La 17 ani a început să se întreţină singur, lucrând ca vânzător, poştaş, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pentru spectacole de teatru de revistă prin cafenele, conform site-ului cinemagia.ro.

Dorinţa de a deveni actor a început după ce a văzut piesa „Pescăruşul” de Cehov, când avea 14 ani. În 1966 a fost acceptat de renumitul Studio Actor’s unde a studiat sub îndrumarea profesorului Lee Strasberg. A fost apreciat drept cel mai bun actor al sezonului pentru stagiunea 1967-1968 cu piesa „The Indian Wants the Bronx”, jucată pe Broadway pentru care a fost recompensat cu un premiu Obie. Ulterior a câştigat un premiu Tony pentru „Does the Tiger Wear a Necktie?”, conform site-ului imdb.com.

Debutul cinematografic a fost în 1969, în filmul „Me, Natalie”, urmat de pelicula „Panic in Needle Park” (1971) unde a jucat rolul unui drogat. Rolul lui Michael Corleone din „The Godfather” (1972) a fost unul dintre cele mai impresionante, aducându-i nu doar celebritatea, ci şi o nominalizare pentru Premiul Oscar.

Al Pacino a fost tentat să joace în filme care să-l facă remarcat, între care amintim rolurile din „Serpico” (1973) şi „Dog Day Afternoon” (1975). Trei ani la rând a fost nominalizat pentru cel mai bun actor la premiul Academiei. Au urmat rolurile din „Bobby Deerfield” (1977) şi din „And Justice for All” (1979), cel din urmă aducându-i încă o nominalizare la premiul Academiei pentru cel mai bun actor, „Cruising” (1980), „Author! Author!” (1982), „Scarface” (1993), „Revolution” (1985), notează cinemagia.ro.

În 1989 a regizat un film, „The local stigmatic”, şi a jucat în „Sea of Love”, în rolul unui poliţist alcoolic. Întorcându-se la familia Corleone, a făcut „The Godfather III” (1990) şi primul său rol de comedie în „Dick Tracy” (1990). Acesta i-a adus o altă nominalizare pentru premiul Academiei pentru Best Supporting Actor, şi, doi ani mai târziu, încă o nominalizare pentru „Glengarry Glen Ross” (1992).

A urmat „Frankie and Johnny” (1991), iar în 1992 a câştigat premiul Academiei pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Scent of a Woman”. În următorii ani, Pacino a început să realizeze roluri mari în filme mari cu o frecvenţă mai mare. „Carlito’s Way” (1993) este un alt film clasic cu gangsteri, ca şi „Heat” (1995), regizat de Michael Mann. S-a reîntors pe scaunul de regizor pentru adaptarea după Shakespeare „Looking for Richard” (1996). „City Hall” (1996), „Donnie Brasco” (1997) şi „The Devil’s Advocate” (1997) au apărut tot în această perioadă. Au urmat alte două performanţe – „The Insider” (1999) şi „Any Given Sunday” (1999).

În anii 2000, a jucat într-o serie de succese teatrale, între care amintim: „The Merchant of Venice” (2004), „Ocean Thirteen” (2007), în miniseriile de televiziune „Angels in America” (2003) – premiul Emmy pentru cel mai bun actor şi Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie. Astfel, Pacino a devenit al 18-lea performer care a câştigat „coroana triplă” a actorilor – premiul Oscar: Best Actor, „Scent of a Woman” (1992); Premiul Tony: Best Supporting Actor-Play „Does a Tiger Wear a Necktie?” (1969) şi Best Actor-Play „The Basic Training of Pavlo Hummel” (1977); premiul Emmy: Best Actor-Miniseries.

Dintre filmele sale mai amintim: „Two for the Money” (2005), „Righteous Kill” (2008), „You Don’t Know Jack” (2010), ”The Son of No One” (2011), „Stand Up Guys” (2012), „Manglehorn” (2014), „The Humbling” (2014), „Danny Collins” (2015), „Misconduct” (2016), „The Pirates of Somalia” (2017), „Hangman II” (2017).

Între cele mai recente pelicule în care a apărut se numără „Paterno” (2018), „Once Upon a Time in Hollywood” (2019), „The Irishman” (2019). Actorul Al Pacino a fost votat al 37-lea pe lista celor mai mari staruri ale cinematografiei din toate timpurile de către Premiere Magazine.

Sursa: AGERPRES

Citește și:

Mirka, femeia din spatele măreției lui Roger Federer

Bruce Willis împlinește 65 de ani

Renee Zellweger, de la calvarul personal și transformările fizice, la triumful suprem