M-am uitat în oglindă la chipul reflectat de parcă nici nu ar fi fost al meu. De parcă era în ceață , de parcă mintea nu mai făcea niciun contact și mi-am spus: „Am obosit, totul mă doare și simt fiecare zi din vârsta pe care o am. Poate că sunt prea bătrână pentru asta?”

Mai sunt câteva luni până fac 30 de ani și încă fac o carieră din a scrie pentru cine și ce vreau, dans și voluntariat. Consistența nu-mi este o caracteristică. O dată la două zile, mă lovește câte un : „Când îți găsești și tun serviciu adevărat?” venit din partea unei alte persoane care aproape are 30 de ani.

M-am dus în baie și mi-am amintit o conversație pe care am avut-o cu o prietenă cu cinci ani în urmă. Avea cam vârsta pe care o am eu acum și era destul de panicată de asta. Căzuse în capcana de a se compara cu alte persoane din jurul ei care aveau aceeași vîrstă în loc să descopere și să vadă frumusețea momentului în care a ajuns și a realizărilor sale de până atunci. Îmi amintesc că i-am spus ceva de genul „30 este noua 20” și că era de-abia la începutul drumului.

Mi-am dat cu o loțiune de curățare pe față și mi-am spus că trebuie să rețin această afirmație și să o am mereu în minte, considerând că și eu eram acum în același gen de panică precum era prietena mea. Când mi-am dat cu apă pe față pentru a clăti, mi-a venit un gând și mai bun. De fapt, era o întrebare.

Cine decide care ar trebui să fie vârsta la care poți să măsori realizările? De ce ne permitem să ne lăsăm pradă acestei premise?

Una dintre replicile mele favorite „ nu este timpul să-ți găsești o slujbă adevărată și să te așezi la casa ta” m-a urmărit atunci când am decis să-mi urmez visul din copilărie la vârsta de 25 de ani și să mă apuc serios de dans. M-am întrebat dacă nu cumva sunt prea bătrână pentru asta. Știam că în sala de dans vor fi dansatori cu mulți ani mai mici decât mine, sau dansatori de vîrstă cu mine, mult mai experimentați pentru că au început cariera mult mai devreme. În cele din urmă, am hotărât că dorința mea de a face asta a îndepărtat nesiguranțele mele legate de vârstă. La 26 de ani, făceam ce îmi plăcea.

Această ocazie m-a făcut să cunosc femei de diferite vârste, aflate în diverse etape ale vieții. Am făcut cunoștință cu frumusețea faptului de a nu avea limite și am învățat să nu-i permit vârstei să fie un agent care-mi dicteze viața. Am dansat lângă o fată de 18 ani, în primul ei de după liceu, cu o femeie singură de 20 și ceva de ani, sau alta de aceeași vărstă căsătorită, o femeie de aproape 40 de ani , singură și fără copii, și o alta de aceeași vârstă căsătorită și cu mulți copii. Fiecare era extraordinară în felul ei.

Mi-am pus lentilele de contact și m-am uitat din nou în oglindă. De data asta totul era mult mai clar. Și nu pentru că îmi pusesem lentilele. Nu sunt de acord cu ideea că vârsta trebuie să hotărască modul în care trebuie să arate viața mea. Nici tu  nu ar trebui să fii. Ideea că trebuie să atingem niște borne în viață până la anumite vârste, care pentru unii înseamnă anumite standarde, nu face decât să te ducă pe drumul comparațiilor, al nepotrivirii și al îndoielii de sine. Succesul este subiectiv. Este diferit pentru fiecare dintre noi și asta este extraordinar de frumos.

O persoană care absolvă facultatea la 88 de ani este la fel de remarcabilă precum cea care o face la 22 de ani. Prietenul singur, creativ poate înflori la fel de frumos precum cel care are un job de opt ore, o carieră în afaceri și o familie frumoasă.

Vârsta nu este o măsură a succesului tău în viață. Nu determină momentul în care trebuie să încetezi să mai visezi sau să te apuci de unul nou. Nu-ți spune cum trebuie să arăți, cu ce să te îmbraci sau ce să faci. Este doar un număr. Tu ești bine.

Un text de Florina Piolin

Citește și:

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de mine

Puterea pe care am găsit-o în fața depresiei

Cum am învățat să separ ceea ce sunt de ceea ce fac

Ne trăim succesul sau eșecul prin … cap, stomac, rinichi și picioare

Cum putem folosi Inteligența Corporală pentru a prospera?

Ele sunt cele trei zodii care nu acceptă o înfrângere. Astrologii întrevăd un viitor strălucit pentru ei.

Avem tendința să credem că superstarurile, miliardarii, sportivii și alții care au un succes uimitor în viață au sărit direct și foarte ușor la faimă și bogăție. Pare că au făcut această ascensiune peste noapte, către avere, putere, preastigiu și statut social. A fost un proces atât de natural încât îl atribuim norocului și prezenței la locul și momentul potrivit. Uneori, uităm să luăm în cionsiderare provocările, eșecurile și problemele pe care le-au întâlnit pe parcurs pentru a ajunge acolo unde au ajuns în viață.

Realitatea este că  cei mai mulți, dacă nu toți, oameni de succes au trecut prin nenumărate eșecuri și momente grele în viață. Calitatea secretă pe care o dețin este revenirea, abilitatea de a reveni atunci când sunt la pământ, tăria mentală de a depăși problema, inteligența emoțională de a ignora „haterii“ și încrederea în ei înșiși atunci când nimeni altcineva nu avea.

Vedete care au avut de înfruntat obstacole înainte de a avea succes

J.K.Rowling era săracă, în depresie și mamă singură, divorțată/ Nu avea averi sau vreun trai de bogătaș și se concentra doar pe scrirea de romane. După „Harry Potter“ a devenit una dintre cele mai bogate femeie din lume. Chiar Rowling a declarat „este imposibil să trăiești fără să dai greș în ceva, doar dacă nu ai fost atât de precaut, ceea ce înseamnă că nu prea te-ai bucurat de viață – caz în care, ai dat greș de la sine“

Oprah Winfrey era fiica unei adolescente singure și a trăit în sărăcie într-o localitate mică din Mississippi. S-a confruntat cu multe probleme copil fiind, inclusiv viol, o sarcină în adolescență și decesul fiului ei pe când era un prunc. Winfrey crede că „nu există eșec. Eșecul înseamnă viața care încearcă să ne pună pe altă direcție“.

„Nu am dat greș. Pur și simplu am găsit 10.000 de căi care nu au funcționat“, spunea Thomas Edison, inventatorul, când a fost întrebat despre cât de multe încercări a ratat până să reușească.

Michael Jordan, unul dintre cei mai buni bachetabliști din lume, care a fost eliminat din echipa liceului, își amintește: „Am ratat peste 9.000 de coșuri în cariera mea. Am pierdut aproape 300 de meciuri. De 26 de ori, mi s-a încredințat ultima aruncare care ar fi putut aduce victoria echipei, și am ratat. Am dat greș,. și iar și iar în întreaga mea viață. Și de aceea am reușit până la urmă“.

Dacă cei mai de succes oameni s-au confruntat cu încercări și vremuri grele, dar în final au triumfat, de ce să fim noi scutiți de propriile provocări? Ba mai mult, de ce nu am avea și noi succes? Problemele de zi cu zi, obstacolele, pagubele și trădările ne vor pune la încercare drumul nostru spre succes în viață. Nu ți se întâmplă numai ție. Ni se întâmplă tuturor. Aceste impedimente nu trebuie să te oprească, să-ți pună frână. Indiferent dacă este vorba de un nou job, despre avansarea în carieră sau de a începe o afacere de la zero, mergi înainte cu încredere, dar să fii conștient că uneori s-ar putea să dai greș, iar uneori, eșecul ar putea fi urât și stânjenitor. nu uita că asta este doar o parte a jocului. Cheia este să te aduni și să te ridici, să nu dai niciun ban pe ce spun sau gândesc alții și ia-o de la capăt.

Propunerile vor rămâne fără răspuns, iar tu vei primi răspunsuri automate pe email de la un robot al companiei. Vor fi 10 sesiuni de interviu cu 15 oameni timp de 6 luni de zile și nu vei mai auzi niciodată de compania aia. Pregătește-te pentru „Ne pare rău, dar nu te potrivești pentru acest job. Mergem în altă direcție. Ai prea multă experiență. Ai prea puțină experiență. Am angajat un intern. Ai o experiență extraordinară, studiile potrivite și o atitudine minunată, dar totuși mai căutăm.“

Fii optimist!

Cineva care nu merită a fost promavat în locul tău. Jobul tău a fost relocat sau ai fost retrogradat în funcție. Trebuie să te adaptezi și să nu lași lucrurile astea să te dărâme sau să te definească. Sunt niște chestiuni temporare, din lungul drum al succesului.

Este ușor să cazi în depresie, să fii demoralizat, să-ți pierzi încrederea în tine și să renunți. Pur și simplu ai vrea să te ascunzi, să renunți și să pui capăt torturii. Nu renunța. Eșecul doare. E o porcărie. Cu siguranță nu este distractiv, dar dacă vrei să faci ceva în viață, asta este o parte din întregul proces.

Încearcă să crezi că poți realiza orice îți pui în minte. Nu permite scuze și nu te bloca în eșecurile trecute. Dacă tu crezi că poți să-ți îmbunătățești viața, vei reuși. Gândește-te bine la tine însăți și la abilitățile tale și totul se va așeza așa cum trebuie. Dezvoltă monologul interior numai cu gânduri pozitive. reprogramează-ți mintea pentru a se concentra numai pe modul în care îți vei atinge scopurile. Imaginează-te la jobul pe care ți-l dorești, în compania pe care ți-o dorești. Permite-ți să reușești. Evită – cu orice preț – discuții negativiste. Toate gândurile tale trebuie să fie încărcate cu optimism. Să ai așteptări mari. Nu numai că trebuie să gândești pozitiv, dar acționează hotărât sau îndrăzneț în fiecare zi pentru a-ți îndeplini scopurile. Când ai de-a face cu vești proaste sau probleme temporare, fii răbdător, optimist și nu renunța la luptă. Trebuie să rămâi concentrat.

În fața unei respingeri sau eșec, amintește-ți de scopurile pe termen lung. Rămâi încrezător în tine, chiar dacă numeni altcineva nu o face. Trebuie să rămâi concentrat, chiar dacă lucrurile nhu merg așa cum ți-ai dorit. Continuă să încerci, chiar dacă dai greș în continuare. Nu-ți pierde simțul umorului sau pe cel al scopului tău. Nu lăsa eșecurile să te schimbe. Rămâi pozitiv, hotărât și motivat. Uită de ce nu ai reușit în trecut și mergi mai departe cu încredere.

Revenirea este o superputere care îți va da forța și curajul de a rezolva cu succes înfrângeri pe termen scurt, de a trece peste ele și să înaintezi spre succes.

Acest text îi aparține lui Jack Kelly și a apărut în revista Forbes

Citește și:

Și de multe ori, cei care sunt dați ca fiind astfel de exemple se află la extreme. Sunt aceia care îți tratează organismul ca fiind o mașinărie ori cei care pariază mult cu viața. Adevărul este însă, că există foarte multe femei despre care se poate spune că sunt foarte puternice din punct de vedere mental. Foarte puțină lume vorbește despre asta, și și mai puțină vorbește despre cum ajungi să fii o femeie puternică în lumea de azi.

Strategiile de construirea a forței mentale sunt aceleași la bărbați și femei – ai nevoie de obiceiuri sănătoase pentru a construi puterea și trebuie să renunți la obiceiurile proaste contraproductive. Dar presiunea socială și normele culturale fac ca experiența femeilor de a-și construi o forță mentală să fie puțin diferită. Femeile sunt mai predispuse la a se implica într-un anumit set de obiceiuri nesănătoase. Renunțarea la acele obiceiuri, este însă cheia de a deveni mai puternică și mai bună.

Amy Morin, psiholog și psihoterapeut, identifică în cartea sa „13 Things Mentally Strong Women Don`t Do“ obiceiurile care țin femeile pe loc, ba mai mult le pot trage înapoi. Ea le punctează într-un articol pentru mingbodygreen.ro pe principalele cinci:

Își subestimează succesul

Multe femei se tem să pară realizate sau ambițioase. Chiar și pe Linkedin, unde este foarte important să scrii care-ți sunt abilitățile și realizările, listele femeilor par de departe mult mai mici decât cele ale bărbaților. Femeile vor deseori să pară umile și asta pentru a evita ofensarea celor din jurul lor. Dar diminuând succesul tău nu înseamnă că ceilalți oameni se vor simți mai confortabil. Și nu vei face nimănui un favor prin subestimarea succesului tău. Fă un exercițiu prin acceptarea complimentelor cu un simplu „mulțumesc“, decât insistând pe „e, nu e mare lucru“. Împărtășește celor dragi succesele și realizările tale astfeș încât să se poată bucura împreună cu tine. Și amintește-ți de câtă muncă a fost nevoie pentru a ajunge unde ai ajuns azi.

Se autoînvinovățesc atunci când ceva nu merge bine

Acceptând responsabilitatea personală pentru greșelile tale este sănătos. Dar să exagerezi în a te autoînvinovăți este toxic. Dacă îți ceri iertare în mod exagerat sau te simți vinovată tot timpul, autoînvinovățirea exagerată te va marca. Tindem să fim mai dure cu noi însene decât cu ceilalți. Așa că atunci când te simți vinovată, întreabă-te „Ce i-aș spune unui prieten care ar avea această problemă?“ I-ai oferi cuvinte și sfaturi blânde, de compasiune, dar înțelepte. Încearcă să vorbești și cu tine însăți exact la fel.

Tac tot timpul

Fie că este vorba de râsul zgomotos la o glumă sau de liniștea la o ședință de afaceri, tăcerea te poate goli de putere mentală. Asta nu înseamnă că femeile care nu vorbesc sunt slabe – dar păstrarea unor secrete și reprimarea ideilor fac mai mult tău decât bine. Spune-ți părerea, chiar și atunci când nu este ușor să o faci. Asta nu înseamnă neapărat să țipi la cineva care te jignește sau să mergi la poliție din orice nimic. Dar dacă se întâmplă ceva cu tine, spune cuiva. Primește ajutor și susținere de la un prieten, sau poate chiar ar fi bine să apelezi la un ajutor specializat. Și fii atentă la cât de des apuci să vorbești atunci când sunt și bărbați în preajmă. Unele studii spun că femeile vorbesc cu 75% mai puțin decât bărbații la întâlnirile de afaceri și că sunt mult mai des întrerupte. Nu aștepta să te invite oamenii să vorbești – sigur ai idee care merită spuse.

Lasă îndoiala de sine să le împiedice în a-și realiza scopurile

Creierul tău va încerca să te convingă că nu ești suficient de bună sau că nu ai de ce să încerci să faci lucrurile grele. Și când te uiți în jur, o să ai impresia că toată lumea se simte mult mai încrezătoare decât tine. Dar adevărul e că fiecare dintre noi trece printr-un astfel de moment  de îndoială, și nu înseamnă că este neapărat un lucru rău. Asumă-ți incertitudinea și ai încredere că această îndoială de sine te poate ajuta de fapt să fii concentrată ca să dai ce e mai bun din tine. Doar pentru că creierul tău îți spune că nu ai fost făcută pentru ceva nu înseamnă că este adevărat. Nu crede tot ce gândești.

Se compară cu alte persoane

Fie că este vorba despre un model de pe Instagram care te face să te simți grasă, fie că e vorba de un prieten de pe Facebook care arată mai fericit decât tine, este foarte ușor să cazi în capcana aia în care începi să te întrebi dacă ești la fel de bun ca ceilalți. Comparându-te cu alte persoane (chiar și cu aceia care par și mai puțin norocoși) nu faci altceva decât să pierzi timp și energie. Te va face să uiți de ceea ce este important în propria ta viață. Privește-i pe ceilalți ca oameni de la care poți afla o părere, ceva util, nu ca pe competitori. Nu sunt mai buni sau mai răi decât tine – doar diferiți. Încearcă să înveți ceva de la orice persoană pe care o întâlnești.

Nimeni nu se naște puternic din punct de vedere mental, dar oricine are posibilitatea de a construi această forță. Fă exerciții care te vor ajuta să ai un control mai bun asupra comportamentului tău și asupra gândurilor  și sentimetelor tale. Și renunță la obiceiurile nesănătoase care te împiedică să fii cea mai bună variantă a ta.

Citește și:

Așa că 2019 pare să fie un altfel de an, iar dacă ești nativ în Vărsător, Rac sau Pești vei avea un succes mare în carieră. Bine, asta și dacă ești dispus să muncești mult și să demonstrezi ce poți.

Până la urmă, Jupiter – planeta înțelepciunii, expansiunii, aventurii și a norocului – va fi în Săgetător. Asta înseamnă că toate visurile și planurile sunt mărețe. Dacă ești dispus să depui ceva efort, vei fi productiv și plin de energie. Și asta nu e tot: Saturn – planeta disciplinei, a muncii intense și a karmei – încă îți rearanjează obiceiurile, încercând să se facă puțină ordine. În prezent, Cosmosul te pune la încercare, impunând un regim de muncă. Saturn nu tolerează lenea și neimplicarea.

Racul – muncești mult și ești foarte productiv

Jupiter își va croi drum prin a șasea casă a semnului tău, cea a lucrului și sănătății, aducând noroc și prosperitate în viața ta. Vei avea inițiativa lucrului și te va ajuta să te ții de promisiuni. Toți colegii tăi vor observa asta.

Ai putea primi în acest an mai multe oferte de job, vei obține câteva realizări cu rezultate serioase. Ar fi bine să-ți propui anumite scopuri și să te concentrezi pe viitor. Vei avea o sănătate de fier, ceea ce-ți va permite să ai multă energie pentru ceea ce ți-ai propus să faci.

Vărsător – stabilești mai multe legături

Cu succesul adus de Jupiter pe a 11-a casă, cea a prieteniei și a comunității, cariera ta va înflori cu ajutorul legăturilor pe care le vei stabili. Se spune că o carieră depinde mult și de persoanele pe care le cunoști, iar anul acesta, ai puterea de a întâlni oamenii potriviți.

Concentrează-te pe munca în echipă, cooperare și construirea unor lucruri în comun cu alții. Aceste relații pe care le stabilești pot însemna și faptul că un coleg poate avea încredere în tine și se poate pe baza pe tine. Ești pregătit să fii persoana pe care ceilalți se pot baza, de care ei depind ca echipă? Asigură-te că numele tău este primul care vine pe limba cuiva atunci când este vorba de lucrul în echipă.

Pești – îți faci un nume și ai mult succes

Anul 2019 va fi unul dintre cei mai buni  de succes din ultimul timp. Cu Jupiter pe casa a 10-a, cea  carrei și a reputației, nui rămâne decât să te bucuri de succes.

Imaginea ta publică va fi refăcută,prin succesul pe care îl avei avea la scară mare. Nu te feri de competiții, să faci mari schimbări și să te dedici lucrurilor pe care vrei să le faci. În 2019, cei din jur vor observa cât ești de energic și câte efoturi depui, așa că nu-ți rămâne decât să lucrezi și să rămâi îrezător într-un mod în care oamenii nu numai că vor aprecia, dar vor și admira.

Text tradus și adaptat de pe elitedaily.com

Citește și:

Radu Vasile, cel cu care am vorbit mai bine de o oră și jumătate este licențiat în informatică, are 35 de ani și până acum a terminat un master în management, momentan urmează cursurile unui doctorat în matematică, face percuție pentru a-i ajuta pe cei cu nevoi speciale, are propria firmă de IT, este programator și a făcut demersuri pentru a înființa un ONG ce își propune să lupte cu adevărat pentru drepturile omului.

Vorba după care s-a ghidat în viață a fost să nu-l intereseze niciodată gura lumii și să își dorească să aibă mereu noi și noi provocări. Tocmai de aceea, povestea lui este mai mult decât o lecție de viață. Este exemplul clar și concret că se poate. Mai exact, Radu Vasile este primul nevăzător din România licențiat în informatică. O poveste despre prejudecăți și vise împlinite într-o lume în care punem mult prea ușor etichete și dăm mult prea greu șanse unor oameni cu adevărat valoroși.

„Ideea primordială, de bază, este că m-am născut cu handicap vizual sever, destul de greu de explicat în sensul că, cu ochiul stâng nu am văzut nimic de la naștere, dar cu ochiul drept am avut un mic rest de vedere care mă ajuta să deslușesc culorile. Dar acest rest de vedere a dispărut și el pe parcurs și, în ianuarie 2006, am ajuns orb total”, își începe Radu Vasile povestea.

„Nu am văzut niciodată să scriu, să citesc în alfabetul obișnuit, nu am putut să folosesc călculatorul fără adaptări speciale. Lucru care a făcut în familia mea să existe ca un fel de minunare. Adică, avem un copil orb și ce facem cu el? Pentru că nici pe vremea aia și nici acum nu există ceva specializat care să-ți spună și ție: bun, am un copil cu dizabilități, ce fac cu el? Ești aruncat așa într-o lume de nimic”.

Cărțile citite de mama, stâlpul educației sale…

Vorbim despre copilărie și despre cum era pe-atunci Radu. Îmi mărturisește franc că era un năzdrăvan fără pereche. Își amintește însă cu mult drag și crede cu ardoare că acest lucru a fost stâlpul de temelie al educației sale: faptul că mama sa îi citea foarte mult.

„Ai mei la vremea respectivă au făcut ce au crezut ei de cuviință. În copilărie, mama îmi citea foarte multe povești, cam de la 17.00 după-amiaza până la 12.00 noaptea. După ce m-am mărit, îmi citea cărți de beletristică. Piatra mea de temelie asta a fost. Am avut foarte multe cărți citite care mi-au creat reprezentări despre viață, mi-au oferit soluții, sigur adaptate la anumite situații. Copiii sunt în modul în care îi dirijează părinții să fie. Dacă părintrele vine și spune: <Vai, sărmanul de tine, lasă că face mama, nu mai face tu, în momentul ăla, copilul învață ca el nu poate să facă nimic>”.

Radu, un optimist la poarta vieții!

Este o plăcere să-l asculți pe Radu. Emană o notă de optimism cum rar îți e dat să întâlnești. „Am fost la creșă cu copiii la un loc, adică nu am fost ținut acasă pe principiul: lasă-l în pace că nu se descurcă. N-am simțit, mic fiind, că aș avea vreo dizabilitate, că aș fi orb… Nu am nicio traumă care să răsune în mine legată de perioada aia și de dizabilitate. Îmi povesteste mama că, la creșă fiind, undeva pe la 3-4 ani, veneam supărat că ceilalți copii mă strigau <chiorule>. Învățătura de bază era să nu pun preț pe ce spune lumea, pentru că mama mi-a explicat atunci că nu vorbele contează și că este bine să faci ce știi tu să faci mai bine”.

Copilul Radu, prima plecare de la Constanța la Buzău…

La 7 ani, pentru copilul Radu Vasile a avut loc un episod șocant. Mai exact, a fost momentul când a aflat că trebuie să plece la Școala specială de nevăzători de la Buzău. În sufletul lui de copil s-a dus o luptă grea. Nu înțelegea cu ce a greșit sau dacă a făcut vreo năzbâtie atât de mare încât să plece de acasă. Părinții i-au explicat însă că este una dintre cele mai bune școli și că decizia asta îl va ajuta mult pe viitor.

„Când m-au dus parinții acolo, am luat-o ca pe o pedeapsă. Mă gândeam că am făcut vreo năzbâtie, căci, recunosc, am fost un mare neastâmpărat. Eram curios și curiozitatea asta nu mi-o putea astâmpăra nimeni. Puneam mâna, stricam lucruri și, nefiind dintr-o familie foarte bogată, orice lucru conta. Spre exemplu, mă întrebam cum reușește nenea ăla din televizor să stea acolo atâta vreme. Mă gândeam poate îi este sete… (râde)”.

Așadar, pentru băiatul din Constanța avea să înceapă o nouă etapă din viața lui. La Buzău.

„La început părinții veneau la mine la o săptămână. Trei luni de zile, am plâns încontiuu încercând să mă acomodez. După șase luni, vizitele s-au mai rărit la maximum patru săptămâni. Fie că veneau ei la mine, fie că mă duceam eu acasă ca să nu mai bată ei drumul până la mine”, își continuă el povestea.

Îl întreb cum se desfășurau lucrurile la școala din Buzău. „La școala de nevăzători învățământ special, este diferită metodica de predare, însă curriculumul era același ca la orice școală. Am învățat în clase de maximum zece elevi, ca să se poată lucra cu fiecare în parte, pentru că trebuia să-i predai special elevului ca să poată înțelege. Alfabetul braille se bazează pe puncte și trebuia să vorbești cu fiecare copil în parte, pentru că alfabetul asta se citește cu degetele”.

12 ani la Buzău și noi drumuri deschise

Așadar, 12 ani a stat Radu la Buzău. Undeva, până prin 2002. Mai mult decât pe la Constanța natală, așa cum îi place lui să spună. „A fost școală ca orice altă școală. Nu că vreau să mă laud, dar nu prea-mi punea mari probleme”, povestește Radu.

Mărturisește că Buzăul a rămas pentru el un oraș de suflet. Acolo, practic, aveau să se deschisă noi orizonturi și viața avea să-i deschidă un nou drum. Tot la Buzău, a terminat și liceul de limbi străine. Mai exact, franceză-engleză.

„Frumos a fost ca înainte să intru la liceu, în 1998, am fost înscris la un curs de calculatoare. Îmi amintesc că am fost aleși patru elevi care să învețe să utilizeze calculatorul. Proiectul era derulat de fundația Cartea Călătoare. Așadar, ca să vă explic puțin, acolo am fost învățați să lucrăm cu calculatorul, folosind o voce sintetică, pentru că nu vedeam ce scria pe monitor. Recunosc, la acea vreme, mi s-a părut ceva foarte wow... Perspectivele la momentul respectiv pentru persoanele nevăzătoare erau, fie să se facă maseur, fie să lucreze la nivel de cooperativă, adică muncă fizică, fie să se facă profesor. Profesor era o variantă interesantă, însă nu aveai voie să fii profesor într-o școală obișnuită. Și, dacă prin absurd ajungeai, aveau grija colegii să-ți arate că locul tău nu este acolo”.

Radu și prima lui întâlnire cu calculatorul

De la acel curs, Radu avea să îndrăgească maxim lucrul pe calculator. De fapt, ne mărturisește el, prin clasa a VIII-a visa să devină programator. L-a cam trezit din visare profesorul de matematică care i-a spus într-un mod nemilos că, pentru a fi programator, trebuie să înveți matematica. „Eu nu uram matematica, dar eram mai mult pe limba română, eram în partea aia cu povești, cu vise, nu eram eu cu cifre”.

A urmat o perioadă interesantă, căci, împreună cu alți trei colegi, Radu a primit în grijă laboratorul de informatică al școlii. „O responsabilitate. Mie mi-au dat sarcina redacțională. Eu trebuia să iau, în timpul liber, clasele de la a treia până la a opta și să fac informatică cu ele. Adică să-i învăț și pe ei ce am învățat eu. Și am constatat că îmi place treaba asta. Indiferent câtă matematică presupunea ideea de programator, mie îmi placea. Nu puteam sa stau departe de calculator”, mărturisește Radu, aducându-și aminte de acele vremuri.

Așadar, copilul ajuns la Buzău la 7 ani, trecuse la un alt nivel. Învățase să facă și programare și undeva prin clasa a XI-a visătorul care iubea cărțile și limba română a luat o hotărâre care i-a uimit până și pe părinții săi: voia să facă matematică, căci își dorea să fie programator.

„Profesorul meu de matematică de la acea vreme nu a vrut să facă meditație cu mine. Mi-a zis că nu am nicio șansă. Atunci am învățat singur, mi-am luat culegeri de matematică și mai rugam pe unul și pe altul să-mi citească. Scriam în braille și rezolvam exercițiile respective”, povestește Radu Vasile.

După liceu, momentul alegerii facultății…

A urmat apoi un moment crucial, acela al alegerii universității. „Oricât voiam eu să mă întorc acasă la Constanța, eram tributar mentalității: domnule, dacă faci o școală, să faci o școală bună. Voiam să merg la facultate la Bucuresti, la Cluj sau la Iași…”

De aici, a început și calvarul pentru Radu. Telefoane trântite în nas și refuzuri peste refuzuri. Motivul, unul intolerabil: ce să caute un nevăzător la facultate?

„Am sunat la facultați, am vorbit, am spus că am o situație mai specială, că sunt nevăzator și trebuie să vedem cum facem ca să dau și eu examenele. Și doamnele de acolo mi-au răspuns: cum adică sunteți orb? Cum s-a mai văzut orb să facă facultatea? Și le-am explicat că mai sunt studenți nevăzători la alte specializări, dar că nu au la matematică și la informatică. Și ele mi-au zis: și nu ți-ai pus întrebarea de ce nu avem? Nu avem metodologie și lucrul pe calculator înseamnă să vezi”, au fost refuzurile cu adevărat crude de care s-a lovit Radu.

Când vrei cu adevărat, se poate!

Nu a renunțat însă. A continuat să spere, să lupte și să-și dorească. Refuzurile l-au făcut și mai puternic. Și, cum vorba aceea, ai grijă ce-ți dorești că ți se poate îndeplini, Radu Vasile s-a orientat spre centrul universitar „Ovidius” din Constanța. Și, cum viața avea să-i răsplătească munca și perseverența,  Universitatea Ovidius a fost singurul centru universitar care a pregătit o procedură specială pentru ca Radu să poată da examenul.

Însă, până la examenul propriu-zis, acesta a trecut printr-o testare la matematică pentru a se putea stabili nivelul lui de cunoștințe la această materie. Cu alte cuvinte, dacă merită efortul! La final, profesoara cu care a susținut testarea i-a spus mamei lui Radu că ar fi chiar păcat ca fiul ei să nu facă matematică.

Acest episod i-a dat aripi lui Radu care se gândea nu dacă va lua sau nu examenul, ci voia să-l ia cu o notă cât mai mare.

„Cineva de la ei mi-a dictat subiectele și eu le-am scris în braille. Mama a dat și ea declarație pe proprie răspundere că nu are studii superioare de matematică, deoarece a intrat și ea cu mine în sala de examen. Eu le rezolvam și i le dictam mamei care le scria”, povestește Radu momentul admiterii la facultate.

Îmi povestește râzând, că mama sa a avut cele mai multe emoții. Mai ales când a văzut că, preț de o oră, Radu nu a scris nimic. De fapt, aceasta era tactica lui de lucru.

„După o oră, am început să scriu la mașina mea de scris în braille. Pe urmă, i le-am dictat mamei. Am intrat cu media totală 9.44. Și, ce să vă spun, intrasem la facultate, dar abia atunci avea să înceapă calvarul pentru că, la Facultatea de Matematică chiar trebuia să știi matematică. Eu aveam, totuși, o nesiguranță, deoarece învățasem mai mult singur”, povestește Radu.

Lucrurile au mers ca unse, după sufletul studentului Radu, căci cei de la Universitatea Ovidius au avut, chiar în acel an, un curs prin care și-au propus să-i învețe pe studenți matematica adevărată, altfel decât învățaseră în liceu. „Se pare că am făcut față și că lipsa mea de siguranță nu era tocmai întemeiată, căci am fost al cincilea din an. M-am îndrăgostit de matematică. Modul în care profesorii au prezentat matematica m-a făcut foarte mult să învăț și să lucrez în matematică. Eram avid de informație. Consideram facultatea ca pe un loc de unde trebuia să iau cât mai multă informație. Mă supăram dacă nu se făcea vreun curs”.

Uși trântite în nas și refuzuri la interviurile de angajare

După ce a terminat facultatea, a bătut la multe uși închise. La multe interviuri de angajare, însă, s-a lovit mereu de aceleași refuzuri. Nu l-a primit nimeni, iar unii nici nu s-au sfiit să-i ascundă motivul refuzului: cine să-i poată asigura condițiile optime de lucru unui nevăzător?

„Nu m-a întrebat nimeni însă cum lucrez pe calculator, ce-mi trebuie. Norocul a fost tot din facultate unde am fost remarcat de profesorul meu de baze de date care avea mai multe firme de IT și m-a luat ca programator. Mi-a oferit omul și cazare, iar eu mă mutasem atunci la București”.

Așadar, nu a renunțat nici de data aceasta. Dimpotrivă a continuat să se specializeze în profesia sa, obţinând certificare CISCO. Mai exact, americanii de la această asociație voluntară la care Radu s-a înscris încă din timpul facultății i-au oferit premiul „Împotriva tuturor piedicilor”, pentru talentul său în informatică şi matematică.

În martie 2008, s-a angajat în funcția de consilier personal la ministerul Comunicațiilor. După ce a terminat facultatea, nu a renunțat nici la studiu, așa că s-a mai încris la un master, project-manager la ASE. „Inițial nu au vrut să mă primească decât după ce au primit o hârtie de la medicul de familie că sunt apt de lucrat cu calculatorul. Ei își puneau problema cum poate cineva care nu vede să lucreze cu un calculator. Asta era gândirea lor. Nu se gândeau însă la faptul că eu aveam o diplomă la o Facultate de Matematică”.

În 2009, șomer cu acte în regulă!

În 2009, a ajuns șomer al statului român. Unul cu acte în regulă, așa cum îi place lui să spună.

„În ianuarie 2009, s-a schimbat Guvernul și nu am mai rămas consilier la secretarul de stat, pentru că orice loc de muncă al unui consilier se termină cu cel pe care îl consiliază. Așa că, în iunie 2009, m-am reîntors acasă, am încercat să mă angajez, dar nu am reușit. Atitudinea se schimbase, în sensul că mă chemau la interviuri mai mult așa să se distreze. Cum e domnule orbul care lucrează pe calculator? Așa că alternativa era să stau degeaba sau să fac o afacere. Și am zis să plec de unde știu și de unde pot. Adică să fac un PFA pe partea asta de programare. Așa că am făcut afaceri pe IT. Ele funcționează și în ziua de astăzi. Am clienți. Din aceleași motive, unii nu voiau să lucreze cu mine, alții credeau că dacă lucrează cu mine pot să mă facă, cumva eram un targhet ușor. A trebuit sa trec prin multe ca să învăț anumite lucruri”.

Radu este un om extrem de activ. Nici nu-ți poți închipui că face atâtea lucruri până când nu-l auzi povestindu-le. A fost implicat și în proiecte prin intermediul cărora a încercat să dezvolte soft-uri pentru persoane cu dizabilități.

Campanii de informare despre ce înseamnă persoană cu dizabilități

„De multe ori respingem ceea ce nu cunoaștem și am zis că trebuie să pornesc o campanie de informare despre ceea ce înseamnă persoană cu dizabilități. De asta și accept să se facă tam-tam pe marginea rezultatelor mele, pentru că lumea mai află în acest fel că se poate. Am mers prin școli, am vorbit cu elevii, pentru că mi-am dat seama că pe un adult este mai greu să-l schimbi, dar cu un copil se poate mai ușor”.

Terapie pentru suflet și minte…

Activitatea lui Radu nu s-a oprit aici. Undeva din 2015, a învățat să folosească instrumentele de percuție penru a face terapie cu oamenii, în special, dar și să lucreze cu cei cu nevoi speciale, fie că vorbim despre autism sau ADHD. Așadar, Radu aducea puțină veselie și lumină în sufletele oamenilor. Și le povestea, cu optimismul său debordant, despre viață, despre bucurie, despre emoție, despre încrederea în sine și bucuria de a te simți util. Totul acompaniat de tobele africane ale lui Radu care dau mai multă culoare poveștii la ședințele de terapie.

Dar, dacă vă închipuiți că s-a oprit vreo clipă din visare și din învățat, vă înșelați! Nu putea să stea locului, așa că s-a gândit să mai facă câte ceva. Mai exact, un doctorat în matematică. Și informaticianul nostru a fost admis cu nota 10 la şcoala doctorală de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. La finele celor trei ani de studiu va fi expert în Teoria codurilor matematice.

Admis la doctorat cu nota 10

„Și, fiindcă mă plictiseam și mi se părea mie că nu fac destule, am zis să mai fac și un doctorat în matematică. Îmi doream să fac un doctorat, dar inițial nu m-am considerat destul de bun. Un om cu doctorat mi se părea așa ceva absolut, autoritatea în domeniu. Dezamagirea mea a fost să aflu că nu-i așa, pentru că doctorat are și Oprea (n.r.- râdem, facem așa haz de necaz), dar în mintea mea doctoratul a rămas cu aceeași valoare și, pentru a fi doctor, mi se pare că trebuie să ai o experiență tehnică și o experiență de viață, ca să poți să spui că poți să spui și tu ceva. Și la 12 ani după ce am terminat facultatea am zis că, dat fiind faptul că am trecut prin atâtea domenii, am căpătat niște perspective asupra vieții și că pot să vorbesc despre ceva. Mai exact, pot să spun cum se aplică matematica în psihologie, cum se aplică matematica în ecomonie. Așadar, m-am uitat cine sunt coordonatorii de doctorat. Doamna profesoară Cristina Flaut, cea care este conducătoarea mea de doctorat, a fost și primul profesor cu care am făcut primul curs în Facultatea „Ovidius”. Am luat legătura cu dânsa, i-am povestit și mi-a zis ce teme disponibile are”, povestește IT-istul programator Radu.

Am muncit al dracului de mult pentru tot!

„Mi-am dorit să fiu agent secret. Însă, pot să afirm cu mâna pe inimă, că mi s-au implinit toate visurile”, îmi mărturisește intervievatul meu.

Îl întreb dacă se simte un om norocos. „Norocos nu, împlinit da. Dacă era să fi fost norocos, ar fi trebui să obțin totul mai ușor. Am muncit al dracului de mult, atât de mult, încât la un moment dat, dacă nu aș fi fost un tip destul de puternic, m-aș fi întrebat la ce bun toate astea. Dar nu m-am întrebat, sunt un tip mai inconștient așa”.

Îl întreb dacă mai are timp liber. „Faptul că muncesc în timpul liber nu mă deranjează, pentru că, având o varietate de activități, nu apuc să mă plictisesc. Și toate îmi plac. Pe partea de IT unde muncesc la firmă de la 6 dimineața până pe la trei după-amiază. Apoi, merg să bat la tobe cu copiii, mă pregatesc și pentru doctorat… Îmi place ceea ce fac. Relaxarea este să bat la tobe cu copiii. Este absolut senzațional. Ies la terase cu prietenii, citesc cărți de beletristică, având în vedere că citesc cu vocea sintetică acum… Nu știu dacă vă spune ceva chestia asta, dar ea poate fi ascultată, de cine se obișnuiește cu ea, poate fi ascultată la 1037 de cuvinte pe minut. Zboară și poți să citești o carte de beletristrică nu tocmai mare, 200-300 de pagini, într-o oră-două”.

În plus, anul acesta a înființat împreună cu o parte din prietenii lui un ONG – Asociația pentru Educație și dezvoltare reală. „Așteptăm să ne vină actele de la judecătorie și am ieșit la terasă și am făcut prima sedință. Să stabilim sloganul. Am activat și în mediul ONG și am fost puțin dezamăgit de ce am găsit pe acolo. Sunt mulți care spun că fac, dar nu fac sau fac cu un alt scop”.

Lumina din întuneric…

Cu Radu ai putea să stai de vorbă ore întregi doar să-i asculți povestea. Te molipsește cu optimism, dar și cu gândul că se poate… Că totul este posibil dacă vrei și îți dorești cu adevărat. Oameni precum Radu, care îți dau o rază de lumină în cel mai negru întuneric, te fac să crezi că viața merită trăită și provocată să îți dea lucruri bune. O poveste despre a vedea și a face lucruri chiar și când nu poți să vezi.

Un material scris de Mara Răducanu