psiholog – Zaina

Alanis Morissette: „Fără terapie, nu cred că aș mai fi fost acum aici”

Tudorica Andreea — Tue, 28 Jul 2020 08:39:24 +0000

În clipul video pentru noul său single, Reasons I Drink, Alanis Morissette apare la o întâlnire de grup pentru adicții. Cântecul se concentrează pe dificultatea recuperării când cazi pradă adicțiilor. „I’m such an addict”, spune câștigătoarea unor premii Grammy, în vârstă de 46 de ani, urlând în telefon.

Morissette bifează cele trei adicții ale sale de top: „Dependența de muncă, de dragoste și de mâncare”, spune ea. Se întoarce în timp în privința dependenței de muncă, atunci când „munceam singură”, și la tulburările sale alimentare din adolescență și pe când avea 20 de ani. În clip, se portretizează ca fiind un personaj multiplu: o femeie de afaceri, un star MTV al anilor „990 cu aceeași eșarfă și pălărie pe care le-a purtat în videoclipul pentru cel mai mare hit al ei, Ironic; o mamă; și cea care conduce grupul de terapie.

Refacerea este un proces complex, care durează toată viața, iar perioada de izolare a fost ca un declanșator, spune Morissette, care se bucură acasă de viața de mamă a trei copii în timp ce-și promovează al nouălea album, Such Pretty Forks In The Road. „La ora 3 după-amiaza, s-ar putea să fiu: „Uau, ce dar imens, sunt copleșită de recunoștință”. Pe la 3:15 încep să urlu. La 9 seara, sunt deja deznădăjduită. Izolarea este lumina chibritului.”

Și medicația a ajutat-o. De curând, s-a confruntat cu depresia post-partum. Cel mai mic dintre copii, Winter, s-a născut în august anul trecut, fratele lui Ever (9 ani) și al lui Onyx (3 ani). Cei trei sunt copiii lui Alanis împreună cu rapperul Souleye, cu care s-a căsătorit în 2010. A trecut prin depresie după fiecare naștere. La prima, a întârziat tratarea ei. De data aceasta, a decis să și-o arate, să spună ce i s-a întâmplat, apărând la TV după ce a născut pentru a le spune privitorilor că e ca și cum „ai fi acoperită de smoală și sub apă”.

De asemenea, a mers la studio pentru prima dată în opt ani pentru a înregistra noul album. „Să scrii piese este un exercițiu pentru a te elibera de subconștient”, spune ea. „Îmi trăiesc viața, apoi îmi iau 10 minute ca să-i scriu povestea”. Piesele pornesc de la chitarp și pian; uneori ca un imn ( Smiling, Ablaze), delicate și meditative (Diagnosis, Her). Nu sunt la fel de abrazive precum precedentele ei piese, dar ca și cum ar fi săpat un tunel spre perioada aceea, căutând furia unei tinere femei, încă acoperă subiecte care rareori apar în cântecele din mainstream din rock. Nemesis vorbește despre „gimnastica” mentală cu care s-a confruntat atunci când nu-și planificase să rămână gravidă. “I’m excited yet I’m filled with despair,” cântă ea. “This metamorphosis closed the door and opened a window.” („Sunt fericită, dar totuși disperată. Această metamorfoză a închis ușa și a deschis o fereastră.”

Albumul atinge și problema folosită în termenii lui Morissette ca „abuz financiar” în business-ul muzical. În 2017, fostul ei manager financiar a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru că ar fi furat 7 milioane de dolari de la ea, o situație care se regăsește în piesele Pedestal (“You grabbed my crown and got everything you wanted”) și Reckoning (“I hope you enjoy these drawings in your jail”).

Morissette a cântat și despre exploatarea financiară și sexuală din partea bărbaților timp de 25 de ani. „Acesta este cel mai depresiv moment din întreaga lume”, admite ea, râzând. „Temele legate de durere și divizare, încredere, exploatare, misoginism, lipsa integrității, tulburările sociopate de personalitate și narcisismul. Cu aceste teme m-am confruntat de mică.” Și azi, spune ea, se vindecă încă de probleme legate de furt și traume sexuale din trecut pe care nu vrea să le detalieze. Simte că încă poate cîdea pradă abuzurilor; este un tipar pe care vrea să-l spargă. A studiat psihologia, inclusiv scrierile lui Carl Jung și alți contemporani din domeniu. „Dacă nu aș fi avut o echipă de terapeuți în timpul vieții, nu cred că aș mai fi aici”, spune ea.

Morissette este din Ontarior și a început să înregistreze încă de la 10 ani. După o carieră pop în adolescență ca „Debbie Gibson” a Canadei, a plecat la Los Angeles în 1995 și a contribuit la scrierea albumului mai rock Jagged Little Pill. Albumul s-a vândut în mai mult de 33 milioane de copii în întreaga lume, transformând-o în în cel mai tânăr artist certificat cu diamant în SUA. A mișcat acul, dar a simțit durerea. „Nu puteam nici măcar să ies din camera de hotel”, spune ea despre lumina reflectoarelor care a transformat-o într-o persoană claustrofobică. „Dacă treceam prin dreptul ferestrei și umbra mea se plimba pe draperii, oamenii țipau afară că au văzut o mișcare”. Își amintește că fanii au dat buzna în camera de hotel când ea nu era ecolo. „Mi-au luat chiloții. Știau că sunt sub pernă. A fost ceva foarte dureros.”

Când Morissette a apărut pe coperta revistei Rolling Stone în noeimbrie 1995, redactorii au clasificat-o ca fiind „Angry White Female”. Având 21 de ani pe vremea aceea, cântecele ei au fost interpretate greșit, ca fiind combative și pretenșioase în furia lor. Își amintește de DJ-ii de radio care se uitau la ea când intra în studio ca și cum ar fi vrut să le smulgă capetele. Succesul ei a însemnat ca ea să fie tratată ca o salvatoare a industriei, când un manager a întrebat-o de bani. „ooo, ești una dintre acei clienți”, a răspuns el. Astăzi, atitudinea ei e alta. „N-o să poți pune gaz pe foc când eu sunt într-o călătorie de a deveni mai puternică”

Izolarea ei s-a adâncit când s-a văzut atacată de alte femei. „Mi s-a spus că faima va fi un panaceu la rezolvarea tuturor problemelor, că am să cânt și să sărbătoresc cu prietenii mei”, spune ea. Morissette a fost respinsă de colegele ei. „Credeam că o s-o sun pe Bjork sau Tori Amos și că o să ne simpatizăm una pe alta. Am căutat mulți oameni. Deseori am fost întâmpinată cu întrebarea: De ce mă suni?”. Dar nu vrea să dea nume.

După Jagged Little Pill , Morissette a revenit în Canada pentru a lucra la următorul album, Supposed Former Infatuation Junkie, împreună cu producătorul Timp Thorney. Și toată lumea începe să tragă de ea, să o întrebe când urmează să apară următorul album. „Îmi venea să plâng”, spune ea. „Îmi amintesc că spuneam: Nu mai vreau să fac muzică niciodată. Atunci Thorney a spus: Dar sună bine!”. Și a scos-o la cină, a revenit în studio cu alt vibe și a început să scrie imdiat: „Libertatea lui a îndepărtat presiunea.”

Lansat în 1998, albumul a debutat ca nr. 1 în SUA și a spart toate recordurile de vânzări în prima săptămână deținute de o femeie. Iată că în anii 1990 ne aflam în fața unei veritabile rockerițe care urma să fie strivită de adolescenții pop. Până în 2000, Britney Spears a spart recordul de diamant al lui Morissette și aproape că și-a triplat vânzările. A fost un fel de ușurare. „S-a stins dogoarea faimei, ceea ce a făcut ca totul să fie OK”, spune ea. „Faima nu este o circumstanță vreau să spun.”

Dar Morissette nu a dispărut. Single-ul ei din 2001, Hands Clean, de pe al cincilea album, Under Rug Swept, a fost un hit internațional, deși următorul single nu a mai fost un succes. A început să joace în filme, cum ar fi în serialele Sex and the City și Curb Your Enthusiasm , sau în filmul Dogma, în care l-a jucat pe Dumnezeu-femeie. După șapte ani de lucru, s-a făcut un musical pe Broadway inspirat de Jagged Little Pill care a fost un real succes. Include un personaj care este violat la o petrecere din liceu, eveniment care se reflectă în toată viața personajului. Actrița Kathryn Gallagher își amintește că Morissette i-a spus vă personajul trebuie să fie furios: „Lucrul pe care i l-am furat din îndrumări este importanța de a simți tptul și de a trece prin fiecare emoție, chiar și cele mai supărătoare”, spune ea.
În ciuda schimbărilor, Morissette rămâne sceptică: este preocupată de cum privește lumea succesul unor femei talentate. „Bîrbații devin interesați numai când există un schimb financiar”, spune ea. „Devine rentabil din punct de vedere financiar să ai o femeie artist.”Recunoaște totuși că unele chestiuni s-au îmbunătățit. În trecut, dorința lui Morissette de a înțelege condiția umană a fost sursă de luat la mișto de către presă și public. „Mă simțeam o ciudată oriunde intram”, spune ea. „Acum nu mă mai simt o străină.”

Interviu preluat din The Guardian

Traducere și adaptare Andreea Tudorică

Citește și:

Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley

Meryl Streep împlinește 71 de ani

Un actor super-erou: Benedict Cumberbatch

Experimentăm iluzia controlului într-o lume a dependențelor

Tudorica Andreea — Tue, 28 Jul 2020 04:22:15 +0000

Dependența se referă la o situație de „intoxicație” cronică, care rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de o substanță, de un comportament, de un context, de o persoană etc.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), putem depista instalarea dependenței urmărind două aspecte:

(1) dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera „proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta

și

(2) continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exemplu: probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

„Păcăleala” care hrănește dependența
Totodată, psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată). Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții („pentru ce trăiesc?”, „ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții („cum să trăiesc?”).
„Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere – de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor „fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină. Persoana își creează astfel o falsă iluzie a deținerii controlului. În fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului. Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului „dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel „subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Pașii necesari ieșirii din dependență
Totodată specialistul propune 4 pași prin care putem scăpa de dependență:

Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
Solicitarea ajutorului specializat.
Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

„Unelte” practice pentru a face față anxietății

Tudorica Andreea — Thu, 09 Jul 2020 11:11:08 +0000

I-am spus recent soțului meu: „De mult nu am mai avut o stare de anxietate așa de profundă”. El s-a uitat la mine și mi-a spus: „Ce te face să te simți mai bine?” „Stai să-mi amintesc”, i-am spus pentru că anxietatea te poate face să uiți bazele a ceea ce cunoști.

Sunt terapeut care lucrează cu oamenii care au de-a face cu anxietatea. Cu ani în urmă, un psiholog mi-a schimbat viața când mă confruntam cu o stare de anxietate. Dar iată ce știu acum: psihologul nu mi-a schimbat viața într-o singură ședință. Ceea ce a făcut a fost să-mi ofere o privire asupra a ceea ce pot să pun în practică.

Am ales modul în care să interacționez cu anxietatea mea. Cele mai bune „unelte” pentru a gestiona anxietatea au nevoie de o astfel de abordare (de a înțelege de ce ești anxios) și practică ( să alegi cum interacționezi cu anxietatea). Iată ce fel de „unelte” am ales eu pentru a gestiona anxietatea:

Dă-i un nume ca s-o îmblânzești

O practică obișnuită de psihologie, popularizată de dr. Dan Siegel, „dă-i un nume ca s-o îmblânzești” te solicită să înțelegi mesajul care se află dincolo de anxietate ca să o combați. Cheia este să o înțelegi. Ești îngrijorat că vei dezamăgi pe cineva sau că vei fi repins? Ești îngrijorat să nu te îmbolnăvești? Dă-i un nume acestei frici și „poveștii îngrijorătoare” în care crezi.

Nu-ți face griji singur

Un indicator de marcă ce îți arată că ești anxios este momentul în care începi să-i pierzi perspectiva. Dacă o împărtpșești cuica asta s-ar putea să te ajute să înțelegi mesajul din spatele stării tale de anxietate. Ca să fiu cât mai simplu, poți suna un prieten în care ai încredere sau psihologul. Dacă niciuna din astea nu este o opțiune la îndemână, atunci notează într-un jurnal. Scrie până obții puțină limpezime.

Dă-i o altă dimensiune

Definiția mea preferată pentru anxietate este dată de autorul și psihologul Sissy Goff, care spunea: „Anxietatea este o supraestimare a probmele și o subestimare a ta”. Subtextul anxietății este de obicei: „Nu o pot gestiona dacă se întâmplă”. Amintește-ți că te poți ocupa de lucrurile grave. Asta ar putea să pară contraintuitiv la început, dar încearcă să-ți amintești de lucrurile grave prin care ai mai trecut înainte. Poți gestiona anxietatea. Poți trece și peste asta.

Testează realitatea gândurilor tale anxioase

Anxietatea te păcălește pentru că deseori este doar micul nucleu al unui adevăr plauzibil care-ți împiedică atenția. Apoi, se face ditamai bolovanul. Povestește cu voce tare de ce ești anxios, și compară cu realitatea. Cerne-ți gândurile. Ce se bazează pe o realitate observabilă? Și ce nu?

Nu i te împotrivi

Nu încerca să te gândești la elefanți acum. Părerea mea că tu tocmai ți-ai închipuit un elefant acum, așa-i? În același mod, nici să încerci să nu mai fii anxios nu funcționează. Ceea ce tu i te împotrivești, persistă. Anxietatea este copleșitoare, fără îndoială, dar în loc să i te împotrivești, încearcă să o conștientizezi și să o accepți. Acceptând că ești anxios îți permite să mergi mai departe. Gândește-te ca și cum ar fi vorba de nori care-ți trec pe deasupra capului. Nu-i trage în jos. Fii conștient că ei există. Acceptă că te simți anxios, și apoi fă ceea ce aveai de făcut oricum.

Așteaptă-te la ea

Parte din a slăbi puterea anxietății este să te aștepți la ea. Mă uit la ceas și îmi spun: „Chiar la timp!”, când apar gânduri anxioase predictibile. Când te împrietenești cu gândurile anxioase, ele devin mai puțin amenințătoare, și ironic, cu cât mai mult le accepți, cu atât mai puțin vor apărea în final.

Încearcă să-ți înțelegi creierul

Când ești cu adevărat anxios, te afli în partea emoțională a creierului care atrage răspunsul de tipul luptă/pleacă/îngheață. Acest tip de răspuns este un instinct important de supraviețuire, dar nu este de ajutor când este atras de anxietate. Când ești acasă și ai o stare de anxietate, reacționând ca și cum este o amenințare când de fapt nu este, este un semn că instinctul de supraviețuire a fost activat fără a fi nevoie de el. Creierul crede că este un animal uriaș, când de fapt nu este.

Revino la lucrurile tale preferate.

Când ești anxios, uiți de lucrurile simple pe care le iubești – scriitorul preferat, speaker, de cartea preferată, de vreu motto, film sau chiar rețetă de gătit. Ajută-ți creierul să-și amintească faptul că te afli în siguranță înconjurându-te cu lucruri familare care te fac să te simți bine.

Fii activ

Exercițiile fizice ajută la înlăturarea stresului din organism. Orice tip de mișcare, mai intensă sau mai puțin intensă, poate ajuta.

Am fost mai anxioasă în ultima vreme. Poate că și tu ai fost. Când ești anxios, ai nevoie de o privire asupra „poveștii îngrijorătoare” de care te-ai agățat. Împărtășește-o cuiva.

Practică exercițiul de gestionare a anxietății. Nu i te împotrivi. Fă-i cu mâna. Înconjoară-te de lucruri familiare și fii activ. Nu uita, ești mai capabil decât crezi.

Un text de Alina Măzărean

Ce ne provoacă suferință în relații? Explicațiile psihologului

Tudorica Andreea — Mon, 06 Jul 2020 11:43:52 +0000

În prezent, expresia „relație toxică” este folosită atât de des încât aproape că orice relație are un conflict mai mare ajunge să fie etichetată astfel. În cadrul relațiilor toxice, conexiunea și comunicarea dintre parteneri este deficitară sau lipsește, cel puțin unul dintre parteneri are un comportament dăunător sieși sau celuilalt, iar aceasta se concentrează pe nevoi, atașamente nesănătoase, șantaj, abuz, conflicte, tensiune etc.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), un conflict sau câteva discuții în contradictoriu nu o fac să fie relație toxică, iar discuțiile în contradictoriu sunt sănătoase și, dacă sunt făcute cu cap, pot chiar să întărească mult conexiunea dintre parteneri. Totuși, specialistul afirmă că primele lucruri care ne vin în minte atunci când vorbim de probleme în relații sunt: nevoia de validare, nevoia de a fi acceptați, frica de singurătate, teama de abandon, probleme de relaționare cu părinții, atașamente nesănătoase, obsesii, fixații, adicții etc.

„Din ce am observat până acum, dincolo de orice răspuns logic care ne vine în minte tuturor, aproape în mod spontan, există o setare mult mai interesantă în spate. În spatele tuturor acelor nevoi și atașamente care ne fac să stăm în relații toxice, stă o atitudine orientată foarte greșit:

(1) pornim pe ideea ca partenerul să ne placă, nu ca să aflăm dacă nouă ne place;

(2) ne concentrăm să îl convingem pe celălalt de adevărul nostru, să îl convingem să ne accepte, în condițiile în care noi habar nu avem dacă ne place cu adevărat acea persoană,

(3) focusul pus pe „celălalt trebuie să mă placă cu orice preț” în loc de „hai să văd dacă îmi place această persoană și dacă rezonăm” este adevărata sursă a suferinței;

(4) pentru că ne concentrăm pe modalități de a ne face plăcuți, uităm de noi și de propriile noastre nevoi, visuri și dorințe. Din acest motiv, ne trezim la un moment dat într-o relație care ne provoacă durere, doar pentru că ne-am neglijat pe noi înșine. Ne-am trădat pe noi, ne-am băgat într-o cutiuță de unde nu ne dăm dreptul de a alegem. Partea din noi care ar putea face alegerea corectă a partenerului este legată de mâini și de picioare, în timp ce noi facem toate eforturile să convingem pe alții cât suntem de minunați”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Reversul medialiei

Totuși, odată ce începem să căutăm lucrurile care să ne aducă nouă bucurie, persoane alături de care noi să simțim cum creștem, cum înflorim și ne bucurăm, suferința dispare. Iar lucrul acesta este valabil în orice domeniu al vieții noastre.

„Interviurile pentru angajare – emoțiile puternice apar la frica unei respingeri, care vin din focusul pe ce va zice cel care ne ia interviu. Interviurile pentru admitere – gândurile de genul „dacă nu o să le placă ce spun, dacă nu o să îi conving, dacă o să considere că nu am ce căuta la ei” sunt tot din focusul pe EI, în loc de EU. Întâlnirile de afaceri sau întâlnirile romantice – dacă pornim cu gândul „oare o să mă placă”, intrăm acolo cu capul plecat și numai încredere nu inspirăm. Normal că nu iese nimic bun.

Dacă focusul este pe „celălalt TREBUIE să mă placă” în loc de „MIE, în primul rând, este nevoie să îmi placă”, te vei pierde cu firea și îl/o vei face să nu te placă. Așadar, data viitoare când ieși la întâlnire sau mergi la interviu, pornește cu curiozitate și întreabă-te: Oare MIE o să îmi placă? Vreau ca această persoană / echipă să fie parte din viața mea? Mi-ar face plăcere și aș petrece timpul cu bucurie? Răspunsul ți-l vei da singur/ă în acel moment și va fi cel mai bun pentru tine!”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Este bârfa un semn că îmbătrânim? Explicațiile psihologului

Tudorica Andreea — Mon, 29 Jun 2020 08:12:57 +0000

Bârfa este o atitudine des întâlnită, o atitudine care nu doar deranjează, dar poate produce uneori chiar un rău iremediabil. Totodată, aceasta nu reprezintă o simplă informare, așa cum este deseori prezentată și nu este nici o conversație obișnuită deoarece, de obicei, „informația” este spusă cu intenția de a denigra și a produce un rău altei persoane. Uneori, poate să pară o remarcă binevoitoare, însă ea atacă persoana în mod indirect.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), motivele pentru care oamenii manifestă interes crescut față de viața personală sau profesională a altora pot fi diverse, însă pot fi remarcate 7 cauze principale, precum: lipsa de ocupație, obișnuința de a se compara cu alții, invidia și dorința de răzbunare, neputința de a rezolva sau accepta o situație, stima de sine scăzută și sentimente de inferioritate pe care persoana vrea să le „mascheze” prin punerea în inferioritate a celor din jur, mecanismul de apărare emoțional, menit să mute atenția de la aspectele nerezolvate din viața lor personală și mecanismul de apărare emoțional, menit să „consoleze” persoana cu ideea că problemele ei sunt mai mici decât ale altora.

„Atunci când suntem tineri – cu cât suntem mai tineri! – suntem plini de energie, avem visuri mărețe, obiective, motivație și încredere în viață, în reușită. Suntem așa deoarece încă nu suntem pe deplin „virusați” de părerile celor din jur, de negativism, perfecționism, criticism, de modelul lor de neîncredere, indolență, delăsare etc. Cu cât înaintăm în viață, cu atât riscul să devenim bârfitori (din motive de frustrări nerezolvate) crește.

Ca atare, putem spune că bârfa este mai degrabă un Semn de Bătrânețe. Atunci când „bârfitorul „este totuși tânăr în buletin, putem lua în calcul o bătrânețe emoțională. În opoziție, un Semn de Tinerețe ar fi construirea unor atitudini de tipul: acceptare, joc, bucurie, prietenie, colaborare, liniște interioară, renunțarea la compararea cu alte persoane, renunțarea la „gura lumii”, asumarea responsabilității pentru propriile decizii, comportamente, respectiv rezultate obținute în viață”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

5 sfaturi pentru a nu fi afectați de bârfele din jurul nostru

Totodată, pentru a ieși din acest cerc vicios și nu pune la suflet negativitatea cauzată de bârfa din jurul nostru, specialistul ne recomandă următoarele:

Acceptă și înțelege motivul bârfei având ca sursă, de cele mai multe ori, o rană emoțională nerezolvată.
Dacă ești tu cel care ești tentat să bârfești, alege să-ți ocupi timpul cu lucruri mai utile pentru creșterea ta personală și caută o cale să-ți vindeci rănile emoționale.
Când alții bârfesc în jurul tău, schimbă subiectul și direcționează discuția către aspecte pozitive, utile.
Dezvoltă recunoștință pentru toate persoanele pe care le întâlnești în viață deoarece, fiecare te ajută în felul său să crești.
Caută continuu să-ți crești Inteligența emoțională.

4 metode prin care „acceptăm” să fim … manipulați

Tudorica Andreea — Thu, 25 Jun 2020 04:44:15 +0000

Programarea neuro-lingvistică este un ansamblu coordonat de cunoștințe și practici din domeniul psihologiei, creat de Richard Bandler și John Grinder în California, Statele Unite, în anii 1970. Creatorii săi pretind o conexiune dintre procesele neurologice (neuro-), limbă (lingvistic) și modele de comportament învățate prin experiență (programare), și că acestea pot fi modificate pentru a atinge țeluri specifice în viață.

În același timp, sunt destui oameni care încă nu au încredere în NLP ca știință și o consideră o formă mai degrabă de manipulare decât de vindecare. Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), NLP poate fi rezumat ca fiind capacitatea de a ne controla stările interioare prin dirijarea propriului creier, având ca obiective următoarele: gestionarea emoțiilor, vindecarea experiențelor traumatice, depășirea convingerilor limitative, creșterea stimei de sine, rezolvarea conflictelor etc.

„În cei 7 ani de când studiez și practic NLP-ul, am ajuns o concluzie paradoxală: NLP nu este un set de tehnici de manipulare sau de vindecare, dar în același timp pot fi folosite și ca tehnici de manipulare, dar și de vindecare. Întreaga abordare a programării neurolingvistice (NLP) cu tot setul de tehnici nu este în esență nici bun, dar nici rău. Ceea ce îl definește ca fiind una sau alta este intenția celui care o folosește. Ca orice pe lumea asta, un lucru capătă o nuanță, abia în momentul în care omul decide cum să o folosească. Să luăm focul spre exemplu.

Când l-a descoperit omul, a realizat că poate să se încălzească, să se protejeze de prădători și să își pregătească hrana. Ulterior, tot omul a realizat că poate provoca incendii prin care să facă rău. Putem spune, prin urmare, că Focul este rău? Sau că este bun? Nici una, nici alta. Doar există și atât! Focul capătă o semnificație diferită, în funcție de cum decide omul să îl folosească. Știu că există persoane care caută să învețe tainele psihologiei, indiferent de abordarea din care vine, pentru a manipula. Asta este adevărul și momentan nimic nu schimbă realitatea asta; și nu putem învinui psihologia pentru intențiile oamenilor”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Totodată, specialistul afirmă că intențiile oamenilor sunt diferite și fiecare are o motivație intrinsecă, independentă de exterior și complet în afara controlului nostru. „Tot ce putem controla sunt gândurile, credințele, emoțiile și acțiunile proprii. De asemenea, putem alege să întoarcem spatele celor care vedem și simțim că au intenții necurate și să ne vedem de viață. Putem alege să eliminăm relațiile toxice, oamenii și situațiile toxice din viața noastră. În final, putem alege să ne înconjurăm de oameni care să aducă plus de valoare în viața noastră”, continuă psihologul.

Orice lucru poate fi folosit ca o tehnică de manipulare, dacă …

Atât NLP-ul, cât și orice alt lucru în această lume pot fi folosite oricând ca mijloace de manipulare, însă potrivit psihologului Andra Tănăsescu, manipularea psihologică negativă funcționează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1. Alegi să te lași dus cu zăhărelul, pentru că este mai ușor. „Cei mai mulți se lasă manipulați, nu pentru că sunt proști, nu pentru că sunt ușor influențabili, ci pentru că sunt leneși. Este mult mai ușor să lăsăm pe altcineva să gândească și să ia decizii pentru noi. Și pentru că nu vrem să facem vreun efort, mergem după ceilalți, chiar dacă asta ne provoacă nefericire și insatisfacții. Celălalt motiv? Dincolo de o posibilă doză de masochism, adevărul este că nu vrem să fim respinși sau judecați. Dacă majoritatea trage într-o direcție, din dorința de a fi acceptați și incluși, vom merge mai degrabă cu turma decât să alegem să avem credințe diferite, pe cont propriu. Este pur și simplu „mai simplu” așa”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

2. Nu vrei să îți asumi nici o responsabilitate. „Pe lângă lejeritatea și acceptarea socială pomenite mai devreme, lipsa de asumare este regină. Cum să ne asumăm noi riscul de a o da în bară? Cum să ne asumăm resposabilitatea pentru o posibilă greșeală? Cum să recunoaștem că greșim, în cazul în care ce ne-am propus nu merge? Este mult mai simplu să arătăm cu degetul. Să lăsăm riscul pentru alții. În timp ce alții fac eforturi și riscă zi de zi, mulți stau în confortul casei lor, departe de a fi expuși oricărui risc de a fi văzuți. Și din spatele ecranelor, comentează acțiunile și efortul celor din Arenă. Iar asta nu se întâmplă doar acum. Asta a fost dintotdeauna. Oamenii se dau rotunzi puțin prea mult, îi critică prea ușor și prea repede pe ceilalți, când mulți dintre ei stau în pat, cu ochii în tavan. Cine știe să vadă dincolo de gălăgia provocată, va ști că este doar zgomot, fără nici un pic de conținut. Cei care aleg calea ușoară, vor alege să asculte zgomotul pentru că este mai simplu”, adaugă psihologul.

3. Rămâi în ignoranță și lipsă de cunoaștere. „Mulți oameni mi-au spus „NLP-ul este folosit pentru manipulare, nu vreau să am de-a face cu așa ceva!” Haideți să îi întreb încă o dată: Dacă nu știi cu ce se mănâncă NLP-ul, cum știi că e manipulare? Cum știi că folosește NLP și nu altceva? Cum știi să te protejezi, dacă nu știi ce folosește? E mai bine să ieși pregătit în Arenă, decât să pretinzi că știi, când de fapt nu ai habar. Da, poate fi folosit cu scopuri negative, însă atâta timp cât știi și recunoști ce folosește, cum te-ar mai putea manipula? Tu știi deja ce vrea să facă și ai puterea (cunoașterii) de a te proteja. În plus, ai în mâini uneltele NLP prin care poți să îți creezi viața după bunul plac; evident, ținând cont de ecologia sistemului din care faci parte”, este de părere specialistul.

