(1) dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera „proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta

și

(2) continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exemplu: probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

„Păcăleala” care hrănește dependența
Totodată, psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată). Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții („pentru ce trăiesc?”, „ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții („cum să trăiesc?”).
„Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere – de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor „fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină. Persoana își creează astfel o falsă iluzie a deținerii controlului. În fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului. Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului „dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel „subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Pașii necesari ieșirii din dependență
Totodată specialistul propune 4 pași prin care putem scăpa de dependență:

• Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
• Solicitarea ajutorului specializat.
• Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
• Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), cine a fost deschis la schimbare în această perioadă a înțeles și apreciat: importanța legăturii cu natura și cu alte ființe, importanța socializării, importanța redefinirii constante a valorilor și priorităților în viață, importanța creșterii capacităților de adaptare și importanța creșterii flexibilității în decizii, acțiuni, strategii.

„Astfel, persoanele, care au fost deschise la schimbare în această perioadă de grea încercare pentru întreaga omenire, au putut beneficia în continuare de relaxare, socializare, acces la informație, creștere personală, profesională, financiară etc., chiar dacă le-au accesat într-o formă diferită.

La polul opus, persoanele care au refuzat să se adapteze, care au refuzat să facă lucruri noi, diferite de tiparele cu care erau obișnuite, persoanele care au așteptat „să treacă totul” ca să redevină lumea și lucrurile așa cum au fost înainte, au ales să creadă într-o iluzie, să se mintă, să se auto-păcălească, considerând că viața și cei din jur au datoria să funcționeze după bunul lor plac.

Contextul a scos la iveală atitudini ca: nerăbdare, iritabilitate, furie, dezamăgire, revoltă, indisciplină, lene, perfecționism, conservatorism, lipsa de respect față de cei din prima categorie (față de munca lor,față de strategiile, adaptabilitatea, creativitatea și flexibilitatea lor), pretenții și așteptări nejustificate de la viață sau de la cei din jur”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul afirmă că, atât abilitățile manifestate natural, cât și cele pe care ne-am permis să le căpătăm sau să le dezvoltăm în această perioadă, sunt abilități care ne arată cine are șanse să „rămână în picioare” și cine nu într-un context mai simplu de viață sau într-unul mai grav.

„Făcând o paralelă, dacă am fi puși într-o situație extremă, de luptă reală pentru supraviețuire, unii ar supraviețui, alții nu. Și, acest lucru s-ar întâmpla doar pentru că unii ar face tot ce ține de ei pentru asta, alții ar aștepta probabil să fie serviți. Dacă pentru unele persoane acest virus a fost și este în continuare prilej de reinventare, alții au fost surprinși să constate că viața a trecut pe lângă ei și, ceea ce așteptau să se întâmple, deja s-a întâmplat fără ei. Astfel, recomandarea mea pentru voi, oameni frumoși, este: Încă mai este timp pentru toți să aleagă să trăiască în prezent!”, conchide psihologul.

În opinia psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atât dogmele cât și ideile preconcepute se manifestă pentru psihicul uman ca niște închisori conceptuale limitative. Totodată, specialistul este de părere că nimic nu a provocat mai multă suferință ființei umane decât dogmele și ideile preconcepute după care s-a ghidat fără să se raporteze și la adevărul celuilalt, deoarece, astfel de idei înseamnă în substrat un mod de gândire de tipul: „eu am dreptate, tu nu ai și adevărul meu este singurul valabil”.

„Deși, în timp, atât dogmele, dar mai ales ideile preconcepute își dovedesc lipsa de bază logică și tangibilă și își arată în mod inevitabil falsitatea, oamenii au tendința să se cramponeze de acestea, uneori toată viața. Acest lucru se întâmplă deoarece, în mod paradoxal, oamenii își iubesc închisoarea, fiindcă aceasta le oferă sentimentul de siguranță al lucrului cunoscut, al zonei de confort, al lui „eu știu, deci am dreptate”. Mai pe scurt spus, le oferă iluzia că sunt în control asupra vieții lor. Realitatea este de fapt exact pe dos: abia atunci când ne atârnăm cu tot dinadinsul de „dreptatea noastră”, am pierdut cu adevărat controlul asupra abilităților noastre de a ne adapta, evolua, accesa mai multe perspective, deci mai multe soluții, de a eficientiza timpul și resursele ș.a.”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Mai mult decât atât, specialistul consideră că rezultatul concret al acestei atitudini este că oamenii nu obțin în viață ceea ce-și doresc. „Ghidatul acțiunilor după aceste reguli interne fixe, ne influențează modul în care ne gestionăm timpul, energia și resursele, abordăm relațiile, acționăm în profesie, acordăm atenție creșterii personale”, mai adaugă psihologul.

Cum ne țin în loc ideile preconcepute?
În general convingerile sau ideile preconcepute, care ne pot ține pe loc, sunt formulate în mintea noastră sub forma „cauză-efect”.
Iată câteva exemple:
1. „Ca să am viața pe care mi-o doresc, trebuie să am grijă să am totul în control”.
2. „Ce spun ceilalți nu este valabil, pentru că eu am dreptate”.
3. „Dacă nu fac lucrurile așa cum știu eu (a se citi: „așa cum am preluat de bun de la alții”), nu e bine!”
4. „Dacă cineva a făcut o anumită acțiune, înseamnă că … (nu există altă variantă decât cea în care cred eu)”
5. „Nu pot trăi fără … (persoană, ființă, obiect, context)”.

Restricțiile de mișcare menite să oprească răspândirea coronavirusului poate face ca violența domestică să fie mai frecventă, mai severă și chiar mai periculoasă.

„Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului, încercând să-l controleze și să-și impună puterea asupra sa în cadrul relației. Abuzul poate fi fizic, psiho-emoțional, sexual sau financiar. În majoritatea cazurilor, violența domestică este săvârșită de bărbați și experimentată de femei, însă sunt și cazuri inverse.”, spune psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Potrivit acesteia, cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică, care poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții. Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie).

Totodată, specialistul afirmă că și abuzul psiho-emoțional este la fel de des întâlnit, cu toate că este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație. „Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemănător al familiei de proveniență și consideră „normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința. Abuzul psiho-emoțional presupune:  înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exemplu, utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură astfel încât să nu poată căuta sau cere ajutor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare. Abuzul sexual presupune: forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei; i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul; viol în fața copiilor; viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil; interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii; degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Nu în ultimul rând, practica abuzului financiar este tot mai răspândită în societatea actuală. Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară.

„Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme. Este considerat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exemplu tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?

Specialistul este de părere că micuții din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în aceeași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional. Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de  frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie sau chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu (Covid-19)?

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.
Riscurile principale identificate de psihologul Laura Maria Cojocaru în perioada izolării la domiciliu pot fi:
1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și „calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrânge și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.
2. Ținerea la îndemână (astfel încât partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.
3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).
4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități – exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii – prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.
5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.

Aceasta este o cauza principală de stres pentru cetățeni care, în lipsa unei comunicări coerente din partea autorităților statului pot dezvolta stări de anxietate și atacuri de panică. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în stare de stres, organismul nostru direcționează cea mai mare parte din energie către organele și procesele fiziologice care se ocupă cu instinctul de supraviețuire (exemplu: suprarenalele, adrenalina, cortizolul, inima, circulația sângelui, respirația, oxigenarea, musculatura).

„Cu cât stăm mai mult în acest proces, cu atât avem mai puțină energie pentru organele, glandele și procesele fiziologice care se ocupă cu regenerarea celulară. Rezultatul este scăderea sistemului imunitar. Forfota mentală direcționată în acest mod, face ca energia necesară organismului pentru a se apăra de agenți periculoși pentru sănătatea noastră să fie consumată pentru apărarea împotriva unor iluzii. Stresul reprezintă o stare care ne cuprinde ființa pe toate planurile, mental, emoțional și fizic. De fapt stresul în sine nu este o „boală”, nu este ceva ce există în mod palpabil, ci presupune în sine reacția noastră mentală interpretativă la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, îngrijorările imaginare legate de ce s-ar putea întâmpla (în viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulăm mental, perfecționismul și nerăbdarea, ne pot produce în mod inutil o stare de panică bazată pe mai nimic”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

9 sfaturi pentru a ne păstra calmul în această perioadă
Totodată, specialistul ne oferă 9 sfaturi prin care ne putem păstra calmul în toate această perioadă de neliniște cauzată de fenomenul coronavirus:
1. Renunță la îngrijorări imaginare, pentru că țin de un viitor pe care nu-l cunoști!
2. Renunță la nemulțumiri mărunte și crește-ți recunoștința pentru ceea ce ai, știi și poți deja sau poți căuta, întreba și învăța.
3. Rămâi cu atenția pe ce este cu adevărat important: sănătatea, relaxarea, recunoștința, familia, iubirea.
4. Menține constant un stil de viață sănătos pentru a-ți susține sistemul imunitar (mod de gândire util/bazat pe prezent, realitate palpabilă, mișcare fizică, alimentație echilibrată, socializare de calitate, hobby-uri).
5. Redu consumul de carne – procesarea ei consumă mai mult din energia organismului decât procesarea vegetalelor, hormonii de stres eliminați de animalul ucis trec în corpul nostru, având ca rezultat creșterea necontrolată a stării de panică.
6. Respectă cu această ocazie viața altor ființe, respectă curățenia, mediul înconjurător și echilibrul natural.
7. Petrece mai mult timp cu familia, prietenii, cu tine însuți.
8. Citește, citește, citește!
9. Abordează constant (zilnic) orice metodă de relaxare ți se potrivește: mișcare fizică, cititul unei cărți, un film bun, un hobby, meditație, respirație, training mental, mindfulness, psihoterapie, NLP, tehnici energetice, yoga, timp de calitate cu persoane de la care ai ceva de învățat etc.

În acest an se remarcă pionierului acestei tehnici, Marian Chance. Psihiatrii din Washington D.C. au descoperit că pacienții lor prezentau o evidență îmbunătățire fizică și psihică, după ce urmau cursul de dans al lui Chance. Astfel, M. Chance a fost rugat să lucreze la spitalul St. Elizabeths, cu pacienții considerați prea agitați pentru a urmă o ședința obișnuită de terapie.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), această formă de terapie se bazează pe premisa că postura și mișcarea influențează starea psihică și modul în care funcționează o persoană din punct de vedere psihologic. Ca formă de terapie, mișcarea este o modalitate de exprimare de sine, de comunicare și de intervenție terapeutică destinată dezvoltării, integrării și vindecării personale.

Un concept nou

„Dans-terapia este fondată pe premisa conform căreia corpul și mintea se află într-o permanentă legătură. Folosirea mișcării în scop psihoterapeutic este un proces prin care individul își manifestă emoțiile, gândurile și starea de spirit. Terapia prin dans este la fel de indicată atât pentru individul în sine, pentru o autodescoperire și eliberare, cât și pentru relația de cuplu. Prin dans-terapie se pot preveni și rezolva o mulțime de probleme fizice, psihice sau emoționale. Dans-terapia eliberează conflictele din inconștient, conflicte care se manifestă corporal. Iar, tocmai aducerea conflictelor din inconștient în conștient e primul pas către vindecare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
În România, terapia prin dans reprezintă un concept relativ nou, bazat pe îmbinarea dintre consilierea psihologică și dans, terapia având drept scop conectarea cu sinele și eliberarea de tensiunile și blocajele înscrise în memoria corpului.

Cum ne ajută dansul să scăpăm de presiunile vieții?

Dansul este un sport plăcut pentru ambele sexe, aducând beneficii corpului cât și psihicului nostru, la absolut orice vârstă s-ar începe acest lucru. Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că beneficiile dansului sunt atât de ordin fizic, cât și psiho-emoționale.
Din punct de vedere fizice, terapia prin dans ajută astfel:

• previne și tratează anumite boli, fiind de ajutor în cazul diabetului zaharat, unele afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni musculare, articulare și osoase, obezitate, tulburări psihice etc.;
• ajută la întărirea oaselor și previne osteoporoză la femei;
• ajută la ameliorarea sau prevenția unor afecțiuni articulare sau musculare;
• arde caloriile și este „adjuvant” în reglarea glicemiei;
• ajută la o cunoaștere mai bună a corpului;
• ajută la încetinirea proceselor deimbatranire;
• „odihnește” în sensul de relaxare și energizează;
• ajută la digestie, prin stimularea musculaturii trunchiului și crearea unui joc de presiuni care se transmit organelor digestive;
• previne anemia prin stimularea creării unei cantități mai mari de sânge în organism;
• reprezintă un mod plăcut de a învață și exersa tehnici de respirație dar și de a efectua exerciții cardio;
• intensifica reflexele și agilitatea mentală.

De cealaltă parte, psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că dansul are și multiple beneficiil în ceea ce privește gestionarea eficientă a emoțiilor și a cognițiilor, și anume:

• îmbunătățește funcția cognitivă și memoria la orice vârstă;
• crește stima de sine;
• eliberează emoții negative precum: furie, teama, ura etc.;
• îmbunătățește comunicarea intrapersonală;
• reprezintă una dintre cele mai bune metode de combatere a stresului, prevenind astfel multiplele boli care au la baza stresul;
• reprezintă o terapie eficientă împotriva depresiei;
• previne afecțiunile psihiatrice.

Citește și:

15 lucruri pe care să le faci singură măcar o dată în viață

(VIDEO) De ce unii oameni, pur și simplu, nu pot dansa (sau nu vor?)

Puterea uluitoare a muzicii. Ajută în tratarea bolilor de inimă și dă naștere gândurilor pozitive

O schimbare radicală s-a produs atunci când, în 1980, biologul și adeptul yoga John Kabat-Zinn a elaborat un protocol de meditație pe care l-a numit „mindfulness” (fr. pleine conscience = conștientizare deplină). Acest protocol presupunea opt ședințe desfășurate pe parcursul a opt săptămâni, necesare însușirii progresive a tehnicilor de meditație.
„Această abordare a permis adaptarea la obiceiurile occidentale și, totodată, a permis pătrunderea meditației în mediul studiilor știițifice, demers soldat cu rezultate favorabile. Odată demonstrate științific beneficiile meditației, această a fost introdusă în sistemul medical, spitalicesc și al îngrijirii sănătății la scară largă. Odată obținută „garanția medicală”, a fost facilitată extinderea meditației și în domenii că cel educațional și cel organizațional”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Fericirea este o stare a creierului
Prin studiul persoanelor care afirmă că sunt fericite, s-a ajuns la concluzia că starea de fericire este produsă fizic în cortexul prefrontal stâng al creierului și este legată de neurotransmițătorii dopamina, oxitocina, endorfine, oxid nitric și serotonina.
1. Dopamina mediază transferul emoțiilor pozitive între cortexul prefrontal stâng și centrii emoționali din nucleus accumbens. Dopamina este în strânsă legătură cu sentimentul de fericire care apare la realizarea unui obiectiv, la reușită.
2. Oxitocina este produsă de hipotalamus, este secretată de glanda pituitară și este în legătură cu fericirea care apare atunci când suntem îndrăgostiți sau când ne alintăm copilul, animăluțul etc.
3. Endorfinele (morfina naturală) sunt stimulate de oxitocina și au legătură cu lipsa durerilor fizice și euforia simțită în urmă exercițiilor fizice sau când suntem entuziasmați de o persoană, de o idee sau de o situație.
4. Oxidul nitric este produs prin intermediul valvei situate în faringele nazal, motiv pentru care meditația și respirația nazale sunt foarte importante. Oxidul nitric are un efect de calmare ce determina la nivel celular o reacție în lanț, prin intermediul căreia vasele de sânge se relaxează și se dilată.
5. Serotonina este stimulată tot de oxitocină și este responsabilă de creșterea stării de spirit, creșterea încrederii, determinării și a unei mai mari doze de autoacceptare.

Plăcerea senzorială și plăcerea imaginară
Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că există 2 aspecte ale stării de fericire, implicit ale stării de plăcere, și anume: (1) plăcerea senzorială, adică plăcerea produsă de experiență propriu-zisă și (2) plăcerea anticipativă sau imaginară, care este legată de anticiparea unui eveniment viitor care este producător de plăcere sau pur și simplu imaginarea unui moment de plăcere, de exemplu: o relaxare pe plajă, o baie în mare, o îmbrățișare, o plimbare pe cărări de munte, etc.
„Neurotransmițătorii mai sus amintiți se declanșează la fel în ambele situații. În momentele din viață în care zicem că suntem stresați, de fapt se activează o altă parte a hipotalamusului, cea care se ocupă cu autoapărarea. Glandele suprarenale eliberează adrenalina (sau epinefrina) care declanșează reacția de tipul „luptă sau fugi”. Sistemul nervos simpatic este cel responsabil pentru generarea răspunsului. Oxitocina diminuează secreția de citocine, inhibă indirect secreția de ACTH (hormonul adrenocorticotrop) și inhibă amigdala de la care provine teama, neliniștea, grijile care declansează reacția de tipul „luptă sau fugi”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Efectul reacțiilor de tipul „luptă sau fugi” este scăderea sistemului imunitar
Totodată, specialistul afirmă că stările de fericire, mulțumire, împăcare, iertare, acceptare, plăcere, bucurie, relaxare, întăresc sistemul imunitar.
„Ce facem pentru a ne întări sitemul imunitar, pentru a ne aduce în ființă și viață noastră starea de sănătate și fericire? Simplu! Acționăm pe cele 2 căi care produc plăcerea: activități concrete și activități anticipativ/imaginative. Din activitățiile concrete fac parte: socializarea cu persoane pozitive și de la care ai ceva de învățat, timp petrecut în natură, mișcare fizică, activități recreative (film, teatru, citit, hobby-uri, excursii, concedii, etc.), o alimentație echilibrată, timp de odihnă echilibrat, relații sănătoase, viață intimă împlinită, restructurarea modului de gândire și raportare la evenimentele vieții.

Din activitățiile anticipative/imaginative fac parte: tehnici de meditație, accesarea unor tranșe de hipnoză și autohipnoză, tehnici de relaxare, tehnici de respirație. Acest tip de activității au ca rol activarea frecvenței alfa a creierului când undele creierului încetinesc, ajungând la un ritm ce poate fi văzut pe EEG că un model ca o freză cu dinţii regulaţi, cu frecvența de 8-12 Hz. În starea alfa se activează sistemul nervos parasimpatic, se reduce secreția de cortizol, se reduc pulsul cardiac, rata respirației și rata metabolică, se intensifică fluxul de sânge către creier, crește activitatea din creierul prefrontal stâng (activ la persoanele fericite), este întărit sistemul imunitar”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
În concluzie, afirmă specialistul, activarea stării alfa reduce durerea, anxietatea, depresia, favorizează funcția cognitivă, memoria, concentrarea, organizarea, reduce tensiunea sanguină, ajută la menținerea longevității și tinereții, diminuează dependențele (înlocuind substanțele din exterior – care produc de moment o stare de bine – cu substanțele fizice, declanșate natural), contribuie la o greutate adecvată și îmbunătățește calitatea vieții.

Citește și:

Cum sabotăm fericirea noastră și a celor din jur? Opinia psihologului

Cuvintele utilizate ne influențează ADN-ul. Explicațiile psihologului

3 bariere către adevăratele noastre pasiuni

Cu toate acestea, cercetatorii ruși, biofizicieni, biologi și geneticieni, au început alături de lingviști cercetări menite să descopere ce rol joacă de fapt cea mai mare parte din adenomul uman. Astfel, Grazyna Fosar si Franz Bludorf au reușit să arate ca ADN-ul poate fi influențat și re-programat prin utilizarea cuvintelor și a anumitor frecvențe. Conform acestora, ADN-ul uman are două mari „responsabilități”: (1) alcătuirea corpului nostru și (2) depozit de informatii și cale de comunicare (ca un fel de internet).
Lingvistii ruși au studiat și comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formează fraze și propoziții), semantice (studiul înțelesurilor într-un anumit limbaj) și cele gramaticale de bază folosite în toate limbajele umane. Astfel, ei au descoperit că moleculele alcaline din ADN, întregul cod genetic și îndeosebi procentul de 90%, respectă regulile gramaticale obișnuite, aceleași folosite în toate limbile umane.

Genetica vibrațională

Totodată, biofizicianul și biologul rus Piotr Gariaev au explorat împreună cu colegii săi comportamentul vibrațional al ADN-ului, respectiv efectul anumitor frecvențe asupra acestuia. Ei au reușit să moduleze anumite modele vibratorii pe o rază laser cu care au influențat ADN-ul și informația genetică.
Descoperirea lor duce către ideea funcționării cromozomilor vii ca niște computere holografice folosind radiație laser generată endogen chiar în interiorul ADN-ului. Concluzia este că, atâta timp cât structura ADN-ului este aceeași cu cea a limbajului uman, cuvintele și propozitiile utilizate pot influența ADN-ul în mod direct, nefiind nevoie de nicio decodificare.
Grupul de cercetători al lui Gariaev, utilizând dispozitive care permit influențarea metabolismului celular prin frecvențe radio și luminoase corespunzătoare, menite să repare anumite deficiențe genetice, a reușit să demonstreze că, prin această metodă, pot fi reparați cromozomii afectați de razele X.
Ei au reușit să „captureze” modele informaționale dintr-un ADN și să le transmită altuia, re-programând astfel celulele pentru un alt genom (de exp. au transformat embrioni de broască în embrioni de salamandră doar prin transmiterea modelului informațional corespunzător) fără nici un efect secundar de tipul celor întâlnite în practicile clasice.
Putem spune că au fost asftel puse bazele geneticii vibraționale, cu un evident potențial în formarea organismelor în comparație cu procesele biochimice ale secvențelor alcaline din ADN (cei 10%).
Aceeași cercetători au descoperit că ADN-ul uman creează tipare morfologice în vid, producând așa-numitele „găuri de vierme” magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor „poduri” Einstein-Rosen care fac legătura între două puncte foarte îndepărtate, reprezentând un fel de scurtătură.
Prin aceste „tunele” informația poate fi transmisă în afara legilor spațiului și timpului. ADN-ul funcționează ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil să recepționeze mai multe posturi diferite și atrage astfel informații din macrocosmos transmițându-le conștiinței noastre, în funcție de frecvența emisă. Natura folosește de milioane de ani acest fel de hipercomunicație de care omul modern este conștient parțial și o numește intuiție.
Dacă sunt utilizate frecventele corespunzătoare, ADN-ul viu din țesuturi reacționează prompt la unde radio și la raze laser modulate prin cuvinte și propoziții. Acest fenomen explică știintific cum diferite intervenții care-și propun programarea mentală ca: afirmațiile pozitive, antrenamentul autogen, hipnoza și neuro-programarea lingvistică, pot avea efecte importate asupra stării de bine, sănătății și succesului omului.

Se poate „manipula” ADN-ul nostru?
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), aceste descoperiri uluitoare despre ADN-ul uman, care sunt influențate de cuvintele noastre, contribuie major la dezvoltarea viitoarelor generații. În primul rând sunt de reținut 3 mari aspecte la care să ne raportăm:
1. Aceste cercetări au demonstrat și explicat științific cum corpul uman este programabil prin limbaj, respectiv prin intemediul tipului de gânduri/convingeri și sentimente care decurg din acestea.
2. Deși experimentele au fost făcute cu aparatură specifică, totuși, omul nu are neapărată nevoie de un dispozitiv pentru a-și reprograma ADN-ul deoarece el poate să lucreze și conștient asupra proceselor interioare pentru a obține o anumită stare de sănătate și de succes.
3. Procesul de hipercomunicație este extrem de eficient atunci când accesăm o stare de relaxare profundă.

Epuizarea obstrucționează procesul de hipercomunicație
„Starea de îngrijorare, un mental hiperactiv, perfecționismul, negativismul, munca excesivă care duce la epuizare etc. obstrucționează acest procesul de hipercomunicație și informațiile primite sunt distorsionate și, de cele mai multe ori, inutile. În concluzie, ceea ce este bine să facem se poate rezuma la:  relaxare și timp de calitate pentru a „curăța” canalul hipercomunicației, dezvoltarea încrederii în sine și în viață, dezvoltarea capacitățiilor de adaptare, fexibilitate, acceptare, iertare, iubire, ascultarea mesajelor corpului pentru a înțelege în mod specific care este nevoia de redefinire a „programului” interior, modificarea convingerilor limitative prin programare mentală și dezvoltarea unui tip de comportament/acțiune care să susțină constant programele mentale noi”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Citește și:

3 bariere către adevăratele noastre pasiuni

Relațiile toxice și teama de singurătate. Opinia psihologului

Diferența între a vorbi și a asculta. Explicațiile psihologului

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), niciuna dintre aceste extreme nu ne aduce beneficia, ci întotdeauna echilibrul este cel mai bun răspuns la această dilemă. Totodată specialistul afirmă că există 3 principii de bază atunci când dorim să oferim întreaga atenție persoanei din fața noastră atunci când dorește să ne comunice un lucru și, de cealaltă parte, atunci când dorim să ne exprimăm gândurile și sentimentele.
1. Dacă mai mult vorbești tu, vorbești din ceea ce știi deja. „Ceea ce știi deja te duce repetitiv în ceea ce trăiești, cu rezultatele de acum. => Dacă îți dorești o schimbare în bine sau în și mai bine, propune-ti pentru început să asculți mai mult decât să vorbești (alege persoane de la care ai ceva de învățat!), pentru a afla noi informații, perspective, strategii, pentru a-ti șlefui resursele interioare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. Continuă să asculți în timp ce aplici ceea ce ai primit că informație, unelte, ghidaj. „Ceea ce asculți este menit acum să verifice și valideze ce, cum și cât ai înțeles în beneficiul tău și calitatea rezultatelor obținute pentru a face modificările necesare și/sau pentru a completă informația”, afirmă specialistul.
3. După ce ai acumulat informații și ai exersat suficient cât să începi să vezi rezultate, acum este timpul că tu să vorbești mai mult: despre rezultate, despre starea ta de împlinire interioară, despre cum îți menții tonusul și motivația, despre cum te-ai împrietenit cu timpul tău, cu organizarea, cu noile convingeri și strategii.

Motivele pentru care oamenii își doresc schimbarea atitudinii conversaționale

1. Pentru a conștientiza pașii făcuți către transformarea lor, aspect ce îi ajută să-și mențină motivația, energia și încrederea în sine, în metoda și în obiectivul lor.
2. Pentru că, împărtășind, dăruind și învățând și pe alții, vor pune semințele pentru un bine care se va întoarce la ei cel puțin dublu, întărindu-le credințele și accelerând procesul de autocunoaștere și de dezvoltare personală.

Citește și:

5 metode să dăruiești și să te dăruiești de Sărbători. Ce spune psihologul

7 idei practice pentru a controla și a combate frica

Frica ne afectează corpul și ne ține departe de succes. Explicațiile psihologului