Turiştii care aleg mai întâi drumeţiile crestele montane ale Insulei Creta pot evada pe unele dintre cele mai frumoase plaje izolate, cu nisip fin şi apă cristalină. Creta a devenit provincie romană în anul 67 înaintea erei noastre, iar ocupaţia a continuat încă 400 de ani, după care a devenit parte a Imperiului Bizantin. Când vine vorba despre legende mitologice, Creta are o importanţă deosebită fiind locul de naştere al lui Zeus. Despre Palatul Phaestos se spune că ar fi fost fondat de către fiul lui Zeus. Orice turist ajuns aici trebuie să viziteze situl minoic de la Archanes, aflat între satele gemene Kato şi Archanes, la sud de Knossos. De asemenea, peştera Dikteon Andron (Grota Idi), unde s-ar fi născut Zeus Olimpianul.

Tradiţii pe bază de ulei de măsline

Unul dintre ingredientele de bază în orice preparat tradiţional de pe insulă este uleiul de măsline. De aceea, turiştii trebuie să ştie că uleiul de aici este de foarte bună calitate şi de aceea este şi unul dintre cele mai căutate suveniruri… De asemenea, uleiul de măsline din Creta este cel mai gustos din întreaga Grecie. Şi dacă vine vorba despre mâncare, ghizii de turism recomandă în primul rând tocana de melci – Stifado Salingariko – şi cotletul de porc – Chirino Kritiko -, două specialităţi populare pe insulă. Bineînţeles, la orice masă merge un vin bun. Cretanii au propriul lor vin tradiţional, numit Raki. Vinul este atât de popular, încât fiecare familie de pe insulă are propria reţetă de preparare.

Citește continuarea AICI

Ciocolata era denumita mancarea zeilor. Unora dintre noi ne este greu sa ne imaginam o zi fara ciocolata. Ciocolata, asa cum o cunoastem astazi, este o descoperire recenta. Pana la mijlocul secolului al XIX-lea ciocolata nu era o mancare, ci o bautura, si nu una dintre cele mai delicioase.

Ea a fost adusa din Lumea Noua, fiind total necunoscuta Europei pana in secolul al XVI-lea. In Mexic, America Centrala si de Sud ea este insa consumata de multe mii de ani. In anul 1519 Cortez i-a gasit pe indienii azteci pregatind o bautura ciudata pentru regale lor, Montezuma, din niste seminte colorate. Aceasta bautura era ciocolata, din care, Montezuma bea zilnic cel putin 50 de cani.

In culturile mayase si aztece, boabele de cacao uscate, prajite si macinate se amestecau cu apa, faina de porumb, ardei iuti si vanilie, pentru a prepara o licoare condimentata, care se serveste rece si neindulcita, numita “chocolat”, adica “apa amara”. Aztecii credeau ca ciocolata furnizeaza energie, intelepciune si potenta sexual. Ei sustineau ca arborele de cacao a fost furat din paradis de zeul Quetzalcoatl, care l-a adus pe pamant si i-a invatat pe oameni cum sa-i prepare fructul.

Consumul de ciocolata era rezervat doar regilor, preotilor si razboinicilor de elita, dar si victimelor sacrificiilor rituale umane. Triburile invinse trebuia sa plateasca tribute in boabe de cacao, folosite pe post de moneda in societatea azteca.

Ciocolata europenilor

Atunci cand au sosit europenii, acestia nu au fost deloc incantati de ciocolata. Bautura “este scarboasa….si are un fel de drojdie sau de spuma total neplacuta gustului”, nota un misionar spaniol. “Pare mai potrivita pentru porci decat pentru om”, spunea altul. Nici conchistadorului Hernando Cortez nu i-a placut, dar a intrevazut in aceasta ideea unei afaceri, asa ca, si-a facut propria plantatie. S-a intors in Spania cu boabele, iar bucatarii locali au inceput sa adapteze reteta dupa gustul lor. Au scos ardeiul iute si au adaugat zahar si mirodenii gen cuisoare, scortisoara, anason, iar oamenii s-au acomodat cu noua licoare.

La inceput, pretul era exorbitant, iar ciocolata era in exclusivitate o bautura a nobilimii. A fost si exclusive spaniola timp de aproape 100 de ani, caci secretul ei a fost pastrat cu sfintenie. Spaniolii cresteau arborii de cacao pe plantatiile din Lumea Noua si aduceau boabele pentru prelucrare in Spania, la manastiri, departe de ochii curiosilor. La inceputul secolului al XVII-lea, secretul a scapat, monopolul s-a spart, iar ciocolata si-a inceput marsul sau prin Europa. In 1657, s-a deschis in Londra primul local unde se servea ciocolata elitelor care-si puteau permite o ceasca. E putin probabil ca unui consumator din zilele noastre sa-I fi placut acel preparat. Si asta pentru ca era facut cu apa si nu cu lapte si din boabe intregi de cacao si nu cu parf, ca in zilele noastre. In ce consta diferenta? In untul de cacao. Boabele de cacao sunt constituite mai mult de 50 % din unt de cacao, o grasime vegetala de culoare galben pal, care facea bautura grea si uleioasa. Pentru a prepara ciocolata, aceasta se batea spuma cu un tel special, pentru a dispersa uleiul in lichid.In anul 1828, o inventie olandeza schimba complet situatia. Conrad van Houten, cautand o metoda de a face bautura mai putin grasa, a construit o presa care storcea aproape tot untul de cacao din ciocolata in timpul procesarii. La vremea aceea, existau 2 sortimente de ciocolata. Primul era fara unt de cacao, adica sub forma de pulbere (acesta reprezentand punctul de plecare al ciocolatei calde pe care o stim in zilele noastre). Cand o parte din untul stors a fost din nou incorporat in ciocolata, s-a intamplat ceva deosebit. Aceasta s-a transformat dintr-un produs aspru si faramicios in ceva care se intarea la temperatura camerei, dar care se dizolva in valuri de arome cand il bagai in gura. Acesta era al doilea sortiment. Marea surpriza a venit in 1847, cand J.S. Fry & Sons din Bristol au introdus “ciocolata de mancat”. Ciocolata s-a transformat astfel, in cele din urma, dintr-un lichid intr-o tableta solida. Restul este istorie. In 1875, in Elvetia, s-a adaugat lapte la ciocolata. In 1895, Milton Hershey a vandut primul baton de ciocolata ieftina, produsa in masa, in Pennsylvania. In timpul celor doua razboaie mondiale, trupele americane aveau batoane de ciocolata in ratia lor zilnica, lucru care a facut sa creasca cererea, fara precedent pana atunci a acestui produs, si nu doar in vest. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, ciocolata a ajuns in Extremul Orient, fara a fi insa un aliment preferat. Chinezii mananca, de exemplu, in medie, un baton de ciocolata pe zi, in timp ce britanicii ajung la o mie pe an.

Citește continuarea AICI

Doamnele nu-şi toarnă singure-n pahar
Femeile onorabile nu au voie să bea vin. Aşa s-a decretat în Antichitate. Din fericire, interdicţia se subţiază până la dispariţie în Evul Mediu. Dar, la finele secolului al XVIII-lea, morala burgheză ridică iar bariere, şi hotărăşte că reprezentantele sexului sensibil trebuie să se abţină să consume alcool, de orice fel. Din acelaşi motiv, nicio doamnă adevărată nu are voie să se apropie de budanele în care fermentează mustul, nici măcar de pivniţa în care se păstrează butelcile. A alege o sticlă, a-i scoate dopul şi a servi licoarea invitaţilor e o treabă strict bărbătească. Codul bunelor maniere e cât se poate de clar: la masă, femeile respectabile nu se servesc singure cu vin şi nici nu cer să li se toarne în pahare. Din fericire, acelaşi cod prevede ca doamnele să nu fie lăsate niciodată cu un pahar gol în faţă. Ah, ce noroc cu galanteria masculină!

Văduve şi domenii celebre
Din fericire, şi în vin există femei care, în momente-cheie, trec peste toate opreliştile, îşi suflecă mânecile şi trec la treabă. Indiferent de secol. În 1788, văduva Françoise-Joséphine de Lur-Saluces preia, de voie, de nevoie, frâiele Château d’Yquem – şi la cârma ei celebrul domeniu capătă renume internaţional. În secolul al XIX-lea, alte două văduve celebre, Alexandrine Pommery şi Barbe Nicoles Clicquot, ajung în fruntea domeniilor pe care le administraseră defuncţii lor soţi, şi au capacitatea nu doar de a continau munca acestora, ci şi de a face vinuri care au rămas în istorie.

Citește continuarea AICI

Există motive să credem că Angelou a pus punctul pe „i“. În zilele noastre, milioane de oameni vorbesc prin postări pe social media, în diverse comunități, conversații și recunosc extraordinarul rol pe care îl au femeile din întreaga lume. Pentru asta a existat și 8 martie: pentru a recunoaște femeile istoric, educatoarele, antreprenoarele, consultantele, directoarele, asistentele medicale, profesoarele, dar și mamele, fiicele, mătușile, surorile și preietenele care au impact în viețile tutror în fiecare zi.

2018 a fost un an care a avut momentul său pentru femei, referindu-ne aici la mișcarea #meetoo. De asemenea, Alexandria Ocasia-Cortez a câștigat un loc în congres după ce s-a luptat pentru egalitatea în educație și servicii medicale mai bune. Arabia Saudită a ridicat interdicția pentru a femei de a conduce o mașină după ani de proteste, oferind astfel mai multă libertate de mișcare. Mai multe femei ca niciodată au fost alese în congresul american. Femei de culoare au spart ziduri istorice. Nu există îndoială asupra rolului și impactului pe care femeile îl au asupra stabilității sociale și dezvoltării pe termen lung a tuturor națiunilor din întreaga lume.

Așa cum a spus și Angelou, există un singur ingredient care poate conduce tot ce facem, adevăratul combustibil care pornește focul.

Acesta este curajul.

A fost curajul cel care a motivat-o pe Malala Yousafzai să se lupte pentru dreptul la educație al femeilor din Pakistan, cu grație, pasiune și putere împotriva unui dintre cele mai opresive regimuri din lume în anul 2014. 100 de ani mai devreme, a fost curajul – și compasiunea- cel care a motivat-o pe radiologul polonez Marie Claire să conducă o ambulanță în prima linie a războiului pentru a avea grijă de răniți, cu riscul de a-și pierde viața. Secole înainte de asta, a fost, fără doar și poate, vorba de curaj care a împins-o pe regina Esther a Persiei să-l abordeze pe Regele Xerxes cu o cerere foarte riscantă, care ar fi salvat în final o întreagă populație etnică de la dispariție.

Acționând cu grație, mai puternice datorită smereniei, integre, aceste femei au avut un impact asupra istoriei pentru totdeauna. A fost vorba despre curaj, dar și despre imensul lor caracter care au ruinat opresiunea și injustiția, lăsându-le în urmă.

Poate că e bine să spunem în acest moment că recunoscând toate calitățile și valorile femeilor, nu înseamnă premeditarea degradării bărbaților. Acesta nu este un articol subtil împotriva bărbaților, și nici o ocazie de a ne folosi vocea, înțelepciunea și puterea pentru a le crea un dezavantaj. În timp am progresat și am învățat să aduce bărbații răi și comportamentele lor brutale împotriva femeilor în lumina justiției, dar știm și să sărbîtorim bărbații buni din societățile noastre.

Uneori, curajul nu este chiar privit cu ochi buni de către societatea noastră. Există tipuri de războinice valoroase, curajoase, neînfricate, dar și momentele zilnice de curaj care se întâmplă numai în liniștea inimii voastre. Surprinzător, curajul se poate manifesta cu tandrețe. Curajul se poate simți obositor și greu la inimă, și alegi să-ți iubești criticii, deși te simți oarecum „nedreptățită”, și, de cele mai multe ori, într-o epocă a individualismului, a dreptului și a independenței, curajul pare să ceară ajutor.

Curajul este bun cu ceilalți și cu tine, are compasiune și se încredințează cauzei în care tu crezi. Pentru curaj nu există eșec. Refuză să-ți evalueze viața prin intermediul opiniilor celorlalți.

Un text de Andreea Tudorică

Citește și:

Acum trei ani, am renunțat să mai mănânc zahăr. Inițial, am vrut să am acest regim timp de o lună, cât să văd care este diferența. Am mai făcut astfel de experimente – o lună fără cafeină, sau alcool, sau fără știri. În afară de ciocolată, nu prea eram o mare consumatoare de dulciuri, așa că m-am gândit că nu o să fie o prea mare schimbare. Dar a fost.

Renunțarea la zahăr m-a eliberat. Și așa, ceea ce a început ca un experiment a devenit noua mea viață. M-am schimbat în moduri în care nu am crezut că este posibil.

Eram morocănoasă și aveam pofte care cereau imediat atenție. Pentru a le stopa, căram punguțe cu migdale și fructe uscate după mine. Când mâncam zahăr, nu puteam alerga dimineața – dacă încercam, amețeam, picioarele deveneau greoaie, de parcă erau făcute din pietre. Aveam căderi pe la prânz – când aveam creierul în ceață – iar dacă lucram de acasă, trebuia să trag un pui de somn. Aveam schimbări bruște de stare, când eram veselă când disperată. Mă gândeam că toate astea făceau parte practic din viață, un aspect frustrant, de altfel. Dar acum toate astea au dispărut.

În primele două săptămâni din viața fără zahăr, am avut un temperament groaznic. La început, am atribuit asta întunericului și lipsei soarelui pe perioada zilelor de iarnă. Dar am început să mă simt mai bine – mai calmă, mai fericită. Decizia mea de a renunța la zahăr a fost o toană. În afară de faptul că afectează dantura, prea multe despre cum influenâează zahărul starea de sănătate nu prea știam. Dar când am văzut ce bine mă simt fără el, am devenit curioasă și am început să citesc.

Efectele zahărului asupra sănătății

Pentru un chimist, zahărul înseamnă o clasă de molecule formată din hidrogen, carbon și oxigen; acestea au anumite roluri biologice. lactoza, de exemplu, se găsește în lapte; deoxiriboza dă litera D de la ADN. dar în viața de zi cu zi, principalele zaharuri sunt glucoza, fructoza și zaharoza – care este o combinație între celelalte două. Fiecare moleculă de zaharoză este una de glucoză legată de alta de fructoză. Interesant este că cele două tipuri de zaharuri au aceeași formulă chimică – 6 atomi de carbon, 12 de hidrogen și 6 de oxigen – dar diferite structuri chimice. Limba omului detectează faptul că fructoza este mai dulce.

Recolta sumbră nu se oprește aici. Foarte mulți medici dau vina pe consumul de zahăr pentru o serie de afecțiuni medicale. Printre acestea diabet, obezitate, hipertensiune, boli ale inimii, gută, ficat gras nealcoolic, mai multe tipuri de cancer și chiar Alzheimer. Unele cercetări fac o legătură între consumul de zahăr în copilărie și dezvoltarea miopiei. Și asta pentru că secreția de insulină cauzată de consumul de zahăr interferează cu dezvoltarea normală a ochilor. pe scurt: literatura medicală recentă despre zahăr este o lectură care te alarmează.

Toate aceste legături sunt evident subiecte de dispută. Ca biolog, dar și ca persoană care a simțit imediat beneficiile  unui stil de viață fără zahăr, am găsit toate aceste argumente foarte convingătoare. Pentru mare parte din istoria omenirii, laptele, mierea și fructele au fost principalele surse dulci. Când trestia de zahăr și-a croit drum pentru prima dată către Europa, acum 1.000 de ani, aceasta a fost tratată drept condiment, medicament și conservant.

Și fără îndulcitori

În anul 1700, consumul mediu de zahăr în Marea Britanie era de două kilograme de persoană pe an. Azi, cantitatea este de zece ori mai mare în aceeași perioadă de timp. În ultimii 300 de ani, zaharurile au trecut de la stadiul de lux ocazional la o componentă substanțială a dietei vestice. Cantitatea actuală de zahăr pe care o consumăm este o anomalie. Am schimbat lumea pentru a se potrivi poftelor noastre. Dar organismele noastre nu se pot adapta schimbării.

Diferite alimente au diverse efecte asupra organismului. Pentru a vedea asta nu trebuie să ne uităm mai departe de zahăr. Cantitatea de glucoză stimulează direct producția de insulină; cea a fructozei nu. Fructoza, în schimb, este metabolizată în ficat, unde se transformă în grăsime. Într-adevăr, există mai multe dovezi că fructoza este un jucător important în bolile metabolice. Când consumi zahăr de masă, primești și fructoză și glucoză, pentru că zaharoza se împarte între acestea două. Consumul repetat de cantități mari din aceste substanțe – atunci când mănânci alimente bogate în zahăr ori bei băuturi acidulate – ar putea cauza mari probleme metabolice.

În noua mea viață, nu mănânc produse cu zahăr adăugat. Unele dintre ele îl conțin, în mod evident: prăjiturile, dulciurile, înghețata, bomboanele. Dar mai sunt și altele care conțin zahăr, cum este oțetul care deseori are zahăr adăugat. La fel și castraveții sau gogoșarii murați. Nu mai mănnc sushi – pentru că și orezul poate fi îndulcit. Mă descurc cu siropul de arțar. Evit și fructele foarte dulci cum sunt strugurii, kaki, curmale. Suc de fructe? Nu, mulțumesc.

Nu susbtitui cu îndulcitori. Pur și simplu mănânc altfel. Ciocolata a rămas în meniu – dar numai cea cu 100% cacao. Odată dispărut zahărul, descoperi gustul adevărat al ciocolatei. Și așa cum cafeaua crește în diferite locuri și este manvrată în diverse feluri și poate avea numeroase arome, așa și cu ciocolata. Abstinența de la zahăr m-a făcut să observ mai ușor dulceața unor alimente cum sunt, de exemplu, nucile caju.

Presiunea socială

Renunțând la zahăr, am devenit mai conștient de cât de omniprezent este. Vrei să iei ceva la pachet? Aproape orice conține zahăr. Chiar și rețetele cu legume îl folosesc. De fapt, până acum trei ani, chiar eu faceam asta adăugând o linguriță de zahăr în apa în care fierbeam fasolea verde, fasolea sau porumbul. Acum mă minunez de ce eram în stare să fac.