Ulterior, familia ei s-a mutat în Rhodesia de Sud (în prezent, Zimbabwe). Scriitoarea s-a stabilit la Londra, în 1949, după încheierea celui de-al doilea mariaj al său, potrivit https://literature.britishcouncil.org.

În 1950, a publicat primul său roman – „The Grass Is Singing” – o reflectare a propriei copilării petrecute în regiunea de sud a Africii. A publicat, apoi, seria „Children of Violence” (1952-1969), cărţile fiind puternic influenţate pe de o parte de respingerea rolului familial şi pe de altă parte de implicarea ei în susţinerea comunismului.

Romanele aparţinând acestei serii sunt autobiografice din mai multe puncte de vedere. Ele spun povestea Marthei Quest, o fată care creşte în Africa, se căsătoreşte de tânără în ciuda dorinţei ei disperate de a evita viaţa pe care mama ei a avut-o. Cea de-a doua carte, „A Proper Marriage” (1954), descrie căsătoria nefericită şi respingerea acesteia de către Martha. Continuarea, „A Ripple from the Storm” (1958), este un roman al ideilor, ce explorează marxismul şi conştiinţa politică crescândă a Marthei. Cu toate acestea, până în momentul în care această carte a fost scrisă, Doris Lessing s-a distanţat definitiv de ideologia comunistă, în urma denunţării abuzurilor regimului stalinist.

Odată cu publicarea romanului „The Golden Notebook” (1962; „Carnetul auriu”, Ed. Polirom, 2011), Doris Lessing a început să se identifice cu mişcarea feministă. Au urmat romanele „despre spaţiul interior”, „Briefing for a Descent into Hell” (1971; „O coborâre în infern”, Polirom, 2006) şi „The Summer Before the Dark” (1973). Spre sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, s-a îndreptat spre literatura fantasy şi science fiction. A scris seria „Canopus in Argos”, prima carte „Re: Colonised Planet 5, Shikasta” fiind publicată în 1979. Cea de-a patra – „The Making of the Representative for Planet 8” – a fost adaptată de Philip Glass ca operă, cu libret de autor.

A mai publicat: „The Habit of Loving” (1957), „A Man and Two Women” (1963), „African Stories” (1964; „Povestiri africane”, Ed. Polirom, 2008), „The Black Madonna” (1966), „To Room Nineteen” (1978), „Diary of a Good Neighbour” (1983), „If the Old Could…” (1984), „The Good Terrorist” (1985), „The Fifth Child” (1988; „Al cincilea copil”, Ed. Polirom, 2008), „Ben, in the World” (2000), „The Sweetest Dream” (2001, continuare a romanului „The Fifth Child”), „The Grandmothers: Four Short Novels” (2003), „Time Bites” (2004, o selecţie de eseuri bazate pe propria experienţă), „Alfred and Emily” (2008, în care explorează vieţile părinţilor săi).

Pentru volumul „Under My Skin: Volume One of My Autobiography, to 1949” (1994) i-a fost decernat James Tait Black Memorial Prize (1995). A doua (şi ultima) parte a autobiografiei sale, „Walking in the Shade: Volume II of My Autobiography 1949-1962”, a fost publicată în 1997.

A fost distinsă cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, între care: Premiul austriac de stat pentru Literatură Europeană (1981), Premiul Shakespeare (Germania, 1982), Booker Prize for Fiction (lista scurtă, 1985), Premiul „Grinzane Cavour” (Italia, 1989), Premiul pentru Literatură „Prince of Asturias” (Spania, 2001), Premiul britanic pentru Literatură „David Cohen” (2001), Man Booker International Prize (nominalizată, 2005 şi 2007). În 1999, Guvernul britanic i-a acordat distincţia „Companion of Honour”.

Doris Lessing a devenit, în 2007, cea de-a 11-a femeie căreia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Academia a caracterizat-o pe venerabila scriitoare ca pe „o naratoare a experienţei feminine, care, cu scepticism, ardoare şi forţă vizionară, a prezentat în mod critic o civilizaţie divizată”, potrivit www.nobelprize.org.

Scriitoarea britanică a încetat din viaţă la 17 noiembrie 2013, la vârsta de 94 de ani.

Articol preluat de pe Agerpres

În vârstă de 76 de ani, savanta a primit vestea marți, de la reprezentanții Academiei de Știință din Norvegia, pentru „contribuția ei fundamentală în analiza geometrică și teorii matematice, care au schimbat dramatic cunoașterea în acest domeniu” a declarat Hans Munthe-Kaas, secretarul Comitetului Abel. „Teoriile ei au revoluționat capacitatea de înțelegere a suprafețelor minime, precum cele formate în baloanele de săpun, iar la modul general, transpunerea problemelor de mari dimensiuni în format minimal” a precizat oficialul instituției care i-a acordat premiul pentru cercetările sale, potrivit gizmodo.com.

Premiul Abel a fost acordat prima dată în anul 2002, în condițiile în care nu există un premiu Nobel pentru matematică. Cercetătoarea a primit suma de 6 milioane de coroane norvegiene, adică 702.000 dolari. 19 savanți au câștigat până acum premiul dar Karen este prima femeie care l-a obținut. La ceremonia de acordare, în Oslo, pe 21 mai, va fi prezent și regele Harald al V-lea al Norvegiei. Cercetările ei privesc modele matematice ale așa numitelor suprafețe minimale, precum baloanele de săpun, și au îmbunătățit modul în care matematicienii prezic modul în care aceste suprafețe se comportă în anumite condiții.

Citește și: