Totuși, în această perioadă am lucrat într-un alt loc pe care l-am considerat toxic. Trecând prin diverse etape ale vieții, am simțit ruptura foarte profund.

Jobul tău vs. carieră

Cariera și jobul sunt două chestiuni total diferite. Este posibil să-ți găsești un țel în cadrul carierei. Dar, găsirea acestuia poate să apară și la un job, la o companie potrivită cu oameni care-ți plac. Poți să-ți adori cariera, dar să nu-ți placă jobul, mai ales dacă este la un loc de muncă toxic.

Identifică ce înseamnă „toxic”

Erau două scenarii când m-am aflat într-un mediu de lucru care era pur și simplu toxic. În ambele cazuri, problema nu avea legătură cu jobul actual, ci cu oamenii și cu orientarea companiei în care lucram.

Identificarea modului în care arată un loc de muncă toxic poate fi nuanțată. Am lucrat în organizații unde mulți oameni s-au plâns de ideile toxice. Și totuși, ezitau să facă ceva în legătură cu asta. Unii dintre ei lucrau în companie de ani de zile, dar eu după numai câteva luni, am decis că nu este locul potrivit pentru mine.

Iată câteva semne ale unui mediu de lucru toxic:

• Un manager care este abuziv verbal și emoțional
• Așteptările de a lucra peste program fără remunerație și fără fi conștient că asta îți poate afecta sănătatea și starea de bine
• Lipsa susținerii, a ideilor organizatorice sau a resurselor adecvate
• Colegi care te vorbesc pe la spate și te sabotează
• Idei furate, competiție între angajași și lipsa muncii în echipă

Te blochezi

Una dintre cele mai mari provocări cu care m-am confruntat a fost să nu mă pierd cu firea în fața unor astfel de situații. Dacă te regăsești în orice fel de scenariu toxic, inclusiv la muncă, asta poate duce la o situație în care mulți ne blocăm: „nu sunt suficient de bun.”

Mie mi s-a întâmplat, mai ales când, la un an după prima experiență toxică la un loc de muncă, m-a regăsit într-un mediu de lucru asemănător. A devenit și mai dificil să-mi mențin ideea că, nu numai că era ceea ce voiam să fac, dar ci și ceea ce trebuia să fac. Am început să simt toxicitatea pe care o întâlneam se datora eșecurilor mele.

Să mă aleg pe mine

Evadarea din ambele medii de lucru a implicat multe nopți de nesomn, multe lacrimi și multe gânduri. În cele din urmp, nu a rămas decât o singură soluție. Trebuia să plec. Orice începe să-ți ia bucuria și respectul de sine nu are ce căuta în viața ta.

Eram norocoasă că mă aflam într-o situație financiară stabilă, cu o carieră productivă ca freelancer și cu un partener care mă susținea. Eliminând toxicitatea din viața mea mi-am făcut timo și am devenit capabilă emoțional să mă concetrez să găsesc ceva care mi se potrivea.

Ori de câte ori hotăram să închis o ușă acolo unde nu era locul, am primit în schimb ceva care mă ajuta în moduri în care nu m-aș fi gândit sau pe care nu le-aș fi remarcat.

Să închid ușa în spatele meu m-a învățat asta: Întotdeauna există o altă oportunitate care te cheamă. Doar trebuie să fii curajos.

Un text de Julia Chelaru

Teama pentru mama mea și persoana pe care o iubesc care erau departe. Teama de a fi la distanță. Teama de pierderea locului de muncă. Teama de necunoscut și teama de ceea ce se știa deja.

După câteva zile de informare din diverse surse și multă neliniște și lacrimi, a venit și limpezimea minții. M-am calmat și am încercat să evaluez situația rațional. Trăind într-o altă țară, departe de famile, persoana iubită, prieteni , practic sunt tot într-un fel de izolare. Așa că, aflată deja într-o situație de izolare, coronavirusul nu a făcut altceva decât să sporească această îndepărtare chiar și de zece ori.

Care erau temerile mele? Cu alte cuvinte, ce probleme mă afectau direct și ce puteam face să le repar? Ca româncă aflată în Olanda de peste 6 luni, trebuia să știu dacă situația va escalada, voi putea să mă întorc în țară fără a-i pune pe ceilalți și pe mine în pericol? Această variantă s-a dovedit destul de rapid o idee proastă. Am vorbit în permanență cu cei de acasă și am aflat că nici acolo situația nu era bună. Ba poate din contră.

Companiile aviatice încă operau curse între  Amsterdam și București dar am decis că nu revin în țară. Pe lângă faptul că aș fi intrat în izolare sau carantină 14 zile, i-aș fi pus pe toți în pericol. Deci această variantă a căzut din start.

Apoi, am început să-mi fac griji în legătură cu locul de muncă. Lucrez la un atelier de reparat și refăcut motociclete și biciclete în Rotterdam. Pictez și fac design pentru motociclete. Lucrez acolo din octombrie, împreună cu un român și doi olandezi. Mereu am avut de lucru. Dar ca multe alte domenii, și acesta a fost afectat. Clienții au fost din ce în ce mai puțin, iar activitatea atelierului s-a redus la jumătate. Așa am și lucrat. Practic jumătate din lună. În consecință și salariul s-a redus la jumătate. Au apărut neliniștile. Oare voi mai putea sta? Voi putea să-mi plătesc chiria în continuare? Atelierul va reveni la capacitatea maximă? Și când? La unele întrebări am primit răspuns foarte repede.

Chiriile în Olanda, și mai ales în orașele mari, nu sunt mici deloc. Ba din contră. Numai că aici, imediat ce au fost luate măsuri de restricție, proprietarii de la care am închiriat un mic apartament mi-au spus că dacă nu îmi permit să plătesc chiria mă pot amâna, prin contract, trei luni de zile. Iar statul a apărut cu oferte de împrumut, tot pentru trei luni, pentru plata chiriilor de către cei care au rămas fără joburi sau sunt afectați de pandemie. Am ales să plătesc chiria pentru că, fîcând niște calcule, am ajuns la concluzia că îmi pot permite să o plătesc și să trăiesc cumva decent și din jumătate de salariu.

Cu cei de acasă am ținut legătura în permanență. Am aflat pe rând de încetarea zborurilor către anumite destinații (inclusiv Olanda), de restricții, izolare, frici și neliniști cu care mă confruntam și eu aici.

Nu am vrut să mă las pradă lor. Și am încercat să le insuflu aceeași stare și celor de acasă. Am știut că dacă lucrez, dacă fac lucruri pot trece mai ușor peste această perioadă de incertitudine și de dor care durea al naiii de tare. Am început să fac sport acasă (și în Olanda sălile de sport au fost printre primele care s-au închis), să alerg (în comparație cu România, aici parcurile au rămas deschise), să pictez, să fac schițe, să mă plimb cu bicileta ori motocicleta, să fac poze, să le prelucrez și să învăț lucruri noi înscriindu-mă la diverse cursuri online care făceau parte din sfera mea de interes.

Toate acestea combinate mi-au trimis departe starea de anxietate și mi-au distras atenția de la ceea ce ar fi putut să mă îngrijoreze la orice pas. Eram convinsă că dacă suntem sănătoși, mentalul este puternic și nu clacăm, vom trece peste perioada asta chiar dacă eram departe unii de alții

Am auzit și citit de multe ori asta: „suntem în asta împreună și vom trece peste împreună”. Fiind singură, departe de persoanele pe care le iubesc, le-am spus-o chiar și de câteve ori pe zi, ori de câte ori vorbeam. Anxietatea și starea mea proastă erau ale mele. Nu trebuia să le vărs dincolo. Peste granițe deja existente ori invizibile. Toată treaba asta era un test de supraviețuire pentru mine. Trebuia să supraviețuiesc acestei perioade, mai ales din punct de vedere mental. Să nu-mi pierd echilibrul, forța, și mintea. Îmi luam energia și speranța din fiecare „te iubesc”, „o să reușim”, „de-abia aștept să te țin în brațe”, „ești puternică”, „când se va termina totul, lumea va fi a noastră, și vom alerga și zâmbi iar la soare”.

