Asadar, va prezentam mai jos 10 obiective turistice din Romania care merita vizitate cel putin o data in viata.

Castelul Corvinilor

Unul dintre cele mai bine conservate monumente medievale din zona de sud-est a Europei, Castelul Corvinilor este situat in centrul judetului Hunedoara și a fost ridicat in secolul al XV-lea de catre Iancu de Hunedoara.

O constructie impozanta, cu turnuri si bastioane care ascund povesti aparte, Castelul Corvinilor (sau Castelul Huniazilor, cum mai este cunoscut) a suferit, de-a lungul timpului, mai multe modificari si a servit mai multor scopuri (atat drept punct strategic cat si de resedinta feudala).

Printre cele mai renumite parti ale cladirii se numara Turnul Capistrano, unde  poate fi remarcat un superb semineu gotic restaurat.

Program de vizitare, in perioada 15.05.2020 – 15.09.2020:

Luni: 12:00-20:30

Marti – Duminica: 9.00 – 20.30, cu ultima intrare la 19.45.

Vulcanii Noroiosi

Vulcanii Noroiosi reprezinta o arie protejata situata in apropierea comunei Berca, Buzau, cu niste formatiuni conice, asemanatoare unor movile de pamant, formate prin eruptia gazelor naturale care provin de la mii de metri adancime sub pamant. Fenomenul este unul spectaculos, iar aspectul crapat al solului din imprejurimi pare sa-i duca pe vizitatori cu gandul catre taramurile altor planete.

Este recomandat ca turistii sa poarte cizme de cauciuc in timpul vizitei la Vulcanii Noroiosi, tocmai pentru ca formatiunile erup destul de des, cele mai indicate vizite fiind cele din timpul primaverii si al toamnei, cand temperaturile din zona nu sunt extrem de ridicate.

In zona comunei Berca se gasesc trei arii cu vulcani noroiosi: la Paclele Mari, Paclele Mici si Paclele de la Beciu.

Program de vizitare: 08:00 – 21:00.

Citește mai multe informații pe www.i-tour.ro/

Dacă vrei ca anul acesta să găsești o destinație nouă, iată câteva locuri pe care te provocăm să le descoperi.

Participanții se pot înscrie în concurs până pe 12 noiembrie cu cele mai bune materiale proprii, realizate în perioada 2018-2019. Înscrierile în concurs sunt complet gratuite și se pot face foarte rapid, utilizând această platformă special dedicată pentru propunerea materialelor. Urmează o perioadă de nominalizare, între 14 și 30 de noiembrie, o perioadă de jurizare, între 2 decembrie și 23 decembrie, câstigatorii fiind anunțați în luna ianuarie, pe o dată anunțată ulterior.

            „Oferta de servicii în acest domeniu este în continuă creștere, motiv pentru care pentru atât clienții cât și furnizorii simt nevoia unui reper credibil și obiectiv atunci când vine vorba despre identificarea și alegerea unui serviciu de calitate.

            Acest concurs este competiția de referință pentru fotografia și videografia de eveniment din România prin care se aleg cei mai buni fotografi și videografi de eveniment, de către un juriu internațional care notează materialele realizate în sezonul trecut. 

            Încă de la început ne-am dorit să încurajăm performanța și să impulsionăm creșterea calității din acest domeniu, iar rezultatele din fiecare an ne-au confirmat din plin așteptările. Este minunat să vezi cum în fiecare an apar materiale din ce mai spectaculoase, însă cel mai important efect este ca fotografii și videografii de nuntă din România si Republica Moldova sunt din ce în ce mai vizibili și apreciați la nivel internațional.”, spun organizatorii Concursului.

Concursul include un număr de 24 categorii pentru fotografii și 8 categorii pentru videoclipuri.

Acesta se va desfăsura în două etape: 

• cea de nominalizare, în care cele mai bune materiale vor fi selectate de către o comisie de nominalizare locală (foto și video)
• cea de jurizare, în care materialele nominalizate vor fi notate de către un juriu internațional (33 jurați pentru foto, 16 jurați pentru video, din 11 țări), asigurând astfel că acordarea premiilor se va face în mod obiectiv.

În urma jurizării se vor stabili câștigătorii categoriilor de concurs, precum și fotograful și videograful anului, conform regulamentului. Câștigătorii sunt anunțați în luna ianuarie 2020.

Dincolo de competiţia propriu-zisă, Fotografi-cameramani oferă participanților, în cadrul unei super tombole, schimburi de experiență și întâlniri cu profesioniști din domeniu, materializate prin participarea la workshop-uri și evenimente dedicate fotografiei și videografiei de nuntă organizate în țară sau prin programe de mentoring 1:1. 

Partenerii ce oferă aceste locuri sunt:

Foto: Family Portrait Academy, Imagine Timisoara Festival, Weddcamp, Wedding Stories, Casian Podarelu, Claudiu Vereș, Cristina Venedict, Dumitru Hariuc, Foto Dumbrava, Julius Paul, Vali Matei, Vlad Pahonțu, Ciprian Dumitrescu, Constantin Antochi, Cromatica Photography, Dani Cotuna, Daniel Chindea, Feather Photography, Florin Ștefan, FOTODIA, ID Brothers, Marian Cristea, Olga Vușcan, Ovidiu Leșan, Tomi Tako, Tudor Bolnavu, Vlad Lodoabă.

Video: Frame Concept, Cristi Coman, CSART Film, Damian Films, Ignatenco Films, Ștefan Mirea, Osi Szebeni, Timotei Jinar, Vutcariov, Despa Films, Doru Iacovescu, Eduard Carp, Vasea Onel.

Despre Fotografi-cameramani

Fotografi-cameramani este cel mai mare catalog de fotografi și videografi de nuntă din România, prezentând portofoliile a peste 2800 membri. Până în prezent, peste 47,000 de miri au contractat prin intermediul catalogului servicii foto / video oferite de către membrii site-ului.

Contact:

Vlad Moise, Project manager (marketing@fotografi-cameramani.ro | 004-0723330471)

Zaina este partener media al evenimentului

foto: Cătălin Vornicu

La nici 4 ani de la lansarea “Lost On You”, piesa a depășit peste 500 de milioane de ascultări și a fost în fruntea topurilor muzicale în peste 13 țări, părând să fi căpătat o viață a sa proprie și ajungând favorita ascultătorilor oricărui gen muzical. Prezentă de atunci pe scenele celor mai importante festivaluri, LP aduce în Heart To Mouth cel mai personal manifest legat de cum artista își vede muzica – necenzurată și autentică.

LP a lucrat la acest album încă din 2017, împreună cu colaboratorul și producătorul Lost On You, Mike Del Rio [Eminem, X Ambassadors, Skylar Gray] și scriitorul Nathaniel Campany.
Numit astfel pentru calea ce se creează între inimă și gură, albumul adună atât piese melancolice și melodii pline de speranță, ce originează din același loc.

În deschiderea concertului, publicul o va putea asculta pe Delia Rus, una dintre cele mai sincere apariții în perisajul muzical recent. După debutul din 2016 cu piesa "Dacă pleci",
ce a adunat peste 20 de milioane de vizualizări în primul an de la lansare, a ajuns rapid în lumina reflectoarelor, fiind invitată să cânte la premiera filmului Atomic Blonde.

Regulament și acces public

Pentru ca spectatorii să aibă parte de cea mai frumoasă experiență la concertul LP, îi rugăm să citească și să respecte următorul regulament.

Accesul va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Copiii sub 5 ani, însoțiți de părinți, beneficiază de intrare gratuită.

Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugați să aibă asupra lor și un act de identitate valid. Pentru siguranța publicului și buna desfășurare a evenimentului, participanții sunt de asemenea rugați să se supună controlului corporal amanunțit la cererea agenților de securitate.

Biletul de intrare își pierde valabilitatea în momentul ieșirii din perimetrul Arenelor Romane.

Accesul publicului în incintă se va face începând cu ora 19:00 iar concertele vor începe la ora 20:00 (Delia Rus) și 21:00 (LP).

Persoanele cu afecțiuni sau cu antecedente medicale personale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat Punct de Prim Ajutor și pot participa la eveniment numai cu însoțitor. Persoanelor care au probleme de ordin auditiv le sunt recomandate folosirea dopurilor de protecție pentru urechi.

În caz de ploaie, se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie. Accesul cu umbrele este strict interzis în incinta locației.

Este interzis accesul cu băuturi îmbuteliate, obiecte contondente, stroboscop, făclii, torțe, artificii, petarde, arme, curele metalice, aparate foto/video profesionale.

Sunt interzise introducerea sau afișarea inscripțiilor, bannerelor, pancardelor și a altor elemente vizuale care incita la discriminari de orice fel si violență publică.

Este interzisă deteriorarea locației și aruncarea ambalajelor în spațiile neamenajate în acest scop.

Este interzis consumul de substanțe periculoase, toxice sau halucinogene în incinta locației și a perimetrului acesteia.

Persoanelor sub vârsta de 18 ani le este strict interzis accesul în locuri unde se servesc băuturi alcoolice sau se încurajeaza fumatul.

Este interzisă folosirea injuriilor în incinta locației.

Biletele pentru concert sunt încă disponibile, la prețurile de 139 lei pentru Access Normal și 219 lei pentru Golden Circle, online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).

Parteneri media: Kiss FM, Music Channel, Glamour, Agerpres, Șapte Seri, Ziarul Metropolis, Romania Journal, BIZ, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, acasa.ro, eva.ro, Feeder.

WRWR este un eveniment social de talie internaţională, organizat şi susţinut în exclusivitate de femei pasionate de motociclism, conceput în Marea Britanie în 2018, ce constă în transmiterea, pe motociclete, a unei ştafete în jurul lumii, pe toate continentele.

„Ştafeta îşi propune să crească nivelul de conştientizare în ceea ce priveşte prezenţa în trafic a unui număr din ce în ce mai mare de motocicliste, dar şi să semnaleze industriei motociclismului interesul sporit al femeilor pentru alegerea acestui mijloc de deplasare – şi totodată stil de viaţă – la nivel global”, se arată în comunicatul transmis de Asociaţia Femeilor Motocicliste din România care ”susţine, organizează şi participă activ la desfăşurarea evenimentului” în ţara noastră.

Ştafeta WRWR a debutat la 27 februarie 2019 în Scoţia şi a traversat până în prezent Irlanda, Ţara Galilor, Anglia, Franţa, Portugalia, Spania, Italia, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Heţegovina, Muntenegru, Albania, Serbia, Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia, dar şi Germania, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus şi Ucraina.

„Am vrut să iniţiez o frăţie la nivel global de femei care să inspire pentru a promova curajul, aventura, unitatea şi pasiunea pentru motociclism din toate colţurile lumii şi pentru a face ceva ce nu a mai fost realizat niciodată la această scară”, a declarat Hayley Bell, fondatoarea WRWR din Marea Britanie, citată în comunicat.

„Intrând în magazinele moto şi observând o lipsă de opţiuni, alături de rozul stereotipic, dar şi a auzi ‘nu există piaţă pentru femei’ mi-a evidenţiat un mic element al unui tablou mult mai mare cu care se confruntă femeile din motosport. Vreau să demonstrez industriei forţa din spatele pieţei care este trecută cu vederea. Fac asta pentru că femeile motocicliste pot face asta”, a adăugat Bell.

În România, ştafeta WRWR va fi purtată de la nord la sud în perioada 31 mai – 1 iunie de motocicliste „gardieni” din cadrul Asociaţiei Femeilor Motocicliste, divizia din România a Women International Motorcycle Association (WIMA) fondată în anii ’50 şi prezentă în peste 30 de ţări.

Ştafeta va fi preluată la 31 mai de motociclistele românce de la echipa din Ucraina, va traversa centrul Capitalei şi va fi predată la 1 iunie echipei de motocicliste din Bulgaria urmând a fi purtată în Grecia, Turcia şi mai departe în Orientul Mijlociu, Extremul Orient, Australia şi Noua Zeelendă, Canada, Statele Unite, America de Sud şi Africa.

„Pentru noi, WRWR aduce mai multe bucurii: participăm şi reprezentăm România la un eveniment internaţional pe două roţi, ne împrietenim, colaborăm, deschidem ‘graniţele’ către şi dinspre vecinele noastre motocicliste – cu care vom şi călători pe câteva secţiuni de drum – şi purtăm ştafeta împreună. Cele circa 20 de românce motocicliste – „gardieni” ai ştafetei – sunt membre ale diviziei WIMA din România şi vor traversa ţara împreună cu ambasadoarea Ucrainei şi reprezentante din Canada şi Australia”, a declarat Luiza Gojol, ambasador WRWR în România, membră a WIMA România.

Finalul WRWR, la care au aderat în total circa 15.000 de motocicliste din peste 80 de ţări, va fi marcat în ianuarie 2020 în Emiratele Arabe Unite, potrivit site-ului oficial al evenimentului, womenridersworldrelay.com, unde poate fi urmărită ştafeta.

foto: WIMA Romania

Citește și:

O vizită la un castel sau palat este mai mereu importantp pentru călătorii prin Europa de Est. Multe castele care fac parte din peisaj au devenit ruine, hoteluri sau muzee, iar altele rămân în folosirea guvernelor din țările respective. Ele reprezintă un plus de romantism și semnificație istorică unui tur prin această parte de lume.

Unele castele se află în inima centrelor istorice, în timp ce altele necesită o deplasare chiar undeva în părți rurale. Unele sunt încî deținute de familii de aristocrați care le-au moștenit, în timp ce altele s-au transformat în muzee unde afli despre viața oamenilor din Epoca medievală, atunci când majoritatea dintre ele au fost construite.

Hai să aruncă o scurtă privire asupra castelelor pe care le putem vizita din România până în Polonia, și din Ungaria în Cehia.

Castelele din Polonia

Fata provine dintr-o familie de microbiști și a făcut cunoștință cu fotbalul la vârsta de numai 8 ani. În primii șase ani s-a antrenat cu băieții, dar apoi a făcut pasul către o echipă din fotbalul feminin. A ajuns în top de la o vârstă fragedă, iar la 14 ani a fost convocată la echipa națională a României. Anul trecut a câștigat premiul de cea mai bună fotbalistă în cadrul Galei Fotbalului Românesc.

„Am jucat extrem de mult fotbal cu frații mei. Îmi aduc aminte că ieșeam de la școală, lăsam ghiozdanul și eram în spatele blocului cu mingea de fotbal, ne pregăteam la antrenament și apoi seara ne făceam temele. Ne pregăteam împreună. Și apoi a doua zi o luam de la capăt“, a declarat Teodora într-un interviu pentru Antena 3.

Toată joaca asta s-a transformat în ceva serios. Și nu a durat mult până a fost convocată la echipa națională. „Când m-am apucat eu de fotbal nu știam că există fotbal feminin și le-am spus părinților că vreau și eu să fac fotbal. Părinții mei au insistat la clubul unde era fratele meu cel mic. Am ajuns să joc acolo și apoi m-a ajutat domnul Gheorghe Marinescu să fac cunoștință cu fotbalul feminin. La început eram ca un fel de copil de mingi, nici nu visam că o să ajung să joc pentru echipa națională, dar era un vis. Și visul acela s-a împlinit, iar în momentul de față sunt mândră că port echipamentul echipei naționale“, a continuat sportiva.

Părinții ei au susținut-o foarte mult. Au fost mereu alături de ea, iar după fiecare meci îi spuneau ce ar trebui să mai facă, ce nu a fost bine sau ce a fost bine.

Într-un sport dominat de bărbați, Teodora a încercat să dărâme niște bariere și nu de puține ori a șuat apărarea fotbalului românesc.

„Eu am luat tot ce făceam pentru echipă foarte în serios. Asta contează cel mai mult. Eu am crezut în ceea ce pot să fac. Erau vorba în jurul meu, iar eu încercam să le ignor și să-mi văd mai departe de treaba mea. Și așa am ajuns să fiu la nivelul la care am ajuns acum.“

La nivel internațional, fotbalul feminin se bucură de foarte multă popularitate și s-a dezvoltat foarte mult, existând competiții similare din fotbalul masculin. „În România, față de anii trecuți, a crescut mult fotbalul feminin și sper ca anii următori să ajungă la un nivel și mai ridicat și să ajungem la fel ca și în celelalte țări din Europa. Chiar îmi doresc foarte mult acest lucru.“

Evident că Teodora are și modele în fotbal, a căror activitate o urmărește. Dar oare sunt acestea din fotbalul feminin sau cel masculin? „Mă inspir mai mult de la fotbaliștii din fotbalul masculin. Admir și unele jucătoare și jocul lor, doar că îmi place să mă  inspir de la băieți pentru că au mai multă tehnică și pot învăța mai mult de la ei. Și îmi place foarte mult de Sergio Ramos. Iar între Messi și Ronaldo îl prefer pe primul.“

Echipa favorită din România este FCSB, iar din străinătate Barcelona.

Ca orice tânăr are și foarte multe vise. Dar există acel vis, pe care își dorește foarte mult să-l poată împlini.„Aș vrea să mă calific cu echipa la Campionatul European, iar pe plan individual aș vrea să ajung la o echipă de top din Europa.Nu mă refer la o echipă anume. Vreau să ajung la o echipă unde să pot face performanță și să cresc și mai mult pe plan fotbalistic. Mă gândesc să aleg drumul profesiei în fotbal. “

Citește și:

Speranţe. Vise. Tinereţe. Aspiraţii. Toate s-au făcut scrum şi s-au înalţat odată cu fumul gros pe 30 octombrie 2015, când infernul s-a dezlănţuit fără milă în clubul „Colectiv“, de pe strada Tăbăcarilor. Cei mai norocoşi au învins iadul. Şi au reuşit să iasă. Alţii s-au salvat şi s-au reîntors după cei dragi. Nu au mai ieşit nici ei. Au fost cupluri care aşteptau să se căsătorească, dar care au murit împreună.

Alţii au fost salvaţi de o bere sau de o banală întârziere la serviciu. Au fost schimburi de vieţi pentru doar 100 de lei. Au fost ţipete, urlete şi multă disperare. Au fost eroi. Poveşti nescrise. Fum. Flăcări nemiloase. Vineri noapte, pe 30 octombrie, s-a ars în carne vie. Să fi fost destin? Să fi fost noroc? Să fi fost soartă? Cine poate şti… Multe întrebări fără răspuns. Singura certitudine: s-a produs cea mai mare tragedie a ultimilor 20 de ani. La trei ani de la tragedia care a îngenuncheat România, întrebarea este ce s-a schimbat?

Săptămâna trecută s-au împlinit trei ani de la acel moment care ne-a atins sufletele fiecăruia dintre noi, indiferent dacă în acea seară neagră am pierdut sau nu pe cineva. Cei care au rămas îi plâng pe cei dragi. A rămas durerea, au rămas imaginile acelei seri, flăcările, fumul gros. Au rămas și poveștile pe care avem datoria să le spunem, nu doar an de an, ci în fiecare zi.

Corina Gabriela Ioniță este din Urziceni şi locuieşte în Bucureşti. Absolventă de Drept, este una dintre victimele din Colectiv. După o luptă asiduă, a reuşit să iasă la suprafaţă, printre lacrimi de durere, chin şi nepăsare.

30 octombrie 2015 ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie, o seară de neuitat, cu atât mai mult cu cât se afla în club pentru prietenii ei, Mădălina şi Andrei Găluţ, solistul trupei „Goodbye to Gravity”, singurul membru care a supraviețuit. Corina a acceptat să acorde un interviu pentru revista Yorick și să ne povestească care este viața ei la trei ani de la #Colectiv. O întreb dacă simte că s-a schimbat ceva. Este însă dezamăgită…

„Nu s-a schimbat absolut nimic. În orice caz, nu în bine. Dimpotrivă: condițiile din spitale s-au înrăutățit, legea le permite patronilor de localuri să funcționeze pe propria răspundere, banca de piele a dispărut fără ca noi să știm măcar, de dosarul Colectiv nu mai zic… ”, își începe povestea Corina.

Cineva acolo Sus a iubit-o pe Corina în acea noapte. În tot acel haos, printre țipete și strigăte disperate de ajutor, cineva a salvat-o. Dumnezeu a vrut ca ea să trăiască.

Nu m-am lăsat, am luptat cu ultimele puteri…

„Viața mea s-a schimbat enorm după Colectiv, așa cum s-a schimbat pentru toți cei implicați într-un fel sau altul. Am avut șansă. E tot ce pot spune. Cineva m-a salvat în acea noapte. Cineva a vrut ca eu să trăiesc. Teoretic, șansele erau minime. Eu mi-am pierdut cunoștința acolo, în club, înainte de a ajunge în apropierea acelei uși blocate. Am rămas printre ultimii captivi. Am fost scoasă de pompieri la 40 de minute de la izbucnirea incendiului. Mi-am recăpătat cunoștința în ambulanță.

Am stat în Elias până pe data de 8 noiembrie, data ultimului transport în afară. Am aflat fix în acea zi, în jurul prânzului, că voi pleca. Se înrăutățise starea unei alte paciente și am plecat eu în locul ei. A fost șansa vieții mele. Acea fată nu a supraviețuit. Am plecat în Marea Britanie cu trei bacterii letale, iar la întoarcere, în timp ce mergeam în Elias la pansat, mi-au dat o a patra bacterie, de bun-venit. Am fost abandonată, a trebuit să umblu singură, înnebunită, cu pielea încă necrescută pe spate, pe la Casa de Asigurări de Sănătate, după concediu medical, pentru că nu îmi era recunoscută perioada spitalizării în străinătate, nu îmi găseam cardul de sănătate, nu îmi găseam clinică de recuperare, toți mă refuzau, a fost cumplit. Dar nu m-am lăsat, am luptat cu ultimele puteri cu acest sistem bolnav și se poate spune că l-am învins, deși statul nu a făcut nimic altceva pentru mine, în afară de acest transfer”.

Da, se poate spune că am primit în dar o nouă viață!

Coșmarul Corinei nu s-a oprit aici. Au urmat alte dezamăgiri atât personale, cât și profesionale. Recunoaște însă că, în ciuda tuturor greutăților, după Colectiv parcă ar fi primit o viață nouă…

„După 6 luni m-am întors la muncă și am fost concediată, pentru că arătam dizgrațios, am încheiat o relație veche de 11 ani… întreaga existență mi-a fost dată peste cap. Am strâns din dinți și am mers mai departe. Da, se poate spune că am primit în dar o nouă viață, viață care a început cu ce a fost mai greu, recuperarea. Acea perioadă a fost cumplită, mult mai grea decât perioada spitalizării, deoarece acasă nu mai aveam morfina care să mă aline, nu mai eram monitorizată 24 de ore din 24, nu mai aveam un psiholog la dispoziția mea, zilnic.

Sentimentul neputinței mă sufoca, pur și simplu. Eram extrem de nervoasă și nesuferită. Practic, tot ce lucram ziua, noaptea se pierdea. Stăteam la recuperare câte 3-4 ore pe zi, căpătând astfel un anumit grad de mobilitate, dimineața mă trezeam la loc, înțepenită. Am învățat multe lucruri de la zero. Am muncit enorm, am clacat de multe ori, am urlat, am izbit pereții, m-am întrebat de ce tocmai eu. A fost un proces lung și dureros, dar încă o dată spun, mă consider unul dintre norocoși. Am ars și am inhalat fum în proporții ideale, dacă se poate spune așa. Cât să îmi pierd cunoștința și să cad la podea. Acolo nu m-au mai ajuns nici flăcările, nici fumul”.

„Dacă ea nu m-ar fi căutat, eu nu aș fi mers poate niciodată în acel club”

O întreb dacă era prima dată în Clubul Colectiv, dar mai ales de unde știa de concert. A fost întâmplare, a fost destin? Cine poate ști… Mărturia Corinei este una cutremurătoare.

„Da, mă aflam pentru prima oară în clubul Colectiv, nu eram o împătimită a genului și nici familiarizată cu fenomenul underground românesc. Mă cunoșteam cu Mădălina Strugaru din 2004, am fost colege de facultate. După absolvire nu am ținut legătura. M-a contactat ea, cam cu două luni înainte de concert, spunându-mi că i-a venit imaginea mea în mine și astfel a hotărât să mă caute. Dacă ea nu m-ar fi căutat, eu nu aș fi mers poate niciodată în acel club. În cele două luni în care am reluat relațiile, mi-a povestit despre viața ei prezentă, era extrem de fericită cu Andrei, se iubeau și asta se vedea. Astfel l-am cunoscut pe Andrei și am aflat ce cântă. Îmi amintesc că am fost șocată de cât de buni sunt. Era greu de crezut că o trupă de asemenea nivel cântă prin astfel de beciuri. Mi s-a părut nedrept. Într-o lume normală, această trupă ar fi trebuit să adune zeci de mii de oameni pe stadioane, dar în România totul se întâmplă pe dos”.

Povestea Corinei, ca de altfel a tuturor celor care s-au aflat în acel club în seara fatidică este una care te lasă fără cuvinte. Te trec fiorii și ascultând cuvintele ei, învățăm să prețuim viața mai mult.

„Colectiv m-a învățat că nu aveam niciun motiv înainte să nu îmi iubesc viața. Colectiv m-a făcut să înțeleg ce dar de mare preț este viața și modul în care trebuie ea trăită. Fără limite, fără resentimente, fără a amâna nimic„.

Eu cred că totul se întâmplă cu un scop!

Cum s-a așezat viața Corinei la trei ani de la Colectiv: „Viața mea a reintrat oarecum pe făgașul normal, mai am de făcut mici intervenții de ordin estetic. Am absolvit, într-adevăr, Facultatea de Drept și un master în Științe Penale, în cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”. Nu am profesat nicio secundă în domeniu. Nu am putut pătrunde în sistem pe nicio cale, deși am încercat. Lucram într-o casă de amanet la momentul tragediei. Acum lucrez în Administrația Publică, este un pic mai bine. După externare, m-am gândit să rămân în UK, de mai multe ori, dar nu a fost să fie. Eu cred că totul se întâmplă cu un scop. Poate că mai am lucruri de făcut aici”.

Trebuie să ne cerem drepturile demn și ferm

Corina crede în schimbare, însă susține că, în primul rând, schimbarea vine din noi. „Pentru a schimba felul în care suntem tratați de către cei care alcătuiesc sistemul, trebuie să ne schimbăm noi, în profunzime. Trebuie să renunțăm la mentalitatea asta de loseri, trebuie să ne cerem drepturile demn și ferm și trebuie să le arătăm că nu mai acceptăm umilințe. E greu, dar nu imposibil. Oricum, o astfel de schimbare majoră, la nivel de mentalitate, nu se poate produce peste noapte. E nevoie de timp…”.

Ziua în care vom renunța, va fi ziua în care vom muri

Ce am învățat cu toții după tragedia din Colectiv? Răspunsul Corinei este unul trist.

„Oamenii nu au învățat absolut nimic, din această tragedie. Ba chiar s-a uitat Colectiv. Sau, dacă nu au uitat, unii oameni s-au săturat să tot audă despre noi. Au impresia că ni s-a acordat prea multă atenție. Dar asta a fost și ideea, noi am apărut tocmai pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple, pe viitor. Eu nu am vorbit pentru mine, nu am avut nimic de câștigat din această expunere, am vrut doar ca toată lumea să afle cam la ce nivel suntem și să înceapă să se miște. Noi am tras semnalul. Am demonstrat în acești trei ani, că, unindu-ne, putem muta munți. Greu, dar ne-am mișcat, chiar dacă au existat și acțiuni care ne-au tras înapoi. Nu renunțăm, pentru că ziua în care vom renunța va fi ziua în care vom muri”.

Mara Răducanu

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România va trece la ora de iarnă 2018. Așadar, ora 4 va deveni ora 3, iar ziua de duminică, 28 octombrie, va fi cea mai lungă din an. Toate aceste schimbări își pot pune amprenta asupra organismului nostru.

Ce spun medicii despre trecerea la ora de iarnă

Medicii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână, două, pentru a ne adapta la ora de iarnă. Schimbarea orei poate aduce stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie, avertizează specialiștii. „Atenţie mare în cazul persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, pentru că se secretă în exces hormonii de stres, care pot creşte tensiunea şi pot precipita criză cardiacă sau un accident vascular”, explică Ruxandra Constantina, medic de familie.

Pe lângă modificările somnului, ne putem confrunta cu astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concetrare, cefalee sau modificare apetitului. Medicii au şi sfaturi care ne vor ajuta să ne adaptăm mai repede. „Să nu ne lăsăm aşa mult influenţaţi psihic de această schimbare, să facem în continuare plimbări în aer liber, alimentaţie bazată pe multe verdeţuri”, precizează Ruxandra Constantina, medic de familie pentru Digi 24.

De ce se trece la ora de iarnă

Din 1932 România trece, în ultima duminică din octombrie, la ora de iarnă. Deşi motivaţia iniţială – aceea de a face economie de resurse – a dispărut în epoca modernă, peste 70 de state nu au renunţat încă la schimbarea orei. În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară). România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

România ar putea renunța, începând cu 2019…

Comisia Europeană a propus, anul acesta, renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide o dată pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Așadar, România va trebui să decidă anul viitor dacă va rămâne la ora de iarnă 2018 sau vom face din nou trecerea la ora de vară, urmând ca aceasta să fie ultima schimbare de acest fel.

În luna noiembrie, pianista Alexandra Dariescu va aduce în România un spectacol care inovează formatul tradițional de concert, „The Nutcracker and I“. Este vorba despre un spectacol inovator, modern, care îmbină muzica, dansul și tehnologia, creând o experiență unică și fermecătoare. „The Nutcracker and I by Alexandra Dariescu“ a fost lansat în decembrie 2017 în Londra, la Barbican’s Milton Court Concert Hall, biletele fiind epuizate în 10 ore. 35% din spectatori au fost sub vârsta de 31 de ani

Performanțe după performanțe, premii după premii… O carieră absolut fascinantă pentru o tânără. Cum a început povestea dvs cu muzica?

Alexandra Dariescu: Una dintre cele mai frumoase amintiri de când eram mică este imaginea pe care o am și acum în minte: la masa plină de creioane colorate, cu cărți de povești și hârtii albe, pe care desenam, înconjurată de plăcile de odinioară la care ascultam povești muzicale: Cenușăreasa, Cipollino, Albă că Zăpada… Muzica împletită cu cuvinte, cu imagini pe care încercam să le desenez din istorioarele pe care le ascultam cu atât de mult drag! Apoi, în vacanțe, când eram la focul de tabără împreună cu mulți copii și cântam cântece frumoase, acompaniate de mama la chitară. În prima zi de școală, când am intrat în sala doamnei de pian și am văzut pentru prima dată un pian negru atât de mare, înconjurat de afișe imense pe pereți ale unor pianiști de renume. Imaginile sunt și acum atât de vii în mintea mea. Acestea sunt primele amintiri din povestea mea cu muzica.

– De ce pianul? Ce v-a atras?

– Mama mea a cumpărat o pianină înainte de a începe școala, iar dragul de acest instrument a venit foarte natural, ca o prietenie de viață, care începe ușor și care destăinuie lucruri noi în fiecare zi.

– Cum a fost copilăria dvs?

– Am avut o copilărie frumoasă, înconjurată de familie și mulți copii. Am fost tot timpul încurajată de familie, dar niciodată împinsă să studiez. A venit totul de la mine și câteodată cu un simţ de convingere de nedescris: la 10 ani aveam primul concurs internațional în Italia. Am hotărât că nu voi merge în vacanță la mare cu ai mei, ci voi sta acasă, să studiez la pian. După îndelungi discuții și supărări, am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau cu bunica. Am studiat în fiecare zi ore în șir, am cântat în Italia și am luat Premiul I. Nu pot descrie satisfacția pe care am simțit-o. Iar de fiecare dată când mă gândesc la așa momente, știu că e vital să îmi ascult intuiția.

– Când ați plecat din țară și de ce?

– Înainte de a împlini 17 ani am câștigat o bursă integrală de un an în Anglia, așa că am plecat pentru a studia clasa a XI-a la Pocklington School. A fost cea mai bună șansă de a lua contact cu un alt sistem de învățământ, un an care m-a maturizat, care m-a învățat să fiu independentă și de a continua călătoria lungă de a-mi trăi visul.

– Spuneați într-un interviu că dvs și pianul ați fost predestinați unul celuilalt. Când și cum v-ați dat seama de asta?

– La 9 ani am avut debutul cu orchestra. Îmi amintesc și acum atât de clar cât de multe emoții aveam, rochița pe care am purtat-o, cum m-am simțit pe scenă și cât de mult a contat să cânt cu o orchestră la o vârstă atât de fragedă! Când am ieșit de pe scenă am spus cu cea mai mare convingere: „Vreau să devin o pianistă concertistă!“.

„Mă inspir și din energia oamenilor“

– Unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Andras Schiff, v-a ascultat și a fost profund impresionat de tehnica dvs, invitându-vă la Carnegie Hall, unde ați concertat în 2012. La 20 de ani, era primul concert în America. Ce a însemnat asta pentru dvs?

– Carnegie Hall este una dintre cele mai faimoase săli din întreaga lume și nu pot descrie cât de mult a însemnat pentru drumul meu să concertez acolo. Faptul că am fost invitată de Sir Andras Schiff, un pianist pe care îl admir cu tot sufletul, a însemnat și mai mult!

– Sunteți o persoană plină de energie, volubilă și voioasă. De unde vă luați toată această energie, care se simte nu numai în muzica dvs, ci și în cuvintele pe care le spuneți?

– Sunt o fire optimistă și încerc să văd jumătatea plină a paharului. Cred că am „moștenit“ această calitate de la mama și de la bunica mea. Sunt o fire curioasă, îmi place să ascult povestea fiecărui om cu care întru în contact. Cu cât știu mai mult, cu atât vreau să învăț mai mult. Fiecare gând și sentiment se transpune în muzica pe care o cant. Energia vine din interior, dar este alimentată din binecuvântarea de a face ce iubesc în viață, de a călători și de a descoperi lucruri, oameni, culturi noi.

– Ați spus că iubiți oamenii. Vă hrăniți din energia oamenilor? Sunt ei și energia lor o sursă de inspirație pentru dvs?

– Una din cele mai importante surse! Îmi place să fiu înconjurată de oameni pozitivi, de la care învăț și care mă inspiră.

„Parcă nu mai există timp de respirat“

– Sunteți prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall, una dintre cele mai prestigioase săli din lume. Cât de important a fost acest pas pentru dvs? Ce a însemnat pentru carieră să fiți acolo alături de Filarmonica din Londra?

– Fiecare concert într-o sală atât de importantă ajută la clădirea unei scări invizibile, pe care, ca artist, o urci toată viață. Nu există vreodată când poți spune „am ajuns acolo“. Important este să te bucuri de călătorie și să nu te gândești numai la destinație. Am cântat la Royal Albert Hall de trei ori, cu sala arhiplină, împreună cu Filarmonica Regală din Londra. Sunt unele din cele mai frumoase momente din toată viața mea!

– Ați colaborat cu dirijori faimoși, precum Christopher Warren-Green, un nume care poate pentru mulți dintre noi nu înseamnă mare lucru, dar pentru lumea muzicii clasice este un etalon. Cum este să împărțiți scena cu astfel de nume?

– Este o responsabilitate mare, dar numai cântând cu artiști mai buni și mai interesanți ca tine reușești să devii mai bun. Din fiecare experiență înveți atât de mult, bineînțeles, dacă eşti dispus să asculți!

– „Studiezi și tot studiezi, dar ai nevoie de timp ca să ajungi să simți, nu doar să gândești, fiindcă muzica e sentiment, e mesaj, iar tu trebuie să apuci să trăiești mesajul înainte de a-l trimite, prin muzică, celor din public“, spuneați într-un interviu. Nu simțiți nevoia de a respira din când în când? Cum o faceți?

– Trăim într-o societate în care parcă toată lumea aleargă, toată lumea vrea răspunsuri instante, parcă nu mai există timp de respirat. Dar totul depinde de noi și cum ne organizăm timpul, ce are mai multă importanţă pentru fiecare dintre noi. Câteva din cele mai calme momente pentru mine sunt cele în avion, când nu e nicio distracție, când gândurile sunt mult mai limpezi și când fiecare oră parcă e mai lungă. Aici, în nori, e mai liniște, și de aici scriu aceste rânduri.

– V-ați simțit vreodată copleșită de atenția lumii?

– Nu, sunt o fire foarte realistă și nu am avut vreodată acest sentiment.

„Ca artist, urci o scară invizibilă toată viața“

– Cum ar fi arătat cariera dvs dacă rămâneați în România?

– Probabil foarte diferită. Dar în viață sunt foarte multe momente în care ai de ales drumul pe care vrei să îl parcurgi. Din principiu, după ce am luat o decizie, nu mă uit în urmă. Nu e timp să mă gândesc „dar dacă…“.

– V-ați vedea departe de muzică, de pian?

– Nu, niciodată. Muzica e în fiecare din noi dar eu sunt unul dintre sufletele care au decis de la o vârstă fragedă să își dedice viață muzicii. Și nu vorbesc că și carieră pentru că a fi muzician nu e un job, e un stil de viață pe care îl adopți și tu și familia și toți din jurul tău.

– Ce este muzică? Cum ați defini muzica și ceea ce faceți dvs?

– Muzica e limbajul pe care îl înțelege fiecare dintre noi, fie că e muzică clasică, populară, pop, jazz… Muzica e prezența în viața noastră în fiecare moment, iar pentru mine muzica e viață, e culoare, energie! Cu cât dai mai mult din tine muzicii, cu atât primești mai mult. Viața mea e frumoasă pentru că am o familie care mă sprijină și mă încurajează, pentru că aleg să văd frumosul în viață și pentru că fac ceea ce îmi place! Călătoresc mult, în ultimele trei luni am avut concerte în Canada, USA, Europa și China! Trăiesc dintr-o valiză, tot timpul pe drumuri, dar tot timpul învățând ceva nou!

– Cât este talent și cât este muncă în ceea ce faceți?

– Pe lângă talent și multă, multă muncă, e vorba de perseverență, de dorința de a te îmbunătăți, de energia din interior care te impulsionează să te avânți într-un alt proiect, să înveți alte piese noi, să iei alte riscuri și să creezi continuu.

– Care este cel mai mare vis al dvs?

– Să fac o diferență în lumea în care trăim. Să inspir generația tânără să își urmeze visele și să nu se lase niciodată bătută!

„Abia aștept să aduc acest proiect și în România“

The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu, choreographed by Jenna Lee with animations on a gauze screen featuring ballerinaÊDŽsirŽe Ballantyne atÊMilton Court Concert Hall, Guildhall School of Music & Drama as part of their Alumni Recital Series on Tuesday 19th December. Picture by Nigel Norrington. Mobile 07930 336261
The animations are by Yeast Culture

– Și acum, să revenim la cel mai recent proiect al dvs, „The Nutcracker and I“. Cum a luat el naștere?

– După un recital în Tokyo, un băiețel de 9 ani m-a întrebat ce îmi imaginez când cânt. I-am spus că am povești în minte, pe care încerc să le comunic publicului. Întrebarea lui m-a urmărit mult timp, până când am gândit că poate există un mod de a arăta la ce mă gândesc când concertez. Așa a luat naștere „The Nutcracker and I“!

– Este un spectacol inovator, iar în Londra a avut mare succes la publicul tânăr. Sperați la un astfel de succes și în România, în luna noiembrie, când veți veni în turneu?

– Acest spectacol este singurul din lume de acest gen. Combinarea muzicii live cu dans și animații digitale te transpune într-o lume magică, unde nu mai realizezi ce e real și ce e basm. Premiera din Londra a fost mai mult decât mi-aș fi putut vreodată imagina! Pentru prima dată în rol de producător, director artistic și pianistă, am simțit într-adevăr ce înseamnă responsabilitatea. Dar reacțiile publicului, mai ales ale celui tânăr, ale presei și ale promotorilor din întreaga lume care au decis să programeze acest spectacol într-un turneu mondial îmi dau o speranță că visul meu de a schimba atitudinea tinerilor față de muzica clasică se îndeplinește!

– Cu cine ați lucrat pentru acest spectacol? Înțeleg că, printre altele, a fost nevoie și de 35.000 de desene executate manual.

– Echipa pe care am ales-o a fost una complexă, cu mai mult de 50 de persoane implicate, de la compozitor, coreograf, dansatori, animatori (39 în total!!) la PR, designeri de costume, organizatori. A fost o colaborare minunată, unde fiecare s-a implicat cu tot sufletul. Desenele au fost făcute toate de mână, câte 12 desene pe secundă. Spectacolul având 50 de minute, au fost peste 35.000 de desene!

– Cât ați muncit la acest spectacol și cum credeți că va fi primit în România?

– A fost o călătorie de mai mult de 3 ani, în care mi-am asumat rolul de producător și director artistic. A fost un drum frumos și creativ, dar cu foarte multe provocări. Am învățat foarte multe lucruri noi care sunt sigură că îmi vor ajuta pe mai departe. În ziua premierei am avut cel mai frumos sentiment: acela de a duce un lucru bun la sfârșit. A fost vorba de multă perseverență și de hotărârea de a nu renunța în nicio clipă. Biletele la premieră au fost epuizate în mai puțin de 10 ore, așa că am adăugat un alt spectacol, dar și acesta a fost sold out în câteva zile. Așa că am deschis repetiția generală publicului tânăr, având mai mult de 200 de copii, cel mai micuț de 3 ani. Abia aștept să aduc acest proiect unic în România și sper să încânte la fel de mult cum a încântat în alte țări!

(”The Nutcracker and I” va fi prezentat în România, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, într-un turneu ce va avea loc în perioada 19-26 noiembrie 2018, în Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara și București.)

Interviu realizat de Andreea Tudorică