Se uită iari și iar și filmulețele cu Laura, încercând să pună cap la cap ultimele ei zile, dar în timp ce încearcă să înțeleagă de ce a murit, încearcă să înțeleagă rolul pe care l-a jucat el în tragicul eveniment.

„Otto Barbarul” este debutul regizoral de lung metraj al Ruxandrei Ghițescu și zilelea acestea participă în competiția finală a Festivalului de Film de la Sarajevo. Înainte de premiera filmului, Ghițescu a stat de vorbă cu revista Variety.

Ne poți spune la început de unde ți-a venit ideea pentru acest film?

Ideea acestui film mi-a venit când eram gravidă cu fiica mea. Cred că a venit din acea nevoie a mea ca viitor părinte de a înțelege mai bine acea perioadă de adolescență, care a lăsat o amprentă asupra mea. Îmi amintesc că eram foarte singură în acea perioadă și nu reușeam să stabilesc o legătură cu părinții mei. De aceea, cred că aceasta a fost nevoia de a mă întoarce în acea perioadă și să înțeleg perspectiva unui adolescent.

Deseori mă surprind reflectând asupra experiențelor care au avut cel mai mare impact asupra existenție mele și observ cât de mult am evoluat datorită lor. Totuși, sunt unele momente când acele experiențe îmi provoacă rușine despre ce fel de persoană eram, și mă mai tem că poate mai sunt așa. De la greșeli mici și elecuri, la greșeli vitale și întâmplări nefericite, toate fac parte din trecut și sunt imperfecte, și este important să fim conștienți de asta. Dacă procedăm așa, vom fi nevoite să recunoaștem efectele obiective ale comportamentului nostru, să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre și să ne cerem iertare în fața celor care trebuie.

Realitatea trecutului este fixată bine, dar percepția noastră și înlețesul pe care îl punem pe seama lor nu sunt. Deși nu putem schimba adevărul despre ceea ce am făcut sau ce am fost, ne putem schimba atitudinea față de acele fapte.

Cu alte cuvinte, modul în care privim trecutul este o alegere. Putem alege să-i permitem trecutului să ne definească sau putem alege să învățăm din el și să mergem mai departe liberi. Este evident, bineînțeles, că nu există niciun avantaj în privința primei opțiuni. Deci, cum realizăm a doua opțiune?

Precum majoritatea lucrurilor în viață, să începem să controlăm poveștile nostru necesită timp și intenție. Trebuie să fim capabili să privim în urmă la viețile noastre și să ne întrebăm: „Cu ce aspecte ale trecutului mă lupt să mă împac?” și „Cum aș putea încadra altfel modul în care mă raportez la acele evenimente?” Fără o suficientă reflectare, nu vom putea să recunoaștem modelele de gândire și comportament care ne-au adus aici unde ne aflăm acum sau să le realiniem la scopurile noastre de viitor.

Când mă gândesc la viitor, îmi vine în minte nenumărate nerealizări și oportunități cărora le-am dat cu piciorul – priorităție eronate, scopuri egoiste și decizii greșite. Și lista poate continua. Și, totuși, oricât de mult mi=aș dori să uit acele greșeli, conștientizarea lor face posibilă despărțirea de sensurile pe care i le-am dat. Conștientizarea greșelilor din trecut mă ajută să recunosc și să elibereze strânsoarea cu care se țineau de identitatea mea.

Nu sunt suma deciziilor din trecutul meu și nici tu nu ești. Conștientizarea trecutului îmi permite să înțeleg sensul pe care i l-am dat și să merg mai departe. Indiferent de cât de imperfect ne este trecutul, întotdeauna putem alege să învățăm din el, știind că fiecare nouă decizie care se află înaintea noastră este o șansă de a ne remodela povestea.

Fără examinarea trecutului, suntem condamnați să-l repetă. Dacă îl luăm în considerare cu adevărat, vom descoperi curând puterea de-al vedea în lumina unei povești și mai importante. Așa cum a scris și Shakespeare: „Ceea ce a trecut este abia prologul.”

Un text de Mirela Constantin

David Schwimmer și-a terminat prânzul târziu, somon cu varză de bruxelles, și soarbe dintr-o bere italiană într-un restaurrant din new York, când se apropie un necunoscut. „Friends sunt ca o familie, iar tu întotdeauna îmi vei fi familiar”, spune bărbatul. „E un lucru bun, cred. Ești fericit când oamenii te recunosc.” Schwimmer este receptiv. „Da, da, bineînțeles!”, spune zâmbind. „Mulțumesc foarte mult”.

Probabil că are parte de asta foarte des. Așa cum William Shatner cu Căpitanul Kirk sau Sarah Jessica Parker cu Carrie Bradshaw, Schwimmer este sinonim cu un singur personaj: Ross Geller în Friends, un serial american cu șase sezoane, fiecare cu peste 20 de episoade, difuzat între anii 1994 și 2004.

„Cred că am trecut peste faza asta”, spune Schwimmer. „A existat o perioadă în care am fost foarte foarte frustrat pentru că am fost lăsat pe linie moartă. Am început cu Friends când aveam 27 de ani, dar fusesem pe scenă. Dar tot ce făcusem s-a șters. Pentru public, a fost ca și cum am ieșit dintr-o clocitoare și am început să fac serial TV. A fost frustrant, ca și cum s-ar fi anulat tot ce învățasem și făcusem până atunci, toate rolurile pe care le avusesem.”

Viața dinainte de Friends include iubirea pentru teatrul clasic, o pasiune pe care a hrănit-o în școală la Los Angeles și după ce a văzut one-man show-ul cu McKellen despre Shakespeare. „Mereu am vrut să-l joc pe Iago”, spune Schwimmer. „Este un sociopat, dar este unul încântător. Nici la școală, nici în liceu nu am simțit niciodată că mă aflu într-un grup cool. Mereu am fost un pic cam invidios și asta m-a motivat foarte mult. Invidios și gelos. Dorință.”

După ce a studiat teatrul și arta speech-ului la Universitatea Northwestern, din Illinois, Schwimmer a participat la fondarea Companiei de Teatru Lookingglass din Chicago, a jucat mai multe roluri și a regizat mai mult de 20 de piese. În ultimii ani, a regizat Trust, un film despre o fată de 14 ani care are o legătură online cu un pedofil, și a jucat în drama HBO Band of Brothers, The Caine Mutiny Court-Martial pe Broadway și în Some Girls a lui Neil LaBute la West End în Londra. Poate că cea mai memorabilă apariție, este cea nominalizată la premiile EWmmy în filmul lui Robert Kardashian The People v OJ Simpson: American Crime Story.

Și ce dacă Ross va rămâne pentru totdeauna cel mai renumit rol al său? „Pe măsură ce îmbătrânești și ți se schimbă perspectivele”, spune el, „cu atât realizezi mai mult cât de bine a fost. Acea perioadă de 10 ani, cu acea distribuție, acel grup de scenariști, acei regizori. A fost o perioadă extraordinară din punct de vedere profesional, dar în primul rând creativă”.

Schwimmer încă mai ține legătura cu colegii săi din distribuție, Jennifer Aniston, Courtney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc și Matthew Perry. „Am avut cu toții o cină de reuniune acasă la Courteney. Toți au familii și își continuă viețile , și există diverse relații printre cei din distribuție, poate că eu sunt mai apropiat de LeBlanc. Sunt singurul care trăiește în New York.”

Lui Schwimmer îi place să participe la reuniunile cu colegii actori, dar se opune ideii de reînviere a personajelor. „Nu cred că este posibil, având în vedere traiectoriile diferite pe care au luat-o carierele lor. Cred că toți simt asta: de ce să strici ceea ce a fost ca modul potrivit în care să termini serialul? Nu vreau să fac nimic pentru bani. Ar trebui să aibă sens din punct de vedere creativ, și nimic din ceea ce am auzit până acum și din ceea ce ni s-a prezentat nu are sens.”

Asta in comparație, de exemplu, cu cel mai recent proiect al său, Intelligence, un serial de comedie  pe Sky TV. Schwimmer, care este și producător executiv, joacă rolul unui agent al Agenției Naționale Americane de Securitate (NSA), avid de putere care face echipă cu un analist IT jucat de Nick Mohammed, care a scris scenariul, pentru a descoperi o unitate de infracțiuni cibernetice.

Este un subiect tocmai bun de satirizat. Trebuie să fii „foarte naiv” să nu-ți faci griji despre posibilele abuzuri de putere, spune Schwimmer. „Nu mă consider un teoretician al conspirațiilor ori vreun paranoic, dar mă preocupă în mod sănătos, având în vedere istoricul oamenilor care au puterea unor anumite performanțe și de care pot abuza.”

Friends a avut o viață „după” remarcabilă. La mai mult de zece ani de la ultimul său episod, serialul a devenit disponibil pe Netflix în 2015, și a fost unul dintre cele mai mari succese. De curînd, New York Magazine a titrat: „Este serialul Friends cel mai popular serial TV?” Netflix a plătit 100 milioane de dolari ca să-l aibă în 2019.

De ce acest serial încă face furori? Schwimmer crede că din cauză că a fost făcut înainte de epoca smartphone și social media. Își amintește că a văzut cinci femei într-un restaurant din Londra, stând la aceeași masă dar care nu vorbeau una cu alta. „Toate se uitau pe telefon, apoi își arătau ce au scris sau ce au văzut pe telefon. Așa că rar ăși aruncau una alteia vreo privire, iar toată concentrarea lor era pe ecranele miniscule. De aceea Friends  este nostalgic, pentru că e despre o vreme aflată chiar înainte de schimbarea profundă a lumii în termeni de social media și în care ne implicam. Erau șase prieteni care practic stăteau împreună și vorbeau unii cu alții.”

Dar renașterea Friends  a venit cu o înțepătură. Unele chestiuni ridicate sugerează că nu a îmbătrânit cum trebuie. „Milenialii care se uită la Friends pe Netflix sunt șocați de subiecte”, era un titlu din The Independent acum doi ani, făcând referire la sexism, homofobie și transfobie. Citau, de exemplu, un moment în care Chandler esre îngrijorat că este perceput ca gay, sau când Ross întreabă un bărbat care făcea pe dădaca dacă este gay, și glume despre greutatea Monicăi.

Este singurul moment al interviului când schwimmer pare puțin în defensivă. „Nu-mi pasă”, spune el. „Adevărul este că serialul a fost inovator pentru acea perioadă, având în vedere modul relaxat în care trata chestiunea sexuală, a sexului protejat, căsătoriei între persoanele de același sex sau relațiile. Episodul pilot este cu personajul soției care îl părăsește pentru o femeie și a fost o nuntă a lor, a fostei soții cu soția ei, la care mă duc.

Cred că mare parte din problemele de azi în atât de multe sectoare există pentru că foarte puțin se ia în context. Trebuie să observi din punctul de vedere a ceea ce încerca să transmită serialul atunci. Sunt prima persoană care ar spune că poate ceva era nepotrivit sau insensibil, dar cred că barometrul meu a fost destul de bine la vremea aceea. Eram destul de conectat la problemele sociale și cele de egalitate.”

Friends este de asemenea un produs al erei pre„trezire” când vine vorba de rasă. „Poate că ar trebui să fie all-black Friends sau all-Asian Friends”, spune Schwimmer. „Dar am fost destul de conștient de lipsa diversității și am pledat pentru ca Ross să iasă la întâlniri cu femei de culoare. Una dintre primele lui iubite, o americancă de origine asiatică, apoi, mai târziu, s-a întâlnit și cu femei de culoare. Acesta a fost un imbold venit din partea mea.

Este de asemenea interesant cu a gestionat serialul personajele de origine evreiască”, continuă el. „Nu cred că a fost vreun șoc, dar eu m-am bucurat de episodul în care nu a fost vorba numai despre Crăciun. Era despre Hanukkah, chiar dacă a trebuit să mă costumez într-un armadillo (tatu) de Hanukkah. M-am bucurat pentru că, cel puțin am conștientizat diferențele prin observații religioase.”

Activismul social al lui Schwimmer a început odată cu părinții lui. „Mama era foarte vocală, o avocată activistă feministă înfocată (și ocazional actriță). Așa că primele mele amintiri din teatru sunt de când mă uitam la producții feministe în care juca mama sau când se afla în primul rând la proteste, și protestam împreună pentru drepturile femeilor ori ale gay-lor.

„Acesta este mediul în care am trăit. Sunt foarte conștient de propriul privilegiul de a fi un bărbat alb heterosexual ai  cărui părinți și-au permis să-i plătească școala particulară. Întotdeauna am avut un simț al responsabilității de a riposta și de a striga dacă văd un abuz de putere.”

Pentru mai mult de două decenii Schwimmer a lucrat la dezvoltarea conștiinței publice în chestiuni legate de viol și agresare sexuală. În 2018 a făcut o serie de filmulețe numite #ThatsHarassment, și este în board-ul director al Rape Foundation din Santa Monica, California. Cum s-a simțit când a apărut mișcarea #MeToo?

„La început am zis: „A, în sfârșit! Da, da!” Mama ne spunea surorii mele și mie că atunci când era tânără și era tânără avocată a fost hărțuită sexual de judecători, clienți și alți avocați. Nu cunosc nicio femeie din viața mea care să nu fi fost hărțuită în vreun fel.”

La fel, spune el, nu i-a plăcut „atmosfera de teroare” asupra „tuturor bărbaților…Unii au numit-o vânătoare de vrăjitoare”, spune el. ”Nu sunt de acord cu asta, dar…au existat și multe exagerări, cred. Unele dintre cele mai complexe situații au fost tratate exagerat.”

Schwimmer a regizat la un moment dat un film al lui Harvey Weinstein, descoperind că este un tip „agresiv, obișnuit să obțină ceea ce vrea.”

Fiica lui Schwimmer, Cleo, are opt ani, și provine din mariajul cu artista britanică Zoë Buckman, care s-a terminat cu un divorț acum doi ani. „Toată lumea ar putea spune același lucru, dar bineînțeles că este tulburător. Te simți cumva responsabil și ai senzația că ai eșuat, și începi să plângi.  Cu siguranță nu m-am căsătorit cu ideea că nu va dura. Chiar am crezut că va dura. În primul an și jumătate, eram preocupat de cum se va adapta fiica mea la această situație. Știam că o să fiu bine, și știam că și ea va fi, adică mama. Suntem prieteni buni, și am lucrat să fim părinți respectați, iubitori, grijulii și flexibili în acești termeni.

Doar să ne asigurăm că Cleo va fi bine și se va simți susținută și iubită a fost destul de dureros pentru toată lumea, evident, dar pot spune acum că se simte în siguranță și fericită. Și toți trei încercăm să facem lucruri împreună.”

Într-un interviu din The Guardian în 2007, Schwimmer a fost întrebat ce lucru i-ar putea îmbunătăți calitatea vieții. El a răspuns atunci: „copiii”. „E perfect adevărat”, spune acum. „Îți schimbă viața 100%, într-un mod plăcut, care te împlinește și care îți dă un sens. Punct. Nu cred să mai fi iubit necondiționat înainte – chiar și în cazul partenelor, iubitelor. Cred că mereu a existat o parte din mine care a fost mai reținută într-un fel. Acum îmi dau seama că este ca și cum inima mea este mai mare decât am crezut că este.”

Sursa: The Guardian

Traducere și adaptare Andreea Tudorică

Citește și:

Scriitoarea Isabele Allende speră că pandemia va marca sfârșitul patriarhatului

Gabriela Sabatini: „Cred că sunt o persoană privilegiată”

„Iubitule, ai grijă de copil, pentru că eu am o țară de condus!”

Dacă-ți spui că viața e roz când tu ești jos, gândirea pozitivă doar te ajută să rămâi în mocirlă mai mult timp. Așadar, nu îți face griji dacă nu poți crede că totul va fi bine în acest moment. E posibil să te ajute mult mai mult încăpățânarea de a face lucrurile să fie mai bune.

Un material video de Bianca Ionescu

„Simt că sunt o persoană privilegiată, am făcut toate lucrurile pe care am vrut să le fac, continui să le fac și să am aceste posibilități este deja mult. Important este să te simți bine. Și încerc să am o viață sănătoasă. Toate astea la un loc.

Sunt fericit să fiu aici unde am ajuns acum, să fi trăit ceea ce am trăit. Evident că poți spune că unele lucruri ar fi putut să decurgă altfel. Poate fi din punct de vedere profesional, personal, dar simt de asemenea că am luat deciziile care au fost bune pentru mine la acea vreme și m-am simțit și mă simt bine.

Nu regret nimic acum. Întotdeauna am avut perioade în care să mă gândesc, nu m-am grăbit, ca să fiu sigură că iau decizia bună. Sunt fericită, mă simt bine să fiu aici, iar pentru ce am sunt recunoscătoare”.

Sabatini se află în prezent la Miami, aflându-se în izolare, dar spune că nu are niciun motiv să se plângă. „Nu mă pot plânge de nimic, mă aflu într-o situație și într-un loc foarte confortabil, în Miami, unde pot ieși, pot face sport în aer liber, ceea ce este foarte bine. Aștept să pot pleca în Elveția la un moment dat. Cum mă afectează asta emoțional? Trebuie să-ți oprești mintea puțin, pentru că omul este obișnuit să se proiecteze, să facă planuri, să se gândească la viitor. Este valabil și în cazul meu, sunt într-o permanentă mișcare, apoi mintea începe să ia în calcul toate chestiunile astea și devine dificil, și mai mult pe timpul nopții.

Uneori am mici probleme cu somnul, dar cred că asta se întâmplă oricui. Unii oameni au probleme cu somnul din cauza problemelor financiare, iar numai la asta se gândesc și ar trebui să nu o mai facă.”

Sabatini spune că odată ce se termină pandemia, de-abia așteaptă să meargă la o cafea sau la o înghețată cu prietenii, să-i vadă pe cei dragi și să-i poată îmbrățișa.

De-a lungul carierei sale, Sabatini a câștigat US Open în 1990 și titlul la dublu feminin la Wimbledon în 1988, două finale WTA în 1988 și 1994, și medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988.

sursa: tennisworldusa.com

Citește și:

Mirka, femeia din spatele măreției lui Roger Federer

Cine este femeia care a descoperit primul coronavirus

„Iubitule, ai grijă de copil, pentru că eu am o țară de condus!”

Te aleg pe tine.

Nu doar pentru o zi, nu doar pentru o secundă, ci pentru totdeauna. În această viață – sau oricare alta – sufletul tău este cel pe care voi căuta să-l găsesc. Inima ta este cea care îmi este menită. Asta știu sigur.

Timpul se desprinde, deoarece strălucirea irizantă a apusului de soare sparge lumescul cu realitatea ta – și dragostea pe care n-am căutat-o niciodată m-a găsit. Se pare că viața s-a învârtit în jurul meu rapid, îmbrățișând credințele mele uzate și inspirându-mă să cred în ceva mult mai mare decât mine – ceva mai mare decât orice aș fi planificat…tu.

Se pare că niciodată nu este timpul potrivit pentru iubire – dar este adevărat că iubirea ajunge întotdeauna la timp. Căutăm și dăm din coate, frământându-ne cu alegerile pe care le facem și plângând la alegerile care ne alcătuiesc. Neștiind niciodată cu adevărat unde ar trebui să fim sau unde ar trebui să punem capăt, ne agățăm de un început care se manifestă acum. Și undeva printre toatea astea, uităm să respirăm – uităm să trăim.

Te aleg pe tine, pentru că mă lași deseori fără respirație și îmi amintești cum să trăiesc.

N-am crezut niciodată că trebuie să aleg iubirea, și, în realitate, n-am știut că o să te aleg vreodată pe tine. Dar o fac – azi, mâine, și ori de câte ori o să mă trezesc odată cu răsăritul soarelui pentru a sorbi din frumusețea unei noi zile.

Totuși, câteodată, se pare că să te iubesc a fost o alegere făcută special pentru mine. Ca și cum inima a preluat controlul și a decis (cu mult timp înainte ca mintea să se prindă) că tu ești jumătatea mea.

La un moment dat, nu eram sigură că cred în ideea de „jumătate“ – până la urmă, iart-mă, dar este ideea că numai o persoană a fost creată pentru noi. Și gândul care mă tot chinuia nu era: Cum ar fi viața mea dacă mi-aș găsi jumătatea? ci Cum va fi viața mea dacă nu aș găsi-o?

Este mai ușor să mă concentrez pe momentele care ar putea să-mi frângă inima, așa că dacă se întâmplă cu adevărat, voi fi pregătită. În timpul acestui proces, mi-am spus că durerea este ceva la care trebuie să mă aștept – dar apoi ai intrat tu în viața mea.

Cum să nu te aleg? Asta nu a fost niciodată o opțiune.

Așa că se pare că inima mea a ales-o pe a ta cu mult timp înainta ca mintea să poate să-ți silabisească prezența: a devenit evident că sufletul meu s-a conectat cu al tău cu ani înainte ca lumina să pătrundă în privirile pe care ni le-am aruncat reciproc.

Te-am ales pe tine, chiar înainte să realizez cu adevărat că te iubesc.

Viața rareori funcționează în felul în care ne imaginăm că o s-o facă – dar cumva, se termină așa cum a fost menit să se termine. Nu pot sta aici și să spun că știu ce se va întâmpla luna viitoare, sau ani la rândul de acum încolo – dar știu că voi continua să te aleg pe tine.

Te aleg pe tine să-mi fii alături în toate, pentru că nu există altcineva pe care aș vrea să am lângă mine.

Era haios când nu-mi puteam imagina  niciun fel de subiect de ceartă între noi, dar știam că asta este posibil – că într-o zi, s-ar putea să ne rănim reciproc. Fără să vrem. Și că vom fi atât de îndârjiți, încât vom uita puterea pe care o avem când ne ținem de mână. Totuși, chiar și în toiul unui conflict, știu că tot pe tine te voi alege, pentru că nimeni nu m-a mai făcut să simt „acasă“ atât de profund și simplu în același timp.

Sunt atât de multe necunoscute, dar tot pe tine te aleg.

Făcând asta, nu numai că îți promit să te iubesc pentru tot ce văd – tot ce pot citi precum în limbajul braille cu fiecare buric al degetelor – dar și pentru toate umbrele din tine pe care urmează să le văd.

Nu am nevoie să cunosc totul ca să știu că pe tine te iubesc. Povestea noastră nu are nevoie să ruleze pentru mine foarte simplu, lin, ca să știu că este cea pe care vreau să o scriu toată viața mea.

Te aleg pe tine pentru că ești singura persoană care m-a inspirat vreodată să fiu pur și simplu eu.

Nu cred că va fi ușor, dar ceea ce știu sigur este că nu mă imaginez să plec de lângă tine și să las în urmă tot ce am împărțit – tot ce am creat în spațiul dintre buzele tale și ale mele. Ceva unic care crește în acele momente nesupravegheate când sufletelor noastre li s-a permis să se joace libere unul cu altul. Și, în timp, se pare că ceva foarte puternic a început să înflorească – un sentiment pe care nu m-am așteptat niciodată să-l trăiesc: iubirea necondiționată.

Așa că te aleg pe tine, pentru că tu mi-ai arătat ce înseamnă iubirea adevărată.

Momentele trec haotic între panglicile timpului pe care îl creăm. Acceptăm ceea ce credem că merităm, și fugim de orice ne provoacă. Și atunci ai apărut tu și cumva, numele tău pe buzele mele se simte ca un amestec divin de confort și magie grandioasă.

Îmi vorbești fără cuvinte, și îți pot simți sufletul indiferent de distanță și timp.

Te aleg pentru tot ce ești și pentru ceea ce vei deveni.

Te aleg pe tine pentru că ești jumătatea mea.

„Nu m-am îndrăgostit de tine. Am intrat în iubire cu tine, cu ochii larg deschiși, alegând să merg până la capăt. Cred în destin, dar cred și că suntem singurii destinați să facem lucrurile pe care oricum le-am ales deja“ – Kiersten White.

Andreea Tudorică

Citește și:

De-a lungul timpului, am lucrat cu o mai mulți bărbați și femei care trecuseră ptrn divorțuri, despărțiri oribile, familii despărțite, medii de lucru provocatoare și multe altele. Cum au ajuns unde sunt și cum se simt sunt întotdeauna două lucruri diferite, dar cum trecem prin procesul de vindecare și de mers mai departe este aproape similar: este despre a renunța la acel „cineva“ din relație ca să putem să aprofundăm „ce-ul“ sentimentelor pe care o despărțire îl aduce în viața cuiva.

Iată cum putem începe: Și, nu uitați, indiferent de cât de mult timp a trecut de la ultimul telefon, mesaj sau orice altă formă de comunicare, o despărțire poate răni în noi feluri mai mereu. Nu trebuie să te simți rău sau prost pentru că mai ai sentimente puternice post-despărțire, chiar și după câțiva ani, dar trebuie să faci alegeri care te pot ajuta să iei acele sentimente și să le faci parte din calea către vindecare și mers mai departe bucurându-te de propria viață.

Scrie o scrisoare de renunțare

Aceasta este o scrisoare adresată celeilalte persoane pe care nu o vei trimite. Este un mod de  a-ți împărtăși ție însăți cele mai adevărate și mai intense sentimente. Începe cu „Dragă (numele)“, și începe să scrii toate lucrurile pe care le-ai învățat și le-ai primit de la perioada pe care ați petrecut-o împreună. Împărtășește-ți tristețea, furia, teama, frustrarea și orice altceva simți. Pune totul laolaltă și cândești gata, termină așa: „Sunt foasrte recunoacătoare că ai venit în viața mea și m-ai ajutat să văd și să găsesc aceste lucruri în mine“. Și înșiră lucruri pozitive pe care le găsești la tine și pe care le-ai descoperit sau redescoperit în urma acestei despărțiri.

Evaluează-ți prezentul

Apoi, scrie o altă listă cu ce crezi sau simți că pierzi în viață fără această relație. Dacă te simți supărată, frustrată sau furioasă în legătură cu experiențele petrecute împreună, scrie din punctul de vedere a ceea ce ești pregătită să lansezi. Adică, iată unele întrebări cu care poți începe: Ce simți că-ți dorești în viața ta acum? Cum te făcea să te simți această relație atunci când erați împreună? Te simți rău sau simți că duci în spate o greutate sau o energie negativă în urma aceastei despărțiri? Te poți ierta? Ești pregătită să renunți la durere? Îți acorzi permisiunea de a-ți trăi viața fără judecăți și așteptări? Cât de bine te cunoști în acest moment?

Evaluează prin apreciere

Nu există un cadou mai important pe care să ți-l faci decât să apreciezi ceea ce ești acum. Indiferent ce parte din tine simte ceva mai puțin decât frumusețea și valoarea de 100% care ești, întotdeauna poți face o nouă alegere pentru a te aprecia azi și în fiecare moment nou al vieții tale. Dacă simți că ți-e dor de ceva legat de persoana sau relația pe care nu le mai ai, concentrează-te pe acel lucru ce-ți lipsește și încearcă să-l aduci în viața ta numai pentru tine.

Încearcă aceste ponturi pentru a începe:

• concentrează-te pe tot ceea ce reprezinți acum. Imaginează-te că trăiești o viață completă, frumoasă și plină de bucurii. Conectează-te la respirație și simte plinătatea care ai devenit deja.
• Ai grijă de tine și de corpul tău. Asigură-te că-ți faci timp pentru tine. Având grijă ce mănânci, cum îți folosești organismul și corpul faci un pas foarte important în ceea ce privește încgrijirea de sine. Amintește-ți că indiferent cât de rău te-ai simțit în trecut, viitorul tău este influențat de deciziile pe care le iei acum, în prezent.
• Dacă ești o persoană sociabilă, programează-ți timp pentru familie și prieteni pentru a-ți reaminti de toată dragostea și sprijinul pe care îl ai din partea lor. Cei dragi sunt un important ajutor pentru a ne aminti cine suntem și tot potențialul de care dispunem. Dacă preferi să stai mai mult singură pentru a procesa toate sentimentele, încearcă să ieși în natură și să te conectezi cu ea. Ieșirile și cufundarea în frumusețile lumii alcătuiesc o importantă resetare pentru orice inimă de om.

Ia în calcul toate cele spuse de mine și nu uita: Etapa asta este scurtă în toată această călătorie care este viața ta. Există frumusețe în fiecare semn lăsat pe inimile noastre. Chiar și în cele mai dureroase experiențe din viață poți găsi recunoștință și blândețe pentru tine însăți, urând bun venit progresului și vindecării.

Traducere după Kelsey Patel. Ea este unul dintre experții în reiki și bunăstare de la Hollywood.

M-am uitat în oglindă la chipul reflectat de parcă nici nu ar fi fost al meu. De parcă era în ceață , de parcă mintea nu mai făcea niciun contact și mi-am spus: „Am obosit, totul mă doare și simt fiecare zi din vârsta pe care o am. Poate că sunt prea bătrână pentru asta?”

Mai sunt câteva luni până fac 30 de ani și încă fac o carieră din a scrie pentru cine și ce vreau, dans și voluntariat. Consistența nu-mi este o caracteristică. O dată la două zile, mă lovește câte un : „Când îți găsești și tun serviciu adevărat?” venit din partea unei alte persoane care aproape are 30 de ani.

M-am dus în baie și mi-am amintit o conversație pe care am avut-o cu o prietenă cu cinci ani în urmă. Avea cam vârsta pe care o am eu acum și era destul de panicată de asta. Căzuse în capcana de a se compara cu alte persoane din jurul ei care aveau aceeași vîrstă în loc să descopere și să vadă frumusețea momentului în care a ajuns și a realizărilor sale de până atunci. Îmi amintesc că i-am spus ceva de genul „30 este noua 20” și că era de-abia la începutul drumului.

Mi-am dat cu o loțiune de curățare pe față și mi-am spus că trebuie să rețin această afirmație și să o am mereu în minte, considerând că și eu eram acum în același gen de panică precum era prietena mea. Când mi-am dat cu apă pe față pentru a clăti, mi-a venit un gând și mai bun. De fapt, era o întrebare.

Cine decide care ar trebui să fie vârsta la care poți să măsori realizările? De ce ne permitem să ne lăsăm pradă acestei premise?

Una dintre replicile mele favorite „ nu este timpul să-ți găsești o slujbă adevărată și să te așezi la casa ta” m-a urmărit atunci când am decis să-mi urmez visul din copilărie la vârsta de 25 de ani și să mă apuc serios de dans. M-am întrebat dacă nu cumva sunt prea bătrână pentru asta. Știam că în sala de dans vor fi dansatori cu mulți ani mai mici decât mine, sau dansatori de vîrstă cu mine, mult mai experimentați pentru că au început cariera mult mai devreme. În cele din urmă, am hotărât că dorința mea de a face asta a îndepărtat nesiguranțele mele legate de vârstă. La 26 de ani, făceam ce îmi plăcea.

Această ocazie m-a făcut să cunosc femei de diferite vârste, aflate în diverse etape ale vieții. Am făcut cunoștință cu frumusețea faptului de a nu avea limite și am învățat să nu-i permit vârstei să fie un agent care-mi dicteze viața. Am dansat lângă o fată de 18 ani, în primul ei de după liceu, cu o femeie singură de 20 și ceva de ani, sau alta de aceeași vărstă căsătorită, o femeie de aproape 40 de ani , singură și fără copii, și o alta de aceeași vârstă căsătorită și cu mulți copii. Fiecare era extraordinară în felul ei.

Mi-am pus lentilele de contact și m-am uitat din nou în oglindă. De data asta totul era mult mai clar. Și nu pentru că îmi pusesem lentilele. Nu sunt de acord cu ideea că vârsta trebuie să hotărască modul în care trebuie să arate viața mea. Nici tu  nu ar trebui să fii. Ideea că trebuie să atingem niște borne în viață până la anumite vârste, care pentru unii înseamnă anumite standarde, nu face decât să te ducă pe drumul comparațiilor, al nepotrivirii și al îndoielii de sine. Succesul este subiectiv. Este diferit pentru fiecare dintre noi și asta este extraordinar de frumos.

O persoană care absolvă facultatea la 88 de ani este la fel de remarcabilă precum cea care o face la 22 de ani. Prietenul singur, creativ poate înflori la fel de frumos precum cel care are un job de opt ore, o carieră în afaceri și o familie frumoasă.

Vârsta nu este o măsură a succesului tău în viață. Nu determină momentul în care trebuie să încetezi să mai visezi sau să te apuci de unul nou. Nu-ți spune cum trebuie să arăți, cu ce să te îmbraci sau ce să faci. Este doar un număr. Tu ești bine.

Un text de Florina Piolin

Citește și:

Acesta este anul în care mă voi îndrăgosti de mine

Puterea pe care am găsit-o în fața depresiei

Cum am învățat să separ ceea ce sunt de ceea ce fac

În aceeași manieră, ne întâlnim cu shimbarea, prieteniile noastre evoluează și ele, inevitabil. Poate că cea mai bună prietenă ăși găsește jobul la care a visat și se mută într-o altă țară. Poate îți întâlnești jumătatea și te căsătorești, iar toți prietenii tăi sunt singuri. Când trecem prin anumite etape ale vieții, uneori, este greu să mai găsești ceva în comun. Vă vedeți mai rar, vorbiți prin mesaje scrise scurte, comunicarea fiind din ce în ce mai lacunară.

Deși poate părea că tu și prietenii tăi treceți prin perioade contrastante din viață, este important să descoperiți noi moduri prin care să creați o relație sănătoasă.

Iată câteva moduri prin care am învățat să rămân o prietenă constantă și importantă în etape diferite ale vieții:

Propune o ieșire în oraș

În loc să aștepți ca prietena ta să-și facă timp pentru o întâlnire la cafea, propune tu o întâlnire în funcție de programul ei, arătând astfel că ești interesată să menții și să hrănești o prietenie sănătoasă. Uneori stăm pe canapea și așteptăm un telefon ori un mesaj, dar poate că tu ar trebui să faci asta pentru a te reconecta cu prietena ta.

Suntem personalități diferite. Unii dintre noi sunt lideri înnăscuți care știu cum să-i aducă pe toți laolaltă. Alții sunt foarte buni la participare și susținere. Ori de câte ori personalitatea ta are de pierdut, încearcă sp ieși din zona de confort și fii tu cea care stabilește o ieșire în oraș.

N-ai de unde să știi cât bine poate face această mișcare a ta pentru a ajuta la reconectarea cu prietena ta. E simplu” Orice este distractiv și familiar pentru tine și prietena ta, pune în calendar. Nu e nevoie de cât să stabilești o zi și o oră și să-l lași pe celălalt să știe că coontează pentru tine, chiar dacă ești o persoană foarte ocupată.

Fii o bună ascultătoare

Este ușor să te întâlnești cu cineva și să povestești despre lucrurile care ți se întâmplă în viață. Dar nu uita să întrebi și cealaltă persoană ce face, cum se descurcă și chiar să fii atentă și activă la răspunsuril ei.

Am ieșit de câteva ori la cafea cu prieteni unde nu am făcut altceva decât să povestesc despre viața mea, și am plecat de acolo dându-mi seama că nici măcar o dată nu am întrebat care este viața lor. Unui bun ascultător îi pasă de ce zice celălalt, oferă soluții sau îi dă de înțeles celuilalt că orice se petrece în viața lui contează pentru el.

Ascultarea este un mod uimitor de a arăta respect și dragoste unei persoane și ajută la păstrarea unui echilibru în cadrul conversației. Chiar dacă tu și prietena ta ați trecut prin mai multe etape ale vieții, simplul act al ascultării îi poate demonstra acesteia că încă îți mai pasă de starea de bine a ei. Ascultarea arată că-ți pasă de lucrurile mărunte. Dacă un prieten este preocupat de ceva sau are o problemă, aceasta este șansa ta de a-l susține și de a-l încuraja într-o perioadă dificilă.

Lasă-ți așteptările la ușă

Deseori, când trecem printr-o schimbare, proiectăm anumite așteptări nerealiste de la prietenii noștri. Când mi-am organizat nunta anul trecut, am trecut printr-o perioadă extrem de aglomerată. În plus față de un job full-time și organizarea nunții, soțul meu umbla pe la interviuri pentru job, iar câțiva membri ai familiei au avut probleme de sănătate.

Era prea mult pentru mine! Uneori, aveam așteptările nerealiste de la prietenii mei, ca să-ți dea seama cât de copleșită și extenuată sunt. În realitate, dacă cineva nu a trecut prin așa ceva, nu prea are cum să înțeleagă pe deplin  prin ceea ce treci. Ceea ce e ok.

La finalul zilei, dacă prietenii taăi chiar țin la tine, atunci vor fi acolo pentru tine. Găsește ce e mai bun în prietenii tăi. poate cp nu vor ști cum să gestioneze perioada actuală din viața ta, dar apreciază-i pentru ceea ce sunt și când sunt lângă tine. Găsirea valorii unor ani de prietenie pe care o aveți poate ajuta la plasarea lucrurilor într-o perspectivă sănătoasă.

Nu căuta căi prin care oamenii să-ți fie de folos, ci caută mai degrabă căi prin care tu să le fii de folos. Prieteniile sănătoase nu sunt despre egoism. Acesta este lăsat deoparte și trebuie căutate metode de a aduce un plus de valoare indiferent de etapa în care vă aflați.

Sărbătoriți-vă reciproc călătoria prin viață

Poate citești asta și nu te simți bine pentru că îți compari etapa de viață cu a altcuiva. În loc să aluneci pe panta aceasta a comparațiilor, sărbătorește-ți prietenii. Nu știi niciodată când vei avea și tu o perioadă similară și vei avea nevoie de sprijin pe acest drum. Fiecare dintre noi are călătoria lui – fiecare este diferit și unic în felul său. Când începem să ne comparăm cu viețile aparent perfecte ale prietenilor noștri, pur și simplu ne desconsiderăm.

O competiție nesănătoasă generează mai multă divizare decât unitate. Când ești invidioasă, amintește-ți că totul vine cu un preț. Noi invidiem rezultatul final, dar niciodată nu invidiem procesul întreg. Fii conștientă că ești la fel de valoroasă și ai parte de perioada ta de experiență.

Există un scop în etapele tale din viață și în cele ale prietenilor tăi. Sărbătoriți-vă reciproc vitoriile. Plângeți împreună pierderile, pentru că în tot acest timp păstrați legătura importantă de prietenie.

Citește și:

Psiholog: „Nu înseamnă egoism să ne iubim pe noi înșine”

Diferența între a vorbi și a asculta. Explicațiile psihologului

4 moduri în care te poți deconecta când nu ești la lucru

Dacă te uiți la cele mai proeminente linii din palmă, o să poți să înțelegi cu ce tip de persoană ești compatibil.

Linia vieții

Cea mai importantă este linia vieții, o linie curbată, care înconjoară degetul mare, începând din marginea palmei pe partea degetului arătător și formează un semicerc în jurul părții mai proeminente de la baza degetului mare. În ciuda credinței populare, linia vieții nu este un indicator a cât de mult o să trăiești, ci se referă la vitalitate, stabilitate și la cât de introvertit au extrovertit ești.

Dacă linia vieții doar depășește puțin mijlocul palmei, ai șanse mari să fii extrovertit.

Cu cât este mai apropiată de degetul mare, cu atât ai mai multe șanse să fii introvertit.

În cazul în care linia vieții se situează undeva la mijloc ca distanță, te situezi la mijlocul relației introvertit-extrovertit, ceea ce înseamnă că ești o persoană care se adaptează ușor. Astfel, în funcție de tipul de personalitate, ești compatibil cu o persoană similară cu tine în acest aspect.

Linia inimii

Cea de-a doua linie căreia trebuie să-i acorzi atenție este linia inimii. Linia inimii pornește de sub degetul mic, traversează partea superioară a palmei și se oprește înte degetul arătător și cel mijlociu. Această linie vorbește despre legăturile emoționale, stabilitate în viața de cuplu. Există mai multe aspecte pe care trebuie să le urmărești pentru a putea să descifrezi linia inimii.

Dacă linia curge în jos sub degetuol arătător, înseamnă că ai cea mai des întâlnită linie. Vei căuta pe cineva care este curajos și onorabil. Ca să te potrivești bine cu cineva  și să fiți compatibili trebuie să cauți pe cineva îndrăzneț și poate chiar cu o statură atletică. Ai nevoie de cineva care să țină pasul cu tine și care să te provoace să ieși din zona de confort câteodată. Nu ai nevoie de  o persoană care să staea toată ziua pe canapea sau care să fie timidă.

Dacă ai o ramificație mică care pleacă din linia inimii chiar sub degetul arătător, înseamnă că ești în căutarea unei persoane oneste și directe. Vei aprecia o persoană independentă, care are standarde înalte comparabile cu ale tale. Vrei să te simți confortabil în această relație și să ai propriul tău spațiu, în timp ce știi că partenerul tău nu va interpreta asta ca fiind un semn de distanțare.

Dacă linia începe sub degetul mijlociu, înseamnă că ești o persoană muncitoare și foarte organizată/ Ai nevoie de o persoană care să echilibreze balanța în viața ta și să-ți ofere stabilitate pentru că se pare că asta îți lipsește. Ar trebui să cauți persoane care să te susțină și care să fie prezente lângă tine. Nu accepta jumătăți de măsură.

Dacă linia se ramifică sub degetul mic, ai cele mai rare preferințe în ceea ce privește partenerul. Ești o persoană deșteaptă, care știe și îi place să facă conversație. Cauți pe cineva care-ți să-ți stimuleze gândirea, care te face să râzi și care te face să te simți bine. Probabil că vei evita să te întâlnești cu persoane care nu sunt la același nivel cu tine din punct de vedere intelectual și cu care te plictisești.

Dacă linia se ramifică sub degetul inelar, cauți o persoană creativă. Cauți pe cineva carismatic, artistic și care pe ici pe colo iese din tipare. Vei fi fericită cu cineva care iubește să descopere noi și interesante moduri de ase exprima, fie că este vorba de cineva căruia îi place să picteze, să cânte la chitară sau să fabrice bere.

Ar fi bine să eviți persoanele care nu sunt interesate de detalii artistice, pentru că te vei simți frustrată.

Citește și: