Părul se schimbă odată cu anotimpurile și știm foarte bine că necesită îngrijire pentru a face fata tuturor încercarilor la care îl supui: intins cu placa, ondulare, uscare cu foehnul, vopsire, împletire, strâns în coadă. El se poate degrada pe o perioada indelungata de timp, se poate rupe si se poate usca. Ca sa nu ajungi în această situație, încearcă să-l protejezi și să-l hidratezi.

Însă, mare atenție! Nu este suficient sa te speli pe cap si sa folosesti cateva produse cosmetice care promit efecte miraculoase, ci trebuie să faci un efort suplimentar și să îți hrănesti părul cu câteva măști naturale care te pot face să arați ca o divă. Nu este deloc costisitor! Trebuie doar să-ți faci puțin timp și pentru tine. Restul vine de la sine… Știu, suntem în secolul vitezei, ne grăbim, dar vrem să arătăm și bine.Și, atunci, cum facem? VNoi vă oferim mai jos câteva alternative simple. Trebuie doar să vreți și să vă faceți puțin timp!

Mască pe bază de ou- ofera volum parului si il curata temeinic. Cele doua ingrediente de care ai nevoie sunt oua si iaurt natural. La amesteci si aplici compozitia pe par, o lasi sa actioneze cateva minute, apoi clatesti parul cu apa calduta. Iti va revigora, curata si infrumuseta parul imediat.

 Mască pe bază de castravete- este simpla si usor de pus in aplicare. Tot ce ai nevoie este rabdarea,  un castravete,  un ou si putin ulei de masline; cureti castravetele de coaja si il amesteci cu celelalte doua ingrediente, aplici pe par si lasi masca 10 minute, dupa care clatesti cu atentie. Aceasta varianta iti va face parul stralucitor si fin la atingere.

 Masca pe bază de argila si ceai (musetel sau verde) se amesteca ingredientele si se aplica pe par. Avantajul este ca masca nu curge din par, se aplica inainte de spalare si se lasa sa actioneze 15 minute, masand scalpul pentru hidratarea radacinii firului de par. Ulterior, clateste parul si spala-l in mod normal. Masca este indicata pentru parul uscat si deteriorat.

Mască de păr cu pătrunjel este la indemana oricui! Tot ce trebuie sa faci este sa fierbi patrunjelul, sa il pisezi si sa il amesteci cu trei linguri de ulei de masline. Aplica  pasta obtinuta pe par, maseaza scalpul timp de 15 minute, iar apoi clateste cu atentie. Poti folosi aceasta metoda saptamanal pentru a avea rezultate imediate. Daca ai parul degradat sau uscat, masca reprezinta o alegere inspirata pentru tine, pentru ca are efect de hidratare.

Masca pe bază de fructe te ajuta sa iti hidratezi parul dupa ce ai stat la soare sau ai fost la mare si apa sarata ti-a distrus firul de par. Ai nevoie de 1 banana,1-2 linguri ulei de masline si trei linguri de maioneza. Aplici amestecul pe par si il pastrezi 15-30 minute, apoi clatesti si te poti spala pe par fara nicio problema. Ai grija sa nu aplici masca pana la radacina, pentru ca iti poate incarcă părul.

Inimile frânte în dragoste fac parte din experiența noastră de viață, iar o despărțire este un episod pe care nu vrem întotdeauna să-l uităm. Alegem de multe ori să fim recunoscători pentru ce am primit, pentru experiență și amintiri frumoase, și tot ceea ce ne învață acea etapă.

În diferite momente din viață, am experimentat diverse feluri de artă. Am făcut instrumente muzicale antice grecești, am făcut sculpturi în lemn și am lucrat cu lut, am pictat și am făcut unele desene în creion. Am lucrat cu diferite materiale și am descoperit că materilul meu preferat pentru lucrur este pielea umană. În prezent, desenez o carte de basme, dar nu o pot termina pentru că sunt foarte implicat în tatuajele mele. Unele dintre aceste desene au fost deja tatuate pentru diverși clienți.

Mi-am dat seama că coprul omului este cel mai valoros material și că vreau să fac oamenii fericiți când privesc ce am desenat pe pielea lor…Nu cred să fie ceva mai îmbucurător decât ca cineva să-ți poarte toată viața imprimat pe pielea lui desenul pe care tu l-ai imaginat.

Prin munca mea, îmi place să spun povești care se întâmplă în visele noastre, în care intervin natural și animalele. Povești care sfidează timpul și ne întorc înapoi în copilărie când aveam multă energie pozitivă. Sunt pasionat de natură și animale și cred că cu cât mai mult sunt dependenți de natură, cu atât mai liberi suntem ca indivizi…”

Ayhan Karadağ

Sursa: boredpanda.com

Citește și:

(FOTO) 15 tatuaje dintr-o singură linie, absolut uimitoare

7 tatuaje pe care și le fac oamenii după o despărțire

(FOTO/VIDEO) Tatuaje 3D care te lasă fără cuvinte

Despre laptele de pasare aflam din miturile sau povestile multor popoare. Se spune ca in alte vremi, femeile, cand doreau sa-si domoleasca efectul sagetilor lui Cupidon cu alti barbati, isi trimiteau „titularul” „la dracu-n praznic” sa le aduca lapte de pasare. Imbroboditii cavaleri plecau peste mari si tari, suportand grele incercari ale fizicului si spiritului pentru a satisface pofta… gastronomica a Dulcineei sau cum s-o fi numit ea. Legenda spune ca pasarile paradisului isi hraneau puii cu acest lapte.

Folclorul romanesc, pentru a marca teluri neatinse, sintetizeaza aceasta prin expresia: „O fi imparat, o avea totul, dar nu a gustat lapte de pasare”. Se pare ca expresia vine de la grecii antici. O amintesc Aristofan, Strabon, Luchian si altii. Dupa spusa lui Strabon, poetii antici slaveau fertilitatea Insulei Samos, situata in partea estica a Marii Egee (astazi obiectiv turistic ravnit de cei care ajung pe tarmurile Turciei), deoarece acolo s-ar afla Edenul si „laptele de pasare”.

Laptele de pasăre, de la basm la realitate…

De la basm la realitate, pasul a fost facut de inventivii maestri cofetari.  Cofetarul rus Vladimir Mihailovici Guralnic a ajuns legendar in lumea „facatorilor de dulciuri”. Tortul „Lapte de pasare” – creatia sa – a fost preparat in premiera si s-a brevetat in anul 1982, pe cand era maestru cofetar al Restaurantului „Praga” din Moscova. Reteta ce ni s-a oferit nu respecta intru totul (spre a se pastra secretul) preparatul lui Guralnic.

Sursă foto: kLorii

Radu Vasile, cel cu care am vorbit mai bine de o oră și jumătate este licențiat în informatică, are 35 de ani și până acum a terminat un master în management, momentan urmează cursurile unui doctorat în matematică, face percuție pentru a-i ajuta pe cei cu nevoi speciale, are propria firmă de IT, este programator și a făcut demersuri pentru a înființa un ONG ce își propune să lupte cu adevărat pentru drepturile omului.

Vorba după care s-a ghidat în viață a fost să nu-l intereseze niciodată gura lumii și să își dorească să aibă mereu noi și noi provocări. Tocmai de aceea, povestea lui este mai mult decât o lecție de viață. Este exemplul clar și concret că se poate. Mai exact, Radu Vasile este primul nevăzător din România licențiat în informatică. O poveste despre prejudecăți și vise împlinite într-o lume în care punem mult prea ușor etichete și dăm mult prea greu șanse unor oameni cu adevărat valoroși.

„Ideea primordială, de bază, este că m-am născut cu handicap vizual sever, destul de greu de explicat în sensul că, cu ochiul stâng nu am văzut nimic de la naștere, dar cu ochiul drept am avut un mic rest de vedere care mă ajuta să deslușesc culorile. Dar acest rest de vedere a dispărut și el pe parcurs și, în ianuarie 2006, am ajuns orb total”, își începe Radu Vasile povestea.

„Nu am văzut niciodată să scriu, să citesc în alfabetul obișnuit, nu am putut să folosesc călculatorul fără adaptări speciale. Lucru care a făcut în familia mea să existe ca un fel de minunare. Adică, avem un copil orb și ce facem cu el? Pentru că nici pe vremea aia și nici acum nu există ceva specializat care să-ți spună și ție: bun, am un copil cu dizabilități, ce fac cu el? Ești aruncat așa într-o lume de nimic”.

Cărțile citite de mama, stâlpul educației sale…

Vorbim despre copilărie și despre cum era pe-atunci Radu. Îmi mărturisește franc că era un năzdrăvan fără pereche. Își amintește însă cu mult drag și crede cu ardoare că acest lucru a fost stâlpul de temelie al educației sale: faptul că mama sa îi citea foarte mult.

„Ai mei la vremea respectivă au făcut ce au crezut ei de cuviință. În copilărie, mama îmi citea foarte multe povești, cam de la 17.00 după-amiaza până la 12.00 noaptea. După ce m-am mărit, îmi citea cărți de beletristică. Piatra mea de temelie asta a fost. Am avut foarte multe cărți citite care mi-au creat reprezentări despre viață, mi-au oferit soluții, sigur adaptate la anumite situații. Copiii sunt în modul în care îi dirijează părinții să fie. Dacă părintrele vine și spune: <Vai, sărmanul de tine, lasă că face mama, nu mai face tu, în momentul ăla, copilul învață ca el nu poate să facă nimic>”.

Radu, un optimist la poarta vieții!

Este o plăcere să-l asculți pe Radu. Emană o notă de optimism cum rar îți e dat să întâlnești. „Am fost la creșă cu copiii la un loc, adică nu am fost ținut acasă pe principiul: lasă-l în pace că nu se descurcă. N-am simțit, mic fiind, că aș avea vreo dizabilitate, că aș fi orb… Nu am nicio traumă care să răsune în mine legată de perioada aia și de dizabilitate. Îmi povesteste mama că, la creșă fiind, undeva pe la 3-4 ani, veneam supărat că ceilalți copii mă strigau <chiorule>. Învățătura de bază era să nu pun preț pe ce spune lumea, pentru că mama mi-a explicat atunci că nu vorbele contează și că este bine să faci ce știi tu să faci mai bine”.

Copilul Radu, prima plecare de la Constanța la Buzău…

La 7 ani, pentru copilul Radu Vasile a avut loc un episod șocant. Mai exact, a fost momentul când a aflat că trebuie să plece la Școala specială de nevăzători de la Buzău. În sufletul lui de copil s-a dus o luptă grea. Nu înțelegea cu ce a greșit sau dacă a făcut vreo năzbâtie atât de mare încât să plece de acasă. Părinții i-au explicat însă că este una dintre cele mai bune școli și că decizia asta îl va ajuta mult pe viitor.

„Când m-au dus parinții acolo, am luat-o ca pe o pedeapsă. Mă gândeam că am făcut vreo năzbâtie, căci, recunosc, am fost un mare neastâmpărat. Eram curios și curiozitatea asta nu mi-o putea astâmpăra nimeni. Puneam mâna, stricam lucruri și, nefiind dintr-o familie foarte bogată, orice lucru conta. Spre exemplu, mă întrebam cum reușește nenea ăla din televizor să stea acolo atâta vreme. Mă gândeam poate îi este sete… (râde)”.

Așadar, pentru băiatul din Constanța avea să înceapă o nouă etapă din viața lui. La Buzău.

„La început părinții veneau la mine la o săptămână. Trei luni de zile, am plâns încontiuu încercând să mă acomodez. După șase luni, vizitele s-au mai rărit la maximum patru săptămâni. Fie că veneau ei la mine, fie că mă duceam eu acasă ca să nu mai bată ei drumul până la mine”, își continuă el povestea.

Îl întreb cum se desfășurau lucrurile la școala din Buzău. „La școala de nevăzători învățământ special, este diferită metodica de predare, însă curriculumul era același ca la orice școală. Am învățat în clase de maximum zece elevi, ca să se poată lucra cu fiecare în parte, pentru că trebuia să-i predai special elevului ca să poată înțelege. Alfabetul braille se bazează pe puncte și trebuia să vorbești cu fiecare copil în parte, pentru că alfabetul asta se citește cu degetele”.

12 ani la Buzău și noi drumuri deschise

Așadar, 12 ani a stat Radu la Buzău. Undeva, până prin 2002. Mai mult decât pe la Constanța natală, așa cum îi place lui să spună. „A fost școală ca orice altă școală. Nu că vreau să mă laud, dar nu prea-mi punea mari probleme”, povestește Radu.

Mărturisește că Buzăul a rămas pentru el un oraș de suflet. Acolo, practic, aveau să se deschisă noi orizonturi și viața avea să-i deschidă un nou drum. Tot la Buzău, a terminat și liceul de limbi străine. Mai exact, franceză-engleză.

„Frumos a fost ca înainte să intru la liceu, în 1998, am fost înscris la un curs de calculatoare. Îmi amintesc că am fost aleși patru elevi care să învețe să utilizeze calculatorul. Proiectul era derulat de fundația Cartea Călătoare. Așadar, ca să vă explic puțin, acolo am fost învățați să lucrăm cu calculatorul, folosind o voce sintetică, pentru că nu vedeam ce scria pe monitor. Recunosc, la acea vreme, mi s-a părut ceva foarte wow... Perspectivele la momentul respectiv pentru persoanele nevăzătoare erau, fie să se facă maseur, fie să lucreze la nivel de cooperativă, adică muncă fizică, fie să se facă profesor. Profesor era o variantă interesantă, însă nu aveai voie să fii profesor într-o școală obișnuită. Și, dacă prin absurd ajungeai, aveau grija colegii să-ți arate că locul tău nu este acolo”.

Radu și prima lui întâlnire cu calculatorul

De la acel curs, Radu avea să îndrăgească maxim lucrul pe calculator. De fapt, ne mărturisește el, prin clasa a VIII-a visa să devină programator. L-a cam trezit din visare profesorul de matematică care i-a spus într-un mod nemilos că, pentru a fi programator, trebuie să înveți matematica. „Eu nu uram matematica, dar eram mai mult pe limba română, eram în partea aia cu povești, cu vise, nu eram eu cu cifre”.

A urmat o perioadă interesantă, căci, împreună cu alți trei colegi, Radu a primit în grijă laboratorul de informatică al școlii. „O responsabilitate. Mie mi-au dat sarcina redacțională. Eu trebuia să iau, în timpul liber, clasele de la a treia până la a opta și să fac informatică cu ele. Adică să-i învăț și pe ei ce am învățat eu. Și am constatat că îmi place treaba asta. Indiferent câtă matematică presupunea ideea de programator, mie îmi placea. Nu puteam sa stau departe de calculator”, mărturisește Radu, aducându-și aminte de acele vremuri.

Așadar, copilul ajuns la Buzău la 7 ani, trecuse la un alt nivel. Învățase să facă și programare și undeva prin clasa a XI-a visătorul care iubea cărțile și limba română a luat o hotărâre care i-a uimit până și pe părinții săi: voia să facă matematică, căci își dorea să fie programator.

„Profesorul meu de matematică de la acea vreme nu a vrut să facă meditație cu mine. Mi-a zis că nu am nicio șansă. Atunci am învățat singur, mi-am luat culegeri de matematică și mai rugam pe unul și pe altul să-mi citească. Scriam în braille și rezolvam exercițiile respective”, povestește Radu Vasile.

După liceu, momentul alegerii facultății…

A urmat apoi un moment crucial, acela al alegerii universității. „Oricât voiam eu să mă întorc acasă la Constanța, eram tributar mentalității: domnule, dacă faci o școală, să faci o școală bună. Voiam să merg la facultate la Bucuresti, la Cluj sau la Iași…”

De aici, a început și calvarul pentru Radu. Telefoane trântite în nas și refuzuri peste refuzuri. Motivul, unul intolerabil: ce să caute un nevăzător la facultate?

„Am sunat la facultați, am vorbit, am spus că am o situație mai specială, că sunt nevăzator și trebuie să vedem cum facem ca să dau și eu examenele. Și doamnele de acolo mi-au răspuns: cum adică sunteți orb? Cum s-a mai văzut orb să facă facultatea? Și le-am explicat că mai sunt studenți nevăzători la alte specializări, dar că nu au la matematică și la informatică. Și ele mi-au zis: și nu ți-ai pus întrebarea de ce nu avem? Nu avem metodologie și lucrul pe calculator înseamnă să vezi”, au fost refuzurile cu adevărat crude de care s-a lovit Radu.

Când vrei cu adevărat, se poate!

Nu a renunțat însă. A continuat să spere, să lupte și să-și dorească. Refuzurile l-au făcut și mai puternic. Și, cum vorba aceea, ai grijă ce-ți dorești că ți se poate îndeplini, Radu Vasile s-a orientat spre centrul universitar „Ovidius” din Constanța. Și, cum viața avea să-i răsplătească munca și perseverența,  Universitatea Ovidius a fost singurul centru universitar care a pregătit o procedură specială pentru ca Radu să poată da examenul.

Însă, până la examenul propriu-zis, acesta a trecut printr-o testare la matematică pentru a se putea stabili nivelul lui de cunoștințe la această materie. Cu alte cuvinte, dacă merită efortul! La final, profesoara cu care a susținut testarea i-a spus mamei lui Radu că ar fi chiar păcat ca fiul ei să nu facă matematică.

Acest episod i-a dat aripi lui Radu care se gândea nu dacă va lua sau nu examenul, ci voia să-l ia cu o notă cât mai mare.

„Cineva de la ei mi-a dictat subiectele și eu le-am scris în braille. Mama a dat și ea declarație pe proprie răspundere că nu are studii superioare de matematică, deoarece a intrat și ea cu mine în sala de examen. Eu le rezolvam și i le dictam mamei care le scria”, povestește Radu momentul admiterii la facultate.

Îmi povestește râzând, că mama sa a avut cele mai multe emoții. Mai ales când a văzut că, preț de o oră, Radu nu a scris nimic. De fapt, aceasta era tactica lui de lucru.

„După o oră, am început să scriu la mașina mea de scris în braille. Pe urmă, i le-am dictat mamei. Am intrat cu media totală 9.44. Și, ce să vă spun, intrasem la facultate, dar abia atunci avea să înceapă calvarul pentru că, la Facultatea de Matematică chiar trebuia să știi matematică. Eu aveam, totuși, o nesiguranță, deoarece învățasem mai mult singur”, povestește Radu.

Lucrurile au mers ca unse, după sufletul studentului Radu, căci cei de la Universitatea Ovidius au avut, chiar în acel an, un curs prin care și-au propus să-i învețe pe studenți matematica adevărată, altfel decât învățaseră în liceu. „Se pare că am făcut față și că lipsa mea de siguranță nu era tocmai întemeiată, căci am fost al cincilea din an. M-am îndrăgostit de matematică. Modul în care profesorii au prezentat matematica m-a făcut foarte mult să învăț și să lucrez în matematică. Eram avid de informație. Consideram facultatea ca pe un loc de unde trebuia să iau cât mai multă informație. Mă supăram dacă nu se făcea vreun curs”.

Uși trântite în nas și refuzuri la interviurile de angajare

După ce a terminat facultatea, a bătut la multe uși închise. La multe interviuri de angajare, însă, s-a lovit mereu de aceleași refuzuri. Nu l-a primit nimeni, iar unii nici nu s-au sfiit să-i ascundă motivul refuzului: cine să-i poată asigura condițiile optime de lucru unui nevăzător?

„Nu m-a întrebat nimeni însă cum lucrez pe calculator, ce-mi trebuie. Norocul a fost tot din facultate unde am fost remarcat de profesorul meu de baze de date care avea mai multe firme de IT și m-a luat ca programator. Mi-a oferit omul și cazare, iar eu mă mutasem atunci la București”.

Așadar, nu a renunțat nici de data aceasta. Dimpotrivă a continuat să se specializeze în profesia sa, obţinând certificare CISCO. Mai exact, americanii de la această asociație voluntară la care Radu s-a înscris încă din timpul facultății i-au oferit premiul „Împotriva tuturor piedicilor”, pentru talentul său în informatică şi matematică.

În martie 2008, s-a angajat în funcția de consilier personal la ministerul Comunicațiilor. După ce a terminat facultatea, nu a renunțat nici la studiu, așa că s-a mai încris la un master, project-manager la ASE. „Inițial nu au vrut să mă primească decât după ce au primit o hârtie de la medicul de familie că sunt apt de lucrat cu calculatorul. Ei își puneau problema cum poate cineva care nu vede să lucreze cu un calculator. Asta era gândirea lor. Nu se gândeau însă la faptul că eu aveam o diplomă la o Facultate de Matematică”.

În 2009, șomer cu acte în regulă!

În 2009, a ajuns șomer al statului român. Unul cu acte în regulă, așa cum îi place lui să spună.

„În ianuarie 2009, s-a schimbat Guvernul și nu am mai rămas consilier la secretarul de stat, pentru că orice loc de muncă al unui consilier se termină cu cel pe care îl consiliază. Așa că, în iunie 2009, m-am reîntors acasă, am încercat să mă angajez, dar nu am reușit. Atitudinea se schimbase, în sensul că mă chemau la interviuri mai mult așa să se distreze. Cum e domnule orbul care lucrează pe calculator? Așa că alternativa era să stau degeaba sau să fac o afacere. Și am zis să plec de unde știu și de unde pot. Adică să fac un PFA pe partea asta de programare. Așa că am făcut afaceri pe IT. Ele funcționează și în ziua de astăzi. Am clienți. Din aceleași motive, unii nu voiau să lucreze cu mine, alții credeau că dacă lucrează cu mine pot să mă facă, cumva eram un targhet ușor. A trebuit sa trec prin multe ca să învăț anumite lucruri”.

Radu este un om extrem de activ. Nici nu-ți poți închipui că face atâtea lucruri până când nu-l auzi povestindu-le. A fost implicat și în proiecte prin intermediul cărora a încercat să dezvolte soft-uri pentru persoane cu dizabilități.

Campanii de informare despre ce înseamnă persoană cu dizabilități

„De multe ori respingem ceea ce nu cunoaștem și am zis că trebuie să pornesc o campanie de informare despre ceea ce înseamnă persoană cu dizabilități. De asta și accept să se facă tam-tam pe marginea rezultatelor mele, pentru că lumea mai află în acest fel că se poate. Am mers prin școli, am vorbit cu elevii, pentru că mi-am dat seama că pe un adult este mai greu să-l schimbi, dar cu un copil se poate mai ușor”.

Terapie pentru suflet și minte…

Activitatea lui Radu nu s-a oprit aici. Undeva din 2015, a învățat să folosească instrumentele de percuție penru a face terapie cu oamenii, în special, dar și să lucreze cu cei cu nevoi speciale, fie că vorbim despre autism sau ADHD. Așadar, Radu aducea puțină veselie și lumină în sufletele oamenilor. Și le povestea, cu optimismul său debordant, despre viață, despre bucurie, despre emoție, despre încrederea în sine și bucuria de a te simți util. Totul acompaniat de tobele africane ale lui Radu care dau mai multă culoare poveștii la ședințele de terapie.

Dar, dacă vă închipuiți că s-a oprit vreo clipă din visare și din învățat, vă înșelați! Nu putea să stea locului, așa că s-a gândit să mai facă câte ceva. Mai exact, un doctorat în matematică. Și informaticianul nostru a fost admis cu nota 10 la şcoala doctorală de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. La finele celor trei ani de studiu va fi expert în Teoria codurilor matematice.

Admis la doctorat cu nota 10

„Și, fiindcă mă plictiseam și mi se părea mie că nu fac destule, am zis să mai fac și un doctorat în matematică. Îmi doream să fac un doctorat, dar inițial nu m-am considerat destul de bun. Un om cu doctorat mi se părea așa ceva absolut, autoritatea în domeniu. Dezamagirea mea a fost să aflu că nu-i așa, pentru că doctorat are și Oprea (n.r.- râdem, facem așa haz de necaz), dar în mintea mea doctoratul a rămas cu aceeași valoare și, pentru a fi doctor, mi se pare că trebuie să ai o experiență tehnică și o experiență de viață, ca să poți să spui că poți să spui și tu ceva. Și la 12 ani după ce am terminat facultatea am zis că, dat fiind faptul că am trecut prin atâtea domenii, am căpătat niște perspective asupra vieții și că pot să vorbesc despre ceva. Mai exact, pot să spun cum se aplică matematica în psihologie, cum se aplică matematica în ecomonie. Așadar, m-am uitat cine sunt coordonatorii de doctorat. Doamna profesoară Cristina Flaut, cea care este conducătoarea mea de doctorat, a fost și primul profesor cu care am făcut primul curs în Facultatea „Ovidius”. Am luat legătura cu dânsa, i-am povestit și mi-a zis ce teme disponibile are”, povestește IT-istul programator Radu.

Am muncit al dracului de mult pentru tot!

„Mi-am dorit să fiu agent secret. Însă, pot să afirm cu mâna pe inimă, că mi s-au implinit toate visurile”, îmi mărturisește intervievatul meu.

Îl întreb dacă se simte un om norocos. „Norocos nu, împlinit da. Dacă era să fi fost norocos, ar fi trebui să obțin totul mai ușor. Am muncit al dracului de mult, atât de mult, încât la un moment dat, dacă nu aș fi fost un tip destul de puternic, m-aș fi întrebat la ce bun toate astea. Dar nu m-am întrebat, sunt un tip mai inconștient așa”.

Îl întreb dacă mai are timp liber. „Faptul că muncesc în timpul liber nu mă deranjează, pentru că, având o varietate de activități, nu apuc să mă plictisesc. Și toate îmi plac. Pe partea de IT unde muncesc la firmă de la 6 dimineața până pe la trei după-amiază. Apoi, merg să bat la tobe cu copiii, mă pregatesc și pentru doctorat… Îmi place ceea ce fac. Relaxarea este să bat la tobe cu copiii. Este absolut senzațional. Ies la terase cu prietenii, citesc cărți de beletristică, având în vedere că citesc cu vocea sintetică acum… Nu știu dacă vă spune ceva chestia asta, dar ea poate fi ascultată, de cine se obișnuiește cu ea, poate fi ascultată la 1037 de cuvinte pe minut. Zboară și poți să citești o carte de beletristrică nu tocmai mare, 200-300 de pagini, într-o oră-două”.

În plus, anul acesta a înființat împreună cu o parte din prietenii lui un ONG – Asociația pentru Educație și dezvoltare reală. „Așteptăm să ne vină actele de la judecătorie și am ieșit la terasă și am făcut prima sedință. Să stabilim sloganul. Am activat și în mediul ONG și am fost puțin dezamăgit de ce am găsit pe acolo. Sunt mulți care spun că fac, dar nu fac sau fac cu un alt scop”.

Lumina din întuneric…

Cu Radu ai putea să stai de vorbă ore întregi doar să-i asculți povestea. Te molipsește cu optimism, dar și cu gândul că se poate… Că totul este posibil dacă vrei și îți dorești cu adevărat. Oameni precum Radu, care îți dau o rază de lumină în cel mai negru întuneric, te fac să crezi că viața merită trăită și provocată să îți dea lucruri bune. O poveste despre a vedea și a face lucruri chiar și când nu poți să vezi.

Un material scris de Mara Răducanu