Când eram tinerică, credeam că un suflet-pereche este acel cineva  de care ne îndrăgostim și cu care ne petrecem restul vieții. Aflasem asta citind cărți, uitându-mă la filme și ascultând muzică. Mereu am fost curioasă în legăură cu acest fel de iubire, așa că, de mic copil , mi-am deschis mereu inima, am păstrat un simț al vulnerabilității și m-am cufundat fără teamă ca să experimentez exact ce înseamnă această iubire.

Ceea ce am descoperit – în profunzimea celor mai interesante experiențe – a fost că iubirea are potențialul de a veni de niciunde pentru că ea stă în sufletul nostru. Chiar dacă iubirea se simte câteodată de parcă ar fi în adormire, ea se poate trezi din interacțiuni cu oamenii, animalele sau din petrecerea timpului în natură. Am aflat că noi suntem exemplul fizic al iubirii, prin aceste experiențe, pentru că este o familiaritate în fiecare din ele.

„Să iubești înseamnă să te recunoști în altcineva“ – Eckhart Tolle

Pentru a-ți oferi un fel de „background“ cu toată chestia asta cu iubirea, o să încep prin a-ți explica primele rădăcini a ceea ce a însemnat pentru mine prima experiență a iubirii. A fost în familia mea și în mediul în care am crescut. Îmi amintesc că atunci când eram mică,  bunicii și prietenii mamei erau mereu în preajma mea. Acesta era tribul meu; fiecare persoană mă considera una de-a lor, indiferent că erau prieteni sau familie. Mă simțeam conectată cu ei toți.

Mi-amintesc de cea mai bună prietenă a mamei, Roxana. Era o brunetă rebelă care avea un zâmbet mare și un râs molipsitor. Mă lua de la grădiniță într-o Dacie rablagită și ne jucam, râdeam și mâncam înghețatî toată după-amiaza. Îmi făcea fotografii și apoi mi le arăta. La ea am văzut pentru prima dată niște fotografii superbe alb-negru ale naturii, și mi-am dat seama de conexiunea pe care o avem cu natura și arta.

Într-o zi, au chhemat-o pe bunica să stea cu noi și ne-au zis că se duc să se căsătoreadcă la starea civilă. Îmi amintesc că mă gândeam că acesta nu era finalul unei povești, dar pentru că știam că se iubesc, iar căsătoria practic făcea chestia asta oficială. Datorită prezenței tatălui meu vitreg, am învățat că iubirea este un proces gradual.

Acest fel de iubire m-a învățat că iubirea nu este caracterizată, etichetată sau „tradițională“.

După ce am conștientizat ideea de „căsătorie“, mi-am dat seama că fratele meu i-a dat un nou înțeles, care nu era cu mult diferit de interpretarea meu despre ce înseamnă iubirea. Îmi amintesc că a întrebat-o pe mama cu toată inocența sa dacă se poate căsători cu ea. Am urmărit întreaga lor conversație. Mama a chicotit și a spus: „Dragul meu, te iubesc, dar nu te poți căsători cu mama ta“. Intrigat, el a întrebat: „De ce?“ Așa că mama i-a explicat că într-o zi va întâlni o fată frumoasă cu care se va putea căsători.

Amândoi am învățat ceva din această discuție inocentă, dar înțeleg acum că percepția noastră despre dragoste nu era prea departe de ceea ce cu toții ne dorim. M-am gândit cât de drăguț este să ai felul acela de inocență să vrei să te căsătorești cu mama ta și să ai sentimentele acelea de dragoste pură, nealterată.

Am aflat că iubirea nu este gândită, este mai mult o intuiție. Să fii conectat complet la o altă ființă umană este în natura noastră.

În cealaltă jumătate a familiei mele, îmi amintesc că mă duceam în vizită la tata pe timpul verilor și îmi petreceam timpul cu verii mei. Pentru că tata locuia foarte departe, mergeam în vizită numai vara. Un văr vitreg era unul dintre motivele preferate pentru a merge la tata. A fost prima mea dragoste de care îmi amintesc. Copil fiind, nu mă gândeam la toate aceste nuanțe și tabuuri ale relațiilor. Nu știam ce e bine și ce e rău, făceam doar ce simțeam.

Îmi amintesc că voiam să petrec fiecare oră cu el. Mergeam la pescuit, împachetam prânzul și mergeam prin pădure. Jucam fotbal pe stradă și mergeam cu familia la munte sau la mare. Râdeam și ne jucam de-a fața ascunselea. Era ceva nevinovat și real. Era dragoste fără limite. Erau două suflete care se iubeau și care își doreau să fie aproape unul de celălalt.

Acest fel de iubire m-a învățay capacitatea inimii omului și dorința ei de a iubi, în ciuda a tot ce suntem învățați. Depășește cu mult așteptările ori regulile.

Din toate acele experiențe ale copilăriei și până acum, pot să spun că viziunea mea despre un „suflet-pereche“ înseamnă cu mult mai mult decât ceea ce suntem noi învățați să credem în mod tradițional.

Cred că atunci când întâlnim pe cineva care exprimă un anumit adevăr, care ne activează sufletul, este o licărire a ceea ce este „sufletul-pereche“. Nu suntem limitați la unul sau la două suflete-pereche într-o viață. Ele vin sub mai multe forme dincolo de înțelegerea sau așteptările noastre.

Mă gândesc la aceste întâlniri precum la o stea căzătoare prin atmosferă, lovindu-se de inimile noastre, creând o explozie de scântei. Când ne întâlnim sufletele-pereche, este o scânteie energetică incredibilă din praf de zâne, lumină și căldură.

Esența lor ne aduce acasă. Familiaritatea lor ne aduce liniștea. Energia lor ne reamintește ce înseamnă dragostea adevărată.

Lasă urme pe căile noastre, fac drum în sufletele noastre și creează amintiri pe care nu le vom uita.

Ne schimbă.

Ne mișcă.

Amintirea lor ne urmează până la mormânt și în următoarea noastră existență.

Ne provoacă în mod continuu să experimentăm toate lecțiile pe care ne este dat să le învățăm. Ne luminează zonele cărora trebuie să le acordăm mai multă atenție.

Sufletele-pereche sunt acelea de pe scenă care dansează același dans sălbatic, fără coregrafie pe care-l dansăm și noi. Sunt singurele care știu pașii pentru că amândoi ați creat acest dans împreună.

În această viață, ar trebui să apreciem fiecare suflet-pereche pe care-l întâlnim.

Aceste experiențe din viața noastră sunt conduite divine către ultimul adevăr – care este iubirea.

„…în această sferă infinită, relațiile de iubire sunt fără doar și poate cel mai puternic catalizator sau activator al adevărului. Dacă viața este o școală, relațiile sunt universitățile noastre“ – Sri Prem Baba, din cartea „Love and Be Free“

Un text de Amalia Stănescu

Citește și: