Am avut episoade în care am fost vegetariană și apoi am renunțat. Și asta de când eram o adolescentă și îmi păsa profund de planetă. Reciclez cu foarte mare grijă, folosesc sticle de apă refolosibile, semnez petiții împotriva dezastrului ecologic și particip la proteste împotriva distrugerii mediului. Cumpăr cosmetice care nu au fost testate pe animale. La orice cumpăr, aleg în funcție de aceste considerente.

Aproape toată viața m-am preocupat de problemele de mediu. Dar se pare că nu am fost suficient de preocupată încât să fac o schimbare uriașă a stilului de viață. Chiar și în prezent, veganismul presupune diverse incoveniente cum ar fi să trebuiască să verifici mereu ceea ce cumperi (unele produse pe care le consideri ok își pot schimba ingredientele), să crezi pe cuvânt oamenii care-ți prepară mâncarea, iar când ieși în oraș trebuie să verifici dacă respectivul restaurant are și variante vegane la meniu.

În consecință, cum am ajuns vegană? Totul a început atunci când l-am cunoscut pe iubitul prietenei mele, Octav. Eram la un grătar undeva pe la munte, iar eu și prietena mea, Sorana trebuia să așteptăm să mâncăm, pentru că Octav și prietenii lui trebuiau să gătească primii pentru că erau vegani. Nu erau agresivi în ceea ce privește alegerile noastre alimentare, iar noi nu dădeam ochii peste cap sau făceam glume pe seama lor. A fost o zi foarte frumoasă.

Când Sorana și Octav au anunțat că urmează să aibă un copil, ea mi-a spus că va deveni vegană, și că își vor crește copilul în stil vegan. Mă simt rușinată acum, dar eram foarte îngrijorată – toate cunoștințele mele despre veganism proveneau din niște articolașe superficiale de pe Internet. De unde îți iei calciul? Dar proteinele? Dar vitaminele? Nu este periculos? Sorana mi-a explicat foarte răbdătoare ce știa, și m-a îndrumat să caut informații singură.

Asta am și făcut; am căutat site-uri, am citit cățti, articole bine documentate, m-am uitat la filme documentare și mi-am umplut golurile pe care le aveam în acest domeniu. Ceea ce am aflat a început să se lipească de mine: am devenit din nou vegetariană. Nu puteam împăca ceea ce aflasem despre realitățile despre carne și industria lactatelor cu persoana care credeam că sunt. Am întrebat-o pe Sorana – pentru prima dată – de ce a decis să fie vegană. Nu era ca mine, un  apărător al planetei și drepturilor animalelor. De fapt, era cam ultima persoană la care m-aș fi așteptat să devină vegană. „Pentru că nu am nevoie să mănânc carne, ouă sau lactate”, mi-a spus. „Nu trebuie să moară sau să sufere animale pentru ca eu să trăiesc”.

Acela a fost momentul. Consumam carne și lactate admițând astfel că eram OK cu suferința și moartea animalelor pentru plăcerea/comoditatea/supraviețuirea mea. Dar puteam face altă alegere. Așa că am făcut-o.

Am devenit vegană acum doi ani. Bineînțeles, mă aflu într-o poziție unde să fiu vegană este simplu: fără alergii alimentare sau probleme de sănătate, am suficienți bani pentru a cumpăra ingredinte vegane și specialități pentru a face mâncărurile gustoase. Impactul pe care chestia asta l-a avut asupra mea a fost uriaș. Am văzut o îmbunătățire a stării mele de sănătate, în general – un beneficiu neașteptat; prietenii strânse cu prieteni vegani. Înainte să devin vegană, nu prea găteam, dar acum a devenit un hobby. Îmi place să experimentez și să descopăr moduri de „veganizare” a mâncării pe care o consumam de obicei.

Mai mutl decât atât, fiecare aspect al modului meu de viață a început să se schimbe pe măsură ce încercam mereu să micșorez suferința vietăților și să contribui la binele planetei. Am început să-mi fac propria loțiune de corp, spray-ul de curățat, detergentul de rufe și am renunțat astfel la plastic și chimicale. Am început să mă întreb de unde provin lucrurile pe care le cumpăr: cine le face? Cum au ajuns acolo? Cât au termen de valabilitate? Încerc să fiu un consumator mai bun, chiar dacă uneori asta este un inconvenient.

Mă bucur că am avut curajul de a adopta acest stil de viață. Sunt mândră de mine pentru că am luat-o pe această cale.

Un text de Mira Corăbieru

Am vorbit deseori despre cât de prețioasă este viața și despre cum niciodată nu știm când brusc ne putem afla în fața a numai câteva zile rămase pentru noi și cei pe care îi iubim.

Într-una din aceste conversații, i-am adresat mamei o întrebare simplă: Ce ar regreta cel mai mult dacp nu supraviețuiește bolii? Răspunsul pe care mi l-a dat mi-a schimbat viața și m-a inspirat să întreb același lucru alți membri ai familiei, prieteni și colegi.Am început să întreb oamenii ce ar regreta mai mult dacă s-ar afla în fața morții, și ceea ce am aflat m-a făcut să trăiesc altfel. Mai curajos.

Se pare că moartea însăși ne oferă cea mai clară hartă a modului în care să ne trăim viața – o viață în care muncim mai puțin, iubim mai mult și suntem noi înșine. Iată cele mai des întâlnite regrete ale oamenilor și cum ai putea evita tu să le ai.

„Nu am dus o viață autentică“

Este ușor să lăsăm prioritățile și valorile altor oameni să ne ghideze și astfel să pierdem urma a ceea ce suntem cu adevărat și a propriilor nevoi și vise. Și odată ce punem pe primul loc nevoile și opiniile altora, trăim pentru ei, nu pentru noi.

Este foarte important să facem o pauză, să trăim prezentul și să ne gândim la „de ce-ul“ din spatele acțiunilor noastre. Mă duce această acțiune pe un drum către persoana cu carea vreau să fiu și viața pe care vreau să o trăiesc? Dacă răspunsul este nu, atunci trage aer în piept și reajustează, chiar dacă asta înseamnă să faci schimbări importante. Nu vrei să regreți faptul că nu-ți trăiești viața așa cum ești tu cu adevărat. Așa cum mi-a spus tatăl meu, psiholog timp de 30 de ani, „Oamenii regretă întotdeauna lucrurile pe care nu le-au făcut mai mult decât pe cele pe care le-au făcut“

„Nu mi-am apreciat sănătatea“

Un organism sănătos este o binecuvântare, dar deseori uităm să apreciem asta, și în loc de asta pierdem vremea și energia obsedați de modul în care arătăm. Mulți oameni cu care am vorbit, au recunoscut că nu au fost recunoscători pentru organismul lor sau nu au profitat de starea de sănătate pentru a face lucruri care să-i facă să se simtă în viață: drumeții pe munte, dans, alergare sau pur și simplă să iasă la plimbare. Iubește-ți corpul și apreciază-ți sănătatea în timp ce poți face lucruri care să-ți îmbunătățească starea de sănătate în fiecare zi.

„N-am fost fericit“

Fericirea este o alegere, una la care trebuie să muncim din greu. Mama spunea: „pentru mine, să fac față cancerului – ceea ce pentru mulți este o condamnare la moarte – și să am o experiență aproape letală pe masa de operație cu ani în urmă – a fost să-mi dau seama cât de nefolositoare sunt grijile. Moartea m-a învățat atât de mult despre faptul că podeaua este sau nu curată sau dacă fac totul așa cum trebuie. Acum, fac ca fiecare zi să conteze, profit de viață.“

Încearcă să nu te străduiești pentru lucruri banale. În loc de asta, practică iertarea, recunoștința și gândirea prezentă – te va duce departe. Iar dacă ai nevoie de ajutor, atunci constientizează asta și cere-l. Stigmatele din jurul depresiei și problemele mentale ne fac de prea multe ori să mi fim fericiți așa cum merităm.

„Nu mi-am exprimat punctul de vedere“

Societatea ne învață deseori să nu spunem ce gândim ca să ne înțelegem bine, să nu fie probleme. Totuși, încercând să nu facem valuri, riscăm să ne piredem vocea. Supărărarea și resentimentele apar deseori, ceea ce ne poate îmbolnăvi în final. Mulți dintre cei cu care am vorbit și care au dat nas în nas cu moartea mi-au spus lucrul acesta. Apoi, fiind confruntați cu propria mortalitate, au realizat că nu avem decât o singură șansă să trăim viața pe care o avem acum. dacă nu luăm poziție pentru nimic, înseamnă că nu ne punem amprenta pe mare lucru.

„N-am ținut legătura cu cei cu care am vrut“

Viața ne ia pe sus, cu toate problemele ei, ceea ce înseamnă că întrerupem legătura cu oamenii care contează pentru noi. Nu numai că este vorba de un mare regret, dar este contraproductiv. Studiile arată că relațiile sociale pozitive ne fac mai fericiți și mai productivi. Pe de altă parte, să ne agățăm de o relație toxică este total nesănătos. Gândește-te la relațiile pe care le ai. Întreabă-te: mă încurajează sau mă trag în jos?

„Am muncit prea mult“

Ca antreprenor, știu că munca asiduă poate șterge experiențe importante din viețile noastre. Am pierdut atât de multe uitându-mă în monitoare și lucrând non-stop aproape în loc să fiu împreună cu cei dragi. Chiar și oamenii care-și iubesc jobul și îl prețuiesc și se bucură de el, deseori simt spre finalu vieții că au muncit prea mult. Își doresc să fi spus „nu, gata“ și chiar dacă ar fi avut bani mai puțini, ar fi avut timp mai mult să facă ceea ce conta pentru ei. Caută să găsești un echilibru între „trăiește ca să muncești“ și „muncește ca să trăiești“.

Viața este prețioasă. Trebuie să învățăm să facem schimbări pentru a trăi din plin și cu sens. Viața ta este povestea pe care o scrii. Hai să o luăm de coarne și să trăim curajos și cu intenție.

Un text scris de Luciana Mihai

Citește și: