O pandemie și proteste în toată lumea? Nici pe departe. Apoi, în primele șase luni ale acestui an, lumea noastră să răsturnat pur și simplu cu susul în jos.

Pe hârtie, 2020 are caracteristicile unui scenariu tragic – economie la pământ, vieți amenințate, proteste în toată lumea, neîncredere în Guvern, teama de locuri publice, deconectarea de la cei dragi și lucruri incorecte și libertăți îngrădite. Nu neagă nimeni contextul cu care ne confruntăm toți. A fost greu. Și sub toată această greutate am început să mă întreb în ce pot găsi speranță în 2020.

Speranța este un lucru simpatic. Pare simplu de găsit, dar și simplu de pierdut. Se plimbă nestingherită prin inimile noastre, schimbând locul cu disperarea  precum o ușă glisantă. În mod ironic, nu pot trăi una fără alta. Să speri la ceva înseamnă să înțelegi că există ceva „mai bun” și asta înseamnă să înțelegi realitatea a ceea ce este „mai rău”.

Am învățat că nu poți spera fără să treci printr-o cumpănă, iar asta de fapt ar putea transforma 2020 în ceva plin de speranță. Suntem mai puternici împreună prin experiența profundă și globală a greutăților. Asta înseamnă că suntem de asemenea puternici prin posibilitatea de a avea o speranță.

Experiența COVID-19 pe care o trăim împreună, deși diferă, variind de la om la om, plină de rău și de bine, a fost o legătură. Cu toții am trecut prin teamă și anxietate. Cu toții ne-am confruntat cu incertitudinea și necunoscutul. Și cel mai important, ne-am adus aminte să fim umani – acte la întâmplare de bunătate ale unor străini, curajul celor care se luptă direct cu virusul, al medicilor.

Viața arată acum altfel. Înainte de COVID-19, cum îți vedeai vecinul? Vânzătorul de la magazinul din colț? Străinul peste care dai pe stradă? Prietenul pe care-l îmbrățișezi de fiecare dată când îl vezi?

Poate că acest virus ne ajută să ne trezim și să ne reamintim de umanitate. Ne aflăm în fața oportunității de a câștiga un pic de empatie. Poate că aceasta a fost catapulta necesară pentru a ne uni așa cum am făcut-o. Poate că a fost nevoie să ni se amintească de latura noastră comună, care ne poate uni. Poate că am avut nevoie să înțelegem mai bine că nedreptatea îndreptată către cineva este o nedreptate comisă împotriva noastră a tuturor.

Știu că am simțit asta. Niciodată nu am înțeles realitatea unei dreptăți rasiale așa cum am simțit-o acum, și nu într-un mod banal, ci unul profund, ca o lumină care este aprinsă într-o cameră pentru prima dată. Tot ce știam până acum arată altfel, și evident și alții simt același lucru.

Aceasta este partea plină a paharului. Dureroasă, dar frumoasă. Nu există garanții că va exista un vaccin sau dreptate pe lume. Dar, totuși, avem o chemare neobosită către speranță sau spre ceva mai bun, care ne unește.

Heather C. McGee a spus la un moment dat: „Lucrurile se înrăutățesc înainte să devină mai bune. Au închis parcurile din Montgomery, Alamabam timp de aproape 10 ani din cauza segregării, dar uneori, este nevoie să desființezi ceva ca să reconstruiești ceva și mai important.”

Speranța va avea mereu greutate pentru că nu va putea fi înțeleasă fără contrastul de a fi traversat disperarea. Asta o face și foarte puternică. Nu este o emoție, o dorință sau o rezoluție de Anul Nou. Este o credință curajoasă. Fie că vrem sau nu, ni se amintește din când în când să credem în umanitate. Asta va face diferența. Deja a făcut-o. Anul acesta este istorie care se schimbă chiar sub picioarele noastre.

Un text de Magdalena Popaș

Scriitoarea în vârstă de 77 de ani, cunoscută pentru romanul său ”Casa spiritelor”, precum şi pentru tradiţia sa riguroasă de a începe un nou roman pe 8 ianuarie, susţine că tinerelor generaţii le revine sarcina de a construi lumea de după, având drept fundamente principiile egalităţii rasiale şi de gen.
”În urma pandemiei, se va crea un val, o avalanşă de noi interpretări ale realităţii noastre, nu doar în artă, ci şi în filozofie, istorie, tot. (…) Dar în ceea ce mă priveşte, am nevoie de mai mult timp şi de distanţă pentru a vedea lucrurile mai clar”, a mărturisit scriitoarea cu prilejul unui interviu acordat AFP prin videoconferinţă din San Francisco, oraşul în care aceasta locuieşte.

”Aş fi putut scrie ‘Casa spiritelor’ imediat după lovitura de stat militară din 1973. Am avut nevoie de mai bine de opt ani pentru a o termina întrucât aveam nevoie să diger ceea ce se întâmpla. Şi cred că voi proceda la fel cu situaţia din prezent”, a răspuns autoarea la întrebarea referitoare la modul în care pandemia i-a afectat munca.
Întrebată care ar fi lecţia pe care a învăţat-o în urma pandemiei, Allende a precizat că ”ne-a învăţat să ne analizăm priorităţile şi să ne confruntăm cu realitatea. Inegalitatea este realitatea: cum unii au petrecut perioada de izolare pe un iaht în Caraibe, în timp ce alţii au suferit de foame.”

”Ne-a învăţat de asemenea că suntem o mare familie. Ceea ce i se întâmplă unei persoane din Wuhan, se întâmplă apoi întregii planete, nouă tuturor. (…) Nu există un zid, nu există niciun zid care să poată separa oamenii.”
”Persoanele creative, artiştii, oamenii de ştiinţă, tinerii şi numeroase femei, cu toţii reflectează la felul în care va arăta lumea de după. Nu doresc să se întoarcă la vechea lume. Este cea mai mare miză a epocii noastre: visul unei lumi diferite. Trebuie să ajungem acolo”.

”Va fi sfârşitul patriarhatului. Agresorii care guvernează lumea îşi vor fi pierdut forţele. O lume în care atât bărbaţii, cât şi femeile îşi împart în mod echitabil guvernarea lumii”, a precizat scriitoare după ce a fost întrebată în ce fel va fi diferită lumea de după pandemie.
”Să nu permitem lumii să fie condusă de violenţă şi lăcomie, ci mai degrabă de solidaritate, compasiune, speranţă. Este lumea pe care ne-o dorim.”

”Tinerele generaţii vor moşteni o lume pe care am distrus-o în mii de bucăţi. Ei sunt cei care trebuie să salveze planeta, dacă mai poate fi salvată. Sper că vor avea o soluţie pozitivă.”
Întrebată de reporterul AFP ce părere are despre manifestaţiile împotriva rasismului din Statele Unite, scriitoarea a spus ”Manifestaţiile cer dreptate rasială, care este în mod direct legată de problema sărăciei. Cine sunt cele mai sărace persoane din această ţară? Cine sunt cei cu cea mai dezavantajoasă asigurare medicală, care găsesc cel mai greu de muncă, afectaţi cel mai mult de violenţe din partea poliţiştilor, care sunt cel mai adesea trimişi la închisoare? Afro-americanii.”

”Cred că astfel de proteste vor izbucni peste tot. Ne confruntăm cu o criză economică mondială majoră, care va duce la pierderea altor locuri de muncă, la sărăcie şi deci, la mai multă violenţă. Vor avea loc şi alte proteste, proteste de amploare.”
”Aceste probleme nu pot fi rezolvate cu gloanţe sau gaze lacrimogene. Ci doar dacă sunt atacate rădăcinile problemelor. Sunt probleme profunde, care datează din epoca sclaviei”, a mai spus Allende.

sursa: Agerpres

Iar prietenia lor de peste decenii pare să fie și mai puternică decât a fost vreodată. Cele două au fost rugate în luna ianuarie, în cadrul amisiunii The Ellen Show  să se descrie una pe cealaltă într-un singur cuvânt. „Curajoasă”, spune Tomlin, după care a adăugat „fantastică, grozavă, fabuloasă, altruistă”. „Strălucitoare, amuzantă, empatică”, a spus Fonda despre Tomlin.

De la filme la lupta pentru diverse cauze în care cred, Fonda și Tomlin au o prietenie pe care nu o poți întâlni decât o singură dată în viață. Haideți să vedem cum a început totul.

1977: S-au întâlnit în culisele spectacolului de pe Broadway Appearing Nightly

Tomlin a fost captivată de Fonda încă de când a văzut-o în 1971 în filmul Klute , pentru care a câștigat primul premiu Oscar. „Am fost fanul ei chiar dinainte să o cunosc”, a declarat Tomlin pentru The Washington Post în 2017. „Am avut coafura ei din Klute timp de doi ani după ce am văzut filmul și pur și simplu eram înnebunită după ea. Mi-am tăiat părul ca să-mi stea așa cum îi stătea ei.”

Dar cele două nu s-au întâlnit până în 199. „Am întâlnit-o când a venit în culise când eu eram în Appearing Nightly  la Ahmanson Theatre în Los Angeles”, a declarat Tomlin pentru The Post. „Următorul lucru de care îmi amintesc este că m-a întrebat dacă nu vreau să joc în 9 to 5. De atunci am rămas prietene. Suntem prietene pentru că pur și simplu o iubesc. Știu că Jane îmi apără spatele  ori de câte ori poate”.

1980: Magia filmului, odată cu 9 to 5

Cu actrițe precum Jane Fonda, Lily Tomlin și starul muzicii country Dolly Parton, 9 to 5  a fost un succes uriaș, care a produs 103 milioane de dolari în întreaga lume Fonda, care a fost co-producător al filmului, i-a spus lui Stephan Colbert în 2017 că după ce a văzut-o pe Tomlin pe Broadway, a știut că vrea să o aibă în distribuție în rolul unuia dintre personajele principale. „Începusem o comedie foarte neagră”, spunea Fonda despre scenariul original al filmului. „Apoi, într-o searp, m-am dus să o văd pe Lily în piesa one woman show Appearing Nightly . Și ce pot să spun – am fost uimită. Am spus: Nu vreau să fac un film despre secrater dacă ea nu joacă în el.”

Așa că Fonda a decis să mai „lumineze” scenariul, gândind că Parton și Tomlin vor fi mai deschise să i se alăture dacă filmul este o comedie. Tomlin a ezitat la început. „Nu am vrut să fac o comedie ieftină”, își amintește Tomlin. „Căutam ceva mai serios. Apoi a trebuit să o conving că nu sunt persoana potrivită pentru acel film”.

Într-un final, Tomlin a fost de acord să se alăture distribuției, dar după o săptămână de filmări deja regreta. „L-a întrebat pe celălalt producător dacă poate să nu mai joace, oferindu-se chiar să returneze banii pentru o săptămână de filmări”, spune Fonda. Dar după ce s-a uitat la materialul needitat, Tomlin a decis că este „bun”, și spune că „a implorat-o” pe Fonda să o lase înapoi în film. Fonda a fost de acord, iar 9 to 5 a devenit unul dintre filmele de neuitat ale anilor 1980. Și nu numai atât. A aprins flacăra prieteniei lor de patru decenii, iar cele două au devenit cât de apropiate au putut.

foto: gettyimages

2014: Se naște Grace și Frankie

De la 9 to 5, Tomlin și Fonda au petrecut decenii mergând împreună la evenimente. În 2015, una dintre creatoarele serialului Grace și Frankie, Marta Kauffman, și-a amintit că la un moment dat a auzit că simbolurile Hollywoodului erau interesate să facă un serial TV.

Gândind la început că cele două actrițe s-au referit că vor să-l facă împreună, Kauffman și-a pus agentul să verifice dacă ele vor să colaboreze cu ea la un nou serial. „Acum vor”, spune Kauffman pentru Indie Wire, după ce le-a prezentat serialul. Și pur și simplu, s-a născut Grace și Frankie s-a născut. Kauffman a numit toată povestea asta „un noroc imens”.

Producția pentru Grace and Frankie a început în 2014, iar primul sezon al serialului a avut premiera în 2015. „Jane Fonda și Lily Tomlin se numără printre cele amuzante și formidabile actrițe dintotdeauna, și este un privilegiu incredibil de a le da ocazia de a arăta asta pe Netflix”, spune Ted Sarandos, reprezentant Netflix. „Serialul creat pentru ele de Marta și Howard este cald, foarte nostim, care hrănește.”

Cu șase sezoane până acum (și ultimul pe drum), Grace și Frankie este până acum cel mai lung serial original Netflix.

