Astfel, timpul, atenția, gândurile și acțiunile orientate către teama de pandemie sunt manifestarea energiei noastre vitale, de zi cu zi. Cantitatea de efort pe care o investim în a ține viu acest aspect din noi, duce în timp la epuizare și ne face să ne pierdem concentrarea, răbdarea, ne poate provoca insomnii, oboseală cronică, dereglări digestive, tendința de a ne închide în noi, de a ne izola, atacuri de panică sau chiar depresie.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), toate aceste reacții vin odată cu alegerea noastră (conștientă sau nu) de a păstra conexiunea vie cu toate senzațiile, gândurile și trăirile care vin la pachet cu frica, îngrijorarea sau nesiguranța. „Frica are putere doar în măsura în care alegem să i-o oferim noi.

Dacă alegem să oprim alimentarea fricilor și să ne concentrăm pe lucrurile pozitive, atunci aceasta își va epuiza resursele iar impactul ei asupra noastră va scădea considerabil. Frica este ca bateria telefonului. O alimentăm prin a băga telefonul în priză. Cu cât stă mai mult conectată la curent, cu atât mai mult se va încărca și va păstra aprinsă sursa anxietății noastre (telefonul). Dacă, dintr-un motiv oarecare, ar primi o tensiune mult mai mare decât cea normal, ni s-ar prăji atât bateria cât și telefonul. Din momentul în care decidem să scoatem telefonul din priză și să epuizăm resursele bateriei, aceasta va rămâne fără putere și în final va înceta să ne controleze”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Teama pentru mama mea și persoana pe care o iubesc care erau departe. Teama de a fi la distanță. Teama de pierderea locului de muncă. Teama de necunoscut și teama de ceea ce se știa deja.

După câteva zile de informare din diverse surse și multă neliniște și lacrimi, a venit și limpezimea minții. M-am calmat și am încercat să evaluez situația rațional. Trăind într-o altă țară, departe de famile, persoana iubită, prieteni , practic sunt tot într-un fel de izolare. Așa că, aflată deja într-o situație de izolare, coronavirusul nu a făcut altceva decât să sporească această îndepărtare chiar și de zece ori.

Care erau temerile mele? Cu alte cuvinte, ce probleme mă afectau direct și ce puteam face să le repar? Ca româncă aflată în Olanda de peste 6 luni, trebuia să știu dacă situația va escalada, voi putea să mă întorc în țară fără a-i pune pe ceilalți și pe mine în pericol? Această variantă s-a dovedit destul de rapid o idee proastă. Am vorbit în permanență cu cei de acasă și am aflat că nici acolo situația nu era bună. Ba poate din contră.

Companiile aviatice încă operau curse între  Amsterdam și București dar am decis că nu revin în țară. Pe lângă faptul că aș fi intrat în izolare sau carantină 14 zile, i-aș fi pus pe toți în pericol. Deci această variantă a căzut din start.

Apoi, am început să-mi fac griji în legătură cu locul de muncă. Lucrez la un atelier de reparat și refăcut motociclete și biciclete în Rotterdam. Pictez și fac design pentru motociclete. Lucrez acolo din octombrie, împreună cu un român și doi olandezi. Mereu am avut de lucru. Dar ca multe alte domenii, și acesta a fost afectat. Clienții au fost din ce în ce mai puțin, iar activitatea atelierului s-a redus la jumătate. Așa am și lucrat. Practic jumătate din lună. În consecință și salariul s-a redus la jumătate. Au apărut neliniștile. Oare voi mai putea sta? Voi putea să-mi plătesc chiria în continuare? Atelierul va reveni la capacitatea maximă? Și când? La unele întrebări am primit răspuns foarte repede.

Chiriile în Olanda, și mai ales în orașele mari, nu sunt mici deloc. Ba din contră. Numai că aici, imediat ce au fost luate măsuri de restricție, proprietarii de la care am închiriat un mic apartament mi-au spus că dacă nu îmi permit să plătesc chiria mă pot amâna, prin contract, trei luni de zile. Iar statul a apărut cu oferte de împrumut, tot pentru trei luni, pentru plata chiriilor de către cei care au rămas fără joburi sau sunt afectați de pandemie. Am ales să plătesc chiria pentru că, fîcând niște calcule, am ajuns la concluzia că îmi pot permite să o plătesc și să trăiesc cumva decent și din jumătate de salariu.

Cu cei de acasă am ținut legătura în permanență. Am aflat pe rând de încetarea zborurilor către anumite destinații (inclusiv Olanda), de restricții, izolare, frici și neliniști cu care mă confruntam și eu aici.

Nu am vrut să mă las pradă lor. Și am încercat să le insuflu aceeași stare și celor de acasă. Am știut că dacă lucrez, dacă fac lucruri pot trece mai ușor peste această perioadă de incertitudine și de dor care durea al naiii de tare. Am început să fac sport acasă (și în Olanda sălile de sport au fost printre primele care s-au închis), să alerg (în comparație cu România, aici parcurile au rămas deschise), să pictez, să fac schițe, să mă plimb cu bicileta ori motocicleta, să fac poze, să le prelucrez și să învăț lucruri noi înscriindu-mă la diverse cursuri online care făceau parte din sfera mea de interes.

Toate acestea combinate mi-au trimis departe starea de anxietate și mi-au distras atenția de la ceea ce ar fi putut să mă îngrijoreze la orice pas. Eram convinsă că dacă suntem sănătoși, mentalul este puternic și nu clacăm, vom trece peste perioada asta chiar dacă eram departe unii de alții

Am auzit și citit de multe ori asta: „suntem în asta împreună și vom trece peste împreună”. Fiind singură, departe de persoanele pe care le iubesc, le-am spus-o chiar și de câteve ori pe zi, ori de câte ori vorbeam. Anxietatea și starea mea proastă erau ale mele. Nu trebuia să le vărs dincolo. Peste granițe deja existente ori invizibile. Toată treaba asta era un test de supraviețuire pentru mine. Trebuia să supraviețuiesc acestei perioade, mai ales din punct de vedere mental. Să nu-mi pierd echilibrul, forța, și mintea. Îmi luam energia și speranța din fiecare „te iubesc”, „o să reușim”, „de-abia aștept să te țin în brațe”, „ești puternică”, „când se va termina totul, lumea va fi a noastră, și vom alerga și zâmbi iar la soare”.

În energia și speranța asta cred eu, pentru că mi-a fost hrană pentru suflet. M-au ajutat să în perioada asta să merg mai departe. Au fost sistemul meu de sprijin și de putere. Sunt o fire independentă și puternică. Am fost stâlp de suținere mereu. Am zis deseori: Eu nu cad pentru că sunt susținerea celorlalți. Dacă eu cad, ceilalți ce fac? Situația asta mi-a demonstrat că nu e așa: trebuie să-mi recunosc și să accept momentele de slăbiciune. Pentru că de fapt asta mă face mai puternică, să pot să le recunosc și apoi să găsesc planul pentru a trece peste, pentru a merge mai departe. Asta nu a fost o luptă pe care să o pot duce singură. Împreună cu cei de acasă am reușit.

Un text de Sia Munteanu

Potrivit specialiștilor, cu cât atitudinea și starea noastră psihică este calmă și pozitivă, indiferent de natura problemei, cât de mare sau gravă ar fi aceasta problemă, cu atât avem șanse mai mari să ne fie mai bine; asta deoarece sistemul nostru imunitar este în strânsă legătură negativă cu stresul, respectiv pozitivă cu relaxarea și tonusul psihic din viața noastră.

În opinia psihologului Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, am învățat de-a lungul timpului (ca specie, nu doar ca individ) că dacă prevedem pericole și facem strategii în avans, avem șanse mai mari să avem ce mânca, să rămânem în viață, să perpetuăm specia și puii de om să crească și să fie în siguranță, etc. Totodată, am învățat atât de bine această lecție, ne-am dezvoltat capacitatea de a previziona atât de mult încât acest lucru se poate (si uneori o face!) întoarce împotriva noastră. Pentru ca avem această dublă sau triplă calitate a creierului nostru, avem rațiunea, mintea conștientă și avem EMOȚIILE, instinctele, instinctul de supraviețuire.

