Morissette bifează cele trei adicții ale sale de top: „Dependența de muncă, de dragoste și de mâncare”, spune ea. Se întoarce în timp în privința dependenței de muncă, atunci când „munceam singură”, și la tulburările sale alimentare din adolescență și pe când avea 20 de ani. În clip, se portretizează ca fiind un personaj multiplu: o femeie de afaceri, un star MTV al anilor „990 cu aceeași eșarfă și pălărie pe care le-a purtat în videoclipul pentru cel mai mare hit al ei, Ironic; o mamă; și cea care conduce grupul de terapie.

Refacerea este un proces complex, care durează toată viața, iar perioada de izolare a fost ca un declanșator, spune Morissette, care se bucură acasă de viața de mamă a trei copii în timp ce-și promovează al nouălea album, Such Pretty Forks In The Road. „La ora 3 după-amiaza, s-ar putea să fiu: „Uau, ce dar imens, sunt copleșită de recunoștință”. Pe la 3:15 încep să urlu. La 9 seara, sunt deja deznădăjduită. Izolarea este lumina chibritului.”

Și medicația a ajutat-o. De curând, s-a confruntat cu depresia post-partum. Cel mai mic dintre copii, Winter, s-a născut în august anul trecut, fratele lui Ever (9 ani) și al lui Onyx (3 ani). Cei trei sunt copiii lui Alanis împreună cu rapperul Souleye, cu care s-a căsătorit în 2010. A trecut prin depresie după fiecare naștere. La prima, a întârziat tratarea ei. De data aceasta, a decis să și-o arate, să spună ce i s-a întâmplat, apărând la TV după ce a născut pentru a le spune privitorilor că e ca și cum „ai fi acoperită de smoală și sub apă”.

De asemenea, a mers la studio pentru prima dată în opt ani pentru a înregistra noul album. „Să scrii piese este un exercițiu pentru a te elibera de subconștient”, spune ea. „Îmi trăiesc viața, apoi îmi iau 10 minute ca să-i scriu povestea”. Piesele pornesc de la chitarp și pian; uneori ca un imn ( Smiling, Ablaze), delicate și meditative (Diagnosis, Her). Nu sunt la fel de abrazive precum precedentele ei piese, dar ca și cum ar fi săpat un tunel spre perioada aceea, căutând furia unei tinere femei, încă acoperă subiecte care rareori apar în cântecele din mainstream din rock. Nemesis vorbește despre „gimnastica” mentală cu care s-a confruntat atunci când nu-și planificase să rămână gravidă. “I’m excited yet I’m filled with despair,” cântă ea. “This metamorphosis closed the door and opened a window.” („Sunt fericită, dar totuși disperată. Această metamorfoză a închis ușa și a deschis o fereastră.”

Albumul atinge și problema folosită în termenii lui Morissette ca „abuz financiar” în business-ul muzical. În 2017, fostul ei manager financiar a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru că ar fi furat 7 milioane de dolari de la ea, o situație care se regăsește în piesele Pedestal (“You grabbed my crown and got everything you wanted”) și Reckoning (“I hope you enjoy these drawings in your jail”).

Morissette a cântat și despre exploatarea financiară și sexuală din partea bărbaților timp de 25 de ani. „Acesta este cel mai depresiv moment din întreaga lume”, admite ea, râzând. „Temele legate de durere și divizare, încredere, exploatare, misoginism, lipsa integrității, tulburările sociopate de personalitate și narcisismul. Cu aceste teme m-am confruntat de mică.” Și azi, spune ea, se vindecă încă de probleme legate de furt și traume sexuale din trecut pe care nu vrea să le detalieze. Simte că încă poate cîdea pradă abuzurilor; este un tipar pe care vrea să-l spargă. A studiat psihologia, inclusiv scrierile lui Carl Jung și alți contemporani din domeniu. „Dacă nu aș fi avut o echipă de terapeuți în timpul vieții, nu cred că aș mai fi aici”, spune ea.

Morissette este din Ontarior și a început să înregistreze încă de la 10 ani. După o carieră pop în adolescență ca „Debbie Gibson” a Canadei, a plecat la Los Angeles în 1995 și a contribuit la scrierea albumului mai rock Jagged Little Pill. Albumul s-a vândut în mai mult de 33 milioane de copii în întreaga lume, transformând-o în în cel mai tânăr artist certificat cu diamant în SUA. A mișcat acul, dar a simțit durerea. „Nu puteam nici măcar să ies din camera de hotel”, spune ea despre lumina reflectoarelor care a transformat-o într-o persoană claustrofobică. „Dacă treceam prin dreptul ferestrei și umbra mea se plimba pe draperii, oamenii țipau  afară că au văzut o mișcare”. Își amintește că fanii au dat buzna în camera de hotel când ea nu era ecolo. „Mi-au luat chiloții. Știau că sunt sub pernă. A fost ceva foarte dureros.”

Când Morissette a apărut pe coperta revistei Rolling Stone în noeimbrie 1995, redactorii au clasificat-o ca fiind „Angry White Female”. Având 21 de ani pe vremea aceea, cântecele ei au fost interpretate greșit, ca fiind combative și pretenșioase în furia lor. Își amintește de DJ-ii de radio care se uitau la ea când intra în studio ca și cum ar fi vrut să le smulgă capetele. Succesul ei a însemnat ca ea să fie tratată ca o salvatoare a industriei, când un manager a întrebat-o de bani. „ooo, ești una dintre acei clienți”, a răspuns el. Astăzi, atitudinea ei e alta. „N-o să poți pune gaz pe foc când eu sunt într-o călătorie de a deveni mai puternică”

Izolarea ei s-a adâncit când s-a văzut atacată de alte femei. „Mi s-a spus că faima va fi un panaceu la rezolvarea tuturor problemelor, că am să cânt și să sărbătoresc cu prietenii mei”, spune ea. Morissette a fost respinsă de colegele ei. „Credeam că o s-o sun pe Bjork sau Tori Amos și că o să ne simpatizăm una pe alta. Am căutat mulți oameni. Deseori am fost întâmpinată cu întrebarea: De ce mă suni?”. Dar nu vrea să dea nume.

După Jagged Little Pill , Morissette a revenit în Canada pentru a lucra la următorul album, Supposed Former Infatuation Junkie, împreună cu producătorul Timp Thorney. Și toată lumea începe să tragă de ea, să o întrebe când urmează să apară următorul album. „Îmi venea să plâng”, spune ea. „Îmi amintesc că spuneam: Nu mai vreau să fac muzică niciodată. Atunci Thorney a spus: Dar sună bine!”. Și a scos-o la cină, a revenit în studio cu alt vibe și a început să scrie imdiat: „Libertatea lui a îndepărtat presiunea.”

Lansat în 1998, albumul a debutat ca nr. 1 în SUA și a spart toate recordurile de vânzări în prima săptămână deținute de o femeie. Iată că în anii 1990 ne aflam în fața unei veritabile rockerițe care urma să fie strivită de adolescenții pop. Până în 2000, Britney Spears a spart recordul de diamant al lui Morissette și aproape că și-a triplat vânzările. A fost un fel de ușurare. „S-a stins dogoarea faimei, ceea ce a făcut ca totul să fie OK”, spune ea. „Faima nu este o circumstanță vreau să spun.”

Dar Morissette nu a dispărut. Single-ul ei din 2001, Hands Clean, de pe al cincilea album, Under Rug Swept, a fost un hit internațional, deși următorul single nu a mai fost un succes. A început să joace în filme, cum ar fi în serialele Sex and the City și Curb Your Enthusiasm , sau în filmul Dogma, în care l-a jucat pe Dumnezeu-femeie. După șapte ani de lucru, s-a făcut un musical pe Broadway inspirat de Jagged Little Pill care a fost un real succes. Include un personaj care este violat la o petrecere din liceu, eveniment care se reflectă în toată viața personajului. Actrița Kathryn Gallagher își amintește că Morissette i-a spus vă personajul trebuie să fie furios: „Lucrul pe care i l-am furat din îndrumări este importanța de a simți tptul și de a trece prin fiecare emoție, chiar și cele mai supărătoare”, spune ea.
În ciuda schimbărilor, Morissette rămâne sceptică: este preocupată de cum privește lumea succesul unor femei talentate. „Bîrbații devin interesați numai când există un schimb financiar”, spune ea. „Devine rentabil din punct de vedere financiar să ai o femeie artist.”Recunoaște totuși că unele chestiuni s-au îmbunătățit. În trecut, dorința lui Morissette de a înțelege condiția umană a fost sursă de luat la mișto de către presă și public. „Mă simțeam o ciudată oriunde intram”, spune ea. „Acum nu mă mai simt o străină.”

Interviu preluat din The Guardian

Traducere și adaptare Andreea Tudorică

Citește și:

Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley

Meryl Streep împlinește 71 de ani

Un actor super-erou: Benedict Cumberbatch

În 1976, Lennox a fost instrumentistă în trupa Dragon’s Playground, apoi, între 1977-1980, a fost vocalista trupei The Tourists, iniţial numită The Catch, care i-a adus artistei o colaborare cu Dave Stewart, ceea ce a dus la formarea trupei Eurythmics.

Eurythmics a fost unul dintre cele mai de succes fenomene din anii ’80, care a lansat multe hituri, Annie Lennox devenind o vedetă recunoscută internaţional, iar Dave Stewart – un producător renumit. Piese ca „Sweet Dreams (Are Made of This)” şi „Here Comes the Rain Again” au cucerit publicul din întreaga lume, determinând grupul să abordeze stilurile soul şi R&B.

Videoclipul piesei „Sweet Dreams (Are Made of This)” a fost foarte mediatizat. Eurythmics a relansat „Love Is a Stranger”, melodie ce a pătruns în topuri încă de la apariţie. „Touch”, al treilea album al formaţiei, a fost lansat în 1983 şi a contribuit la creşterea popularităţii prin melodiile „Who’s That Girl?”, „Right by Your Side” şi „Here Comes the Rain Again”. În 1984, imaginea artistei devenise tot mai cunoscută şi prezenţa scenică a atras o audienţă tot mai mare.

Apărut în vara anului 1985, albumul „Be Yourself Tonight” a promovat un stil bazat pe R&B şi conţinea o piesă realizată în colaborare cu Aretha Franklin, „Sisters Are Doin’ It For Themselves”. Duetul, alături de alte două piese – „Would I Lie to You?” şi „There Must Be an Angel (Playing With My Heart)” – a devenit o producţie de referinţă. Anul următor trupa a înregistrat „Revenge”, urmat la scurt timp de „Be Yourself Tonight”.

În 1985 şi 1986, Dave Stewart a lucrat ca producător, promovând artişti renumiţi printre care Bob Dylan, Daryl Hall, Tom Petty şi Mick Jagger. Annie a început o carieră în industria cinematografică (jucând în „Revolution”), dar de scurtă durată. În 1987, formaţia s-a reunit pentru a înregistra „Savage” dar succesul albumului a fost nesemnificativ. Stewart s-a căsătorit cu Siobhan Fahey, membră a formaţiei Bananarama şi care a apărut şi într-un videoclip al Eurythmics. În 1988, Lennox a cântat în duet cu Al Green, iar melodia „Put a Little Love in Your Heart” a fost preluată pentru coloana sonoră la „Scrooged”. Un an mai târziu, trupa a lansat „We Too Are One”, clasată pe prima poziţie în Marea Britanie.

Eurythmics s-a destrămat după apariţia albumului „Greatest Hits” din 1990. Lennox a început o carieră solo, primul ei album fiind „Diva”, care a fost vândut în peste două milioane de exemplare. Stewart a continuat să producă muzică pentru diferiţi artişti. Lennox şi Stewart s-au reunit ultima oară în 1999 pentru a lansa „Peace”.

Sursa: Agerpres

Citește și:

Cine este Sanna Marin, cel mai tânăr premier din lume

Mamă și fiică pilotează același avion pentru prima dată în istorie

De ce „The Piano” este cel mai bun film regizat de o femeie

Am auzit deseori de puterea terapeutică pe care o are muzica asupra creierului și a întregului organism uman. Însă studiile au arătat că binefacerile muzicii se răsfrâng și asupra celorlalte viețuitoare.

Iubește la nebunie radioul și muzica rock. De altfel, Claudiu este voice over și realizator de emisiuni la Rock Fm. Ne-a mărturisit franc că atunci când nu se mai regăsește într-un loc, preferă să o ia de la capăt în altă parte. Nu înțelege sub nicio formă conflictul privind diferențele dintre generații și pledează pentru bunătate și toleranță. Am vorbit în interviul pe care l-a acordat pentru site-ul Zaina despre viață, despre muzică, despre radio, despre ce a însemnat pentru el dezvoltarea tehnologiei, despre presa și radioul de altădată. Și, clar, despre femeie și iubire…

”O femeie nu poate fi mulțumită niciodată sau cu greu poate fi mulțumită”, spune Claudiu hotărât. Însă, ne-a spus ceva și mai frumos și anume că îi place să îi spună mereu și mereu iubitei lui cât este de frumoasă și la exterior, dar și pe interior!

”Aud din ce în ce mai des discuții despre diferențele între generații. Ni le facem singuri. Ele n-ar trebui să existe. Există o lipsă majoră în societate, descoperită în momentele astea de criză: toleranța. (…)

O femeie nu poate fi mulțumită niciodată sau cu greu poate fi mulțumită. Dar, asta este îmbucurător pentru că ne face pe noi bărbații să luptăm mai mult pentru voi. Nu sunt dur… Sunt dur cu cei care sunt dur cu femeile. (…)

I-aș îndemna pe oameni să-și caute vocea interioară și s-o asculte cu atenție. Să se descopere pe ei, să descopere lumea. Ce poate fi mai frumos? Să fie mai buni, mai toleranți. Ăsta este Raiul, cel pe care ni-l facem aici. Sau Iadul, după caz. Nu este dincolo, este în noi este lângă noi, este în lucrurile bune pe care le facem. Este atât de simplu!”

Interviu realizat cu ajutorul Ines Studios

Citește și:

Muzica este compusa de catre artista impreuna cu Sebastian Lazar si Vlad Mazarel, textul este scris de catre Ionut Petica, iar videoclipul, regizat de catre Raluca Netca, este filmat in cea mai mare arhiva de muzica romaneasca a tuturor timpurilor, Electrecord, scrie rador.ro.

„Mi-am dorit sa mai adaug in repertoriu niste cantece noi potrivite perioadei sarbatorilor de iarna, care este preferata mea din an. De fiecare data ascult cu placere colindele traditionale romanesti sau pe cele din repertoriul international, pe care le stie toata lumea, dar parca e loc si de ceva nou. «Iarna mea» este o poveste de iubire intre realitate si magie ce are ca fundal iarna. Ea il cere inapoi pe iubitul plecat, ii face vraji de dragoste ce leaga pe vecie. Piesa combina influente traditionale, ca linie melodica si text (prelucreaza mitul Dragostelor) cu un sound urban, fresh. Asadar, ii multumesc poetului Ionut Petica pentru acest text minunat! Sunt foarte incantata si onorata de colaborarea cu Marius Manole, e o voce care transmite multa emotie de la respiratie pana la strigat, e un artist care ma inspira foarte mult”, marturiseste Alexandra Ungureanu.

„Ma bucur foarte mult ca am colaborat cu Alexandra pentru acest proiect, ca am putut contribui la realizarea melodiei «Iarna mea» si ca am recitat aceasta poezie urbana”, adauga Marius Manole.

In urma cu mai putin de doua luni, Alexandra Ungureanu a lansat „Vantule”, piesa inspirata din experientele si trairile personale ale artistei. In aprilie 2018, a colaborat cu Marius Moga pentru „Bate, bate”, single ce exploreaza un sound future-pop cu subtile influente etno si recompune o imagine noua a esteticii autentic romanesti.

Citește și:

Chestionarul lui Bernard Pivot:

Citeșteși:

În luna noiembrie, pianista Alexandra Dariescu va aduce în România un spectacol care inovează formatul tradițional de concert, „The Nutcracker and I“. Este vorba despre un spectacol inovator, modern, care îmbină muzica, dansul și tehnologia, creând o experiență unică și fermecătoare. „The Nutcracker and I by Alexandra Dariescu“ a fost lansat în decembrie 2017 în Londra, la Barbican’s Milton Court Concert Hall, biletele fiind epuizate în 10 ore. 35% din spectatori au fost sub vârsta de 31 de ani

Performanțe după performanțe, premii după premii… O carieră absolut fascinantă pentru o tânără. Cum a început povestea dvs cu muzica?

Alexandra Dariescu: Una dintre cele mai frumoase amintiri de când eram mică este imaginea pe care o am și acum în minte: la masa plină de creioane colorate, cu cărți de povești și hârtii albe, pe care desenam, înconjurată de plăcile de odinioară la care ascultam povești muzicale: Cenușăreasa, Cipollino, Albă că Zăpada… Muzica împletită cu cuvinte, cu imagini pe care încercam să le desenez din istorioarele pe care le ascultam cu atât de mult drag! Apoi, în vacanțe, când eram la focul de tabără împreună cu mulți copii și cântam cântece frumoase, acompaniate de mama la chitară. În prima zi de școală, când am intrat în sala doamnei de pian și am văzut pentru prima dată un pian negru atât de mare, înconjurat de afișe imense pe pereți ale unor pianiști de renume. Imaginile sunt și acum atât de vii în mintea mea. Acestea sunt primele amintiri din povestea mea cu muzica.

– De ce pianul? Ce v-a atras?

– Mama mea a cumpărat o pianină înainte de a începe școala, iar dragul de acest instrument a venit foarte natural, ca o prietenie de viață, care începe ușor și care destăinuie lucruri noi în fiecare zi.

– Cum a fost copilăria dvs?

– Am avut o copilărie frumoasă, înconjurată de familie și mulți copii. Am fost tot timpul încurajată de familie, dar niciodată împinsă să studiez. A venit totul de la mine și câteodată cu un simţ de convingere de nedescris: la 10 ani aveam primul concurs internațional în Italia. Am hotărât că nu voi merge în vacanță la mare cu ai mei, ci voi sta acasă, să studiez la pian. După îndelungi discuții și supărări, am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau cu bunica. Am studiat în fiecare zi ore în șir, am cântat în Italia și am luat Premiul I. Nu pot descrie satisfacția pe care am simțit-o. Iar de fiecare dată când mă gândesc la așa momente, știu că e vital să îmi ascult intuiția.

– Când ați plecat din țară și de ce?

– Înainte de a împlini 17 ani am câștigat o bursă integrală de un an în Anglia, așa că am plecat pentru a studia clasa a XI-a la Pocklington School. A fost cea mai bună șansă de a lua contact cu un alt sistem de învățământ, un an care m-a maturizat, care m-a învățat să fiu independentă și de a continua călătoria lungă de a-mi trăi visul.

– Spuneați într-un interviu că dvs și pianul ați fost predestinați unul celuilalt. Când și cum v-ați dat seama de asta?

– La 9 ani am avut debutul cu orchestra. Îmi amintesc și acum atât de clar cât de multe emoții aveam, rochița pe care am purtat-o, cum m-am simțit pe scenă și cât de mult a contat să cânt cu o orchestră la o vârstă atât de fragedă! Când am ieșit de pe scenă am spus cu cea mai mare convingere: „Vreau să devin o pianistă concertistă!“.

„Mă inspir și din energia oamenilor“

– Unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Andras Schiff, v-a ascultat și a fost profund impresionat de tehnica dvs, invitându-vă la Carnegie Hall, unde ați concertat în 2012. La 20 de ani, era primul concert în America. Ce a însemnat asta pentru dvs?

– Carnegie Hall este una dintre cele mai faimoase săli din întreaga lume și nu pot descrie cât de mult a însemnat pentru drumul meu să concertez acolo. Faptul că am fost invitată de Sir Andras Schiff, un pianist pe care îl admir cu tot sufletul, a însemnat și mai mult!

– Sunteți o persoană plină de energie, volubilă și voioasă. De unde vă luați toată această energie, care se simte nu numai în muzica dvs, ci și în cuvintele pe care le spuneți?

– Sunt o fire optimistă și încerc să văd jumătatea plină a paharului. Cred că am „moștenit“ această calitate de la mama și de la bunica mea. Sunt o fire curioasă, îmi place să ascult povestea fiecărui om cu care întru în contact. Cu cât știu mai mult, cu atât vreau să învăț mai mult. Fiecare gând și sentiment se transpune în muzica pe care o cant. Energia vine din interior, dar este alimentată din binecuvântarea de a face ce iubesc în viață, de a călători și de a descoperi lucruri, oameni, culturi noi.

– Ați spus că iubiți oamenii. Vă hrăniți din energia oamenilor? Sunt ei și energia lor o sursă de inspirație pentru dvs?

– Una din cele mai importante surse! Îmi place să fiu înconjurată de oameni pozitivi, de la care învăț și care mă inspiră.

„Parcă nu mai există timp de respirat“

– Sunteți prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall, una dintre cele mai prestigioase săli din lume. Cât de important a fost acest pas pentru dvs? Ce a însemnat pentru carieră să fiți acolo alături de Filarmonica din Londra?

– Fiecare concert într-o sală atât de importantă ajută la clădirea unei scări invizibile, pe care, ca artist, o urci toată viață. Nu există vreodată când poți spune „am ajuns acolo“. Important este să te bucuri de călătorie și să nu te gândești numai la destinație. Am cântat la Royal Albert Hall de trei ori, cu sala arhiplină, împreună cu Filarmonica Regală din Londra. Sunt unele din cele mai frumoase momente din toată viața mea!

– Ați colaborat cu dirijori faimoși, precum Christopher Warren-Green, un nume care poate pentru mulți dintre noi nu înseamnă mare lucru, dar pentru lumea muzicii clasice este un etalon. Cum este să împărțiți scena cu astfel de nume?

– Este o responsabilitate mare, dar numai cântând cu artiști mai buni și mai interesanți ca tine reușești să devii mai bun. Din fiecare experiență înveți atât de mult, bineînțeles, dacă eşti dispus să asculți!

– „Studiezi și tot studiezi, dar ai nevoie de timp ca să ajungi să simți, nu doar să gândești, fiindcă muzica e sentiment, e mesaj, iar tu trebuie să apuci să trăiești mesajul înainte de a-l trimite, prin muzică, celor din public“, spuneați într-un interviu. Nu simțiți nevoia de a respira din când în când? Cum o faceți?

– Trăim într-o societate în care parcă toată lumea aleargă, toată lumea vrea răspunsuri instante, parcă nu mai există timp de respirat. Dar totul depinde de noi și cum ne organizăm timpul, ce are mai multă importanţă pentru fiecare dintre noi. Câteva din cele mai calme momente pentru mine sunt cele în avion, când nu e nicio distracție, când gândurile sunt mult mai limpezi și când fiecare oră parcă e mai lungă. Aici, în nori, e mai liniște, și de aici scriu aceste rânduri.

– V-ați simțit vreodată copleșită de atenția lumii?

– Nu, sunt o fire foarte realistă și nu am avut vreodată acest sentiment.

„Ca artist, urci o scară invizibilă toată viața“

– Cum ar fi arătat cariera dvs dacă rămâneați în România?

– Probabil foarte diferită. Dar în viață sunt foarte multe momente în care ai de ales drumul pe care vrei să îl parcurgi. Din principiu, după ce am luat o decizie, nu mă uit în urmă. Nu e timp să mă gândesc „dar dacă…“.

– V-ați vedea departe de muzică, de pian?

– Nu, niciodată. Muzica e în fiecare din noi dar eu sunt unul dintre sufletele care au decis de la o vârstă fragedă să își dedice viață muzicii. Și nu vorbesc că și carieră pentru că a fi muzician nu e un job, e un stil de viață pe care îl adopți și tu și familia și toți din jurul tău.

– Ce este muzică? Cum ați defini muzica și ceea ce faceți dvs?

– Muzica e limbajul pe care îl înțelege fiecare dintre noi, fie că e muzică clasică, populară, pop, jazz… Muzica e prezența în viața noastră în fiecare moment, iar pentru mine muzica e viață, e culoare, energie! Cu cât dai mai mult din tine muzicii, cu atât primești mai mult. Viața mea e frumoasă pentru că am o familie care mă sprijină și mă încurajează, pentru că aleg să văd frumosul în viață și pentru că fac ceea ce îmi place! Călătoresc mult, în ultimele trei luni am avut concerte în Canada, USA, Europa și China! Trăiesc dintr-o valiză, tot timpul pe drumuri, dar tot timpul învățând ceva nou!

– Cât este talent și cât este muncă în ceea ce faceți?

– Pe lângă talent și multă, multă muncă, e vorba de perseverență, de dorința de a te îmbunătăți, de energia din interior care te impulsionează să te avânți într-un alt proiect, să înveți alte piese noi, să iei alte riscuri și să creezi continuu.

– Care este cel mai mare vis al dvs?

– Să fac o diferență în lumea în care trăim. Să inspir generația tânără să își urmeze visele și să nu se lase niciodată bătută!

„Abia aștept să aduc acest proiect și în România“

The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu, choreographed by Jenna Lee with animations on a gauze screen featuring ballerinaÊDŽsirŽe Ballantyne atÊMilton Court Concert Hall, Guildhall School of Music & Drama as part of their Alumni Recital Series on Tuesday 19th December. Picture by Nigel Norrington. Mobile 07930 336261
The animations are by Yeast Culture

– Și acum, să revenim la cel mai recent proiect al dvs, „The Nutcracker and I“. Cum a luat el naștere?

– După un recital în Tokyo, un băiețel de 9 ani m-a întrebat ce îmi imaginez când cânt. I-am spus că am povești în minte, pe care încerc să le comunic publicului. Întrebarea lui m-a urmărit mult timp, până când am gândit că poate există un mod de a arăta la ce mă gândesc când concertez. Așa a luat naștere „The Nutcracker and I“!

– Este un spectacol inovator, iar în Londra a avut mare succes la publicul tânăr. Sperați la un astfel de succes și în România, în luna noiembrie, când veți veni în turneu?

– Acest spectacol este singurul din lume de acest gen. Combinarea muzicii live cu dans și animații digitale te transpune într-o lume magică, unde nu mai realizezi ce e real și ce e basm. Premiera din Londra a fost mai mult decât mi-aș fi putut vreodată imagina! Pentru prima dată în rol de producător, director artistic și pianistă, am simțit într-adevăr ce înseamnă responsabilitatea. Dar reacțiile publicului, mai ales ale celui tânăr, ale presei și ale promotorilor din întreaga lume care au decis să programeze acest spectacol într-un turneu mondial îmi dau o speranță că visul meu de a schimba atitudinea tinerilor față de muzica clasică se îndeplinește!

– Cu cine ați lucrat pentru acest spectacol? Înțeleg că, printre altele, a fost nevoie și de 35.000 de desene executate manual.

– Echipa pe care am ales-o a fost una complexă, cu mai mult de 50 de persoane implicate, de la compozitor, coreograf, dansatori, animatori (39 în total!!) la PR, designeri de costume, organizatori. A fost o colaborare minunată, unde fiecare s-a implicat cu tot sufletul. Desenele au fost făcute toate de mână, câte 12 desene pe secundă. Spectacolul având 50 de minute, au fost peste 35.000 de desene!

– Cât ați muncit la acest spectacol și cum credeți că va fi primit în România?

– A fost o călătorie de mai mult de 3 ani, în care mi-am asumat rolul de producător și director artistic. A fost un drum frumos și creativ, dar cu foarte multe provocări. Am învățat foarte multe lucruri noi care sunt sigură că îmi vor ajuta pe mai departe. În ziua premierei am avut cel mai frumos sentiment: acela de a duce un lucru bun la sfârșit. A fost vorba de multă perseverență și de hotărârea de a nu renunța în nicio clipă. Biletele la premieră au fost epuizate în mai puțin de 10 ore, așa că am adăugat un alt spectacol, dar și acesta a fost sold out în câteva zile. Așa că am deschis repetiția generală publicului tânăr, având mai mult de 200 de copii, cel mai micuț de 3 ani. Abia aștept să aduc acest proiect unic în România și sper să încânte la fel de mult cum a încântat în alte țări!

(”The Nutcracker and I” va fi prezentat în România, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, într-un turneu ce va avea loc în perioada 19-26 noiembrie 2018, în Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara și București.)

Interviu realizat de Andreea Tudorică