Amenințarea poate fi reală sau percepută. Nu se limitează la relațiile romantice, dar poate apărea și în rândul fraților care concurează pentru atenția părintească sau prietenii.

Gelozia se deosebește de invidia în care gelozia implică întotdeauna o terță parte văzută ca un rival pentru afecțiune.

Invidia apare între două persoane și este cel mai bine rezumată ca „Vreau ce ai”.

Deși gelozia este o experiență emoțională dureroasă, psihologii evoluționiști nu o consideră a fi o emoție care trebuie suprimată, ci ca pe o atenție – este un semnal, un apel de trezire, că o relație valoroasă este în pericol și că trebuie luate măsuri pentru a recâștiga afecțiunea partenerului sau prietenului.

În acest sens, gelozia este o emoție necesară pentru că menține legăturile sociale. Motivizează oamenii să se angajeze în comportamente care mențin o relație importantă. (PM)

Gelozia este un sentiment profund, foarte bine înrădăcinat şi dificil de modificat. De multe ori, oamenii îşi imaginează că sunt geloşi pentru că sunt îndrăgostiţi, dar de fapt se „îndrăgostesc” pentru că au nevoie ca o persoană să stea lângă ei pentru a nu se simţi singuri.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, gelozia partenerului ne face, de cele mai multe ori, să ne imaginăm că suntem iubiţi, însă, în acest context, aceasta este confundată cu iubirea, iar iubirea mult dorită se transformă într-o luptă fără învingători.

“Gelozia vine pur şi simplu din teama persoanei că nu are valoare de una singură. Cu cât persoana este mai puţin capabilă să-şi găsească ea însăşi protecţia necesară şi cu cât încrederea în sine este mai mică, cu atât creşte nesiguraţa, teama de abandon şi implicit apare gelozia, caracterizată prin nevoia puternică de a menţine partenerul cât mai aproape, pentru protejarea propriei porţii de afecţiune.

Relaţia tradiţională oscilează între afecţiune şi dominare, din păcate, doi poli incompatibili pentru construirea unei relaţii reale. Cu alte cuvinte gelozia seamănă aparent foarte mult cu iubirea, dar este în realitate un frate vitreg malefic, cu caracteristici diametral opuse”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce sentimente radicale ascunde gelozia?

Sentimentul geloziei ne indică un tip de relaţie în care posesia predomină în detrimentul afecţiunii, iar puterea în detrimentul iubirii. Acest sentiment ascunde în el un întreg comportament, o întreagă strategie în care dragostea se amestecă cu:

1. Teama – „Dacă nu eşti lângă mine, nu mă simt protejat/ă”
2. Morala – “Datoria ta este să te ocupi de mine/casă/familie”
3. Şantajul – „Voi muri sau mă voi sinucide dacă …”
4. Ameninţarea – “Dacă nu eşti cum vreau eu/cu mine, ai să vezi tu/ vei plăti scump”
5. Culpabilizarea – „Dacă iubeşti şi pe altcineva, înseamnă că nu mă iubeşti pe mine!”
6. Mânie/furie – “Dacă mă supăr şi reacţionez, celălalt se sperie şi nu mai pleacă”
7. Luarea de ostateci – Copiii sunt de obicei cei prinşi la mijloc
8. Ideologia – „Pentru că ne iubim, trebuie să facem totul împreună”
9. Autoritatea – „Nu ai voie să faci/ai ceva fără mine”
10. Suferinţa – „Nu mai pot să dorm/mănânc/muncesc din cauza celuilalt”
11. Boala – Anxietate, depresie, atacuri de panică, somatizări
12. Forţa/agresivitate – partenerul este reţinut prin violenţă verbală şi/sau fizică, imobilizare, încuiatul uşii, interzicerea accesului la maşină, bani, telefon sau orice alt mijloc de a lua legatura cu exteriorul
13. Crimă – „Dacă nu-mi poţi aparţine, nu ai de ce să trăieşti”
Fidelitatea este înţeleasă de multe ori greşit

Cuvântul fidelitate provine de la grecescul „fides”, care înseamnă încredere. Ca orice lucru în acesta lume, şi fidelitatea comportă două aspecte: cel pozitiv – încrederea reciprocă şi cel negativ, pervertit, în care fidelitatea devine sinonimă cu abstinenţa, represiunea, limitarea şi detenţia.

“Atunci când se accentuează doar aspectul negativ, cuplul devine o închisoare, un loc al reprimării, iar partenerul de viaţă se transformă într-un inamic. Mulţi oameni suferă de singurătate doar din cauza limitelor determinate de educaţia primită, de condiţionările cauzate de unele concepţii de viaţă preluate de-a valma, pentru că, în acest caz, cuvintele „te iubesc” deviază de la sensul lor pur şi minunat şi devin doar temeri şi „închisori” pentru celălalt.

Auzim mult prea des expresii de genul: „mă tem că tu nu mă iubeşti”, “„ să mă iubeşti doar pe mine!”, „te iubesc dacă şi tu mă iubeşti”, „dacă mă iubeşti, faci/eşti aşa cum îţi cer”, „te iubesc dacă eşti perfect/ă”, ş.a.

Atunci când „te iubesc” înseamnă „mă iubesc aşa cum sunt şi te iubesc aşa cum eşti“, putem vorbi cu adevărat de iubire, pentru că fidelitatea faţă de celălalt începe cu fidelitatea faţă de tine însuţi, pentru că liniştea ta este asigurată cu adevărat doar atunci când pot să-ţi satisfaci tu însuţi aspiraţiile şi atunci este minunat să-ţi doreşti şi să poţi împărţi asta cu partenerul/a.

Atunci când reuşeşti să te accepti şi să te iubeşti aşa cum eşti, doar atunci o vei putea face şi cu partenerul/a şi vei constata că gelozia va deveni un sentiment inutil.

Atunci când tu însuţi te apreciezi, te iubeşti, te respecţi, eşti sensibil la tot ceea ce te înconjoară, atunci poţi iubi cu adevărat viaţa şi oamenii, atunci poţi cu adevărat să construieşti o relaţie cu o persoană aflată în aceeaşi dispoziţie.

O astfel de dragoste cunoaşte foarte rar decepţia şi disperarea, atâta timp cât amâdoi se îngrijesc de creşterea ei, fiecare însă rămânând el însuşi”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Citește  și: