Gallagher, la 19 martie – ziua în care toate școlile și grădinițile din Marea Britanie s-au închis pe perioadă nedeterminată. Avea nevoie de o operație de cezariană, așa că atunci când a început să tușească , spitalul din Eastbourne unde se afla, a trebuit să ia măsuri speciale.

A așteptat într-o cameră de izolare, pregătită în hainele de spital în timp ce personalul medical încerca să găsească un loc în care să poată fi operată și de care nu era nevoie imediat după aceea – pentru a permite timp de contaminare înainte de a intra alt pacient.

Nikki s-a temut că primul lucru pe care fiul său îl va vedea în această lume îl va tulbura. „Am crezut că atunci când Stanley va veni pe lume îi va vedea pe mami și tati cu măști chirurgicale pe fețe”, spune ea pentru BBC. Dar, în final, medicii au decis că este OK să amâne cezariana pentru 24 de ore, cât timp Nikki a fost testată pentru coronavirus – iar din fericire, rezultatul a ieșit negativ.

Nikki și Stanley

Nikki și soțul ei au intrat apoi în izolare pentru 14 zile, împreună cu Stanley și fratele acestuia, mai mare cu câțiva ani. La fel ca Faolan, în timpul izolării, și Stanley a trebuit să fie prezentat familiei lărgite.

Femeilor care au ales operațiile de cezariană când nu era o necesitate medicală – din motive de anxietate legate de nașterea naturală, de exemplu – li s-a spus în unele cazuri că acestea ar putea fi ușor întârziate, sau chiar anulate.

Cum e mai bine

Medicii încearcă acum să aleagă prioritățile Una dintre ele este să limiteze transmiterea virusului prin menținerea oamenilor cât mai departe de spital, a doua este să fie suficient personal pentru a ajuta la tratarea pacienților cu Covid-19, iar a treia este de a elibera spațiile pentru ca acești bolnavi să fie tratați.

Din acest motiv, în Marea Britanie, foarte multe centre de nașteri cu moașe s-au închis, fiind tranformate în centre de izolare. În unele zone, femeile vor naște în schimb într-un spital, sau chiar acasă, când este posibil din punct de vedere medical.

În același timp, în alte părți ale țării, femeilor li s-a spus că nașterile acasă așa cum erau ele planificate nu mai sunt posibile din cauza numărului mic de moașe – este nevoie de asistența a două moașe la fiecare naștere – sau de ambulanțe disponibile. O ambulanță trebuie să fie întotdeauna disponibilă în caz că apare o urgență, iar gravida trebuie dusă la spital.

Viitoarea mamă, Hanna Cesek-Shaw și-a propus să-și nască primul copil acasă, și până acum i s-a spus că se poate. „Niciodată nu m-am simțit mai puțin dornică să ajung la un spital. Îmi place ideea ca copilul meu să se nască într-o piscină în sufrageria noastră, într-un mediu cald și liniștit, unul în care pot deține controlul, mă pot urca apoi în patul meu și să-mi mănânc propria mâncare”, spune ea.

Hanna Cesek-Shaw și soțul ei Rhodri

Trăiește aproape de Wycombe Hospital în Buckinghamshire, unde Centrul de Nașteri a fost închis, iar femeilor li s-a propus să nască acasă, ca fiind o posibilă alternativă. Nu este o opțiune cu care sunt toți de acord. În schimb, pentru Hanna, cea mai mare teamă este că se poate întâmpla ceva pe ultima sută de metri, astfel încât planurile ei de a naște acasă să fie date peste cap.

Ține legătura online cu alte femei cărora li s-a spus că nu sunt suficiente moașe sau ambulanțe. Ea spune că nu este „împotriva spitalului” și a observat un val mare de pozitivitate pe conturile ei de social media despre nașterile în spital în ultimele zile. „Au distribuit mulți lucruri pozitive despre zonele de naștere, ceva de genul „zonă de națtere, nu este chiar ce ai plănuit, dar uite ce bine poate fi”. Și asta mi-a dat încredere și mi-a prins bine să le văd.”

Dacă Hanna va naște la spital, nu va putea fi însoțită de moașă, iar soțului ei, Rhodri, i se va cere să plece la două ore de la nașterea copilului.

Unele gravide se pregătesc să nască fără cei dragi în apropiere. Cine va avea grijă de ceilalți copii de acasă când va apărea pe lume nou-născutul? Cu mulți bunici aflați în autoizolare, aceștia ies din ecuație, pentru că există astfel posibilitatea de a aduce coronavirusul în casa noului-născut.

Când nimeni nu poate fi lângă tine

O gravidă a povestit pentru BBC că atunci când va intra în travaliu, soțul ei nu va avea încotro și va trebui să o lase la spital în parcare și să revină acasă la celălalt copil. Părinții ei sunt din altă țară și nu au cum să vină cu avionul pentru a ajuta. „Încerc să fiu curajoasă și să mă gândesc că voi trece cu bine peste tot fără soțul meu care să fie acolo strângându-mă de mână sau să mă mângâie pe spate, dar uneori chestiile astea mă copleșesc. Încerc să mă concentrez pe faptul că la final o să-mi văd copilașul”, spune ea.

Rebecca Campbell, o asistentă medicală din Cheshire, a născut singură din cauză că soțul ei, Richard, are o boală care nu-i permite să fie în siguranță într-un spital pe timp de epidemie. A fost acolo când s-au născut cei doi gemeni, în urmă cu patru ani, și au crezut că va fi prezent și la nașterea fiicei lor – până când a apărut coronavirusul. Spune că este „devastat” pentru că a lipsit la acest moment.

Richard, Rebecca și gemenii lor în vârstă de patru ani

Rebecca a plănuit să intre pe FaceTime cu Richard atunci când își va ține fiica în brațe. Spitalul pregătise deja echipamentul de protecție pentru ea și camera în care să se refacă, dar dar era conștientă că asta s-ar putea să nu fie posibil și se pregătise pentru cazul în care ar trebui să petreacă două săptămâni în autoizolare cu fiica sa, într-o casă goală. Ideea de a fi departe de soțul ei și copii a fost răvășitoare, dar s-a îmbărbătat, pentru că revenirea în familie ca purtătoare de coronavirus era un foarte mare risc pe care să și-l asume.

Niciuna dintre aceste femei nu se gândea cu  nouă luni în urmă că o să nască în vreme de pandemie, dar, așa cum zice Rebecca: „Ești mai puternică și curajoasă decât crezi”.

sursa: BBC

Rebecca Campbell

8 Martie și cadourile pentru femei i-au scos din rutină pe bărbați. Pensionarii își amintesc de vremurile când puteau lua mai multe cadouri, nu doar o ciocolată și flori, iar tinerii visează la ziua în care le vor cumpăra iubitelor darurile despre care vorbesc bătrânii.

Totuși, toată lumea, tineri și bătrâni, este de acord că vremurile s-au schimbat și că în prezent cadourile se cumpără în funcție de posibilitățile financiare și mai puțin de puterea dragostei.

Într-un parc din Galați în care se adună mulți pensionari subiectul zilei este 8 Martie. În timpul partidelor de table și șah, bărbații vorbesc între ei despre vremurile în care erau tineri și își surprindeau partenerele cu cadouri scumpe. Acum, de abia se mai găsesc bani pentru câteva flori.

„Pe vremea noastră, în anii 70-75 dăruiam un buchet de flori, mie îmi plăceau lalelele, și un mic cadou: un mărțișor sau un lănțișor de aur sau de argint. Erau bani atunci, nu se ținea cont. Dar acum, noi, vârstnicii, ne mai limităm la ce avem și le dăruim copiilor. Soției îi dăruiesc acum un buchet de flori și nu-l mai vrea nici pe ăla, că cică sunt prea scumpe și trebuie să dăm copiilor. Lor le dăm bani cash și valută”, explică Marian Tăbăcaru, conform Mediafax.

Pensionarii din parcul gălățean își aduc aminte că, pe vremuri, bărbații căutau batiste rare pentru iubitele lor.

„Pe vremea tinereții mele se dădeau parfumuri, bibelouri, era moda unor batiste mai rare care se găseau mai greu, bluze, ii și nelipsitele flori. Soția mea era învățătoare și ei îi plăceau trandafiri”, își aduce aminte Anton Mihalea.

Alți pensionari din Iași le cumpărau iubitelor dresuri și le invitau în oraș la mici și bere. În prezent, nu au rămas decât amintirile, iar discuțiile se poartă pe o bancă, în așteptarea pensiei.

„Pe vremuri mergea un buchet de flori, o pereche de ciorapi, un dres, o cutie cu bomboane de ciocolată, că se găseau. Mergeam la plimbare, la un mic și o bere. Era foarte frumos, era ziua femeii pe 8 martie și femeile trebuie respectate. Acum suntem și la etatea a treia și petrecem mai mult prin casă, pe bănci, așteptăm pensia. De 8 Martie am să-i cumpăr trei flori și o cutie cu bomboane, mai puțin, că e sărăcie”, îi completează Ionel Grigorov.

Un bărbat de 70 de ani își aduce aminte că de 8 Martie îi lua soției inele și haine. Acum, dragostea se măsoară în flori și cutii de bomboane de la magazinul din colțul străzii.

„Îmi luam soția și mergeam la un restaurant pentru că domnul Bălcescu avea putere de cumpărare pe timpul acela, adică suta de lei. Petreceam o seară frumoasă, cumpăram un mic cadou vestimentar sau un inel ceva, cam asta era pe timpul nostru. Acum, cu guvernanții actuali, ei nu vor decât să ne omoare pe noi pensionarii, noi suntem cuiul lui pepelea în ochii lor. În condițiile actuale, i-am cumpărat un pachet de prăjituri bune, o cutie cu bombone și vom merge la un restaurant pentru o oră, două, să se simtă ele bine”, spune Anton Roșca.

Toți reprezentanții vârstei a treia sunt conștienți că vremurile s-au schimbat și că toate cadourile de pe timpul lor nu mai sunt la modă în prezent.

„S-au schimba valorile cadoului. Înainte de strecurai cu o floare, o batistă, un ruj, acum pretențiile au crescut. Ceva mai consistent, ceva să fie de aur, să fie și cu diamante, dacă se poate și din import… Merită femeia, la câte suportă și câte sacrificii face, merită. Eu am o vorbă, dacă părinții sunt sfinți, tatăl e sfânt, mama e prea sfântă, ca și Maica Domnului, e dătătoare de viață. Așa că niciun efort nu este prea mare…. pentru oamenii normali”, consideră Ioniță Pricope.

Un tânăr care stă pe o bancă din parcul Copou din Iași, își așteaptă prietena cu un trandafir. Recunoaște că încă nu s-a gândit la cadoul pe care urmează să i-l dăruiască de Ziua Femeii, însă clar, trebuie să fie ceva „extraordinar”.

„Oricum o să fie ceva deosebit, extraodinar. E suficient și un buchet mare de flori de 8 martie, pentru că gestul contează. Eu cred că e o zi care e plină de fericire.”, spune tânărul.
Ursuleții de pluș par să fie în continuare „la modă”. Iar tinerii spun că mama e cea care ar trebui să primească mai multă atenție în această zi.

„Un cadou special am să-i iau. Un ursuleț sau flori. E ziua în care trebuie să îi arăți afecțiune iubitei sau mai mult mamei, cred că mai mult mamei.”, recunoaște un alt tânăr din Parcul Copou din Iași, citează Mediafax.

„Încă nu am nicio idee, niciun fel de idee. Până acum cumpăram flori și ciocolată, acum încă nu știu.”, spune un alt adolescent.

Indiferent de vârstă, florile sunt primele la care se gândesc bărbații atunci când sunt întrebați ce vor oferi de 8 martie.

„De obicei o floare pentru o persoană dragă dăruiam de 8 martie. Cei de vârsta mea își aduc aminte cu emoție de serbările pe care le-am făcut la grădiniță, în școala primară și primii ghiocei care creșteau în grădina casei îi dăruiam mamei. Flori dăruiam de 8 martie, fiindcă feminismul crește în floare. Acum tot flori. Societate de consum în ziua de astăzi ne îmbie să facem fel de fel de cadouri mai puțin scumpe, scumpe de tot, cu toate acestea cred că simbolul feminin este floarea”, a recunoscut un alt bărbat ieșit la plimbare în Parcul Copou.

Cei mai în vârstă, însă, își amintesc și de gesturi mari făcute de Ziua Femeii.

„Sunt multe amintiri. Aveam și eu prietene, ca fiecare băiat de vârsta copiilor, a tinerilor. Și am făcut unele chestii frumoase. Am fost plecat undeva din localitate ca să o felicit pe prietena mea din altă localitate. Am bătut câteva sute de kilometri. Supriza a fost pe măsură, eu așa zic. Ea așa a spus că a fost mulțumită”, a povestit Adi, un bătrân din Iași.

„Un prieten foarte bun de-ai mei a avut o prietenă în tinerețe, tipa se căsătorise, a plecat din țară și i-am spus prietenului meu să îi dea telefon de 8 martie, acum câțiva ani, nu a vrut. I-am spus, îți dau telefon peste vreo oră două să văd dacă ai vorbit cu ea și nu mi-a mai răspuns, și nu mi-a răspuns nici a doua zi și după mi-a dat teleon nevastă-sa că murise. Acum doi ani. Deci, 8 martie pentru mine… De 8 martie ar trebui să sărbătorim că vine primăvara și renasc speranțele”, a povestit bărbatul.

„O carte mai ofeream de 8 martie, dar să știți că e o sărbătoare semi comunistă”, spune un alt bătrân din Iași.

Ziua Internațională a femeii se sărbătorește din 1975, însă această zi a fost adoptată printr-o rezoluție a Organizației Națiunilor Unite în 1977.

sursa: Mediafax.

Ea nu doar iubește – ea este iubirea.

Acum pare să nu conteze cât de dulci îi sunt sărutările, sau cât de pură îi este inima, pentru că pur și simplu ea nu este niciodată prima alegere. Nu că și-ar fi pus la îndoiala calitatea ori cât e de prețioasă, dar se pare că nimeni nu-i  poate citi limbajul inimii, indiferent de cât de des o dezvăluie.

S-a gândit că poate o dată sau de două ori se poate întâmpla – că cineva se va ridica și va spune că a ales-o din multe altele – dar apoi realitatea lovește ca un fum negru dintr-un foc de iarnă rece, este părăsită și zdruncinată până la ultima fibră. Încă o dată. Uneori a fost aleasă doar pe jumătate, în bucăți și bucățele ale acelor părți ale ei pe care lor le-a făcut plăcere să le guste. Dar dincolo de cât de dulce îi este zâmbetul sau de cât de tare îi frige pielea, nimeni nu și-a dorit să stea și să spună că și-a dorit mai mult de la ea.

Poate dacă ar fi sinceră, va admite că uneori s-a întrebat dacă nu cumba este de neiubit – poate că viața îi era plină de ea însăși încât nu mai putea fi loc pentru altcineva care s-o țină în brațe în nopțile care uneori par prea lungi. S-a îndoit apoi de asta și s-a întrebat dacă nu cumva este ceva în neregulă cu ea – dacă nu cumva iubea prea puternic sau prea…diferit. E posibil să fi fost puțin cam pasională, sau poate că era doar focul aceala care ardea în spatele ochilor ei de care nimeni nu îndrăznește să se apropie de teamă să nu fie ars în flăcări. Dar chiar ți în momentel în care se întreba ce este în neregulă cu ea de nimeni nu a ales-o, în adâncul inimii știa că nu este nimic în neregulă cu ea.

Dacă este sinceră, va admite că uneori impune limite joase, mult mai joase decât ceea ce și-ar fi dorit – doar pentru a simți degetele unui bărbat jucându-se cu părul său sau cum niște cuvinte banale se pot îndulci atunci când sunt rostite sub clar de Lună.

Își dorea să fie prima alegere a cuiva atât de mult, încât s-a agățat de bărbații care îi promiteau că „poate, într-o zi“, dar nu „chiar acum“, ca o nadă a ceva ce nu a mai avut înainte. Acum când zilele se transformă cu ușurință în săptămâni, iar săptămânile devin îngropate de luni, a știut încă o dată că nu a fost prima alegere. Poate că nu a fost nici măcar a doua sau a treia, dar tot timpul a fost un secret atât de seducător pentru că nu a putut fi niciodată rostit cu voce tare.

S-a gândit că poate pur și simplu face parte dintr-o altă categorie, că poate nu este iubita, prietena tipică și că nevestele nu ar trebui să arate sau să se poarte ca ea – și așa, bărbații pe care îi întâlnise până atunci pur și simplu nu au știut ce să facă cu ea.

Cu toate acestea, chiar dacă niciunul dintre ei nu a ales-o niciodată, cu atât mai puțini ar putea sta departe pentru totdeauna.

Era dureros să nu fii suficient de bun să dansați împreună în ploaie, în noapte sau să beți împreună un pahar de vin când soarele apune dincolo de munți – totuși, odată ce luna se ridica și mai sus pe cer, se părea că nu era alt loc în care acești oameni doreau să fie.

Dacă ar fi fost vorba numai de sex tot timpul, atunci ar fi fost mai ușor pentru ea să se baricadeze în spatele ușii, să fugă de acești bărbați o dată pentru totdeauna – dar nu era cazul. Ea știa că a atins un loc special în fiecare din acești bărbați, dar poate că era ceva prea electrizant sau prea profund pentru ei, pentru că dincolo de modul în care aveau grijă de ea sau de cât de extraordinară o considerau – pur și simplu nu era tipul de fată care să fie prima lor alegere.

A rănit-o – mai mult decât va admite vreodată – să-i iubească pe acești bărbați, care în final s-au comportat de parcă de-abia ar fi cunoscut-o, aceia cărora le-a fost atât de ușor să se despartă de ea și de ochii ei. Dar se obișnuise cu acest rol, și era unul pe care știa să-l joace în mod strălucit – dar asta până când și-a pierdut abilitatea de a pretinde că nu contează.

Pentru că după ce a scuturat din umeri și și-a trecut o mână prin păr, tot ce i-a mai rămas a fost un pat rece, întrebându-se cum un pat plin de viață și de plăceeri poate fi atât de inert și de gol, cum este cel în care ea stă acum întinsă.

O perioadă, s-a prefăcut că nu o afectează – și pur și simplu s-a ales pe ea însăși, gândindu-se că măcar astfel ar putea să se pună pe ea pe primul loc, chiar dacă nimeni altcineva nu ar face-o. Și în timp ce își găsea din nou fericirea și redevenea pasionată de modul în care Luna i se reflecta pe piele și de cum răsăritul părea să o înțeleagă, și-a dat seama că doar pentru că se alesese pe ea însăși, nu însemna că nu putea fi prima alegere a cuiva.

Nu se mai îndoiește de ea acum, și știe că are nevoie de cineva cu adevărat specatculos care va înțelege muzica pe care o cântă inima ei.

Ea știe că el este undeva acolo, dorindu-și o femeie exact ca ea – și când, în sfârșit, se vor întâlni, nimic din ceea ce este ea nu-l va speria. În afară, poate, de faptul de a o pierde.

Andreea Tudorică

Citește și:

Principala problemă se află în menținerea și promovarea femeilor în poziții influente, concluzionează studiul. Astfel, s-a descoperit că femeile au avut mai puține șanse să intre în comisii sau să vorbească la întruniri științifice. Alți factori sunt prejudecățile inconștiente, tensiunile legate de balanța dintre viața personală și cea profesională, lipsa banilor și salariile mici și lipsa unor oportunități de colaborare.

Ce arată studiul?

Datele, publicate în revista „Cell Stem Cell“, provin de la 541 de universități și instituții de cercetare din 38 de țări din SUA, Europa și Australia. Femeile sunt mai mult de jumătate din studenții activi sau care au absolvit, 42% dintre profesorii asistenți și 23% profesori cu normă întreagă, deși ratele variază de la o instituție la alta.

Ce lecții învățăm de aici?

Descoperirea susține punctul de vedere al multor femei din știință, cum că trebuie făcut mai mult pentru rezolvarea acestei probleme – „o țeavă de scurgere“ o numesc ele – când femeile părăsesc profesia din cauza hărțuirilor sau a problemelor legate de promovare sau salariu. „Nu există niciun fel de încurajare pentru tinerele din domeniulk științei, dacă sistemul este setat să le excludă“, spune dr. Jessica Wade de la Imperial College din Londra, care susține femeile în fizică dar care nu a fost contactată pentru acest studiu, a adeclarat ea pentru BBC. „Îmbunătățirea balanței de gen în știință va presupune implicare instituțională pentru a susține femeile în aplicările lor pentru promovare, pentru că în aceste cazuri s-au raportat hărțuiri sau agresiuni verbale. Astfel, este nevoie de o situație mult mai transparentă.“