4. Pierzi conexiunea cu propria persoană. „Chiar și fără studii de psihologie, poți să simți când cineva îți vrea răul, dacă ești prezent și în conexiune cu tine. Când ești aliniat cu propria persoană, nimic nu te va putea influența să îți schimbi viața în rău. Vei accepta numai ce este spre binele tău și al celor din jurul tău. Cum? Simplu! Știi ce vrei, ce ți se potrivește, ce îți aduce bucurie. Și asta este tot ce accepți în viața ta! Este imposibil să fii dus de nas atunci când știi foarte clar cine ești, care îți sunt plusurile și minusurile și care este tipul de viață potrivit pentru tine. În concluzie, ai posibilitatea să alegi cine vrei să fii. În fiecare moment, la fiecare pas. Întrebare este, cine vrei să fii?”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Pandemia și abilitățile de supraviețuire. Ce spune psihologul

Tudorica Andreea — Tue, 23 Jun 2020 05:46:28 +0000

Perioada pandemiei, ca orice schimbare din viața oamenilor, a venit și cu plusuri și cu minusuri. Înainte de toate, în plan profund, această situație ne-a provocat și la propriu și la figurat abilitățile de supraviețuire, fie ea fizică, fie socială, financiară, de învățare etc.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), cine a fost deschis la schimbare în această perioadă a înțeles și apreciat: importanța legăturii cu natura și cu alte ființe, importanța socializării, importanța redefinirii constante a valorilor și priorităților în viață, importanța creșterii capacităților de adaptare și importanța creșterii flexibilității în decizii, acțiuni, strategii.

„Astfel, persoanele, care au fost deschise la schimbare în această perioadă de grea încercare pentru întreaga omenire, au putut beneficia în continuare de relaxare, socializare, acces la informație, creștere personală, profesională, financiară etc., chiar dacă le-au accesat într-o formă diferită.

La polul opus, persoanele care au refuzat să se adapteze, care au refuzat să facă lucruri noi, diferite de tiparele cu care erau obișnuite, persoanele care au așteptat „să treacă totul” ca să redevină lumea și lucrurile așa cum au fost înainte, au ales să creadă într-o iluzie, să se mintă, să se auto-păcălească, considerând că viața și cei din jur au datoria să funcționeze după bunul lor plac.

Contextul a scos la iveală atitudini ca: nerăbdare, iritabilitate, furie, dezamăgire, revoltă, indisciplină, lene, perfecționism, conservatorism, lipsa de respect față de cei din prima categorie (față de munca lor,față de strategiile, adaptabilitatea, creativitatea și flexibilitatea lor), pretenții și așteptări nejustificate de la viață sau de la cei din jur”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul afirmă că, atât abilitățile manifestate natural, cât și cele pe care ne-am permis să le căpătăm sau să le dezvoltăm în această perioadă, sunt abilități care ne arată cine are șanse să „rămână în picioare” și cine nu într-un context mai simplu de viață sau într-unul mai grav.

„Făcând o paralelă, dacă am fi puși într-o situație extremă, de luptă reală pentru supraviețuire, unii ar supraviețui, alții nu. Și, acest lucru s-ar întâmpla doar pentru că unii ar face tot ce ține de ei pentru asta, alții ar aștepta probabil să fie serviți. Dacă pentru unele persoane acest virus a fost și este în continuare prilej de reinventare, alții au fost surprinși să constate că viața a trecut pe lângă ei și, ceea ce așteptau să se întâmple, deja s-a întâmplat fără ei. Astfel, recomandarea mea pentru voi, oameni frumoși, este: Încă mai este timp pentru toți să aleagă să trăiască în prezent!”, conchide psihologul.

Despre omul „sintetic” și soluții pentru boala mileniului III: depresia. Ce spune psihologul

Tudorica Andreea — Wed, 17 Jun 2020 08:38:10 +0000

În decursul dezvoltării civilizației sintetice (prin radio, tv, internet și telefon), unde imitarea altor culturi a devenit o activitate des întâlnită, omul nu și-a mai găsit liniștea. A primit mai mult decât putea duce: a văzut la alte persoane ce el nu avea sau făcea, iar dacă o tradiție făcea într-un anumit fel, a ajuns națiuni întregi să împrumute acele obiceiuri, afirmă psihologul Alexandru Pleșea.

„Astfel, accesibil tehnologic fiind, națiuni întregi au început să împrumute din toate, neștiind că acea tradiție a fost creată și dezvoltată special pentru acel loc, într-un timp dat. Mai mult decât atât, ne-am trezit cu precepte din toate religiile în a noastră, și din a noastră, în altele, împrumutându-se cu o viteză fantastică toate acestea de la una la alta. Problema lumii actuale stă, oricât de dur sau solemn ar sună, exact în împrumutul și imitarea a ce fac alții și uitarea la ce trebuie să facem noi”, explică psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

Despre omul „sintetic”, care imită … tot

Cu toate acestea, civilizațiile actuale încă își păstrează rădăcinile, dar într-o clasă ascunsă sau secretă față de vulg. Aceste lucruri s-au rărit atât de mult, încât nu mai vezi o comunitate care să aibă expunere sau beneficii sociale. Unele dintre cele mai bine păstrate, mistice și nealterate astfel de civilizații, cu un număr actual foarte mic de oameni, este în sufism (derviși), șintoism (calea zeilor), zoroastrismul sau scrierile Veda sau Vedele (știința sacră). Celelalte religii mari, care s-au propagat cu o viteză uluitoare: creștinismul, islamismul, budismul și hinduismul, au fost la bază oaze de sănătare spirituală și apropiere prin anumite practici de legătura pierdută (re-ligie sau re-logos) cu Divinitatea. În zilele noastre aceste practici spirituale au fost înlocuite de altele împrumutate și imitate din alte religii și am ajuns într-un punct de cotitură, în care vezi creștini ducându-se la Yoga după slujbă sau musulmani care practică preceptele budiste în cel mai consecvent mod.

„O astfel de condiție nu poate fi decât nefastă omului, deoarece el imită, fără să știe cu exactitate (deși crede că știe) simbolul, puterea și înțelegerea practicii pe care o face. Iar după multe astfel de permutări între aceste practici, omul a uitat cum ajunge la sensul creșterii conștienței în el (scopul tuturor religiilor). Această conștiență, pe scurt, este să știi că ești în timp ce faci. Iar aceste cuvinte se iau ad litteram. Iar pentru că dispoziția omului sintetic, imitator de practici și religii este în creștere, a apărut, fără dorința sau cunoașterea lui, o anomalie, printre multe altele, care a fost denumită de unii „inteligenți” ai vremii – depresie”, afirmă psihologul Alexandru Pleșea.

6 soluții simple pentru a combate depresia

„Această depresie are la baza pierderea dorinței de creștere a conștienței. Nedorind să aduc mai mult decât e cazul, planurile pe care oamenii și le fac, aduc griji, iar grijile dese, aduc depresia. Iar această se poate trata prin următoarele practici:

(1) Divinitatea te ajută când tu te ajuți și muncești cu tine,

(2) Orice din jurul tău este în afară, prin neatenție aduci înauntru și formezi haosul,

(3) Apropierea de oameni este apropierea de ține,

(4) Catalogul cuvintelor utile trebuie folosit, nu doar știut,

(5) Muncă zilnică produce energie pentru următoarea,

(6) Distribuie altora ce vrei să primești tu”, conchide psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

Psiholog: „Divorțul părinților are un impact devastator asupra copiilor”. Cum gestionezi criza?

Tudorica Andreea — Fri, 12 Jun 2020 05:22:22 +0000

În anul 2019 numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive sau pe cale administrativă a fost de 30197, în scădere cu 660 divorţuri comparativ cu anul 2018. Rata divorţialităţii a scăzut de la 1,39 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2018, la 1,36 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2019, potrivit Institutului Național de Statistică.

Cu toate acestea, foarte puține studii „măsoară” și impactul devastator pe care îl manifestă divorțurile asupra sănătății mintale și emoționale a copiilor.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), în spețe de divorț, de cele mai multe ori, copilul pică la mijloc și este cel care suferă cel mai mult. Profunzimea impactului depinde de mai mulți factori: vârsta, nivelul de înțelegere și maturitate, alte persoane care pot fi implicate, motivul divorțului, modul în care gestionează părinții, reacțiile acestora unul față de altul sau față de copil etc.

„În momentul în care doi adulți decid să divorțeze, este foarte important cum gestionează despărțirea. Lucru valabil atât pentru propria lor liniște sufletească, cât și pentru echilibrul psiho-emoțional al copilului. Și pot exista (cel puțin) două scenarii: (1) Unul în care copilul este afectat de divorțul celor doi și (2) altul, în care impactul divorțului este foarte mic asupra copilului. Una dintre situațiile în care copilul este afectat puternic este atunci când pică la mijloc, victimă, în războiul părinților. Atunci când aceștia încheie relația cu focuri de artificii, cu certuri, amenințări, șantaj emoțional etc., copilul poate fi marcat puternic. Acesta poate trage concluzia că este de vină, ori că va fi respins de către un părinte dacă „se aliază” cu celălalt. Se va simți vinovat de fiecare dată când va vorbi cu unul dintre părinți, în lipsa celuilalt. Ba mai mult, poate simți teamă și vină dacă își va manifesta propria opinie, care ar putea fi diferită de a unuia dintre părinți”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, printr-un astfel de model, copilul învață o lecție greșită despre gestionarea emoțiilor, a conflictelor, a durerii și va ajunge în relații toxice ca și adult. Stima de sine, încrederea, imaginea de sine pot suferi distorsiuni mari iar anxietatea, atacurile de panică sau chiar depresia pot să apară. În timp, poate să manifeste tulburări de comportament, de somn, agresivitate, scăderea rezultatelor școlare, tendință de izolare socială, atașamente nesănătoase față persoane și dependență de substanțe.

Cum putem preveni toate aceste lucruri? Începem prin a ne gestiona pe noi.
„Ca adulți, este nevoie să ne gestionăm întâi propriile gânduri, emoții și comportamente. În general, în cazul oricărei despărțiri, procesul este dureros, greoi și ne face să scoatem orgoliul ca și scut de protecție. Acest mic-mare monstruleț este cel mai puternic inamic al nostru. Ne face să ne manifestăm furia și durerea în moduri care pot răni. Înainte de a acționa, întreabă-te: Ce este dincolo de ego-ul rănit? Cum ai reacționa, dacă privești dincolo de orgoliul? Ce reacții și acțiuni își pierd rostul? Odată ce ți-ai răspuns la aceste întrebări, pune în aplicare!”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

De altfel, specialistul ne propune 4 modalități prin care putem gestiona aceste moment critice.

1. Gestionează-ți propria durere și oprește-te din a-i mai provoca și celuilalt!

„Amândoi suferiți, într-un fel sau altul. Unii maschează suferința cu o falsă putere, în timp ce alții o manifestă foarte vizibil. Indiferent de metodă, fiecare simțim durere atunci când ne despărțim de o persoană care cândva a însemnat ceva pentru noi. Cu toții ieșim complet din zona de confort, din obișnuințe, familiar, odată cu încheierea unei relații. Ce rost mai are să punem paie pe foc, odată ce oricum s-a încheiat? Mai bine, să dăm timpului timp și să ne ocupăm de propria vindecare. Care, ca să fie pe bune, înseamnă întâi să ne acceptăm propria durere, ca să ne putem vindeca. În felul acesta, copilul înțelege că este ceva natural să fii trist și să îți manifești emoțiile, ca să poți fi echilibrat și fericit”, declară psihologul.

2. Discută deschis cu partenerul.

„Pentru a putea încheia totul, spune tot ce a rămas nespus. Nu cu scopul de a reface ce a fost, ci de a vă da amândurora șansa să vă vindecați în totalitate, odată ce totul se încheie. Și asta să o faceți cu compasiune, empatie și răbdare. Să vă ascultați dincolo de orgoliu, dincolo de măști și de roluri. Purtați o discuție de la inimă la inimă, sinceri și deschiși. În felul acesta, copilul are un model despre cum poate să își gestioneze el/ea propriile situații similare, pe care le va trăi ca adult”, spune specialistul.

3. Explicați-i copilului ce se întâmplă.

„Copilul are nevoie să înțeleagă câteva lucruri pentru ca impactul să fie cât mai mic. Rămâneți părinții lui și îl/o iubiți indiferent de ce se întâmplă între voi (părinții). Nu este nevoie să aleagă o „tabără”. Iubirea voastră față de el nu este condiționată de relația dintre voi, ca și adulți. Are dreptul și spațiul să manifeste ceea ce simte și crede despre această situație. Este în regulă să plângă și să fie trist! Vor avea loc schimbări în viața lui/ei și este nevoie să știe care vor fi acestea. Dacă nu înțelege ceva, sunteți acolo să îi explicați, atunci când se simte pierdut sau confuz. Poate oricând să vorbească despre ceea ce simte”, este de părere Andra Tănăsescu.

4. Vorbiți cu cineva despre asta.

„Fie că este un/o prieten/ă, cineva din familie sau un terapeut, vorbiți despre ceea ce simțiți. Dacă nu vă simțiți confortabil să faceți asta, atunci scrieți într-un jurnal. Iar, atunci când simțiți că vă cuprinde furia, folosiți această energie – faceți curat, scrieți, dansați, plantați flori, etc. Energia furiei este puternică și, dacă tot apare, în loc să punem paie pe foc, mai bine o folosim constructiv și rezolvăm două lucruri deodată – facem ceva constructiv și ne eliberăm în proces”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Cum și de ce pierdem energie după ce reîncepem lucrul? Explicațiile psihologului

Tudorica Andreea — Tue, 19 May 2020 10:50:35 +0000

Dacă este să aruncăm o piatră în apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, în funcție de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel se întâmplă și atunci când ne apucăm (sau în cazul de față – ne reapucăm de lucru): energia o măsurăm dacă am terminat ce ne-am propus, iar în timpul acțiunii, această crește, scade sau rămâne constantă.

„Să presupunem că avem o idee sau, în speța de față, redeschidem o afacere sau diferite servicii pe care le oferim. Energia se măsoară în toate etapele planului, până la acțiunea finalizată a fiecărui punct din plan, iar toată acțiunea depinde de noi. Dar cum în multe din etapele planului mai depinde și de alții, de exemplu, să primim o hârtie de aprobare sau, în cazul de față – măsurile luate pe timpul pandemiei Covid-19, atunci energia noastră este consumată în așteptare, fapt care trage acțiunea în jos. Aceste 2 acțiuni sunt: (1) activă – atunci când avem entuziasm, lucrurile merg ca pe roate, avem susținere, motivație, ne trezim dimineața, investim energia și resursele noastre și (2) pasivă – atunci când așteptăm că alții să facă alte lucruri, când ne apucăm de o idee din plan și nu o susținem cum ne-am propus, când alții ne spun că nu va merge sau când nu avem banii exact cât ne trebuie să completăm o acțiune, când primim refuzul, când uităm, când ne luăm cu altele etc”, psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

În opinia specialistului, aceste acțiuni sunt omniprezente în activitățile omului, iar acestea se pot vedea în energia cu care începem ceva și în deznădejdea sau uitarea la ce ne-am propus să terminăm. Astfel, energia nu poate fi constantă pentru că omul nu este constant, acesta își schimbă punctele de vedere, gândurile și atitudinea în funcție de contextul din jur, iar el numește adaptare, dar în realitate este uitare.

„Pentru a lucra ca energia să fie constantă într-un plan, omul are nevoie să fie constant în acțiunile, cuvintele și faptele sale. Astfel, una precede pe cealaltă. Dacă vorbim una și facem alta, ne tragem singuri preșul. Investiția într-o acțiune este direct proportioanala cu cât de bine se cunoaște omul pe el însuși. Din acest motiv, cei în poziții cheie de conducere, leadership, terapie sau alte afaceri bine construite, sunt oameni care mai întâi au muncit cu ei înșiși, și după au ajuns la nivelul de unde să țină afacerea într-o energie constantă. Aceste două acțiuni (activă și pasivă) sunt favorizate tot timpul de a treia, una care decide încotro o ia acțiunea. Astfel, în creștinism este Trinitatea, la chinezi – Yin – Yang care dau Dao, la hinduși – Shiva, Vishnu care duc la Brahman, la etrusci – Tinia, Uni și Menrva, la români = Jupiter, Minerva și Iuno, la egipteni era: Mut, Khonsu și Amon Ra, iar la mesopotamieni era: Sin (luna), Samas (soare) și Adad (forța supremă). Această forță cosmică se numea, în limbajul vechi, legea lui 3: o forța activă, una pasivă și una decisivă (neutralizatoare sau mediatoare)”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Cele trei forțe, așa cum le întâlnim în natură și în viața reală

1. Mama și tata au o discuție, apare copilul și readuce dragostea în inima lor;

2. Marfă oferită și cumpărătorul dornic, apar banii și se face trocul;

3. Sămânța care ajunge în pământ, dar pământul e prea dur. Apare ploaia sau soarele și o face stejar;

4. Îți place o fată, nu vrea să iasă cu tine în oraș. Apare un lucru comun, o rudă, prietenă, feedback despre tine din partea altuia și după va ieși;

5. Te rogi (activ) și apare un gând (pasiv). Îți aduci aminte de Dumnezeu sau stai cu mintea la gând (forța decisivă). Dacă dai energie gândului și ai „plecat” cu el, rugăciunea nu are valoare.

De ce se pierde energia noastră?

„Pierdem energia întrucât nu înțelegem și nici știm legea lui 3. Nu ne-a învățat nimeni cum s-o aplicăm. Spre exemplu: (1) gândurile care sunt în afară la ce este în fața noastră sunt imaginație involuntară, utopie, (2) emoțiile pe care le creștem, dar nu ne ajută, ca de exemplu: iritarea că nu primesc ceva, (3) mișcările nenecesare pe care le facem, hrana care ne trage în jos, în loc să ne dea energie în plus etc.”, conchide psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.