În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, suntem suma atenției noastre împărțite de când am fost mici până acum. Tot ce am văzut, gândit, auzit, gustat, mirosit, simțit, s-a adunat și cumulat în ce suntem azi. Cu toate acestea, atenția noastră a fost și este furată de exterior sau trimisă din noi spre exterior, iar aceasta este cel mai prețios lucru pe care un om îl are, deoarece ea poate fi direcționată, măsurată și disponibilă în orice cantitate dorită.

„Tot ce un om în societate trăiește este destinat să aibă atenția ridicată spre procesul de cumpărare / cheltuire / investiție, toate pe plan material. Nu vezi reclame cum să te vindeci singur, cum să înveți să înveți, cum să lucrezi mai puțin, cum să crești copii, cum să te vindeci de traume. Nu le vezi pentru că nimeni nu are interesul că tu să îți faci singur aceste lucruri. Tot ce vezi, prin toate simțurile tale, este o vânzare indirectă de bunuri și servicii, cu scopul de a-ți ușura viață. De a trăi mai confortabil și mai plăcut, dar neatent la tine, ci atent la ce ți se dă să faci sau ai putea avea nevoie. Plecând de la mirosurile când intri într-un magazin, portarul care te întâmpină, culorile produselor, mărimea reclamelor, materialele produselor,  muzica din magazin, aranjarea lor pe raft, mărirea prețurilor ca să aibă de unde să bage Discount de preț, etichetarea colorată a unui produs, junk food-ul (mâncarea de carton) de peste tot însiropată cu sos pentru gust, prețuri imbatabile la produse efemere, servicii medicale cu medicamente la pachet, cosmetice chimice care distrug epiderma – toate folosesc reclamele abuzive care intră în subconștient și printr-un mecanism subliminal te fac să cumperi”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Prețul unei vieți confortabile

Cu toate acestea, specialistul afirmă că societatea consumeristă în care trăim ne ajută să ne dezvoltăm și să trăim mai bine. Să avem totul la botul calului și să nu mai facem efort să muncim pentru a obține. Însă fiecare alege cu ce și câtă atenție aruncă din el, deoarece atenția furată nu se recuperează vreodată.
„Moment de moment, atenția de la noi înșine este luată de tot ce se întâmplă în jur: știri, oameni care te apelează, situații la job, în familie, nevoi, comparații cu ce are altul și nu am eu. Tot ce îți atrage atenția și te-a influențat să faci, ai devenit toxic pentru tine și util pentru acel produs / serviciu. Repetându-se procesul, devii un mecanism de muncă și cheltuire pentru societatea unde trăiești. Intoxicația, cu toate lucrurile pe care le-am consumat fără să ne dezvoltăm (ca de exemplu: ziarele, tv, știri, radio, reclame, social media, video-uri sau filme amuzante), este răspândită în interiorul omului și aduce dereglări în comportament (frici, iritare, supărare, dezamăgiri). Toate reacțiile învățate în aceste exemple, sunt oferite și preluate de omul care le consumă, astfel mintea și emoția lui devin inapte să funcționeze prin discernământ, ci doar reacționând, în stil pavlovian, la evenimentele din jur”

7 metode să eviți intoxicarea inutilă și să redevii sănătos

1.    Dacă îți pui în minte să mergi la magazin să iei doar ulei, cumpără doar ulei;
2.    Consumă doar canalele sau știrile care te ajută – nu lăsa altceva să intre inutil în minte;
3.    Ține emoția și mintea aproape de ce vrei, nu le hrăni cu ce nu au nevoie;
4.    Stai între oamenii cu probleme, nu fugi de ei. Vei descoperi cum să nu ajungi ca ei;
5.    Cântărește reacțiile tale, dacă nu îți fac ție sau altora bine, te-ai îndepărtat de natură;
6.    Nu arunca mâncarea care expiră și cea care nu arată bine. Învață-te să o consumi diferit;
7.    Stai mai mult între oameni care știu și experimentează, decât în cărți care pretind că știu.

Citește și:

Cum a apărut meditația și de ce trebuie să o luăm în serios?

Efectele bullying-ul asupra Generației Z și Alpha. Ce spun psihologii

Cum sabotăm fericirea noastră și a celor din jur? Opinia psihologului

Avea numai 16 ani atunci când s-a întâmplat accidentul. Cu zâmbetul pe buze însă, Monalisa a depășit toate traumele dovedind că este o femeie foarte puternică. Acum este un exemplu pentru noi toți și încearcă să schimbe mentalități și să ajute persoanele cu dizabilități să fie reintegrate în societate

Monalisa locuiește în Italia, are propria ei afacere în domeniul imobiliar, este mama unui băiat. Luptă pentru drepturile oamenilor care-și duc viața într-un scaun cu rotile, fiind voluntar la cel mai mare centru de medical de reabilitare din Italia, și revine frecvent în România pentru a atrage atenția asupra greutăților cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale din țara noastră.

În urma unuli astfel de accident oamenii reacționează diferit: sunt oameni care rămân prizonieri în scaunul cu rotile sau oameni care aleg să se adapteze și să-și ducă viața mai departe, normal, redescoperindu-se și apreciind viața mult mai mult decât au făcut-o până atunci sau decât o fac oamenii care nu au probleme de sănătate. „Eu am avut familia aproape care m-a ajutat foarte. Imediat după am început să lucrez foarte mult, implicându-mă în multe activități și proiecte. Erau proiecte fie pentru prevenirea accidentelor rutiere fie pentru reintegrarea în societate a persoanelor cu dizabilități. Și atunci mi-am revenit și eu. Nu am avut timp să-mi plâng de milă, nici nu sunt genul pentru că sunt un om pozitiv, care nu și-a pierdut niciodată zâmbetul. Mă uitam de curînd la niște poze de acum 13 ani, destul de repede după accident. Eram o copilă și nu știam ce o să mă aștepte și aveam și atunci zâmbetul pe buze. “, a declarat Monalisa într-un interviu pentru Antena3.

„Suntem niște foarte activi, diferă doar modul prin care ne deplasăm“

Accidentul a avut loc în Italia, în urmă cu 13 ani. Monalisa Munteanu mergea des în Italia, pentru că aproape toată familia ei se mutase acolo. Acum trăiește în Italia, și vine foarte des în România. „Diferența între cele două țări este mare. Și când spun asta mă refer în primul rând la mentalitate. Persoanele cu dizabilități nu sunt privite pe stradă cu compasiune, așa cum pățesc în România. Aici mi se întâmplă deseori să mi se spună: „Săraca de ea!“ sau „E tânără și frumoasă, dar păcat de ea!“ Asta nu este OK. La ultimele proiecte la care am lucrat am încercat să transmit mesajul că faptul că ne mișcăm pe patru roți nu schimbă absolut nimic. Suntem niște foarte activi, diferă doar modul prin care ne deplasăm. Aș vrea ca acest mesaj să ajungă la oameni, să nu ne mai privească precum niște persoane neajutorate, și care gata, viața noastră s-a terminat. Acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem. “

Monalisa Munteanu este mama unui băiețel pe care l-a născut atunci când se afla deja în scaunul cu rotile. Era foarte tânără, avea 21 de ani. „Și eu și tatăl lui Ianis ni l-am dorit foarte mult. Și nu am avut nicio clipă teama că nu aș putea să-i ofer totul din cauză că sunt în scaunul cu rotile. Și așa a și fost. Ianis are o copilărie normală și fericită și nu simte nicio clipă problema mea sau limite de vreun fel. Adică facem absolut totul. Și atunci totul este o normalitate. Spune deseori că este norocos să aibă o mamă ca mine pentru că atunci când ne plimbăm mai obosește și se urcă în brațe la mine și gata. Privește foarte mult partea bună a lucrurilor. “

„Aș vrea să nu avem bariere de niciun fel“

„Atelierul cu vise“, al cărei ambasador onorific este, reprezintă un proiect prin care se încearcă reintegrarea persoanelor cu dizabilități în sport și alte activități. „Particip la toate proiectele de acest fel pentru că vreau să mă întorc în țară cu drag, vreau ca Ianis să-și cunoască rădăcinile și să învețe foarte limba română și să ne simțim bine. Adică să nu avem bariere de niciun fel. Pentru că dacă eu am barierele, atunci le are și el. Lucruri de genul acesta aș vrea să evit. De aceea, în momentul de față mă aflu acolo , vin aici încercând să schimb ceva câtuși de puțin.

Părerea mea este că ar trebui educarea, informarea încă de la copii. Din toate punctele de vedere. Educația de la vârste fragede înseamnă ca un copil să nu creadă că o persoană în scaun rulant nu are nimic, nu te mușcă. Să aibă curajul să se apropie, să privească precum o normalitate. Dacă de mici copii învață lucrul acesta, ajungând adolescenți sau adulți sar altfel să dea o mână de ajutor când văd pe cineva la nevoie. Sau, dacă au o mică afacere, să pună o mică rampă, că nu e mare lucru. Astfel, de la micile lucruri se poate ajunge la cele mari. Am văzut multe diferența în Italia încă din faza critică în care am fost imediat după un grav accident rutier și poate că aș avea multe sfaturi de dat aici. Dar important este să vrem. Dacă punem mână de la mână reușim să facem un mic pas“, a conchis Monalisa Munteanu.

sursa foto: Facebook

Citește și: