Sărbătoarea a inclus în ziua cu pricina o defilare temeinică, unde s-a stricat un tanc, chiar la marea paradă, și ostașii patriei n-au izbândit să-l repare pe loc cu ciocanul. Altfel, pregătiri din timp. S-au vopsit trunchiuri de copaci vii în roșu, galben și albastru, cum am văzut la știri acum câteva zile. De câteva luni pe dosul autobuzelor RATB scrie falnic „100 de ani”, ca și pe mărci de apă minerală, de altfel, s-au dat mititei „de centenar”, dar și basmale și insigne. Mai mult chiar, s-au editat cu ghiotura cărți „de centenar”, s-au făcut spectacole năstrușnice „de centenar” întru popularizarea istoriei, cu bănuți serioși, și să nu credeți că s-a terminat! Da’ de unde! Unii n-au apucat să isprăvească, deși se isprăvește anul, așa că la sfârșit de decembrie, când e omul mai interesat de acte artistice, să te ții noutăți!

Ehei, și-atunci, când nimic nu e nou sub soare, cum românul e pătruns până în măduva oaselor de solemnitatea momentului și de recunoștința pentru strămoșii care s-au jertfit, când lăcrimează pios lângă ceaunul cu mămăligă și sarmale ori se prinde sprințar în hora „de centenar”, când și artiștii devin brusc atașați de patrie, mai ales că au fost și fonduri, și vin repede-repejor cu un spectacol contextual, cum să nu te gândești imediat, român fiind, la cărțile lui Radu Paraschivescu? Sfârșitul de an „centenar” nu ai cum să nu-l vezi cu ochii lui.

Și cum văd ochii lui? Uf, păi… cum, știți foarte bine, că doar l-ați citit. Iar în ultimii ani din ce în ce mai mult, după cum o arată cifrele însele. Ochii lui „văd monstruos”, iau urechile „aud enorm”. Ăăă… Sau cum era? Să tot fie vreo douăzeci de ani de când el joacă rolul acela de observator lucid, ironic, dar nu terminator, care le dă cartonașe galbele cetățenilor care evoluează pe terenul atât de limitat al societății noastre. Și, cumva, reușește să fie și politically correct (și nu numai grație umorului salvator din dotare): îi taxează mai ales pe cei care vor să fie, care se pretind altceva decât sunt.  Să tot fie vreo douăzeci de ani de când privește cu un zâmbet în colțul gurii pitorescul nației din care face parte și o creionează în volume ghidușe care n-au cum să lipsească din bibliografia celor care studiază psihologia poporului român, a consumatorului de media și nu numai. La ceas solemn de centenar, o incursiune în cărțile lui nu poate fi decât un revigorant duș rece pentru oricine, și pentru capetele înfierbântate de gravitatea și de festivismul momentului, și pentru lucizi.

Pe Radu Paraschivescu îl știți de la televizor, unde, în calitate de comentator sportiv, analizează diferite prestații de fotbaliști și nu numai și de câțiva ani face educație, ca s-o spunem pe șleau, realizând cu cert profesionalism și talent emisiuni necesare ca „Dă-te la o carte” sau „Pastila de limbă”. Îl știți și din paginile ziarelor, tipărite sau online, unde se apleacă prompt asupra metehnelor mioritice din varii sfere ale societății noastre, ce merge șontâc-șontâc dinspre trecutul neînțeles spre viitorul visat. Și, desigur, îl știți din cărțile lui publicate la Humanitas, prin care își marchează clar teritoriul, în comentariile lui văzându-se cel mai bine fațetele de eseist și prozator, de ironist, de spirit ludic cu o apetență ieșită din comun pentru monștrii născuți din somnul rațiunii.

Și din somnul națiunii, fără îndoială. Acesta este, aș zice, tărâmul lui predilect, pus sub lupă în mai multe cărți, cea mai cunoscută fiind, cu siguranță, „Ghidul nesimțitului”. Mi-am confirmat-o recent, întorcându-mă la cele mai recente trei volume ale sale, numai bune de citit „la ceas centenar”, volume care s-au bucurat, toate, de succes în rândul cititorilor, cum e și firesc să fie în țara lui „ca și om”.  „Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani, trei premieri”, „Două mături stau de vorbă. Scene românești” din 2018 și „Cartea râsului și a cercetării. Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex” (2017) culeg monștri născuți din somnul rațiunii și al națiuniii în prezentul nostru fierbinte, un prezent cât se poate de național, însoțit însă de un prezent internațional ofertant și el, mai ales când vine vorba despre descoperirile năstrușnice făcut de… „un grup de cercetători britanici”, știți dumneavoastră, care constată că „femeile arată mai bătrâne în fiecare miercuri la ora 15.30” ori că „tatuajele pot ajuta organismul să lupte împotriva anumitor boli”. Și din somnul acesta lung și adânc culegătorul pescuiește creaturi cu care nu ai cum să te plictisești și, în același timp, de care nu poți să nu te ferești.

Citește continuarea pe yorick.ro

„Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani şi trei premieri”, de Radu Paraschivescu, a fost cea mai vândută carte a editurii Humanitas la ediţia a 25-a a Târgului Internaţional Gaudeamus. Printre alte titluri preferate de cititori s-au numărat: „21 de lecţii pentru secolul XXI”, de Yuval Noah Harari, apărută la Polirom, „Povestea mea”, de Michelle Obama, editată de Litera, „Crăiasa zăpezii”, de Hans Christian Andersen, editată de Litera mică, şi „Frumoasele adormite”, cel mai recent roman al lui Stephen King, apărut la Nemira.

Volumul lui Radu Paraschivescu a fost cea mai vândută carte a editurii Humanitas, urmat de cel semnat de Lucian Boia – „De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi”, „Aşteptând o altă omenire”, de Gabriel Liiceanu, volumul colectiv „România, te iubesc”, cu texte de Paula Herlo, Rareş Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu.

În topul Humanitas Fiction, cea mai râvnită carte a fost “Tatuatorul de la Auschwitz”, de Heather Morris.

La Humanitas Junior, primul loc în topul vânzărilor a fost ocupat de „Pana lui Finist Şoimanul. Basme fantastice ruseşti”.

Editurile Nemira şi Nemi au participat la Gaudeamus, ediţia 2018 cu noutăţi editoriale de ficţiune străină, ficţiune românească, non-ficţiune şi cărţi cadou pentru copii. Evenimentul principal a fost lansarea oficială a noului imprint Armada, de science fiction, fantasy şi thriller.

Cele mai căutate cărţi de la standul editurii Nemira au fost: “Frumoasele adormite”, cel mai recent roman al lui Stephen King, scris împreună cu fiul său Owen King, „O zi de decembrie”, de Josie Silver, din colecţia Damen Tango, „Câteva motive să iubeşti viaţa”, de Matt Haig, „Un gentleman la Moscova”, de Amor Towles, cel mai recent roman din colecţia Babel.

Cele mai căutate cărţi de la editura Nemi au fost: „24 de poveşti de citit înainte de Crăciun”, de Brigitte Weninger şi Eve Tharlet, autoarele seriei Aventurile iepuraşului Matei, „Spărgătorul de nuci”, de Valeria Docampo, „Poveste muzicală de Crăciun”, de Cristina Andone, „Un vultur în zăpadă”, de Michael Morpurgo, „Fetiţa care a salvat Crăciunul”, de Matt Haig, continuarea poveştii din „Un băiat numit Crăciun”.

Cea mai râvnită carte editată de Polirom şi vândută la Gaudeamus 2018 a fost: „21 de lecţii pentru secolul XXI”, de Yuval Noah Harari. A fost urmată de „Fontana di Trevi”, de Gabriela Adameşteanu, „O viaţă în scrisori. Corespondenţă I (1879-1890)”, de A.P. Cehov, „Pur şi simplu despre muzică”, de Haruki Murakami şi Seiji Ozawa, „De ce scriem”, de Philip Roth.

“Povestea mea”, de Michelle Obama, a fost cea mai vândută carte a editurii Litera de la ediţia Gaudeamus 2018.

Pe primul loc în topul vânzărilor la Curtea Veche Publishing s-a aflat una dintre cele două noi cărţi pentru copii din colecţia Poveştile Cristinei – „O iarnă de poveşti”, de Cristina şi Alex Donovici, ilustrată de Annabella Orosz.

Topul vânzărilor Grupul Editorial Trei: “Liliacul”, de Jo Nesbø (serie de autor, editura Trei), “Lumina unui nou început”, de Agnès Martin Lugand (colecţia Fiction Connection, editura Trei), “Zilele abandonului”, de Elena Ferrante (colecţia Literary Fiction, editura Pandora M), “Moştenirea”, de Irsa Sigurdardóttir (colecţia Fiction Connection, editura Trei), “O fată ca ea”, de Marc Levy (serie de autor, editura Trei).