Este foarte ușor să fii aruncat în frică și mecanisme antice de supraviețuire pe care le cunoaștem cu toții. De fapt, nevoile, tiparele inconștiente și credințele supraviețuirii noastre sunt ceea ce contribuie la problemele externe ale lumii.

Este 2020 iar schimbul de paradigmă este real, iar acum suntem chemați și puși la încercare ca să ne ridicăm din setările limitate ale trecutului și să alegem să trăim altfel.

Nu vom supraviețui dacă nu învățăm să ne dezvoltăm unii pe alții.

Această pandemie reflectă temerile noastre interioare, tiparele emoționale inconștiente și toate lucrurile pe care le-am depășit ori negat. Adică, dacă noi continuăm să alergăm după bani, să ne gândim că joburile sunt mai importante decât starea noastră de bine și familia noastră, și continuăm în modul nostru animalic, nu vom putea să evoluăm și schimbăm viitorul.

E în natura umană lăcomia, goana după bani, să gândim că deținem controlul și avem dreptate la orice. De fapt, suntem atât de condiționați să credem în sărăcie, încât să fii o victimă este o stare normală în care trăiesc majoritatea dintre noi. Ne temem pentru că nu vrem să fim judecați sau mustrați pentru că exprimăm ceea ce simțim și gândim. Teama de ceea ce ar putea să se întâmple dacă nu jucăm după regulile jocului pe care societatea l-a creat ne ține pe loc mai mult decât orice altceva sau oricine altcineva o va face.

Coronavirusul este de asemenea o tactică a fricii. Ne sperie și ne vânează pe toți la un anumit nivel. Totuși, în haos și distrugere, cu toții vom învăța lecții valoroase și pline de înțeles. Nu ne putem ridica împreună fără o prăbușire. Sunt surprizele, șocurile și extremele cele care întotdeauna ne forțează să ne trezim, să ne schimbăm percepția și să realizăm ce este important în viață.

Fie că e vorba de teama care ne face să ne întoarcem la cei dragi de care am crezut că suntem departe, fie teama de singurătate, cu toții conștientizăm teribila teamă a singurității și a morții.

Virusul este mai mult decât o plagă, este o forță care ne va învăța cum să trăim mai puțin în nesiguranță, mai mult în iubire și mai atenți unii cu alții. Poate că izolarea este tot ceea ce avem nevoie – o realitate care ne apropie de cei dragi, care ne permite să fim singuri cu noi și gândurile noastre, să facem o introspecție și să aflăm care este sensul adevărat al existenței noastre.

Pentru că vom continua să să ne simțim și să fim înrobiți dacă nu ne schimbăm calea. Până când suntem sinceri cu noi înșine și căutăm o viață din care să nu vrem să evadăm, nu vom fi mulțumiți. Vom continua să cumpără, să economisim, să facem totul pe fugă și să ne simțim nefericiți – și numai dacă nu ne gestionăm problemele din mintea noastră, din organism și inimă.

Coronavirusul este un simbol a ceea ce face de fapt omul să se miște mai lent, să stea acasă, să fie cu familia și să-și permită spațiul pentru a fi singur și să fie OK cu asta. Cu toții putem învăța echilibrul, să ne înțelegem fricile, să ne dăm seama că munca, banii și viața pot continua, și că putem să avem grijă de noi și încă să avem o viață de care să ne bucurăm.

Deși mulți se tem, fac provizii, economisesc, adună și se pregătesc pentru ce este mai rău, ceea ce avem cu adevărat nevoie toți este să știm că lumea se schimbă. Dacă nu ne adaptăm, ne vom împotrivi.

Este vremea să ne deschidem mințile unor noi posibilități și să credem că este posibil un stil de viață mai bun. Trebuie ca noi să fim schimbarea, să o creăm și să o trăim.

Așa că hai să acceptăm acest moment istoric când putem începe să avem mai multă încredere în rasa umană și să ne ajutăm mai mult unii pe alții. Să nu mai căutăm bucuria și plăcerea în nimicuri, validând faptul că suntem un om bun. Să învățăm să primim, să fim recunoscătiru și să apreciem ceea ce avem.

Să credem și să știm că prin dăruire primim, și că împărțind cu alții ne susținem și învățăm unii de la alții. Dragostea face ca lumea să se învârtească, dar înainte să ne conectăm la ea, trebuie să confruntăm temerile.

Nu trebuie să ne izolăm și să stăm departe unii de alții; trebuie să ne unim. În prezent, suntem forțați și ni se cere să ne schimbăm. Pentru a rămâne împreună trebuie să știm că nu putem sta departe unii de alții. Unitatea este cea care construiește poduri, ajută și ne învață că vechile căi nu vor mai funcționa. Și știm astfel că viitorul poate fi strălucitor pentru cei care cred că vom putea trăi cu toții împreună fericiți  cu suficiente resurse și dragoste – pentru a circula, a împărți și a ne înțelege.

Să rămânem sănătoși și în pace și să avem încredere în imaginea de ansamblu a ceea ce se joacă la nivel macro și micro. Să învățăm să iubil, să dpruim, să împărțim și să ne conectăm mai mult cu ceilalți în această perioadă a schimbării.

Un text de Sonia Teodorescu

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de tot ceea ce știu dintotdeauna. Mă voi îndrăgosti de părți din mine pe care lea-m adunat în toți acești ani. Le voi aranja într-un anumit model, sau poate fără model, și mă voi îndrăgosti de neuniformitatea lor.

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de întunericul pe care obișnuiam să-l îndes în golurile din viața mea. Mă voi îndrăgosti de zdrobire și de părțile pe care lea-m vindecat de-a lungul timpului. Mă voi holba la întunecime până când se vor naște stelele.

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de simplitatea momentului fără să romanțez ceea ce urmează. Mă voi îndrăgosti de prezent și  voi învăța să mă mulțumesc cu el. Voi vedea frumusețea din secunda în care trăiesc fără să visez cu ochii deschiși la ceva mai mult.

Anul acesta mă voi îndrăgosti. O simt cu toată inima. Este anul în care voi afla cum este să iubești să fii iubit. O știu pur și simplu. O simt cu tot sufletul.

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti și plănuiesc să o fac încet, cu fiecare zi, cu grijă. În fiecare dimineață voi zâmbi la chipul vulnerabil pe care îl voi întâlni în oglindă. Îi voi scrie scrisori de dragoste, o voi ierta pentru dățile când am crezut că nu e suficientă.

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de temerile și îndoielile care mi-au aglomerat inima. Voi invita durerea la cinp și voi dormi fix lângă egoul meu. Îmi voi lua în brațe indeciziile și îmi voi săruta cinismul pe obraz înainte să mă duc la culcare. Mă voi împrieteni cu acea parte din mine care prea mult timp mi-a spus că nu valorez nimic.

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de lumea pe care am creat-o. Mă voi îndrăgosti de Universul care m-a ridicat când cădeam. Mă voi îndrăgosti nebunește, profund de fundația pe care am construit-o din lacrimi, sudoare și speranță.

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti. O simt cu toată inima. Este anul în care voi înțelege adevărata iubire prin conștientizarea faptului că întotdeauna a fost cu mine. O știu pur și simplu. O simt cu tot sufletul.

Acesta este anul în care voi profita de mari ocazii, mă voi deschide pentru povești de dragoste și voi lăsa viața să se dezvăluie în felul în care povestea mea mereu ar fi trebuit spusă așa. Acesta este anul  în care voi spune „da” de mai multe ori atunci când voi avea fluturi în stomac sau mă înfioară și o voi zice „nu” în fața a ceea ce mă va face să o iau la goană. Este anul în care îmi voi permite să fiu eu.

Acesta este anul când nu voi ignora momentele când sunt obosită sau singură. Este anul când voi fi sinceră cu mine, voi cere ajutor și nu mă voi scuza pentru că sunt eu. Este anul când voi face mai puțin făcând mai mult din ceea ce mereu mi-am dorit să fac. Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti. Vrei șu tu să te îndrăgostești?

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de mine, iar și iar. Știu că nu va fi ușor, și știu că în unele zile nu voi simți pur și simplu că sunt de iubit. Dar promit să încerc, iar și iar. Voi investi în mine și voi avea grijă de timpul meu. Îmi voi revendica visele despre care știu că sunt ale mele.

Dar nu mă voi grăbi. La fel ca în cazul celor mai frumoase povești de dragoste, vreau să o iau pas cu pas. Vreau să ajung să cunosc părțile acelea pe care le ignoram și să construiesc piesele care merită să strălucească puțin mai mult. Mă voi odihni atunci când voi epuizată și o voi zbughi când ușile se vor deschide. Voi avea încerdere, voi lăsa și voi prețui fiecare secundă.

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de mine – cu fiecare margine ascuțită și speranță deșartă. Este anul în care înfloresc. Anul în care scot la iveală adevărul meu. Anul în care mă ridic. Anul în care mă voi dezvolta. Acesta este anul în care devin ceea ce sunt prin alegerea pur și simplu de a iubi ceea ce sunt deja.

Te iubesc deja. Chiar te iubesc.

Un text de Sonia Teodorescu

Citește și:

Puterea pe care am găsit-o în fața depresiei

Cum am învățat să separ ceea ce sunt de ceea ce fac

Să ierți pe cineva căruia nu-i pare rău e cel mai greu lucru