Mary Louise Streep s-a născut la 22 iunie 1949, în Summit, statul New Jersey, conform www.simplystreep.com.

Vedetă incontestabilă a anilor ’80 datorită talentului demonstrat în producţii dramatice, renumită pentru profesionalismul şi sensibilitatea ei, Meryl Streep a dovedit încă de copil ambiţiile actoriceşti. Şi-a început cariera de actriţă pe scena din New York, la sfârşitul anilor ’60, şi a apărut în câteva producţii de pe Broadway. A fost distribuită în filme artistice în anii ’70 şi la scurt timp se bucură de primele nominalizări şi distincţii.

În 1971 îşi ia licenţa în ştiinţe teatrale, la Colegiul Vassar din New York. Ulterior a urmat cursurile de actorie ale Universităţii Yale, pe care a absolvit-o în 1975, potrivit sursei citate. După terminarea studiilor se mută la New York şi joacă în şapte piese, cel mai important rol fiind cel din ”27 de vagoane pline cu bumbac”, de Tennessee Williams.

În 1976, obţine primul său rol de film, în pelicula ”Julia”. Doi ani mai târziu, joacă rolul principal în filmul ”Vânătorul de cerbi”. În 1978, interpretează personajul Inga Helms din serialul de televiziune ”Holocaust”, pentru care a obţinut Premiul Emmy şi Premiul Academiei Britanice. Un an mai târziu filmează peliculele de succes ”Manhattan”, ”Seducţia lui Joe Tynan” şi ”Kramer vs. Kramer”, pentru cel din urmă obţinând premiul Oscar.

În 1982, este recompensată cu Globul de Aur pentru rolul principal din ”French Lieutenant’s Woman” (Nevasta locotenentului francez). În 1983, câştigă premiul Oscar pentru rolul principal din pelicula ”Sophie’s Choice” (Alegerea Sophiei).

În 1989, este desemnată cea mai bună actriţă la Cannes, pentru ”Un strigăt în noapte”. În următorul deceniu, este nominalizată la premiile Oscar pentru producţiile ”Postcards from the Edge” (1990), ”The Bridges of Madison County” (1995), ”One True Thing (1998) şi ”Music of the Heart” (1999).

La începutul noului mileniu, Meryl Streep a avut cea mai intensă activitate. În 2002, a apărut pe afişul a două filme apreciate – ”The Hours” (Orele) şi ”Adaptation”. Pentru portretizarea personajului Susan Orlean, din ”Adaptation”, a fost nominalizată la Oscar şi recompensată cu Globul de Aur. În 2003, Streep a apărut pe micul eran în adaptarea pentru televiziune a premiatului film ”Angels in America”, pentru care a primit premiul Emmy.

Au urmat roluri în care şi-a arătat abilităţile comice în ”Manchurian Candidate” (Candidatul manciurian) (2004), ”Prime” (2005) şi ”The Devil Wears Prada” (Diavolul se îmbracă de la Prada) (2006), cel din urmă aducându-i nominalizări la Oscar, SAG şi Golden Globe pentru cea mai bună interpretare feminină.

În anii următori a apărut pe marele ecran în musicalurile ”A Prairie Home Companion” (2006) şi ”Mamma Mia!” (2008), al cărui succes se reflectă în numeroasele nominalizări primite şi continuarea poveştii într-o nouă ecranizare – „Mamma Mia! Here We Go Again”, zece ani mai târziu.

În filmul lansat în 2008, ”Doubt”, Meryl Streep este o călugăriţă care devine suspicioasă cu privire la comportamentul unui preot catolic (Phillip Seymour Hoffman) faţă de un tânăr. Rolul i-a adus o altă serie de nominalizări la Oscar, Golden Globe şi SAG.

Pentru rolul Juliei Child, faimoasă în domeniul gastronomic, din pelicula ”Julie & Julia”, realizată după romanul cu acelaşi nume, a fost răsplătită cu un Glob de aur şi o nominalizare la Oscar.

Comedia romantică ”It’s Complicated”, în care joacă alături de Alec Baldwin şi Steve Martin, îi aduce o nouă nominalizare la Globurile de aur.

În 2011 primeşte numeroase aprecieri pentru performanţa din ”The Iron Lady” (Doamna de fier), unde o înfăţişează pe Margaret Thatcher, fostul premier al Marii Britanii. Rolul îi aduce al treilea premiu Oscar, în 2012, şi un Glob de aur. La discursul susţinut la primirea premiului Oscar, Meryl Streep a mărturisit: ”Când mi-au spus numele, am avut sentimentul că aud jumătate din America spunând ‘oh, nu, de ce ea din nou?”’.

În 2013, Academia Americană a anunţat a 18-a nominalizare pentru Meryl Streep, în urma interpretării din ”August: Osage County”.

În 2014, actriţa a apărut în trei producţii: „The Homesman”, „The Giver” (Darul lui Jonas) şi „Into the Woods”. „The Giver” este o adaptare după romanul de adolescenţi cu acelaşi nume, a cărei acţiune se petrece în anul 2048. Pentru adaptarea Disney a musicalului de pe Broadway „Into the Woods’ actriţa a fost nominalizată din nou la Premiile Academiei pentru cel mai bun rol feminin secundar.

În 2015, a avut roluri în „Ricki and the Flash” şi „Suffragette”. Anii următori, rolurile principale din „Florence Foster Jenkins” (2016) şi „The Post” (2017) îi aduc noi nominalizări la premiile Oscar. În 2018, apare într-un rol secundar în „Mary Poppins Returns”.

Anul 2019 i-a adus rolul Mary Louise (numele său real) în serialul de succes „Big Little Lies” (Marile minciuni nevinovate), bazat pe bestseller-ul scriitoarei Liane Moriarty, cu Reese Witherspoon, Nicole Kidman şi Shailene Woodley în rolurile principale, conform Cinemagia.

Pe lângă activitatea aproape neîntreruptă din lumea filmului, Meryl Streep a fost implicată activ în cauze apropiate de sufletul său: în aprilie 2015, a finanţat un laborator de scenaristică pentru femei peste 40 de ani, numit Writers Lab. De asemenea, a devenit purtător de cuvânt al National Women’s History Museum (Muzeul naţional de istorie a femeilor) din Virginia, potrivit www.simplystreep.com.

Este căsătorită cu sculptorul Don Gummer din 1978. Cuplul are patru copii, dintre care Mamie Gummer a urmat cariera de actriţă.

sursa: Agerpres

La şase ani după ce s-a retras din lumina reflectoarelor, protagonista seriei „Bridget Jones’s Diary” revine triumfal câştigând premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină cu rolul său din filmul „Judy”. Zellweger cântă live în acest film regizat de britanicul Rupert Goold, care spune povestea lui Judy Garland, ajunsă la 46 de ani la Londra, separată de copiii săi, datoare vândută şi luptându-se cu tot felul de dependenţe.

În filmul „Judy”, Renee a avut parte de o transformare fizică spectaculoasă, dar cel mai impresionant este modul în care trăieşte fiecare durere pe care o avea Garland. Are aceeaşi stare în care te imploră să te uiţi la ea, dar în acelaşi timp să o eviţi. Mişcările mâinilor, balansul trupului fără de care cel mai probabil s-ar fi prăbuşit, toate sunt asimilate de actriţă.

În urmă cu câteva luni, Renee Zellweger mărturisea că după ce a încheiat filmările la „Bridget Jones’s Diary”, trilogia care a catapultat-o la celebritate, sănătatea ei fizică şi psihică a fost foarte afectată şi a căzut într-o depresie, care a obligat-o să-şi întrerupă cariera între 2010 şi 2016. „Nu mă simţeam bine. Nu mă îngrijeam. Sănătatea era pe ultimul loc între priorităţile mele”, a povestit actriţa revistei Vulture.

Ea a fost nevoită să facă şedinţe de psihoterapie cu un specialist: „Mi-a spus că 99% din viaţa mea o trăim ca persoană publică şi îmi rămânea prea puţin din viaţa mea reală. Nu puteam continua astfel, nu puteam să mă gândesc tot timpul la ce să fac, când nici măcar nu ştiam ce voi face în următorii mei doi ani din viaţă”, a mărturisit ea.

„Nu puteam să mă mai văd şi nici măcar să mă mai aud vorbind. Era timpul să iau o pauză. Simţeam nevoia de o perioadă de tăcere pentru a-i asculta mai bine pe ceilalţi şi a înţelege mai bine viaţa. Plecând de la Hollywood, am devenit mai puternică. Am învăţat multe din această experienţă şi mi-a permis să mă reîntorc cu o altă stare de spirit”, a declarat ea revistei Closer.

Astfel, Renee s-a îndepărtat de viaţa publică, timp în care nu s-a mai aflat nimic despre ea.

După reapariţie sa, ea a atras mai mult atenţia prin marea schimbare a fizionomiei sale. „Sunt mulţumită că arăt diferit, pentru că trăiesc o perioadă foarte fericită a vieţii mele şi se poate vedea acum că sunt sănătoasă”, declarase Zellweger la reapariţia sa în viaţa publică.

Şi, deşi trecerea ei prin sala de operaţii estetice era mai mult decât evidentă, devenind virală reţelele de socializare, ea a insistat că nu şi-a făcut nicio intervenţie chirurgicală. „Poate părea surprinzător dar aceste comentarii nu mă ating. Recunosc în schimb că această perioadă a fost foarte dificilă pentru mine, dar cred că m-a făcut mai puternică . Pare ciudat, dar aceste comentarii m-au făcut să mă împac cu mine însămi şi să mă apreciez ca femeie şi ca persoană”, a spus actriţa.

Cu privire la viaţa ei sentimentală, actriţa a fost mereu ermetică. S-a spus că ar fi avut relaţii cu Jim Carrey, George Clooney şi cu muzicianul Jack White. A fost şi căsătorită cu muzicianul country Kenny Chesney, dar căsnicia lor nu a durat mai mult de cinci luni şi a fost anulată pe motiv de „fraudă”.

A avut o scurtă relaţie şi cu Bradley Cooper, iar din 2013 este logodită cu chitaristul şi cântăreţ Doyle Bramhall II. Despre dorinţa sa de a deveni mamă, actriţa a fost tranşantă: „Nu am nevoie de copii pentru a fi fericită”.

Renee Zellweger s-a născut în Texas în 1969, fiind cea mai mică dintre cei trei copii ai unui cuplu de imigranţi. Tatăl său, de la care a moştenit numele, s-a născut în Elveţia, în timp ce mama sa era din Norvegia. Înainte de a-şi încerca norocul ca actriţă, Zelly, cum o numesc cei apropiaţi, a făcut studii de artă dramatică la Austin, în timp ce lucra în paralel ca chelneriţă.

Oportunităţile în carieră au apărut după ce s-a mutat în Los Angeles, obţinând primul său rol principal în „Texas Chainsaw Massacre: The Next Generation”, în 1994. De atunci Zellweger a jucat în filme precum „Jerry Maguire”, „One True Thing”, „Bridget Joness Diary”, „Chicago” sau „Cinderella Man”.

sursa: Agerpres

Citește și:

Cine este Sofia Kenin, câștigătoarea de la Australian Open

Hildur Guðnadóttir, autoarea coloanei sonore din filmul „Joker”, face istorie

Cine este Sanna Marin, cel mai tânăr premier din lume

Margaret Atwood a fost nominalizată pentru romanul ”The Testaments”, iar Bernardine Evaristo, cu ”Girl, Woman, Other”. Atwood, care a mai fost recompensată cu Booker Prize în anul 2000 pentru ”The Blind Assassin”, a devenit, la 79 de ani, cea mai vârstnică laureată a Booker Prize, potrivit Press Association. Autoarea canadiană este a patra persoană şi a doua femeie laureată de două ori cu Booker, după Hilary Mantel, J.M. Coetzee şi Peter Cary.

Potrivit juriului, ”The Testaments”, mult aşteptata continuare a ”The Handmaid’s Tale”, care se desfăşoară la 15 ani după scena finală din opera precedentă, este ”minunată în profunzimea sa. Pare acum mai actuală politic ca niciodată. Trebuie să privim acum la felul în care complicitatea şi capacitatea de adaptare şi rezistenţa ar putea arăta.” Bernardine Evaristo a fost premiată pentru creaţia sa polifonică ”Girl, Woman, Other”, care explorează condiţia femeii în societatea britanică modernă. Potrivit preşedintelui juriului, romanul oferă ”diversitatea minunată a femeilor britanice de culoare din zilele noastre. Cartea aceasta este revoluţionară”.

Cele două scriitoare vor împărţi recompensa financiară de 50.000 de lire sterline (aproximativ 57.200 de euro) cu care este dotat premiul, potrivit Press Association. Deliberările finale ale juriului au durat cinci ore şi, deşi regulamentul interzice fracţionarea premiului, membrii juriului au decis să facă ”un gest revoluţionar”.

Numele celor două câştigătoare au fost anunţate în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Guildhall, în Londra, de Peter Florence, preşedintele juriului şi fondatorul festivalului Hay Festival. „Cu cât discutam mai mult despre ele, cu atât le-am preţuit mai mult şi am dorit ca amândouă să fie câştigătoare. Legile sunt nepreţuite. Regulile sunt adaptate circumstanţelor”, a argumentat Peter Florence decizia juriului.

„Singurul rezultat cu care am fost mulţumiţi a fost să decernăm premiul de anul acesta ambelor scriitoare. Sunt lucruri pe care le au în comun. Ambele sunt romane pe deplin angajate. Vorbesc despre lumea zilelor noastre.”

Booker Prize a mai fost acordat ex aequo de două ori, în 1974, împărţit de Nadine Gordimer şi Stanley Middleton, şi în 1992, atribuit scriitorilor Michael Ondaatje şi Barry Unsworth. Juriul ediţiei din acest an, condus de Peter Florence, a fost alcătuit din editoarea Liz Calder, romanciera şi cineasta Xiaolu Guo, autoarea Afua Hirsch şi compozitoarea Joanna MacGregor.

Pentru ediţia de anul acesta, cea de-a 50-a, pe lista scurtă s-au aflat, pe lângă cele două câştigătoare, alţi patru nominalizaţi: scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie, cu ”Quichotte”, scriitorul nigerian Chigozie Obioma, cu ”An Orchestra Of Minorities”, autoarea americană Lucy Ellmann, selectată cu ”Ducks, Newburyport” şi Elif Shafak, scriitoare din Turcia, cu ”10 Minutes 38 Seconds In This Strange World”.

În 2018, premiul a fost câştigat de scriitoarea nord-irlandeză Anna Burns pentru „Milkman”, considerat de juriu un roman „complet unic”, o explorare a violenţei omniprezente din timpul Tulburărilor din Irlanda de Nord.

În vârstă de 76 de ani, savanta a primit vestea marți, de la reprezentanții Academiei de Știință din Norvegia, pentru „contribuția ei fundamentală în analiza geometrică și teorii matematice, care au schimbat dramatic cunoașterea în acest domeniu” a declarat Hans Munthe-Kaas, secretarul Comitetului Abel. „Teoriile ei au revoluționat capacitatea de înțelegere a suprafețelor minime, precum cele formate în baloanele de săpun, iar la modul general, transpunerea problemelor de mari dimensiuni în format minimal” a precizat oficialul instituției care i-a acordat premiul pentru cercetările sale, potrivit gizmodo.com.

Premiul Abel a fost acordat prima dată în anul 2002, în condițiile în care nu există un premiu Nobel pentru matematică. Cercetătoarea a primit suma de 6 milioane de coroane norvegiene, adică 702.000 dolari. 19 savanți au câștigat până acum premiul dar Karen este prima femeie care l-a obținut. La ceremonia de acordare, în Oslo, pe 21 mai, va fi prezent și regele Harald al V-lea al Norvegiei. Cercetările ei privesc modele matematice ale așa numitelor suprafețe minimale, precum baloanele de săpun, și au îmbunătățit modul în care matematicienii prezic modul în care aceste suprafețe se comportă în anumite condiții.

Citește și:

Interul stânga român a acumulat 48 de voturi în ierarhia finală, pe locul secund clasându-se portarul francez Amandine Leynaud, 44 puncte, iar pe locul al treilea s-a situat rusoaica Ana Viahireva, 42 puncte. Pe poziţia a patra s-au clasat, la egalitate (28 puncte), norvegianca Stine Bredal Oftedal şi muntenegreanca Jovanka Radicevic (CSM Bucureşti).

Au votat 16 jurnalişti specializaţi în handbal din 12 ţări, iar 80.000 de voturi au venit din partea fanilor.

Neagu a ieşit pentru a treia oară învingătoare în această anchetă, după 2015 şi 2016, egalând performanţa pivotului norvegian Heidi Loke (2011, 2013, 2014). Unguroaica Zsuzsanna Tomori (2012) şi norvegianca Nora Mork (2017) au fost şi ele câştigătoare ale acestui premiu.

În echipa ideală desemnată de ancheta Handball-Planet figurează, pe lângă Cristina Neagu, titulara postului de inter stânga, şi pivotul român Crina Pintea (transferată în această iarnă de la Issy Paris Hand la Gyor), dar şi două componente ale echipei CSM Bucureşti, extrema stânga Majda Mehmedovic şi extrema dreapta Jovanka Radicevic, ambele din Muntenegru.

Celelalte componente ale echipei ideale sunt Stine Bredal Oftedal (Gyori Audi ETO KC/Norvegia) – coordonator de joc, Ana Viahireva (Rostov Don/Rusia) – inter dreapta, Amandine Leynaud (Gyori Audi ETO KC/Franţa) – portar şi Eduarda Amorim (Gyori Audi ETO KC/Brazilia) – cea mai bună apărătoare.

Soprana română este apreciată pentru rolurile sale în „Tosca”, „Turandot”, „La Rondine” și „Boema”. Ceremonia are loc la Gran Teatro „Giacomo Puccini” din Torre del Lago, iar premiul este acordat de preşedintele Fundaţiei Festivalului „Puccini”, Alberto Veronesi şi de primarul din Viareggio, Giorgio Del Ghingaro.
Angela Gheorghiu a înregistrat pe disc patru opere complete de Giacomo Puccini, patru DVD-uri Puccini, dar și un album solo cu arii din creația compozitorului italian.

„Preocupările constante în domeniul cercetării ştiinţifice ale domnului Sergiu Paşca, demonstrate cu cinste de-a lungul întregii sale evoluţii profesionale, se repercutează în mod favorabil asupra imaginii municipiului nostru şi asupra comunităţii în care locuim”, a declarat Mircea Horaţiu Josan , primarul municipiului Aiud, la momentul respectiv.

Distincţie internaţională

Acum, Sergiu Paşca este profesor asistent de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford din Statele Unite. La sfârşitul lunii octoombrie a primit distincţia ”Early Career Life Scientist Award” din partea Forumului internaţional pentru biologia celulară (ASCB).

Premiul este acordat ”cercetătorilor remarcabili care au derulat în mod independent activităţi de investigare timp de cel puţin şapte ani”, se arată pe site-ul ASCB, citat de agerpres.ro.

Paşca a absolvit Medicina în România şi a conceput ”o puternică tehnologie” pentru obţinerea in vitro a ţesutului cerebral uman 3D auto-organizat, pornind de la celule stem pluripotente.

Muncă de laborator

Aceste culturi sunt cunoscute şi sub denumirea de sferoide neuronale sau organoide specifice regiunii cerebrale, iar laboratorul lui Paşca a demonstrat în ultimii ani cum poate fi ghidată in vitro specificitatea structurilor 3D similare ţesuturilor şi modul în care poate fi utilizată această platformă pentru descifrarea biologiei celulare a creierului uman, menţionează sursa citată.

Paşca a demonstrat ”în premieră că organoidele pot fi asamblate pentru a forma asembloide cerebrale şi pentru a permite migrarea celulelor sau conexiunile la distanţă şi generarea de circuite neuronale”, potrivit ASCB.

Forumul internaţional precizează că laboratorul dezvoltat de cercetătorul român a reuşit menţinerea pentru cea mai lungă perioadă de timp înregistrată până în prezent a unor astfel de culturi, chiar până la câteva sute de zile.

”Culturile cerebrale 3D pot fi utilizate nu doar pentru studiul creierului uman normal, ci şi pentru realizarea unor modele ale creierelor bolnave”, spre exemplu al persoanelor cu autism. ”În cadrul unui studiu efectuat pe o formă monogenică de autism, laboratorul său a descoperit anomalii în migrarea celulelor celulelor GABA şi a identificat modalităţi de restabilire a comportamentului celular normal”, subliniază ASCB.

Misiune: să descifreze tainele autismului

Sergiu Pașca este unul dintre cei mai tineri profesori-cercetători de la Stanford. Deține propriul laborator la Stanford și, după numai patru ani de activitate, a făcut deja o descoperire care poate schimba viitorul omenirii.

Are o misiune clară – să descifreze tainele autismului. Primește fonduri generoase în fiecare an de la stat și universitate, iar americanii au crezut de la început în descoperirera lui, notează şi PRO TV. Sergiu Pașca lucrează la o lume în care părinții copiilor cu afecțiuni ale creierului au și soluții, nu doar speranțe.

Ce ați spune dacă un om de știință v-ar lua într-o zi câteva celule de piele de pe mâna, ca după câteva luni să va puteți vedea propriul creier, în miniatură, obținut într-un recipient medical? De ce am avea nevoie de o asemenea descoperire? Răspunsul îl găsim în acest laborator de neuroștiințe de la celebra Universitate Stanford, din America, nota sursa citată.

“La momentul actual putem recrea în laborator, de la orice individ, o bucățică, de exemplu, de creier, sau putem recrea diferite regiuni ale creierului și apoi le putem conecta în laborator, vedem cum vorbesc unele cu altele„, declara, pentru PRO TV, cercetătorul născut în România.

Citește continuarea pe miscareaderezistenta.ro