Textul acela era plin de căldură și înțelegere și avea un mesaj puternic de încurajare pentru femeile care trec printr-un divorț.

Acel text mi-a amintit de toți oamenii care au fost în jurul meu când eu însămi am trecut printr-un divorț. Nu prea vorbeam despre asta. De fapt, n-am făcut toată perioada cât a durat procesul. Am eliminat statusul relației de pe Facebook. Nu am scris nimic altceva și nici nu am postat ceva referitor la asta pe rețelele de socializare.

Când situația a devenit evidentă, și lumea a început să afle am primit multă dragoste și mult sprijin, pentru care voi fi veșnic recunoscătoare.

Totuși, aud deseori oameni vorbind despre cum alții „și-au abandonat“ căsnicia. În timp ce sunt cei care tratează cu neglijență căsătoria și divorțul, aș spune că majoritatea dintre noi au intrat în căsnicie plini de speranță și de idei de durabilitate.

Fiecare femeie divorțată pe care o știu s-a luptat cu toate puterile să-și salveze căsnicie – înainte să se hotărască să se salveze totuși pe ea.

La un anumit moment, ne dăm seama că vasul se scufundă și că mulți avem copii care și ei trebuie salvați. Așa că, da, părăsim blestematul de vas și căutăm o barcă de salvare – o viață cu totul nouă. Nu renunțăm. Nu abandonăm. Ne salvăm pe noi și pe copiii noștri. Nu am abandonat căsniciile. Le-am supraviețuit.

Când ne dăm seama că nu putem singure să facem să meargă o căsnicie, trebuie să ne alegem pe noi. Începem să ne auzim inimile țipând la noi că trebuie să ieșim la suprafață. Începem să ne respectăm intuiția, care ne spune că situația ne îmbolnăvește, că trebuie să facem tot ce e nevoie pentru a avea vieți cât mai bune. Ne dăm seama că nu ne putem salva partenerii, că de fapt nu mai sunt de mult timp partenerii noștri atunci când au ales să nu mai lupte pentru această relație.

Ne dăm seama că relația s-a terminat, și că începem să facem pași ca să ajungem la acel final. Facem pașii către divorț, indiferent de circumstanțe, indiferent cât de greu ne va fi să trăim fără această relație sau fără sprijinul financiar care intervine atunci când suntem doi. Plecăm indiferent cât de contraintuitiv este să ieși din ceva ce ai investit atât de mult în această viață. Plecăm în timp ce ne gândim prin ce vor trece copiii noștri care vor avea părinți divorțați.

Nu este o chestiune de renunțare sau abandonare. Este o chestiune de acceptare a lucrurilor așa cum sunt ele în realitate și de a alege să trăiești cea mai bună viață.

Am aflat că multe dintre noi ies din astfel de încercări fiind catalogate ca ticăloase, nemernice.devenim personajele negative într-o altă poveste, pentru că așa este mult mai simplu. Și când trecem printr-un divorț, deseori pierdem sprijinul oamenilor pe care i-am considerat foarte apropiați, și care au ales să creadă astfel de povești.

Divorțul nu este ușor, indiferent de cum pare din afară. Ne schimbă în multe feluri, și de celel mai multe ori ne face să ne încredem în ceilalți mult mai greu. Este foarte important să ne sprijinim în astfeș de momente dificile. Iar sprijinul de care de obicei avem nevoie este o ureche care să ne asculte.

Nu avem nevoie de sfaturi pe care nu le cerem sau de păstrarea secretului că am divorțat. Nu avem nevoie de judecată sau comentarii despre cât de ușor ies oamenii din mariajele lor, în ziua de azi. Nu avem nevoie nici măcar de încurajări, despre cum arată viitorul nostru și despre viitoare relații. Avem nevoie ca sistemul nostru de susținere să fie puternic pe toată perioada aceasta.

Am fost foarte secretoasă în ceea ce privește divorțul meu, atunci când am trecut prin tot procesul. Nimeni nu poate înțelege pe deplin o relație din afară, și am vrut să respect relația dintre fostul soț și copii. Vă împărtășesc această experiență, această călătorie a mea sperând că pot ajuta și alte femei să reziste în aceste zile dificile care par imposibil de gestionat.

Dacă pot oferi o linie de plutire cuiva care simte că se scufundă odată cu vasul, înseamnă că am transformat lupta mea în ceva puternic și frumos.

Divorțul m-a transformat. A fost catalizatorul pentru multe alegeri noi în viață. Am putut să visez din nou și să am o viață cu copiii mei așa cum mi-am dorit-o mereu. Mi-a dat voie să fiu puternică și probabil mai autenticî decât am fost vreodată. Sigur, mi-am pierdut abilitatea de a tolera orice porcărie, dar pierderea acestui filtru mi-a dat posibilitatea unei lupte reale care mi-a permis să construiesc relații mai apropiate cu cei pe carei iubesc.

Am trecut în revistă toate poveștile vechi care am crezut că mă definesc și am început să creez o nouă poveste de viață pentru mine însămi. Am început să despachetez și să călătăresc cu mai puțină greutate, manifestându-mi bucuria și transformând durerea în frumusețe.

Putem permite luptelor noastre să ne definească sau să ne transforme, și în dificilul proces de a trăi cu ele, este esențial să simțim că suntem iubite și că avem un sprijin de la cei dragi. Până la urmă am făcut tot ce era posibil ca să ne salvăm, atunci când nu am mai putut să ne salvăm relația.

Când văd un cuplu care trece prin același proces, ofer deseori o vorbă bună sau o ureche de ascultat.

Nu renunțăm. Alegem să ducem cele mai bune vieți în astfel de circumstanțe care ne pun la încercare.

Nu abandonăm. Alegem să supraviețuim, să înflorim și să avem vieți frumoase.

Text de Ileana Popoviciu

Citește și:

Am obosit. Dar termenul acesta este prea vag pentru a descrie epuizarea pe care o simt în oase.

Am obosit să fiu puternică, să mă port ca și cum totul merge bine și să fiu totul pentru oricine.

N-am vrut niciodată să fiu o astfel de femeie, dar luată de vârtej, în dorința ideală de nu dezamăgi pe nimeni, am încercat să fac lucrurile să fie bine. Acum sunt epuizată și pierdută, întrebându-mă dacă într-o zi, cineva va fi alături de mine, la fel cum am fost și eu acolo când a avut nevoie.

Probabil se întâmplă din greșeală, pentru că cea mai mare ironie este că atunci când alții se uită la mine mă vîd puternică. Mă văd competentă și capabilă, dar pe interior eu niciodată nu mi-aș pune etichete cu astfel de calități, pentru că deși oamenii mă văd ca fiind foarte sigură pe mine și fermă, pe dinăuntru mă zgâlțâi.

Am încercat, chiar am încercat. În fiecare dimineață, în ciuda extenuării mele, tot încerc.

Chiar și când am umerii căzuți, iar ochii sunt înecați în lacrimi pentru că simt prea profund unele sentimente, trag aer în piept și îmi spun că totul o să fie bine – chiar dacă cred asta sau nu.

Cred că am încercat să fiu puternică încă de atunci când mi-am dat seama cum li  spune femeilor ca mine sau când am aflat că avem propriul gen: femeia puternică, independentă, care nu are nevoie de nimeni. Sună bine, nu? Și presupun că atunci când ni se spune că așa ar trebui să devenim, nu este o surpriză că ne manifestăm aceste calități. Dar care este problema cu această definiție foarte simplificată a unei femei? Lumea chiar ne crede. N-am întâlnit încă una din aceste zeițe care, deși mulți ar descri-o așa, nu are nevoie nici de ajutor, de îndrumare, de conducere, pur și simplu de cineva pe umărul căruia să cadă la sfârșitul zilei. Cineva pe care să se bazeze, în fața căruia nu trebuie să fie altcineva decât așa frumoasă cum e ea.

Adevărul este că putem sta cu un pahar de vin în față spunând că nu avem nevoie de cineva în viața noastră, de un războinic, dar realitatea este că nu am mai spune asta dacă nu am fi încercat să ne convingem  noi însene de ascest fapt. Lecția pe care noi toate o putem învăța este că nu este nicio rușine să ai nevoie de cineva. Nu trebuie să te simți vinovată că spui: „Nu pot duce viața asta singură.“ Nu e nimic în neregulă să gândești că două inimi puternice sunt mai bune decât una. Sunt atât de obosită. M-am săturat să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor. Ba mai mult, pur și simplu m-am săturat să să fiu puternică.

Îmi doresc să aibă cineva grijă de mine, nu financiar, pentru că asta nu m-a atras niciodată. Vreau un braț puternic în jurul umerilor mei, cineva care să mă țină de mână, să mă liniștească indiferent de furtuna prin care am trecut în timpul zilei. M-am săturat să pretind diverse lucruri. M-am săturat să pretind că sunt formidabilă. Pur și simplu m-am săturat să fiu puternică atunci când, de fapt, realitatea este că de multe ori mă simt că nu sunt, jucând un fel de șaradă a feminismului.

Asta nu înseamnă că minimalizăm ceea ce suntem și merităm ca femei, dar putem spune ceva și pentru a descrie ceea ce vrem să fim și ce este mai natural în noi. Saupentru a descrie starea aia în care te simți slabă. Aceste cuvinte sunt cele de care eu fug de atât de mult timp pentru că par să aibă o conotație negativă. Până la urmă, se presupunea că îmi doresc să fiu lider și să fiu bătăioasă, nu? Nu trebuia să fie suficient pentru mine  în viața asta să iubesc și să fiu iubită.

Așa că transform propria nefericire. Și pretind că sunt puternică. Până la urmă, toată lumea m=a crezut. Când a început să se întâmple asta, în inima mea s-a deschis o rană, fiind conștientă că puteam la nesfârșit să mă prefac.

Renunț.

Nu pentru că am dat greș, ci pentru că am învățat. Pot să fac orice sau pot fi oricine am nevoie să fiu în acel moment? Da, dar nu înseamnă asta că și trebuie să o fac, nu? Nu. Nu le poate face pe toate. În acest punct, m-am săturat să încerc. M-am săturat să fiu această femeie infailibilă care pare să poată face orice, și indiferent dacă este vorba de locul de muncă, familie sau prieteni, și chiar și ca mamă – pur și simplu nu mai pot.

Nu mai pot pretinde că am această abilitate de a face tot, și nu numai asta, dar să o fac și cu un zâmbet pe față. Nu mai pot pretinde că nu am nevoie de nimeni care să mp ajute, pentru că de fapt asta este tot ce îmi doresc.

Viața nu este despre trișat, este despre a ne permite să fim sincere cu ceea ce avem nevoie și ceea ce vrem și să ne dorim asta. Este despre a simți mai mult decât despre a gândi, și este despre a ne lăsa abandonate pasiunilor din inimile noastre, și în brațele care înseamnă acasă. Fără lucrurile astea, care mai este sensul oricărui alt lucru, dacă nu nevoia de a avea pe cineva?

Probabil că cu cât trece mai mult timp cu atât devin mai imună la a fi acea femeie pe care alții vor s-o vadă. Ori poate că niciodată nu m-am priceput foarte bine s-o fac.Dar se pare că pur și simplu am obosit pretinzând că sunt puternică. Și nu că sunt slabă, dar uneori, și cei mai puternici dintre noi ajung să aibă nevoie de cineva.

Cam aici mă aflu eu.

Nu avem oare nevoie cu toții de cineva care să fie puțin mai puternic decât suntem noi? Cineva care să sărute acolo unde doare și care să ne îmbrățișeze ca și cum nimic nu mai contează.

Cineva care să ne amintească faptul că nu este nevoie să fim atât de puternice – tot timpul.

Un text de Sonia Teodorescu

Citește și:

Standardele la care vrea să ajungă, le va stabili  singură lucrând în permanenţă la evoluţia şi dezvoltarea ei. Ea nu se va abate de la calea pe care şi- a stabilit să o urmeze, misiunea şi chemarea ei  nu vor cunoaşte piedici sau obstacole, oricât de greu ar părea. O femeie devine puternică prin frumuseţea ei interioară, prin respectul şi iubirea manifestată faţă de cei din jur, indiferent pe ce treaptă a societăţii ajunge.

Ea îşi exprima liber şi deschis emoţiile, fără teama că va fi judecată pentru vulnerabilitatea ei. Femeia este puternică când îşi cunoaşte valoarea personală şi nu se compară cu nimeni şi nu urmăreşte să devină ca nimeni altcineva. Nu se lasă învinsă atunci când este lovită, va merge cu credinţă şi speranţă mai departe. Nu se abate de la drumul ales, este conştientă că fiecare om are un destin şi propria chemare.

Femeia puternică are un suflet frumos.  Are capacitatea de a iubi necondiţionat  pe toata lumea. Este plină de compasiune, dragoste, bunătate şi are mereu o vorbă bună pentru fiecare om, chiar dacă acesta nu  rezonează  întocmai la manifestările ei. Ea ştie ca energia bună i se va întoarce, şi o va folosi ca sursă de putere pentru  a obţine ceea ce-şi doreşte.

Este puternică atunci când înţelege că a pierde, înseamnă de fapt  a câştiga. Femeia puternică este recunoscătoare pentru tot ce are . Puterea ei stă în speranţă, iubire şi credinţă. Are puterea de a se asculta pe sine. Învaţă să-şi asculte sufletul, glasul inimii, chemarea şi îşi urmează calea. Este conştientă că lucrurile se vor aranja în timp, făcând acţiunile potrivite pentru a ajunge unde îşi doreşte.

Femeia este puternică atunci când îşi descoperă  izvorul energiei din  interior, cand  nu se consideră o victimă si care ştie că  puterea de a străluci vine din adâncul sufletului. O femeie puternică  nu se teme să fie slabă, atunci când simte, pentru  că ştie că totul va fi bine la final, chiar dacă acum este greu.

Citește și: