Teama pentru mama mea și persoana pe care o iubesc care erau departe. Teama de a fi la distanță. Teama de pierderea locului de muncă. Teama de necunoscut și teama de ceea ce se știa deja.

După câteva zile de informare din diverse surse și multă neliniște și lacrimi, a venit și limpezimea minții. M-am calmat și am încercat să evaluez situația rațional. Trăind într-o altă țară, departe de famile, persoana iubită, prieteni , practic sunt tot într-un fel de izolare. Așa că, aflată deja într-o situație de izolare, coronavirusul nu a făcut altceva decât să sporească această îndepărtare chiar și de zece ori.

Care erau temerile mele? Cu alte cuvinte, ce probleme mă afectau direct și ce puteam face să le repar? Ca româncă aflată în Olanda de peste 6 luni, trebuia să știu dacă situația va escalada, voi putea să mă întorc în țară fără a-i pune pe ceilalți și pe mine în pericol? Această variantă s-a dovedit destul de rapid o idee proastă. Am vorbit în permanență cu cei de acasă și am aflat că nici acolo situația nu era bună. Ba poate din contră.

Companiile aviatice încă operau curse între  Amsterdam și București dar am decis că nu revin în țară. Pe lângă faptul că aș fi intrat în izolare sau carantină 14 zile, i-aș fi pus pe toți în pericol. Deci această variantă a căzut din start.

Apoi, am început să-mi fac griji în legătură cu locul de muncă. Lucrez la un atelier de reparat și refăcut motociclete și biciclete în Rotterdam. Pictez și fac design pentru motociclete. Lucrez acolo din octombrie, împreună cu un român și doi olandezi. Mereu am avut de lucru. Dar ca multe alte domenii, și acesta a fost afectat. Clienții au fost din ce în ce mai puțin, iar activitatea atelierului s-a redus la jumătate. Așa am și lucrat. Practic jumătate din lună. În consecință și salariul s-a redus la jumătate. Au apărut neliniștile. Oare voi mai putea sta? Voi putea să-mi plătesc chiria în continuare? Atelierul va reveni la capacitatea maximă? Și când? La unele întrebări am primit răspuns foarte repede.

Chiriile în Olanda, și mai ales în orașele mari, nu sunt mici deloc. Ba din contră. Numai că aici, imediat ce au fost luate măsuri de restricție, proprietarii de la care am închiriat un mic apartament mi-au spus că dacă nu îmi permit să plătesc chiria mă pot amâna, prin contract, trei luni de zile. Iar statul a apărut cu oferte de împrumut, tot pentru trei luni, pentru plata chiriilor de către cei care au rămas fără joburi sau sunt afectați de pandemie. Am ales să plătesc chiria pentru că, fîcând niște calcule, am ajuns la concluzia că îmi pot permite să o plătesc și să trăiesc cumva decent și din jumătate de salariu.

Cu cei de acasă am ținut legătura în permanență. Am aflat pe rând de încetarea zborurilor către anumite destinații (inclusiv Olanda), de restricții, izolare, frici și neliniști cu care mă confruntam și eu aici.

Nu am vrut să mă las pradă lor. Și am încercat să le insuflu aceeași stare și celor de acasă. Am știut că dacă lucrez, dacă fac lucruri pot trece mai ușor peste această perioadă de incertitudine și de dor care durea al naiii de tare. Am început să fac sport acasă (și în Olanda sălile de sport au fost printre primele care s-au închis), să alerg (în comparație cu România, aici parcurile au rămas deschise), să pictez, să fac schițe, să mă plimb cu bicileta ori motocicleta, să fac poze, să le prelucrez și să învăț lucruri noi înscriindu-mă la diverse cursuri online care făceau parte din sfera mea de interes.

Toate acestea combinate mi-au trimis departe starea de anxietate și mi-au distras atenția de la ceea ce ar fi putut să mă îngrijoreze la orice pas. Eram convinsă că dacă suntem sănătoși, mentalul este puternic și nu clacăm, vom trece peste perioada asta chiar dacă eram departe unii de alții

Am auzit și citit de multe ori asta: „suntem în asta împreună și vom trece peste împreună”. Fiind singură, departe de persoanele pe care le iubesc, le-am spus-o chiar și de câteve ori pe zi, ori de câte ori vorbeam. Anxietatea și starea mea proastă erau ale mele. Nu trebuia să le vărs dincolo. Peste granițe deja existente ori invizibile. Toată treaba asta era un test de supraviețuire pentru mine. Trebuia să supraviețuiesc acestei perioade, mai ales din punct de vedere mental. Să nu-mi pierd echilibrul, forța, și mintea. Îmi luam energia și speranța din fiecare „te iubesc”, „o să reușim”, „de-abia aștept să te țin în brațe”, „ești puternică”, „când se va termina totul, lumea va fi a noastră, și vom alerga și zâmbi iar la soare”.

În energia și speranța asta cred eu, pentru că mi-a fost hrană pentru suflet. M-au ajutat să în perioada asta să merg mai departe. Au fost sistemul meu de sprijin și de putere. Sunt o fire independentă și puternică. Am fost stâlp de suținere mereu. Am zis deseori: Eu nu cad pentru că sunt susținerea celorlalți. Dacă eu cad, ceilalți ce fac? Situația asta mi-a demonstrat că nu e așa: trebuie să-mi recunosc și să accept momentele de slăbiciune. Pentru că de fapt asta mă face mai puternică, să pot să le recunosc și apoi să găsesc planul pentru a trece peste, pentru a merge mai departe. Asta nu a fost o luptă pe care să o pot duce singură. Împreună cu cei de acasă am reușit.

Un text de Sia Munteanu

Filozoful și autorul Dallas Willard a vorbit la un moment dat despre cât de important este să ne pese de alții în vremuri grele. El a scris: „Toți aceia cu inimi menținute sănătoase sunt oameni care sunt pregătiți și capabili să răspundă situațiilor din viață în moduri care sunt bune și corecte.”

Nu numai că această atitudine de „a răspunde în moduri care sunt bune și corecte” ne ridică și ne scoate din dezamăgire, dar ne împiedică să devenim triști în legătură cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Cercetările psihologice arată că încurajarea ajută oameni să reusească, nu numai în goana zilnică, ci în fiecare aspect al vieții pentru că vorbește cu adevăratul eu. Încurajarea nu neagă realitatea și nu ignoră problema, dar împidică faptul ca problema să devină punctul principal asupra căruia ne concentrăm. Este una dintre cele mai bune modalități prin care fiecare individ își exprimă sprijinul față de celălalt, care menține o comunitate și construiește stima de sine. Ce altă vreme mai bună decât izolarea din cauza coronavirusului ar puteai fi pentru a ne susține unii pe alții?

Iată câteva modalități practice prin care îi putem încuraja pe alții în timpul pandemiei:

Trimite cadouri celor dragi

Nimic nu se aseamănă cu primirea unui cadou neașteptate din partea cuiva și care să-ți transmită: „Mă gândesc la tine”. Fie că așa ai simțit pur și simplu, fie pentru că persoana respectivă trece printr-o perioadă dificilă în mod special, când este încolțită de tot felul de provocări, cadourile transmit valoare și importanță. Cadourile reprezintă iubirea ca sacrificiu, și, în schimb arată cuiva că ți-ai amintit de acea persoană la un moment dat în timpul zilei.

Contactează-i prin e-mail, messenger sau video

Cu ritmul societății care crește cu fiecare secundă, momentul de a intra în contact cu cei dragi și prietenii este deseori amânat. Acordă-ți un moment în care să trimiți un mesaj unui prieten, să-l suni sau să-i scrii ceva drăguț, pentru că asta sigur îi va aduce un zâmbet pe buze. Vei fi surprins să afli ce pot face 2-3 propoziții unui suflet care are nevoie de putere. Alege-ți cuvintele pentru a descrie și transmite persoanei respective motivul pentru care tu simți ce simți pentru ea.

Dacă știu pe cineva care trece printr-o perioadă dificilă, încerc să văd ce face o dată la două zile. Câteodată oamenii au nevoie de spațiu. Alteori, contactul obișnuit cu conversații la o cafea sau un pahar de vin, ori la telefon, pot face bine inimii.

Alcătuiește o listă cu lucrurile pentru care ești recunoscător

Asta aleg unii oameni să facă în timpul vremurilor dificile. N-am să uit niciodată momentul când un prieten drag de-al meu m-a așezat pe un scaun în mijlocul unei crize și mi-a cerut să fac o listă cu lucrurile pentru care sunt recunoscătoare. M-a ajutat să-mi păstrez speranța și starea pozitivă în mijlocul unei perioade foarte dificile pentru mine, asupra căreia nu aveam control. Dar, mi-am putut controla gândurile. Recunoștința devine un ingredient-cheie pentru a mă asigura că am avut o inimă bine păstrată, așa cum scria Willard.

Prepară o cină delicioasă pentru cei din casă

În timp ce păstrăm distanțarea socială, poți fi mai implicat în activitățile de la tine de acasă. Fie că e vorba de soție/soț, de colegi de apartament sau copii ori părinți, anunță-i că le pregătești cina. Alege cu grijă rețeta. Bucură-te de preparare și de bucuria de a găti pentru cineva.

Ai timp pentru a sta cu cei dragi la masă. Mănânci un delicios preparat pregătit în casă. Asta îți va oferi o binevenită pauză de la stresul pe care îl poate aduce criza. Transmite: „Te prețuiesc și te văd așa cum ești. Ești important pentru mine.”

Ajută-i să-și găsească o ocupație

Sunt multe portaluri de joburi, cursuri online. Îi poți ajuta să-și găsească o ocupație: fie să urmeze un curs online, fie să se angajeze acolo unde este nevoie de oameni pentru a face livrări acasă ori să facă voluntariat pentru cei în nevoie. De asemenea, îi poți ajuta să-și facă un portofoliu. Este o perioadă a căutărilor, a dezvoltării abilităților, a învățării.

Poți face cumpărăturile pentru cineva care nu o poate face. Este vorba pur și simplu să transmiți cuiva că-i iubești indiferent cum sunt.