În energia și speranța asta cred eu, pentru că mi-a fost hrană pentru suflet. M-au ajutat să în perioada asta să merg mai departe. Au fost sistemul meu de sprijin și de putere. Sunt o fire independentă și puternică. Am fost stâlp de suținere mereu. Am zis deseori: Eu nu cad pentru că sunt susținerea celorlalți. Dacă eu cad, ceilalți ce fac? Situația asta mi-a demonstrat că nu e așa: trebuie să-mi recunosc și să accept momentele de slăbiciune. Pentru că de fapt asta mă face mai puternică, să pot să le recunosc și apoi să găsesc planul pentru a trece peste, pentru a merge mai departe. Asta nu a fost o luptă pe care să o pot duce singură. Împreună cu cei de acasă am reușit.

Un text de Sia Munteanu

Regulile care trebuie respectate atunci când mergi la un interviu pentru un job variază în funcție de tipul de job, domeniu, „personalitatea” companiei și funcție, așa că ar fi bine să te informezi înainte pentru a-ți da seama ce ce dress code impune respectiva companie. Dacă este un mediu în care se poate purta o ținută casual, s-ar putea ca apariția într-un costum să-ți afecteze șansele de a obține un job. La fel se poate întâmpla și în cazul în care te îmbraci prea casual, dacă este un loc de muncă mai formal.

Hainele pe care le îmbraci ar trebui să te facă să arăți bine din punct de vedere profesional, ordonată și încrezătoare. Indiferent de hainele pe care le porți , acestea trebuie să fie curate, călcate, fără cute, pete, scame sau păr de animale.

În timp ce unele reguli referitoare la îmbrăcat pot fi flexibile, există două lucruri  pe care nu ar trebui să le faci atunci când te duci la un interviu.

Evită să te dai cu mult parfum sau cu un parfum foarte tare.

Dacă parfumul cu care te-ai dat este prea tare, există șanse ca managerul firmei unde ai vrea să te angajezi să scurteze interviul, indiferent cât de calificat ești pentru acel job. Și chiar dacă nu o fac, s-ar putea ca asta să-i distragă și să fie subiectivi. Îți dorești ca directorul companiei sau firmei să-ți amintească de tine, nu de parfumul tău.

Pentru un interviu de angajare, este bine să sari peste parfum și să te limitezi la un deodorant.

Nu purtați haine care nu se potrivesc cu încălțările

Nu trebuie să apari într-un costum din trei piese și o pereche de pantofi italienești din piele care se potrivesc cu ținuta. Dar trebuie să porți haine care să se potrivească cu încălțămintea. Să porți haine care sunt prea largi ori prea strâmte te va face să arăți neprofesional și nepregătit. În privința încălțămintei, nu se mai recomandă ca femeile să poarte tocuri, iar bărbații pantofi lăcuiți, dar evită să porți sandale sau teniși.

Să ai o ținută office nu înseamnă să dai faliment. Dacă îți propui să ai o ținută îngrijită, office, poți căuta magazinele care au reduceri la produsele lor de calitate. Este nevoie de timp ca să umbli prin diverse magazine și să alcătuiești ținuta, dar timpul alocat merită efortul.

Înainte de a te îmbrăca pentru interviu, probează întreaga ținută acasă, inclusiv încălțămintea și accesoriile pe care le vei purta. Așază-te și ridică-te pentru a te asigura că nu se șifonează cât stai jos sau fusta nu se ridică prea mult. Dacă ai pantofi noi, mergi cu ei mai mult prin casă pentru a se mai lăsa și a nu-ți face rană sau bătătură chiar în ziua interviului. Indiferent de hainele pe care le alegi să le porți, este important să te simți confortabil în ele.

Citește și:

(FOTO/VIDEO) Anna Wintour ne spune cum nu ar trebui să ne îmbrăcăm la un interviu

(FOTO) Cămașa albă – mereu la modă. Cum să o potrivești la diferite ținute

Ce poate spune ținuta vestimentară despre noi

5 sfaturi pentru a trece cu bine printr-o criză personală

Există câteva criterii de care trebuie să ții cont și care sunt esențiale atunci când vrei să faci o schimbare în viața profesională.

Cântărește riscurile

Să optezi pentru o nouă carieră la 30 de ani este riscant, și asta pentru că, la vârsta asta e foarte posibil să-ți fi crescut și responsabilitățile. Poate că ai chirie sau rate de plătit. Poate ai copii mici. Așa că, evaluează riscurile și fii realistă, pentru că o schimbare de carieră poate implica dificultăți financiare la început. Adică ai putea avea un salariu mai mic, pentru început.

Evaluează îndemânarea

La 30 de ani, îndemânarea și experiența sunt sigur de partea ta. Așa că pune în valoare toate astea pentru un job nou. Când faci CV-ul nu uita să enumeri toate abilitățile, toate calificările și diplomele și, evident, toată experiența. Asta va cântări foarte mult în defavoarea celor fără experiență.

Concentrează-te pe acele tipuri de îndemânare de care poți profita

Adică există foarte mari șanse să poți profita de îndemânarea, abilitatea sau calificarea pe care le-ai avut înainte la noul job. Cum ar fi comunicarea, lucrul în echipă sau chiar chestiuni vocaționale.

Asigură-ți un venit suficient

Este o nebunie să-ți schimbi cariera, jobul fără a-ți asigura venitul de care ai nevoie. S-ar putea ca până îți găsești un job nou și până la primul salariu să trăiești din economii. De altfel, e bine să cauți un job nou cât ești la cel actual, deși nu este întotdeauna posibil. S-ar putea săfie nevoie să demisionezi pentru a căuta acel job care ți se potrivește. Așa că pune deoparte niște bani pentru această eventualitate.

Fii înțeleaptă în alegerea noii cariere

E foarte posibil să vrei să-ți transformi hobbyul în carieră. Dar asta s-ar putea să nu-ți aducă suficienși bani ca să te întreții sau ca să ai o viață confortabilă. Așa că, în loc să-ți urmărești pasiune în mod orbește, găsește o slujbă care să se potriviească cu abilitățile tale și pentru care ai potențial.

Nu renunța la „întrebat în stânga și-n dreapta“

În vremuri ca acestea, să întrebi prietenii și foști colegi despre un job disponibil s-ar putea să te salveze. Dacă cunoști oamenii potriviți este mult mai simplu, nu numai pentru a găsi un job care să ți se potrivească, dar chiar și să te angajezi. Vei afla de locuri de muncă disponibile pe care nu le găsești pe net, care nu sunt promovate online și ai putea ajunge pe acele posturi.

Lucrează la o strategie

Deși s-ar putea să-ți uimești angajatorului cu pasiunea și entuziasmul tău, ai nevoie de o strategie puternică.

Folosește background-ul în avantajul tău

Nu ascunde angajatorului trecutul tău profesional. Trebuie să fii mândră de el și îți poate da o perspectivă proaspătă asupra noului tău rol, iar șeful tău va fi bucuros să-l poată folosi. S-ar putea chiar să te ajute să te diferențiezi de ceilalți.

Alege un job de care să te bucuri

Deși alegerea unui job care are legătură cu pasiunile tale s-ar putea să fie riscantă, asta nu înseamnă că trebuie să ignori total dorința inimii tale. La 30 de ani ești suficient de matură și înțeleaptă ca să știi ce ar trebui să funcționeze pentru tine. În această etapă a vieții tale, cu siguranță nu vrei să te blochezi într-un job care te face nefericită. Mai bine optezi pentru cea care-ți umple inima de bucurie.

Citește și: