Morissette bifează cele trei adicții ale sale de top: „Dependența de muncă, de dragoste și de mâncare”, spune ea. Se întoarce în timp în privința dependenței de muncă, atunci când „munceam singură”, și la tulburările sale alimentare din adolescență și pe când avea 20 de ani. În clip, se portretizează ca fiind un personaj multiplu: o femeie de afaceri, un star MTV al anilor „990 cu aceeași eșarfă și pălărie pe care le-a purtat în videoclipul pentru cel mai mare hit al ei, Ironic; o mamă; și cea care conduce grupul de terapie.

Refacerea este un proces complex, care durează toată viața, iar perioada de izolare a fost ca un declanșator, spune Morissette, care se bucură acasă de viața de mamă a trei copii în timp ce-și promovează al nouălea album, Such Pretty Forks In The Road. „La ora 3 după-amiaza, s-ar putea să fiu: „Uau, ce dar imens, sunt copleșită de recunoștință”. Pe la 3:15 încep să urlu. La 9 seara, sunt deja deznădăjduită. Izolarea este lumina chibritului.”

Și medicația a ajutat-o. De curând, s-a confruntat cu depresia post-partum. Cel mai mic dintre copii, Winter, s-a născut în august anul trecut, fratele lui Ever (9 ani) și al lui Onyx (3 ani). Cei trei sunt copiii lui Alanis împreună cu rapperul Souleye, cu care s-a căsătorit în 2010. A trecut prin depresie după fiecare naștere. La prima, a întârziat tratarea ei. De data aceasta, a decis să și-o arate, să spună ce i s-a întâmplat, apărând la TV după ce a născut pentru a le spune privitorilor că e ca și cum „ai fi acoperită de smoală și sub apă”.

De asemenea, a mers la studio pentru prima dată în opt ani pentru a înregistra noul album. „Să scrii piese este un exercițiu pentru a te elibera de subconștient”, spune ea. „Îmi trăiesc viața, apoi îmi iau 10 minute ca să-i scriu povestea”. Piesele pornesc de la chitarp și pian; uneori ca un imn ( Smiling, Ablaze), delicate și meditative (Diagnosis, Her). Nu sunt la fel de abrazive precum precedentele ei piese, dar ca și cum ar fi săpat un tunel spre perioada aceea, căutând furia unei tinere femei, încă acoperă subiecte care rareori apar în cântecele din mainstream din rock. Nemesis vorbește despre „gimnastica” mentală cu care s-a confruntat atunci când nu-și planificase să rămână gravidă. “I’m excited yet I’m filled with despair,” cântă ea. “This metamorphosis closed the door and opened a window.” („Sunt fericită, dar totuși disperată. Această metamorfoză a închis ușa și a deschis o fereastră.”

Albumul atinge și problema folosită în termenii lui Morissette ca „abuz financiar” în business-ul muzical. În 2017, fostul ei manager financiar a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru că ar fi furat 7 milioane de dolari de la ea, o situație care se regăsește în piesele Pedestal (“You grabbed my crown and got everything you wanted”) și Reckoning (“I hope you enjoy these drawings in your jail”).

Morissette a cântat și despre exploatarea financiară și sexuală din partea bărbaților timp de 25 de ani. „Acesta este cel mai depresiv moment din întreaga lume”, admite ea, râzând. „Temele legate de durere și divizare, încredere, exploatare, misoginism, lipsa integrității, tulburările sociopate de personalitate și narcisismul. Cu aceste teme m-am confruntat de mică.” Și azi, spune ea, se vindecă încă de probleme legate de furt și traume sexuale din trecut pe care nu vrea să le detalieze. Simte că încă poate cîdea pradă abuzurilor; este un tipar pe care vrea să-l spargă. A studiat psihologia, inclusiv scrierile lui Carl Jung și alți contemporani din domeniu. „Dacă nu aș fi avut o echipă de terapeuți în timpul vieții, nu cred că aș mai fi aici”, spune ea.

Morissette este din Ontarior și a început să înregistreze încă de la 10 ani. După o carieră pop în adolescență ca „Debbie Gibson” a Canadei, a plecat la Los Angeles în 1995 și a contribuit la scrierea albumului mai rock Jagged Little Pill. Albumul s-a vândut în mai mult de 33 milioane de copii în întreaga lume, transformând-o în în cel mai tânăr artist certificat cu diamant în SUA. A mișcat acul, dar a simțit durerea. „Nu puteam nici măcar să ies din camera de hotel”, spune ea despre lumina reflectoarelor care a transformat-o într-o persoană claustrofobică. „Dacă treceam prin dreptul ferestrei și umbra mea se plimba pe draperii, oamenii țipau  afară că au văzut o mișcare”. Își amintește că fanii au dat buzna în camera de hotel când ea nu era ecolo. „Mi-au luat chiloții. Știau că sunt sub pernă. A fost ceva foarte dureros.”

Când Morissette a apărut pe coperta revistei Rolling Stone în noeimbrie 1995, redactorii au clasificat-o ca fiind „Angry White Female”. Având 21 de ani pe vremea aceea, cântecele ei au fost interpretate greșit, ca fiind combative și pretenșioase în furia lor. Își amintește de DJ-ii de radio care se uitau la ea când intra în studio ca și cum ar fi vrut să le smulgă capetele. Succesul ei a însemnat ca ea să fie tratată ca o salvatoare a industriei, când un manager a întrebat-o de bani. „ooo, ești una dintre acei clienți”, a răspuns el. Astăzi, atitudinea ei e alta. „N-o să poți pune gaz pe foc când eu sunt într-o călătorie de a deveni mai puternică”

Izolarea ei s-a adâncit când s-a văzut atacată de alte femei. „Mi s-a spus că faima va fi un panaceu la rezolvarea tuturor problemelor, că am să cânt și să sărbătoresc cu prietenii mei”, spune ea. Morissette a fost respinsă de colegele ei. „Credeam că o s-o sun pe Bjork sau Tori Amos și că o să ne simpatizăm una pe alta. Am căutat mulți oameni. Deseori am fost întâmpinată cu întrebarea: De ce mă suni?”. Dar nu vrea să dea nume.

După Jagged Little Pill , Morissette a revenit în Canada pentru a lucra la următorul album, Supposed Former Infatuation Junkie, împreună cu producătorul Timp Thorney. Și toată lumea începe să tragă de ea, să o întrebe când urmează să apară următorul album. „Îmi venea să plâng”, spune ea. „Îmi amintesc că spuneam: Nu mai vreau să fac muzică niciodată. Atunci Thorney a spus: Dar sună bine!”. Și a scos-o la cină, a revenit în studio cu alt vibe și a început să scrie imdiat: „Libertatea lui a îndepărtat presiunea.”

Lansat în 1998, albumul a debutat ca nr. 1 în SUA și a spart toate recordurile de vânzări în prima săptămână deținute de o femeie. Iată că în anii 1990 ne aflam în fața unei veritabile rockerițe care urma să fie strivită de adolescenții pop. Până în 2000, Britney Spears a spart recordul de diamant al lui Morissette și aproape că și-a triplat vânzările. A fost un fel de ușurare. „S-a stins dogoarea faimei, ceea ce a făcut ca totul să fie OK”, spune ea. „Faima nu este o circumstanță vreau să spun.”

Dar Morissette nu a dispărut. Single-ul ei din 2001, Hands Clean, de pe al cincilea album, Under Rug Swept, a fost un hit internațional, deși următorul single nu a mai fost un succes. A început să joace în filme, cum ar fi în serialele Sex and the City și Curb Your Enthusiasm , sau în filmul Dogma, în care l-a jucat pe Dumnezeu-femeie. După șapte ani de lucru, s-a făcut un musical pe Broadway inspirat de Jagged Little Pill care a fost un real succes. Include un personaj care este violat la o petrecere din liceu, eveniment care se reflectă în toată viața personajului. Actrița Kathryn Gallagher își amintește că Morissette i-a spus vă personajul trebuie să fie furios: „Lucrul pe care i l-am furat din îndrumări este importanța de a simți tptul și de a trece prin fiecare emoție, chiar și cele mai supărătoare”, spune ea.
În ciuda schimbărilor, Morissette rămâne sceptică: este preocupată de cum privește lumea succesul unor femei talentate. „Bîrbații devin interesați numai când există un schimb financiar”, spune ea. „Devine rentabil din punct de vedere financiar să ai o femeie artist.”Recunoaște totuși că unele chestiuni s-au îmbunătățit. În trecut, dorința lui Morissette de a înțelege condiția umană a fost sursă de luat la mișto de către presă și public. „Mă simțeam o ciudată oriunde intram”, spune ea. „Acum nu mă mai simt o străină.”

Interviu preluat din The Guardian

Traducere și adaptare Andreea Tudorică

Citește și:

Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley

Meryl Streep împlinește 71 de ani

Un actor super-erou: Benedict Cumberbatch

Potrivit hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, dependența include dezvoltarea toleranței combinate cu simptomele de sevraj. În plus față de toleranță, un dependent va experimenta pofte fizice intense și o obsesie emoțională de a-și lua „drogul” indiferent de consecințe. Dependența se dezvoltă de-a lungul timpului și, de obicei, începe cu un abuz.

„Pentru a atenua durerea emoțională sau fizică, o persoană ar putea experimenta diverse substanțe sau comportamente de apărare. În mod alternativ, poate folosi droguri, tutun sau alcool într-un cadru social și poate decide să le încerce din nou doar pentru a se distra. Scutită de sentimentele de disconfort, poate continua să consume a doua oară, a treia oară și așa mai departe. În curând, persoana ajunge să consume pentru a menține efectele dorite ale euforiei și pentru a scăpa de durerea interioară sau realitatea tulburătoare. Problemele originale sunt lăsate astfel nesupravegheate și / sau nerezolvate. Dacă persoana nu a avut probleme la începutul consumului, acum au fost create probleme ca urmare a utilizării. Încercările constante de a satisface poftele organismului de droguri sau alcool devin noua realitate a persoanei. Timpul și eforturile alocate pentru consum devin vitale în viața individului.  După ce dependentul este complet înrădăcinat în ciclul dependenței, apar consecințele asupra sănătății, financiare, sociale și emoționale”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Specialistul afirmă că dependențele cele mai frecvent întâlnite la oameni sunt: la nivel de substanțe (alcoolul, nicotina, drogurile, zahărul, medicamentele), la nivel de comportament (dependențe în context de comportament alimentar: anorexie, bulimie, dependenţa de jocurile de noroc, dependenţele afectiv-sexuale – de sex sau de iubire, dependenţa de muncă – „workaholism”, dependenţa de putere și control asupra celorlalţi, inclusiv prin violență și agresivitate, dependenţele de realitatea virtuală, computer si internet (rețele de socializare, jocuri online, pornografie), dependenţa de religie şi misticism, de practici spirituale și ritualuri, dependeța de sporturi, exerciţii, asociată cu dopajul. În cazul femeilor, poate apărea o dependența față de un standard de frumusețe.

Dependența ca o boală

La nivel mondial, dependența este definită ca o boală de majoritatea asociațiilor medicale. Ca și diabetul, cancerul și bolile de inimă, dependența este cauzată de o combinație de factori comportamentali, de mediu și biologici. Factorii de risc genetic reprezintă aproximativ jumătate din probabilitatea ca un individ să dezvolte dependență. „Dependența implică schimbări în funcționarea creierului și a corpului. Aceste modificări pot fi determinate de utilizarea substanțelor de risc sau pot exista în prealabil. Consecințele dependenței netratate includ adesea alte tulburări de sănătate fizică și psihică care necesită îngrijiri medicale. Dacă este lăsată netratată în timp, dependența devine mai severă, dezactivând și periclitând viața”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Tratarea adicțiilor și dependențelor

Adicția (de orice fel) are de puține ori o explicație evidentă, deoarece se ascunde într-o parte a minții, o parte inconștientă, care controlează activ lucrurile, provocând experiența sau comportamentul nedorit. Această parte a minții s-a format în timpul experiențelor de viață (condiționare), astfel că cea mai eficientă cale de a o rezolva problema este recondiționarea.

„La un moment dat în viața ta ai învățat să mergi, să vorbești, ai deprins aptitudini complexe. De fiecare dată când ai învățat ceva nou, în mintea ta a avut loc o schimbare. Ceva a fost adăugat, care nu era acolo înainte, o „parte” nouă a minții tale s-a dezvoltat. Astfel de „părți” s-au format și continuă să existe în subconștientul tău, și este posibil să îți controleze comportamentul fără ca tu să fii măcar conștient de acest lucru. Fumătorii aprind țigara fără să se gândească la asta, multe alte comportamente obsesive sunt comune, unele dintre ele funcționale, dar unele dintre ele disfuncționale. Multitudinea de părți mentale care apar de-a lungul vieții funcționează de obicei în armonie una cu alta, având un scop și o direcție comune. Uneori, una sau mai multe părți pot acționa independent și pot provoca anumite disfuncționalități, ceea ce duce la dorința de a schimba ceva; totuși, aceste situații sunt rare, și cooperarea pare să fie regula. Acest fapt sugerează că trebuie să existe un fel de comunicare între părțile care alcătuiesc subconștientul”, explică Eugen Popa.

Terapia Yageriană

Pe acestă terorie se bazează Terapia Yageriană (tehnică gândită și creată de Edwin K. Yager, Ph.D., profesor de psihiatrie practică la Facultatea de Medicină a Universității California din San Diego), una dintre cele mai eficiente și ușor de realizat tehnici care poate fi folosită pentru a descoperi ce anume generează dizarmonia, problema care declanșează adicția.

Terapia Yageriană recunoaște ca ipostaze ale psihicului trei entități: conștientul, subconștientul și extra-conștientul. Terapia se axează pe faptul că subconștientul este constituit  dintr-o multitudine de părți condiționate, ce au apărut în urma experiențelor de viață.

Extra-conștientul este considerat a fi o entitate de inteligență superioară pe care o posedă orice ființă umană. Acesta are rolul de a armoniza și a unifica părțile aflate în subconștient. În Terapia Yageriană extra-conștientul comunică cu subconștientul identificând acele părți care sunt în dezacord cu dorințele conștiente ale clientului și îi modifică într-un mod negativ comportamentul. Această parte a minții poartă denumirea de Centrum, denumire aleasă pentru că este una neutră, care nu încalcă sau lezează credințele spirituale sau religioase ale omului putând astfel să fie folosită de oricine, în orice condiții.

Terapia Yageriană este o metodă recunoscută ca fiind extrem de simplă, dar nicidecum simplistă, extrem de eficientă, o metodă care se bazează pe valorile profund umane pe care fiecare dintre noi le are undeva în interiorul său. Acestă metodă este definită perfect în trei cuvinte: simplă, eficientă, profundă.
„Pe extraordinarul dr. Edwin Yager l-am avut invitat în București în anul 2014 când, în cadrul Asociației Române de Hipnoză, am organizat primul curs de Terapie Subliminală din țară, predată chiar de creatorul său. Ulterior, pentru a evita confuzia legată de o posibilă legătură între tehnică și mesajele subliminale, Dr Yager a hotărât să-i schimbe numele în Terapia Yageriană. Terapia Yageriană avut un succes extraordinar, fiind acum folosită de mulți terapeuți români în cabinetele lor de consiliere. Minunat la această tehnică este și că odată ce o înțelegi și înveți să o aplici, vei putea apela la ea în orice moment, oriunde te-ai afla, complet autonom”, declară Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, Eugen Popa.

Și vreau să specific faptul că nu neg că există această boală, dar trec totul prin filtrul experienței mele personale. Când spun „Nu cred în depresie”, vrea să spun în primul rând că nu cred în depresia mea. Să vă explic.

Fiind o persoană care nu a fost diagnosticată cu depresie și nu a luat antidepresive în ultimii trei ani, pot spune, cu certitudine, că să ai de-a face cu demoni în mintea ta nu este același lucru cu a te simți trist. Este obositor și frustrant. Și deseori nu face altceva decât să te lase încolțit de propriile nesiguranțe.

„Trebuie dpar să privești partea frumoasă a lucrurilor”, ar spune lumea.

„Este un concept grozav”, aș răspunde cu un sarcasm copleșitor. „Nu există parte grumoasă în mintea mea, acum. Nu există decât părți întunecate și nefericite”. Mulțumesc foarte mult.

Sfârșești prin a te simți singur în gândurile tale. Așa că aluneci ușor pe panta depresiei, spunându-ți că nimeni nu va înțelege vreodată ceea ce simți. Într-un fel, este adevărat. Nimeni nu poate ști cu exactitatea ceea ce simți și ceea ce gândești..

La un moment dat, m-am săturat să mă mai simt tristă și lipsită de putere în fața emoțiilor mele care mă copleșeau. Voiam să mă simt bine, să fiu „normală”. A durat ani de zile până am înțeles că nu există așa ceva: adică, normal. Există „sănătos” și chiar și acest concept este diferit în mod unic pentru fiecare persoană. Această revelație m-a adus în punctul în care mi-am dat seama ce căutam fără să-mi dau seama: liniște, pace.

Cineva mi-a zis odată: „Energia este o alegere.” În fiecare dimineață când mă trezesc, este primul gând care-mi vine în minte, și așa îmi stabilesc ritmul zilei care tocmai începe. Aleg să fiu recunoscătoare, să încerc să privesc viața în mod pozitiv, să încerc să fac cuiva ziua mai bună, fiind prezentă acolo pentru el sau ea.

Astfel, stabilesc o țintă care schimbă focusul dincolo de mine și mă face să privesc situația în ansamblu. Trag aer adânc în piept. Beau apă. Încerc să fac cel puțin un lucru pe zi care să-mi aduc bucurie. Mă gândesc la toți oamenii pe care îi iubesc și încerc să nu uit cât de norocoasă sunt pentru că am fost binecuvântată cu niște relații atât de minunate.

Alegerea modului în care privești viața este mai ușor de spus decât de făcut și, din nefericire, nu se întâmplă peste noapte. Se petrece print-o serie de mici schimbări pe care le faci în privința modului cum îți setezi mintea și stilul de viață. În final, îți vei  găsi liniștea.

Acum câțiva ani când făceam terapie, am aflat că este important să nu-ți reprimi sau să lupți cu emoțiile negative.. terapeutul meu mi-a comparat la un moment dat tristețea mea cu un copil care plânge: „Cum ai reacționa la asta?” Reacția ar fi să-l alini.  Mi-a spus că în același mod în care a-i alina pe cineva care suferă, așa trebuie să-mi acord timp să am grijă de mine ori de câte ori simt că propria negativitate devine prea apăsătoare. Alinarea poate fi prezentă în mod unic pentru fiecare persoană sau poate chiar pentru aceeași persoană în diferite situații.

Cred că există zile bune și există și zile proaste. Cred că sunt foarte sensibilă, iar emoțiile mele se declanșează foarte ușor. Cred că interacțiunile sociale mă epuizează mai mult decât îi epuizează pe alții și de aceea am nevoie de timp cu mine însămi pentru a mă reîncărca. Totuși, refuz să cred că „setările mele din fabrică” sunt „depresivă” sau „tristă”.

Energia este o alegere. Aleg să fiu în pace cu bucăți din bine care au nevoie de iubire, alinare și atenție așa cum aleg să ofer altora ceea ce mi-aș dori să primesc de la lume.

Mi-am dat seama că imediat ce mi-am mutat concentrarea de la modul mizerabil în care credeam că mă aflu către ceea ce se întâmpla cu adevărat în afara minșii mele, mi-a fost mult mai simplu să schimb macazul. Iar acum sunt liberă să-mi scriu propria poveste.

Un text de Sonia Teodorescu

Citește și:

De ce se cred uneori, acești „promotori” ai speciei lui Adam, buricul Universului?

Cum am învățat să separ ceea ce sunt de ceea ce fac

Femeie, nu mai romanța atât de mult trecutul!

În acest an se remarcă pionierului acestei tehnici, Marian Chance. Psihiatrii din Washington D.C. au descoperit că pacienții lor prezentau o evidență îmbunătățire fizică și psihică, după ce urmau cursul de dans al lui Chance. Astfel, M. Chance a fost rugat să lucreze la spitalul St. Elizabeths, cu pacienții considerați prea agitați pentru a urmă o ședința obișnuită de terapie.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), această formă de terapie se bazează pe premisa că postura și mișcarea influențează starea psihică și modul în care funcționează o persoană din punct de vedere psihologic. Ca formă de terapie, mișcarea este o modalitate de exprimare de sine, de comunicare și de intervenție terapeutică destinată dezvoltării, integrării și vindecării personale.

Un concept nou

„Dans-terapia este fondată pe premisa conform căreia corpul și mintea se află într-o permanentă legătură. Folosirea mișcării în scop psihoterapeutic este un proces prin care individul își manifestă emoțiile, gândurile și starea de spirit. Terapia prin dans este la fel de indicată atât pentru individul în sine, pentru o autodescoperire și eliberare, cât și pentru relația de cuplu. Prin dans-terapie se pot preveni și rezolva o mulțime de probleme fizice, psihice sau emoționale. Dans-terapia eliberează conflictele din inconștient, conflicte care se manifestă corporal. Iar, tocmai aducerea conflictelor din inconștient în conștient e primul pas către vindecare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
În România, terapia prin dans reprezintă un concept relativ nou, bazat pe îmbinarea dintre consilierea psihologică și dans, terapia având drept scop conectarea cu sinele și eliberarea de tensiunile și blocajele înscrise în memoria corpului.

Cum ne ajută dansul să scăpăm de presiunile vieții?

Dansul este un sport plăcut pentru ambele sexe, aducând beneficii corpului cât și psihicului nostru, la absolut orice vârstă s-ar începe acest lucru. Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că beneficiile dansului sunt atât de ordin fizic, cât și psiho-emoționale.
Din punct de vedere fizice, terapia prin dans ajută astfel:

• previne și tratează anumite boli, fiind de ajutor în cazul diabetului zaharat, unele afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni musculare, articulare și osoase, obezitate, tulburări psihice etc.;
• ajută la întărirea oaselor și previne osteoporoză la femei;
• ajută la ameliorarea sau prevenția unor afecțiuni articulare sau musculare;
• arde caloriile și este „adjuvant” în reglarea glicemiei;
• ajută la o cunoaștere mai bună a corpului;
• ajută la încetinirea proceselor deimbatranire;
• „odihnește” în sensul de relaxare și energizează;
• ajută la digestie, prin stimularea musculaturii trunchiului și crearea unui joc de presiuni care se transmit organelor digestive;
• previne anemia prin stimularea creării unei cantități mai mari de sânge în organism;
• reprezintă un mod plăcut de a învață și exersa tehnici de respirație dar și de a efectua exerciții cardio;
• intensifica reflexele și agilitatea mentală.

De cealaltă parte, psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că dansul are și multiple beneficiil în ceea ce privește gestionarea eficientă a emoțiilor și a cognițiilor, și anume:

• îmbunătățește funcția cognitivă și memoria la orice vârstă;
• crește stima de sine;
• eliberează emoții negative precum: furie, teama, ura etc.;
• îmbunătățește comunicarea intrapersonală;
• reprezintă una dintre cele mai bune metode de combatere a stresului, prevenind astfel multiplele boli care au la baza stresul;
• reprezintă o terapie eficientă împotriva depresiei;
• previne afecțiunile psihiatrice.

Citește și:

15 lucruri pe care să le faci singură măcar o dată în viață

(VIDEO) De ce unii oameni, pur și simplu, nu pot dansa (sau nu vor?)

Puterea uluitoare a muzicii. Ajută în tratarea bolilor de inimă și dă naștere gândurilor pozitive

Fie că este în hohote, ori ușor mai rezervat, râsul este medicamentul gratis care ne poate aduce numeroase beneficii pentru trup și minte. Ne aduce nu numai o stare de bine și energie cât pentru câteva ore, poate ajuta la calmarea durerilor și la întărirea imunității.

• Un exercițiu fizic. Când râzi, sunt puși în mișcare mușchii diafragmei, ai abdomenului, dar și grupe musculare ale aparatului respirator și ale umerilor.  Când râd în hohote, oamenii inspiră adânc, ceea ce desfundă căile respiratorii și favorizează aportul de oxigen în plămâni.
• Reduce stresul. Râsul scade producția hormonilor stresului – cortizolul și adrenalina.  În plus, râsul st ale stresului. Prin urmare, atunci când ești într-o dispoziție proastă, uită-te la o comedie bună…
• Un somn mai bun. Râsul stimulează producția de melatonină, hormonul eliberat de creier pentru un somn mai bun.
• Alungă depresia. E un remediu bun contra tulburărilor afective sezoniere sau contra depresiilor. În special la persoanele în vârstă, râsul are acest efect minunat. Înlocuiește gândurile negre cu o stare de bine, determinând stări mentale și atitudini pozitive.
• Stimulează sistemul imunitar. Dozele repetate de râs îți întăresc sistemul imunitar, prin creșterea secreției anticorpilor naturali și prin stimularea producției de limfocite. Și, după cum știi, un sistem imunitar mai puternic este cea mai bună pavăză contra multor boli.
• Poate alina durerea. Cel mai bun calmant natural este râsul, potrivit unui studiu englezesc. Persoanele care râd, arată cercetările, pot suporta mai multă durere (cu 10 procente mai mult), în comparație cu cele care nu se amuză atât de des. Pentru că hohotele duc la eliberare endorfinelor în organism, inducând o stare de bine. În plus, râsul te distrage de la temeri și te abate de la gândurile negative.
• De ajutor în caz de diabet. Un studiu japonez arată că o „partidă“ de râs, după o masă, scade nivelul zahărului în sânge la suferinzii de diabet de tip 2. Nu se știe exact prin ce mecanism se produce acest lucru, dar se crede că râsul are un impact pozitiv și direct asupra sistemului neuroendocrin, care monitorizează nivelul glicemiei. S-a mai observat că râsul îi ajută pe diabetici să evite complicațiile care pot să apară la nivel microvascular.
• Protejează inima. Inima este un mușchi care funcționează mai bine cu ajutorul exercițiilor. Când râzi, țesutul care compune vasele de sânge ale inimii se dilată, iar fluxul sanguin se îmbunătățește. Prin urmare, râsul combate ateroscleroza și scade riscul atacului de cord. În plus, efectul său relaxant duce la scăderea tensiunii arteriale.
• Te menține tânără. Dozele zilnice de râs te fac să arăți și să te simți mai tânăr. Când zâmbești, sunt puși „la lucru“ 15 mușchi ai feței, ceea ce duce la creșterea fluxul sangvin.
• Puternic energizant. Când râzi, tragi aer în plâmâni, ceea ce crește fluxul de oxigen în mușchi și organe, iar asta înseamnă mai multă energie pe parcursul zilei.

Citește și:

Atunci când o priveşti, retrăieşti momentul şi ce te-a determinat atunci să faci poza. Albumul din copilărie ne transpune pas cu pas la momentele şi trăirile de atunci. Privind la poza în care copil, în primele zile din viaţă zâmbeam, acum adult, pentru o clipă retrăim clipa magică de atunci. În spatele fiecărei fotografii se ascunde o poveste trăită de fiecare dintre noi şi retrăită atunci când o privim. De fapt fotografiile sunt ca un serial despre viaţa noastră şi fiecare în parte reprezintă un mic episod din documentarul realizat chiar de noi, într-un mod atât de simplu, dar cu o reprezentare complexă, a clipelor trăite, de neuitat şi imortalizate pe o foaie de hârtie.

Fotografia nu este o simplă imagine şi atât, în ea este captată o parte din sufletul nostru şi trăirile noastre. În ea ne regăsim uşor momentele de fericire, tristeţe, încântare, în ea ne revedem pe noi şi tot ce am iubit, iubim, însă de cele mai multe ori o ignorăm şi o lăsăm deoparte, uitată de timp. Există atâtea terapii de vindecare a sufletului pierdut, de regăsire a speranţei şi a unei căi de continuare într-un echilibru al vieţii, dar eu aş lua în calcul terapia prin fotografie.

Oamenii sunt tentaţi să uite uşor că pe tot parcursul vieţii au avut parte de nenumărate călătorii şi popasuri de împlinire, fericire, realizări, momente însoţite de glorie. Mai toţi suntem predispuşi într-un mod ironic, să păstrăm cât mai vie partea eşecului şi ne lăsăm copleşiţi şi înnecaţi într-un ocean de dezamăgire. Fotografiile sunt vii, iar sufletul lor va dăinui în ciuda trecerii anilor. Sunt imaginea vieţii noastre şi da, îmi întăresc convingerea că terapia cu fotografie ar funcţiona atunci când ai impresia că în viaţa ta nu s-a petrecut nimic important şi că totul pare o iluzie. Priveşte atent şi redescoperă în fotografie, toate momentele minunate care au făcut parte din tine şi care îţi alcătuiesc viaţa. Sunt preţioase, au suflet şi reflectă cel mai bine tot ce ai uitat că a existat odată, imaginea din fotografie este viaţă, viaţa ta!