Știu multe femei care erau la fel ca mine. Atragem bărbați care înșală, cărora le este frică să se implice prea mult, bărbați instabili emoțional, bărbați distruși din punct de vedere emoțional, dependenți de droguri, jocuri de noroc sau altceva, narcisiști și sociopați.

De parcă suntem un magnet pentru bărbații ale căror piese sunt împrăștiate peste tot. Și din nu știu ce motiv, ne simțim obligate, datoare să punem aceste piese la locul lor. Dar trebuie să recunosc că am dat greș de fiecare dată.

Stresul de la serviciu poate avea efecte negative nu doar asupra noastră, ci şi a relaţiei de cuplu. Este greu de crezut că există cineva care nu are probleme sau discuţii la locul de muncă, care rămân în noi şi pe care le ducem ca pe un bagaj personal acasă. Ştim cu toţii că a face faţă tuturor situaţiilor şi conflictelor ce apar zilnic acolo unde ne desfăşurăm activitatea, este destul de greu şi pentru a găsi o soluţie benefică în acest caz,  ne trebuie multă răbdare şi înţelepciune. Există şi studii făcute de cercetători care confirmă faptul că stresul de la locul de muncă, pe care nu reuşim să-l controlăm şi să ne detaşăm de el, atunci când ajungem acasă, poate provoca probleme în viaţa te cuplu care de multe ori pot duce la divorţ.

Nu vă vărsaţi nervii pe partener.  Trebuie să fim mereu conştienţi că nu partenerul de viaţă este vinovat de problemele apărute la serviciu. Odată ajunşi acasă, oaza noastră de linişte, trebuie să avem grijă  să nu ne vărsăm furia şi amarul pe partenerul de viaţă. Pe moment vom avea senzaţia că în sfârşit ne putem exprima şi noi autoritatea şi ne putem elibera de umilinţele îndurate la locul de muncă. Asta nu va duce decât la răcirea relaţiei, partenerul poate fi şi el la fel de încărcat negativ şi atunci conflictul poate lua amploare şi va distruge relativ repede relaţia voastră.

Apelează la câteva trucuri pentru a învăţa cum să te eliberezi de nervii acumulaţi la serviciu. Încercă să te calmezi până ajungi acasă. Crează-ţi un ritual pentru situaţiile acestea. Dacă vrei să te descarci, pur şi simplu, apelează la prietenii de suflet sau colegii în care ai încredere şi discută cu aceştia neplăcerile trăite. Fă o plimbare prin parc sau ascultă muzică relaxantă la căşti sau în maşină. Gândeşte-te la momentele plăcute pe care le poţi petrece cu partenerul tău. Ajuns acasă , dacă ai suficient timp, fă o baie cu spumă şi uleiuri aromatice.

Evită crizele de nervi manifestate faţă de partener. Lasă un timp în care să vă puteţi relaxa . Mâncaţi împreună, beţi un pahar de vin şi ascultaţi muzica preferată. Asta nu înseamnă să îi ascunzi problemele tale, ci doar să comunici cu el într-o stare un pic mai bună.  Adu în discuţie problemele dificile doar atunci când sunteţi amândoi într-o dispoziţie bună.

Aveţi grijă în permanenţă de relaţia voastră. Relaxaţi-vă împreună în weekend şi măcar o seară pe săptămână ieşiţi în oraş în locuri preferate de amândoi. Nu vă privaţi de momentele intime şi de tandreţe în care să vă bucuraţi că sunteţi împreună şi nu uitaţi de promisiunea făcută, de a fi mereu  împreună la bine şi la greu.

Textul acela era plin de căldură și înțelegere și avea un mesaj puternic de încurajare pentru femeile care trec printr-un divorț.

Acel text mi-a amintit de toți oamenii care au fost în jurul meu când eu însămi am trecut printr-un divorț. Nu prea vorbeam despre asta. De fapt, n-am făcut toată perioada cât a durat procesul. Am eliminat statusul relației de pe Facebook. Nu am scris nimic altceva și nici nu am postat ceva referitor la asta pe rețelele de socializare.

Când situația a devenit evidentă, și lumea a început să afle am primit multă dragoste și mult sprijin, pentru care voi fi veșnic recunoscătoare.

Totuși, aud deseori oameni vorbind despre cum alții „și-au abandonat“ căsnicia. În timp ce sunt cei care tratează cu neglijență căsătoria și divorțul, aș spune că majoritatea dintre noi au intrat în căsnicie plini de speranță și de idei de durabilitate.

Fiecare femeie divorțată pe care o știu s-a luptat cu toate puterile să-și salveze căsnicie – înainte să se hotărască să se salveze totuși pe ea.

La un anumit moment, ne dăm seama că vasul se scufundă și că mulți avem copii care și ei trebuie salvați. Așa că, da, părăsim blestematul de vas și căutăm o barcă de salvare – o viață cu totul nouă. Nu renunțăm. Nu abandonăm. Ne salvăm pe noi și pe copiii noștri. Nu am abandonat căsniciile. Le-am supraviețuit.

Când ne dăm seama că nu putem singure să facem să meargă o căsnicie, trebuie să ne alegem pe noi. Începem să ne auzim inimile țipând la noi că trebuie să ieșim la suprafață. Începem să ne respectăm intuiția, care ne spune că situația ne îmbolnăvește, că trebuie să facem tot ce e nevoie pentru a avea vieți cât mai bune. Ne dăm seama că nu ne putem salva partenerii, că de fapt nu mai sunt de mult timp partenerii noștri atunci când au ales să nu mai lupte pentru această relație.

Ne dăm seama că relația s-a terminat, și că începem să facem pași ca să ajungem la acel final. Facem pașii către divorț, indiferent de circumstanțe, indiferent cât de greu ne va fi să trăim fără această relație sau fără sprijinul financiar care intervine atunci când suntem doi. Plecăm indiferent cât de contraintuitiv este să ieși din ceva ce ai investit atât de mult în această viață. Plecăm în timp ce ne gândim prin ce vor trece copiii noștri care vor avea părinți divorțați.

Nu este o chestiune de renunțare sau abandonare. Este o chestiune de acceptare a lucrurilor așa cum sunt ele în realitate și de a alege să trăiești cea mai bună viață.

Am aflat că multe dintre noi ies din astfel de încercări fiind catalogate ca ticăloase, nemernice.devenim personajele negative într-o altă poveste, pentru că așa este mult mai simplu. Și când trecem printr-un divorț, deseori pierdem sprijinul oamenilor pe care i-am considerat foarte apropiați, și care au ales să creadă astfel de povești.

Divorțul nu este ușor, indiferent de cum pare din afară. Ne schimbă în multe feluri, și de celel mai multe ori ne face să ne încredem în ceilalți mult mai greu. Este foarte important să ne sprijinim în astfeș de momente dificile. Iar sprijinul de care de obicei avem nevoie este o ureche care să ne asculte.

Nu avem nevoie de sfaturi pe care nu le cerem sau de păstrarea secretului că am divorțat. Nu avem nevoie de judecată sau comentarii despre cât de ușor ies oamenii din mariajele lor, în ziua de azi. Nu avem nevoie nici măcar de încurajări, despre cum arată viitorul nostru și despre viitoare relații. Avem nevoie ca sistemul nostru de susținere să fie puternic pe toată perioada aceasta.

Am fost foarte secretoasă în ceea ce privește divorțul meu, atunci când am trecut prin tot procesul. Nimeni nu poate înțelege pe deplin o relație din afară, și am vrut să respect relația dintre fostul soț și copii. Vă împărtășesc această experiență, această călătorie a mea sperând că pot ajuta și alte femei să reziste în aceste zile dificile care par imposibil de gestionat.

Dacă pot oferi o linie de plutire cuiva care simte că se scufundă odată cu vasul, înseamnă că am transformat lupta mea în ceva puternic și frumos.

Divorțul m-a transformat. A fost catalizatorul pentru multe alegeri noi în viață. Am putut să visez din nou și să am o viață cu copiii mei așa cum mi-am dorit-o mereu. Mi-a dat voie să fiu puternică și probabil mai autenticî decât am fost vreodată. Sigur, mi-am pierdut abilitatea de a tolera orice porcărie, dar pierderea acestui filtru mi-a dat posibilitatea unei lupte reale care mi-a permis să construiesc relații mai apropiate cu cei pe carei iubesc.

Am trecut în revistă toate poveștile vechi care am crezut că mă definesc și am început să creez o nouă poveste de viață pentru mine însămi. Am început să despachetez și să călătăresc cu mai puțină greutate, manifestându-mi bucuria și transformând durerea în frumusețe.

Putem permite luptelor noastre să ne definească sau să ne transforme, și în dificilul proces de a trăi cu ele, este esențial să simțim că suntem iubite și că avem un sprijin de la cei dragi. Până la urmă am făcut tot ce era posibil ca să ne salvăm, atunci când nu am mai putut să ne salvăm relația.

Când văd un cuplu care trece prin același proces, ofer deseori o vorbă bună sau o ureche de ascultat.

Nu renunțăm. Alegem să ducem cele mai bune vieți în astfel de circumstanțe care ne pun la încercare.

Nu abandonăm. Alegem să supraviețuim, să înflorim și să avem vieți frumoase.

Text de Ileana Popoviciu

Citește și:

Reversul medialiei

Cu toate acestea, foarte puține studii „măsoară” și impactul devastator pe care îl manifestă divorțurile asupra sănătății mintale și emoționale a copiilor.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), în spețe de divorț, de cele mai multe ori, copilul pică la mijloc și este cel care suferă cel mai mult. Profunzimea impactului depinde de mai mulți factori: vârsta, nivelul de înțelegere și maturitate, alte persoane care pot fi implicate, motivul divorțului, modul în care gestionează părinții, reacțiile acestora unul față de altul sau față de copil etc.

„În momentul în care doi adulți decid să divorțeze, este foarte important cum gestionează despărțirea. Lucru valabil atât pentru propria lor liniște sufletească, cât și pentru echilibrul psiho-emoțional al copilului. Și pot exista (cel puțin) două scenarii: (1) Unul în care copilul este afectat de divorțul celor doi și (2) altul, în care impactul divorțului este foarte mic asupra copilului. Una dintre situațiile în care copilul este afectat puternic este atunci când pică la mijloc, victimă, în războiul părinților. Atunci când aceștia încheie relația cu focuri de artificii, cu certuri, amenințări, șantaj emoțional etc., copilul poate fi marcat puternic. Acesta poate trage concluzia că este de vină, ori că va fi respins de către un părinte dacă „se aliază” cu celălalt. Se va simți vinovat de fiecare dată când va vorbi cu unul dintre părinți, în lipsa celuilalt. Ba mai mult, poate simți teamă și vină dacă își va manifesta propria opinie, care ar putea fi diferită de a unuia dintre părinți”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, printr-un astfel de model, copilul învață o lecție greșită despre gestionarea emoțiilor, a conflictelor, a durerii și va ajunge în relații toxice ca și adult. Stima de sine, încrederea, imaginea de sine pot suferi distorsiuni mari iar anxietatea, atacurile de panică sau chiar depresia pot să apară. În timp, poate să manifeste tulburări de comportament, de somn, agresivitate, scăderea rezultatelor școlare, tendință de izolare socială, atașamente nesănătoase față persoane și dependență de substanțe.

Cum putem preveni toate aceste lucruri? Începem prin a ne gestiona pe noi.
„Ca adulți, este nevoie să ne gestionăm întâi propriile gânduri, emoții și comportamente. În general, în cazul oricărei despărțiri, procesul este dureros, greoi și ne face să scoatem orgoliul ca și scut de protecție. Acest mic-mare monstruleț este cel mai puternic inamic al nostru. Ne face să ne manifestăm furia și durerea în moduri care pot răni. Înainte de a acționa, întreabă-te: Ce este dincolo de ego-ul rănit? Cum ai reacționa, dacă privești dincolo de orgoliul? Ce reacții și acțiuni își pierd rostul? Odată ce ți-ai răspuns la aceste întrebări, pune în aplicare!”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

De altfel, specialistul ne propune 4 modalități prin care putem gestiona aceste moment critice.

1. Gestionează-ți propria durere și oprește-te din a-i mai provoca și celuilalt!

„Amândoi suferiți, într-un fel sau altul. Unii maschează suferința cu o falsă putere, în timp ce alții o manifestă foarte vizibil. Indiferent de metodă, fiecare simțim durere atunci când ne despărțim de o persoană care cândva a însemnat ceva pentru noi. Cu toții ieșim complet din zona de confort, din obișnuințe, familiar, odată cu încheierea unei relații. Ce rost mai are să punem paie pe foc, odată ce oricum s-a încheiat? Mai bine, să dăm timpului timp și să ne ocupăm de propria vindecare. Care, ca să fie pe bune, înseamnă întâi să ne acceptăm propria durere, ca să ne putem vindeca. În felul acesta, copilul înțelege că este ceva natural să fii trist și să îți manifești emoțiile, ca să poți fi echilibrat și fericit”, declară psihologul.

2. Discută deschis cu partenerul. 

„Pentru a putea încheia totul, spune tot ce a rămas nespus. Nu cu scopul de a reface ce a fost, ci de a vă da amândurora șansa să vă vindecați în totalitate, odată ce totul se încheie. Și asta să o faceți cu compasiune, empatie și răbdare. Să vă ascultați dincolo de orgoliu, dincolo de măști și de roluri. Purtați o discuție de la inimă la inimă, sinceri și deschiși. În felul acesta, copilul are un model despre cum poate să își gestioneze el/ea propriile situații similare, pe care le va trăi ca adult”, spune specialistul.

3. Explicați-i copilului ce se întâmplă.

„Copilul are nevoie să înțeleagă câteva lucruri pentru ca impactul să fie cât mai mic. Rămâneți părinții lui și îl/o iubiți indiferent de ce se întâmplă între voi (părinții). Nu este nevoie să aleagă o „tabără”. Iubirea voastră față de el nu este condiționată de relația dintre voi, ca și adulți. Are dreptul și spațiul să manifeste ceea ce simte și crede despre această situație. Este în regulă să plângă și să fie trist! Vor avea loc schimbări în viața lui/ei și este nevoie să știe care vor fi acestea. Dacă nu înțelege ceva, sunteți acolo să îi explicați, atunci când se simte pierdut sau confuz. Poate oricând să vorbească despre ceea ce simte”, este de părere Andra Tănăsescu.

4. Vorbiți cu cineva despre asta.

„Fie că este un/o prieten/ă, cineva din familie sau un terapeut, vorbiți despre ceea ce simțiți. Dacă nu vă simțiți confortabil să faceți asta, atunci scrieți într-un jurnal. Iar, atunci când simțiți că vă cuprinde furia, folosiți această energie – faceți curat, scrieți, dansați, plantați flori, etc. Energia furiei este puternică și, dacă tot apare, în loc să punem paie pe foc, mai bine o folosim constructiv și rezolvăm două lucruri deodată – facem ceva constructiv și ne eliberăm în proces”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Eu și sora mea creând lumi cu păpușile noastre, poveștile și micile noastre animale de plastic. Mama mea și cele două surori ale ei cântând karaoke ori de câte ori erau împreună. Surorile mai mari ale tatălui meu povestind despre întâmplări din copilărie, când făceau echipă împotriva fratelui lor.

Am trăit cu povești în care exista lumea surorilor, precum cea din Micuțele doamne. Pentru o fetiță care cunoștea viața în care surorile erau cele mai bune prietene, ideea de a trăi fără a avea măcar una, îmi îngreuna sufletul și mă întrista.

Cu cine se joacă dacă nu are o soră? Ce face în timpul liber? Cine o ascultă și o ceartă ori de câte ori greșește?

Ce mă tulbura și mai mult, totuși, erau prietenele mele care nu se înțelegeau cu surorile lor. Le-am văzut certându-se, făcându-se în toate felurile sau aruncând cu vorbe grele până când una dintre ele se retrăgea plângând în camera sa. Nu știau că surorile trebuie să fie cele mai bune prietene?

Am purtat această tristețe cu mine și în gimnaziu, și în liceu uitându-mă la rolul pe care-l juca sora în viețile unore. Mă regăseam în bunica mea uitându-mă la verișoarele mele mai mici, și le ziceam: „Acum vă certați, dar veți cele mai bune prietene într-o zi”.

Vecinii mei aveau trei fetițe pe care le consideram un fel de surori mai mici ale mele. Când se ciondăneau, le spuneam același lucrur: „Într-o zi, veți fi cele mai bune prietene și veși râde pe seama a cât v-ați certat.”

Același lucru era adevărat și în viața mea. Chiar dacă mă certam cu sora mea – ne mai și băteam, loveam, alergam sau țipam una la alta – ne aliam și ne apăram una pe alta când aveam probleme cu mama pentru că ne certasem.

„Dacă ea intră în belea, atunci intru și eu”, spunea cea mai nevinovată dintre noi (de obicei sora mea). Eram una de partea celeilalte indiferent de situație.

Abia în facultate mi-am dat seama de adevărata însemnătate a ceea ce reprezintă o soră, o prietenă adevărată. Era mai mult decât un dar care s-a născut, dar și unul care se poate cultiva. Aveam multe prietene care nu aveau surori, sau care aveau dar se purtau îngrozitor cu ele sau care erau foarte mici. Acum, cu toate au aflat ce înseamnă o soră cu adevărat grozavă, deși nu avuseseră una în viața lor.

Am privit cu admirație cum mi-au fost aproape atunci când am avut nevoie, mi-au arătat cum să ascult cu răbdare sau mi-au demonstrat că nu doreau decât binele femeilor din viața lor. Deși am fost înconjurată de surori toată viața, habar n-aveam  habar că cineva putea să cultive relația asta de soră fără să aibă practic una.

Unele dintre prietenele mele care nu aveau surori de sânge mi s-au confesat că și-ar dori o soră „adevărată”. Totuși, ele sunt cele care mi-au arătat modurile frumoase în care se poate cultiva o relație de soră.

Contează să fii acolo

Am crescut știind ce înseamnă să fiu prezentă pentru familia mea. Eram 30 de oameni care ne strângeam la bine sau la rău. Ceea ce nu știam cu adevărat era cum să fiu acolo atunci când prietenii mei aveau nevoie de mine. Am învățat cum să cultiv această relație de prietenie apropiată prin a fi prezentă, a fi acolo pentru ei, fie că aveau nevoie de alinare într-o perioadă dificilă, fie să fim împreună pentru a sărbători un moment important.

Sărbătorește tot

Deseori, avem senzația că nu putem sărbători decât lucrurile importante: o nouă relație, o zi de naștere sau un nou job. Prietenele mele din facultate m-au învățat și altceva. Sărbătoream și ne bucuram de orice, de la examenele pe care le treceam, soarele care răsărise după ploaie, prima întâlnire a colegei de cameră din cămin, care acum se uită cu soțul ei împreună la emisiunea Vocea României.

Ne bucuram când cineva făcea un pas important în a crede și mai mult în sine. Sărbătoream când cineva purta un tricou pe care nu-l mai purtase până atunci pentru că nu se simțise bine în el. Am aplaudat când cineva a mers la psihoterapie sau a fost dureros de sincer în legătură cu persoana care este. Până în ziua de azi, am sărbătorit toate lucrurile mici și mari pe care le-am realizat.

Prețuiește onestitatea

Când sunt împreună cu cele mai bune prietene, nu avem grijă să ne alegem cuvintele, nu folosim dulcegării și nu mimăm fericirea. Căutăm adevărul adevărat, uneori dureros. Indiferent despre care dintre noi este vorba, celelalte își doresc să o întâlnească fix în esența adevărului ei. Nu ne prefacem și nu mințim. Și datorită acestui lucru, suntem mai apropiate decât ne-am imaginat vreodată

Legătura asta puternică între surori sau prietene foarte apropiate este una foarte specială. Fie că ai sau nu o soră biologică, este posibil să creezi acest nivel de intimitate și apropiere. Cultivarea unei adevărate relații ca între surori este posibilă. Doar să vrei.

Un text de Sorana Mironov

De-a lungul timpului, am lucrat cu o mai mulți bărbați și femei care trecuseră ptrn divorțuri, despărțiri oribile, familii despărțite, medii de lucru provocatoare și multe altele. Cum au ajuns unde sunt și cum se simt sunt întotdeauna două lucruri diferite, dar cum trecem prin procesul de vindecare și de mers mai departe este aproape similar: este despre a renunța la acel „cineva“ din relație ca să putem să aprofundăm „ce-ul“ sentimentelor pe care o despărțire îl aduce în viața cuiva.

Iată cum putem începe: Și, nu uitați, indiferent de cât de mult timp a trecut de la ultimul telefon, mesaj sau orice altă formă de comunicare, o despărțire poate răni în noi feluri mai mereu. Nu trebuie să te simți rău sau prost pentru că mai ai sentimente puternice post-despărțire, chiar și după câțiva ani, dar trebuie să faci alegeri care te pot ajuta să iei acele sentimente și să le faci parte din calea către vindecare și mers mai departe bucurându-te de propria viață.

Scrie o scrisoare de renunțare

Aceasta este o scrisoare adresată celeilalte persoane pe care nu o vei trimite. Este un mod de  a-ți împărtăși ție însăți cele mai adevărate și mai intense sentimente. Începe cu „Dragă (numele)“, și începe să scrii toate lucrurile pe care le-ai învățat și le-ai primit de la perioada pe care ați petrecut-o împreună. Împărtășește-ți tristețea, furia, teama, frustrarea și orice altceva simți. Pune totul laolaltă și cândești gata, termină așa: „Sunt foasrte recunoacătoare că ai venit în viața mea și m-ai ajutat să văd și să găsesc aceste lucruri în mine“. Și înșiră lucruri pozitive pe care le găsești la tine și pe care le-ai descoperit sau redescoperit în urma acestei despărțiri.

Evaluează-ți prezentul

Apoi, scrie o altă listă cu ce crezi sau simți că pierzi în viață fără această relație. Dacă te simți supărată, frustrată sau furioasă în legătură cu experiențele petrecute împreună, scrie din punctul de vedere a ceea ce ești pregătită să lansezi. Adică, iată unele întrebări cu care poți începe: Ce simți că-ți dorești în viața ta acum? Cum te făcea să te simți această relație atunci când erați împreună? Te simți rău sau simți că duci în spate o greutate sau o energie negativă în urma aceastei despărțiri? Te poți ierta? Ești pregătită să renunți la durere? Îți acorzi permisiunea de a-ți trăi viața fără judecăți și așteptări? Cât de bine te cunoști în acest moment?

Evaluează prin apreciere

Nu există un cadou mai important pe care să ți-l faci decât să apreciezi ceea ce ești acum. Indiferent ce parte din tine simte ceva mai puțin decât frumusețea și valoarea de 100% care ești, întotdeauna poți face o nouă alegere pentru a te aprecia azi și în fiecare moment nou al vieții tale. Dacă simți că ți-e dor de ceva legat de persoana sau relația pe care nu le mai ai, concentrează-te pe acel lucru ce-ți lipsește și încearcă să-l aduci în viața ta numai pentru tine.

Încearcă aceste ponturi pentru a începe:

• concentrează-te pe tot ceea ce reprezinți acum. Imaginează-te că trăiești o viață completă, frumoasă și plină de bucurii. Conectează-te la respirație și simte plinătatea care ai devenit deja.
• Ai grijă de tine și de corpul tău. Asigură-te că-ți faci timp pentru tine. Având grijă ce mănânci, cum îți folosești organismul și corpul faci un pas foarte important în ceea ce privește încgrijirea de sine. Amintește-ți că indiferent cât de rău te-ai simțit în trecut, viitorul tău este influențat de deciziile pe care le iei acum, în prezent.
• Dacă ești o persoană sociabilă, programează-ți timp pentru familie și prieteni pentru a-ți reaminti de toată dragostea și sprijinul pe care îl ai din partea lor. Cei dragi sunt un important ajutor pentru a ne aminti cine suntem și tot potențialul de care dispunem. Dacă preferi să stai mai mult singură pentru a procesa toate sentimentele, încearcă să ieși în natură și să te conectezi cu ea. Ieșirile și cufundarea în frumusețile lumii alcătuiesc o importantă resetare pentru orice inimă de om.

Ia în calcul toate cele spuse de mine și nu uita: Etapa asta este scurtă în toată această călătorie care este viața ta. Există frumusețe în fiecare semn lăsat pe inimile noastre. Chiar și în cele mai dureroase experiențe din viață poți găsi recunoștință și blândețe pentru tine însăți, urând bun venit progresului și vindecării.

Traducere după Kelsey Patel. Ea este unul dintre experții în reiki și bunăstare de la Hollywood.

Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, din cauza presiunii sociale, care te îndeamnă să te racordezi la cutumele societății – veșnicul „așa se face” – în perioada Sfântului Valentin – cu două săptămâni înainte și după sărbătoare – există mult mai multe șanse ca relațiile să se destrame, deoarece mulți dintre noi nu știm să ne comportăm „așa cum trebuie” în aceste zile festive. „Mulți băieți intră în panică în această perioadă deoarece nu știe care sunt așteptările partenerului, îi este teamă să nu dezamăgească, probabil nu are atâția bani pentru cadourile sofisticate pe care le așteaptă partenerul, și de cele mai multe ori alege calea cea mai simplă: aceea de a se eschiva și de a găsi motive de ceartă, sperând într-o despărțire temporară în preajma Zilei de 14 februarie”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că 3 factori esențiali îi împing pe bărbați să prefere despărțirea în preajma sărbătorii decât să nu se ridice la așteptările partenerului:

1. Așteptările prea înalte. „Pentru mulți, Sfântul Valentin vine cu o mulțime de așteptări, inclusiv cadouri, mese speciale și localuri romantice. Cu toate acestea, cu cât așteptările sunt prea ridicate, cu atât mai ușor s-au creat premizele unei dezamăgiri, deoarece partenerul poate fi pus față în față cu realitatea, care nu se potrivește cu speranțele acesteia nerealiste. De asemenea, multe cupluri care aleg să intre într-o relație sperând că totul va fi roz și că băiatul îi va face toate poftele, ajung până în stadiul în care pot apărea dezamăgirile și disfuncțiile în cadrul relației”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

2. Comparația cu alții. „Datorită sau din cauza Facebook sau Instagram, cu toții putem vedea că x sau y merg de Ziua Îndrăgostiților la restaurante de lux, concerte sau evenimente cu un standard ridicat, iar de cele mai multe ori aceste experiențe vor fi idealizate înainte ca acestea să se întâmplă. Atunci intervine un moment ciudat în viața unui cuplu, deoarece partenerul se va simți complexat că nu va putea oferi iubitei o seară magică precum vede pe rețelele de socializare la apropiați. Aceste comparații pot duce la nemulțumiri cu privire la modul nostru de a sărbători, chiar dacă în acest moment a fost perfect plăcut și satisfăcător”, declară psihologul.

3. Acutizarea problemelor în cuplu. „Chiar dacă poate suna paradoxal, Ziua Îndrăgostiților poate chiar să acutizeze problemele pe care le avem deja în cuplu, deoarece gândul ascuns adânc în subconștientul nostru – de „seară perfectă” – va ieși la iveală și va fi extrapolat către gândul de „relație perfectă”. În preajma sărbătorii de 14 februarie, avem tendința de a exagera unele gânduri, sentimente și fapte, deoarece suntem de părere că nu se ridică la așteptările unei „relații perfecte”. De asemenea, coroborând emoțiile exagerate cu presiunea socială, sentimentele noastre negative se pot intensifica într-o relație disfuncțională și poate escalada în reproșuri, certuri sau chiar despărțiri temporare sau definitive”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Citește și:

10 parfurmuri care ar fi un cadou perfect de Valentine`s Day pentru orice femeie

(FOTO) 5 ținute potrivite pentru Ziua Îndrăgostiților

4 metode de a rezista „efervescenței” de Ziua Îndrăgostiților. Sfatul psihologului

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), atunci când doar unul oferă, se creează un dezechilibru pe balanța relației. Dacă unul trage într-o direcție și celălalt vrea să rămână pe loc, se naște presiunea, iar când lipsesc susținerea sau comunicarea, se naște frustrarea.
„Atâta timp cât o relație ne ține pe loc sau, din contră, ne trage în jos, ea devine o oportunitate de învățare a unei lecții, în cel mai bun caz. Uneori e bine să trecem și prin acestea. În același timp, e important să știm când să ne oprim, să mulțumim pentru lecție ca mai apoi să dăm drumul și să mergem mai departe. Cu cât insistăm mai mult să nu învățăm lecția și ne încăpățânăm să ținem de ceva ce nu funcționează, cu atât mai mult ne limităm reciproc”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Relațiile toxice sabotează fericirea noastră și a celor din jur

Prin decizia conștientă de a ne agăța de o relație în care știm că nu suntem fericiți, facem în mod asumat rău, nouă și partenerului/ei. „Dacă ne încăpățânăm să rămânem în relații toxice, ne limităm șansele de a întâlni persoana care ne-ar putea face fericiți cu adevărat și ținem și cealaltă persoană departe de cineva alături de care chiar ar putea fi fericită. Dacă ne complacem într-o relație care nu mai funcționează, sabotăm fericirea noastră și a persoanei de lângă noi. Și înainte să spui „Așa, și ce îmi pasă mie? Pentru mine nu face nimic ca să fiu bine!”, am să te întreb asta. Pe tine cine te oprește să faci alegerea potrivită pentru tine? TU o faci! Vei putea găsi liniștea și să îți împarți fericirea cu altcineva, în momentul în care îți asumi să mergi mai departe, dând drumul la ceea ce nu mai este de mult pentru sufletul tău”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației „Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Citește și:

3 bariere către adevăratele noastre pasiuni

Relațiile toxice și teama de singurătate. Opinia psihologului

Presiunea socială – factor principal de stres. Opinia psihologului

Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), afirmă că, dacă suntem într-o relație care nu ne mai împlinește, trebuie să încetăm să ne mai agățăm de celălalt, lucru pe care mulți nu îl fac din varii motive: comoditate, teama de singurătate, obișnuință etc.
„Decât într-o relație în care te simți singur/ă, mai bine singur/ă în mod asumat.

Singurătatea vizată aici fiind mai mult solitudine, modalitate prin care persoana recurge la introspecție și alege să își dedice timp pentru a se vindeca și a reveni la sine. În nici un caz nu înseamnă a respinge orice persoană din viață. Dacă sufletul vă este apăsat și trăiți suferința secundă de secundă, plecați din locul în care vă e mai mult rău decât bine. Or fi frumoase lucrurile bune, dar dacă în balanță sunt mai puține bune decât rele, mai bine vă vedeți de drum, separat.

Dacă insistați să rămâneți, apreciați părțile bune, și nu vă mai plângeți mereu de lucrurile rele care se întâmplă în viața voastră, deoarece atitudinea negativistă atrage după sine lucrurile rele. Ori vă asumați că trăiți într-o relație parțial plăcută (dar nu prea), ori plecați de acolo. Vă faceți rău reciproc. Se creează antecedentele unor dezamăgiri profunde și ale unor răni care se vor vindecă greu. Nimeni nu e fericit într-o situație tensionată. Dacă nu puteți rezolva și îmbunătăți lucrurile pe nici o cale, plecați, cu fruntea sus și sufletul împăcat”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Frica ne agață de suferință

Psihologul afirmă că momentul despărțirii doare inevitabil, dar trebuie să privim viața 30 de zile mai încolo, când, în mod natural, acele emoții negative vor dispărea sau se vor diminua din ființa noastră și ne vom continua viața.

„Va durea pe moment, dar vă scutiți pe amândoi de o suferință susținută pe termen lung. Lăsați la o parte frica de a fi singur/ă. Este cea mai mare crimă pentru relația de cuplu. Frica de eșec. Frica de a pierde. Frica de a fi judecat. Frica de a iubi și de a fi rănit. Frica de… n lucruri. Frica este cea mai mare piedică a noastră, atunci când o lăsăm să ne limiteze. Este utilă doar atunci când ne protejează de lucrurile care ne amenință sănătatea sau chiar viața. În rest, frică nu aduce nimic bun. Doar ne face să ne agățăm unii de ceilalți, să ne sufocăm, agățându-ne de ceva de nu mai împlinește pe nimeni. Din frică rămânem în relații pe care avem doar iluzia că le vrem și că ne împlinesc. În realitate, ne agățăm de cele 2-3 aspecte care ne plac, ignorând durerea cauzată de restul celor 100 care nu ne împlinesc. Reevaluați-vă valorile, dorințele, viziunea asupra vieții și apoi luați o decizie asumată.”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației „Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Citește și:

Diferența între a vorbi și a asculta. Explicațiile psihologului

7 idei practice pentru a controla și a combate frica

Cum să te reîndrăgostești de tine după o relație toxică