– Îmi revin, îmi revin pe zi ce trece“, îmi spuse cu ochi mijiți și un zâmbet forțat.

–  E bine, dar e bine și să nu fii bine în perioada asta, i-am spus.

În timp ce stăteam într-o cafenea cu soarele dimineții undeva în spatele nostru, prietena mea a început să-mi povestească recenta ei experiență care-i frânsese inima. La numai 20 și ceva de ani, era pentru prima dată când gusta din devastarea pe care viața o poate aduce atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am planificat.

Am văzut în ea imaginea mea acum 10 de ani, acum 5 ani. Cunoșteam această durere adusă de dragoste, genul acela de durere care se insinuează. Încă simțeam urmele cicatricelor de pe inima mea, și deși acum erau vindecate au lăsat urme de neșters.

Privind în urmă la propriile mele întâlniri cu inima frântă din dragoste, cel mai mare regret  nu era experiența dureroasă în sine, ci momentele în care am ales să nu conștientizez durerea. Sunt o persoană emoțională înnăscută. Să trec prin momente și emoții dificile este ca și cum așa aș fi fost setată din naștere. Mă laud în fața altora cu abilitatea mea naturală de a răspunde crizei acum și de a plânge mai târziu. După multă experiență de viață și autoexaminare, văd acest „dar“ și ca pe un călcâi al lui Ahile. Trec atât de repede la acțiune, să repar lucrurile și să am un răspuns la problemă, încât de multe ori nu reușesc să apuc să mă îngrijesc de rănile de pe inima mea.

În facultate, mama mea a fost diagnosticată cu o boală mintală. La puțin timp după asta, am început să mă întâlnesc cu un tip, Cu boala mamei mele și schimbarea bruscă de comportament, lumea mea s-a schimbat. Am urmărit dinamica familiei mele, schimbarea rolurilor copil-părinte și am devenit părinte atât pentru mama, cât și pentru tata. M-am speriat, așa că am fugit în brațele unui bărbat, și în mai puțin de un an, ne-am despărțit. Eram devastată. Totuși, am rămas ocupată. Mi-am luat tot felul de activități în facultate și pe lângă, un job part-time, numai ca să îmi țin mintea ocupată.

O altă întâmplare petrecută recent în viața mea – anul trecut, cea mai bună prietenă a mea și cu mine am decis să renunțăm la prietenie. După ani de dinamică nesănătoasă, certuri, competiție și relație toxică, a plecat și a făcut ceea ce eu nu am avut curajul să fac. Asta s-a întâmplat chiar înainte să plec din țară, să lucrez în străinătate. Cred că am plând o dată în cele patru luni care au urmat acestei despărțiri. Nu s-a întâmplat până când nu am revenit în România și mi-am dat seama cât de frântă îmi era inima și că inabilitatea mea de a avea relații de prietenie sănătoase a fost rezultatul direct al unei răni nevindecate dintr-o prietenie trecută.

Ajungând în prezent, stând la cafea cu prietena mea, am văzut foarte mult din mine, o persoană care suferă și care voia cu disperare să fie OK cu lipsa darului procesului de durere. După ce am dat greș cu asta de câteva ori, iată ce am aflat – să plângi pe cineva sau după cineva nu înseamnă slăbiciune. Când poți să recunoști : „Hei, nu sunt chiar OK acum“, îți acorzi  cea mai mare binecuvântare – grația. Grația pentru o inimă rămnită. Grație pentru o relație eșuată. Grație pentru pierderea cuiva drag. Grație pentru un vis nereușit.

Trebuie să învățăm să ne arătăm grație în procesul de pierdere, grație în momentele dificile.

We must learn to show ourselves grace in loss, grace in the hard moments.

Iată ce spune grația:

E OK să suferi acum. este dificil. Nu trebuie să fii puternică azi sau mâine. Simte tot ce este de simțit. Varsă toate acele lacrimi pentru că într-o zi nu o să mai plângi. Într-o zi, vei privi în urmă la asta și poate că vei zâmbi gândindu-te ce dar a însemnat pentru tine.

Rămâi în frângerea asta. Odihenște-te acolo. Rămânând acolo, îți faci șie și celorlalți un mare cadou – te vindeci. Lumea are nevoie de versiunea ta întreagă. Dacă te grăbești să treci peste această durere, o vei căra în tot ceea ce vei face. Eforturile tale de a pretinde să fii puternică vor face mai mult rău decât bine.

Nu toată lumea face asta, pentru că da, durerea este grea, să jelești este greu. Dar, rezultatul pe care îl vei primi va fi o viață plină, bogată și abundentă. Pe de altă parte, este vorba despre o variantă puternică, înțeleaptă li mai sănătoasă a ta. Mai întâi trebuie să încetăm să mai alergăm și să stăm cu această durere.

Durerea este de moment, dar este, de asemenea, necesară. să plângi pe cineva sau după cineva înseamnă că a contat, iar pierderea contează. Lacrimile de durere sunt ape blânzi care te duc la un râu al dezvoltării, al autodescoperirii și, în final, la liniște.

Există frumusețe în părțile dificile, frumusețe în sfărâmare. Nu-ți dori să stai departe de asta. Primește-o cu tot ce presupune ea. Va trece, dar acum, aceasta este perioada în care nu ești bine.

Citește și:

Nu uitaţi. Importantă este comunicarea, înţelegerea şi mai ales răbdarea în cuplu. Suntem diferiţi şi trebuie să acceptăm acest lucru, iar dacă nu putem, atunci apar şi conflictele.

Taur

Nativii Taur sunt extrem de vulcanici şi reacţionează deseori pe moment, fără să îşi dea seama de repercursiunile faptelor lor. Există posibilitatea ca în următoarea perioadă să aibă multe probleme în dragoste, iar suferinţa este inevitabilă. Fie că aveţi parte de un conflict major, de o despărţire ori de o trădare, trebuie să reţineţi faptul că sănătatea voastră mintală este foarte importantă. Nu lăsaţi evenimentele nefaste să vă afecteze prea mult. Liniştiţi-vă şi gândiţi-vă dacă lucrurile pot fi reparate.

Rac

Cei aflaţi sub acest semn zodiacal sunt predispuşi la trădare. Şi nu neapărat din cauza partenerului, ci pot fi chiar ei infideli. Aveţi mare grijă în cazul în care credeţi că distracţia nu vă poate aduce foarte multă nefericire mai târziu. Dacă aveţi o relaţie stabilă şi vă doriţi mai multă libertate, soluţia este să discutaţi despre acest lucru pur şi simplu. Uneori sinceritatea este mult mai bună decât timpul pierdut în ascunderea minciunilor.

Scorpion

Nativii Scorpion se pot simţi destul de nefericiţi în următoarea perioadă, mai ales dacă nu au un partener stabil. Solitudinea însă nu este atât de rea pe cât aţi crede. Este important să vă cunoaşteţi înainte de toate pe voi şi mai apoi pe cei din jur. Aflaţi ce vă place, ce vă face să vă simţiţi confortabil şi ce fel de oameni vă aduc buna dispoziţie. Nu trebuie să suferiţi pentru că dragostea nu a intrat încă în casa voastră. Toate lucrurile bune vin exact atunci când nici măcar nu vă aşteptaţi, motiv pentru care trebuie să fiţi pregătiţi, potrivit celor de la observator.tv.

Citește și:

Ei bine, cu toții cunoaștem acest gen de așteptare – genul ăla care provoacă durere inimii și destrămarea minții:

Așteptarea soțului perfect sau a soției perfecte, chestiune care încă nu s-a materializat.

Așteptarea unui job care ne va împlini, și nu ne va extenua.

Așteptarea copilului dorit atunci când încă se mai poate.

Așteptarea stabilității când mintea noastră ne trădează cu anxietăți și depresie.

Așteptarea împăcării într-o relație care încă ne provoacă durere.

Așteptarea vindecării unui organism încă slăbit și distrus.

În felul nostru și prin propriile noastre experiențe, cu toții cunoaștem dorința profundă pe care așteptarea o naște în noi – felul în care acea așteptare ne face să ne punem la îndoială țelurile, visurile și speranțele noastre. După luni și ani de așteptare, aceasta poate da naștere la durere, întristare, poate chiar teamă.

În consecință, cum așteptăm mai bine? Cum învățăm să trăim în aceste anotimpuri ale așteptării – știind că nu se întrevede un final clar – cu speranță? Poate chiar cu bucurie? Am așteptat vindecarea unei boli încăpățânate pentru mai bine de 20 de ani. Nu este un răspuns ușor. Dar există 3 moduri de așteptare pe care le-am descoperit, indiferent de când de mult am așteptăm ceva ce ne dorim foarte mult:

Așteptăm recunoscând dorința noastră, și nu ignorând-o

În lungile anotimpuri de așteptare a lucrurilor pe care nu le putem controla întotdeauna – un soț/o soție, un copil, vindecarea, împlinirea – unul dintre cele mai bune moduri pentru a aștepta este să accepți dorința și nu să fugi de ea. Par o contradicție să accepți ceva ce nu avem, dar este o parte din a trăi cu toată ființa, și nu de a încuia inimile cu lacătul.

Asta pentru că așteptarea deblochează cele mai adevărate dorințe ale noastre și le putem descoperi numai dacă stăm în așteptare suficient de mult.

S-ar putea să ne dorim cu adevărat un soț sau o soție, dar dincolo de această dorință ar putea exista o dorință și mai adâncă, aceea de a fi iubit/ă pentru ceea ce ești cu adevărat – dorința de acceptare și bucurie din partea celuilalt. Este o dorință excelentă, dar nu va fi satisfăcută în final, printr-o nuntă. Nicio persoană din lumea asta nu va îndeplini această dorință în totalitate. Dar așteptarea ne poate ajuta să ajungem atât de departe, încât să fim dispuși să vedem în ce altceva putem întâlni acea dorință – în prietenii, în comunitate, în Dumnezeu.

De obicei, putem să dăm un răspuns pentru ceea ce așteptăm. Nu putem face în așa fel încât să apară un soț sau un copil din neant, dintr-o pocnitură din degete. Dar putem lăsa așteptarea să ne arate ce ne dorim cel mai mult, și din acel punct putem continua să ne purtăm dorința cu inima deschisă și speranță.

Așteptăm prin alegerea caracterului și nu a urgenței

Unul dintre cele mai grele teste pe care așteptarea ni le oferă este testul caracterului. Dacă nu obținem ce vrem când vrem, cum răspundem? Cine suntem atunci când viața este grea și nemiloasă?

Așteptarea potrivită presupune alegerea unei cărări mai puțin bătătorită a caracterului în pofida satisfacției imediate. Înseamnă să fii mai degrabă să ai ca scop integritatea decât să repari repede. Înseamnă să faci o treabă excelentă în poziția actuală, refuzând să tai drumul, chiar dacă parte că nimeni nu te observă, iar jobul de vis este la milioane de kilometri distanță. Înseamnă să înveți cum să-ți iubești și să-ți sprijini prietenii când au petrecere de logodnă sau îaninte de naștere și te simți invizibilă. Înseamnă să alegi să mulțumești pentru ceea ce ai, decât să te amărăști pentru ceea ce nu ai. Dacă permitem anotimpurilor dureroase de așteptare să ne transforme în oameni care sunt mai rafinați sub presiune, suntem mai aproape de a deveni versiunile cele mai adevărate și mai întregi ale noastre. Și putem deveni astfel indiferent de ce se întâmplă în aceste perioade de așteptare.

Așteptăm prin descoperirea în noi înșine a harului de a rezista

Când trăim în tensiune dorindu-ne ceva, pe care însă nu-l vedem împlinit, putem răspunde în final în două feluri: cu speranță sau din disperare. S-ar putea să nu pară a alegere, dar este, și este una care se află mereu înaintea noastră: vom ceda temerii că ceea ce ne dorim cel mai mult s-ar putea să nu se întâmple niciodată, sau ne bucurăm de viața pe care o avem și ne punem un picior în grădina speranței.

Dacă alegem disperarea, fiecare zi va fi pentru noi o corvoadă, ca și cum am merge pe tocuri prin nisip. Dar dacă alegem speranța, dacă alegem să acceptăm cu bucurie și recunoștință viața pe care o avem și dacă alegem să credem că ceea ce se află în fața noastră este ceva cu mult mai bun decât ne imaginăm – vom descoperi în noi rezistența care nu poate fi nici cumpărată, nici manufacturată.

Vom afla că ceea ce avem, chiar acum, este suficient, pentru că ne cunoaștem valoarea și scopul în inimile noastre, indiferent de ceea ce așteptăm.

Text Ann Swindell

Traducere din revista Darling

Citește și: