De asemenea, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză este de părere că oamenii au o capacitate imensă de a învăța și de a-și antrena creierul pentru schimbare, transformare, adaptare și dezvoltare personală. „În mod evident, fiecare persoană vine în această lume cu o înzestrare genetică unică, cu temperamente și atitudini diferite, dar ceea ce le determină calitatea vieții este experiența, practica și strădania. De asemenea, este deja notoriu principiul conform căruia părerea pe care o ai despre tine îți influențează direct viața, iar în funcție de aceasta, devii sau nu așa cum îți dorești ori te dedici sau nu lucrurilor pe care le prețuiești. Convingerea că abilitățile tale sunt bătute în cuie – mentalitatea fixă sau rigidă – te face dornic să ți le demonstrezi în permanență. Dacă inteligența, personalitatea și moralitatea ta sunt predeterminate, atunci nu-ți rămâne decât să le dovedești din plin”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Eugen Popa: Cei care au o mentalitate fixă însă, pot să creadă și că inteligența nu poate fi îmbunătățită sau că „o ai sau nu” când vine vorba de abilități și talente.
În anumite cazuri, întâlnim acele persoane care indiferent de situație – în carieră, în relații, în prietenie – se simt presate să-și confirme abilitățile, talentele, inteligența. Sunt cei care se tem că vor da greș, că ar putea să pară proști, care nu încep activități dacă nu sunt siguri că pot câștiga.
„Și acum ar putea să apară întrebarea… și ce este rău în asta? Ce este rău în a avea o mentalitate fixă? Oamenii care au o mentalitate fixă sunt mai puternic afectați de frica de eșec. Dacă tu crezi că abilitatea este fixă, orice nereușită spune că ești incompetent și nu poți face nimic în legătură cu asta. Frica de eșec și de ratare te va ține în loc și îți va determina aproape toate alegerile pe care le vei face în viață”, spune specialistul.

În opoziție, mentalitatea de creștere este credința că te poți dezvolta prin experiență, prin efort și învățare. Orice abilitate poate fi dezvoltată, inclusiv inteligența. Conform acestei mentalități, poți să te naști cu talent, dar dacă nu îl cultivi nu vei ajunge la performanțe superioare.
„Cei cu o mentalitate de creștere lucrează continuu pentru a-și îmbunătăți abilitățile, ducând la o creștere mai mare și, în final, la succes. Pasiunea pentru a te autodepăși și a crește, chiar atunci când lucrurile nu merg bine (sau mai ales atunci), este semnul caracteristic al creșterii. Aceasta este mentalitatea care le permite oamenilor să prospere în unele dintre cele mai provocatoare perioade din viața lor. O mentalitate de creștere este „încrederea că abilitățile și înțelegerea pot fi dezvoltate”. Cei care au o mentalitate de creștere cred că pot deveni mai deștepți, mai inteligenți și mai talentați prin depunerea de timp și efort. Dacă ai o mentalitate de creștere, consideri că talentele tale pot fi dezvoltate prin muncă, efort, învățare și feedback. Crezi că poți fi bun în orice, deoarece abilitățile tale se datorează în totalitate acțiunilor și eforturilor tale. Cu o mentalitate de creștere, crezi că este necesar efortul de a crește și stăpâni noi abilități. Cu cât depui mai mult efort, cu atât îți dezvolți mai mult abilitățile”, explică Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Totodată, specialistul este de părere că, atunci când întâmpini probleme pe parcurs, le vezi ca pe un ajutor în procesul de învățare. Pentru oameni, greșelile sunt o parte neesențială a procesului de învățare și ne demonstrează efortul depus. Considerăm că eșecurile sunt neajunsuri temporare, și de aceea perseverăm continuu depășind astfel aceste momente de încetinire, nu de oprire. Cu o mentalitate de creștere, primim feedback de la alții, deoarece ne ajută să ne îmbunătățim abilitățile. Nu o percepem drept critică personală, ci ratifică abilitățile noastre actuale.

Avea numai 16 ani atunci când s-a întâmplat accidentul. Cu zâmbetul pe buze însă, Monalisa a depășit toate traumele dovedind că este o femeie foarte puternică. Acum este un exemplu pentru noi toți și încearcă să schimbe mentalități și să ajute persoanele cu dizabilități să fie reintegrate în societate

Monalisa locuiește în Italia, are propria ei afacere în domeniul imobiliar, este mama unui băiat. Luptă pentru drepturile oamenilor care-și duc viața într-un scaun cu rotile, fiind voluntar la cel mai mare centru de medical de reabilitare din Italia, și revine frecvent în România pentru a atrage atenția asupra greutăților cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale din țara noastră.

În urma unuli astfel de accident oamenii reacționează diferit: sunt oameni care rămân prizonieri în scaunul cu rotile sau oameni care aleg să se adapteze și să-și ducă viața mai departe, normal, redescoperindu-se și apreciind viața mult mai mult decât au făcut-o până atunci sau decât o fac oamenii care nu au probleme de sănătate. „Eu am avut familia aproape care m-a ajutat foarte. Imediat după am început să lucrez foarte mult, implicându-mă în multe activități și proiecte. Erau proiecte fie pentru prevenirea accidentelor rutiere fie pentru reintegrarea în societate a persoanelor cu dizabilități. Și atunci mi-am revenit și eu. Nu am avut timp să-mi plâng de milă, nici nu sunt genul pentru că sunt un om pozitiv, care nu și-a pierdut niciodată zâmbetul. Mă uitam de curînd la niște poze de acum 13 ani, destul de repede după accident. Eram o copilă și nu știam ce o să mă aștepte și aveam și atunci zâmbetul pe buze. “, a declarat Monalisa într-un interviu pentru Antena3.

„Suntem niște foarte activi, diferă doar modul prin care ne deplasăm“

Accidentul a avut loc în Italia, în urmă cu 13 ani. Monalisa Munteanu mergea des în Italia, pentru că aproape toată familia ei se mutase acolo. Acum trăiește în Italia, și vine foarte des în România. „Diferența între cele două țări este mare. Și când spun asta mă refer în primul rând la mentalitate. Persoanele cu dizabilități nu sunt privite pe stradă cu compasiune, așa cum pățesc în România. Aici mi se întâmplă deseori să mi se spună: „Săraca de ea!“ sau „E tânără și frumoasă, dar păcat de ea!“ Asta nu este OK. La ultimele proiecte la care am lucrat am încercat să transmit mesajul că faptul că ne mișcăm pe patru roți nu schimbă absolut nimic. Suntem niște foarte activi, diferă doar modul prin care ne deplasăm. Aș vrea ca acest mesaj să ajungă la oameni, să nu ne mai privească precum niște persoane neajutorate, și care gata, viața noastră s-a terminat. Acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem. “

Monalisa Munteanu este mama unui băiețel pe care l-a născut atunci când se afla deja în scaunul cu rotile. Era foarte tânără, avea 21 de ani. „Și eu și tatăl lui Ianis ni l-am dorit foarte mult. Și nu am avut nicio clipă teama că nu aș putea să-i ofer totul din cauză că sunt în scaunul cu rotile. Și așa a și fost. Ianis are o copilărie normală și fericită și nu simte nicio clipă problema mea sau limite de vreun fel. Adică facem absolut totul. Și atunci totul este o normalitate. Spune deseori că este norocos să aibă o mamă ca mine pentru că atunci când ne plimbăm mai obosește și se urcă în brațe la mine și gata. Privește foarte mult partea bună a lucrurilor. “

„Aș vrea să nu avem bariere de niciun fel“

„Atelierul cu vise“, al cărei ambasador onorific este, reprezintă un proiect prin care se încearcă reintegrarea persoanelor cu dizabilități în sport și alte activități. „Particip la toate proiectele de acest fel pentru că vreau să mă întorc în țară cu drag, vreau ca Ianis să-și cunoască rădăcinile și să învețe foarte limba română și să ne simțim bine. Adică să nu avem bariere de niciun fel. Pentru că dacă eu am barierele, atunci le are și el. Lucruri de genul acesta aș vrea să evit. De aceea, în momentul de față mă aflu acolo , vin aici încercând să schimb ceva câtuși de puțin.

Părerea mea este că ar trebui educarea, informarea încă de la copii. Din toate punctele de vedere. Educația de la vârste fragede înseamnă ca un copil să nu creadă că o persoană în scaun rulant nu are nimic, nu te mușcă. Să aibă curajul să se apropie, să privească precum o normalitate. Dacă de mici copii învață lucrul acesta, ajungând adolescenți sau adulți sar altfel să dea o mână de ajutor când văd pe cineva la nevoie. Sau, dacă au o mică afacere, să pună o mică rampă, că nu e mare lucru. Astfel, de la micile lucruri se poate ajunge la cele mari. Am văzut multe diferența în Italia încă din faza critică în care am fost imediat după un grav accident rutier și poate că aș avea multe sfaturi de dat aici. Dar important este să vrem. Dacă punem mână de la mână reușim să facem un mic pas“, a conchis Monalisa Munteanu.

sursa foto: Facebook

Citește și: