Am început ziua în forță. Toți cei trei copii ai mei erau așezați la masa din bucătărie, iar eu eram la laptop, lucrând. Alcătuisem chiar un orar pe care l-am pus pe frigider pentru acea zi (ceea ce nu-mi stă în fire).

Putem face asta. Ne vom descurca de minune. Mi-am băut cafeaua. Am făcut o poză drăguță. Eram organizați și pregătiți.

„Putem face asta. Ne vom descurca de minune”

Nici nu trecuseră 15 minute când rotițele au început să scârțâie. Unul dintre copii trebuia să printeze ceva, iar cartușul imprimantei era gol. Ultimele printuri au fost declarațiile pe proprie răspundere. Alt copil urma să aibă ore de teleșcoală, iar celălalt practic se topea sub muntele de teme pe care trebuia să le facă în ziua aia.

Așa că deja începeam să am probleme de concentrare. Un copil zumzăia, în timp ce celălalt voia liniște. Niciunul nu voia să lucreze în camera lui. Era un butoiaș cu pulbere. Erau mici dezastre și lacrimi – și nu numai ale copiilor.

Orarul a căzut de pe frigider, lin și legănat, iar când a ajuns pe podea, ne-am făcut praf. Până la prânz eram așa de tensionată, parca aveam umerii înnodați. Ceva de care trebuia să scap.

„Până la prânz eram așa de tensionată, parca aveam umerii înnodați”

Chestia asta cu teleșcoala și temele acasă mi s-a părut interesantă și ideală la început. M-am gândit că pot lucra și eu de acasă, lângă ei în timp ce ăși fac orele și temele. Am fost optimistă. Am crezut că o să fie comod.

N-a fost comod. A fost de fapt foarte stresant pentru că m-am confruntat singură cu asta, reînvățând modul în care ei învață, înțelegând noul mod în care se face matematica. (De ce oare pare mult mai complicată acum?) și să fiu calmă.

Mi-am cerut scuze copiilor cred că de trei ori până la prânz. Nu numai că eram stresat încercând să gestionez tot treaba asta cu școala de acasă, dar eram pur și simplu orbită de stresul în sine. Recunoscătoare că sunt sănătoasă și pot lucra de acasă, nu am văzut pericolul stresului. Cred că și din cauza asta m-a lovit atât de tare. Era total nepregătită pentru cât de copleșitor s-a dovedit a fi.

Așa cum a căzut orarul nerealist de pe frigider, așa mi s-au prăbușit și așteptările, pentru că am realizat că erau nerealiste. Am hotărât pur și simplu doar să trec peste acea zi. Nu mai era loc de alte așteptări.

„Am hotărât pur și simplu doar să trec peste acea zi. Nu mai era loc de alte așteptări”

Nodurile și greutatea lăsate în umerii mei au început să se mai relaxeze puțin când mi-am dat seama și mi-am amintit câteva lucruri importante. O pot lua de la capăt în orice moment. Poate fi următoarea dimineață sau la ora 10.15. Îmi pot cere scuze copiilor, putem face o scurtă plimbare pe lângă casă, ne putem ține în brațe, să facem o pauză să ne uităm la un film și să o luăm de la capăt. Putem să considerăm totul ca o zi non-stop fără evenimente, pe care o pot relua ori de câte ori simt că ne lasă motoarele.

Copiii au nevoie de mine mai mult decât au nevoie de matematică. Bineînțeles că matematica este importantă, dar ceea ce au nevoie copiii ăștia mai mult și mai mult acum este un adult cu picioarele pe pământ, conectat emoțional, de care să se ancoreze în această furtună. Dacă în casă e dezordine, iar munca mea nu este perfectă, atunci asta e. Au nevoie de conexiune mai mult decât de perfecțiune.

„Copiii au nevoie mai mult acum de conexiune, și nu de perfecțiune”

Am ales. Beneficiul de a fi responsabil este, ei bine, să fii responsabil. Trebuie să stabilesc programul, tonul, prioritățile și starea. Cu speranțe „perfecționistice” despre scenariul meu ideal despre ce înseamnă școala de acasă a picat și am luat-o de la capăt cu ceea ce eu am crezut că era mai important pentru ziua noastră.

Începem fiecare zi la aceeași oră. Avem o întâlnire dimineața, stând în cerc pe jos, și vorbim despre sentimentele și emoțiile noastre și citim ceva îmăreună. Astea ne-a ancorat. Copiilor le place foarte mult. Creăm o legătură între noi. Există loc pentru îngrijorările, temerile și bucurille lor în acest timp.

Programul exact pentru restul zilei trebuie să fie diferit pentru trei copii diferiți în clase diferite așa cum o fac și în alte aspecte ale vieții de părinte. Rutina este importantă, dar și flexibilitatea, care este valabilă în toate aspectele vieții de părinte.

„Rutina este importantă, dar și flexibilitatea, care este valabilă în toate aspectele vieții de părinte.”

Începe ziua împreună. Când se termină totul, punem toate cărțile și caietele, device-urile deoparte și ne încheiem ziua împreună. Împreună este cea mai importantă lecție pe care o învățăm în această perioadă. Poetul Walt Whitman a spus-o cel mai bine: „Eram împreună. Am uitat restul.”

Un text de Andrada Mihai

Citește și:

Femeilor care se luptă să-și vadă fumusețea

Ce putem învăța de la coronavirus

Coronavirus: Trebuie să fim schimbarea, să o creăm și să o trăim

Coordonatorul studiului, dr. Prachi Shah, un pediatru specialist în comportament și dezvoltare la Mott și cercetător asistent la Universitatea din Michigan spune: „Încurajarea curiozității la copii, mai ales a celor cin medii economice dezavantajate poate fi foarte importantă. Este fundația unei învățări timpurii pe care ar trebui să o dezvoltăm mai mult atunci când ne uităm la realizările la școală.”

Copiii se nasc curioși. Numărul întrebărilor unui copil de 4 ani poate fi aproape de infinit – este una dintre metodele esențiale ale omului de a învăța și afla. În 2007, cercetătorii au descoperit că întrebările copiilor între 14 luni și 5 ani pot ajunge la un număr de 107 pe oră. Un copil punea, în medie, trei întrebări pe minut.

Dar o cercetare a lui Susan Engel, autoarea „The Hungry Mind” și o autoritate internațională în domeniul curiozității copiilor, scoate la iveală că numărul întrebărilor scade drastic odată ce copiii încep școala. Când echipa ei a analizat datele studiului, a aflat că cei mai mici copii din școlile elementare din suburbiile americane puneau între două și cinci întrebări într-o perioadă de două ore. Ba chiar mai rău, pe măsură ce cresc, copiii renunță de tot la a mai pune întrebări. Dacă la 6 ani puneau o întrebare la două ore, când aveau 10-11 ani nu mai puneau profesorului lor nici măcar o singură întrebare.

„Zoe, fără întrebări acum, te rog. E timpul pentru lecție.”

La o oră la care a asistat, la clasă de copii de 10-11 ani, o fetiță a ridicat mâna pentru a întreba dacă există locuri în lume unde nu există artă. Profesoara a întrerupt-o la mijlocul propoziției și i-a spus: „Zoe, fără întrebări acum, te rog. E timpul pentru lecție.”

Engel, care este profesor de dezvoltare psihologică la Williams College în Williamstown, Massachusestts, spune: „Când mergi în școli din toată lumea poate fi foarte dificil să-ți dai seama dacă sunt activi, inteligenți, pentru că nimeni nu vorbește despre viețile lor mentale lăuntrice. Cât de cuminți sunt și ce calificative primesc pare să fie mult mai important pentru oamenii din multe comunități educaționale. Deseori, birocrațiile educaționale au dat la o parte elemntul curiozitate”.

Când profesorii le spun elevilor să nu pună întrebări, nu este surprinzător că elevii cu înalte performanțe studiați în 2013 de cercetătorii americani nu erau curioși, pentru că au văzut curiozitatea ca un risc pentru rezultatele lor școlare. Întrebările pe care le puneau nu făceau decât să țintească niște calificative mai bune, în timp ce întrebările puse de niște elevi mai curioși îi făceau pe aceștia să înțeleagă mai profund un subiect.

Sigur, există profesori care încurajează și dezvoltă curiozitatea la copii. Engel spune că în școlile în care a fost exista măcar un profesor care făcea asta. Dar de obicei e o chestiune individuală, abordată de puțini, și nu o abordare sistematică cum ar fi cea introdusă la grădinița Illminster Avenue din Bristol.

Cutii, oale și telefoane vechi în loc de jucării

Anul trecut în septembrie, conducerea grădiniței a hotărât să renunțe la majoritatea jucăriilor pentru copii de doi ani și să le înlocuiască cu o serie de cutii de carton, recipiente din aluminiu, oale și crătiți, telefoane vechi, ceainice, coputere etc, orice cu posibilități creative.

Copiii au luat imediat noile obiecte, încercând să construiască diverse blocuri ori nave spațiale, având conversații cu oameni imaginari la telefoanele vechi. Cheile vechi era folosite pentru a încuia diverse lucruri sau pentru a deschide imperii imaginare. Cei mai mulți nu au cerut înapoi vechile jucării.

Matt Caldwell, directorul grădiniței, spune că părinții sceptici și învățătorii au fost convinși de această schimbare pentru că a crescut nivelul de creativitate și de conversație printre copii. El spune: „Ceea ce le place copiilor este să copieze ceea ce fac adulții cu obiectele. Ce fac oamenii și adulții le ridică diverse întrebări despre lume. Școala omoară curiozitatea. Când ajung copiii să pună întrebări despre lucruri care-i interesează? Imediat ce ajung în clasele primare trebuie să tacă și să învețe. Nu este vina profesorilor. Au foarte multe ținte de atins.”

Paul Howard-Jones, profesor de neuroștiință și educație la Universitatea Bristol, care a fost în vizită pentru a vedea cum se joacă copiii cu noile lor „jucării”, spune că oamenii învață din situații noi, iar curiozitatea este importantă pentru acest proces. „Copiii ar trebui să fie încurajați că pună întrebări chiar dacă acestea pot fi provocatoare pentru profesor. Trebuie să ne facem timp pentru aceste întrebări în timpul zilei. Nu este suficient timp în școli pentru creativitate și curiozitate.”

Sursa: The Guardian

Citește și:

Cum le cultivăm copiilor inteligența emoțională? Explicațiile psihologului

Empatia? În Danemarca se învață în școală

Din nefericire, România ocupă locul 3 la nivel european privind bullying-ul, potrivit OMS, iar aproape 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220.000 – bătuți în mod repetat de colegi, potrivit studiului național al Organizației Salvați Copiii.
Psihologul Lenke Iuhoș consideră că efectele bullying-ului asupra sănătății psihice a copiilor, în special asupra copiilor din Generația Z (care au prins o parte din copilărie în afara „lumii digitale”) pot varia de la forme mai puțin grave la forme extrem de grave, cum ar fi: insomnia, ticurile, anxietatea, tulburările de comportamente, instabilitate alimentară, uneori și crizele de identitate, multiplicate și de gânduri de adicții.
„Hărțuirea fizică și abuzul emoțional nu sunt fenomene noi, ci există din cele mai vechi timpuri, deoarece stă în natura umana ca oamenii să se raporteze unii la alții prin prisma puterii pe care o manifestă. În societatea modernă, hărțuirea fizică nu mai este așa răspândită precum în trecut, iar abuzul emoțional este cel care definește, în mare parte, aspectele bullying-ului, prin: folosirea etichetelor, amenințărilor, umilirii, jignirilor, răspândirii de zvonuri false etc. Motivele pentru care elevii hărțuiesc și agresează alții elevi sunt, de cele mai multe ori, dorința a fi populari, de a fi respectați de restul grupului”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Agresorii identifică victimele după unele semnalmente

Totodată, specialistul afirmă că agresorii hărțuiesc întotdeauna persoanele pe care le consideră vulnerabile, atât fizic, cât și psihic, deoarece în spatele comportamentului de tip bullying există o stimă de sine scăzută și multitudini de frustrări a agresorului, pe care încearcă să o compenseze prin agresivitate.
„De cele mai multe ori, elevi supraponderali sau subponderali, elevi care poartă ochelari, cei care au o stimă de sine scăzută, cei care sunt vulnerabili si nu se pot apăra singuri sau cei care fac parte din familii cu situații financiare precare sunt, de regulă, „ținele” agresorilor”. De cealaltă parte, agresorii au temperament inflexibil, nu sunt empatici, ba chiar se bucură când fac rău celorlalți și epatează cu această lipsă de empatie, crezând că este cheia popularității în societate”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

Autoritățile din România ar trebui să ia mult mai în serios acest fenomen

Specialistul consideră că fenomenul este destul de grav, escaladează de la an la an și de la generație la generație, iar în cazul Generației Alpha, putem observa că indicele de empatie este mult mai scăzut decât în cazurile generațiilor anterioare. Totodată psihologul Lenke Iuhoș afirmă că autoritățile române ar trebui să acorde o mai mare importanță atât bullying-ului din școli, cât și bullying-ului de pe Internet, pentru protecția drepturilor copilului. „Se impune introducerea unei discipline care să abordeze inteligența emoțională, deoarece copiii din ziua de azi reușesc tot mai greu să-și managerieze emoțiile, simțirile, reacțiile iar de cele mai multe ori acționează conform sistemului de principii „cu drepturi”. Copiii pot fi învățați, prin intermediul acestor cursuri, cum să-și gestioneze mai bine emoțiile și sentimentele și cum să-și canalizeze furia și frustrarea în scopuri constructive, și nu distructive. Totodată, bullying-ul este un comportament învățat (nu ne naștem cu astfel de comportamente lipsite de empatie), care poate fi prevenită și combătută, printr-o relație mult mai strânsă între școală-părinți-copii-autorități”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Citește și:

Cum sabotăm fericirea noastră și a celor din jur? Opinia psihologului

Presiunea socială – factor principal de stres. Opinia psihologului

Relațiile toxice și teama de singurătate. Opinia psihologului

Danemarca este una dintre cele mai fericite națiuni din lume. Și asta potrivit unui studiu al Națiunilor Unite, World Happiness Report, care din 2012 clasifică fericirea a 155 de națiuni din lume, iar de 7 ani, Danemarca se află în primele 3 cele mai fericite țări din lume. Faptul că predarea empatiei a devenit obligatorie din 1993 în școlile din Danemarca este un factor care contribuie la fericirea locuitorilor acestei țări.

Empatia ajută la construirea relațiilor, previne „bullying-ul“ și te face să ai succes la locul de muncă. Promovează creșterea și dezvoltarea liderilor, antreprenorilor și managerilor. „Adolescenții empatici“ tind să aibă mai mult succes pentru că sunt mai mult orientați către scopuri în comparație cu colegii lor mai narcisiști.

În școlile din Danemarca o oră pe săptămână este dedicată orei de empatie „Klassens tid“, o lecție pentru elevii cu vârste între 6 și 16 ani. Este o parte fundamentală din curicula daneză. Ora de empatie este la fel de importantă, de exemplu, precum cea de engleză ori de matematică. În timpul acestei ore elevii își discută problemele, fie că au legătură cu școala sau nu, iar întreaga clasă, împreună cu profesorul, încearcă să găsească o soluție bazată pe ascultare și înțelegere. Dacă nu sunt probleme de discutat, copiii pur și simplu petrec timpul împreună relaxându-se și bucurându-se de „hygge“, un cuvânt (verb și adjectiv în același timp) care este intraductivil, fiind un fenomen care are legătură cu cultura daneză. Ar putea fi definit ca „intimitate intenționat creată“. Într-o țară în care se întunecă foarte devreme, plouă, este gri mult, hygge aduce lumina, căldura și prietenia, creând o atmosferă prietenoasă, caldă și intimă. Este un concept fundamental pentru sensul danez de stare de bine.  Și a devenit deja un fenomen la nivel mondial. Amazon vinde mai mult de 900 de cărți despre hygge, iar Instagram are mai mult de 3 milioane de postări cu hashtagul #hygge.