Până când nu devenim un întreg, îi vom atrage pe aceea care sunt destinați să ne învețe cine suntem.

Asta nu înseamnă numai să învățăm să ne iubim, ci să primim cu brațele deschise fiecare părticică din noi fără să ne fie rușine de unele aspecte pe care le vedem ca pe niște contradicții. A iubi este o adevărată călătorie care începe mai întâi cu formarea adevăratului nostru sine.

În timp ce mulți dintre noi au îmbrățișat ideea că nu există nimeni care să ne fie cu adevărat o jumătate, încă învățăm lecții despre noi înșine sau despre acele persoane cu care alegem să fim. Fiecare dintre noi se află pe un drum diferit, cu o filozofie diferită despre iubire. Dar, totuși, cu toții avem cam aceleași lecții de învățat.

Să fii un întreg înseamnă că am descoperit adevărul despre cine suntem. Nu despre cine ni s-a spus că suntem sau despre cine am fost condiționați să fim – ci despre sinele nostru adevărat – aparte de așteptările celorlalți. Asta înseamnă că trebuie să facem alegerea conștientă de a ne urma intuiția – inimile noastre ne vor conduce într-o direcție autentică. Acesta poate fi unul dintre cele mai dificile aspecte ale vieții, pentru că suntem învățați să-i luăm în considerare pe alții atunci când facem alegeri. Dar, în realitate, nu ne trăim viața pentru altcineva.

Până când nu ne simțim confortabil cu ceea ce suntem, vom continua să atragem indivizi care ne dau o lecție despre noi înșine.

Personal, o parte din călătoria mea către iubire a însemnat să învăț că uneori ceea ce credeam că îmi doresc era exact ceea ce nu aveam nevoie. Am fost crescută ca fiind „fată cuminte“. N-am vrut niciodată să-i dezamăgesc pe cei dragi și am adoptat normele conservatoare la care se așteptau de la mine. Dar în această perioadă a vieții mele n-am încetat niciodată să ,ă întreb dacă acțiunile mele chiar se aliniau la persoana care eram cu adevărat. Era ușor să continui să fac orbește ceea ce credeam eu că trebuie să fac, în loc să încetez și să fac ceea ce îmi doream cu adevărat.

Așa că, atunci nu atrăgeam o persoană întreagă, ci o altă jumătate care era menită sa producă haos și revoltă în viața mea obligându-mă să mă trezesc să fiu persoana care voiam să fiu. N-a fost ușor și n-a fost nici finalul călătoriei mele sau al lecțiilor de iubire de sine.

Pentru a putea să te identifici ca un întreg trebuie mai întâi să descoperi exact din ceea ce ești făcut și care este scopul tău pe Pământ. Mulți dintre noi pot experimenta aceste lecții cu cineva care reflectă nesiguranțele noastre și vechile noastre răni.

Odată, am ales pe cineva care era indisponibil din punct de vedere emoțional, pentru că încă nu eram confortabilă cu propriul meu adevăr sau nu mă simțeam OK să cer exact ceea ce aveam nevoie. Sincer, încă nu am acceptat adevărul a ceea ce îmi doream, așa că nici nu mă așteptam ca alticineva să o facă. Am încercat cu disperare să intru în viața persoanei respective, să-i îndeplinesc nevoile, practic înghițindu-mi propriul adevăr, și am luat-o pe calea iubirii tradiționale, îndeplinind acele momente care sunt percepute ca fiind iubirea veșnică, cum sunt căsătoria și copiii. Totuși, indiferent de cât de mult am încercat să spun cuvintele pe care avea nevoie să le audă, pur și simplu n-am putut să o fac niciodată.

Eram doar o jumătate, încercând să-mi găsesc completarea prin împlinirea nevoilor altuia. Încercam pălăria lui care nu-mi fusese dat să o port. În schimb, am decis să o dau jos și să devin femeia care fusesem de fapt în tot acest timp. Ca să fiu sinceră, mi-a fost teamă de ea foarte mult timp.

Era diferită, gândurile ele nu se aliniau la ce făceau ceilalți și se părea că-și dorea lucruri care nu existau. Această femeie nu doar dansa pe ritmul bătut chiar de ea la tobe; ci pur și simplu își crea propria ei muzică. Cel mai frustrant aspect al ei era, chiar și pentru mine, că niciodată nu a avut vreo logică de urmat.

Era mai înțeleaptă decât anii și experiențele ei. Nu se încadra confortabil pur și simplu într-o cutie, și părea să se bucure de atât de multe lucruri încât îi era practic imposibil să se hotărască care era preferatul ei.

Dar într-o seară, m-am așezat lângă ea și m-am uitat fix în ochii ei, realizând că, pentru a deveni un întreg, trebuia să o accept. Trebuia să o iubesc pentru exact ceea ce era, și în loc să încerc să o potrivesc în viața altcuiva, trebuia să o las să-și formeze propria ei viață. N-a fost o chestie făcută peste noapte sau fără lacrimi ori inimi frânte, dar odată ce experimentăm propriul întreg, acest sine frumos al nostru, vom fi în sfârșit în poziția de a ura bun venit unui alt întreg în viața noastră.

Nu vom încerca să ne potrivim în mucegaiurile lor sau să le rotunjim colțurile în încercarea de a-l face să se potrivească în al nostru. Pur și simplu vom accepta pe altcineva pentru ceea ce este, pentru că am învățat să ne acceptăm pentru ceea ce suntem cu adevărat. Până când nu alegem să ne iubim cu adevărat așa cum suntem – cu contradicții și cu tot restul – vom continua să-i atragem pe cei care iubesc numai o buățică din noi.

Un text de Andreea Tudorică

Citește și:

Citeam, și nu mă puteam gândi decât că sunt multe femei care citesc aceste rânduri – acelea care trăiesc cu asta. Și mi-am înșirat gândurile despre cum putem supraviețui acestui drum. „Este încrezătoare, cumva misterioasă, are visuri mari și o inimă și mai mare, deși nimeni nu observă asta la început. Unii ar putea să o vadă ca fiind rece și distantă, pentru că are nevoie de ceva timp să petreacă în singurătate, în care să nu simtă că se face bucăți și că dispare. Sigur, poate că are familie și prieteni cu care îi place să petreacă mult timp, dar este în natura ei să-și dorească acele ore de solitudine – când este numai cu gândurile ei, complet singură în mulțime sau pe o scemă mare liniștită“.

Eu sunt acea fată.

Dar nu am vrut să fiu acea fată. Nu încerc să fiu acea fată. De fapt, nici nu știu cum să nu fiu acea fată.

Nu știu nici măcar să fiu altă persoană, așa că întotdeauna mă induce în eroare puțin când prietenii și familie îmi spun cum sunt, cum mă percep, iar asta nu are nicio legătură cu ce se întâmplă în mintea mea. Bine, când stau și analizez înțeleg ce spun și cum au ajuns la concluzia lor, dar experiența lor nu se potrivește cu intenția mea, cum intenționez să mă conectez la lume.

O prietenă, după ce a întâlnit o altă prietenă de ale meele, mi-a spus: „Uau, păi ea te copleșește“

La început, am rămas uimită pentru că sunt o femeie puternică și independentă, nu sunt copleșită de nimeni și de nimic, dar apoi mi-a explicat: „Stai așa de mult în spate, iar ea vorbește întruna, încercând să creeze o legătură. Trebuie să te fi copleșit asta“

Am fost fascinată puțin. Obișnuiesc să-i studiez pe alții – sunt obișnuită să mă studieze. Dar nu mi-e așa familiar să fiu descoperită.

Dar, nu asta e important. Am început să mă gândesc la cine sunt și cum mă văd ceilalți. Susțin cu putere că fiecare dintre noi ne putem autocontrola. Nu-i putem schimba sau controla pe alții. Așa că, deși mi-aș dori ca iuborea vieții mele să citească articolukldespre care vorbeam ca să știe exact la ce să se aștepte atunci când ne întâlnim, asta nu ține de mine.

Așa că am făcut o listă cu câteva chestiuni asupra cărora avem de lucrat atunci când suntem greu de iubit.

Fii răbdătoare

Avem nevoie de multă răbdare cu noi înșine să acceptăm că ceea ce facem noi nu merge pe calea „normală“ a unora. Uneori ne este perfect așa, iar uneori ne vine să țipăm și să întrebăm de ce am fost făcute atât de diferit. iartă-te. Diferențele noastre sunt frumoase. Asta ar putea fi mai simplu și mai ușor în unele zile decât în altele.

Fii răbdătoare cu ceilalți. Pur și simplu își duc viețile din perspectiva pe care ei o înțeleg. Nu sunt acolo ca să ne vâneze, să ne respingă sau să ne facă zile fripte. Ei doar lucrează după sistemul lor operațional, așa cum se pricep și ei mai bine.

Vorbește

Asumă-ți responsabilitatea și întâlnește-te cu ceilalți la mijlocul drumului. În timp ce suntem fericiți pe drumul nostru bătătorit, trebuie să ne amintim că oamenilor le pasă de noi și că încearcă să stabilească o legătură cu noi. Încearcă să te deschizi lor cât de bine poți. Nu vor ajunge întotdeauna la noi, dar tot ne vor iubi.

Putem exersa prin a ne deschide până într-acolo încât să devenim vulnerabili prin împărtășirea unor aspecte ale noastre care ne pot face să părem fragile în fața altora. Suntem atât de curajoase de unele singure, dar acum trebuie să fim și mai curajoase cu alții.

Sprijină-i pe ceilalți

Uneori, putem avea momente când să-i susținem pe ceilalți fără a ne implica însă cu adevărat. Pentru un real ajutor și o legătură strânsă, trebuie să ne dorim să ne deschidem inimile. Implică-te – asta este viața ta și este foarte reală.

Suntem un întreg

Uneori suntem atât de întregi încât nu mai există loc și pentru altcineva. Ar trebui să slăbești hățurile, să lași marginile libere. Știu că este greu, pentru că te simți bine așa. Asta și pentru că poate nu lăsăm mai pe nimeni să se apropie de granițele noastre. Dar chiar dacă ne gândim că le lăsăm libere, este foarte posibil ca plinătatea și independența noastră să aibă unii țepi pe care nu-i vedem.

Creează spațiu și pentru alții. Sunt un alt fel de întreg decât noi. Este foarte OK așa.

Încerc să învăț că nu este vorba numai despre acceptarea și înțelegerea mea de către ceilalți. Cu cât mă accept și mă înțeleg, cu atât mai mult arunc lumină în acele colțuri întunecate și devin mai confortabilă cu alți oameni. Când sunt confortabilă cu alți oameni, le deschid ușa și putem crea o legăură.

Am prieteni. Unii chiar de 15 ani, dar pur și simplu nu le permit să mă vadă așa cum sunt. Pentru cei care nu mă știu de atât timp, încerc să-mi asum responsabilitatea pentru rolul din izolarea mea. Până la urmă, sunt responsabilă de viața mea.

Noi, „doamnele independente“ ne proiectăm viețile astfel încât să ni se potrivească, uneori poate prea mult. Poate că dăm fuga și călătorim într-un oraș nou pentru o nouă slujbă. Suntem atât de curajoase, de puternice și de capabile…și este uimitor

Dar putem și intimida puțin; putem fi puțin distante, ori puțin evazive.

Și în timp ce nu depinde de noi să schimbăm percepțiile altora despre noi, poate că depinde de noi să mai rotunjim colțurile, să întindem legăturile și să ne deschidem sufletele pentru a fi văzute.

Un text de Sonia Teodorescu

foto: Andrew Neel

Citește și: