Astfel, timpul, atenția, gândurile și acțiunile orientate către teama de pandemie sunt manifestarea energiei noastre vitale, de zi cu zi. Cantitatea de efort pe care o investim în a ține viu acest aspect din noi, duce în timp la epuizare și ne face să ne pierdem concentrarea, răbdarea, ne poate provoca insomnii, oboseală cronică, dereglări digestive, tendința de a ne închide în noi, de a ne izola, atacuri de panică sau chiar depresie.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), toate aceste reacții vin odată cu alegerea noastră (conștientă sau nu) de a păstra conexiunea vie cu toate senzațiile, gândurile și trăirile care vin la pachet cu frica, îngrijorarea sau nesiguranța. „Frica are putere doar în măsura în care alegem să i-o oferim noi.

Dacă alegem să oprim alimentarea fricilor și să ne concentrăm pe lucrurile pozitive, atunci aceasta își va epuiza resursele iar impactul ei asupra noastră va scădea considerabil. Frica este ca bateria telefonului. O alimentăm prin a băga telefonul în priză. Cu cât stă mai mult conectată la curent, cu atât mai mult se va încărca și va păstra aprinsă sursa anxietății noastre (telefonul). Dacă, dintr-un motiv oarecare, ar primi o tensiune mult mai mare decât cea normal, ni s-ar prăji atât bateria cât și telefonul. Din momentul în care decidem să scoatem telefonul din priză și să epuizăm resursele bateriei, aceasta va rămâne fără putere și în final va înceta să ne controleze”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Potrivit specialiștilor, cu cât atitudinea și starea noastră psihică este calmă și pozitivă, indiferent de natura problemei, cât de mare sau gravă ar fi aceasta problemă, cu atât avem șanse mai mari să ne fie mai bine; asta deoarece sistemul nostru imunitar este în strânsă legătură negativă cu stresul, respectiv pozitivă cu relaxarea și tonusul psihic din viața noastră.

În opinia psihologului Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, am învățat de-a lungul timpului (ca specie, nu doar ca individ) că dacă prevedem pericole și facem strategii în avans, avem șanse mai mari să avem ce mânca, să rămânem în viață, să perpetuăm specia și puii de om să crească și să fie în siguranță, etc. Totodată, am învățat atât de bine această lecție, ne-am dezvoltat capacitatea de a previziona atât de mult încât acest lucru se poate (si uneori o face!) întoarce împotriva noastră. Pentru ca avem această dublă sau triplă calitate a creierului nostru, avem rațiunea, mintea conștientă și avem EMOȚIILE, instinctele, instinctul de supraviețuire.

„Astăzi suferim de atacuri de panică fără să existe NICIO amenințare reală – nici pantera sau ursul, nici foametea, nici războiul, nici atacul tribului vecin venit să ne ia hrana sau să ne siluiască femeile etc. Astăzi avem anxietate, doar uită-te ce se întâmplă, astăzi, când oamenii sunt nevoiți să stea în case; sau anxietate de ieșit afară, între oameni, între semenii noștri. Astăzi, avem stări de frică fără obiect și motiv, avem fobii de lucruri sau animale cu care de fapt nu ne interesectăm mai deloc sau chiar niciodată. Știai că, statistic vorbind, în mai mult de 80% dintre situațiile în care ne temem de ceva rău care ni s-ar putea întâmpla, de fapt acele lucruri nu se întâmplă niciodată, sau nu sunt atât de grave pe cat ne imaginăm?! „, explică psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Ghid de supraviețuire … mentală în plină pandemie de Covid-19

1. Meditează. „Mulți se sperie de această concept deoarece automat se gândesc la metodele complexe din filme. Este o modă poate, dar tu fă-o așa… cinstit și relaxat, pentru sufletul tău! Dacă nu ai vreo metodă anume pe care să o cunoști, e simplu: stai într-o poziție relaxată și observă-ți respirația, bătăile inimii sau gândurile care vin și…ghici ce? – trec! Doar observă-le, nu le urma, nu le combate! Fă acest lucru ori de cate ori ai ocazia sau ai nevoie. Începe cu câte 5, maxim 10 minute, nu te arunca la prea mult timp încă de la inceput. Altfel va fi ca la dietele cu o roșie pe zi… te va ține până pe la ora 16-17 când devastezi frigiderul”, explică psihologul Angela Nuțu.

2. Introspecția. „Stai cu tine și întelege-te. Iartă-te! Acceptă-te! Cunoaște-te! Spuneți mereu că cel mai bine e așa cum se întâmplă, că era nevoie în drumul tău, în viața ta să ai acea experiență, care o fi ea, mai ales acelea care nu-ți plac, ca să fii mai mult, să fii mai conștient, să fii mai puternic, mai iertător sau plin de compasiune etc.”, spune specialistul.

3. Râzi. „Fă din asta un obicei! Construiește o „autostradă” pentru atitudinea de joacă, de bucurie. Uneori este bine să nu ne luăm prea tare în serios! Dă-ți voie să „greșești”! Dacă te temi de ridicol sau de greșeli, fă-le special! Imunizează-te! Ieși din casă cu tricolul pus pe dos și observă, cu uimire, cum pământul nu s-a oprit din rotație pentru că tu ai făcut acest lucru”, este de părere psihologul Angela Nuțu.

4. Cultivă recunoștința. „Simt că nu pot sublinia îndeajuns importanța acestui lucru, acestui obicei – de a fi recunoscători pentru ceea ce trăim, avem, experimentăm, suntem! Dimineața, când te trezești și/sau seara când te duci la nani, fă-o cu sufletul ușor pentru toate binecuvântările din viața ta! Poate ai două mâini, două picioare. Poate mergi bine sau chiar poți alerga. Poate ai un job, un partener, părinții sau măcar unul dintre ei în viață, frați, surori, prieteni. Poate ești frumos/frumoasă, poate ai haine frumoase și o casă confortabilă, și vacanțe, și amintiri speciale.

Poate azi ai găsit rapid un loc liber de parcare cand te grăbeai. Poate realizezi că ești integru mental si psihic – crede-mă, am facut rezidențiat la Spitalul Obregia din Bucuresti și știu ce înseamnă să nu fii! Indiferent că sunt motive mari sau mici, dă-ți seama câte motive de recunoștință și bucurie ai în fiecare zi! Infinit mai multe decât cele de lipsă sau teamă! Cu alte cuvinte – dă un sens, o direcție vieții tale! Aceea a binelui și a creșterii! Cu cât o să faci aceste lucruri, cu atât teama, stresul și imunitatea scăzută, vor fi mai mici în viața ta. Pentru că alegi ce atitudini și emoții să cultivi! Fii liber, fii conștient, fii vesel, întelege, acceptă și fii recunoscător!”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Multe lucruri te pot face să te simți temător, dar acum, s-ar putea să trecem prin acest sentiment mai mult decât de obicei. Este important să nu-ți permiți să stai în stare de alertă. Una dintre cele mai importante cauze este că teama poate pune stăpânire pe sistemul tău imunitar.

Potrivit dicționarului Cambridge, teama este definită ca „un sentiment sau gând neplăcut pe care-l ai atunci când ești speriat sau îngrijorat de ceva periculos, dureros sau rău care se întâmplă sau s-ar putea întâmpla”. Această definiție include posibilitatea a ceva „ce s-ar putea întâmpla”. Nu este vorba numai despre amenințări tangibile, ci și de posibilitatea unei amenințări.

Uneori, îmi proiectez temerile în viitor. Trec prin sentimentul de teamă când pisica sare în curte și pe stradă trec mașini. Aceasta este o frică tangibilă. Dar, trec prin sentimentul de teamă și când aud că economia se prăbușește și mă întreb  dacă rămân fără serviciu și nu mai pot plăti ratele. Dacă odată lucrurile revenite la normal, oamenii nu-și vor mai permite serviciile firmei la care lucrez, dacă trebuie să ne strângem lucrurile și să închidem firma definitiv.

Acesta este momentul când frica se transformă în anxietate.  Anticipez ceea ce s-ar putea întâmpla.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în mod științific, cam asta se întâmplă atunci când avem sentimentul de teamă: „Creierul nostru (hipocampul și cortexul prefrontal) evaluează amenințarea, care determină glandele suprarenale (localizate deasupra rinichilor) să elibereze hormoni, printre care și cel mai popular, cortizolul. Acesta mărește cantitatea de zahăr din vasele de sânge și suprimă sistemele digestiv și reproductiv. De asemenea, scade numprul de limfocite, un tip de celule albe din sânge, care sunt cele mai bune prietene ale sistemului imunitar. Celulele albe din sânge și anticorpii comunică între ei pentru a se multiplica și a lupta cu virusurile”.

Cu toții suntem conștienți de germeni și virusuri care ne pot îmbolnăvi. Pentru a-i combate, stăm la doi metri distanță de oameni, purtăm măști și mănuși în public, ne spălăm de multe ori pe mâini și ne dezinfectăm și evităm întâlnirile și adunările cu mai mulți oameni. Cu aceste reglementări clare pentru îndepărtarea germenilor și a ne menține sănătatea, trebuie să fim conștienți și de alte lucruri care ne pot îmbolnăvi indirect: îngrijorarea care vine din știrile din fiecare zi, stresul cauzat de pierderea jobului, încheierea anului școlar altfel decât de obicei și dezamăgirea de a nu mai călători, de a pleca unde vrei când vrei. Când nivelul de anxietate și stres a crescut, avem mai puține celule sănătoase care să lupte cu cele rele.

Nu e nevoie să ne temem de frică sau de cortizol. Ne poate ajuta să acționăm sau să gestionăm o situație care are nevoie de atenția noastră imediată. Teama ne ajută să fim precauți exact la timpul potrivit. Este un sistem de alarmă înnăscut.

Totuși, dacă alarma stă mereu pornită și nu este oprită nicicând, vei declanșa acel răspuns de luptă sau fugi. Pentru a diminua această posibilitate, trebuie să acționezi. Data viitoare când te uiți sau citești știri și observi că îți crește pulsul și îți transpiră palmele, urmează acești pași:

1. Concentrează-te asupra respirației. Apoi, întreabă-te: „Chiar sunt cu adevărat amenințat sau sunt doar anxios?” Asta va spune corpului tău că ești în siguranță
2. Ieși la o scurtă plimbare, fă puțină mișcare. Mișcarea este un mod foarte bun de a scăpa de toată cantitatea de cortizol din organism și de a primi vitamina D, dacă este însorit.
3. Odihnește-te cu adevărat. Asta poate însemna citirea unei cărți sau exerciții de yoga – ceva care nu necesită să te gândești la altceva.

Nu uita: Corpul tău interpretează teama ca pe o amenințare. Gândește-te la lucrul de care te temi că se întâmplă și la lucrul care ar putea să se întâmple. Renunță la simțul controlului și revino la momentul prezent. Teama de necunoscut nu va face altceva decât să crească șansele de a te îmbolnăvi.

Un text de Sonia Teodorescu

Restricțiile de mișcare menite să oprească răspândirea coronavirusului poate face ca violența domestică să fie mai frecventă, mai severă și chiar mai periculoasă.

„Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului, încercând să-l controleze și să-și impună puterea asupra sa în cadrul relației. Abuzul poate fi fizic, psiho-emoțional, sexual sau financiar. În majoritatea cazurilor, violența domestică este săvârșită de bărbați și experimentată de femei, însă sunt și cazuri inverse.”, spune psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Potrivit acesteia, cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică, care poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții. Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie).

Totodată, specialistul afirmă că și abuzul psiho-emoțional este la fel de des întâlnit, cu toate că este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație. „Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemănător al familiei de proveniență și consideră „normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința. Abuzul psiho-emoțional presupune:  înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exemplu, utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură astfel încât să nu poată căuta sau cere ajutor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare. Abuzul sexual presupune: forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei; i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul; viol în fața copiilor; viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil; interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii; degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Nu în ultimul rând, practica abuzului financiar este tot mai răspândită în societatea actuală. Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară.

„Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme. Este considerat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exemplu tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?

Specialistul este de părere că micuții din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în aceeași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional. Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de  frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie sau chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu (Covid-19)?

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.
Riscurile principale identificate de psihologul Laura Maria Cojocaru în perioada izolării la domiciliu pot fi:
1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și „calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrânge și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.
2. Ținerea la îndemână (astfel încât partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.
3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).
4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități – exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii – prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.
5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.

„China a trimis Italiei măști medicale, însoțite de versul unui poet roman: „Suntem valuri ale aceleiași mări.” Japonia a trimis echipamente medicale Chinei, însoțite de versul chinezesc: „Avem munți râuri diferite, dar suntem sub același soare, Lună și cer”.

Oamenii au tendința de a se uni în mijlocul crizelor. Este scris în modul de fabricare al ADN-ului nostru. De altfel, este o formă înnăscută de supraviețuire, iar atunci când ne unim, iese la suprafață frumusețea. Atât de spectaculoși sunt oamenii.

Da, această pandemie a provocat frică, confuzie și amenințarea unui pericol, dar ne și învață ceva. Poate că ne vom da seama cât de fragil este de fapt sistemul nostru bine construit de a exista încât o particulă minusculă de virus (cam 1,5 milioane pe un centimetru) ne poate schimba cu totul valorile, prioritățile, vederile și viețile de zi cu zi.

Lucruri pe care deunăzi puneam mare valoare au fost pur și simplu distruse de un virus. Brusc, nu mai contează dacă ești influencer pe Instagram, directorul executiv al unei companii sau cineva care este nesigur pe următoarea mișcare pe care trebuie să o facă în viață. Peste noapte, nu mai contează ce opinii politice ai, ce pământ deții sau pe cine iubești. Brusc ne aflăm cu toții în aceeași barcă: Doamna Corona.

Așa că ce am putea învăța? Poate faptul că nu suntem atât de puternici pe cât ne credem. Poate că să fim amabili și să facem din acest Pământ un loc mai bun, lucruri mult mai valoroase decât câți followeri sau bani avem. Poate că să respectăm natura pentru forța pe care o reprezintă cu adevărat. Sau poate, pur și simplu, sp stai și să fii.

Poate că trebuie să apreciem frumusețea unei ieșiri la cină cu persoana iubită. Poate să facem viața să fie sacră și să o sărbătorim mai mult. Poate este frumusețea necesară de a sta acasă și să fim cu lucrurile de la care să nu ne mai lăsăm distrași. Umbrele noastre. Temerile noastre, Speranțele și visurile noastre.

Sper să fie toate cele de mai sus, pentru că în cazul acesta, suntem cu toții la fel, trăind într-o lume în care lucrurile nu mai pot fi prezise sau controlate. Să permitem acestei pandemii să ne reducă la tăcere, să regândim modurile în care ne acceptăm și ne ducem existența. Să stăm în același loc cu ceea ce ne zdruncină și să ascultăm curioși. Să jucăm jocuri cu cei dragi.

Să ascultăm povești și să le împărtășim pe ale noastre. Să ne ascultăm trupul, să facem sport, să-l hrănim și să-l odihnim. Să citim, să învățăm, să scriem și să creaăm. Să mulțumim umili naturii și să promitem că ne vom descurca mai bine.

Ce ocazie unică avem să fim practic forțați să fim în carantină cu omenescul nostru propriu. Nu suntem atât de puternici și tari pe cât ne credeam în umbra acestei minuscule particule. Sunt ființe fragile. Avem conexiuni. Avem incredibil de nebuneasca abilitate de a crea un înțeles în acest haos.

Avem abilitatea de a fi buni și să profităm la maximum de acest joc bizar pe care îl numim viață. Depinde numai de tine cum îl joci: dacă oferi din proviziile tale și altora sau le păstrezi numai pentru tine; dacă accepți provocări pe tărâmuri îndepărtate sau te concentrezi numai pe o singură miciune. Trebuie să decizi ce abilități alegi pentru a te întări și cât de des îți testezi limitele ca să vezi cât de departe poți ajunge.

Jocul se va termina, așa cum se întâmplă cu toate jocurile, dar când oare faptul că un joc se termină te-a împiedicat să joci? Hai să scăpăm de sistemele pe care le-am creat ca să înțelegem ce nu poate fi înțeles, ci poate fi trăit. Să terminăm cu credințele orchestrate a ceea ce ne face valoroși sau mai puțin valoroși, frumoși sau nu, capabili sau nu. Când această pandemie se va termina, nu-ți uita omenescul.

Nu uita niciodată ce a provocat lumii ceva atât de mic precum o particulă dintr-un milion și jumătate pe un centimetru. Așa că, pentru binele Pămîntului și al tot ce trăiește pe suprafața lui, fii bun, respectă-l și bucură-te de timpul petrecut aici.

Un text de Andreea Tudorică

Citește și:

Coronavirus: Trebuie să fim schimbarea, să o creăm și să o trăim

Femeilor care se luptă să-și vadă fumusețea

Când controlul se deghizează în înțelegere

Durerile de cap, afecțiunile sistemului digestiv, afecțiunile rinichilor, ale urechilor, amețeala, greața, etc., toate sunt semne clare ale nivelului de stres sub care trăiește fiecare această perioadă de criză, este de părere Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Capul

Urechile

Gura/Dinții

Nasul

Gâtul

Ficatul

Rinichii

Plămânii

Sistemul digestiv

Coloana vertebrală

În aceste momente întrebările legate de ceea ce va urma sunt pe buzele tuturor astfel că mulți dintre noi trăim frica de necunoscut la o intensitate mai mare ca de obicei.

În opinia psihoterapeutului Andreea Bob, faptul că oamenii de știința nu au date prea multe despre acest virus că nu pot să facă previziuni concrete documentate științific, că nu există încă un tratament care să prevină răspândirea acestui virus augmentează incertitudinea, iar în relație directă cu teama de necunoscut este nevoia de certitudine și nevoia de siguranță.

„Dar ce înseamnă siguranța de fapt? Este certitudinea o certitudine? Ne luăm de obicei multe măsuri de siguranță cu scopul de a ne asigura liniștea și confortul; dar, puțini poate se întreabă cât din ceea ce reprezintă siguranța pentru mine, e chiar sigur pe termen lung? Ce e siguranța de fapt? Ce înseamnă certitudinea? Urmăm aceleași trasee, ne urmăm rutinele pentru că asta ne ajută să ne vizualizam un viitor sigur. Atunci când simțim siguranță, credem că ne prezicem viitorul… Dar viitorul este incert prin însăși faptul că este un necunoscut. Viitorul devine concret atunci când ajungem să îl trăim în prezent iar atunci nu mai este viitor. Viitorul este prin însăși natura lui imprevizibil. Asta trăim zi de zi. Trăim cu o doză mare de imprevizibil. Uneori, se întâmplă ca acest imprevizibil să își arate evidența mai puternic, dar asta nu înseamnă că incertitudinea nu e acolo în fiecare zi. Să nu uităm că ne este greu iar uneori aproape imposibil să avem control asupra multor lucruri din jurul nostru: comportamentul celorlalți, vremea, accidentele, guvernul…etc.”, explică psihoterapeutul Andreea Bob.

Îngrijorările excesive

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că unii dintre noi pot să accepte mai ușor această lipsă a imprevizibilului, deși asta nu înseamnă lipsa îngrijorării, pe când alții transformă aceste griji într-un vârtej, făcând o catastrofă, ajungând să aibă o intoleranță mare la incertitudine.
„Cei care se îngrijorează mai mult, transformă orice gând într-o întrebare de genul „dar dacă?”, iar acest gen de întrebare te duce mult mai ușor la observarea aspectelor negative ale unei situații. Dacă suntem intoleranți la incertitudine vom interpreta greșit sau parțial anumite evenimente care oricum au o tentă tristă sau chiar negativă iar tendința va fi de a supraestima riscurile consecințelor rezultate dintr-o anumită situație”, afirmă psihoterapeutul Andreea Bob.

Căutăm siguranța sau creștem toleranța la incertitudine?

Psihoterapeutul este de părere că, din păcate, căutarea certitudinii este zadarnică, întrucât incertitudinea face parte din viață. Din moment ce este imposibil să fim 100% siguri de orice, căutarea certitudinilor ne va duce la îngrijorare, la anxietate generalizată și/sau panică.

„De exemplu, dacă te-ai hotărât să faci o investiție financiară pentru a-ți spori nivelul de confort, verificând săptămânal fluctuațiile prețurilor acțiunilor pentru a te asigura că nu ai pierdut bani, nu garantează că nu vei mai întâmpina greutăți financiare. În mod similar, este o idee bună să ne facem controale medicale periodice, dar vizitarea mai frecventă a medicului în încercarea detectării vreunei probleme viitoare nu garantează că vei fi sănătos toată viața. Adevărul este că o varietate de factori dincolo de toate eforturile pe care le depunem pentru a simți că suntem în control, pot influența cursul evenimentelor. Pe scurt, încercarea de a crește certitudinea scade toleranța la incertitudine și nu face decât să crească îngrijorarea. Pe când, creșterea toleranței la incertitudine ajută la scăderea îngrijorărilor”, declară psihoterapeutul Andreea Bob.

Cum se manifestă intoleranța la incertitudine?

Intoleranța la incertitudine vine cu o serie de comportamente care pentru moment ne liniștesc anxietatea. Tu în care dintre aceste comportamente te regăsești?
• Evitarea anumitor activități care ne fac anxioși. De exemplu, evităm să citim informațiile legate de pandemie chiar și pe cele de pe canalele oficiale.
• La polul opus este verificarea obsesivă a informațiilor de pe internet în speranța că veștile vor fi mai bune
• Consultarea astrologilor sau a prezicătorilor pentru a ne liniști teama de necunoscut
• Te liniștești cu un optimism exagerat (totul va fi bine…)
• Găsirea anumitor scuze cu scopul de a evita să faci anumite activități
• Amânarea anumitor activități
• Dorința de a face totul doar tu pentru că îți este teamă că nimeni altcineva nu ar putea să fie la fel de atent ca tine
• Reconsideri anumite decizii pe motiv că nu ești sigură că sunt cele mai potrivite decizii

Psihoterapeutul Andreea Bob ne invităm să răspundem la întrebările de mai jos, să observăm și să înțelegem dezavantajele și problemele care apar atunci când simțim că există riscul de a pierde controlul asupra unei situații.
• Ce înseamnă pentru mine ceea ce se întâmplă acum?
• Este posibil să am doar certitudini în viață?
• Care sunt avantajele de a avea control sau certitudini? Dar dezavantajele?
• Ai tendința să prezici lucruri negative doar pentru că sunt impredictibile?
• Cât de probabil este că lucrurile pe care le prezici să se întâmple? Este posibil să trăiești cu riscul că ceva negativ se poate întâmpla chiar dacă această probabilitate este deseori mică?

Acceptare și mindfulness – soluție la combaterea intoleranței la incertitudini

Atunci când suntem intoleranți la incertitudine, mintea noastră este focusată pe viitor. Un antidot pentru asta este să ne concentrăm asupra prezentului învățând astfel să acceptăm puțin câte puțin felul în care ne simțim, să ne acceptăm frica de necunoscut.

1. Radioul. „Pentru a ne concentra asupra prezentului putem sa ne imaginăm că tot ceea ce se petrece în mintea noastră seamănă cu un program de radio cu volumul dat la maxim iar informațiile pe care le auzim de la acest canal de radio sunt extrem de negative și parcă ar țipa la noi. Exercițiul acesta nu este unul care îți rezolvă problema imediat. Gândurile vor mai avea o vreme puterea să strige la tine, dar în timp vei învăța să reglezi volumul lor și felul în care sunt transmise”, explică psihoterapeutul.

2. Conștientizarea celor 5 simțuri. „Scopul este să fim atenți la prezent pentru a reuși să rămânem în echilibru cu noi înșine și cu ceea ce ne înconjoară. Observă 5 lucruri din jurul tău cu atenție. Privește-le detaliile în așa fel ca atunci când vei închide ochii să le poți descrie. Simte 4 senzații pe pielea ta (vântul, o haină etc). Ascultă 3 sunete diferite și recunoaște-le. Simte 2 mirosuri diferite și identifică-le. Simte 1 gust. Rezervă-ți câte 5 minute, de două ori pe zi pentru acest exercițiu. Vei observa în mai puțin de două săptămâni o îmbunătățire a stărilor de îngrijorare și vei reuși să te ancorezi mai ușor în prezent”, ne recomandă psihoterapeutul Andreea Bob.

3. Respiră adânc! „Astfel, trimiți semnale de relaxare creierului tău. Monitorizând și controlând inspirația și expirația ajuți corpul și mintea să se calmeze și să își concentreze atenția în altă parte. Închide ochii, inspiră și expiră ușor – acest lucru sigur te va ajuta. Încearcă respirația abdominală în 4 timpi, stând în șezut: Inspiră aerul încet, numărând 1….2….3….4. Reține aerul inspirat 1 timp. Expiră aerul încet, numărând 1….2….3….4″, explică psihoterapeutul.

4. Descoperirea valorilor personale. Cred că fiecare dintre noi putem admite că acesta este momentul în care lumea stă în loc și parcă timpul se oprește puțin pentru a te ajuta să te redescoperi, să îi vezi mai bine pe ceilalți și cel mai important să conștientizezi la un nivel mai profund valorile. Valorile sunt calități ale acțiunilor cu sens, cu scop care nu pot fi obținute asemeni unui obiect ci se obțin acționând câte puțin în fiecare moment al existenței noastre. Valorile ne pot motiva comportamentele chiar și în cele mai cutremurătoare perioade din viața noastră. Odată conștientizate, valorile personale vor deveni o parte extrem de puternică și semnificativă a acțiunilor noastre.

Pentru a avea o idee de unde să începeți cu descoperirea propriilor valori, gândiți-vă la domeniile semnificative ale vieții și notați-vă apoi, cum v-ar plăcea să fiți în fiecare dintre aceste domenii: cuplu/relații intime, relațiile de familie, relațiile sociale, carieră, educație și dezvoltare, petrecerea timpului liber, spiritualitate, responsabilitate socială, sănătate fizică și emoțională. Nu este necesar să găsiți valori în fiecare dintre aceste domenii. Poate în unele domenii veți găsi valori mai multe iar ăn altele mai puține, sau deloc. Este normal așa. Este important să manifestăm aceste valori, iar asta se poate întâmpla doar dacă alegem să le trăim în fiecare clipă pentru că ele sunt busola care ne ghidează atunci când credem că ne-am pierdut, valorile sunt cele care ne salvează de ceea ce contează prea puțin. Trăirea valorile înseamnă să alegem să ne trăim prezentul, să ne trăim propria viață, viața pe care o dorim, înseamnă acceptarea noastră așa cum suntem, înseamnă acceptarea celorlalți, a vremurilor, a incertitudinilor, a viitorului așa cum vine el – de multe ori imprevizibil”, conchide psihoterapeutul Andreea Bob.

Este foarte ușor să fii aruncat în frică și mecanisme antice de supraviețuire pe care le cunoaștem cu toții. De fapt, nevoile, tiparele inconștiente și credințele supraviețuirii noastre sunt ceea ce contribuie la problemele externe ale lumii.

Este 2020 iar schimbul de paradigmă este real, iar acum suntem chemați și puși la încercare ca să ne ridicăm din setările limitate ale trecutului și să alegem să trăim altfel.

Nu vom supraviețui dacă nu învățăm să ne dezvoltăm unii pe alții.

Această pandemie reflectă temerile noastre interioare, tiparele emoționale inconștiente și toate lucrurile pe care le-am depășit ori negat. Adică, dacă noi continuăm să alergăm după bani, să ne gândim că joburile sunt mai importante decât starea noastră de bine și familia noastră, și continuăm în modul nostru animalic, nu vom putea să evoluăm și schimbăm viitorul.

E în natura umană lăcomia, goana după bani, să gândim că deținem controlul și avem dreptate la orice. De fapt, suntem atât de condiționați să credem în sărăcie, încât să fii o victimă este o stare normală în care trăiesc majoritatea dintre noi. Ne temem pentru că nu vrem să fim judecați sau mustrați pentru că exprimăm ceea ce simțim și gândim. Teama de ceea ce ar putea să se întâmple dacă nu jucăm după regulile jocului pe care societatea l-a creat ne ține pe loc mai mult decât orice altceva sau oricine altcineva o va face.

Coronavirusul este de asemenea o tactică a fricii. Ne sperie și ne vânează pe toți la un anumit nivel. Totuși, în haos și distrugere, cu toții vom învăța lecții valoroase și pline de înțeles. Nu ne putem ridica împreună fără o prăbușire. Sunt surprizele, șocurile și extremele cele care întotdeauna ne forțează să ne trezim, să ne schimbăm percepția și să realizăm ce este important în viață.

Fie că e vorba de teama care ne face să ne întoarcem la cei dragi de care am crezut că suntem departe, fie teama de singurătate, cu toții conștientizăm teribila teamă a singurității și a morții.

Virusul este mai mult decât o plagă, este o forță care ne va învăța cum să trăim mai puțin în nesiguranță, mai mult în iubire și mai atenți unii cu alții. Poate că izolarea este tot ceea ce avem nevoie – o realitate care ne apropie de cei dragi, care ne permite să fim singuri cu noi și gândurile noastre, să facem o introspecție și să aflăm care este sensul adevărat al existenței noastre.

Pentru că vom continua să să ne simțim și să fim înrobiți dacă nu ne schimbăm calea. Până când suntem sinceri cu noi înșine și căutăm o viață din care să nu vrem să evadăm, nu vom fi mulțumiți. Vom continua să cumpără, să economisim, să facem totul pe fugă și să ne simțim nefericiți – și numai dacă nu ne gestionăm problemele din mintea noastră, din organism și inimă.

Coronavirusul este un simbol a ceea ce face de fapt omul să se miște mai lent, să stea acasă, să fie cu familia și să-și permită spațiul pentru a fi singur și să fie OK cu asta. Cu toții putem învăța echilibrul, să ne înțelegem fricile, să ne dăm seama că munca, banii și viața pot continua, și că putem să avem grijă de noi și încă să avem o viață de care să ne bucurăm.

Deși mulți se tem, fac provizii, economisesc, adună și se pregătesc pentru ce este mai rău, ceea ce avem cu adevărat nevoie toți este să știm că lumea se schimbă. Dacă nu ne adaptăm, ne vom împotrivi.

Este vremea să ne deschidem mințile unor noi posibilități și să credem că este posibil un stil de viață mai bun. Trebuie ca noi să fim schimbarea, să o creăm și să o trăim.

Așa că hai să acceptăm acest moment istoric când putem începe să avem mai multă încredere în rasa umană și să ne ajutăm mai mult unii pe alții. Să nu mai căutăm bucuria și plăcerea în nimicuri, validând faptul că suntem un om bun. Să învățăm să primim, să fim recunoscătiru și să apreciem ceea ce avem.

Să credem și să știm că prin dăruire primim, și că împărțind cu alții ne susținem și învățăm unii de la alții. Dragostea face ca lumea să se învârtească, dar înainte să ne conectăm la ea, trebuie să confruntăm temerile.

Nu trebuie să ne izolăm și să stăm departe unii de alții; trebuie să ne unim. În prezent, suntem forțați și ni se cere să ne schimbăm. Pentru a rămâne împreună trebuie să știm că nu putem sta departe unii de alții. Unitatea este cea care construiește poduri, ajută și ne învață că vechile căi nu vor mai funcționa. Și știm astfel că viitorul poate fi strălucitor pentru cei care cred că vom putea trăi cu toții împreună fericiți  cu suficiente resurse și dragoste – pentru a circula, a împărți și a ne înțelege.

Să rămânem sănătoși și în pace și să avem încredere în imaginea de ansamblu a ceea ce se joacă la nivel macro și micro. Să învățăm să iubil, să dpruim, să împărțim și să ne conectăm mai mult cu ceilalți în această perioadă a schimbării.

Un text de Sonia Teodorescu

„Diferența dintre un om puternic și ceea ce numim a fi „slab” constă în modul în care își gestionează acele slăbiciuni. Cel care este văzut ca fiind puternic vede slăbiciunile ca oportunități de a crește. Profită de ceea ce nu știe, se motivează și își depășește acele limitări. Nu este niciun secret, nici o genă mai specială. Este pur și simplu un tip de gândire orientat către soluții și rezultate, către depășirea limitelor și evoluție constantă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Eroii sunt criticați când își arată fața umană, cea vulnerabilă
Totodată, specialistul afirmă că orice om, oricât de neclintit pare din afară, poate simți frică și neliniște. Poate plânge și poate avea uneori nevoie de o vorbă de încurajare, de o îmbrățișare sau de odihnă.
„Multe persoane judecă astfel de oameni atunci când lasă garda jos și își arată partea vulnerabilă. Își construiesc în mintea lor imaginea unor oameni imbatabili, indestructibili care nu au privilegiul de a fi umani. Astfel de oameni curajoși sunt de multe ori „divinizați” de ceilalți și sunt criticați dacă își arată partea umană. Din păcate, „divinizatorii” fac aceste lucruri pentru a-și crea scuza perfectă ca să nu își depășească propriile limitări. Este mai simplu să spună „El poate, pentru că el este special. Eu sunt un simplu muritor de rând și așa sunt eu. Nu mă pot schimba”. Acest lucru, în mintea lor, îi scutește de responsabilitate și de efortul de a se apuca de treabă”, declară psihologul Andra Tănăsescu

Gestionarea criticii este cheia curajului
Cei asumați vor ști cum să gestioneze critica și vor alege să arate aceasta parte vulnerabilă celor care vor aprecia curajul lor, pe restul eliminându-i din rândurile lor. Ceilalți, se vor speria în fața judecății și se vor închide în cochilia lor poate pentru totdeauna.
„Problema cea mai mare a oamenilor este lipsa de asumare a propriilor frici și „slăbiciuni”, fapt ce determină apariția unei aparente măști de putere, care vine în realitate cu foarte multă presiune. Tot ce face este să consume omul din interior, puțin câte puțin, până când acesta va ceda. Puterea adevărată nu vine din a nu plânge niciodată, ci din curajul cu care recunoaștem că avem nevoie să plângem; vine din decizia de a ne da voie să o facem, să trăim tristețea, iar apoi putem să ne ridicăm mai puternici”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Citește și:

Psiholog: „Nu înseamnă egoism să ne iubim pe noi înșine”

Psiholog: „Viitorul nu există! Nu apucăm niciodată să îl trăim cu adevărat!”

Ne ghidăm viața după credințele și valorile instalate în copilărie