„Astăzi suferim de atacuri de panică fără să existe NICIO amenințare reală – nici pantera sau ursul, nici foametea, nici războiul, nici atacul tribului vecin venit să ne ia hrana sau să ne siluiască femeile etc. Astăzi avem anxietate, doar uită-te ce se întâmplă, astăzi, când oamenii sunt nevoiți să stea în case; sau anxietate de ieșit afară, între oameni, între semenii noștri. Astăzi, avem stări de frică fără obiect și motiv, avem fobii de lucruri sau animale cu care de fapt nu ne interesectăm mai deloc sau chiar niciodată. Știai că, statistic vorbind, în mai mult de 80% dintre situațiile în care ne temem de ceva rău care ni s-ar putea întâmpla, de fapt acele lucruri nu se întâmplă niciodată, sau nu sunt atât de grave pe cat ne imaginăm?! „, explică psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Ghid de supraviețuire … mentală în plină pandemie de Covid-19

1. Meditează. „Mulți se sperie de această concept deoarece automat se gândesc la metodele complexe din filme. Este o modă poate, dar tu fă-o așa… cinstit și relaxat, pentru sufletul tău! Dacă nu ai vreo metodă anume pe care să o cunoști, e simplu: stai într-o poziție relaxată și observă-ți respirația, bătăile inimii sau gândurile care vin și…ghici ce? – trec! Doar observă-le, nu le urma, nu le combate! Fă acest lucru ori de cate ori ai ocazia sau ai nevoie. Începe cu câte 5, maxim 10 minute, nu te arunca la prea mult timp încă de la inceput. Altfel va fi ca la dietele cu o roșie pe zi… te va ține până pe la ora 16-17 când devastezi frigiderul”, explică psihologul Angela Nuțu.

2. Introspecția. „Stai cu tine și întelege-te. Iartă-te! Acceptă-te! Cunoaște-te! Spuneți mereu că cel mai bine e așa cum se întâmplă, că era nevoie în drumul tău, în viața ta să ai acea experiență, care o fi ea, mai ales acelea care nu-ți plac, ca să fii mai mult, să fii mai conștient, să fii mai puternic, mai iertător sau plin de compasiune etc.”, spune specialistul.

3. Râzi. „Fă din asta un obicei! Construiește o „autostradă” pentru atitudinea de joacă, de bucurie. Uneori este bine să nu ne luăm prea tare în serios! Dă-ți voie să „greșești”! Dacă te temi de ridicol sau de greșeli, fă-le special! Imunizează-te! Ieși din casă cu tricolul pus pe dos și observă, cu uimire, cum pământul nu s-a oprit din rotație pentru că tu ai făcut acest lucru”, este de părere psihologul Angela Nuțu.

4. Cultivă recunoștința. „Simt că nu pot sublinia îndeajuns importanța acestui lucru, acestui obicei – de a fi recunoscători pentru ceea ce trăim, avem, experimentăm, suntem! Dimineața, când te trezești și/sau seara când te duci la nani, fă-o cu sufletul ușor pentru toate binecuvântările din viața ta! Poate ai două mâini, două picioare. Poate mergi bine sau chiar poți alerga. Poate ai un job, un partener, părinții sau măcar unul dintre ei în viață, frați, surori, prieteni. Poate ești frumos/frumoasă, poate ai haine frumoase și o casă confortabilă, și vacanțe, și amintiri speciale.

Poate azi ai găsit rapid un loc liber de parcare cand te grăbeai. Poate realizezi că ești integru mental si psihic – crede-mă, am facut rezidențiat la Spitalul Obregia din Bucuresti și știu ce înseamnă să nu fii! Indiferent că sunt motive mari sau mici, dă-ți seama câte motive de recunoștință și bucurie ai în fiecare zi! Infinit mai multe decât cele de lipsă sau teamă! Cu alte cuvinte – dă un sens, o direcție vieții tale! Aceea a binelui și a creșterii! Cu cât o să faci aceste lucruri, cu atât teama, stresul și imunitatea scăzută, vor fi mai mici în viața ta. Pentru că alegi ce atitudini și emoții să cultivi! Fii liber, fii conștient, fii vesel, întelege, acceptă și fii recunoscător!”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.