În 2015, Tomlin și Fonda au participat împreună la un TED Talk

Prietenia să câștige” În mai 2015, Fonda și Tpomlin au vorbit la TED Talk despre valoarea susținerii prieteniei între femei. Bineînțeles, s-a râs mult. Tomlin a glumit spunând că „numai să fiu cu Fonda îmi suge viața din mine”, dar perechea a oferit de asemenea din înțelepciunea unei adevărate prietenii, demonstrând cu exemple din relația lor.

„Am căutat pe cineva care să aibă simțul umorului, să fie curajos, să facă planuri de viitor, care are puncte de vedere, care să fie câtuși de puțin pasionat de planeta asta unde trăim, cineva bun, care are simțul corectitudinii și care să creadă că sunt importantă”, spune Tomlin despre Fonda.

„Mă gândeam dimineață că nici nu știu ce aș fi făcut dacă nu aveam prietene femei”, spune Fonda. Tomlin a fost de acord cu ea, adăugând că prietene ca Fonda o fac să se simtă mai puternică și mai curajoasă.

2016: Fonda și Tomlin au luptat împreună pentru dreptate

Fonda este o activistă cu ștate vechi. Să ne amintim numai despre discursurile sale împotriva Războiului din Vietnam, în anii 1960. Dar în decembrie 2016, Tomlin i s-a alăturat la un protest împotriva Dakota Access Pipeline. Pentru a sărbători 79 de ani, Fonda le-a invitat pe Tomlin, Frances Fisher și Catherine Keener pentru a fi alături de ea și de alți oameni din Standin Rock.

În ianuarie 2017, Tomlin și Fonda și-au unit din nou forțele la Marșul Femeilor în Los Angeles, unde au mărșăluit alături de alți aproximativ 750.000 de oameni pentru drepturi egale.

Fonda a fost arestatî de mai multe ori în timpul protestelor, cea mai recentă arestare fiind cea din Washington, anul trecut (de patru ori într-o lună), când a protestat față de schimbările climatice. Firește, Tomlin i-a ținut isonul și a fost și ea arestată în decembrie la unul dintre protestele lui Fonda.

„O susțin pe Jane. jane e o tipă dură”, a spus Tomlin pentru New York Times. „Jane a încercat să-l convingă pe directorul executiv al Netflix să amâne filmările la următorul sezon din Grace și Frankie  pentru un an ca ea să poată merge la proteste. Dar în schimb, a mers la Washington până când am început să filmăm din nou”. Asta înseamnă cu adevărat dedicare.

2017: Fonda i-a înmânat lui Tomlin un premiu SAG

În ianuarie 2017, The Screen Actors Guild (SAG) a anunțat că Fonda și Parton îi vor înmâna lui Tomlin premiul SAG pentru întreaga activitate, prezentându-i punctele de reper din carieră.

2019: Sezonul 7 din Grace și Frankie ar putea fi ultima lor colaborare TV

Deși fanii serialului Grace și Frankie  sunt entuziasmați pentru că Netflix a anunțat încă un sezon, anunțul a fost totuși dulce-amărui, pentru că acesta va fi ultimul din serial.

„Este emoționant că serialul nostru despre provocări, dar și despre frumusețea și demnitatea de a îmbătrâni, va fi cel mai vechi de pe Netflix”, au spus cei doi creatori ai serialului, Kaufman și Howard J. Morris, într-o declarație pentru Variety.

„Suntem și încântate și cu inimile frânte că Grace și Frankie va reveni cu un al șaptelea sezon, dar ultimul”, spun Fond și Tomlin într-o declarație comună. „Suntem recunoscătoare că serialul nostru s-a ocupat de probleme care ne-au conectat cu generația noastră. Și cu copiii acestei generații, frumoși copii” Ne va fi dor de cele două „bătrâne”, Grace și Frankie, așa cum le va fi și fanilor, dar vom mai fi pe aici. Am rezistat atâtor de multe lucruri încât sperăm să nu trăim mai mult decât planeta.”

Citește și:

Hildur Guðnadóttir, autoarea coloanei sonore din filmul „Joker”, face istorie

De ce „The Piano” este cel mai bun film regizat de o femeie

(FOTO) Cupluri care s-au îndrăgostit pe platoul de filmare